Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 15-05-2013, Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 15-05-2013 în dosarul nr. 11524/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 568/2013
Ședința publică de la 15 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. E. P.
Judecător C. E. I.
Judecător A. G. V.
Grefier M. G.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurent I. T. DE MUNCĂ D. împotriva sentinței civile nr._ din 15.11.2012 pronunțată de Judecătoria C. în contradictoriu cu intimat SC L. DI..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consil. jr. T. A. pentru recurent - I. T. DE MUNCĂ D., lipsind intimat - SC L. DI..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul asupra recursului.
Consil.jr. T. A. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând:
Prin sentința civilă nr._ din 15.11.2012 Judecătoria C. a admis plângerea contravențională formulată de petenta SC L. DI., în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ D.. A anulat procesul verbal de contravenție . nr._ din 26.04.2012 emis de ITM D.. A exonerat petenta de plata amenzii aplicată, în cuantum de 5.000 lei.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că, analizând conținutul înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, s-a reținut ca situație de fapt că în urma controlului efectuat de inspectorii I.T.M. D. în ziua de 25.04.2012 la punctul de lucru nedenumit și nedescris al societății petente SC L. DI., cu sediul în localitatea Ariceștii Rahtivani, . Km 73+810, Crângul lui Bot, județul Prahova s-a constatat în urma verificărilor pontajelor zilnice din luna aprilie 2012 că un număr de zece salariați au lucrat în ziua de 16.04.2012, care este zi de sărbătoare legală și declarată nelucrătoare.
Apreciind că prin aceasta s-au încălcat dispozițiile art. 139 Legea 53/2003 (Codul Muncii), agentul constatator din cadrul I.T.M. D. a întocmit procesul-verbal de control nr. 2220/25.04.2012, anexa de constatare a deficiențelor în domeniul securității și sănătății în muncă și în baza acestora a întocmit și procesul-verbal de contravenție . nr._/25.04.2012 prin care a aplicat unității angajatoare petente sancțiune contravențională cu amenda în cuantum de 5000 lei pentru fapta contravențională prev. de art. 139 al. 1 Legea 53/2003.
Față de conținutul lor, atât procesul-verbal de control cât și procesul-verbal de contravenție arătate mai sus, sunt susceptibile de a fi criticate sub aspectul legalității, întrucât au fost întocmite cu încălcarea dispozițiilor legale în materia respectiv dispozițiile art. 16 OG 2/2001 privind regimul contravențiilor, întrucât nu conțin mențiuni clare, concrete, indubitabile despre locul unde s-a efectuat controlul de către agenții I.T.M. D. și locul comiterii presupusei fapte contravenționale și cu privire la descrierea împrejurărilor de fapt în care aceasta s-ar fi săvârșit.
Astfel, din probele aflate la dosarul cauzei rezultă că SC L. DI. care are un sediul social în localitatea Aricetii Rahtivani, . Km 73+810, Crângul lui Bot, județul Prahova, înscris de agentul constatator în conținutul actelor juridice întocmite în ziua de 25.04.2012, dar societatea petentă are și un punct de lucru în municipiul C., .. 72 B, C, D, județul D., cu privire la care agentul constatator nu înscrie nici o mențiune, creând prin aceasta un dubiu care profită făptuitorului cu privire la locul unde s-a constatat contravenția, această situație echivocă îngreunând actul de justiție și aflarea adevărului, întrucât în funcție de locul săvârșirii faptei contravenționale se stabilește în primul rând competența teritorială exclusivă a instanței de judecată și în soluționarea cauzei dar și a competenței teritoriale, agentului I.T.M. în efectuarea actului de control, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor.
Prin felul deficitar cum a completat rubricile procesului-verbal de control și al procesului-verbal de contravenție precizate, agentul constatator a lăsat necompletat spațiul privind punctul de lucru unde ar fi efectuat controlul, acesta fiind prezumat ca fiind cel din mun. C., pe raza căruia ar avea competență agentul I.T.M. D. și a completat doar spațiul privind sediul societății angajatoare din județul Prahova, pe raza căruia agentul I.T.M. D. nu are competențe legale, ducând astfel în eroare instanța de judecată cu privire la care activitate a societății și angajaților săi se referă când reține că în ziua de 16.04.2012, un număr de zece angajați au lucrat în zi de sărbătoare legală, contrar dispozițiilor Codului Muncii, respectiv cu privire la activitatea angajaților de la sediul social sau cu privire la activitatea angajaților de la punctul de lucru din C., unde societatea desfășoară comerț cu amănuntul cu fructe și legume proaspete într-un magazin specializat, având codul acen 4721, conform certificatului de înregistrare . nr._ aflat la dosarul cauzei (v.f. 8).
Pe de altă parte, procesul-verbal de contravenție întocmit de agentul constatator este și netemeinic prin constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii cu amendă, având în vedere specificul activității desfășurate de societate ca unitate de alimentație publică, de aprovizionare a populației cu produse alimentare între care prioritare în alimentația sănătoasă a cetățenilor sunt legumele și fructele proaspete pe care le comercializează în mod legal societatea petentă, astfel că aceasta beneficiază de derogările reglementate de art. 140, art. 141 Legea 53/2003 (Codul Muncii), de la respectarea strictă a zilelor de sărbătoare legală ca fiind zile nelucrătoare și pentru aceste unități cu program continuu și regim special, legiuitorul a prevăzut obligația de a asigura salariaților zile libere corespunzătoare sau un spor la salariu în compensarea zilelor de sărbătoare legală în care au lucrat cu program normal.
Acest aspect era esențial de verificat de către agentul constatator pentru a constata dacă salariații societății petente care au lucrat în ziua de 16.04.2012, a doua zi de P. și deci sărbătoare legală, au beneficiat în următoarele 30 zile calendaristice de zile libere corespunzătoare sau de un spor la salariu în compensarea muncii prestate în program normal de lucru în acea zi de sărbătoare legală.
Pentru împrejurările de fapt și motivele în drept reținute și expuse, rezultă că plângerea contravențională este întemeiată și a fost admisă, cu consecința anulării procesului-verbal de contravenție contestat și exonerarea petentei de plata amenzii aplicată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs I. T. DE MUNCĂ D. criticând-o ca netemeinică și nelegală, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței de fond în sensul respingerii plângerii și menținerea actului sancționator ca temeinic ți legal..
În motivare arată că în urma controlului efectuat în ziua de 25.04.2012 la punctul de lucru al petentei din mun. C. a constatat că mai mulți salariați în număr de zece, au lucrat în ziua de 16.04.2012, care este zi nelucrătoare, de sărbătoare legală.
S-a constatat că unitatea nu respecta zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează potrivit disp. art.139 alin.1 din Legea nr.53/2003.
Recurenta a invocat și faptul că, dacă și în recurs s-ar menține hotărârea dată de instanța de fond, acest fapt nu ar face altceva decât să zădărnicească munca inspectorilor de control și să încurajeze atât angajatorii depistați folosind munca la negru, cât și pe ceilalți angajatori ca și pe viitor să procedeze în același mod, creându-se astfel premisele proliferării la dimensiuni și mai mari a acestui fenomen, ceea ce ar produce consecințe dezastruoase.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 punctul 7, 8 și 9 și art. 3041 Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, ținând seama și de dispozițiile art.304 ind.1 C.p.civ., tribunalul apreciază ca nefondat recursul declarat, pentru următoarele considerente:
În mod corect s-a reținut de către prima instanță netemeinicia procesului-verbal de contravenție, având în vedere că societatea recurentă are ca obiect de activitate al unității situate în C. alimentație publică, aprovizionare a populației cu produse alimentare, inclusiv cu legume și fructe proaspete, situație față de care că aceasta beneficiază de derogările reglementate de art. 140, art. 141 Legea 53/2003 (Codul Muncii), de la respectarea strictă a zilelor de sărbătoare legală ca fiind zile nelucrătoare. Pentru aceste unități cu program continuu și regim special, legiuitorul a prevăzut obligația de a asigura salariaților zile libere corespunzătoare sau un spor la salariu în compensarea zilelor de sărbătoare legală în care au lucrat cu program normal, iar acest aspect, așa cum a reținut și instanța de fond, nu a fost verificat de către agentul constatator pentru a constata dacă salariații societății petente care au lucrat în ziua de 16.04.2012, a doua zi de P. când era sărbătoare legală, au beneficiat în următoarele 30 zile calendaristice de zile libere corespunzătoare sau de un spor la salariu în compensarea muncii prestate în program normal de lucru în acea zi de sărbătoare legal; numai în situația în care acestora nu li s-a acordat sporul salarial și nici zile libere în compensare, fapta constituie contravenție.
Prin urmare, faptei reținute în sarcina petentei îi lipsește unul din elementele constitutive spre a fi considerată contravenția prevăzută de art.139 alin.1 din Legea nr.53/2003, astfel încât soluția instanței de fond de admitere a plângerii contravenționale este temeinică și legală.
Față de considerentele expuse, tribunalul apreciază ca nefondat recursul declarat, astfel că, în temeiul art.312 alin.1 C.p.civ., va fi respins, menținând sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurent I. T. DE MUNCĂ D. împotriva sentinței civile nr._ din 15.11.2012 pronunțată de Judecătoria C. în contradictoriu cu intimat SC L. DI..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Mai 2013.
Președinte, M. E. P. | Judecător, C. E. I. | Judecător, A. G. V. |
Grefier, M. G. |
Red.G.V/ 11.06.2013
jud fond.M V
Tehn M.G. 2 ex
| ← Pretentii. Sentința nr. 389/2013. Tribunalul DOLJ | Obligaţia de a face. Sentința nr. 3745/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|








