Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 2389/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2389/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 31225/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 972/2013
Ședința publică de la 01 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. M.
Judecător E. S.
Judecător A. M. S.
Grefier C. A.
Pe rol judecarea recursului declarat de petentul S. M. împotriva sentinței civile nr. 2389 din 13.02. 2013, pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimatul I P J D., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-au depus motivele de recurs și întâmpinare de către intimat, după care:
Nemaifiind cereri de formulat și apreciind cauza în stare de judecată, s-a reținut cauza spre soluționare.
După strigarea cauzei și rămânerea în pronunțare s-a primit prin serviciul de registratură cerere de amânare formulată de petentul recurent.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând:
Prin sentința civilă nr. 2389 din 13.02. 2013 Judecătoria C. a respins plângerea formulată de petentul S. M. împotriva sentinței civile nr. 2389 din 13.02. 2013, pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimatul I P J D., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal contestat, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 280 de lei, pentru încălcarea prevederilor art. 120 lit. h) din HG nr. 1391/2006, reținându-se in sarcina sa că in data de 17.11.2011, orele 11,50 a condus auto SKODA cu nr._ pe DN 6B km3 și a efectuat depășirea unui alt autovehicul care circula pe același sens de mers, în zona de acțiune a indicatorului „depășire interzisă“.
Față de petent s-a luat și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.
Petentul a semnat procesul-verbal, la rubrica „alte mențiuni“ arătându-se că nu a văzut marcajul și nici indicatorul.
În drept, potrivit art. 34 din OG nr. 2/2001, aplicabil în speță prin prisma art. 109 alin. (9) din OUG nr. 195/2002 – instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte personae citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiuni (…).
Analizând legalitatea formală a procesului-verbal, instanța a reținut că acesta întrunește toate cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității exprese (și absolute conform Deciziei în interesul legii nr. 22/2007) conform art. 17 din OG nr. 2/2001, iar petentul nu a invocat alte neregularități formale.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, ca orice act administrativ, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.
Prin urmare, acesta face dovada prin sine însuși atât cu privire la situația de fapt menționată în cuprinsul său, constituind, în același timp, un mijloc de probă în favoarea organului constatator și impotriva celui sancționat, până la proba contrară, fiind vorba de o prezumție simplă, deci relativă, câtă vreme numai prezumțiile legale se bucură, de lege lata de clasificarea în absolute și relative.
Aceasta înseamnă că sarcina probei în răsturnarea situației de fapt reținută în procesul-verbal revine celui care contestă, tocmai aceasta fiind și rațiunea pentru care legiuitorul nu a impus agentului constatator să apeleze la mijloace externe de probă pentru atestarea veridicității celor reținute în procesul-verbal, deși, desigur, nici nu îl împiedică.
În speță, petentul nu a contestat că în zona in care a efectuat depășirea ar fi fost indicator de depășire interzisă, dar a susținut că nu l-a văzut pentru că în dreptul său era oprit un camion, însă această susținere nu a fost demonstrată în vreun fel, astfel încât simpla susținere a petentului nedemonstrată nu poate prezenta credibilitate de natură să conducă la anularea procesului-verbal, neexistând motive de invalidare a actului de constatare.
Pe de altă parte, existența unui asemenea obstacol ar fi putut fi analizată ca motiv de netemeinicie a procesului-verbal numai in ipoteza in care ar fi fost întrunite cerințele vreuneia dintre cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei, ceea ce petentul nu a invocat și, cu atât mai puțin nu a demonstrat.
Cât privește solicitarea petentului de înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment, instanța apreciază că nu se impune, întrucât in speță agentul constatator a efectuat o justă individualizare a sancțiunii, aplicând minimul special al amenzii prevăzute de lege (4 puncte-amendă conform art. 98 alin. (4) lit. a) din OUG nr. 195/2002).
Reindividualizarea sancțiunii nu se impune nici prin prisma faptului că petentul din însăși motivarea plângerii nu a avut o poziție sinceră, susținând că nu a mai fost sancționat niciodată pentru nerespectarea normelor de circulație; or, din cazierul auto atașat la fila 12 din dosar rezultă contrariul și atitudinea petentului față de normele de circulație, astfel încât instanța a menținut procesul-verbal sub toate aspectele, inclusiv aplicarea sancțiunii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul S. M. criticând-o ca netemeinică și nelegală, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea recursului arată că în mod greșit i-a fost respinsă proba cu un martor, apreciind-o ca utilă și pertinentă în soluționarea plângerii.
La data de 29 iulie 2013, intimatul IPJ D. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței de fond ca temeinică și legală întrucât instanța de fond în mod corect a respins plângerea, apreciind că petentul nu a dovedit o altă stare de fapt decât cea reținută de organele de poliție.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate, instanța reține că recurentul petent critică sentința sub aspectul stării de fapt reținute, invocând netemeinicia solutiei instantei de fond de respingere a probei testimoniale solicitate.
Critica este neîntemeiată.
Respectând dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța de fond a examinat legalitatea și temeinicia procesului verbal.
Sub aspectul legalității, a reținut că procesul verbal este întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute și că alte motive, prevăzute sub sancțiunea nulității relative, nu au fost invocate de petent.
În privința temeiniciei, a concluzionat, că starea de fapt reținută în procesul verbal nu a fost infirmată. A avut în vedere pe de o parte prezumția de legalitate și temeinicie de care beneficiază procesul verbal de contravenție, un act administrativ de autoritate, întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege.
S-a mai reținut că deși prezumția de legalitate și temeinicie de care beneficiază procesul verbal de contravenție nu înlătură dreptul contravenientului de a face dovada contrară, acesta nu a adus probe pertinente în combaterea prezumției.
Se constată că petentul, deși legal citat, nu s-a prezentat pentru a-și susține afirmațiile.
Proba testimonială solicitată prin plângerea introductivă nu îndeplinește cerințele impuse de art.112 C.pr.civ, (la proba cu martori, se va arăta numele și domiciliul acestuia), iar petentul nu a indicat nici teza probatorie, astfel că în mod corect a fost respinsa de instanta.
Apărarea petentului, care invocă netemeinicia solutiei de respingere a acestei probe, dar ignoră propria culpă procesuală (prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de art.129 C.pr.civ), nu poate conduce la desființarea sentinței.
Față de cele arătate, în raport de dispozițiile art. 312 al. 1 C. proc. Civ. și având în vedere că starea de fapt retinuta prin actul sanctionator a fost confirmata prin Adresa 7591/13.12.2012, instanța va respinge recursul, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul petent S. M. domiciliat în C., ., județul D., împotriva sentinței civile nr. 2389 din 13.02. 2013, pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimatul I P J D., ., județul D. ,având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Irevocabilă..
Pronunțată în ședința publică de la 01 Octombrie 2013.
Președinte, A. M. M. | Judecător, E. S. | Judecător, A. M. S. |
Grefier, C. A. |
Red.A.M.S./21.10.2013
Tehn.C.A.
Octombrie 2013
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 2753/2013. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 8596/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
