Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 4711/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 4711/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 03-12-2013 în dosarul nr. 23028/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 1279/2013

Ședința publică de la 03 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. M. M.

Judecător E. S.

Judecător A. M. S.

Grefier C. A.

Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul I.P.J. D. împotriva sentinței civile nr. 4711 din 22.03.2013, pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimatul R. M., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura nelegal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a primit răspunsul solicitat de instanță de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri C., după care:

Constatând cauza în stare de judecată instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, deliberând:

Prin sentința civilă nr. 4711 din 22.03.2013, Judecătoria C. a admis plângerea formulată de către petentul R. M. domiciliat în Tg.J., ., ., . județul Gorj în contradictoriu cu intimata IPJ D., cu sediul în C., ., județul D., a anulat procesul verbal de contravenție ./29.08.2012, încheiat de intimata IPJ D. și a exonerat petentul de plata amenzii aplicate.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 29.08.2012 emis de intimata IPJ D., s-a dispus sancționarea petentului R. M. cu amenda de 420 lei, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art.101 alin.2 din Regulamentul de Aplicare a OUG 195/2002, reținându-se că în data de 29.08.2012 a condus autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare_, fiind surprins de aparatul radar circulând cu viteza de 81 km/h.

Potrivit art.50 pct.1, lit.a din Regulamentul de Aplicare a OUG 195/2002 pentru categoriile sau subcategoriile de autovehicule prevăzute la art.15 alin.2, viteza maximă admisă în afara localităților este de 100 km/h pe drumurile exprese sau pe cele naționale europene(E) și 90 km/h pe celelalte categorii de drumuri, pentru autovehicolele din categoriile A, B și BE.

Prin urmare, instanța constată că petentul R. M. nu se face vinovat de săvârșirea contravenției prevăzută de art.101 alin.2 din Regulamentul de Aplicare a OUG 195/2002, întrucât în data de 29.08.2012 a condus autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare_, circulând cu viteza de 81 km/h, în limita legală prevăzută de lege.

Mai mult decât atât, instanța constată că intimata IPJ D. nu a fost în măsură să aducă contraprobe în apărare cu care să facă dovada vinovăției contravenientului.

Având în vedere considerentele menționate mai sus, instanța a admis plângerea formulată de către petentul R. M. în contradictoriu cu intimata IPJ D., ca întemeiată, dispunându-se anularea procesului verbal de contravenție . nr._/29.08.2012, fiind exonerat petentul de plata amenzii aplicate.

Împotriva acestei sentinței a declarat recurs I.P.J. D., solicitând modificarea sentinței pronunțate de Judecătoria C. în sensul respingerii plângerii și menținerii procesului verbal ca fiind temeinic și legal întocmit.

În motivarea recursului s-a învederat faptul că petentul nu a făcut dovada unei alte stări de fapt decât cea reținută în procesul verbal, iar actul sancționator este încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de OG 2/2001. Astfel, prin mijloacele de probă depuse la instanța de fond din planșele foto a făcut dovada vinovăției petentului pentru săvârșirea contravenției însă instanța de fond în mod eronat a apreciat că deși din planșele foto rezultă că acesta a circulat cu viteza de 81 km/h.

În temeiul rolului său activ, în aflarea adevărului instanța de judecată putea efectua o adresă către administratorul drumului în vederea comunicării limitei de viteză pe sectorul de drum respectiv DN 6 km 23+800.

Potrivit punctului 3.5.1 din Ordinul nr.187 din 14 iulie 2009 privind modificarea și completarea Normei de metrologie NML 021-05/ 23.11.2005 aprobate prin Ordinul 301/2005 al Biroului R. de Metrologie Legală, înregistrările efectuate trebuie să cuprindă data și ora la care a fost efectuată măsurătoarea, valoarea vitezei, imaginea autovehiculului.

În opinia sa instanța de judecată trebuia să că agentul constatator a completat procesul verbal de contravenție potrivit modelului prevăzut în anexa 1 D din HG 1391/2006.

Simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund realității nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe, această negare reprezentând o simplă susținere,făcută din dorința de a scăpa de con secințele răspunderii contraveninentului.

Totodată, recurentul a invocat faptul că, în cauza C. N. contra României, plângerea nr.17.850/03, Decizia CEDO, camera a treia,18 noiembrie 2008, Curtea nu a aplicat garanțiile oferite de latura penală a art.6, în lipsa prevederii în legea națională a pedepsei închisorii contravenționale, faptele analizate fiind cel mult sancționabile cu amendă contravențională într-un cuantum relativ redus.

Fapta reținută în sarcina petentului prezintă un pericol social destul de ridicat deoarece, circulând cu viteza de 81 km/h în localitate există riscul producerii unor accidente de circulație în care să fie implicate persoane nevinovate.

Procesul verbal de contravenție face dovada deplină a situației de fapt menționate în cuprinsul său, iar măsura dispusă de agentul constatator este temeinică și legală.

În drept, își întemeiază motivele de recurs pe prevederile art. 3041 C.pr.civ., și ale O.G. 2/2001.

Solicită, în baza dispozițiilor art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

În cauză, s-a dispus efectuarea unei adrese către DRDP C. pentru a comunica limita de viteza legală stabilită pentru tronsonul de drum DN6 km 237 - 800, unde a fost săvârșită contravenția stabilită în sarcina numitului R. M. cu autoturismul marca Ford cu numărul de înmatriculare_, prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 29.08.2012, adresă la care s-a răspuns cu adresa nr._/25.11.2013.

Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate, instanța reține că recurentul critică sentința apreciind că este dată cu aplicarea greșită a legii.

Critica este întemeiată.

Sub aspectul legalității, tribunalul constată că intimatul, prin plângerea formulată, a criticat procesul verbal arătând că a fost intocmit pe formular tip 1 A și nu formular 1 D cum prevad dispozițiile art. 181 alin 1 din H.G 1391/2006, locul săvârșirii faptei nu a fost suficient de clar precizat iar procesul verbal nu a fost confirmat de un martor asistent.

Tribunalul constata ca, potrivit dispozițiilor art. 17 din OG 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata și din oficiu.

In raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor in care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune, astfel cum a decis și ICCJ în decizia nr. XXII pronunțată în recursul în interesul legii, ca, în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătură decât prin anularea acelui act.

Prin urmare, lipsa formularului 1D invocată de petent nu atrage nulitatea procesului verbal, nefiind dovedită existenta vreunei vatamari.

În ceea ce priveste motivul privind locul săvârșirii faptei ce, conform susținerii intimatului/petent, nu a fost suficient de clar precizat, instanta constată că aceasta este neîntemeiată, locul săvârșirii contravenției fiind descris suficient prin indicarea DN6 km 237 - 800. Motivul privind nesemnarea procesului verbal de către un martor, este, de asemenea neîntemeiat, întrucât dispozițiile art. 109 alin 3 din OG 195/2002, în cazul în care constatarea contravențiilor se face cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, nu este necesară confirmarea faptelor de către martori.

prevederi din Art. 177 din capitolul VII, sectiunea 1 (Regulament din 2006) la data 01-dec-2006 pentru Art. 109, alin. (1) din capitolul VII

Art. 177

(1) Îndrumarea, supravegherea, controlul respectarii normelor privind circulatia pe drumurile publice si luarea masurilor legale în cazul în care se constata încalcari ale acestora se realizeaza de catre politistii rutieri din cadrul Politiei Române.

(2) Politistii rutieri sunt ofiterii si agentii de politie specializati si anume desemnati prin dispozitie a inspectorului general al Inspectoratului General al Politiei Române.

Art. 178

(1) În punctele de trecere a frontierei de stat a României, politistii de frontiera au si atributia de a aplica sanctiuni în cazul în care constata contraventii la regimul circulatiei pe drumurile publice.

(2) Procesul-verbal de constatare a contraventiei se trimite, în cel mult o zi lucratoare de la data întocmirii, serviciului politiei rutiere pe raza caruia a fost savârsita fapta.

Art. 179

(1) Politia rutiera sau politia de frontiera din punctele de trecere a frontierei de stat poate actiona, împreuna cu reprezentanti ai altor autoritati cu atributii în domeniu, pentru prevenirea si constatarea unor încalcari ale normelor privind deplasarea în siguranta, pe drumurile publice, a tuturor participantilor la trafic.

(2) Politistul rutier sau politistul de frontiera aflat în punctul de trecere a frontierei de stat, care actioneaza în cadrul echipajului mixt, are, ca principale atributii:

a) sa opreasca vehiculele pentru control si sa verifice documentele pe care conducatorii acestora trebuie sa le aiba asupra lor;

b) sa constate si sa aplice sanctiuni în cazul contraventiilor aflate în competenta sa.

(3) Reprezentantii autoritatilor prevazute la alin. (1) din cadrul echipajului mixt au ca principale atributii:

a) sa actioneze, împreuna cu politistii rutieri sau cu politistii de frontiera, pentru respectarea de catre conducatorii de vehicule sau de catre operatori a normelor privind transportul rutier pe drumurile publice din România;

b) sa execute activitati de control privind conditiile de efectuare a transporturilor rutiere, precum si de verificare a starii tehnice a vehiculelor, conform competentelor;

c) sa constate si sa aplice sanctiuni în cazul contraventiilor aflate în competenta lor.

(4) În cazul depistarii în trafic a unui vehicul care prezinta defectiuni tehnice la mecanismul de directie, la sistemul de frânare, care emite noxe poluante ori zgomote peste limitele legal admise sau care circula având lumina farurilor nereglata corespunzator, reprezentantii autoritatilor abilitate mentioneaza despre acestea într-o nota tehnica de constatare ce se anexeaza procesului-verbal de constatare a contraventiei încheiat de catre politistul rutier

În consecință, motivele de nelegalitate invocate de intimatul/petent sunt neîntemeiate.

În ceea ce priveste temeinicia procesului verbal, tribunalul constată că, in mod eronat instanța de fond a apreciat că intimata IPJ D. nu a fost în măsură să aducă contraprobe în apărare cu care să facă dovada vinovăției contravenientului.

Dimpotrivă, recurentul intimat a depus la dosarul cauzei planșele foto (filele 11 și 12 din dosarul de fond) efectuate la data de 29.08.2012, ora 17,10, din care reiese că autoturismului condus de petent, a circulat cu viteza de 81 km/h precum și buletinul de verificare metrologică a aparatului radar.

Pe de alta parte, tribunalul constată că, actul de constatare si sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția simpla de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești, prezumție ce nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare. În prezenta cauză, atât miza litigiului (aplicarea sancțiunii amenzii) cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții .

Astfel, în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile care nu trebuie depășite, în situația în care fapta contravențională reprezintă constatarea personală a agentului constatator, procesul-verbal, legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie și, în situația în care petentul nu reușește să răstoarne prezumția de temeinicie prin probele administrate, plângerea contravențională se respinge, soluția fiind dată astfel cu respectarea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În speța dedusă judecății, intimatul/petent nu a administrat probe în dovedirea unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul-verbal de contravenție și, prin urmare, procesul verbal este temeinic.

Având în vedere cele expuse, față de dispozițiile art. 312 al. 1 C. proc. Civ, urmează a fi admis recursul și modificată sentința în sensul că, pe fond, va fi respinsă plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenție ._/29.08.2012, încheiat de intimata IPJ D..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurentul I.P.J. D. cu sediul în C., ., județul D. împotriva sentinței civile nr. 4711 din 22.03.2013, pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimatul R. M. domiciliat în Tg.J., ., ., . județul Gorj, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

Modifică sentința recurată în sensul că respinge plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenție ._/29.08.2012.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 03 Decembrie 2013.

Președinte,

A. M. M.

Judecător,

E. S.

Judecător,

A. M. S.

Grefier,

C. A.

Red.E S/12.12.2013

Jud. fond C.C.

Tehn.C.A./2 ex.

Decembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 4711/2013. Tribunalul DOLJ