Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 6398/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 6398/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 10-05-2013 în dosarul nr. 8786/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 6398/2013

Ședința publică de la 10 Mai 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. M. M.

Grefier A. F.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamanții B. L.-J. și C. A. B. L.-J. și pe pârâta A.N.A.F. - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI D., având ca obiect suspendare executare act administrativ Disjungere din dosar nr_ - conform s.c. nr. 6120/26.04.2013.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic U. N. pentru pârâtă, lipsind reclamanții.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța pune în discuție cererea de renunțare la judecata capetelor de cerere prin care reclamanții au solicitat suspendarea titlului executoriu, a somației de plată și a adresei de înființare a popririi, formulată în cuprinsul completării la răspunsul la întâmpinare.

Consilier juridic U. N. pentru pârâtă solicită a se lua act de renunțarea la judecată.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului D. la data de 12.04.2013, sub nr._ reclamantul B. L.-J., în nume personal și pentru C. avocat B. L.-J., în contradictoriu cu A. - Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului D. a formulat cerere de suspendare a executării deciziilor de impunere nr._ I și respectiv_ II, emise la 14 februarie 2013 de către A., Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului D. (Serviciul Inspecție Fiscală Persoane Fizice 2), pentru sumele neachitate si a titlului executoriu_/11.03.2013 care are la baza acestei decizii, precum si a actelor de executare constând in somație nr. 16/_ /_ din 11.03.2013 si a adresei nr._ din 05.04.2013 de înființare a popririi emisa de A., Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului D. .

Prin sentința nr. 6120 din 26 aprilie 2013, s-a disjuns capătul de cerere privind suspendarea executării titlului executoriu nr._/11.03.2013, somației nr. 16/_ /_ din 11.03.2013 si a adresei nr._ din 05.04.2013 de înființare a popririi emisa de A., Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului D..

Dosarul a fost înregistrat sub nr._, primind termen de judecată la data de 10.05.2013.

Prin completarea depusă de reclamanți, aceștia au arătat că, în situația în care instanța apreciază că nu sunt întrunite condițiile pentru prorogarea de competență, solicită a se lua act că renunță la judecata capetelor de cerere prin care au solicitat suspendarea titlului executoriu, a somației de plată și a adresei de înființare a popririi (urmând să le formuleze pe cale separată) și își menține cererea de suspendare numai cu privire la deciziile de impunere.

Constatând că reclamanții declară că renunță la judecarea cererii ce face obiectului de față;

În conformitate cu dispozițiile art. 406 C.p.civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea la judecarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții B. L.-J., domiciliat în mun. C., ., jud. D. și C. AV. B. L.-J., cu sediul în mun. C., .. 16, jud. D., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., cu sediul în mun. C., .. 2, jud. D..

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică, azi 10.05.2013.

Președinte,

A. M. M.

Grefier,

A. F.

Red. 5 ex/16.05.2013

AMM/AF

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 6398/2013. Tribunalul DOLJ