Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 2946/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2946/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 27-09-2013 în dosarul nr. 9583/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 909/2013
Ședința publică de la 27 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. D. I.
Judecător G. P.
Judecător C. M. G.
Grefier M. M.-S.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul P. L. M., împotriva sentinței civile nr. 2946/25.02.2013 pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimații I.P.J. D., M. M. S. și asigurătorul . SA.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul, lipsă fiind intimații și asigurătorul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurentul solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, și în acest sens întocmirea unei adrese către I.P.J. D. pentru a se comunica dacă agentul constatator a perceput cele petrecute și a făcut constatări la locul producerii accidentului.
Instanța, respinge cererea formulată, dat fiind că, din cuprinsul actelor aflate la dosar, rezultă în mod clar că actul de contravenție a fost întocmit pe baza declarațiilor date de conducătorii auto implicați în evenimentul rutier la sediul Poliției, fără ca agentul constatator să s fi deplasat la locul producerii accidentului.
Recurentul învederează că nu mai are alte cereri de formulat și nici înscrisuri de depus.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori acte de depus, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurentul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat – pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul cererii de recurs.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr. 2946/25.02.2013, Judecătoria C. a respins plângerea formulată de petentul P. L. M. împotriva procesului verbal ., nr._/12.04.2012, în contradictoriu cu intimații I.P.J D. și M. M. S. și asigurătorul S.C. A. R. ASTRA S.A.
În motivarea sentinței, instanța de fond a reținut că, prin procesul verbal anterior menționat, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 420 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 58 din OUG 195/2002. S-a reținut în sarcina sa faptul că a condus autovehiculul Matiz, cu nr. de înmatriculare_, pe . pătruns în intersecție de pe un drum închis circulației publice, fără a acorda prioritate de trecere autoturismului marca Audi, intrând în coliziune cu acesta și producând avarii.
Analizând legalitatea procesului verbal raportat la prev. art. 17 din OG 2/2001, prima instanță a constatat că nu există motive de nulitate absolută care să conducă la anularea acestuia.
Analizând temeinicia procesului verbal - față de susținerile petentului și având în vedere adresa depusă la dosar la fila 43 -, Judecătoria C. a considerat că starea de fapt reținută de agentul constatator este corectă.
Prin urmare, a fost respinsă plângerea contravențională formulată ca fiind neîntemeiată
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petentul P. L. M., solicitând modificarea Hotărârii pronunțate de instanța de fond, în sensul admiterii plângerii și anulării procesului verbal de contravenție.
În motivarea recursului, s-a învederat faptul că situația de fapt a fost alta decât cea reținută de agentul constatator – în sensul că, deși atunci când s-a pus în mișcare, a acroșat automobilul marca Audi, ambele autoturisme implicate în evenimentul rutier circulând pe același drum declarat închis. Recurentul a pretins că, deși în evidențele administratorului – Primăria C. -, drumul figurează ca "închis circulației publice", în realitate se poate circula, neexistând o semnalizare corespunzătoare – aspect evidențiat și de martorul P. I..
De asemenea, recurentul a invocat faptul că nici coliziunea produsă nu intră în categoria accidentelor de circulație – așa cum sunt descrise de art. 75 alin a din OUG 195/2002 -, deoarece s-a produs pe un drum închis circulației publice.
În opinia recurentului, Poliția rutieră nu avea competența de a constata și sancționa fapta, astfel încât există situația reglementată de art. 11 alin. 1 din O.G. 2/2001 – eroarea de fapt -, care înlătură caracterul contravențional al faptei.
Totodată, recurentul a făcut referire și la prevederile art. 12 alin. 1 din Ordonanța anterior menționată – referitoare la existența unui act normativ prin care fapta comisă nu mai este considerată contravenție – care, în concepția sa, aveau aplicabilitate în cauză – ținând seama de împrejurările săvârșirii faptei -, și trebuiau să determine instanța să constate nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție
În sfârșit, recurentul a susținut că din interpretarea dispozițiilor imperative ale art. 182 alin 1 din HG 1391/2006, rezultă că agentul de poliție care a întocmit procesul-verbal avea dreptul doar să-l identifice - deoarece nu avea indicii temeinice despre săvârșirea unei contravenții și nici nu constatase o încălcare a normelor rutiere, iar locul în care s-a produs coliziune nu îndeplinea condițiile impuse de lege "în materie de accident de circulație", astfel încât nu intra în competența respectivei persoane întocmirea actului de contravenție..
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C.pr.civ., O.G 2/2001, art. 75 din OUG 195/2002, art. 177 și 182 din HG nr. 1391/2006.
Pentru termenul de judecată din data de 05.07.2013, intimații I.P.J. D. și M. M. S. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului și menținerea Sentinței pronunțate de prima instanță ca fiind legală și temeinică.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, Tribunalul apreciază recursul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurentul-petent a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 58 din OUG 195/2002 – constând în aceea că, în data de 12.04.2012, orele 1300, a condus autovehiculul Matiz, cu nr. de înmatriculare_, pe . pătruns în intersecție de pe un drum închis circulației publice, fără a acorda prioritate de trecere autoturismului marca Audi, având nr. de înmatriculare DJ_, intrând în coliziune cu acesta și producând avarii.
Nici în fața Judecătoriei C. și nici în fața instanței de control, recurentul-petent nu a prezentat nicio dovadă care să răstoarne prezumția de temeinicie a procesului verbal și să conducă la concluzia că nu este vinovat pentru producerea accidentului de circulație. În acest sens, depoziția martorului P. I. nu este relevantă, respectiva persoană nepercepând în mod nemijlocit derularea evenimentelor.
De altfel, în cuprinsul cererii de recurs, recurentul chiar recunoaște că "atunci când s-a pus în mișcare, a acroșat automobilul marca Audi", însă pretinde că "deși în evidențele administratorului – Primăria C. -, drumul figurează ca "închis circulației publice", în realitate se poate circula, neexistând o semnalizare corespunzătoare". Aceste susțineri sunt infirmate de adresa aflată la fila 43 din dosarul instanței de fond, prin care Primăria C. comunică faptul că, începând cu data de 05.03.2012, . închis circulației publice pentru efectuarea unor lucrări – această situație persistând și la momentul 12.04.2012.
Cât despre faptul că acea coliziune produsă "nu intră în categoria accidentelor de circulație, așa cum sunt descrise de art. 75 alin a din O.U.G. 195/2002, întrucât nu a avut loc pe un drum public", această afirmație este lipsită de relevanță juridică, evenimentul rutier pentru care a fost sancționat recurentul producându-se pe un drum public, cu particularitatea că autovehiculul condus de recurent pătrunsese în intersecție de pe un drum închis circulației publice.
În mod similar susținerea că "există situația reglementată de art. 11 alin. 1 din O.G. 2/2001 – eroarea de fapt -, care înlătură caracterul contravențional al faptei", apare ca fiind lipsită de relevanță juridică, acest text de lege neavând incidență în cauză. Articolul anterior menționează prevede că este înlăturat caracterul contravențional al faptei în ipoteza în care contravenientul a comis-o aflându-se în eroare de fapt, or recurentul pretinde că "eroarea" a fost săvârșită de agentul constatator care n-ar fi trebuit să întocmească procesul-verbal întrucât nu se produsese un accident de circulație – așa cum este definit de art. 75 alin a din O.U.G. 195/2002.
Referitor la așa-zisa cauză de nulitate absolută a actului de contravenție – în temeiul prevederilor art. 12 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 -, din nou recurentul face o confuzie, respectivul text de lege nefiind aplicabil în speță. Astfel, beneficiul conferit de art. 12 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 poate fi invocat doar în ipoteza în care, ulterior comiterii faptei, intră în vigoare un alt act normativ care nu mai sancționează fapta săvârșită drept contravenție, ceea ce nu este cazul în speță, neexistând nici un text de lege care să fi dezincriminat fapta prevăzută de art. 58 din OUG 195/2002 ulterior datei de 12.04.2012.
În sfârșit, afirmația recurentului în sensul că " din interpretarea dispozițiilor imperative ale art. 182 alin 1 din HG 1391/2006, rezultă că agentul de poliție avea dreptul doar să-l identifice ... nu și competența de a întocmi actul de contravenție" este inexactă, dat fiind că, din coroborarea prevederilor art. 177 alin. 1 din HG 1391/2006 – "Îndrumarea, supravegherea, controlul respectarii normelor privind circulatia pe drumurile publice si luarea masurilor legale în cazul în care se constata încalcari ale acestora se realizeaza de catre politistii rutieri din cadrul Politiei Române" -, cu dispozițiile art. 180 alin. 1 din același act normativ – "În cazul în care constata încalcari ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenției" -, rezultă în mod indubitabil că lucrătorii poliției rutiere sunt abilitați a aplica sancțiuni, atunci când constată încălcări ale normelor rutiere, Legiuitorul nu impune cerința ca agentul constatator să fie și "martor ocular" la producerea unui accident de circulație și nici să se deplaseze în mod obligatoriu pentru a cerceta la "fața locului" împrejurările în care s-a produs coliziunea, actul de contravenție putând fi întocmit și pe baza declarațiilor date de conducătorii auto implicați în evenimentul rutier.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța va proceda în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 C.pr.civ. și va respinge recursul declarat ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge recursul formulat de recurentul P. L. M. împotriva sentinței civile nr. 2946/25.02.2013 pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimații I.P.J. D. și M. M. S., și asigurătorul S.C. A. R. ASTRA S.A.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 27 Septembrie 2013.
Președinte, M. D. I. | Judecător, G. P. | Judecător, C. M. G. |
Grefier, M. M.-S. |
Red. C.G./24.10.2013/Jud. fond. M. M.
Tehnored. M.M./2 ex
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 739/2013. Tribunalul DOLJ | Obligaţia de a face. Sentința nr. 2451/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
