Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 44/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 44/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 10-09-2013 în dosarul nr. 23093/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 835/2013

Ședința publică de la 10 Septembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. M. S.

Judecător M. A. M.

Judecător E. S.

Grefier C. A.

Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul R. A. C. împotriva sentinței civile nr. 448 din 14.01.2013, pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimatul I. P. J. D..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus întâmpinare de către intimat, după care:

Constatând cauza în stare de judecată, instanța o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 448 din 14.01.2013, Judecătoria C., a respins plângerea contravențională formulată de petentul R. A. C., în contradictoriu cu intimatul I P J D., ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 24.08.2012 de către un agent constatator din cadrul IPJ D.- Biroul Rutier, petentul R. A. C. a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 și art. 100 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 cu amendă in cuantum de 280 lei și avertisment.

S-a constatat că, la data anterior menționată, la ora 16, 55, petentul a condus autoturismul marca Skoda, cu nr. de înmatriculare_ pe . viteza de 79 km/h, viteză înregistrată de aparatul radar marca Phyton seria_ montat pe auto MAI_, caseta video nr. 84. De asemenea, a efectuat depășire neregulamentară peste marcajul longitudinal continuu a auto cu nr._ care circula regulamentar și nu a avut asupra sa permisul de conducere.

Procesul-verbal a fost semnat de către petent, făcându-se mențiunea că acesta nu formulează obiecțiuni.

De asemenea, instanța constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal, prevăzut de art. 31 alin.1 din O.G. nr. 2/2001.

Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Analizând procesul-verbal în ceea ce privește legalitatea, instanța constată că nu există nici un motiv pentru care să constate nulitatea sau să anuleze procesul-verbal contestat. Astfel, OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cuprinde norme juridice generale referitoare la procedura de constatare a contravențiilor și de întocmire a procesului verbal pentru ca acest act juridic administrativ unilateral să beneficieze de prezumțiile de legalitate,de autenticitate și de veridicitate.

Art. 17 din ordonanță, sancționează, cu nulitatea absolută, omisiunile din procesul-verbal privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator.

Examinând procesul-verbal contestat, instanța a constatat că acesta respectă toate aceste cerințe, sancționate cu nulitatea absolută.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține că, deși OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34, rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării in drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumate nevinovate și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment de prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează in toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția europeană a drepturilor omului, in măsura in care statul respectă limite rezonabile, având in vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare ( cauza N. G. c. României, hot. din 3 april. 2012, cauza Salabiaku c. Franței, Hotărârea din 7 octombrie 1988, parag. 28, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, Hotărârea din 23 iulie 2002, parag. 113).

În prezenta cauză, atât miza litigiului (aplicarea unei amenzi în cuantum de 280 lei și avertisment ) cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.

Din întregul material probatoriu administrat în cauză, instanța a constatat că nu a fost răsturnată prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat, în sensul că petentul nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cuprinsul acestuia.

Mai mult, aspectele reținute de agentul constatator în sarcina petentului, respectiv faptul că a circulat cu viteza de 79 km/h in localitate rezultă din coroborarea constatărilor personale ale agentului de poliție, funcționar public al statului, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu imaginile obținute de aparatul radar, așa încât nu există nici o îndoială asupra comiterii faptei contravenționale.

Astfel, din coroborarea planșelor foto reiese că petentul a fost surprins de aparatul radar pe raza localității, fiind evidențiate in planșele foto mai multe așezări urbane.

Față de cele expuse, având in vedere și faptul că aparatul radar Autovision ._ montat pe autospeciala MAI_ este verificat metrologic și, de asemenea, omologat să efectueze înregistrări atât in regim staționar, cat și in regim de deplasare, astfel cum rezultă din buletinul de verificare metrologică nr._/20.08.2012, instanța a reținut că vinovăția petentului este astfel dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Conform art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, legiuitorul a prevăzut obligația conducătorilor de vehicule de a respecta viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus.

Potrivit art. 49 alin. 1 din același act normativ limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h.

Conform art. 109 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice rep., constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, consemnându-se aceasta in procesul-verbal de constatare a contravenției, iar potrivit prevederilor art. 121 alin. 2 din HG nr. 1391/2006, nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Depoziția martorului Măndescu I. M., audiat la propunerea petentului nu poate conduce la reținerea unei alte situații de fapt decât cea menționată in actul sancționator, in condițiile in care martorul a declarat că nu a observat existența indicatorului "depășirea interzisă", fără a nega insă amplasarea unui astfel de indicator pe sectorul de drum pe care s-a realizat depășirea. Mai mult, martorul a învederat că manevra de depășire s-a efectuat pe un segment de drum cu marcaj pietonal, aspect relevat de altfel de planșele radar depuse la dosar.

Cu privire la sancțiuni, instanța a apreciat că acestea au fost corect aplicate, astfel încât nu se pune problema reindividualizării sancțiunilor contravenționale aplicate petentului și în consecință a apreciat că plângerea dedusă judecății este in mod evident neîntemeiată, pe care a respins - o ca atare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul R. A. C. criticând-o ca netemeinică și nelegală, solicitând admiterea recursului,casarea și modificarea sentinței de fond în sensul anulării procesului verbal și restituirea permisului de conducere.

În motivare arată că în mod nelegal instanța de fond a apreciat eronat situația descrisă în declarația dată martorul M. I. M. din care reiese foarte clar ca cele expuse în procesul verbal de contravenție nu corespund adevărului.

Mai arată că probele depuse în apărare de către intimat respectiv: fotografiile aparatului radar, viteza indicată de aparatul radar care au neclaritate au fost avute în vedere de către instanța de fond, deși din buletinul de verificare metrologică nr._/19.08.2012 termenul pentru folosirea aparatului expirase de aprox.7-8 zile.

La data de 03 iulie 2013 intimat IPJ D. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței de fond.

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, Tribunalul apreciază recursul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 24.08.2012 petentul R. A. C. a fost sancționat pentru că a condus autoturismul marca Skoda, cu nr. de înmatriculare_ pe . viteza de 79 km/h, viteză înregistrată de aparatul radar marca Phyton seria_ montat pe auto MAI_, caseta video nr. 84. De asemenea, a efectuat depășire neregulamentară peste marcajul longitudinal continuu a auto cu nr._ care circula regulamentar și nu a avut asupra sa permisul de conducere. Au fost reținute în sarcina petentului încălcarea disp. art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 și art. 100 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, fiind sancționat cu amendă in cuantum de 280 lei, avertisment și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.

În primul rând este de observat că, atât în cuprinsul plângerii contravenționale cât și în cadrul cererii de recurs, recurentul-petent nu a contestat decât săvârșirea contravențiilor privind nerespectarea vitezei legale pe sectorul de drum pe care a circulat și depășirea neregulamentară-, fără a nega săvârșirea celei de-a treia fapte reținute în sarcina sa – de a nu avea asupra sa permisul de conducere -, reglementată de art. 147 pct. 1 din HG 1391/2006.

Prin urmare, nefiind aduse nici un fel de dovezi care să combată cele reținute de agentul constatator cu privire la contravenția anterior menționată - prevăzută de art. 147 pct. 1 din HG 1391/2006 –, în mod corect s-a apreciat de prima instanță că nu a fost răsturnată prezumția de legalitate și temeinicie a actului de contravenție cu privire la respectiva faptă.

Cu privire la nerespectarea vitezei legale pe sectorul de drum pe care a circulat, ținând seama că, în dosarul Judecătoriei C., se află la fila 10 fotografiile în care apare înregistrat autoturismul condus de recurentul-petent (care certifică faptul că vehiculul rula cu viteza de 79 km/h), iar la fila 23 se află dovada de verificare metrologică a cinemometrului de control rutier tip R. Autovision montat pe autoturismul marca Dacia L. având nr. de înmatriculare MAI_ (care atestă faptul că respectivul aparat fusese verificat metrologic în data de 20.08.2012 și funcționa la parametrii optimi, rezultatul verificării fiind valabil un an), în mod corect prima instanță a constatat că situația de fapt descrisă în procesul-verbal de contravenție este conformă realității, astfel încât, în mod legal și temeinic, recurentul-petent a fost sancționat contravențional.

În ceea ce privește depășirea neregulamentară, din fotografiile efectuate de aparatul radar rezultă că petentul a efectuat manevra de depășire peste marcajul longitudinal continuu. Mai mult, martorul propus de petent a declarat că nu a observat existența vreunui indicator care sa interzică depășirea, nu că nu ar exista un asemenea indicator pe porțiunea de drum respectivă.

Pentru aceste considerente, instanța va proceda în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 C.pr.civ. și va respinge recursul declarat ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurentul R. A. C. împotriva sentinței civile nr. 448 din 14.01.2013, pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimatul I. P. J. D..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 Septembrie 2013.

Președinte,

A. M. S.

Judecător,

M. A. M.

Judecător,

E. S.

Grefier,

C. A.

Red.AM

Tehn.C.A./2ex

17 Septembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 44/2013. Tribunalul DOLJ