Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 28/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 28/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 18157/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 149/2013

Ședința publică de la 20 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. G. V.

Judecător M. E. P.

Judecător C. E. I.

Grefier M. G.

Pe rol judecarea recursului declarat de recurent I. I. I. împotriva sentinței civile nr._ din 28.09.2012,pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimat I. D..

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța constatând cauza în stare de judecată o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, deliberând:

Prin sentința civilă nr._ din 28.09.2012, Judecătoria C. a respins plângerea formulată de petentul I. I. I., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al județului D..

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că: prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 02.07.2012 încheiat de către un agent constatator din cadrul I. D., petentul a fost sancționată pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art.109 din OUG 195/2002, art. 135 lit. h din OUG 195/2002 și art. 147 pct.1 din OUG 195/2002, cu amendă in cuantum de 280 lei.

S-a reținut că, la data de 02.07.2012, petentul a condus auto Opel cu nr. de înmatriculare_ în zona pieței centrale și nu a respectat semnificația indicatorului „ocolire viraj stânga” iar la trecerea de pietoni nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversare pe trecerea de pietoni. De asemenea, nu a avut atestatul profesional de taxi în original.

Potrivit art. 34 alin.1 din OG nr.2 /2001 – privind regimul juridic al contravențiilor, instanța de fond competenta sa soluționeze plângerea, a verificat legalitatea si temeinicia procesului - verbal si a hotarât asupra sancțiunii aplicate.

Respectând dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța urmează a examina mai întâi legalitatea procesului-verbal și ulterior temeinicia sa.

Sub aspectul legalității, instanța reține că procesul verbal de contravenție a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispozițiile art. 17 alin. 1 din O.G. 2/2001, în lipsa cărora, actul sancționator ar fi fost lovit de nulitate absolută.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal contravențional atacat, instanța reține că procesul verbal de contravenție este un act administrativ de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii publice, după o procedură specială prevăzută de lege, astfel că se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate care însă este relativă și poate fi răsturnată prin probe de către contravenient, conform disp. art. 1169 C.civ. care reglementează sarcina probei.

Petentul, având posibilitatea exercitării drepturilor procesuale în vederea dovedirii plângerii formulate, a solicitat și i-a fost încuviințată audierea unui martor, care declară că, în data de 02.08.2012 a beneficiat de serviciile de taximetrie ale petentului și s-a aflat împreună cu acesta în autoturism când a fost sancționat contravențional. Martorul arată că circulau pe . la intersecția din dreptul pieței Centrale au efectuat viraj stânga, întorcând autoturismul pe celălalt sens de mers, pe Calea București. Martorul declară că atunci când a traversat trecerea de pietoni din dreptul pieței Centrale, nu se afla nici un pieton angajat în traversarea străzii, pe sensul lor de mers, pe trecerea de pietoni.

Având a analiza valoarea probatorie a depoziției de martor, instanța de fond a făcut aplicarea celor două principii fundamentale pentru evaluarea probelor testimoniale și anume, cel al sincerității martorului și cel al fidelității declarației, al reproducerii datelor cu privire la făptuitor și la împrejurările faptei.

Instanța de fond, în cadrul operației de apreciere a probei testimoniale, făcând o atentă și completă analiză a depoziției martorului, în vederea stabilirii vinovăției sau nevinovăției petentului și pentru a pronunța o sentință legală și temeinică, apreciază că mărturia acestuia a fost dată pro causa, în susținerea poziției procesuale a petentului. Aceasta pentru că depoziția martorului vine în contradicție chiar cu mențiunile petentului, consemnate în cuprinsul procesului verbal, care au fost în sensul că „nu are obiecțiuni”. Deși petentul, în cuprinsul plângerii sale deplânge faptul că agentul constatator ar fi menționat în locul său, în mod nereal, că petentul nu ar fi avut obiecțiuni, nu face dovada acestor apărări, deși potrivit disp. art. 1169 C.civ., era în sarcina sa să își probeze susținerile în fața instanței.

Pe cale de consecință, existând presupunerea rezonabilă că martorul este subiectiv, declarația acestuia va fi înlăturată din ansamblul materialului probator.

Ori, în situația în care depoziția martorului propus de petent a fost înlăturată, ca fiind subiectivă, ne aflăm în situația în care, neexistând alte probe sau indicii credibile care să răstoarne prezumția simplă de temeinicie a actului sancționator și dat fiind că procesul verbal de contravenție conține constatările personale ale agentului instrumentator, el face dovada situației de fapt ce a dus la încheierea sa, în mod analog unui proces verbal de constatare a unei infracțiuni flagrante.

Relativ la celelalte două fapte pentru care a fost sancționat contravențional, petentul nu a adus nici o probă de natură să combată cele reținute de agentul constatator, martorul audiat la propunerea sa, arătând că nu are cunoștință dacă petentul a fost sancționat și pentru alte fapte decât pentru neacordare de prioritate pietonilor.

Concluzionând asupra temeiniciei procesului verbal criticat, instanța de fond a apreciat că acesta respectă dispozițiile OG 2/2001 și OUG 195/2002 și că surprinde fidel starea de fapt existentă și imputată contravenientului și pe cale de consecință, prezumția de legalitate și temeinicie a procesului –verbal de contravenție în cauză, nu a fost răsturnată în urma probatoriului administrat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul I. I. I. criticând-o ca netemeinică și nelegală, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței de fond în sensul admiterii plângerii.

În motivare arată că instanța de fond nu a ținut cont de probele administrate în cauză, prin proba testimonială a făcut dovada situației reale.

La data de 19.12.2013 intimat I. D. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței de fond.

Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate, instanța reține că recurentul petent critică sentința sub aspectul stării de fapt reținute.

Critica este neîntemeiată.

Respectând dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța de fond a examinat legalitatea și temeinicia procesului verbal.

Sub aspectul legalității, a reținut că procesul verbal este întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute și că alte motive, prevăzute sub sancțiunea nulității relative, nu au fost invocate de petent.

În privința temeiniciei, a concluzionat, că starea de fapt reținută în procesul verbal nu a fost infirmată. A avut în vedere pe de o parte prezumția de legalitate și temeinicie de care beneficiază procesul verbal de contravenție, un act administrativ de autoritate, întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege; pe de altă parte, a avut în vedere faptul că petentul nu a făcut dovada susținerilor sale.

În ceea ce privește proba testimonială, în mod corect nu a fost avută în vedere, întrucât este nesinceră, dată pro causa, din dorința de a susține poziția procesuală a petentului; prima instanță a argumentat această concluzie, arătând că declarația martorului nu se coroborează cu cele consemnate în procesul verbal, precum și cu lipsa obiecțiunilor la cele consemnate.

În acest sens, se observă că petentul a semnat procesul verbal, arătând că nu are obiecțiuni față de cele reținute; această mențiune valorează ca prezumție simplă în sensul că acesta este de acord cu starea de fapt consemnată, deși are dreptul, potrivit dispozițiilor legale, să conteste, în chiar momentul întocmirii procesului verbal, cele consemnate; lipsa obiecțiunilor la acel moment prezumă acordul său cu cele reținute de agentul constatator, prezumție care coroborată cu cea de legalitate și temeinicie a procesului verbal, conduc la concluzia săvârșirii faptei de către petent.

Concluzia la care a ajuns instanța de fond, în privința sincerității martorului, a fost temeinic motivată.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunilor contravenționale aplicate petentului, tribunalul apreciază că acestea respectă dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. numărul 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, fiind aplicate în limitele prevăzute de actul normativ și că nu se impune înlocuirea amenzii cu avertisment, dat fiind pericolul social al faptei constatate; este greu de trecut cu vederea că săvârșirea unei astfel de fapte, pe lângă faptul că ignoră dispozițiile legale care obligă la adoptarea unui anumit comportament în trafic, poate avea drept consecință crearea unei stări de nesiguranță pentru pietonii care, deși se conformează regulilor, sunt supuși pericolului chiar pe marcajul pietonal.

Față de cele arătate, în raport de dispozițiile art. 312 al. 1 C. proc. Civ. și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc civ. sau alte motive de ordine publică, instanța va respinge recursul, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurent I. I. I. împotriva sentinței civile nr._ din 28.09.2012,pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimat I. D..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 20 Februarie 2013

Președinte,

A. G. V.

Judecător,

M. E. P.

Judecător,

C. E. I.

Grefier,

M. G.

Red. C.I/25.02.2013 jud fond.A U

Tehn M.G. 2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 28/2013. Tribunalul DOLJ