Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 675/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 675/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 20594/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 675/2013
Ședința publică de la 11 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. M.
Judecător E. S.
Judecător A. M. S.
Grefier M. G.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din 28.05.2013, ce face parte integrantă din prezenta decizie, privind judecarea recursului declarat de recurent ., împotriva sentinței civilie nr.1427 din 28.01.2013, pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimat C. G. AL GARZII FINANCIARE PRIN GARDA FINANCIARA D., când s-a dispus amânarea pronunțării la 11 iunie 2013, pentru a se depune concluzii scrise.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând:
Prin sentința civilă nr. 1427 din 28.01.2013, Judecătoria C. a respins plângerea contravențională formulată de petenta ., în contradictoriu cu intimatul C. G. al Garzii Financiare, județul D..
A menținut procesul-verbal ., nr._/25.07.2012, întocmit de intimat, ca legal si temeinic.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că: prin procesul verbal ., nr._/25.07.2012, petenta a fost sancționata contravențional cu amenda in cuantum de 8000 lei si confiscarea sumei de 275 lei, reținându-se în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzute de disp. art. 10 lit. b din OUG nr. 28/1999, constând în aceea ca, în urma controlului efectuat de comisarii intimatei la punctul de vânzare cu amânuntul al societății petente, situat în C., .-D, s-a constatat ca societatea nu era dotata cu aparat electronic de marcat fiscal pentru gestiunea de la parterul imobilului, unde se comercializează vânzarea cu amânuntul a produselor alimentare, astfel cum prevăd disp. art. 1 alin. 1 din OUG nr. 28/1999.
In cauza, la solicitarea petentei, s-a administrat proba testimoniala cu martorul Padureanu A. S., care a declarat in fata instanței faptul ca, în calitatea sa de angajat al societății petente, are cunoștința de faptul ca societatea are un singur aparat de marcat fiscal, care se afla la etajul I, deoarece gestiunea societății este ..
A mai declarat martorul faptul ca, daca doresc, clienții raionului situat la parterul imobilului, se pot deplasa la etaj, potrivit anunțului care se afla în incinta, pentru a solicita bon fiscal, deoarece chiar daca nu se solicita bon fiscal, vânzările oricum se bat în casa si seara se scot bonurile.
Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din OUG nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal, instanța retine ca a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absoluta care ar putea fi invocate din oficiu.
În ceea ce privește nulitatea procesului verbal în baza art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001, instanța constată că petentul are dreptul de a formula obiecțiuni cu privire la încheierea procesului verbal numai în cazul în care semnează procesul verbal, primind astfel o copie de pe acesta.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța retine ca desi OG 2/2001 nu cuprinde dispoziție exprese cu privire la forța probanta a actului de constatare, din economia art. 34 rezulta ca procesul verbal face dovada deplina a situației de fapt si încadrării in drept pana la proba contrara.
Instanța apreciază ca aplicarea prezumției de temeinicie a procesului verbal de constatare a contravenției in prezenta cauza este in acord cu principiile in materie, conturate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului (cauza A. contra României), menținându-se un raport de proporționalitate intre aplicarea prezumției menționate pe de o parte si gravitatea mizei, respectiv sancțiunea potențial aplicabila –amenda contravențională - si dreptul la apărare al contravenientului, pe de alta parte.
Referitor la depoziția martorului Padureanu A. S., audiat de instanța la termenul de judecata din 28.01.2013, instanța o va înlătura de la soluționare, apreciind ca aceasta este subiectiva si nu se coroborează cu actele care au stat la baza emiterii actului sancționator.
Având in vedere ca în urma administrării probatoriului încuviințat în cauza, petenta nu a reușit sa facă dovada contrara celor reținute în actul sancționator, rezulta caracterul temeinic al procesului-verbal de contravenție contestat .
Prin urmare, instanța constata ca petenta nu a răsturnat prezumția de legalitate si veridicitate care operează în favoarea procesului-verbal de contravenție contestat.
Față de aceste considerente, dat fiind că petenta nu a făcut dovada contrară celor reținute în actul sancționator, instanța de fond a respins plângerea, ca neîntemeiata și a menținut procesul verbal, ca legal și temeinic.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta . criticând-o ca netemeinică și nelegală, solicitând ca în temeiul art. 304 punctele 7, 9 și art 3041 din C.proc.civ. să se modifice sentința civilă nr. 1427 pronunțată de către Judecătoria C. la data de 28.01.2013, în sensul admiterii plângerii contravenționale, anulării procesului verbal . nr._, exonerarea societății de la plata amenzii în sumă de 8.000 lei și obligarea intimatei la restituirea sumei de 275 lei, având în vedere următoarele considerente:
I. Art. 304 punctul 7 din Codul de procedură civilă, „Când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii":
Instanța de fond în mod eronat reține faptul „în ceea ce privește nulitatea procesului verbal în baza art. 16 alin 7 din OG nr. 2/2001, instanța constată că petentul are dreptul de a formula obiecțiuni cu privire la încheierea procesului verbal numai în cazul în care semnează procesul verbal, primind astfel o copie de pe acesta".
Prin plângerea contravențională formulată de către petenta S.C. H. E. S.R.L. nu s-a invocai nulitatea absolută prevăzută de art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 privind nerespectarea obligației agentului constatator de a aduce la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare.
In speță instanța nu avea de ce să analizeze acest motiv, străin de altfel de pricină.
Ceea ce petentul a înțeles să invoce în privința nelegalității întocmirii procesului verbal a fost nerespectarea de către agentului constatator a disp. art. 16 alin. 1 coroborat cu art. 16 alin. 6, respectiv: țirocesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: „mențiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerțului și codul fiscal ale acesteia, precum și datele de identificare a persoanei care o reprezintă."
Veți observa că procesul-verbal . nr._ nu conține mențiunile privind numărul de înmatriculare în registrul comerțului al S.C. H. E. S.R.L..
Deși o nulitate relativă instanța nu a analizat și nu s-a pronunțat pe acest aspect în condițiile disp. art. 261 alin. 1) punctul 5 din C.proc.civ, hotărârea fiind astfel nelegală. De asemenea instanțade fond se află într-o gravă eroare în condițiile în care reține și motivează în mod nejustificat faptul că „ petentul are dreptul de a formula obiecțiuni cu privire la încheierea procesului verbal numai în cazul în care semnează procesul verbal, primind astfel o copie de pe acesta".
Petentul avea dreptul de a formula obiecțiuni cu privire la încheierea procesului verbal având în vedere că acest proces verbal este semnat și ștampilat de către reprezentantul legal.
II. Art. 304 punctul 9 din codul de procedură civilă „Când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
În temeiul art. 261 alin. 1) punctul 5 din C.proc.civ sentința 1427/28.01.2013 trebuia să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Astfel instanța înlătură depoziția martorului P. A. S., motivând simplist că aceasta este subiectivă și nu se coroborează cu actele care au stat la baza emiterii actului sancționator.
Instanța de fond nu motivează de ce depoziția martorului este considerată ca fiind subiectivă și totodată nu motivează care este necoricordanța între aceasta și actele care au stat la baza emiterii actului sancționator.
De altfel instanța trebuia să aprecieze depoziția martorului în ansamblul ei raportându-se la întreg probatoriul administrat în cauză.
In condițiile în care cercetarea judecătorească s-ar fi extins asupra întregului probatoriu instanța ar fi avut posibilitatea să observe că pe lângă faptul că martorul susține mențiunile consemnate în nota explicativă acestea se coroborează și cu actele emise de ORC D. și totodată cu copia documentului fiscal emis de casa de marcat pe care societatea o deține la punctual de lucru.
Coroborând depoziția martorului cu nota explicativă, instanța ar fi putut constata faptul că petenta a făcut proba faptului că societatea deține un singur punct de lucru în locația în care s-a efectuat controlul situat în mun. C., .-D, județul D..
De asemenea din coroborarea depoziției martorului cu nota explicativă și cu copia documentului fiscal instanța ar fi avut posibilitatea să observe faptul că la punctual de lucru mai sus menționat există o singură gestiune. Astfel pe bonul fiscal emis de casa de marcat se poate observa că aceasta a fost fiscalizată pentru toate produsele vândute la acest punct de lucru indiferent că acestea erau produse alimentare sau produse de menaj.
Bonul fiscal al casei de marcat reținută și de către organul fiscal în cadrul procesului verbal ca existentă la punctul de lucru cuprinde toată gama de produse comercializate de societate în cadrul acestuia.
Pe bonurile fiscale anterioare zilei controlului se pot observa mențiunile privind înscrierea în casa de marcat a tuturor produselor comercializate la punctual de lucru al societății indifferent că acestea erau produse alimentari, produse de uz casnic sau alte tipuri de produse.
In acest sens instanța de fond nu își justifică motivarea prin arătarea temeiului legal în baza căruia o societate care are declarat un punct de lucru în care se ține o singură gestiune are obligația legală de a avea mai multe case de marcat fiscalízate pe fiecare tip de produs pe care îl comercializează.
Petenta prin conținutul plângerii contravenționale a arătat faptul că în conformitate cu disp. art. 43 și art. 113 din Legea nr. 31/1990, S.C. H. E. S.R.L. an; declarat la ORC D. un singur punct de lucru situat la adresa din mun. C., ., județul D. .
În acest sens petenta a depus certificatul constatator de avizare atât a activității de vânzare a produselor de menaj cât și a produselor alimentare pentru punctul de lucru controlat de agenții Gărzii Financiare.
Petenta a arătat și a probat faptul că gestiunea se ține pe punctul de lucru și în nici un caz pe raioane separate. In conformitate cu disp. art. 6 din OUG nr. 28/1999 „Obligația operatorilor economici prevăzuți la art. 1 de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale ia naștere de la data începerii activităților comerciale desfășurate in fiecare locație".
O societatea își poate desfășura activitatea conform Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, pe lângă sediul principal și în punctele de lucru (sedii secundare).
Coroborând disp. art. 6 din OUG nr. 28/1999 cu disp. art. 43 și art. 113 din Legea nr. 31/1990, locația în care o societate comercială cu răspundere limitata își poaite exercita activitatea este punctul de lucru, căci acea este locația autorizată, în nici un caz raionul așa cum în mod absurd interpretează agenții constatatori, punct de vedere pe care implicit îl susține și instanța de fond. In condițiile în care gestiunea contabilă se efectuează la nivel de punct de lucru nu există un text de lege care să oblige societatea să țină o gestiune dublă pentru aceeași activitate economică de vânzare a unor produse cu diverse întrebuințări.
Comercializarea unei game variate de produse la acest punct de lucru nu constituie o faptă contravențională sancționabilă de nici un act normativ în vigoare la această dată, mai ales în condițiile în care aceste activități economice au fost avizate de căre ORC D..
Mai mult decât atât prin probatoriul administrat respectiv depoziția martorului societatea a avut posibilitatea să probeze faptul că s-au respectat disp. art. 9. alin. 2 din OUG nr. 28/1999 care prevede: (2) Utilizatorii sunt obligați sa afișeze la loc vizibil anunțuri de atenționare a clienților cu privire la obligația acestora de a respecta dispozițiile prevăzute la alin. (1). „
De asemenea societatea a dovedit că la data controlului avea afișat în loc vizibil clienților disp. art. 9 alin. 1 din OUG nr, 28/1999 care prevede obligativitatea clienților de a solicita și păstra bonurile fiscale asupra lor până la părăsirea unității de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor în vederea prezentării lor la un eventual control, pentru justificarea provenienței acestora. Simplele motivări cu caracter general oferite de instanța de fond în cadrul sentinței recurate nu justifică legalitatea acesteia, întrucât oferă o dovadă și mai clară a faptului că cercetarea judecătorească nu este temeinică și legală, încălcând dispozițiile Codului de procedură civilă așa cum am dovedit anterior.
III. Art. 304 „examinarea cauzei sub toate aspectele".
Instanța de fond nu a analizat în mod temeinic descrierea faptei reținute și sancționate în cadrul procesului verbal.
La o analiză atentă ar fi constat faptul că agentul Gărzii Financiare a constat săvârșirea faptei contravenționale prevăzute de art. 10 litera b) din OUG nr. 28/1999 vizează ,,neîndeplinirea obligației operatorilor economici de a se dota si de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform art. 5 alin. (2)".
Descrierea faptei contravenționale vizează existența doar a unei case de marcat funcționale la punctul de lucru controlat pentru produsele de menaj situate la etajul I și lipsa unei alte case de marcat pentru produsele alimentare comercializate la ieșirea din punctul de lucru situat la parter.
Ceea ce organul de control omite să menționeze deși avea obligația să verifice este dacă această casă de marcat era fiscalizată pentru toate tipurile de produse comercializate la acel punct de lucru în condițiile în care nu există gestiuni separate.
Conform „Notei explicative" date de către P. A. în fața celor doi comisari ai Gărzii financiare - Secția D. societatea emitea bonuri fiscale pentru toate produsele comercializate în ziua respectivă și în condițiile în care clienții nu solicitau bonul fiscal.
Astfel dacă la punctul de lucru este găsită o casă fiscalizată și dacă se face dovada că aceasta era fiscalizată pentru toate produsele comercializate la acea locație considerăm că nu poate fi reținută și sancționată fapta contravențională prevăzută de art. 10 litera b) din OUG nr.
28/1999. Acest aspect trebuia reținut și motivat de către instanța de fond.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursul, modificarea sentința civilă nr. 1427 pronunțată de către Judecătoria C. la data de 28.01.2013, în sensul admiterii plângerii contravenționale, anulării procesului verbal scria H nr._, exonerarea societății noastre de la plata amenzii în sumă de 3.000 Ici și obligarea intimatei la restituirea sumei de 275 lei.
La data de 08.05.2013, intimata C. G. AL GĂRZII FINANCIARE PRIN GARDA FINANCIARA D. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței de fond.
Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate instanța constată că recursul nu este fondat pentru următoarele motive:
Respectând dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța de fond a examinat legalitatea și temeinicia procesului verbal.
Motivul invocat de recurentă prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 din C.pr.civ., este neîntemeiat întrucât hotărârea criticată cuprinde motivele pe care se sprijină.
Astfel, sub aspectul legalității, a reținut că procesul verbal este întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.
Tribunalul constată că, potrivit dispozițiilor art. 17 din OG 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata și din oficiu.
In raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune, astfel cum a decis și ICCJ în decizia nr. XXII pronunțată în recursul în interesul legii, ca, în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea numărului de înmatriculare în registrul comerțului al recurentei (art. 16 alin. 7 din OG 2/2001) nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătură decât prin anularea acelui act.
Nerespectarea de către agentul constatator a acestei cerințe atrage doar nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenției.
In consecință, pentru ca omisiunile din cuprinsul procesului verbal referitoare la consemnarea numărului de înmatriculare în registrul comerțului al recurentei (art. 16 alin. 7 din OG 2/2001), să atragă nulitatea relativă a procesului verbal, este necesar ca petentul sa invoce și să dovedească o vătămare prin întocmirea procesului verbal în acest mod, conform deciziei in interesul legii nr. XXII/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
În speță, tribunalul constată că recurenta nu a indicat în ce constă vătămarea produsă prin neconsemnarea numărului de înmatriculare în registrul comerțului și nici nu a arătat motivele pentru care aceasta ar fi de neînlăturat.
In consecință, se constata ca motivele de nelegalitate a procesului-verbal invocate de recurenta/petentă sunt neîntemeiate, nefiind în măsură să conducă la nulitatea actului sancționator fără invocarea și dovedirea unei vătămări de către recurenta/petentă.
În privința temeiniciei, se constată că instanța de fond a concluzionat, în mod corect, că starea de fapt reținută în procesul verbal nu a fost infirmată.
Astfel, tribunalul constată că, prin procesul verbal ., nr._/25.07.2012, recurenta/petenta a fost sancționata contravențional cu amenda in cuantum de 8000 lei si confiscarea sumei de 275 lei, reținându-se în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzute de disp. art. 10 lit. b din OUG nr. 28/1999, constând în aceea ca, în urma controlului efectuat de comisarii intimatei la punctul de lucru al recurentei, situat în C., .-D, s-a constatat ca la această locație societatea deține două raioane de vânzare cu amănuntul, unul situat la parter și cel de-al doilea situat la etajul I al clădirii. Pentru raionul de articole menaj de la etajul I, societatea este dotată cu aparat de marcat electronic fiscalizat, găsită în funcțiune la data și ora contralului însă societatea nu este dotată cu aparat de marcat fiscalizat electronic pentru gestiunea de la parter unde societatea desfășoară comerț cu amănuntul către populație, comercializând produse (dulciuri, înghețată, băuturi răcoritoare) încălcând prevederile art. 1 alin. 1 și art. 6 din OUG 28/1999. S-a mai arătat că, la gestiunea de la parter a fost identificată suma de 275 lei provenită din vânzări pentru care nu au fost emise bonuri fiscale.
Recurenta susține faptul că la punctul de lucru există o singură gestiune iar pe bonul fiscal emis de casa de marcat se poate observa că aceasta a fost fiscalizată pentru toate produsele vândute la acest punct de lucru indiferent că acestea erau produse alimentare sau produse de menaj, că OUG 28/1999 sancționează neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate însă nu condiționează emiterea acestui bon decât de solicitarea clientului iar tranzacțiile efectuate în cursul zilei erau introduse în casa de marcat la sfârșitul zilei și că nu există nici o dispoziție legală care să oblige societatea să țină o gestiune dublă pentru aceeași activitate economică.
Conform art 10 alin 1 lit b) "neîndeplinirea obligației agenților economici de a se dota și de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform art. 5 alin. (2), la termenele stabilite la art. 6, cu excepția prevăzută la art. 1 alin. (4), neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale, precum și nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative;"
În consecință, constituie contravenție neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate.
Este adevărat că dispozițiile OUG 28/1999, nu impun obligativitatea deținerii a două case de marcat, însă impun obligativitatea emiterii de bonuri fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate.
În acest sens sunt dispozițiile art. 1 din OUG 28/1999 potrivit cărora utilizatorii au obligatia sa elibereze clientilor bonuri fiscale pentru toate bunurile livrate cu amanuntul si/sau serviciile prestate si, la solicitarea acestora, le vor elibera si factura fiscala, în conditiile prevazute de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.
În plus, analizând dispozițiile legale incidente art.1 din O.U.G nr.28/1999 R, se constată că obligația este de a elibera bon fiscal concomitent cu predarea bunului și nu ulterior efectuării operațiunii comerciale, la sfârșitul zilei.
Ori, în speță, recurenta, a recunoscut, astfel cum reiese și din nota explicativă dată de administratorul societății cu ocazia controlului, că nu emite, în momentul vânzării, bonuri fiscale pentru bunurile vândute la raionul de la parter decât la solicitarea clienților.
Critica recurentei, in sensul că obligativitatea solicitării bonului fiscal revine cumpărătorului este neîntemeiată întrucât obligativitatea emiterii bonului fiscal în momentul livrării bunului revine agentului economic iar clienții au obligația de a solicita și păstra bonurile fiscale asupra lor până la părăsirea unității de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor în vederea prezentării lor la un eventual control, pentru justificarea provenienței acestora, astfel cum prevăd dispozițiile art. 9 din OUG 28/1999.
În consecință, neîndeplinirea de către client a obligației de a solicita bonul fiscal (care este solicitat pentru a face dovada provenienței bunului cât timp se află în magazin) nu poate conduce la concluzia că recurenta nu mai este obligată să respecte dispozițiile referitoare la obligativitatea de a emite bon fiscal.
Nu poate fi reținută nici apărarea recurentei referitoare la introducerea la sfârșitul zilei, a tuturor tranzacțiilor efectuate la raionul de produse alimentare de la parter, în casa de marcat de la etaj, întrucât dispozițiile OUG 28/1999 permit reintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative și nu introducerea vânzărilor efectuate în timpul zilei la alte raioane.
Prin urmare, în mod corect s-a reținut în sarcina societății-recurente săvârșirea contravenției reglementate de art. 10 lit. b din O.U.G. nr. 28/1999 - neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate -, neputându-se susține că „nu ar exista vinovăția recurentei în săvârșirea faptei”.
În consecință, motivul de recurs invocat de recurentă prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 din C.pr.civ., este neîntemeiat.
Având în vedere aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 312 al. 1 C. proc. Civ., instanța va respinge recursul, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurent ., împotriva sentinței civilie nr.1427 din 28.01.2013, pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimat C. G. AL GARZII FINANCIARE PRIN GARDA FINANCIARA D..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Iunie 2013
Președinte, A. M. M. | Judecător, E. S. | Judecător, A. M. S. |
Grefier, M. G. |
Red-E.S/28.06.2013
Jud.fond.L C
Tehn M.G. 2 ex
| ← Pretentii. Sentința nr. 2169/2013. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 5054/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
