Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 2896/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2896/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 01-03-2013 în dosarul nr. 2360/183/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 165/2013
Ședința publică de la 01 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. G.
Judecător G. P.
Judecător M. D. I.
Grefier M. G.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurent N. Ș. împotriva sentinței civile nr.2896 din 13.11.2012, pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimat I. D..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța constatând cauza în stare de judecată o reținute pentru soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând:
Prin sentința civilă nr. 2896 din 13.11.2012, Judecătoria Băilești a respins plângerea formulată de N. S., în contradictoriu cu I. D. – Politia mun. Băilești .
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că: în conformitate cu art. 17 din OG 2/2001 numai lipsa unor anumite mențiuni din procesul verbal de contravenție atrage sancțiunea nulității actului de constatare .
Astfel dintre cele menționate de petent numai lipsa descrierii faptei și a datei săvârșirii atrag nulitatea procesului verbal de contravenție însă din examinarea acestuia rezultă că fapta constă în folosirea de către petent a telefonului mobil în timpul deplasării cu autoturismul fără dispozitiv special iar fapta s-a petrecut la 11.07.2012 ora 10.25 pe . mun. Băilești.
Pe fond instanța a reținut că procesul verbal de contravenție beneficiază în conformitate cu art. 34 alin 1 din OG 2/2001 de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care potrivit jurisprudenței Curții Europene coexistă cu prezumția de nevinovăție a persoanei sancționate .
Ca atare, în conformitate cu aceleași dispoziții cuprinse în art. 34 din OG 2/2001, instanța de fond competentă să soluționeze plângerea are obligația să asculte pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate dacă acestea se prezintă și să administreze orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului verbal de contravenție .
În speță, petentul nu a propus probe prin plângerea formulată și deși legal citat, nu s-a prezentat și nu a produs probe cu care cu care să demonstreze o altă stare de fapt decât cea reținută în înscrisul constatator, situatei în care instanța apreciază că a fost săvârșită contravenția pentru care a fost sancționat .
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii se constată că amenda aplicată corespunde gradului de pericol social al faptei .
În raport de considerentele expus, plângerea a fost respinsă .
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul N. Ș. criticând-o ca netemeinică și nelegală, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței de fond în sensul admiterii plângerii.
În motivare arată că instanța de fond nu a analizat excepția nulității absolute prevăzută de art.16 și art.17 din OG 2/2001, întrucât agentul constatator nu a realizat o descriere suficientă a faptelor pe care susține că ar fi fost săvârșite și nu a menționat nici împrejurarea în care a fost săvârșită fapta, descrierea faptei, data și locul săvârșirii .
Instanța de fond nu a ținut cont de argumentele aduse în susținerea plângerii referitoare la faptul că între locul săvârșirii și constatării faptei și cel al întocmirii procesului verbal de contravenție există o distanță cca 1 km, fapt neevidențiat clar de procesul verbal, susținut și de martorul audiat și nereținut în motivarea sentinței.
Instanța de fond nu a ținut cont de faptul că nu a mai fost sancționat niciodată, de gravitatea și pericolul social redus al faptei, invocând disp. art.7 alin.3 din OG 2/2001, în sensul de a se dispune înlocuirea amenzii dispusă în procesul verbal cu sancțiunea avertisment.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, Tribunalul apreciază recursul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurenta-petentă a fost sancționată pentru conducerea autoturismului cu nr._ pe . folosind telefonul mobil în timpul condusului fără a avea dispozitiv tip mâini libere.
Analizând legalitatea formală a procesului-verbal contestat, instanța reține că petenta a invocat încălcarea prevederilor art. 16-17 din OG nr. 2/2001, constând în aceea că nu cuprinde descrierea faptei contravenționale cu indicarea locului în care a fost săvârșită fapta, precum și a tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei.
Critica de nelegalitate formală este neîntemeiată.
Examinând procesul-verbal . nr._/11.07.2012 sub acest aspect, instanța reține că agenții constatatori au arătat în ce constă activitatea contravențională a acesteia, respectiv în aceea că a condus autoturismul cu nr._ pe . folosind telefonul mobil în timpul condusului fără a avea dispozitiv tip mâini libere.
Este neîntemeiată critica privind indicarea datei și locului în care a fost săvârșită fapta, întrucât din cuprinsul procesului-verbal rezultă că aceasta a fost săvârșită la 11.07.2012, la locul unde a fost efectuat controlul, respectiv Băilești, . că între locul săvârșirii și constatării faptei și cel al întocmirii procesului verbal de contravenție există o distanță cca 1 km, fapt neevidențiat clar de procesul verbal- așa cum susține recurenta - nu are relevanță în cauză date fiind dispozițiile art. 13 alin. 1/OG 2/2001 potrivit cărora aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei, neavând relevanță locul întocmirii procesului verbal de contravenție.
Cât privește neindicarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, instanța precizează că un asemenea element este necesar acolo unde legea condiționează caracterul contravențional al faptei de producerea unui anumit rezultat, așadar în cazul contravențiilor materiale, de rezultat, iar nu al contravențiilor formale, de pericol, unde gravitatea/pericolul abstract este prezumat de legiuitor, iar cele concrete de către instanța de control judecătoresc cu ocazia soluționării plângerii contravenționale împotriva actului de sancționare, fiind, așadar, exclusă, în cauza de față, sancțiunea nulității.
La momentul edictării art. 16 din OG nr. 2/2001, legiuitorul a încercat să acopere toate ipotezele posibile, urmând ca interpretarea să se facă sistematic, logic și teleologic cu textele incriminatoare cuprinse în actele normative de sancționare, iar nu literal în sensul dorit de petentă, adică în acela că indiferent de natura contravenției și diversitatea situațiilor practice trebuie ca actul de sancționare să cuprindă absolut toate mențiunile prevăzute de art. 16 din OG nr. 2/2001.
Cât privește susținerile petentei că au fost încălcate prevederile art. 17 din OG nr. 2/2001, potrivit cu care lipsa mențiunilor privind fapta săvârșită atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu, instanța constată că procesul-verbal nr. . nr._/11.07.2012 conține toate mențiunile prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, astfel încât neexistând premisa sancțiunii nulității, respectiv încălcarea unei prevederi legale, această sancțiune nu este incidentă.
Referitor la solicitarea de a fi înlocuită sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertisment, nici aceasta nu poate fi primită.
Potrivit disp. art. 5 alin. 5 din O.G. 2/2001, "sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite" iar conform art. 21 alin 3 din același text normativ "Sancțiunea …trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal".
Ținând seama de criteriile instituite de textele de lege anterior menționate, Tribunalul apreciază – așa cum a considerat și instanța de fond -, că agentul constatator a făcut o corectă aplicare a acestora la individualizarea sancțiunii. Astfel, luând în considerare gradul de pericol social relativ ridicat al faptelor săvârșite – conducerea autoturismului folosind telefonul mobil în timpul condusului fără a avea dispozitiv tip mâini libere (ceea ce reprezintă un risc serios de producere a unui accident de circulație și de vătămare a integrității corporale a unor persoane fizice), instanța de control consideră că se impunea aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale.
În altă ordine de idei, nu se poate considera că o amendă în cuantum de 140 lei este una disproporționată în raport de contravenția săvârșită – și care să afecteze în mod grav resursele materiale ale persoanei sancționate -, de natură a rupe echilibrul care trebuie să existe între interesul statului de a nu lăsa nesancționată o faptă care încalcă normele de conviețuire socială și dreptul persoanei care a săvârșit o contravenție de a i se aplica o sancțiune proporțională cu gradul de pericol social al faptei comise, și care să fie aptă de a realiza scopul sancțiunii – respectiv determinarea contravenientului de a se conforma prevederilor legale și a nu mai comite astfel de fapte în viitor.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța va proceda în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 C.pr.civ. și va respinge recursul declarat ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurent N. Ș. împotriva sentinței civile nr.2896 din 13.11.2012, pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimat I. D..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Martie 2013
Președinte, C. M. G. | Judecător, G. P. | Judecător, M. D. I. |
Grefier, M. G. |
Red. M I/01.04.2013 jud fond.Fl.B
Tehn M.G. 2 ex
| ← Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 6398/2013.... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 3907/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
