Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 23/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 23/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 13-03-2013 în dosarul nr. 12500/236/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 256/2013
Ședința publică de la 13 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. E. P.
Judecător C. E. I.
Judecător A. G. V.
Grefier M. G.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurent P. D. A. împotriva sentinței civile nr._ din 23.11.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimat I P J D..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care invederează că recurentul a depus concluzii scrise la 11.03.2013, după care:
Instanța constatând cauza în stare de judecată o reține spre soluționare..
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând:
Prin sentința civilă nr._ din 23.11.2102 Judecătoria C. a respins plângerea formulată de către petentul P. D. A. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/10.09.2011, în contradictoriu cu intimata IPJ D., ca neîntemeiată
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că:
Prin sentința civilă nr. 2998 din data de 18.04.2011 a Judecătoriei G., pronunțată în dosarul nr._ s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei, privind pe petentul P. D. A., în contradictoriu cu intimata IPJ D., în favoarea Judecătoriei C..
Cauza a fost înregistrată la Judecătoria C. sub nr._, fiind repartizată la Completul C14 Civil, cu termen de judecată la data de 18.05.2011.
În dovedirea plângerii sunt depuse la dosar: procura specială autentificată sub ner.1105/05.10.2012 la BNP N. F. M., chitanța nr.1971/05.10.2012 în sumă de 70 lei a BNP N. F. M., procesul verbal de contravenție . nr._/10.09.2011, concluzii scrise.
În susținerea plângerii petentul, prin procurator, solicită proba cu înscrisurile depuse.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța constată că plângerea formulată de către petentul P. D. A., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/10.09.2011, în contradictoriu cu intimata IPJ D., este neântemeiată, urmând a fi respinsă, având în vedere următoarele considerente:
Prin procesul verbal de contravenție . nr. nr._/10.09.2011emis de intimata IPJ D. s-a dispus sancționarea petentului P. D. A. cu amenda de 603 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 alin.3 lit.e din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 R, întrucât la data de 14.07.2010 a condus autoturismul marca Volvo cu nr. de înmatriculare_ pe raza Municipiului C., cu o viteza de 104 km/h viteză înregistrată cu aparatul radar montat pe auto MAI_..
Faptul că sarcina probei revine petentului nu încalcă dreptul la un proces echitabil și nici prezumția de nevinovăție asimilată dreptului penal, întrucât plângerea contravențională presupune o judecată contradictorie, cu toate garanțiile procesuale.
Deși Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că în procedura contravențională sarcina probei revine în primul rând organului constatator (cauza A. c României), în speța de față intimata IPJ D.- SPR C. care a depus înscrisuri în privința vinovăției contravenientului, ori prin verificarea obiecțiunilor agentului constatator, instanța poate stabili cu certitudine situația reală.
Potrivit art. 49 din Regulamentul de Aplicare a OUG 195/2002 limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h.
Instanța de fond a apreciat că petentul P. D. A. a circulat cu o viteză de 104 km/h, fapt rezultat din fotografiile radar depuse, depășind practic viteza legală admisă de 50 km/h.
Prin urmare, instanța de fond a constatat că petentul P. D. A. se face vinovată de săvârșirea contravenției prevăzute de . 102 alin.3 lit.e din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 R întrucât la data de 14.07.2010 a condus autoturismul marca Volvo cu nr. de înmatriculare_ pe raza Municipiului C., cu o viteza de 104 km/h viteză înregistrată cu aparatul radar montat pe auto MAI_.
Având în vedere considerentele menționate mai sus, instanța de fond a respins plângerea formulată de către petentul P. D. A., împotriva procesului verbal contravenție . nr._/10.09.2011, în contradictoriu cu intimata IPJ D., ca neîntemeiată, menținându-se procesul verbal ca temeinic și legal.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul P. D. A. criticând-o ca netemeinică și nelegală, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței de fond în sensul admiterii plângerii și anularea sancțiunii complementare.
În motivare arată că instanța de fond a dat dovadă de subiectivism prin motivarea sa nefăcând nici o referire la planșele foto depuse la dosar de către IPJ D., unde în planșa 5, 6 apar 2 autoturisme pe raza de acțiune a aparatului radar. Deși a sesizat acest aspect instanței de fond, în motivarea sentinței nu se face nici un fel de vorbire asupra planșelor foto.
Mai arată că a depus la dosarul de fond practică judiciară și note scrise, precum și Norma Metodologică nr.021-05 NML pentru a dovedi că fapta menționată în procesul verbal nu poate fi susținută ca fiind reală.
Arată că a făcut referire la planșele foto, întrucât în mod clar aparatul radar nu poate înregistra concomitent în același timp 2 autoturisme, mai mult decât atât aparatul radar era montat pe o porțiune de drum unde sunt stâlpi de înaltă tensiune fiind încălcate NML 021.05.
La ultimul termen de judecată în recurs, recurentul a depus, prin fax, concluzii scrise și adresa nr 7602/10.12.2012 INM –BRML.
Analizând sentinta atacata prin prima motivelor invocate, tribunalul constata ca recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Respectând dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța de fond a examinat legalitatea și temeinicia procesului verbal.
Sub aspectul legalității, a reținut că procesul verbal este întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.
În privința temeiniciei, a concluzionat, că starea de fapt reținută în procesul verbal nu a fost infirmată
Aprecierea probatoriului de către instanța de fond a fost motivată, iar concluzia la care a ajuns instanța se sprijină pe probele administrat și considerate ca fiind relevante.
Invocă recurentul jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și în special hotărârea A. contra României.
Tribunalul constată că nu se poate nega faptul că și în privința contravențiilor prevăzute de OUG 195/2002 sunt aplicabile garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție.
Cu toate acestea, prezumția de legalitate și validitate a procesulu verbal de contravenție nu poate fi ignorată, această prezumție nefiind considerată nici de CEDO ca fiind contrară garanțiilor prevăzute de art 6 din Convenție, în situația în care există un echilibru între prezumția de nevinovăție specifică materiei și prezumția de legalitate și validitate a procesului-verbal de contravenție.
Astfel, în decizia de inadmisibilitate I. P. c. României (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare (a se vedea, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A., par. 60).
Aplicând acest principiu la prezenta cauză, tribunalul constată că reclamantul nu a propus nici o probă pentru a dovedi faptul că locul săvârșirii contravenției nu a fost în interiorul municipiului C..
Ori în condițiile în care agentul constatator a menționat în procesul verbal faptul că fapta a fost săvârșită în C., într-o zonă unde limita de viteză este de 50 kmh, iar petentul nu a propus probe prin care să combată aceste mențiuni, deși a avut această posibilitate, dată fiind prezumția de legalitate și validitate a procesului verbal, tribunalul constată că nu sunt întemeiate susținerile petentului-recurent privind faptul că fapta nu ar fi fost săvârșită în localitatea C., într-o zonă în care limita de viteză era, la momentul săvârșirii faptei, de 50 kmh.
În privința susținerii recurentului conform căreia în planșele foto se observă mai multe autoturisme, instanța observă că în planșa foto nr 1 (fila 11), singurul autoturism ce se observă este autoturismul marca VOLVO condus de petent, ce avea viteza de 104 kmh, iar în planșele foto nr 2-8, se observă faptul că autoturismul condus de petent decelerează, doar începând cu planșa nr 3 observându-se un autoturism ce circula în spatele petentului.
În acest fel, întrucât cel de al doilea autoturism nu era în raza de vizibilitate a aparatului cinemometru, este evident faptul că viteza înregistrată este cea a autoturismului condus de petent, fiind fără relevanță viteza pe care ar fi avut-o cel de al doilea autoturism.
De altfel la punctul 3.3.2 din NML 021-05 nu este prevăzută interdicția de a stabili viteza unui autoturism în cazul în care în cadrul aparatului cinemometru rulează două autoturisme, fiind arătat că „Logica procesului de măsurare al cinemometrului trebuie să fie astfel concepută încât să nu poată fi atribuită o măsurare de viteză, unui autovehicul care nu are nici o legătură cu această viteză (în special în cazurile în care cinemometrul este utilizat pe măsurare manuală), precum și în cazurile de încrucișări sau depășiri între vehicule, când acestea se află simultan în raza de măsurare a cinemometrului, sau când cinemometrul este utilizat în regim de deplasare a autovehiculului pe care este instalat. „
Ori din analiza planșelor foto depuse la dosar se observă faptul că agentul constator a urmărit în permanență autoturismul condus de petent, care a fost tot timpul vizibil, spre deosebire de cel de-al doilea autoturism ce a apărut ulterior înregistrării vitezei de 104 kmh.
În concluzie, nu se poate reține faptul că viteza de 104 kmh a fost viteza cu care a rulat un alt autoturism decât cel condus de petent, atâta timp cât acesta nu era vizibil în momentul înregistrării vitezei de 104 kmh.
În acest sens este chiar și adresa nr 7602/10.12.2012 emisă de Institutul Național de Metrologie, depusă de recurent, în care se arată faptul că în cazul în care sunt mai multe vehicule, viteza indicată ca fi viteza autovehiculul mai apropiat de aparatul cinemometru.
Cum din planșele foto se observă cu claritate faptul că autovehiculul condus de petent este mai apropiat de aparatul radar, rezultă că viteza indicată de aparatul cinemometru este cea a autoturismului condus de petentul recurent.
Prin Modificarea din 14 iulie 2009 a Normei de metrologie legala NML 021-05 "Aparate pentru masurarea vitezei de circulatie a autovehiculelor (cinemometre)", publicată in Monitorul Oficial 546 din 6 august 2009 (M. Of. 546/2009), s-a stabilit la punctul 27 faptul că “La punctul 3, subpunctul 3.8 se abrogă”.
Subpunctul 3.8.2, parte a subpunctului 3.8.2. din NML 021-05, prevedea faptul că “Amplasarea cinemometrelor care funcționează în regim staționar trebuie făcută astfel încât să se evite poziționarea lor în apropierea surselor puternice de radiații electromagnetice (emițătoare de radio sau televiziune, linii electrice de înaltă tensiune, etc.)."
In condițiile în care acest subpunct a fost abrogat prin punctul 27 din Modificarea anterior citată, la data constatării săvârșirii contravenției, anul 2011, amplasarea aparatelor cinemometru nu mari era limitată de evitarea liniilor electrice de înaltă tensiune, astfel încât susținerea petentului recurent cu privire la neregularitatea amplasării aparatului radar în apropierea unor linii de tramvai și influența acestora, nu mai are fundament legal.
Nici susținerea recurentului cu privire la faptul că nu este menționat în procesul verbal dacă aparatul radar era în mișcare sau staționare nu poate influența soluția pronunțată în cauză.
Astfel, recurentul nu indică care ar fi influența acestei mențiuni, privind mișcarea și staționarea autovehiculului pe care este montat aparatul cinemometru, iar potrivit Buletinului de Verificare Metrologică nr_/19.08.2011, aparatul cinemometru ce a fost utilizat poate măsura atât în regim staționar cât și în regim de deplasare, astfel încât, indiferent de modul de utilizare, înregistrarea este legală
Având în vedere aceste considerente, tribunalul constată că, prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal nu a fost răsturnată, soluția primei instanțe de respingere a plângerii, fiind legală și temeinică, iar în raport de dispozițiile art. 312 al. 1 C. proc. Civ. și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod. proc civ. sau alte motive de ordine publică, instanța va respinge recursul, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul P. D. A. împotriva sentinței civile nr._ din 23.11.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului D..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Martie 2013
Președinte, M. E. P. | Judecător, C. E. I. | Judecător, A. G. V. |
Grefier, M. G. |
Red. M P/ 03.04.2013
Tehn M.G. 2 ex
jud fond.R M T
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1267/2013.... | Pretentii. Sentința nr. 4516/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
