Anulare act administrativ. Sentința nr. 3038/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3038/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 4605/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 3038/2013
Ședința publică de la 05 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. E. I.
Grefier M. M.
Pe rol pronunțarea asupra cauzei privind pe reclamanta P. S. DE CÎMP, în contradictoriu cu pârâta C. DE C. A ROMÂNIEI - CAMERA JUDEȚEANĂ DE C. D., având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică din data de 26.02.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință din data respectivă, parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele
Prin cererea înregistrată la data de 2.05.2011 reclamanta P. S. DE CÎMP a formulat în contradictoriu cu pârâta C. DE C. A ROMÂNIEI - CAMERA DE C. D. a solicitat desființarea hotărârii înscrisă în Încheierea nr. VI/140/05.04.2011, pronunțată de C. de C. a României – Comisia de soluționare a contestațiilor, prin care a fost respinsă Contestația nr. 1494/20.12.201, formulată împotriva Deciziei nr. 47/26.11.2010, emisă de Camera Județeană de C. a Județului D..
A solicitat desființarea hotărârii înscrisă în încheierea nr. VI. 140/05.04.2011, pronunțată de C. de C. a României – Comisia de Soluționare a Contestațiilor, admiterea contestației nr. 1494/20.12.2010, formulată împotriva Deciziei nr. 47/26.11.2010, emisă de Camera Județeană de C. a Județului D. și anularea măsurilor decise la pct. 9, 11 și 13 din Decizia nr. 47/26.11.2010, emisă de această instituție.
În ședința publică de la 20 martie 2012, din oficiu, instanța a pus în discuție excepția necompetenței materiale a Curții de Apel C. în soluționarea prezentei cauze, în raport de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 și prin decizia nr. 203 din 20.03.2012 a declinat competența de soluționare la Tribunalul D. – secția contencios administrativ și fiscal.
Pentru a se pronunța astfel, curtea a reținut următoarele:
Obiectul prezentei cauze îl constituie anularea Încheierii nr. VI 241 din 30.05.2011, emisă de C. de C. a României și Decizia nr. 58/29.12.2010, emisă de Camera de C. D..
În speță, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 conform cu care „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.”
Potrivit art. 2 pct. 1 lit. d C.proc.civ., tribunalul judecă în primă instanță procese și cereri în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competența curților de apel.
Legea stabilește o plenitudine de competență în materia contenciosului administrativ în favoarea tribunalului, situațiile în care curțile de apel dobândesc o astfel de competență fiind arătate la art. 3 pct. 1 C.proc.civ., potrivit cu care „Curțile de apel judecă: în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale”.
Competența materială se stabilește în raport cu rangul local și județean sau central al autorității emitente, litigiul urmând a fi soluționat de instanța de contencios administrativ a tribunalului, când actul atacat aparține unui organ sau instituții locale sau județene, respectiv instanței de contencios administrativ a curții de apel, când actul atacat aparține unui organ sau instituții centrale, cu competență națională.
Faptul că, prin încheierea pe care o pronunță structura centrala a Curții de C. se respinge sau se admite, in parte, contestația formulată împotriva deciziei emise de Camera de C. Județeană, actul administrativ care produce efecte juridice si care este supus obligației de executare este tot decizia Camerei județene care este o autoritate publică de nivel local.
Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de C. nr. 130/04.11.2010, care stabilesc in favoarea curții de apel competenta de soluționare a sesizării formulate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, nu pot contraveni normelor de competenta stabilite prin art. 10 din Legea nr. 554/2004, in acest sens fiind si decizia nr. 4522/2011 a Î.C.C.J. prin care a fost admisa excepția de nelegalitate a dispozițiilor respective din Regulament.
Cum actele administrative a căror anulare se solicită au fost emise de o autoritate publică locală, respectiv de Camera de C. D. și nici nu este prevăzută în cauză o competență expresă a curții de apel, instanța va face aplicarea art. 10 alin. 1 teza I din Legea nr. 554/2004 și a stabilit competența materială de soluționare a cauzei, în fond, a tribunalului, respectiv celui de la domiciliul reclamantului, care este Tribunalul D. - Secția de C. Administrativ și Fiscal, potrivit art. 10 alin. 3 din aceeași lege.
Pentru aceste motive, având în vedere dispozițiile art. 10 alin. 1 și 3 din Legea nr. 554/2004 și în temeiul art. 158, art. 159 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ. și art. 1591 C.proc.civ., C. a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului D. - Secția de C. Administrativ și Fiscal.
Primind cauza spre soluționare a fost înregistrată sub nr._ și s-a dispus citarea părților.
Instanța a invocat excepția necomptenței materiale, iar prin Încheierea de ședință din data de 12 iunie 2012 a admis excepția invocată, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul P. S. DE CÂMP și pe pârâtul C. DE C. A ROMÂNIEI - CAMERA JUDEȚEANĂ DE C. D., în favoarea Curții de Apel C., și constatând intervenit conflict negativ de competență a suspendat cauza și a înaintat-o la Î.C.C.J. pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a avut în vedere următoarele argumente:
Obiectul acțiunii îl reprezintă contestația formulată de reclamant împotriva încheierii nr. VI/140/05.04.2011, pronunțată de C. de C. a României – Comisia de soluționare a contestațiilor, prin care a fost respinsă Contestația nr. 1494/20.12.201, formulată împotriva Deciziei nr. 47/26.11.2010, emisă de Camera Județeană de C. a Județului D..
În drept, potrivit art. 3 pct. 1 din codul de procedură civilă ,,curțile de apel judecă în primă instanță cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale", iar art. 10 lin. 1 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ stabilește în sarcina secțiilor de contencios administrativ competența de soluționare a litigiilor privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale.
Dispoziții relevante în acest sens regăsim și în HG nr.130 din 4 noiembrie 2010 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de C., precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități (publicat în Monitorul Oficial nr. 832 din 13 decembrie 2010):
"Sesizarea instanței de contencios administrativ
227. Împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor prevăzută la pct. 213 conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, în termen de 15 zile calendaristice de la data confirmării de primire a încheierii, în condițiile legii contenciosului administrativ.
228. Competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile legii contenciosului administrativ.
229. Cauzele aflate pe rolul instanțelor la data publicării prezentului regulament în Monitorul Oficial al României, Partea I, vor continua să se judece potrivit regulamentului aplicabil în momentul sesizării instanței".
În speță actul contestat este încheierea emisă de comisia de soluționare a contestațiilor organizată la nivelul Curții de C., autoritate publică centrală autonomă cu personalitate juridică.
Așadar, aparține Curții de Apel C. – secția de contencios administrativ și fiscal – competența de soluționare a litigiului.
Față de toate aceste considerente, dat fiind că normele de procedură ce reglementează competența sunt de strictă interpretare, instanța a apreciat excepția întemeiată astfel că, în baza art. 158 Cod procedură civilă raportat la art. 159 pct. 2 cod procedură civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel C. –Secția de contencios administrativ.
În drept, potrivit art.20 C.pr.civ, "Există conflict de competență: (2), când două sau mai multe instanțe s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină".
Iar art. 21 impune: "Instanța, înaintea căreia s-a ivit conflictul de competență, va suspenda din oficiu orice altă procedură și va înainta dosarul instanței în drept să hotărască asupra conflictului".
Ca atare, sub incidența acestor dispoziții legale, instanța a constatat intervenit conflict negativ de competență, conform art. 20 pct. 2 cod proc. civ., astfel a suspendat din oficiu orice procedură și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și justiție, pentru pronunțarea regulatorului de competență, în acord cu dispozițiile art. 22 cod proc. civ.
Prin Decizia nr.4785 din 14 noiembrie 2012 pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr._ a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta P. S. DE CÎMP, în contradictoriu cu pârâta C. DE C. A ROMÂNIEI - CAMERA JUDEȚEANĂ DE C. D., în favoarea Tribunalului D. - Secția contencios administrativ și fiscal.
Primind dosarul spre soluționare Tribunalul D. - Secția contencios administrativ și fiscal a repus cauza pe rol și a dispus citarea părților.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că reclamanta a formulat contestație împotriva actelor emise de C. de C., solicitând desființarea Încheierii nr. VI/140/5.04.2011 a Curții de C. și anularea parțială a Deciziei nr. 47/26.11.2010 emisă de Camera de C. D., doar în ceea ce privește măsurile dispuse la punctele 9, 11 și 13.
În fapt, prin decizia contestată, s-au reținut următoarele:
La punctul 9, cu privire la plata și înregistrarea cheltuielilor de personal, s-a reținut acordarea nelegală în 2009 a sporului pentru condiții periculoase persoanelor cu funcții de demnitate publică (punctul a); acordarea nelegală a unor sume de bani, ca urmare a aplicării sporului de dispozitiv la o bază mai mare de calcul (punctul b); acordarea nelegală a premiilor lunare în noiembrie și decembrie 2009.
La punctul 11, referitor la legalitatea cheltuielilor de capital la obiectivul "Alimentare cu apă" s-a reținut: pentru perioada februarie - septembrie 2008, reclamanta nu a prezentat documente (măsurători) din care să rezulte cantitățile de lucrări real executate; s-a concluzionat că reclamanta nu a justificat suma de_,04 lei, reprezentând manoperă (_ ore/om), suma de_ lei reprezentând suma necesară pentru punerea în lucrarea a cantității de 215,53 mc nisip și suma de_ lei decontată pentru transportul cantității de 7271 tone pământ la distanță de 5 km.
La punctul 13, referitor la prescrierea dreptului de a cere executarea silită, s-a constatat existența unor debite pentru care s-a prescris dreptul de a se cere executarea silită, ca urmare a faptului că reclamanta nu a respectat termenul de emitere și transmitere a somației, nu a emis decizii pentru măsuri asigurătorii, nu a aplicat măsura de poprire; ca atare, s-a concluzionat că debitul de 2525 lei nu mai poate fi recuperată.
Reclamanta a susținut, pe de o parte, nereguli procedurale privind soluționarea contestației formulate, învederând că lipsa invitației la soluționarea acesteia a privat-o de dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil.
Pe fondul celor reținute în decizia contestată, a arătat că acordarea sporului de dispozitiv, a sporului pentru condiții periculoase și a premiilor lunare s-a făcut în mod legal; că pârâta nu a avut în vedere plățile efectuate de debitorii în cauză, plăți care ar fi întrerupt termenul de prescripție; că măsurile dispuse la punctul 11 sunt nelegale, în condițiile în care nu s-a avut în vedere că reclamanta s-a încadrat în fondurile aprobate și că lucrarea a fost integral executată, fiind efectuată recepția.
Apărările reclamantei sunt parțial întemeiate.
În ceea ce privește dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, instanța reține că, așa cum recunoaște și reclamanta, dispozițiile invocate prevăd posibilitatea și nu obligația Comisiei de soluționare a contestațiilor de a invita reprezentanții entității verificate la ședința acesteia.
Pe de altă parte, reclamanta a avut posibilitatea de a formula apărări și a depune înscrisuri suplimentare, în fața instanței, cu ocazia soluționării contestației, astfel că vătămarea invocată a putut fi înlăturată prin administrarea probelor solicitate în fața instanței.
Pe fondul contestației;
1. Pentru măsurile dispuse la punctul 9, cu privire la plata și înregistrarea cheltuielilor de personal:
a) Prin decizia contestată s-a reținut că în 2009 drepturile salariale ale primarului și viceprimarului au inclus și sporul de dispozitiv, suma acordată cu acest titlu fiind de 6550 (cuantumul sumei este confirmat și de raportul de expertiză întocmit în cauză).
În drept, potrivit art. 57 alin. 5 din legea 215/2001: "(5) Pe durata mandatului, primarul și viceprimarul primesc o indemnizație lunară, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției de primar, respectiv de viceprimar, și care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. Primarul și viceprimarul nu beneficiază de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege".
În același sens, art. 3 alin. 4 din OG 10/2007: "Pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, indemnizațiile prevăzute în anexele nr. VII/1a, VII/2a, VII/3a și VII/1b, VII/2b, VII/3b reprezintă unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției și, de asemenea, reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. (5) În aplicarea prevederilor alin. (4) persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, nu beneficiază de premii, de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege".
Dispozițiile sunt foarte clare, nefiind susceptibile de interpretări.
În aceste condiții, instanța constată că acordarea acestui spor s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale prezentate, neexistând temei legal pentru încasarea de către primar și viceprimar a acestei sume.
Criticile invocate de către reclamantă, prin care se raportează la drepturile magistraților și funcționarilor publici din alte domenii personalului, și susține existența unei discriminări între primar și viceprimar, pe de o parte, și alte categorii socio-profesionale, pe de altă parte, sunt nefondate pentru că situațiile nu sunt comparabile.
Potrivit art. 1 alin. 3 din OG nr. 137/2000, exercitarea drepturilor enunțate în acest articol privește persoane aflate în situații comparabile.
Funcțiile folosite drept comparație nu se obțin prin alegeri, ci prin examen ori concurs, iar pentru dobândirea acestora sunt necesare anumite condiții de studii, în vreme ce primarul face parte din categoria funcției de demnitate aleasă.
De asemenea cadrul legal diferențiază și organizează separat aceste categorii profesionale.
Prin urmare, nu poate fi vorba despre discriminare pentru că personale la care se face trimitere nu sunt în situații comparabile.
b) Prin decizia contestată s-a reținut că în 2009 s-a achitat în mod nejustificat suma de 5454 lei (suma netă fiind de 3057 lei), ca urmare a aplicării sporului de dispozitiv la o bază mai mare de calcul, respectiv sporul de dispozitiv a fost aplicat asupra salariului de încadrare, cumulat cu sporul de calculator și sporul de vechime, (raportul de expertiză a stabilit cuantumul net a diferenței de spor de dispozitiv la suma de 3053 lei).
În drept, potrivit art. 13 din legea 138/1999, sporul de dispozitiv se aplică asupra salariului de bază.
Întrucât sporul de dispozitiv a fost aplicat asupra salariului de încadrare, cumulat cu sporul de calculator și sporul de vechime, au fost încălcate dispozițiile mai sus enunțate, astfel că suma de 5454 lei (suma netă fiind de 3057 lei) a fost achitată nelegal.
În mod corect, s-a dispus de către pârâtă recuperarea acestei sume.
c) Prin decizia contestată s-a reținut că în noiembrie și decembrie 2009, reclamanta a acordat premii lunare în sumă netă de 974 lei (raportul de expertiză a stabilit cuantumul acestor premii la 977 lei).
Aceste premii lunare au fost acordate în baza OUG 10/2008 și art. 19 din OG 6/2007.
Însă, art. 49 din legea 330/2009, publicată în M.Of. nr. 762 din 9 noiembrie 2009 prevede: "La 3 zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, se abrogă: art. 19 și 21 din Ordonanța Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la . legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 29 ianuarie 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2007, cu modificările ulterioare".
În acest context, acordarea de premii lunare, în perioada noiembrie-decembrie 2009, apare ca fără bază legală, motiv pentru care se impune și restituirea acestor sume.
2. Pentru măsurile dispuse la punctul 11, referitor la legalitatea cheltuielilor de capital la obiectivul Alimentare cu apă, s-a reținut că reclamanta a achitat suma de_ lei, manoperă directă pentru lucrările executate în perioada februarie – septembrie 2008; dintre aceste lucrări, o pondere însemnată au avut-o săpăturile manuale, transportul auto al pământului la distanța de 5 km și umpluturi în șanț cu nisip: pentru aceste lucrări, pârâta a apreciat că reclamanta nu a prezentat documente (măsurători) din care să rezulte cantitățile de lucrări real executate, astfel:
a) Pentru lucrările de săpătură manuală, reclamanta a acceptat la decontare un număr de_,18 om/ore; în baza informațiilor primite de la AJOFM D., referitoare la efectivul de salariați utilizat de constructor, pârâta a concluzionat că acesta ar fi putut realiza doar_ om/ore și că diferența de_ om/ore, reprezentând manoperă directă în valoare de_,9 lei, nu este justificată; prin adăugarea recapitulației de deviz, a rezultat suma de_,04 lei, decontată nelegal.
Pe de altă parte, raportul de expertiză întocmit în cauză a arătat că decontarea acestor lucrări s-a făcut în raport de volumul de mc pământ săpat și nu în funcție de numărul de ore/om efectiv lucrate; că la baza decontărilor au existat situații de plată și facturi care au fost vizate de către dirigintele de șantier și acceptate de beneficiar.
Instanța își va însuși punctul de vedere al expertului, pentru următoarele considerente:
Ceea ce i se reproșează reclamantei nu este neexecutarea lucrării, conform documentației tehnice, sau depășirea fondurilor alocate, ci efectuarea unor plăți pentru anumite lucrări, în condițiile în care nu s-au întocmit măsurători (atașamente) din care să rezulte cantitățile de lucrări efectiv executate; în acest sens, pârâta invocă prevederile art. 34 din Ordinul 595/2007, potrivit cu care dirigintele de șantier are obligația, printre altele, de a urmări realizarea lucrărilor din punct de vedere tehnic, pe tot parcursul execuției acestora, și de a admite la plată numai lucrările corespunzătoare din punct de vedere cantitativ și calitativ.
În acest sens, se constată că în răspunsul dat echipei de audit (anexa 62 la raportul de constatare fila 81) dirigintele de șantier a susținut că verificarea lucrărilor efectiv executate s-a făcut la fața locului, unde s-au verificat caracteristicele geometrice ale lucrării, respectiv lungime, lățime, adâncime, luându-se în considerare planșele de execuție din proiect.
Ca atare, aceste verificări/măsurători au fost efectuate, fără însă a se întocmi înscrisuri în acest sens (acele atașamente).
Din dispozițiile invocate de pârâtă, reiese într-adevăr obligația de a efectua aceste măsurători, însă nu și aceea de a întocmi înscrisuri care să confirme aceste măsurători.
Este adevărat că pentru lucrările realizate din fonduri europene, diriginții de șantier care supervizează aceste lucrări și oferă servicii de asistență tehnică trebuie să completeze o . anexe, unele dintre acestea referindu-se la foile de atașament care confirmă situațiile de lucrări.
Nu este cazul în speță, lucrarea fiind realizată din fonduri proprii, de la bugetul local (așa cum reiese din anunțul de participare publicat pe SEAP):
Această obligație poate fi impusă însă în caietul de sarcini. În condițiile în care acest document nu a fost depus, pentru a se verifica dacă o asemenea obligație a fost stabilită în sarcina dirigintelui de șantier, instanța trebuie să ia în considerare declarația acestuia, în sensul că măsurătorile s-au făcut la fața locului, și că situațiile de plată, vizate de dirigintele de șantier, și acceptate la plată, sunt suficiente pentru a justifica plățile efectuate.
În consecință, instanța apreciază că reclamanta a justificat decontarea sumei de_,04 lei, motiv pentru care va anula actele contestate în sensul că va înlătura măsura privind recuperarea acestei sume.
b) Prin decizia contestată, s-a reținut că reclamanta a acceptat la plată, în februarie și aprilie 2008, situații de lucrări în care a fost înscrisă și cantitatea de 3561,3 mc nisip, fără ca aceasta să fie susținută cu carnete de măsurători/atașamente;
Pe baza proceselor verbale de lucrări ascunse, pârâta a stabilit că, în realitate, s-a utilizat o cantitate de 3348,77 mc nisip, astfel că pentru diferența de 215,53 mc nisip a apreciat că decontarea a fost nejustificată, valoarea acestei decontări fiind de_ lei.
Pe de altă parte, raportul de expertiză infirmă cele constatate de pârâtă, susținând că aceasta nu a avut în vedere procesele verbale nr. 6/11.04.2008 și 7/17.04.2008, pentru verificarea calității lucrărilor ce devin ascunse, procese verbale care justifică folosirea unei cantități de 214,5 mc pentru tronsonul CS-CV33-CV31-Hi13. Același raport arată că pentru acest tronson auditorii publici ai Camerei de C. au înscris cantitatea zero pentru nisipul încorporat în lucrare, motivând că nu există document privind măsurătorile efectuate în prezența unor reprezentanți ai entității verificate, care să confirme că s-a procedat la verificarea situației din teren și s-a constatat că pentru acest tronson s-a așternut nisip sub și peste conducta de alimentare cu apă.
Expertul concluzionează că, atâta timp cât lucrarea a fost executată pe tronsonul CS-CV33-CV31-Hi13, cantitatea de 215,53 mc nisip a fost încorporată în lucrare, fiind calculată în baza celor două procese verbale pentru verificarea calității lucrărilor ce devin ascunse.
Pârâta arată, în obiecțiunile formulate la raport, că cele două procese verbale nu localizează tronsoanele, lungimea și lățimea șanțului, și nici cantitatea de nisip.
Aceste apărări sunt infirmate de conținutul procesului verbal nr.7, care identifică tronsonul respectiv, precum și faptul că pe acest tronson s-a așternut cantitatea de 10 cm nisip sub și deasupra conductei.
Apărările referitoare la lipsa unor atașamente care să confirme situațiile de lucrări efectiv realizate vor fi înlăturate pentru aceleași considerente de la punctual anterior din prezenta hotărâre.
În consecință, instanța apreciază că a fost justificată și cantitatea de 215,53 mc nisip, pentru care s-a decontat suma de_ lei, motiv pentru care va anula actele contestate în sensul că va înlătura măsura privind recuperarea acestei sume.
c) S-a mai constatat în decizia emisă că reclamanta a decontat nejustificat suma de_ lei, reprezentând contravaloarea pentru transportul cantității de 7271,73 tone pământ la distanța de 5 km.
În acest sens, raportul de expertiză concluzionează că actele întocmite demonstrează că surplusul de pământ, rezultat prin înlocuirea pământului cu nisip, a fost transportat în afara localității, însă nu se poate stabili cantitatea exactă de pământ, transportată și depozitată.
Față de acestea, instanța apreciază nefondate susținerile reclamantei.
Pe de o parte, se are în vedere că reclamanta nu a prezentat înscrisuri care să ateste cantitatea efectivă de pământ transportată și depozitată în afara localității.
Pe de altă parte, se au în vedere constatările din procesul verbal de constatare (fila 80) potrivit cu care pentru aceeași cantitate de pământ reclamanta a decontat și contravaloarea lucrării de împrăștiere cu lopata, precum și valoarea lucrării de transport în afara localității.
Reclamanta a motivat arătând că tehnologia de execuție impune ca, după montarea conductei și așezarea unui strat de nisip, să fie împrăștiat pământ în straturi succesive, și compactarea acestor straturi, până la umplerea gropii.
Reclamanta însă nu a explicat cum este posibil ca aceeași cantitate de pământ, care a fost împrăștiată cu lopata (în cadrul fazei de împrăștiere a pământului în straturi succesive de 20 cm)și deci a fost necesară pentru umplerea gropii, să fie ulterior transportată și depozitată în afara localității.
Nu în ultimul rând, se are în vedere că reclamanta nu a prezentat, cu ocazia controlului, nici locul unde s-a depozitat și nici un act prin care să stabilească un loc de depozitare al pământului în surplus.
Toate aceste aspecte coroborate, conduc la concluzia că suma respectivă, reprezentând contravaloarea pentru transportul cantității de 7271,73 tone pământ la distanța de 5 km, a fost decontată nejustificat.
3. Pentru măsurile dispuse la punctul 13, referitor la prescrierea dreptului de a cere executarea silită, s-a constatat existența unor debite pentru care s-a prescris dreptul de a se cere executarea silită, ca urmare a faptului că reclamanta nu a respectat termenul de emitere și transmitere a somației, nu a emis decizii pentru măsuri asigurătorii, nu a aplicat măsura de poprire; ca atare, s-a concluzionat că debitul de 2525 lei nu mai poate fi recuperat.
Raportul de expertiză întocmit în cauză, deși arată că anumiți debitori au mai achitat din debite, concluzionează că nu poate stabili dacă termenul de prescripție a fost întrerupt, întrucât pe chitanțele emise nu se specifică obiectul plății.
Pe de altă parte, în anexa 57 la raportul de constatare întocmit de Camera de C. D. sunt menționate debitele, data acestora, măsurile întreprinse pentru executarea silită.
Din această anexă, reiese fără dubiu că debitele sunt prescrise; astfel, plățile efectuate de către debitorul V. R. în 2011 și 2012 nu au întrerupt termenul de prescripție, debitele restante datând din 2004; în mod similar, a efectuat o plată în 2011, în vreme ce debitele datau din 2003 și 2004; S. F. a efectuat plăți în 2010 și 2011 iar sumele restante datau din 2002 și 2003; T. N. a efectuat plăți în 2008 și 2009, iar sumele datorate erau din 2003 și 2004.
Ca atare, instanța constată că, în condițiile în care reclamanta nu a făcut dovada contrară celor reținute decizia contestată, măsura dispusă la punctul 13 este legală, fiind susținută de actele întocmite.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța va admite în parte contestația și, n consecință, va dispune anularea parțială a Încheierii nr.VI 140/5.04.2011 emisă de C. de C. a României și a Deciziei nr.47/26.11.2010 a Camerei de C. D., în privința măsurilor dispuse la punctul 11, doar în ceea ce privește recuperarea sumei_,4 lei (contravaloarea a_,18 ore/om) și a sumei de_ lei (contravaloarea cantității de 215,53 mc nisip ).
Vor fi menținute restul măsurilor dispuse prin actele contestate.
În aplicarea art. 274 C.pr.civ, va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte contestația formulată de reclamanta P. S. DE CÎMP, cu sediul în ., nr.228, jud. D., în contradictoriu cu pârâta C. DE C. A ROMÂNIEI - CAMERA JUDEȚEANĂ DE C. D., cu sediul în C., . (129), jud. D..
Anulează parțial Încheierea nr.VI 140/5.04.2011 emisă de C. de C. a României și Decizia nr.47/26.11.2010 a Camerei de C. D., în privința măsurilor dispuse la punctul 11, doar în ceea ce privește recuperarea sumei_,4 lei (contravaloarea a_,18 ore/om) și a sumei de_ lei (contravaloarea cantității de 215,53 mc nisip ).
Menține restul măsurilor dispuse prin actele contestate.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu recurs, în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 5 martie 2013.
Președinte, C. E. I. | ||
Grefier, M. M. |
Red. 4 ex./12 Martie 2013
C.I./M.M.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... | Pretentii. Sentința nr. 1266/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
