Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 7383/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 7383/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 32856/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 1228/2013

Ședința publică de la 20 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. E. I.

Judecător A. G. V.

Judecător J. S.

Grefier C. A.

Pe rol judecarea recursului declarat de petenta . împotriva sentinței civile nr. 7383 din 10 mai 2013 pronunțată de Judecătoria C. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALA REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE C. - A.N.A.F. BUCUREȘTI

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura nelegal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care;

Constatând dosarul în stare de judecată, instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra recursului de față, deliberând:

Prin sentința civilă nr. 7383 din 10 mai 2013, Judecătoria C. a respins plângerea contravențională formulată de petenta . C. ca neîntemeiată în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALA REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE C. - A.N.A.F. BUCUREȘTI.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție ..N.V./200 Nr._ din 21.11.2012 emis de către intimata DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE D. s-a dispus sancționarea petentei . amenda de 20.000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.221 ind.3 alin2 lit.v din Legea nr.571/2003 Cod Fiscal, reținându-se că petenta a achiziționat de la . Gas SRL cantitatea de_ litri gaz petrolier lichefiat, în valoare totală de 43.420,28 lei, destinat comercializării en detail prin punctul de lucru din localitatea Ticleni, stada Petroliștilor, parcarea Băi, județul Gorj, fără ca furnizorul să dețină atestat de înregistrare la autoritatea competentă pentru comercializarea angro de produse energetice.

Astfel, instanța, apreciază că așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, intimata DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE D. a efectuat un control inopinant în perioada 19.11-21.11.2012, control care a avut drept scop verificarea respectării de către societate a condițiilor stabilite potrivit legislației fiscale, privind comercializarea produselor energetice ( gay petrolier lichefiat), constatându-se că pentru perioada 01.01._12 petenta desfășoară activitate de comercializare en detail de gaz petrolier lichefiat (GPL) la punctul de lucru din localitatea Țicleni, ., județul Gorj, în baza atestatului pentru comercializare en detail de produse energetice.

Cu ocazia aceluiași control s-a constatat că petenta . a achiziționat cantitatea de_ litri de gaz petrol lichefiat în vederea comercializării en detail prin punctul de lucru din localitatea Țicleni, de la furnizorul . GAS SRL, societate care nu deține atestat de înregistrare pentru comercializare angro a produselor energetice, respectiv cantitatea de 1000 litri cu factura . nr.1285/30.06.2012, cantitatea de 1000 litri cu factura . nr.1290/06.07.2012, cantitatea de 1800 litri cu factura . nr.1295/31.07.2012,cantitatea de 3000 litri cu factura . nr.1310/17.08.2012, cantitatea de 2000 litri cu factura . nr.1428/31.08.2012, cantitatea de 1209 litri cu factura . nr.1429/01.09.2012, cantitatea de 1000 litri cu factura . nr.1430/ 09.09.2012 și cantitatea de 1721 litri, cu factura . nr.1431/22.09.2012, cantitatea de 1000 litri cu factura . nr.1316/30.09.2012, cantitatea de 1000 litri cu factura . nr.1319/ 07.10.2012 și cantitatea de 1000 de litri cu factura . nr.1321/ 15.10.2012.

Astfel, împrejurarea că . GAS SRL a comercializat în sistem angro cantitatea de_ litri de gaz petrol lichefiat, fără a deține atestat de înregistrare pentru comercializare angro a produselor energetice rezultă și din faptul că în toate facturile emise prin care a achiziționat petrol lichefiat de la . este indicat locul de descărcare al carburantului la stația din localitatea Țicleni, parcarea Băi, județul Gorj, punct de lucru ce aparține ., iar pe unele tichete de livrare este aplicată chiar ștampila petentei.

Mai mult decât atât, instanța constată că . GAS SRL nu a descărcat niciodată cantitatea de_ litri de gaz petrol lichefiat la punctele proprii de lucru pentru a comercializa carburantul prin pompele de distribuție carburanți în sistem en detail, ci a comercializat această cantitate în sistem angro la prețul de achiziție, iar carburantul a fost livrat direct de la furnizorul . .

Art.206 alin.4 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prevede că "operatorii economici care intenționează să comercializeze în sistem angro produse energetice-benzine, motorine, petrol lampant și gaz petrolier lichefiat sunt obligați să se înregistreze la autoritatea fiscală teritorială, conform procedurii și cu îndeplinirea condițiilor ce vor fi stabilite prin Ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală. "

Prin urmare, cu ocazia aceluiași control s-a constatat de către autoritatea vamală că petenta . a comercializat în sistem angro (carburanți) gaz petrolier lichefiat, fără a deține atestatul de înregistrare pentru comercializare angro de produse energetice, așa cum prevede art.206 alin.4 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Instanța nu poate reține susținerile petentei ., prin apărător referitoare la aplicarea în speță a prevederilor OG nr.99/2000, republicată, privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, întrucât art.3 lit.c statuează că sunt exceptate de la prevederile prezentei ordonanțe activitățile de comercializare combustibil pentru uzul mijloacelor de transport, inclusiv cei comercializați prin stațiile de carburanți.

Mai mult decât atât, instanța apreciază că amenda contravențională aplicată petentei ., prin administrator Ș. I. V. în baza procesului verbal de contravenție ./200 Nr._/21.11.2012

de intimata DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE D. este minimă de 20.000 lei, avându-se în vedere că maximul amenzii stabilite de către legiuitor este de 1000.000 lei.

Pentru considerentele expuse, instanța a apreciat că este neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentă și pe care a respins-o ca atare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta . C. criticând-o ca netemeinică și nelegală, solicitând admiterea recursului, anularea procesului verbal și într- o teză subsidiară solicită aplicarea unui avertisment.

În motivare arată că instanța nu face o analiza a motivelor invocate in susținerea plângerii, nu le înlătura, nu are in vedere apărările care practic fac obiectul judecații si nu le înlătura, hotărârea recurata fiind practic nemotivata sub aspectul analizei motivelor invocate - hotărârea schimba natura si înțelesul obiectului pauzei deduse judecații, hotărârea fiind lipsită de temei legal si dată cu aplicarea greșită a legii - instanța prin considerente este in eroare asupra efectelor obiectului principal- desi se menționează si se face trimitere la temeiuri de drept si dispoziții legale, acestea sunt interpretate greșit.

Instanța apreciază ca u sunt aplicabile dispozițiile OG 99/2000 insa nu precizează nici instanța si mei Autoritatea N. a Vămilor, Direcția Regionala pentru Accize si Operațiuni Vamale C. in ce consta activitatea de comercializare engros, respectiv care este definitia comerțului engros de produse energetice, motivarea instanței constând în faptul ca amenda aplicata este minima. Celelalte motive ale instanței de fond constau . motivelor "întâmpinării formulate de Autoritatea Naționala a Vămilor, Direcția Regionala pentru Accize si Operațiuni Vamale C., motivare care nu inlatura si nu are legătura cu motivele invocate in plângere expres - nu se indica dispoziția legala care obliga subscrisa sa cumpere de la comercianți engros si nu poate achiziționa de la comercianți en-detail.

Prin Ordinul ANAF 2491/2010 pentru aprobarea Procedurii și condițiilor de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produsele energetice, nu este definita activitatea de comerț angro si nici endetail privind produsele energetice.

Nu exista nici un temei de drept pentru a se întemeia afirmația ca subscrisa a achiziționat produse de la o societate care desfășoară activități de comerț angro care nu deține autorizație de comerț angro din moment ce subscrisa a achiziționat produsele de la o societate ce desfășoară comerț endetail si care deține autorizație in acest sens - nu se menționează de ce a fost calificata vânzarea cantității de 15 tone in 6 luni către subscrisa ca activitate de distribuție si comercializare angro de către furnizor.

Practic se susține ca subscrisa nu are dreptul sa faca achiziții de produse de la comercianții de produse autorizați endetail - in cauza de fata, faptul ca furnizorul a vândut cantități interpretabile, nu califica furnizorul ca si comerciant engros si nu se indica dispoziția legala care obliga subscrisa sa cumpere de la comercianți engros.

Conform arf. 16 al. 1 din OG 2/2001 modif. ..(/; Procesul-verbal de constatele a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și local tinde este încheiat: numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator: dalele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului: descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei si locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pol servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite: indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția:" in cauza procesul verbal neindicand modalitatea constatării aspectelor afirmate si elementele care au condus la aceasta opinie, descrierea faptei si a împrejurărilor, situație in care solicitam anularea, neexistând elementele care sa conducă la o concluzie expresa si certa - de ce este o vânzare-achiziție engros si nu este endetail.

In subsidiar - in domeniul răspunderii contravenționale legea cadru, precum și normele de drept comun sunt cele prevăzute prin OG nr.2/2001, respectiv art.7 al in.3 în care se menționează faptul că: „Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede aceasta sancțiune" data fiind lipsa de pericol social (NU EXISTA NICI UN PREJUDICIU), raportat la art. 34 alin.l care conferă instanței dreptul „ verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii" sa se dispună înlocuirea măsurii amenzii cu avertisment.

Solicită judecarea in lipsa.

La data de 03.10. 2013 intimata a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței de fond.

Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate, instanța reține că recurenta critică sentința instanței de fond, susținând că este dată cu aplicarea greșită a legii.

Critica este neîntemeiată.

Respectând dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța de fond a examinat legalitatea și temeinicia procesului verbal.

Sub aspectul legalității, a reținut că procesul verbal este întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.

În ceea ce privește dispozițiile art.16 alin.1 din OG 2/2001, referitoare la descrierea faptei, se constată că au fost respectate, față de cuprinsul procesului verbal dar și al actelor ce au stat la baza întocmirii caestuia, acte care completează procesul verbal și în care se reține: petenta desfășoară activitate de comercializare en detail de gaz petrolier lichefiat în punctual de lucru din localitatea Țicleni, deținând atestatul de înregistrare pentru comercializare en detail de produse energetice; petenta a achiziționat de la . Gas SRL cantitatea de_ l gaz petrolier lichefiat, destinat comercializării en detail prin puncrtul de lucru din localitatea Țicleni, fără ca furnizorul să dețină atestat de înregistrare la autoritatea competentă pentru comercializarea angro de produse energetice. Achizțiile petentei (materializate într-un număr de 11 facturi) au fost recepționate de cumpărător și înregistrate în Registrul jurnal de cumpărări.

Cele menționate sunt suficiente pentru a permite încadrarea faptei în cea sancționată de art.221 ind.3 alin.2 lit v din legea 571/2003: achiziționarea de produce accizabile de la persoane care desfășoară activități de comercializare în sistem angro a produselor energetice și care nu respectă condițiile sau obligațiile prevăzute de art.206 ind.69 alin.4.

În privința temeiniciei, a concluzionat, că starea de fapt reținută în procesul verbal nu a fost infirmată. A avut în vedere pe de o parte prezumția de legalitate și temeinicie de care beneficiază procesul verbal de contravenție, un act administrativ de autoritate, întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege; pe de altă parte, au fost avute în vedere actele care au stat la baza întocmirii procesului verbal dar și faptul că petenta, căreia îi revenea sarcina probei, nu a făcut dovada contrară celor reținute.

În concret, probele administrate au demonstrate că petenta a achiziționat de la . Gas SRL cantitatea de_ l gaz petrolier lichefiat, destinat comercializării en detail prin punctul de lucru din localitatea Țicleni, fără ca furnizorul să dețină atestat de înregistrare la autoritatea competentă pentru comercializarea angro de produse energetice.

Comercializarea angro de către . rezultat din actele prezentate: în facturile de achiziționare a cantității de_ l gaz petrolier lichefiat a fost indicat ca loc de descărcare punctual de lucru din localitatea Țicleni; pe unele dintre facturi este aplicată ștampila petentei la rubrica client; s-a mai constatat că . a descărcat niciodată cantitatea de gaz la punctele proprii de lucru; cantitatea a fost livrată la prețul de achiziție, direct de la furnizorul ..

Probele administrate atestă fără dubiu că . Gas SRL a comercializat cantitatea de_ l gaz petrolier lichefiat, în sistem angro, fără ca acesta să dețină atestat de înregistrare la autoritatea competentă pentru comercializarea angro de produse energetice.

În aceste condiții, fapta petentei care a achiziționat de la . Gas SRL reprezintă contravenția prevăzută de art.221 ind.3 alin.2 lit v din legea 571/2003: achiziționarea de produce accizabile de la persoane care desfășoară activități de comercializare în sistem angro a produselor energetice și care nu respectă condițiile sau obligațiile prevăzute de art.206 ind.69 alin.4.

Ca atare, probele administrate confirmă săvârșirea de către petentă a faptei prevăzute de pentru care a fost sancționată, astfel că procesul verbal este legal și temeinic întocmit.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, în concret, Tribunalul apreciază ca fapta comisă de petent prezintă un grad de pericol social care justifică aplicarea amenzii, în cuantumul minim prevăzut de lege, dat fiind pericolul social al faptei.

Scopul pentru care a fost incriminată această faptă este evident evitarea eludării plății accizelor către stat datorate odată - cu punerea în circulație a acestor produse, acesta fiind de altfel obiectul juridic al acestei contravenții. Fapta imputată petentei este o faptă de pericol, rațiunea instituirii fiind, în primul rând, prevenirea evaziunii fiscale și a punerii în circulație a unor produse sustrase de la plata accizelor și de la controalele prevăzute de lege, iar limitele ridicate ale amenzii contravenționale (între 20 000 lei și 100 000 lei), denotă un pericol social sporit.

Ca atare, solicitarea recurentului nu poate fi apreciată de ca fiind fondată. În acest caz nu s-ar respecta regula proporționalității între faptele săvârșite și sancțiunile aplicate, care trebuie dozate în așa fel încât să îmbine caracterul punitiv cu cel preventiv și educativ, o sancțiune pecuniară fiind absolut necesară pentru corectarea atitudinii petentei.

Față de cele arătate, în raport de dispozițiile art. 312 al. 1 C. proc. Civ. și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc civ. sau alte motive de ordine publică, instanța va respinge recursurile, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de petenta . împotriva sentinței civile nr. 7383 din 10 mai 2013 pronunțată de Judecătoria C. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALA REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE C. - A.N.A.F. BUCUREȘTI.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 20 Noiembrie 2013.

Președinte,

C. E. I.

Judecător,

A. G. V.

Judecător,

J. S.

Grefier,

C. A.

Red.CEI

Tehn.C.A.

26 Noiembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 7383/2013. Tribunalul DOLJ