Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 6795/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 6795/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 04-06-2013 în dosarul nr. 8594/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINTA Nr. 6795/2013

Ședința publică de la 04 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. P.

Grefier L. D. B.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant . SRL și pe pârât INSPECTORATUL TERITORIAL DE M. O., având ca obiect suspendare executare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta reprezentată de av. A.Rădut, lipsind pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-au depus relațiile solicitate pârâtului I.T.M.O..

Apărătorul reclamantei arată că a observat înscrisurile depuse la dosar de către pârât.

Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat,instanța acordă cuvântul.

Apărătorul reclamantei solicită admiterea cererii de suspendare până la soluționarea cauzei pe fond, în principal, cu privire la primele măsuri din procesul verbal 686/08.04.2013, iar în subsidiar cu privire la toate măsurile.

INSTANȚA

Asupra cauzei de,

La data de 24.04.2013,reclamanta . SRL, a chemat în judecată pârâtul Inspectoratul Teritorial de munca O., solicitând instantei ca prin hotărârea pe care o va pronunta să dispună suspendarea provizorie a procesului verbal nr.686 din 8.04.2013 emis de parata.

In motivare, reclamanta a arătat că la data de 29.03.2013 s-au prezentat la sediul subscrisei 3 inspectori ITM pentru a face verificări in legătura cu identificarea si combaterea cazurilor de munca fara forme legale.

In aceeași zi la sediul subscrisei s-a prezentat si numita D. A. M. care venise pentru susținerea unui interviu. Gasind-o la receptie cei trei inspector au dedus ca aceasta lucrează fara forme legale aspect pentru care au dispus amendarea subscrisei cu suma de 10.000 lei, aspect ce face obiectul unei plângeri contravenționale înregistrata la Judecătoria C..

Consideră că procesul verbal din 8.04.2013 este netemeinic si nelegal, din urmatoarele considerente:

Este neadevărata reținerea din procesul verbal in sensul ca numita D. A. M. desfășura activitatea de recepționer la sediu . Aceasta deoarece numita D. A. M. a venit sa susțină un interviu in urma unui anunț din ziar pe care subscrisa l-a dat.

Este neadevărata reținerea din procesul verbal cum ca cei trei inspectori ITM au fost împiedicați sa intre in sediu . Este adevărat că inițial a refuzat sa intre in incinta subscrisei, insa acest refuz al subscrisei a subzistat pana in momentul cand inspectorii ITM au prezentat legitimațiile si in condițiile in care cei trei inspectori erau deja in sediu si in alte incinte care nu aparțineau sediului.

Arată că, potrivit procesului verbal a cărei suspendare provizorie o solicita s -au dispus următoarele obligații:

-Sa incheie contract de munca cu numita D. A. M. in forma scrisa si anterior ""inceperii raporturilor de munca" (raporturi care nu au exista, aceasta prezentandu-se la interviu).

-Sa transmită la ITM registrul de evidenta a salariaților pentru D. A. M..

Solicita ,de asemenea instantei,să aibă in vedere ca aceste masuri sunt abuzive in condițiile in care insasi numita D. A. M. nu dorește sa fie angajata a subscrisei (in urma interviului a declarant ca nu e de acord cu condițiile pe care i le oferim) si considera ca este necesara suspendarea provizorie a acestor masuri.

Mai învederează că potrivit art. 7 din Legea nr.554/2004 au formulat procedura prealabila cu parata prin care au solicitat sa revoce masurile luate prin procesul verbal din 8.04.2013.

Reclamanta a depus în copie a procesul verbal nr._ din 8.04.2013, copie CV D. A. M., extrase cu anunțuri din ziar, copie procedura prealabila, taxa de timbru si timbru judiciar.

In drept, întemeiază actiunea pe dispozițiile art. 14 din Legea 554/2004.

La data de 30.04.2013, pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL DE M. O., a formulat întâmpinare împotriva cererii de suspendare a procesului verbal de control nr. 686/08.043,2013, încheiat de către Inspectoratul Teritorial de M. O., solicitând respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată .

În motivare, pârâta a arătat că în timpul deplasării efectuate în data de 28,03.2013, ora 16.30, în baza deciziei nr. 93/26.03.2013 emisă de Inspecția Muncii, decizie prin care s-a aprobat ca în perioada 28.03._13, funcționarii publici din cadrul ITM O. să exercite atribuții de control pe raza teritorială a județului D., în localitatea Pielești, ., locație în care își desfășoară activitatea . SRL, numitul I. I. a împiedicat total inspectorii de muncă să exercite controlul prin interzicerea identificării persoanelor care prestau activitate, prin injurii și scoaterea forțată din incinta societății a inspectorilor de muncă, aceste aspecte având loc în prezența salariatei S. A. C., recepționer în cadrul PFA I. I., ce își desfășoară activitatea în același loc.

În urma acestei situații, în vederea identificări persoanelor care desfășurau activitate în cadrul celor 2 societăți, în data de 29.03.2013, ora 18:00 cu ajutorul jandarmilor din cadrul Jandarmeriei D. s-a procedat la identificarea persoanelor care desfășurau activitate, printre care și D. A. MARJA.

În urma verificărilor documentelor prezentate de reprezentantul legal al societății s-a constatat faptul că angajatorul nu a întocmit contract individual de muncă în formă scrisă pentru angajata D. A. M., persoană ce presta activitatea de recepționer în data de 29,03.2013 în cadrul societății reclamante.

Pentru aceste motive inspectorii de muncă au dispus prin intermediul procesului verbal de control nr. 686/08.04.2013 măsura nr. 2 prin care angajatorul va încheia în formă scrisă contractul individual de muncă pentru D. AMA MARÍA.

De asemenea, potrivit măsurii nr. 3, angajatorul este obligat să transmită la 1TM D. registrul de evidență al salariaților cu clementele prevăzute Ia art. 3 alin. 2) lil. a-g din cadrul HG nr. 500/2011 privind Registrul general de evidență al salariaților în format electronic pentru salariata D. A. MARÍA.

Referitor Ia argumentele aduse de către petent prin intermediul acțiunii fac următoarele precizări:

In condițiile în care, potrivit art. 32 alin. 3) plângerea contravențională suspendă executarea, considerăm că nu există în speța de lăță un caz bine justificat care, potrivit art. 14 din cadrul Legii nr. 554/2004, să ducă la suspendarea actului administrativ și nici o pagubă iminentă.

În concluzie, solicită respingerea acțiunii formulate de . SRL ca neîntemeiată.

În drept, întemeiază întâmpinarea în baza dispozițiilor O.G. 2/2001, precum și art. 115 și urm. din Codul de procedură civilă.

Analizând actele si lucrarile cauzei instanta constata urmatoarele:

Prin procesul verbal de control nr.686 din 8.04.2013 s -au dispus, printre altele, următoarele obligații in sarcina reclamantei:

-Sa incheie contract de munca cu numita D. A. M. in forma scrisa si anterior ""inceperii raporturilor de munca"

-Sa transmită la ITM registrul de evidenta a salariaților pentru D. A. M..

Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumțiile autenticității și veridicității, fiind el însuși titlu executoriu.

În procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat însă un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție adecvată împotriva arbitrariului.

Tocmai de aceea suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind, în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecată pentru a sigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca atât timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-și producă efecte asupra celor vizați.

În considerarea celor două principii incidente în materie – al legalității actului și al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

În plan intern, suspendarea executării actului administrativ este reglementată prin art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, putând fi dispusă numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004 ,,în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

În sensul acestei legi, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, astfel cum se prevede prin art. 2 lit.t) și ș).

În speță, examinând sumar actele dosarului, fără a fi posibilă antamarea fondului în această etapă a procedurii, instanța apreciază că sunt îndeplinite aceste condiții;

În privința cazului justificat, instanța observă ca din fisa de identificare intocmita in data de 29.03.2013 de catre reprezentantii paratului, reiese ca persoana D. A. M. a declarat pe propria raspundere ca s-a prezentat la societatea reclamanta la interviu la ora 16.00, deci nu a declarat ca ar presta activitate in folosul acesteia

Se poate astfel considera caz bine justificat faptul că deși numita D. A. M. a fost identificata la sediul reclamantei in ziua controlului aceasta nu a declarat ca ar presta activitate in folosul reclamantei, împrejurări care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ

Cât privește ,,paguba iminentă", se reține că în art. 2 alin. 1 litera ș) s-a convenit asupra unui sens larg, avându-se în vedere nu numai sensul clasic de prejudiciu efectiv, ci și sensul de perturbare previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Societatea reclamantă se găsește astfel în situația unei pagube iminente, fiind obligata sa, aduca la indeplinire masurile dispuse de organul de control in sensul incheierii contractului individual de munca cu D. A. M. si transmiterii acestuia catre ITM, in conditiile in care poate aceasta persoana, care a declarat ca s-a prezentat la interviu, nu ar corespunde criteriilor avute in vedere de societate pentru a o putea angaja cu contract individual de munca.

Așadar, față de toate aceste considerente, constatând îndeplinirea cumulativă a cerințelor impuse de textul legal, instanța constată că cererea formulată este întemeiată, urmând a fi admisă in parte si va fi dispusa suspendarea provizorie a executarii procesului verbal de control nr 686/08.04.2013 cu privire la măsurile dispuse de pârât in sensul ca reclamanta sa incheie contract individual de munca cu numita D. A. M. si sa transmita registrul de evidenta al salariatilor pentru D. A. M..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite in parte cererea de suspendare a procesului verbal de control nr 686/08.04.2013 formulată de reclamanta . SRL, cu sediul in Pielesti, .. 125, jud. D., in contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Munca O., cu sediul in Slatina, .. lA.

Suspenda provizoriu executarea procesului verbal de control nr 686/08.04.2013 cu privire la măsurile dispuse de pârât in sensul ca reclamanta sa incheie contract individual de munca cu numita D. A. M. si sa transmita registrul de evidenta al salariatilor pentru D. A. M..

Cu recurs în 5 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 04 Iunie 2013.

Președinte,

G. P.

Grefier,

L. D. B.

Red /GP

Teh.L.B. 05 Iunie 2013

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 6795/2013. Tribunalul DOLJ