Obligaţia de a face. Sentința nr. 3085/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3085/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 21234/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 3085/2013
Ședința publică de la 05 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. G.
Grefier M. M.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta TĂNAȘCU A. M., în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI D. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR D., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat A. L. S. pentru reclamantă și consilier juridic C. Paulon pentru pârâtă – care depune la dosar delegație de reprezentare.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Atât apărătorul reclamantei cât și reprezentantul pârâtei precizează că nu mai au alte cereri și nici nu solicită administrarea altor probe în dovedirea acțiunii, respectiv în contradovadă, cu excepția înscrisurilor aflate la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.
Av. A. Liniana S., pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea pârâtei la înmatricularea autoturismului proprietatea reclamantei fără plata taxei de poluare. Menționează că partea pe care o reprezintă nu înțelege să solicite cheltuieli de judecată.
Consilier juridic C. Paulon, pentru pârâtă, solicită respingerea acțiunii.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul D. sub nr._, în data de 21 noiembrie 2012, reclamanta TĂNAȘCU A. M. a chemat în judecată pe pârâta INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI D. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, aceasta să fie obligată să-i înmatriculeze autoturismul - marca F. Stilo, având numărul de identificare ZFA_34 -, fără plata taxei pentru emisii poluante prevăzută de Legea 9/2012.
În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat faptul că, în data de 29.03.2012 a achiziționat autoturismul menționat anterior - înmatriculat în Italia -, și că, în data de 05.11.2012 a solicitat pârâtei înmatricularea acestuia fără plata taxei de poluare însă, prin adresa nr._/09.11.2012, i s-a comunicat că nu se poate da curs respectivei cereri.
Reclamanta a menționat că – urmare a suspendării art. 4 alin. 2 din Legea 9/2012 prin O.U.G. 1/2012 -, taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație, dispozițiile naționale fiind destinate să diminueze punerea în circulație a unor autovehicule deja înmatriculate în alte state membre ale Uniunii Europene.
Conform art. 110 T.F.U.E. (ex-art. 90 TCE), "niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Potrivit hotărârilor CJUE în cauzele C-402/09 (T.) și C-263/10 (N.), articolul 110 TFUE (ex.-art. 90 TCE) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări in acest stat membru, daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea in circulație, in statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate in alte state membre, fără insa a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzura de pe piața naționala.
De asemenea, Curtea a reținut faptul ca reglementarea romana are ca efect faptul ca vehiculele de ocazie importate si caracterizate printr-o vechime si uzura importante sunt supuse - in pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care tine seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piața, in timp ce vehicule similare puse in vânzare pe piața naționala a vehiculelor de ocazie nu sunt in niciun fel grevate de o astfel de sarcina fiscala.
Acest tip de reglementare, prin efectele sale, încurajează dobândirea de vehicule de ocazie, de proveniență internă - cu caracteristici similare celor provenind din alte state membre ale U.E. -, dat fiind că dobânditorul acestora nu este supus plății taxei de poluare.
Potrivit art. 148 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin. 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin. 4).
Prin Decizia în cauza C./Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-1 lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 554/2004, ale Legii nr. 9/2012, precum și dispozițiile Tratatului UE.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Deși legal citată, pârâta nu a înțeles să formuleze întâmpinare.
Au fost depuse la dosar: cererea de înmatriculare a unui autoturism fără plata taxei de poluare – înregistrată la pârâtă sub nr._, în data de 05.11.2012 -, și răspunsul la aceasta, exprimat în cuprinsul adresei nr._/09.11.2012; copia unui înscris intitulat "contract de cumpărare pentru un automobil uzat" – redactat în limba germană -, încheiat în data de 29.03.2012 și traducerea acestuia în limba română; copii după cartea de circulație și certificatul de proprietate ale vehiculului marca F., având numărul de identificare ZFA_34 - eliberate de autoritățile italiene -, precum și traducerea actelor în limba română;
Analizând ansamblul actelor aflate la dosar, instanța reține următoarea situație de fapt:
Conform celor menționate în înscrisul intitulat "contract de cumpărare pentru un automobil uzat" – redactat în limba germană -, încheiat în data de 29.03.2012, reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra autovehiculului marca F., având numărul de identificare ZFA_34, de la cetățeanul C. Pio.
Autoturismul anterior menționat fusese înmatriculat în Italia, în data de 31.03.2005 -, conform celor înscrise în cartea de circulație a vehiculului, eliberată de autoritățile italiene.
Reclamanta a solicitat pârâtei ca automobilul marca F., având numărul de identificare ZFA_34, să fie înmatriculat fără plata taxei de poluare însă, prin adresa nr.._/09.11.2012, instituția pârâtă i-a comunicat că acest lucru ar fi posibil numai în ipoteza în care s-ar încadra într-unul dintre cazurile de exceptare de la plata taxei prevăzute de art. 3 și 8 din Legea nr. 9/2012, ceea ce nu este cazul în speță.
Taxa de poluare la prima înmatriculare a fost introdusă de legiuitor prin O.U.G. 50/2008 – care la art. 4 instituia obligativitatea plății taxei de poluare -, act normativ intrat în vigoare la data de 01.07.2008, așadar după data aderării României la Uniunea Europeană.
Tratatul Uniunii Europene reglementează în art. 90 (86) obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru impuneri interne de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect pentru produsele naționale similare, prin urmare statul membru nu poate stabili impuneri interne de natură să protejeze indirect alte produse naționale.
Prin hotărârea I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Fondului pentru Mediu și Ministerul Mediului – cauza C-402/09 -, CJUE a statuat că "Articolul 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul Uniunii Europene) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională".
Interpretarea privește taxa de poluare achitată pentru înmatricularea vehiculelor de ocazie (second-hand) nu și taxa achitată pentru înmatricularea unui autoturism nou - O.U.G. nr. 50/2008 instituind o astfel de taxă de poluare atât pentru prima înmatriculare a vehiculelor noi cât și pentru înmatricularea în România a vehiculelor înmatriculate anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Așadar, prin O.U.G. nr. 50/2008 - în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008 -, România a stabilit indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.
Este adevărat că O.U.G. nr. 50/2008 a fost modificată ulterior însă, și ultima reglementare – până la abrogarea prin Legea nr. 9/2012 -, la art. 4 lit. a) statua că „Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România”, fără ca textul să facă distincția nici între autovehiculele produse in România și cele produse în afara acesteia, nici între autovehiculele noi și cele second-hand. Prin urmare, cele precizate mai sus își păstrează valabilitatea, astfel încât, și în ultima formă, textul de lege anterior menționat stabilea indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România (indiferent dacă vehiculul fusese produs în România sau în alte state membre UE) - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.
Reglementată în acest mod, taxa de poluare diminua sau era destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Ca atare, și ultima formă a O.U.G. nr. 50/2008 era contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, nu este admisibil ca o normă fiscală națională să descurajeze sau să fie susceptibilă să descurajeze - chiar și potențial -, importul produselor provenind din alte state membre – în speță Italia -, influențând astfel alegerea cumpărătorilor.
În altă ordine de idei, se remarca și un alt tip de discriminare - între persoanele care au solicitat înmatricularea autovehiculelor anterior datei de 1 iulie 2008 și cele care înmatriculează autovehicule ulterior -, doar acestea din urmă achitând taxa de poluare, deși este evident că poluează si autovehiculele primei categorii de persoane. Discriminarea era realizată de legiuitor care legase plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autovehiculele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește".
În acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit - în considerentele la Decizia nr. 24/14.11 .2011, prin care a fost admis un recurs în interesul legii -, că art. 110 din TFUE se impune obligatoriu și instituției responsabile cu înmatricularea autovehiculului, care nu poate invoca art. 4 și 7 din O.U.G. nr. 50/2008 și, cu atât mai puțin, dispozițiile Ordinului MAI nr. 1501/2006, pentru a refuza înmatricularea, dacă restul condițiilor prevăzute de lege sunt îndeplinite. Astfel, instanța supremă a statuat că „acțiunea având ca obiect obligarea instituției prefectului prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzuta de O.U.G. 50/2008, aprobata prin Legea 140/2011 ..........este admisibilă”.
Ulterior, legiuitorul a adoptat Legea nr. 9/2012 – act normativ care a intrat în vigoare în data de 13.01.2012 și care a abrogat O.U.G. nr. 50/2008 -, care, la art. 4, statuează că: „(1) Obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
Prin urmare, prin noul act normativ, legiuitorul a înlăturat discriminarea realizată prin prevederile O.U.G. nr. 50/2008 – în sensul că a prevăzut plata taxei și pentru autoturismele deja înmatriculate în România, în ipoteza înstrăinării vehiculelor de către proprietarii care nu achitaseră taxa specială pentru autoturisme sau taxa de poluare – însă ulterior, prin O.U.G. nr. 1/2012, a fost suspendată până la data de 01.01.2013 aplicarea prevederilor alin. 2 al art. anterior menționat.
În consecință, textul de lege intrând în vigoare la date diferite pentru subiectele de drept destinatare, se realizează o nouă discriminare – în raport de momentul intrării în vigoare a legii -, între persoanele care înmatriculează pentru prima dată un autovehicul în România și cele care dobândesc dreptul de proprietate asupra unui autoturism deja înmatriculat – practic, alin. 1 al art. 4 din Legea nr. 9/2012 având un conținut cvasiidentic cu disp. art. 4 din O.U.G. nr. 50/2008.
Ca atare, cele prezentate cu privire la faptul că O.U.G. 50/2008 era incompatibilă cu legislația Uniunii europene – în sensul că actul normativ menționat contravenea prevederilor art. 110 TFUE -, își păstrează valabilitatea și în ceea ce privește Legea nr. 9/2012.
Date fiind cele expuse anterior, se constată că statul român a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, încălcând în acest mod disp. art. 90 din Tratatul Uniunii Europene (art. 110 TFUE).
Conform prevederile art. 148 din Constituție, "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare".
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională". Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prevederile art. 10 din Tratat.
Prin urmare, chiar dacă potrivit dispozițiilor art. 11 din O.U.G nr. 195/2002 și art. 7 din Ordinul nr. 1501/13.11.2006 emis de M.A.I., autoritatea pârâtă este obligată să verifice cu ocazia solicitării înmatriculării unui autovehicul toate documentele prevăzute în legislația incidentă - inclusiv achitarea taxei privind emisiile poluante provenite de la autovehicule instituită conform Legii nr. 9/2012 -, dat fiind că, în mod evident, normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene – instituind o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor -, pârâta Instituția P. Județului D. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor avea obligația să dea eficiență direct prevederilor comunitare, administrația având – ca și instanțele de judecată -, aceeași obligație de a aplica prioritar Tratatul Uniunii Europene.
În consecință, Tribunalul constată că refuzul pârâtei de înmatriculare a vehiculului proprietatea reclamantei, fără plata taxei privind emisiile poluante provenite de la autovehicule, este nejustificat.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța consideră acțiunea formulată ca fiind întemeiată, astfel încât, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1, 2 alin. 2 și 8 alin. 1 și art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, urmează a o admite.
Prin urmare, va fi obligată pârâta Instituția P. Județului D. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor să înmatriculeze vehiculul aparținând reclamantei - marca F., având numărul de identificare ZFA_34 -, fără plata taxei privind emisiile poluante provenite de la autovehicule, reglementată de prevederile Legii 9/2012.
De asemenea, se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta Tănașcu A.-M., domiciliată în municipiul Calafat, ., .. 1, ., în contradictoriu cu pârâta Instituția P. Județului D. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, cu sediul în C., .-95, jud. D., având ca obiect obligație de a face.
Obligă pârâta să înmatriculeze automobilul aparținând reclamantei – marca F., având numărul de identificare ZFA_34 -, fără plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, reglementată de art. 4 din Legea 9/2012.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 05 martie 2013.
Președinte, C. M. G. | ||
Grefier, M. M. |
Red. C.G./01.04.2013/4 ex/
Tehnored. M.M./14 Martie 2013
| ← Pretentii. Sentința nr. 844/2013. Tribunalul DOLJ | Obligaţia de a face. Sentința nr. 2754/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
