Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 24-04-2013, Tribunalul DOLJ

Hotărâre pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 24-04-2013 în dosarul nr. 15920/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 472/2013

Ședința publică de la 24 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. G. V.

Judecător M. E. P.

Judecător C. E. I.

Grefier C. P.

Pe rol judecarea recursului declarat de recurent C.N.D.N.R. - D.R.D.P. C. împotriva sentinței civile nr._ din 07.12.2102 pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimat S.C. I. T. P. SRL.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 22.04.2103, intimata a depus întâmpinare.

Instanța constatând cauza în stare de judecată o reține pentru soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, deliberând:

Prin sentința civilă nr._ din 07.12.2102 Judecătoria C. a admis plângerea formulată de către petenta . SRL, cu sediul în Sf.G., ., ., în contradictoriu cu intimata CNADNR SA – D. C., cu sediul în C., ..17, județul D..

A anulat procesul verbal de contravenție CNADNR Nr._/28.05.2012, încheiat de intimata CNADNR SA – D. C. încheiat de intimata CNADNR SA – D. C..

A exonerat petenta de plata amenzii aplicate.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că: petenta . SRL a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . Nr._ din data de 28.05.2012 în contradictoriu cu intimata CNADNR SA – D. C. solicitând să se dispună admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție, ca nelegal.

Prin procesul verbal de contravenție . Nr._ din data de 28.05.2012 emis de intimata CNADNR SA – D. C. s-a dispus sancționarea petentei . SRL cu amenda de 3000 lei și obligați la plata unei despăgubiri în valoare de 1210 Euro pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin.1 din OG nr. 15/2002, întrucât la data de 28.05.2012 a condus autoturismului, cu numărul de înmatriculare CV 2876/W812GT în localitatea B.- sens ieșire km.71+100, iar la efectuarea controlului a circulat fără să dețină rovinietă valabilă pentru data de 28.05.2012

Potrivit art.8 din OG 15/2002 fapta de a circula fără rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

Astfel, instanța apreciază, în ceea ce privește temeinicia procesului verbal de constatare a contravenție, că situația de fapt reținută de agentul constatator nu corespunde realității, iar pentru existența contravenției prevăzute de art. 8 alin.1 din OG 15/2002, este necesară îndeplinirea anumitor cerințe.

Astfel, conform dispozițiilor art.1 alin. 3 din Ordinul 769/2010 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, tariful de utilizare nu se aplică pentru sectoarele de drumuri naționale aflate în interiorul reședințelor de județe și al municipiilor, între indicatoarele rutiere de intrare/ieșire în/din acestea.

Instanța reține că, nefiind îndeplinită condiția de a circula fără rovinietă pe un sector de drum aflat în afara în exteriorul reședințelor de județ sau al municipiilor, nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art.8 alin.3 OG 15/2002.

Prin urmare, instanța constată că petenta . SRL deținea la data controlului rovinietă valabilă pentru data de 28.05.2012, motiv pentru care instanța nu poate reține săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin.1 din OG nr. 15/2002 în sarcina petentei.

Prin prisma celor reținute mai sus, instanța urmează a admite plângerea formulată de către petenta . SRL, în contradictoriu cu intimata CNADNR SA – D. C. ca întemeiată, dispunându-se anularea procesului verbal de contravenție . Nr._/28.05.2012, ca netemeinic și nelegal, fiind exonerată petenta de plata amenzii aplicate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C.N.A.D.N.R. SA - D.R.D.P. - S.D.N. C. criticând-o ca netemeinică și nelegală, solicitând admiterea recursului.

În cuprinsul motivelor de recurs a arătat că în mod greșit instanța de fond admis plângerea întrucât conducătorul auto a circulat fără să posede rovineita valabilă la bordul autovehiculului, exonerând petentul de plata amenzii, deoarece procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor OG 15/2002, cu modificările și completările ulterioare și se sancționează cu amendă așa cum prevede art.1 alin.1,OG nr.15/2002, iar tot mai mulți transportatori circula fără rovinieta, achiziționând-o in momentul in care au fost sancționați.

Procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor O.G. 2/2001,

În drept, recursul este fundamentat în raport de disp. art. 299-316 C.pr.civ.

În temeiul art. 242 pct. 2 C.pr.civ., recurenta a solicitat judecarea recursului în

Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate, si avand in vedere disp. art. 304 si art. 304 ind. 1 C.p.c. instanta constata urmatoarele.

Respectând dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța de fond a examinat legalitatea și temeinicia procesului verbal.

Sub aspectul legalității, a reținut că procesul verbal este întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute si relative.

În privința temeiniciei, instanța de fond a concluzionat, că starea de fapt reținută în procesul verbal a fost infirmată de probele administrate.

A avut în vedere faptul că tariful de utilizare nu se aplică pentru sectoarele de drumuri naționale aflate în interiorul reședințelor de județe și al municipiilor, între indicatoarele rutiere de intrare/ieșire în/din acestea și, constatând că nefiind îndeplinită condiția de a circula fără rovinietă pe un sector de drum aflat în afara în exteriorul reședințelor de județ sau al municipiilor, a concluzionat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art.8 alin.3 OG 15/2002.

Concluzia este eronată, fiind dată cu interpretarea greșită a dispozițiilor legale.

Astfel, potrivit art.8 alin.5 din OG 15/2002 "Utilizatorilor li se pot aplica amenzi contravenționale atât pe rețeaua de drumuri naționale din România, cât și în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat, la ieșirea din România".

Mai mult, B. nu este nici reședință de județ și nici municipiu, pentru a putea fi aplicate dispozițiile art.1 alin.3 din Ordinul 769/2010 invocate de prima instanță.

În concluzie, constatând că petenta nu a făcut dovada deținerii unei roviniete valabile la momentul controlului, în mod greșit a fost anulat procesul verbal de contravenție în ceea ce privește amenda aplicată pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.8 alin.1 din OG 15/2002.

Trebuie menționat că rovinieta prezentată de petentă datează din 28 mai 2012, ora 00:46 adică după momentul controlului care a avut loc în aceeași dată la ora 00:30.

În ceea ce privește înlocuirea sancțiunii contravenționale cu avertisment Tribunalul apreciază că nu se impune în cauza de față, având în vedere că petenta, adoptând această conduită, de negare a faptei, a dat dovadă că nu respectă dispozițiile legale în materie, atitudinea petentei reliefând, în opinia instanței, un pericol social ridicat, o eventuală înlocuire a sancțiunii contravenționale cu avertisment, încurajând și alte persoane să adopte această conduită contrară legii.

În ceea ce privește tariful de despăgubire, stabilit de agentul constatator prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, tribunalul constată că acesta a fost aplicat în temeiul art. 8 al. 3 din OG 15/2002.

Însă aceste dispoziții legale au fost abrogate prin Legea 144/2012 – art. I pct. 2, iar potrivit disp. art. II din lege s-a stabilit că "tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează".

În speță se constată că Legea 144/2012, a fost publicată în Monitorul Oficial cu numărul 509 din data de 24 iulie 2012 și a intrat în vigoare la data de 27.07.2012, iar plângerea petentei împotriva procesului verbal de constatare a contravenției se afla, la această dată pe rolul instanței (fiind înregistrată pe rolul instanței de fond la 22.06.2012), astfel că tariful de despăgubire stabilit în sarcina petentei se anulează.

Pentru aceste considerente, tribunalul va admite recursul declarat de recurent, va modifica sentința atacată în sensul că va admite în parte plângerea; va anula procesul verbal în ceea ce privește sancțiunea complementară privind tariful de despăgubire în cuantum de 1210 euro aplicat petentei prin procesul verbal nr._/28.05.2012, in conformitate cu disp. art. II din Legea 144/2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurent C.N.D.N.R. - D.R.D.P. C. împotriva sentinței civile nr._ din 07.12.2102 pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimat S.C. I. T. P. SRL.

Modifică sentința în sensul că admite în parte plângerea.

Anulează în parte procesul-verbal_ din 28 mai 2012, în sensul că înlătură măsura privind obligarea petentei la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 1210 euro (5293,39 lei).

Menține restul dispozițiilor procesului-verbal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 24 Aprilie 2013.

Președinte,

A. G. V.

Judecător,

M. E. P.

Judecător,

C. E. I.

Grefier,

C. P.

Red.C.I/30.04.2013 jud fodn.C C

Tehn C.P. 2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 24-04-2013, Tribunalul DOLJ