Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 6644/2013. Tribunalul DOLJ

Tribunalul DOLJ - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Sentința nr. 6644/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 27-05-2013 în dosarul nr. 10829/63/2010

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 6644/2013

Ședința publică de la 27 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. G. V.

Grefier L. M.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul N. D.-M. la sediul Penitenciarului C. și pe pârâții M. FINANȚELOR PUBLICE, M. JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR CETĂȚENEȘTI, ADMINISTRAȚIA NAȚIONALA A PENITENCIARELOR, P. C., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) casare cu rejudecare a ds nr_ .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâtul P. C., lipsind reclamantul și ceilalți pârâți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier .

Cj. V. pentru pârât depune înscrisuri referitoare la calculul fracțiilor.

Instanța constatând dosarul în stare de judecată acordă cuvântul asupra cuvântul asupra cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice și a Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești formulată de pârâtul M. Justiției- Administrația Națională a Penitenciarelor și asupra excepțiilor invocate, respectiv excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Naționale a Penitenciarelor, excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, excepția necompetenței Tribunalului, excepția lipsei procedurii prealabile invocate de M. Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor; excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M. Justiției; excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice; excepția lipsei semnăturii invocată de M. Justiției și Libertăților Cetățenești- Administrația Națională a Penitenciarelor.

Cj. V. pentru pârât pentru pârâtul P. C. solicită admiterea cererii de chemare în garanție, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și respingerea celorlalte excepții invocate în cauză. Pe fond solicită respingerea acțiunii conform concluziilor scrise depuse la dosarul cauzei.

INSTANȚA

Pe rolul Tribunalului D. – Secția C. Administrativ și Fiscal, a fost înregistrată acțiunea formulată de reclamanta(ul) N. D.-M., împotriva pârâților M. FINANȚELOR PUBLICE, M. JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR CETĂȚENEȘTI, ADMINISTRAȚIA N. A PENITENCIARELOR și P. C. prin care s-a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea în solidar a pârâților să plătească orele suplimentare efectuate începând cu data de 01.10.2005 până în prezent și în continuare, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii în fapt, arată că este funcționar public cu statut special, salariat al Penitenciarului C. și lucrează într-un compartiment care efectuează paza și supravegherea interioară, cu un program de muncă de 12 ore pe zi cu 24 libere și 12 ore pe noapte cu 48 libere astfel că însumează lunar 168 de ore, 180 de ore, 192 de ore, în plus de aceasta lucrează și în zilele considerate libere sau sărbători legale.

Timpul de lucru legal este de 8 ore pe zi, 40 de ore pe săptămână, astfel că trebuie efectuate lunar 160, 168, 176 sau 184 de ore. Mai mult decât atât, repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este de regulă de 8 ore pe zi cu 2 zile de repaus, respectându-se zilele de sâmbătă și duminică ca zile de repaus și sărbătorile legale.

Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă este considerată muncă suplimentară care se compensează cu ore libere plătite, iar când compensarea nu este posibilă în următoarele 30 de zile după expirarea acestui timp orele suplimentare efectuate se plătesc prin adăugarea unui spor la salariu. Acest spor de muncă nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază. Repausul săptămânal este considerat în legislația română că se acorda 2 zile consecutiv, de regula sâmbăta și duminica.

Programul de lucru cuprinde și zilele de sărbătoare legală, în care în raport de dispozițiile art. 134 Codul muncii nu se lucrează și îi sunt încălcate astfel drepturile de a beneficia de un spor la salariu ce nu poate fi mai mic de 100%( art. 137, alin. 1 Codul muncii).

A formulat cerere în acest sens prin care a solicitat contravaloarea drepturilor bănești ce reprezintă compensarea orelor suplimentare efectuate și necompensate în zilele libere precum și contravaloarea drepturilor bănești ce reprezintă plata orelor efectuate în zilele considerate libere sau de repaus săptămânal.

I-a fost respinsă această cerere motivat de faptul că până la data de 1 ianuarie 2007 nu a existat temei legal și în plus de aceasta că ar exista un spor de 15% acordat la solda de bază pentru compensarea timpului prestat suplimentar, peste 10 ore pe zi, în situația în care nu s-a acordat timpul liber corespunzător.

Tot în motivarea respingerii cererii sale se află și motivul potrivit căruia ar fi necesar să se aloce fonduri bănești de către ordonatorul de credite pentru plata orelor suplimentare necompensate cu timp liber și că de la data de 1 ianuarie 2007 s-ar fi acordat timp liber corespunzător pentru orele lucrate suplimentar.

Față de primul motiv potrivit căruia până la data de 1 ianuarie 2007 nu a existat temei legal pentru plata orelor suplimentare, învederează instanței că art. 43 și 44 din Legea nr.. 293/2004 privind statutul funcționarilor publici din ANP stabilește modalitatea de plată. Legea nr. 293 și-a produs și își produce efecte ca orice act juridic, ca orice lege, nefiindu-i abrogat conținutul în nici o altă lege ulterioară.

O.G. nr. 64/2006 privind salarizarea în articolul 16 se face trimitere la articolul 43 din Legea 293/2004, ceea ce înseamnă că se recunoaște puterea executorie a prevederilor din statut, chiar în lipsa unui act normativ de salarizare.

Prin Ordinul 399/2007, în art. 1, punctul 11 prevede aceste drepturi și modalități de plată făcând interpretarea art. 16.

Astfel că și înainte de apariția Legii privind salarizarea au existat norme juridice în baza cărora li se puteau acorda drepturile bănești solicitate de reclamanți. Legea 293 este un act normativ de aplicabilitate imediată, continuată de la apariția ei și până la momentul la care va fi abrogată sau modificată. Toate actele normative apărute după Legea 293/2004, se referă la O.G. nr. 64/2006, Ordinul 399/2007 prin care nu s-a abrogat nici unul dintre articolele privind salarizarea astfel încât chiar dacă nu era o lege a salarizării, era în vigoare Legea Privind Statutul -293/2004, care produce efecte juridice la fel ca orice altă lege. De asemenea arată că, în raport de dispozițiile Legii 293, art. 43 și 44 au fost plătiți zeci de mii de salariați din sistem și de altfel sunt plătiți și astăzi, întrucât pe rând celelalte două acte normative ulterioare acesteia fac trimitere la art. 43 și 44 din Legea 293.

Momentul final al unei legi este momentul în care încetează acțiunea legii, iar legea încetează să mai producă efecte juridice prin abrogare, ajungere la termen etc. In cazul de față art.. 43 din Legea 293/2004 nu este abrogat prin apariția celorlalte două acte normative ulterioare. Suntem practic în situația ultraactivității legii în sensul că legea nouă a consacrat situațiile guvernate de Legea 293/2004. A avut dreptul câștigat chiar prin dispozițiile Legii 293/2004 aspect reluat expres de O.G. nr. 64/2006 și Ordinul 399/2007.

S-a evitat să se țină cont de faptul că reclamantul muncește în zilele considerate libere și în zilele reținute de Legiuitor sărbători legale. I se recunoaște faptul că lucrează ore suplimentare între 12 și 48 de ore lunar, dar se uită că lucrează și vineri noaptea, și sâmbătă ziua, și sâmbătă noaptea și duminică ziua, și duminică noaptea. Se face vorbire de o indemnizație de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază care i s-ar acorda astfel că pachetul salarial ar trebui să acopere și eventualele eforturi depuse peste orele de program.

Indemnizația de dispozitiv este acordată tuturor salariaților și celor care lucrează 8 ore și celor care lucrează mai mult sau mai puțin de 8 ore, astfel că nu se face nici un fel de diferențiere între cei care lucrează 40 de ore pe săptămână și în medie 168 de ore pe lună față de cei care lucrează până la 192 de ore pe lună. Motivația potrivit căreia nu le pot fi plătite drepturile bănești solicitate, întrucât este necesară alocarea de fonduri bănești de către coordonatorul de credite nu are temei legal și nu constituie un motiv întemeiat pentru care nu le sunt acordate drepturile bănești pentru orele suplimentare efectuate.

De la 1 ianuarie 2007 s-a acordat parțial și necorespunzător timp liber pentru orele lucrate suplimentar, neținându-se cont de întreg numărul de ore lucrate suplimentar, neținându-se cont de zilele considerate repaus săptămânal și considerate libere.

In dovedirea acțiunii solicită încuviințarea probelor cu acte, martori, interogatorii, expertiză și orice alt mijloc de probă necesar.

În drept invocă dispozițiile Legii 219/2004, OG 64/2006, OG 46/2007, Ordinul 399/2007, Codul Muncii, Legea 188/1999 precum și celelalte texte de lege invocate mai sus.

M. Justiției și Libertăților Cetățenești a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.

În cuprinsul întâmpinării a invocat excepția lisei calității procesuale pasive, motivat de faptul că nu are calitatea de titular al dreptului și respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății.

O a doua excepție invocată, a fost aceea a prescripției dreptului la acțiune potrivit art. 3 din Dec. 167/1958 coroborate cu dispozițiile art. 283 alin.1, lit. c din L. 53/2003 pentru perioada 01.10.2005 – 21.01.2006.

Pe fondul cauzei, învederează că, potrivit art. 79, alin.1 din L. 293/2004 modificată prin O.U.G. nr. 47/2006 prevede că "până la . legii privind salarizarea funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare, rămân aplicabile, în continuare, dispozițiile legale referitoare la salarizare și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională.

Învederează de asemenea că instanța nu se poate pronunța asupra acordării pe viitor a sumelor solicitate, având în vedere că acestea reprezintă drepturi eventuale, care nu sunt născute și actuale.

Și M.J.L.C.-A.N.P. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.

A invocat, în cuprinsul întâmpinării, excepțiile privind necompetența Tribunalului D. și excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.P., excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară cu mai mult de 3 ani față de momentul introducerii acțiunii și excepția procedurii prealabile.

Administrația Națională a Penitenciarelor a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice și a Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, pentru a fi obligați să vireze fondurile necesare achitării sumelor solicitate de către reclamant, pentru orele suplimentare, actualizate cu rata inflației de la data scadenței până la data efectuării plății, în cazul în care vor cădea în pretenții.

D.G.F.P. D. – pentru Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care de asemenea a solicitat respingerea acțiunii.

Pe cale de excepție a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescripției dreptului la acțiune.

Pe fond sunt invocate dispozițiile art. 79, alin.1 din L. 293/2004 modificată prin O.U.G. nr. 47/2006.

P. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.

Pe cale de excepție a invocat excepția parțială a dreptului la acțiune perioada anterioară cu mai mult de 3 ani față de momentul introducerii acțiunii și excepția procedurii prealabile.

Pe fond susține că, potrivit art. 79, alin.1 din L. 293/2004 modificată prin O.U.G. nr. 47/2006 prevede că "până la . legii privind salarizarea funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare, rămân aplicabile, în continuare, dispozițiile legale referitoare la salarizare și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională.

La solicitarea instanței, P. C. a înaintat relații cu privire la faptul dacă reclamantul are calitatea de funcționar public cu statut special, data de la care deține funcția publică, dacă acesta a efectuat ore suplimentare peste programul normal de lucru și dacă există o evidență a acestora, dacă programul normal de lucru presupune desfășurarea activității și în zilele declarate nelucrătoare sau sărbători legale, precum și în ce modalitate a fost compensată efectuarea acestora.

Reclamanta(ul) a solicitat și instanța a încuviințat proba cu expertiză prin care să se stabilească de expert dacă pentru perioada precizată în acțiune reclamantul a efectuat ore suplimentare, în caz afirmativ dacă aceste ore au fost compensate prin acordarea timp liber, iar în situația când nu au fost compensate să se precizeze cuantumul drepturilor bănești corespunzătoare orelor suplimentare efectuate cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 43 alin.3 lit. a și b din L. nr. 293/2004 și art. 16 din O.G. nr. 64/2006 referitoare la plata orelor lucrate în zilele de repaus sau în zilele libere legal.

În cauză a fost desemnat expert contabil D-na B. E., care a efectuat și depus la dosar raportul de expertiză, la care însă reclamanta(ul) a formulat obiecțiuni.

Expertul desemnat a depus la dosar supliment la raportul de expertiză, prin care a răspuns la obiecțiuni.

Instanța în temeiul art.137 alin.1 c.pr.civ. a respins excepția lipsei semnăturii de pe cererea de chemare în judecată, excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată, excepția privind lipsa competenței tribunalului în soluționarea în primă instanță a cauzei, precum și excepția lipsei procedurii prealabile (prematurității introducerii acțiunii), invocate de către pârâți.

Pentru a se pronunța astfel instanța a avut în vedere următoarele:

Referitor la excepția lipsei semnăturii de pe cererea de chemare în judecată, instanța a respins această excepție, având în vedere că dispozițiile art.133 c.pr.civ. sancționează cu anularea cererea de chemare în judecată ce constituie primul act de procedură care nu cuprinde mențiunea semnăturii, iar exemplarul aflat la dosarul cauzei cuprinde semnătura reclamantului.

În ce privește excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, instanța a respins această excepție având în vedere că acțiunea de față are ca obiect drepturi bănești, și văzând și dispozițiile art.15 lit. a din L.146/1997 și ale art.285 c. muncii.

Referitor la excepția necompetenței soluționării acțiunii în primă instanță de către Tribunalului D., aceasta excepția a fost respinsă avându-se în vedere dispozițiile art.2, pct.1, lit. d, c.pr.civ. coroborat cu art.91¹din Legea nr.188/1999 modificată prin Legea nr.251/2006 și Încheierea nr.2758/27.07.2006 a I.C.C.J.

În ce privește excepția lipsei procedurii prealabile (prematurității introducerii acțiunii), instanța a apreciat că nu este întemeiata, având în vedere faptul ca acțiunea se întemeiază pe un refuz nejustificat al pârâților de a achita drepturi salariale.

Astfel, natura juridică a susținerilor reclamantului este conformă ipotezei unui refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, în ipoteza dispozițiile art. 1 alin. 1 din legea 554/2004 și nu în ipoteza contestației formulate împotriva unui act administrativ cu caracter unilateral; în aceste condiții, urmează a se constata că procedura prealabilă, astfel cum este reglementată de art. 7 din legea 554/2004 este aplicabilă numai în cazul actului administrativ unilateral tipic nu și în cazul refuzului nejustificat de soluționare, sau în cazul tăcerii autorității publice. În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 2305 din 3 mai 2007.

Prin sentința nr. 171 din 26 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul D., în urma analizei actelor și lucrărilor dosarului, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. Justiției și Libertăților Cetățenești și Administrația Națională a Penitenciarelor.

A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune având ca obiect drepturile bănești aferente perioadei octombrie – noiembrie 2005.

S-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta(ul) N. D. - M. în contradictoriu cu pârâții M. JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR CETĂȚENEȘTI, ADMINISTRAȚIA N. A PENITENCIARELOR, și P. C..

Au fost obligați pârâții M. Justiției și Libertăților Cetățenești, Administrația Națională a Penitenciarelor și P. C. să plătească reclamantului suma de 29.350,18 lei, reprezentând contravaloarea orelor suplimentare și contravaloarea orelor efectuate în zilele de repaus săptămânal precum și celelalte zile, în care, în conformitate cu reglementările legale, nu se lucrează, în perioada ianuarie 2007 – decembrie 2008, sumă actualizată în raport de indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective.

S-a respins cererea având ca obiect acordarea drepturilor bănești pentru perioada octombrie – noiembrie 2005, ca fiind prescrisă.

A fost respinsă cererea având ca obiect acordarea drepturilor bănești pentru perioada decembrie 2005 – decembrie 2006, precum și cererea având ca obiect acordarea drepturilor bănești pentru viitor, ca neîntemeiate.

S-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul M. FINANȚELOR PUBLICE, ca fiind introdusă față de o persoană fără calitate procesuală pasivă precum și cererea de chemare în garanție a Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești și Ministerul Finanțelor Publice, astfel cum a fost formulată de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut:

Pentru a se pronunța astfel instanța a avut în vedere următoarele:

În ce privește excepția lipsei procedurii prealabile (prematurității introducerii acțiunii), instanța a apreciat că nu este întemeiată, având în vedere faptul că acțiunea se întemeiază pe un refuz nejustificat al pârâților de a achita drepturi salariale.

Analizând, cu prioritate potrivit art. 137 alin. 1 C.pr.civ., excepțiile invocate, instanța a constatat următoarele:

1 . Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul M. Justiției și Libertăților Cetățenești a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând lipsa corespondenței între calitatea de parte în proces și titularul obligației ce intră în conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății.

Argumentând această excepție, intimatul indică atribuțiile reglementate de art. 21 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, în sarcina ordonatorilor principali de credite.

S-a menționat dispozițiile de organizare reglementate prin art. 2 alin. 4 din Legea 293/2003 și art. 1 din HG 1849/2004, în favoarea A.N.P., precizând totodată că, prin dispozițiile art. 7 din HG 1849/2004 este reglementată calitatea de ordonator secundar de credite, a directorului general al A.N.P.

A fost precizat că, între reclamantul – membru de sindicat și intimatul M.J.L.C. nu există un raport juridic, astfel încât acesta nu poate fi obligat la plata drepturilor bănești ce fac obiectul cererii de chemare în judecată.

În soluționarea excepției invocate, instanța a constatat că intimatul prezintă, în conformitate cu dispozițiile art. 6 pct. VII din HG nr. 652 din 27 mai 2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, atribuțiile în domeniul gestionării resurselor, concretizate de paragraful 3, respectiv asigură fondurile necesare, fundamentează și elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituțiilor publice din sistemul justiției pentru care ministrul justiției și libertăților cetățenești are calitatea de ordonator principal de credite și a unităților subordonate Ministerului; repartizează creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite și urmărește modul de utilizare a acestora;

Aceste dispoziții normative, coroborate cu dispozițiile art. 6, pct. I, par. 1 din HG 652/2009, sunt în măsură să nuanțeze obligațiile intimatului, astfel cum sunt reglementate de art. 21 alin. 1 și 4 din Legea 500/2002, invocate în sprijinul excepției lipsei calității procesuale pasive.

Astfel, MJLC a prezentat atât atribuția de repartizare integrală a cheltuielilor de personal, reglementată de art. 21 alin. 4 din Legea 500/2004, cât și atribuția prevăzută de dispozițiile de organizare și funcționare, de a elabora proiectul bugetului pentru activitatea instituțiilor publice din sistemul justiției pentru care prezintă calitatea de ordonator principal de credite.

În speță, unul dintre temeiurile soluției de respingere a cererii de acordare a contravalorii drepturilor bănești ce fac obiectul prezentei acțiuni în contencios administrativ, astfel cum a rezultat din cuprinsul adresei nr. N217922/PCDJ/ 30 iulie 2008, îl constituie lipsa alocării de fonduri bănești, în procedura de execuție bugetară.

Astfel, deși intimatul a susținut, în mod corect, inexistența unei obligații ce intră în conținutul raportului de funcție publică, ca și echivalent al drepturilor bănești solicitate de către reclamant, instanța urmează să constate că raportul de funcție publică prezintă un conținut complex, guvernat de regulile privind cheltuielile bugetare ( în speță fiind relevantă interdicția prevăzută de art. 14 alin. 4 din Legea 500/2002, de angajare, ordonanțare sau plată a cheltuielilor bugetare, atât timp cât acestea nu sunt aprobate și repartizate conform legii ).

În acest sens, chiar dispozițiile art. 43 alin. 4 ( art. 45 în varianta republicată a actului normativ ) din Legea 293/2004 impun cerințele privind acordarea unei categorii din sporurile solicitate numai în baza aprobării ordonatorului de credite și respectiv, cu încadrarea acestora în fondurile bugetare aprobate.

2. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Administrația Națională a Penitenciarelor a invocat lipsa calității procesuale pasive, apreciind ca nefiind îndeplinită în speță, identitatea între partea chemată în judecată și titularul obligației ce formează conținutul raportului juridic.

În susținerea excepției, intimata ANP a arătat că, potrivit art. 10 din HG 1849/2004, unitățile aflate în subordinea ANP au personalitate juridică și, în consecință, pot sta în judecată în nume propriu ; menționează că reclamantul își exercită raporturile de funcție publică, în cadrul Penitenciarului C..

Analizând excepția invocată, instanța a constatat existența unei similitudini de susțineri, față de excepția analizată anterior, purtând asupra inexistenței identității între partea chemată în judecată și titularul obligației ce intră în conținutul raportului juridic.

În esență, astfel cum a fost menționat mai sus, în prezenta cauză instanța era datoare să analizeze efectele unui raport de funcție publică, intervenit între reclamant în calitate de funcționar public cu statut special și P. C..

Potrivit art. 10 din HG 1849/2004, menționat în susținerea excepției de către intimata ANP, intimatul P. C. prezintă personalitatea juridică, putând sta în judecată, în această calitate procesuală, în toate categoriile de litigii de contencios administrativ, inclusiv în materia răspunderii patrimoniale.

Cu toate acestea, intimatul P. C. a prezentat natura juridică a unei instituții publice ce își desfășoară activitatea în subordinea A.N.P. și sub directa coordonare a intimatului M.J.L.C., potrivit art. 4 din HG 1849/2004.

Aceste raporturi de subordonare prezintă valențe concrete în materia salarizării și cheltuielilor de personal, în condițiile în care plata sumelor de bani cu destinația drepturi bănești ale funcționarilor publici angajați în raport direct de funcție cu P. C., este condiționată de încadrarea sumelor în fondurile bugetare aprobate.

Ori, potrivit art. 6 lit. m) din HG 1849/2004, constituie atribuția A.N.P elaborarea și fundamentarea proiectului bugetului de venituri și cheltuieli al Administrației Naționale a Penitenciarelor și unităților subordonate, pe care îl propune spre avizare ministrului justiției, asigură executarea bugetului în condițiile legii, îndrumă și controlează respectarea dispozițiilor legale pe linie financiar-contabilă;

În această ipoteză legală, obligația de plată a drepturilor bănești, solicitate de către reclamant, devine opozabilă și intimatei A.N.P.

3. Prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimatul Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de DGFP D., a fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive.

În susținerea excepției, intimatul a arătat că, potrivit art. 138 alin. 2 din Constituție, sarcina elaborării și supunerii spre aprobare prin lege, a bugetului de stat precum și a celui al asigurărilor sociale de stat, revine Guvernului ; în elaborarea proiectului de buget, în baza metodologiilor proprii, M. Finanțelor prezintă atribuții.

Intimatul M. Finanțelor a menționat, de asemenea și faptul că nu prezintă, în speță, calitatea de unitate angajatoare, fiind lipsită de atribuțiile de calcul a salariului reclamantului.

Susținerile intimatului, privind inexistența unor atribuții privind stabilirea și achitarea drepturilor bănești ale funcționarului public cu statut special, s-au apreciat că sunt fondate: în acest sens, instanța a constatat că, potrivit art. 19 din Legea 500/2002, intimatul Ministerul Finanțelor Publice prezintă atribuții în ceea ce privește pregătirea, coordonarea și supravegherea exercițiului bugetar, fără a fi direct implicat, însă, în ordonanțarea și plata cheltuielilor bugetare ale instituțiilor publice.

4. Asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, instanța a constatat că reclamantul solicită obligarea intimaților la plata unor drepturi bănești, începând cu data de 1 octombrie 2005 și până în prezent ; cererea de chemare în judecată a fost înregistrată, inițial, pe rolul prezentei instanțe de judecată, la data de 24 noiembrie 2008, fiind restituită în vederea formulării acțiunii, în mod individual, de către fiecare reclamant . Ulterior, a fost re-înregistrată pe rol, la data de 21 ianuarie 2009.

Temeiul juridic aplicabil prescripției extinctive este constituit de dispozițiile art. 89 din legea 293/2004 republicată, în conformitate cu care dispozițiile legii privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor se completează, după caz, cu prevederile cuprinse în legislația muncii.

Potrivit art. 166 din legea 53/2003 republicată, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

Termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului.

De asemenea, potrivit art. 283 alin. 1 lit. c) din Legea 53/2003 republicată, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.

În speță, excepția prescripției dreptului material la acțiune apărea ca întemeiată, pentru perioada octombrie – noiembrie 2005.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat următoarele circumstanțe în fapt ale cauzei:

Reclamantul prezintă calitatea de funcționar public, cu statut special, ce își desfășoară raportul de funcție publică în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor – P. C..

În urma realizării raportului de expertiză judiciară, în speță, a fost analizat modul de exercitare al programului de muncă, de către reclamant, astfel cum rezultă din ordinele de serviciu emise de către conducătorul instituției publice; expertul judiciar desemnat în cauză a formulat concluziile raportului de expertiză judiciară, în sensul inexistenței unei acțiuni de compensare cu timp liber, a orelor prestate peste programul normal de activitate.

Expertul judiciar a formulat concluzii asupra existenței drepturilor bănești – activitate prestată peste durată normală a programului de muncă (varianta inițială a raportului de expertiză), iar în urma completării acestui raport, a precizat împrejurările de fapt ce au condus la stabilirea drepturilor bănești pentru activitatea prestată în zilele libere și respectiv sărbătorile legale.

Prin decizia nr. 307 din 25 ianuarie 2007, emisă de către Directorul general al A.N.P., este menționat regimul activității cu caracter permanent și obligatoriu al serviciului efectuat în cadrul sistemului administrației penitenciarelor, fiind reglementată durata normală a programului de muncă, de 8 ore pe zi de activitate și de 40 de ore săptămânal, cu un repaus de odihnă săptămânal de 2 zile .

Prin același act administrativ este reglementată procedura de stabilire a programului de muncă impus, datorită necesităților obiective, pe o durată mai mare de 8 ore, activitățile ce presupun stabilirea acestui program prelungit fiind determinate, la începutul anului, prin decizie de zi, de către directorii unităților de penitenciar .

Potrivit art. 45 din Legea 293/2004 republicată ( în forma inițială, art. 43 ), durata normală a programului de lucru este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână.

Programul de lucru al personalului din compartimentele a căror activitate impune prezența în serviciu mai mult de 8 ore se stabilește de către directorii unităților, în raport cu necesitățile operative, asigurându-se respectarea timpului de lucru legal.

În cazul în care pentru anumite categorii profesionale durata programului normal de lucru este stabilită prin dispoziții legale specifice, se vor aplica aceste dispoziții legale.

Orele prestate de funcționarii publici din sistemul administrației penitenciare peste durata normală a timpului de lucru se compensează cu timp liber corespunzător. În cazul în care compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzător nu a fost posibilă în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, s-a apreciat că orele suplimentare se vor plăti, în luna următoare, cu un spor din salariul de bază, după cum urmează:

a) 75% din salariul de bază pentru primele două ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru;

b) 100% din salariul de bază pentru orele următoare. Cu un spor de 100% se plătesc și orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.

Munca peste durata normală a timpului de lucru poate fi prestată și sporurile prevăzute la alin. (4) se pot plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă în scris de șeful ierarhic, fără a se depăși 120 de ore anual, iar în cazuri cu totul deosebite se poate aproba efectuarea orelor suplimentare și peste acest plafon, dar nu mai mult de 360 de ore anual, cu aprobarea ordonatorului de credite și cu încadrarea în fondurile bugetare aprobate.

Dispozițiile legale citate anterior stabilesc dreptul categoriei profesionale din care fac parte reclamanții la compensarea orelor suplimentare efectuate peste durata normală a timpului de lucru însă prin art. 79 din același act normativ, aplicarea acestor dispoziții este amânată până la . legii privind salarizarea funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, dată până la care rămân aplicabile, în continuare, dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, respectiv Legea nr. 138/1999.

Așadar, până la . O.G 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor cu statut special din Sistemul Administrației Penitenciarelor, respectiv până la data de 10.01.2007, dispozițiile aplicabile reclamanților în ce privește salarizarea sunt cele ale Legii nr. 138/1999, modalitatea de plată a orelor suplimentare urmând a fi stabilită până la această dată în raport de dispozițiile acestei legi.

Ori, Legea nr. 138/1999 nu cuprinde dispoziții speciale pentru compensarea orelor suplimentare lucrate, plata muncii fiind concretizată în solda lunară compusă din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă, gradații și indemnizația de dispozitiv, apreciindu-se că pachetul salarial oferit acoperă și eventualele eforturi depuse peste orele de program, în condițiile în care indemnizația de dispozitiv este în cuantum de 25% din salariul de bază.

A fost reținut, de asemenea și faptul că reclamantul, fiind supus legislației privind salarizarea cadrelor militare, a beneficiat, până la data intrării în vigoare a OUG 64/2006 privind salarizarea funcționarilor publici cu statut special, de indemnizația de dispozitiv reglementată de art. 13 din Legea 138/1999.

Numai o dată cu . dispozițiilor O.G. nr. 64/2006 s-a trecut la sistemul de plată sub forma salariului de bază, diferențiat potrivit art. 3 din acest act normativ pe funcții, nivel de studii și coeficienți de ierarhizare, așa încât de la 01.01.2007 au devenit aplicabile dispozițiile art. 43 alin. 3 din Legea nr. 293/2004, privind compensarea cu timp liber sau spor la salariul de bază pentru orele prestate peste durata normală a timpului de lucru dacă în prealabil efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă în scris de șeful ierarhic superior.

Articolul 16 din O.G. 64/2006 prevede ,de altfel, în mod explicit că pentru orele prestate de funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare peste durata normală a timpului de lucru, în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, potrivit legii, nu se lucrează, sunt aplicabile prevederile art. 43 din Legea nr. 293/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Ca atare, nefiind aplicabile pentru perioada decembrie 2005 – decembrie 2006 dispozițiile art. 43 din Legea 293/2004, cererea reclamanților privind plata orelor suplimentare pentru această perioadă nu prezintă un temei legal.

În ceea ce privește perioada ulterioară intrării în vigoare a OUG 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, instanța a constatat că, potrivit art. 16 din acest act normativ, pentru orele prestate de funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare peste durata normală a timpului de lucru, în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, potrivit legii, nu se lucrează, sunt aplicabile prevederile art. 43 ( în prezent art. 45 ) din Legea nr. 293/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Reclamantul a precizat fundamentul juridic al pretențiilor bănești deduse judecății, precizând că solicită obligarea la plata orelor suplimentare ( orele prestate peste durata normală a programului de activitate), în această ipoteză fiind aplicabile dispozițiile art. 43 din legea 293/2004.

Condițiile de efectuare a orelor suplimentare, astfel cum sunt reglementate de dispoziția legală mai sus menționată, sunt: determinarea de către conducătorul instituției penitenciare, la începutul fiecărui an, a activităților ce impun prezența, pe o durată mai mare de 8 ore, a funcționarului public, imposibilitatea compensării orelor prestate suplimentar, cu timp liber, urmată de acordarea diferențiată a sporurilor de 75%, respectiv 100%, dispoziția scrisă a conducătorului instituției penitenciare, privind efectuarea orelor suplimentare, iar în cazuri excepționale de depășire a plafonului de 120 ore/an, aprobarea ordonatorului de credite și încadrarea în fondurile bugetare aprobate.

În speță, instanța a apreciat ca fiind îndeplinite aceste condiții.

Reclamantul a solicitat, de asemenea, acordarea drepturilor bănești pentru activitatea prestată în zilele libere și sărbătorile legale .

În această privință, instanța a constatat că, prin decizia A.N.P. nr. 307/2007 este precizat caracterul permanent și obligatoriu al serviciului prestat în unitățile penitenciare.

Regimul legal al zilelor libere este guvernat în mod direct de dispozițiile art. 43 alin. 3 lit. b) din legea 293/2004, în conformitate cu care se plătește un spor de 100% și pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.

În condițiile în care, din concluziile raportului judiciar de expertiză rezultă că reclamantul a desfășurat serviciul în zilele libere astfel cum sunt acestea reglementate de art. 132 din Legea 53/2003 republicată, instanța urmează să constate că beneficiază, potrivit dispoziției legale mai sus menționate, de sporul reglementat, în raport de perioada efectiv prestată.

Regimul legal al activității prestate în zilele de sărbătoare legală apare a fi reglementat prin aceeași dispoziție legală, precum și prin dispozițiile art. 134 din legea 53/2003.

În raport de temeiul juridic mai sus menționat și având în vedere concluziile raportului de expertiză judiciară – supliment ( în cuprinsul căruia sunt detaliate perioadele în care reclamantul a prestat activități în zile libere și sărbători legale), instanța a admis cererea și în ceea ce privește acordarea acestor drepturi bănești.

La stabilirea întinderii drepturilor, instanța a avut în vedere varianta I a raportului de expertiză judiciară – supliment, variantă care include durata efectivă a activității prestate în zilele libere și sărbători legale, variantă apreciată a fi conformă dispozițiile art. 43 alin. 3 lit. b) din Legea 293/2004 republicată, raportat la dispozițiile art. 120 din Legea 53/2003 republicată.

Asupra cererii de chemare în garanție, instanța a constatat că această cerere se grefează cadrului procesual, astfel cum este stabilit de către reclamant și care include ca intimați în cauză, chemații în garanție.

Cele două autorități publice au suspus analizei instanței de judecată, calitatea procesuală pasivă în cauză iar în analiza excepțiilor invocate, instanța de judecată a reținut deja existența unor obligații corelative și accesorii derivând din efectele raportului de funcție publică analizate în speță.

Cu alte cuvinte, pe lângă obligația principală privind plata drepturilor bănești opozabilă instituției penitenciare angajatoare, există, din punct de vedere legal și obligațiile ordonatorilor, atât secundari cât și primari de credite, de a propune alocarea fondurilor bugetare necesare și ulterior de a vira în conturile bugetare corespunzătoare sumele aprobate cu titlu de cheltuieli de judecată.

Analizând temeiurile cererii de chemare în garanție, instanța a constatat că, potrivit art. 60 C.pr.civ., poate fi chemat în garanție cel împotriva căruia poate să se îndrepte partea căzută în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubiri.

În speță, raporturile de subordonare și respectiv de supraveghere a exercițiului bugetar, proprii între părți, nu acordă posibilitatea promovării categoriilor de cereri reglementate de art. 60 alin. 1 C.pr.civ.

Pe de altă parte, reținând în mod direct calitatea de pârâți în cauză și obligarea acestora la plata drepturilor bănești alături de unitatea penitenciară angajatoare, fundamentată în raport de exercițiul atribuțiilor de ordonatori de credite, în speță, s-a apreciat că nu există interesul promovării cererii de chemare în garanție.

Referitor la cererea privind acordarea drepturilor bănești solicitate și pentru viitor, instanța urmează să o respingă reținând ca impedimente caracterul de „drept eventual” ( având în vedere inexistența, la momentul judecării cauzei, a unui criteriu de apreciere a drepturilor bănești ce pot fi acordate pentru viitor, influențele ulterioare ce pot ține de eventuale modificări legislative sau ale raporturilor de serviciu existente între părți ), astfel încât nu sunt îndeplinite în speță, dispozițiile art. 110 C.pr.civ. De asemenea, în condițiile în care prezenta hotărâre judecătorească prezintă efectul tipic, constitutiv de drepturi, acordarea nediferențiată și cu caracter de principiu a drepturilor bănești pentru viitor, ar conduce la încălcarea dispozițiile art. 4 C.civ. prin care este reglementată interdicția pronunțării unor dispoziții reglementare.

Pentru considerentele mai sus expuse, văzând și dispozițiile art. 18 din Legea 554/2004 și art. 109 din Legea 188/1999, au fost obligați pârâții M. Justiției și Libertăților Cetățenești, Administrația Națională a Penitenciarelor și P. C. să plătească reclamantului suma de 29.350,18 lei, reprezentând contravaloarea orelor suplimentare și contravaloarea orelor efectuate în zilele de repaus săptămânal și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale, nu se lucrează, în intervalul ianuarie 2007 - decembrie 2008, sumă actualizată potrivit indicelui de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.

S-a respins cererea având ca obiect acordarea drepturilor bănești pentru perioada decembrie 2005 - decembrie 2006, precum și cererea având ca obiect acordarea drepturilor bănești pentru viitor, ca neîntemeiate.

S-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul M. FINANȚELOR PUBLICE, ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

A fost respinsă cererea privind plata drepturilor bănești pentru intervalul octombrie-noiembrie 2005 ca fiind prescrisă.

S-a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești și Ministerului Finanțelor Publice formulată de Administrația Națională a Penitenciarelor.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamantul și pârâții M. Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și P. C. în termen și motivat.

Examinând recursurile formulate în cauză prin prisma motivelor invocate a apărărilor formulate la acestea și sub toate aspectele conform art. 304¹cod procedură civilă, Curtea a reținut următoarele:

Cu prioritate, asupra excepțiilor invocate în fața instanței de fond și reiterate prin motivele de recurs

Referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâților Administrația Națională a Penitenciarelor, M. Justiției și M. Economiei și Finanțelor se constată că în mod temeinic instanța de fond a apreciat că M. Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în litigiul dedus judecății însă în mod eronat a apreciat că pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor și M. Justiției au legitimare procesuală pasivă.

În acest sens se reține că obiectul prezentului litigiu îl constituie despăgubiri reprezentând drepturi bănești la care reclamantul susține că este îndreptățit. În litigiile în contencios administrativ cu acest obiect, așa cum s-a subliniat în doctrină și practica judiciară, este imperios necesar să figureze unitatea cu personalitate juridică în raport cu care reclamantul poate dobândi repararea prejudiciului invocat prin acțiune.

Această premisă nu conferă însă legitimare procesuală unor instituții cu care reclamantul nu are un raport juridic de drept substanțial ci numai persoanei juridice ce are un astfel de raport juridic cu reclamantul.

Prin urmare, dat fiind faptul că despăgubirile solicitate de reclamant sunt derivate din raportul de serviciu în care acesta este parte, calitatea procesuală pasivă aparține unității cu personalitate juridică ce este de asemenea parte a raportului de serviciu.

În speță, reclamantul este funcționar public cu statut special în cadrul Penitenciarului C., astfel că raportul său de serviciu se derulează cu unitatea mai sus precizată, care, potrivit art. 10 alin. 3 din HG 1849/2004 are personalitate juridică și patrimoniu propriu și astfel poate sta în judecată în nume propriu și poate acoperi prejudiciul invocat de reclamant în situația în care pretențiile acestuia sunt întemeiate.

Relevante sub acest sunt și dispozițiile art. 17 alin. 2 din legea 293/2004, din care rezultă că decizia de numire a funcționarului public cu statut special definitiv este emisă de directorul unității în care acesta își desfășoară activitatea.

În acest context se impune a se reține ca întemeiată și excepția lipsei calității procesuale pasive referitor la pârâții M. Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor, deoarece între acești pârâți și reclamant nu există un raport de drept substanțial, respectiv un raport de serviciu.

Este nerelevant sub aspectul calității procesuale pasive faptul că pârâții M. Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor au calitatea de ordonatori de credite, principal respectiv secundar, deoarece, așa cum s-a arătat mai sus legitimarea procesuală pasivă nu poate fi dată decât de existența unui raport de serviciu.

Reclamantul este în drept să atragă în judecată pentru opozabilitatea hotărârii și pe cei doi pârâți mai sus precizați în calitate acestora de ordonatori de credite principal și secundar, însă aceasta nu poate atrage calitatea de parte a lor în raportul obligațional, respectiv obligarea la despăgubiri direct către reclamant în situația în care pretențiile acestuia vor fi reținute ca întemeiate.

În raport de cere mai sus constatate referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâților M. Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor este reținută ca nefondată excepția necompetenței materiale a instanței de fond invocată de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, deoarece competența instanței de contencios administrativ se stabilește potrivit art. 10 alin. 1 din legea 554/2004 și art. 2 pct. 1 lit. d cod procedură civilă în raport de partea ce are legitimare procesuală pasivă și calitate acesteia de instituție locală sau județeană sau instituție centrală, or, în speță P. C. nu are calitatea de autoritate sau instituție centrală, pentru a se putea reține că tribunalul a soluționat cauza cu încălcarea competenței materiale a altei instanțe.

Sunt reținute ca fondate apărările recurentelor pârâte referitoare la perioada pentru care drepturile solicitate de reclamant pot fi reținute ca existente.

În acest context se constată potrivit art. 86 alin. 1 din Legea 293/2004 în actuala numerotare a articolelor: „până la . legii privind salarizarea funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare, rămân aplicabile în continuare, dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională”.

Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții a rămas astfel în vigoare până la . OG 64/2006, 1 ianuarie 2007, potrivit art. 62 din acest normativ, ce constituie „legea privind salarizarea funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare” în accepțiunea art. 86 alin. 1 din Legea 293/2004.

Legea nr. 138/1999 nu cuprindea dispoziții privind plata orelor suplimentare sau a celor lucrate în zilele de repaus săptămânal sau sărbători legale. În acest context și dispozițiile art. 45 din Legea 293/2004, pe care reclamantul își întemeiază acțiunea nu au devenit aplicabile decât de la 1 ianuarie 2007, așa cum a reținut și instanța de fond.

Prin urmare, despăgubirile solicitate de reclamant nu pot fi acordate pentru perioada anterioară datei de 1 ianuarie 2007.

Nu pot fi reținute ca fondate susținerile recurentului reclamant în sensul că pentru perioada de la . Legii 293/2004 până la . OUG 64/2006, dreptul său la plata orelor lucrate suplimentar sau orelor lucrate în zilele de repaus săptămânal sau sărbători legale a fost doar suspendat similar dreptului la prima de vacanță, deoarece acest ultim drept prevăzut de asemenea în Legea 293/2004 a fost într-adevăr suspendat în mod expres și succesiv prin legile bugetului de stat, fapt ce nu s-a produs cu privire la dreptul ce face obiectul prezentului litigiu.

De asemenea, dreptul solicitat în prezentul litigiu este intrinsec legat de activitatea efectiv desfășurată de funcționarul public din sistemul administrației penitenciarelor, fiind inclus direct în sintagma „salarizare” în accepțiunea art. 86 alin. 1 din Legea 293/2004 pe când dreptul la prima de vacanță nu constituie un echivalent direct al activității desfășurate de funcționarul public.

De aceea și legiuitorul când a suspendat expres și succesiv dreptul la prima de vacanță al funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor prin legile bugetului de stat nu a considerat necesar să se refere și la dreptul acestora la plata orelor lucrate suplimentar sau orelor lucrate în zilele de repaus săptămânal sau sărbători legale, acestea nefiind aplicabile până la . OUG 64/2006, deci neputând fi nici suspendate.

În contextul în care se constată că reclamantul este îndreptățit la aplicarea dispozițiilor art. 45 din Legea 293/2004, numai după data de 1 ianuarie 2007, dată de la care salarizarea sa s-a făcut corespunzător statutului său de funcționar public iar nu potrivit statutului personalului militar, este nerelevantă în cauză soluționarea problemei prescripției dreptului la acțiune al reclamantului pentru perioada octombrie – noiembrie 2005, deoarece chiar dacă susținerile recurentului reclamant ar fi găsite ca fiind fondate, aceasta nu ar putea conduce la idea admisibilității acțiunii sale pentru perioada mai sus precizată.

În ceea ce privește critica referitoare la nulitatea hotărârii rezultată din încălcarea principiului contradictorialității prin nepunerea în discuția părților a obiectivelor și obiecțiunilor încuviințate raportului de expertiză, Curtea o apreciază ca neîntemeiată și o va respinge, întrucât, pe de o parte, acestea au fost puse în discuția părților astfel cum rezultă din încheierile de ședință de la termenele de judecată respective iar pe de altă parte, aceste aspecte nu atrag sancțiunea nulității hotărârii ci eventual, dacă ar fi fost invocate în fața primei instanțe, ar fi fost pusă în discuție nulitatea raportului de expertiză.

În speță, reclamantul are calitatea de funcționar public cu statut special în cadrul ANP – P. C., cu atribuții specifice compartimentului pază și supraveghere interioară, a solicitat obligarea în solidar a pârâților MEF, MJ, ANP si P. C. la plata orelor suplimentare efectuate începând cu data de 01 10 2005 până în prezent și în continuare.

Regimul juridic al orelor suplimentare efectuate de categoria funcționarilor publici cu statut special din care face parte reclamantul este reglementat de art. 16 din OG nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor cu statut special din Sistemul Administratei Penitenciarelor, care face trimitere expresa la art. 43 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul Funcționarilor Publici din ANP.

Aceste dispoziții se completează însă, conform art. 46 din Statut, cu regulamentele de ordine interioară elaborate de conducerea ANP și de unitățile aflate în subordinea acesteia în ceea ce privește modul de organizare a timpului de lucru, a pauzelor și evidența prezenței funcționarilor publici la serviciu, respectiv Ordinul nr. 399/2007 emis de M. Justiției pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG nr.64/2006 și Decizia nr. 307/25.01.2007 emisă de Directorului General al ANP dar și cu dispozițiile de drept comun, respectiv art. 109, 110, 112 ,113 si art. 116, 117 din Codul Muncii.

Ordinul nr.399/2007 și Decizia Directorului General ANP nr. 307/25.01.2007 care statuează, în esență aceleași reglementări ca și art. 45 din Statut, stabilind în același timp însă, distincția dintre orele suplimentare efectuate în cazul lucrului în ture și cele efectuate cazul programului normal.

Din interpretarea prevederilor cuprinse la pct. 11 din Ordinul nr.399/2007 și în art. 4 alin. 2 și 3 din Decizia nr. 307/2007 rezultă că programul în ture presupune și munca în zilele de repaus săptămânal sau în cele în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, astfel încât orele suplimentare se calculează raportat la durata normală a timpului de lucru, conform pontajului.

Așadar, faptul că efectuarea turei de lucru se realizează în zilele de repaus săptămânal sau în cele declarate nelucrătoare, nu justifică plata sporului.

Pe de altă parte, Decizia nr. 307/2007 stabilește și metodologia programul de lucru al personalului din compartimentele a căror activitate impune prezenta la serviciu mai mult de 8 ore, se stabilește la începutul anului, prin Decizie de zi pe unitate de către directori, in raport cu necesitățile operative, asigurându-se respectarea timpului de lucru legal. Se dispune că șefii de direcții sau servicii sau coordonatorii compartimentelor desemnează prin decizie de zi pe unitate, persoana cu atribuții de întocmire a fiselor individuale de evidentă a orelor suplimentare conform anexei 1 la Decizie. Pe baza fiselor individuale se întocmește o situație centralizatoare ce se comunică compartimentului financiar împreună cu fisele de pontaj. Se elaborează, la nivelul fiecărei unități un Raport anual privind orelor suplimentare.

Conform formularului anexa nr. 1 la Decizia Fișa individuală de evidențiere a orelor suplimentare și a timpului liber acordat în compensare, trebuie completată anterior efectuării orelor suplimentare, având în vedere obligația șefului ierarhic superior de a emite o dispoziție scrisă pentru efectuarea orelor suplimentare, exceptând categoriile de personal a căror activitate presupune efectuarea de ture și implicit ore suplimentare. Acordul funcționarului public este certificat de semnătura angajatului în ziua respectivă.

Astfel la dosar a fost depus Raportului privind orele suplimentare efectuate la nivelul unității în anul 2008, Raport nr._/PC/27.01.2009, din care rezultă că în cadrul compartimentului pază și supraveghere unde este încadrat reclamantul s-au efectuat în cursul anului 2008 un număr de_ ore suplimentare care însă au fost compensate în totalitate cu timp liber.

Prin urmare, pentru a fi acordate aceste sporuri prevăzute de art. 43 din L.293/2004 și reluate prin Decizia Directorului General al ANP nr.307/2007, se impune parcurgerea unei proceduri, întocmirea unor evidențe și documente, proceduri si evidente asupra cărora instanța de fond nu a realizat o cercetare temeinica și care, prin urmare, nu au fost avute în vedere nici de către expert.

Soluția instanței de fond se întemeiază exclusiv pe Decizia nr. 307/2007, cu caracter generic și pe Raportul de expertiză contabilă.

Din probatoriul administrat astfel în fața instanței de fond și din Raportul de expertiză contabilă nu rezultă cu certitudine modalitatea de cuantificare a prejudiciului reclamat, respectiv modalitatea de calcul a numărului orelor suplimentare, perioada de referință la care s-a raportat expertul, luna sau săptămâna in funcție de programul de lucru în ture al reclamantului, modul în care a aplicat diferențiat procentul sporului pentru primele 2 ore și pentru următoarele în consens cu art. 4 alin.4 din Decizia nr. 307/2007. Expertiza nu cuprinde documentele pe care le-a avut in vedere referitoare la: programul de lucru specific compartimentului din care face parte reclamantul stabilit prin Decizie, Dispoziție, ori Regulament de Ordine Interioară, solda de baza, foile colective de prezenta ori pontaj, condica de prezență, fise individuale de evidenta a orelor suplimentare ori în lipsa acestora documente de evidențiere a timpului liber acordat in compensare, dacă a fost cazul. Nu s-a cercetat de către instanța de fond care este perioada de referință în raport de specificul programului inegal repartizat în timpul unei săptămâni și în consecință eventuala incidență a dispozițiilor prevăzute in anexa 1 la Decizia nr. 307/2007 ce prevăd anumite exceptări de la obligația întocmirii acestor evidente.

Nu s-a explicat de către expert în ce măsură a ținut cont de Raportul anual pentru 2008 depus la dosar din care rezultă că s-au compensat cu timp liber corespunzător orele suplimentare efectuate în anul 2008. Nu s-a cercetat de către instanța de fond documentația ce a stat la baza acestui Raport în măsura în care îl vizează pe reclamant și nici dacă s-a întocmit un Raport similar și pentru anul 2007.

Expertul nu a evidențiat detaliat nici în suplimentul raportului, pentru fiecare lună în parte și conform căror evidențe și documente câte zile de repaus săptămânal s-au lucrat efectiv de către reclamant, indicarea în concret a acestora și numărul de ore lucratoare ce s-au suprapus cu ziua de repaus săptămânal. Se impuneau aceste precizări și clarificări întrucât programul inegal repartizat poate presupune ore de muncă nu în toate, ci în anumite sau doar o parte din zilele de repaus săptămânal. În plus, instanța de fond nu a precizat si nu a motivat ce varianta dintre cele două expuse de expert a avut în vedere la stabilirea cuantumului total al despăgubirilor și pentru ce considerente.

Mai mult, reclamantul a precizat prin acțiune că după 1 ian. 2007 s-a acordat parțial timp liber în compensare, iar expertiza ajunge la o concluzie contrară, aspect nu a fost lămurit de către instanța de fond.

Față de cele arătate, prin decizia nr.1137/19.05.2010 Curtea a apreciat că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, motiv care atrage conform disp. art. 312 C.p.c casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, în rejudecare impunându-se suplimentarea probatoriilor, în primul rând prin refacerea raportului de expertiză și atașarea la dosar a tuturor înscrisurilor necesare ce vor fi avute în vedere de expert la întocmirea raportului de expertiză.

In rejudecare, pe rolul Tribunalului D. cauza a fost înregistrată sub nr._/63/2010, primind termen de judecată la data de 04.10.2010.

Pârâtul P. C. a formulat cerere de chemare în garanție a pârâților M. Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor, motivat de faptul că aceste instituții asigură fondurile necesare și au calitatea de ordonator principal respectiv secundar de credite.

Pârâtul M. Justiției a depus întâmpinare, la cererea de chemare în garanție, solicitând respingerea acesteia.

A motivat că M. Justiției are doar rolul de a centraliza proiectele de buget transmise de instituțiile aflate în subordinea sa și de a le înainta Ministerului Finanțelor Publice.

S-a dispus suplimentarea probatoriului; pârâtul P. C. a depus la dosar fișele de pontaj pentru perioada 2007/2009; s-a dispus refacerea raportului de expertiză cu luarea în considerare a înscrisurilor depuse în rejudecare, raport întocmit de expert T. C..

Prin încheierea din 16.05.2011 cauza a fost suspendată in temeiul art. 155 ind. 1 C.pr.civ.

La data de 10.02.2012 reclamantul, a formulat cerere de repunere pe rol și a invocat de nelegalitate a art. 11 pct. 5 din OMJ 399/2007 și art. 4 din Decizia 307/2007 . S-a suspendat cauza, fiind sesizată Curtea de Apel cu această excepție.

Prin încheierea de ședință din data de 12 martie 2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ a fost admisă cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ competentă cu excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 11 pct. 5 din OMJ 399/2007 și art. 4 din Decizia nr. 307/2007, formulată de reclamantul S. G. F. fiind sesizată Curtea de Apel C. cu soluționarea excepției de nelegalitate a art. 11 pct. 5 din OMJ 399/2007 și art. 4 din Decizia 307/2007 . S-a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea excepției de nelegalitate.

Analizând actele și lucrările dosarului, cu prioritate asupra excepțiilor invocate, instanța constată:

Excepția necompetenței materiale este neîntemeiată deoarece competența instanței de contencios administrativ se stabilește potrivit art. 10 alin. 1 din Legea 554/2004 și art. 2 pct. 1 lit. d cod procedură civilă în raport de partea ce are legitimare procesuală pasivă și calitate acesteia de instituție locală sau județeană sau instituție centrală; or, în speță P. C. nu are calitatea de autoritate sau instituție centrală, pentru a se putea reține necompetența tribunalului.

Neîntemeiate sunt și excepția netimbrării acțiunii, față de faptul că cererea este scutită de plata taxei de timbru conform art. 15 din Legea nr. 146/1997, precum și a lipsei semnăturii cererii, constatând că cererea este semnată de avocat și are atașată împuternicirea avocațială.

Față de precizarea că este vizată doar perioada 1 ian. 2007 - 31 dec. 2009, excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente anului 2005 a rămas fără obiect.

În consecință aceste excepții vor fi respinse.

De altfel, soluțiile date acestor excepții în primul ciclu procesual au fost menținute prin decizia de casare, iar art.315 C.pr.civ stabilește că dezlegările date de instanța de recurs asupra problemelor de drept sunt obligatorii pentru instanța de fond.

În privința excepției lipsei calității procesuale pasive, s-a reținut, prin chiar decizia de casare, că, față de obiectul cauzei, legitimarea procesuală pasivă este justificată doar pentru instituția cu care reclamantul are un raport juridic de drept substanțial.

În consecință, instanța urmează a fi admisă excepția lipsei calității procesuale pasive în privința pârâților ANP, MJ și MFP.

Excepția lipsei procedurii prealabile, de asemenea va fi respinsă dat fiind faptul că reclamantul se plânge de refuzul pârâtei de a-i plăti orele suplimentare, caz în care, potrivit art.7 din legea 554/2004, nu este necesară parcurgerea procedurii plângerii prealabile.

Pe fondul cauzei, se constată că reclamantul este funcționar public cu statut special în cadrul Penitenciarului C. desfășurând un program special de muncă, respectiv ture de 12 ore pe zi cu repaus de 24 de ore și 12 ore pe noapte cu repaus de 48 de ore.

Prin prezenta cerere a solicitat plata orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru și în zilele de repaus săptămânal și în celelalte zile în care potrivit dispozițiilor legale nu se lucrează începând cu data de 1.01.2007 până la 31.12.2009, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Regimul juridic al orelor suplimentare efectuate de categoria funcționarilor publici cu statut special din care face parte reclamantul este reglementat de art.16 din OG nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor cu statut special din Sistemul Administrației Penitenciarelor, care face trimitere expresă la art. 43 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul Funcționarilor Publici din ANP.

Astfel, potrivit art. 45 alin 3 din Legea 293/2004 republicată ( în forma inițială, art.43), "Orele prestate de funcționarii publici din sistemul administrației penitenciare peste durata normală a timpului de lucru se compensează cu timp liber corespunzător. În cazul în care compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzător nu a fost posibilă în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor plăti, în luna următoare, cu un spor din salariul de bază, după cum urmează:

a) 75% din salariul de bază pentru primele două ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru;

Iar art. 16 din OG 64/2006 prevede în mod explicit că pentru orele prestate de funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare peste durata normală a timpului de lucru, în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, potrivit legii, nu se lucrează, sunt aplicabile prevederile art. 43 din Legea nr. 293/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Aceste dispoziții se completează însă, conform art. 46 din Statut, cu regulamentele de ordine interioară elaborate de conducerea ANP și de unitățile aflate în subordinea acesteia în ceea ce privește modul de organizare a timpului de lucru, a pauzelor și evidența prezenței funcționarilor publici la serviciu, respectiv Ordinul nr. 399/2007 emis de M. Justiției pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG nr.64/2006 și Decizia nr.307/25.01.2007 emisă de Directorului General al ANP dar și cu dispozițiile de drept comun, respectiv art.109, 110, 112 ,113 si art. 116,117 din Codul Muncii .

Din interpretarea prevederilor cuprinse la pct. 11 din Ordinul nr.399/2007 și în art.4 alin.2 și 3 din Decizia nr. 307/2007 rezultă că programul în ture presupune și munca în zilele de repaus săptămânal sau în cele în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, astfel încât orele suplimentare se calculează raportat la durata normală a timpului de lucru, conform pontajului.

Așadar, faptul că efectuarea turei de lucru se realizează în zilele de repaus săptămânal sau în cele declarate nelucrătoare, nu justifică plata sporului.

În acest sens, s-a pronunțat și instanța de control în decizia de casare.

Prin urmare, la stabilirea orelor efectuate suplimentar, instanța va avea în vedere doar orele efectuate în plus față de durata normală a timpului de lucru ( 40 ore/săptămânal, respectiv 160, 168, 176 sau 184 ore/lunar).

Potrivit disp. Ordinului 399/2007 plata orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru, conform pontajului lunar, se face potrivit disp. art. 11.5: „a) total ore lucrate conform pontaj – total ore lucrate din lună = ore lucrate suplimentar; b) ore lucrate suplimentar /8 ore pe zi = număr de zile lucrate suplimentar; c) primele două ore din fiecare zi lucrată suplimentar se plătesc cu un spor de 75%, iar diferența până la 8 se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază. Fracțiunile rezultate ca lucrate suplimentar se neglijează”. Prin urmare, calculul orelor suplimentare se face avându-se în vedere orele efectiv prestate. Modalitatea de calcul este impusă prin Ordinul amintit, ordin ce nu a fost contestat.

Se mai reține că Decizia nr.307/2007 stabilește că "programul de lucru al personalului din compartimentele a căror activitate impune prezenta la serviciu mai mult de 8 ore, se stabilește la începutul anului, prin Decizie de zi pe unitate de către directori, în raport cu necesitățile operative, asigurându-se respectarea timpului de lucru legal". Se dispune că șefii de direcții sau servicii sau coordonatorii compartimentelor desemnează prin decizie de zi pe unitate, persoana cu atribuții de întocmire a fiselor individuale de evidență a orelor suplimentare, conform anexei 1 la Decizie. Pe baza fișelor individuale se întocmește o situație centralizatoare ce se comunică compartimentului financiar împreună cu fisele de pontaj. Se elaborează, la nivelul fiecărei unități un Raport anual privind orelor suplimentare.

Conform formularului anexa nr.1 la Decizia 307, Fișa individuală de evidențiere a orelor suplimentare și a timpului liber acordat în compensare, trebuie completată anterior efectuării orelor suplimentare, având în vedere obligația șefului ierarhic superior de a emite o dispoziție scrisă pentru efectuarea orelor suplimentare, exceptând categoriile de personal a căror activitate presupune efectuarea de ture și implicit ore suplimentare. Acordul funcționarului public este certificat de semnătura angajatului în ziua respectivă.

Pârâtul P. C. a depus la dosar fișele lunare privind prezența la serviciu a reclamantului precum și situație centralizatoare a pontajelor lunare, pentru perioada_ .

A susținut pârâtul că acele fișe individuale de evidență a orelor suplimentare nu au fost întocmite, întrucât orele suplimentare au fost compensate cu timp liber, iar fișele respective se impunea a fi întocmite doar în cazul în care ar fi fost plătite.

Cu toate acestea, înscrisurile depuse de pârât confirmă existența unor ore lucrate suplimentar care, așa cum a recunoscut în ședință publică, nu au fost plătite până în prezent.

Raportul de expertiză întocmit în cauză, de expert T. C., a concluzionat că reclamantul a efectuat ore suplimentare în anumite luni, situația centralizatoare fiind depusă în anexa 1 la raport; în această anexă expertul a avut în vedere orele suplimentare peste durata normală a timpului de lucru.

Expertul a stabilit orele efectuate suplimentar de reclamant, fara a avea in vedere orele suplimentare ce au fost compensate cu timp liber, dovada acestor compensări fiind făcuta de parat prin înscrisurile depuse la dosar, respectiv pontajele pe fiecare luna, înscrisuri ce au fost avute in vedere si de către expert.

Expertul a constatat efectuarea de ore suplimentare de către reclamant, pe parcursul celor 3 ani, valoarea orelor care apar necompensate fiind de 1555,7 lei la care se vor adăuga orele suplimentare reprezentând fracțiuni de zile, având în vedere că prin decizia irevocabila nr. 72/2013 pronuntata de ICCJ a fost admisa exceptia de nelegalitate si s-a constatat nelegalitatea dispozitiilor art.11 pct.5 din Ordinul MJ nr.399/2007 si ale art.4 alin.3 si alin.4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administratiei Nationale a Penitenciarelor,

Intrucat potrivit calculului efectuat de paratul P. C., calcul insusit expres de reclamant, cuantumul acestor fractiuni in cazul concret al reclamantului, este de 643,89 lei, rezultă că reclamantul este îndreptățit la plata sumei de 2199,59 lei

În concluzie, acțiunea reclamantului va fi admisă și obligat pârâtul la plata sumei de 2199,59 lei, reprezentând ore efectuate suplimentar și necompensate in perioada 2007-2008, actualizată la data plății cu indicele de inflație corespunzător scadentei fiecărei sume.

În aplicarea art.274 C.pr.civ, va fi obligat pârâtul la pata cheltuielilor de judecată în cuantum de 185 lei.

Asupra cererii de chemare în garanție, instanța constată că, potrivit art. 60 C.pr.civ., poate fi chemat în garanție cel împotriva căruia poate să se îndrepte partea căzută în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubiri.

Prin urmare, numai persoana care devine parte într-un litigiu, deci justifică legitimarea procesuală, și mai mult, cade în pretenții, poate chema în garanție o altă persoană.

În speță, față de soluția ce urmează a se pronunța asupra cererii de chemare în judecată a pârâtului ANP, de respingere pentru lipsa calității procesuale pasive, urmează ca cererea de chemare în garanție formulată de acesta să fie respinsă ca inadmisibilă.

Referitor la cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul P. C., instanța o va respinge ca lipsită de interes:

Argumentul este dat de dispozițiile O.G. nr.2.2/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, care înlătură necesitatea pronunțării unei hotărâri în contradictoriu și cu ordonatorii principali sau secundari de credite, pentru opozabilitate, și asta deoarece, legiuitorul, printr-o lege specială de care este ținută orice persoană care cade sub incidența acesteia, deci inclusiv ANP și M. Justiției, reglementează obligativitatea ordonatorilor principali de credite de a alimenta conturile instituțiilor din subordine, în ipoteza existenței unui titlu executoriu: art.4 din OG 22/2001"(1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

(2) Virările de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale".

Pentru considerentele mai sus expuse, văzând și disp. art. 18 din Legea 554/2004 și art. 109 din Legea 188/1999.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția referitoare la lipsa semnăturii cererii de chemare în judecată, excepția de necompetență materială a instanței, a netimbrării cererii și a lipsei procedurii prealabile.

Respinge excepția prescripției ca rămasă fără obiect.

Admite excepția lipsei procesuale pasive a M.J., A.N.P. și M.F.P.

Respinge acțiunea împotriva pârâților M.J. cu sediul în București, . sector 5, A. N. P. cu sediul în București, ..47, sector 2 și M. F .P ., cu sediul în București, . sector 5, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Admite în parte acțiunea precizată de reclamantul N. D. M., cu domiciliu procesual ale la P. C., cu sediul în C., .. 89, județul .D., împotriva pârâtului P. C..

Obligă pârâtul P. C. la plata către reclamant a sumei de 2199,59 lei actualizată la data plății efective reprezentând contravaloarea orelor efectuate suplimentar și necompensate.

Respinge cererea de chemare în garanție formulată de A. N .P .ca inadmisibilă.

Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul P. C., ca lipsită de interes.

Obligă pârâtul P. C. către reclamant la plata sumei de 185 lei cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Mai 2013.

Președinte,

A. G. V.

Grefier,

L. M.

Red. A. V.

L.M. 27.06.2013

← Pretentii. Sentința nr. 6657/2013. Tribunalul DOLJ		Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... →

Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 6644/2013. Tribunalul DOLJ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 6644/2013. Tribunalul DOLJ