Obligaţia de a face. Sentința nr. 5700/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5700/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 22442/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 5700/2013
Ședința publică de la 17 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. S.
Grefier L. V. N.
Pe rol, pronunțarea în cauza privind pe reclamantul N. I., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE D., având ca obiect obligația de a face.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 10 aprilie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, dată la care instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar, a amânat pronunțarea pentru data de 17 aprilie 2013, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
La data de 28 noiembrie 2012 reclamantul N. I. a chemat în judecată pe pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE D., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei să-i acorde sporul de doctorat în conformitate cu dispozițiile art. 14 din OG nr. 6/2007 cu modificările și completările ulterioare, în cuantum de 25% din salariul de bază începând cu data de 29.10.2010 și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu, precum și la înscrierea în carnetul de muncă a acestui spor.
În fapt, reclamantul a arătat că este angajat în funcția de funcționar public la Serviciul Inspecție Fiscală Persoane Fizice din cadrul DGFP D. și în anul 2010 a susținut teza de doctorat în domeniul management la Universitatea din C., fiindu-i astfel conferit titlul științific de doctor, conform diplomei nr. 82/15.12.2010.
Înalta Curte de Casație și Justiție – Secție de C. Administrativ și Fiscal și-a exprimat punctul de vedere cu privire la respectarea condițiilor prevăzute de actul normativ în materia contenciosului administrativ, în sensul că este necesară formularea unei contestații la angajator ordonator de credite, potrivit dispozițiilor OG 2/2006, respectiv OG 6/2007, iar în urma soluționării nefavorabile a contestației, funcționarii publici se pot adresa instanței de contencios administrativ. Deși a formulat cererea nr._/ 13.09.2012 către pârâtă, prin care-i solicita acordarea acestui spor, a primit răspunsul negativ cu adresa nr._/05.10.2012, motiv pentru care a formulat prezenta acțiune.
Menționează că unele categorii de funcționari publici din instituție beneficiază de acest spor, prin neacordarea și către subsemnatul încălcându-se principiul egalității, imparțialității și obiectivității prevederilor art. 3 din Legea nr. 188/1999. Așadar, creându-se un precedent, implicit subzistă și obligația de plată a sporului menționat, cu atât mai mult cu cât în caz contrar s-ar încălca principiile constituționale privind nediscriminarea și egalitatea de tratament, dreptul la plata egală pentru munca egală, dreptul la salariu și sporurile aferente pentru activitatea prestată ( art. 6, 16, alin 1, 41, al. 2 din Constituție, art. 5-6 și 154 din Codul muncii ).
Consideră că acest spor se circumscrise principiului dreptului la egalitate de șanse și tratament, consfințit de art. 39 alin. 1 lit. d din Legea nr. 53/2003.
În drept invocă dispozițiile Legii nr. 188/1999, Legii nr. 53/2003 și Legii nr. 554/2004.
Pârâta a depus la dosar cererea formulată de reclamant, răspunsul la această cerere și întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În fapt, a arătat că prin acțiunea formulată reclamantul solicită acordarea sporului de doctorat în conformitate cu dispozițiile art. 14 din OG nr. 6/2007 cu modificările și completările ulterioare, în cuantum de 25% din salariul de bază, începând cu data de 29.10.2010 și în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu, precum și înscrierea în carnetul de muncă al acestui spor.
Consideră că acțiunea reclamantului nu poate fi soluționată favorabil, avându-se în vedere următoarele considerente:
În primul rând acest spor solicitat de reclamant nu mai poate fi acordat atâta timp cât nu mai există temei legal, acordarea acestuia nu mai este reglementată de niciun act normativ.
Reglementarea acestui spor era prevăzută la art. 14 din OG nr. 6/2007, privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la . legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariate care se acordă funcționarilor publici în anul 2007: "Funcționarii publici care posedă titlul științific de "doctor" beneficiază de un spor pentru titlul științific de 15% din salariul de bază, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care posedă titlul științific respectiv, care se plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a solicitat acordarea acestuia."
Prin Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, lege abrogată de un alt act normativ, respectiv Legea 284/2010 nu a mai fost reglementată acordarea acestui spor de 15%, personalului care a beneficiat de titlul științific de doctor. Personalului care a beneficiat de sporul pentru titlul științific de doctor în luna decembrie 2009 i se acordă, conform prevederilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010, o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere și suma aferentă acestui spor, avută în luna decembrie.
Această sumă se include în salariul de bază,solda/salariul funcției de bază sau indemnizația lunară de încadrare,după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcție de acestea.
De asemenea în cuprinsul art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 se prevăd următoarele:
„(5) în salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizație care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadra"""1" se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege."
Invocă pe această cale și Decizia nr. 594/05.06.2012, emisă de Curtea Constituțională în analizarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 alin. (6) și art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în care Curtea Constituțională a constatat că „sporurile, premiile și alte stimulente acordate altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica aferente sporului au fost menținute în continuare sub forma unei sume compensatorii cu caracter tranzitoriu pentru persoanele care îl aveau în plată la data de 31 decembrie 2009 nu vizează existența sau inexistența sporului, ci reprezintă o măsură tranzitorie până la . totalitate, a prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, lege în care nu se regăsește acest spor. Prin urmare, este de competența legiuitorului eliminarea sau, din contră, acordarea drepturilor salariale suplimentare, fără relevanță constituțională, astfel încât abrogarea art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009 nu este discriminatorie și nu afectează dreptul constituțional la salariu.
Opinează că în lipsa cadrului legislativ care să reglementeze acordarea acestui spor, nici instanța de judecată nu poate dispune o soluție contrară.
În acest sens invocă și Decizia nr. 1325/04.12.2008 emisă de Curtea constituțională, în cârdul căreia se arată că instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, deoarece încălca principiul separației puterilor.
Conform prevederilor art. 61 din Constituția României, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituția României, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală, iar instanțele judecătorești au doar misiunea constituțională de a realiza justiția, de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Prin urmare, misiunea instanței este aceea de a realiza justiția, potrivit art. 126, alin. 1 din Constituția României, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Declarația Universală a Drepturilor Omului și Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, sunt acte normative cu caracter general, prioritare la nivelul Uniunii Europene, dar care nu reglementează modul de stabilire a salariilor în țările membre și cu precădere în sistemul bugetar.
Un alt motiv pentru care nu pot fi reținute susținerile reclamantului este acela ca potrivit dispozițiilor art. 62 alin. 3 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative așa cum a fost modificată si completată de Legea 49/2007
„(3) Abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial. Fac excepție prevederile din ordonanțele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare și au fost respinse prin lege de către Parlament,,.
Astfel, așa cum rezultă din textele legale menționate mai sus art. 14 din OG nr. 6/2007 nu este în vigoare și ca urmare drepturile solicitate de reclamant nu pot fi acordate în lipsa cadrului legislativ.
În al doilea rând sporul de doctorat acordat potrivit dispozițiilor art. 14 din OG nr. 6/2007, așa cum se poate observa din textul articolul indicat este de 15% și nu de 25% așa cum solicită reclamantul în cererea de chemare în judecată:
"Funcționarii publici care posedă titlul științific de "doctor" beneficiază de un spor pentru titlul științific de 15% din salariul de bază, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care posedă titlul științific respectiv, care se plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a solicitat acordarea acestuia."
Prin urmare pentru a putea beneficia de dreptul solicitat, reclamantul trebuie să fie beneficiarul unui drept pe care legea i-l recunoaște și pe care autoritatea publică pârâtă are obligația să-l respecte și să-l realizeze în favoarea acestuia, situație nedovedită de reclamant prin acțiunea promovată.
În ceea ce privește data de la care reclamantul solicită acordarea sporului de doctorat, respectiv - 29.10.2010, data susținerii tezei de doctorat, se arată că data corectă pe care instanța ar trebui să o aibă în vedere ca fiind termenul de la care reclamantul poate beneficia de acest spor, în situația în care ar admite prezenta acțiune, este data de 13.09.2012 - termenul depunerii cererii reclamantului la D.G.F.P. D.. Această precizare intervine pe fondul faptului că instanța nu poate acorda un drept decât de la data solicitării acestuia și nu retroactiv.
În drept, ne întemeiem întâmpinarea pe dispozițiile art. 115 - 118 din Codul procedură civilă.
Analizând cauza dedusă judecății și întregul material probator administrat în cauză, instanța reține că prin acțiunea pendinte reclamantul N. I. a solicitat acordarea sporului de doctorat în cuantum de 25%, în conformitate cu dispozițiile art. 14 din OG nr. 6/2007, această cerere fiind adresată anterior și pârâtei D.G.F.P. D., fiind înregistrată sub nr._/13.09.2012.
Solicitarea reclamantului a fost respinsă de către pârâtă la data de 05.10.2012, cu motivarea că normele legale invocate de către reclamant în susținerea cererii sale – art. 14 din OG nr. 6/2007 – nu mai sunt în vigoare.
În drept, acțiunea formulată de către reclamantul N. I. nu este fondată, urmând a fi respinsă.
Așadar, conform dispozițiilor art. 14 din OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la . legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007 ,,Funcționarii publici care posedă titlul științific de "doctor" beneficiază de un spor pentru titlul științific de 15% din salariul de bază, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care posedă titlul științific respectiv, care se plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a solicitat acordarea acestuia".
Prevederile legale enunțate supra au fost abrogate prin art. 48 alin. 1 pct. 13 din partea III, capitolul VI din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nemaifiind reglementată acordarea acestui spor de 15% personalului care a beneficiat de titlul științific de doctor.
În conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar ,,În cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 și cu prezenta ordonanță de urgență sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau indemnizația lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcție de acestea".
Astfel, personalului care a beneficiat de sporul pentru titlul științific de doctor în luna decembrie 2009 i s-a acordat o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere și suma aferentă acestui spor, avută în luna decembrie, fiind inclusă în salariul de bază .
Reclamantul nu s-a încadrat categoria personalului beneficiar al acestor dispoziții legale, întrucât reclamantul N. V. I. a susținut teza de doctorat la data de 29.10.2010 (așa cum rezultă din diploma de doctor anexată la fila 12 din dosar), formulând cerere privind acordarea acestui spor la data de 13.09.2012, data depunerii cererii la D.G.F.P. D. unde a fost înregistrată sub nr._ (fila 10 din dosar).
Legea nr. 330/2009 a fost abrogată de art. 39 litera w) din Legea 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, iar prin dispozițiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 s-a prevăzut că ,,în salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizație care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadra"""1" se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege."
Așadar, se constată că sporul pentru doctorat solicitat de către reclamant prin acțiunea formulată nu se mai acordă, astfel încât nici reclamantul nu este îndreptățit să beneficieze de acesta în condițiile în care a obținut diploma de doctorat după abrogarea dispozițiilor art. 14 din OG nr. 6/2007, nefiind incident nici un caz de discriminare, așa cum invocă reclamantul.
Astfel, așa cum s-a arătat prin Decizia nr. 594/05.06.2012, pronunțată de către Curtea Constituțională în analizarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 alin. (6) și art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în care Curtea Constituțională a constatat că „sporurile, premiile și alte stimulente acordate altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica aferente sporului au fost menținute în continuare sub forma unei sume compensatorii cu caracter tranzitoriu pentru persoanele care îl aveau în plată la data de 31 decembrie 2009 nu vizează existența sau inexistența sporului, ci reprezintă o măsură tranzitorie până la . totalitate, a prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, lege în care nu se regăsește acest spor. Prin urmare, este de competența legiuitorului eliminarea sau, din contră, acordarea drepturilor salariale suplimentare, fără relevanță constituțională, astfel încât abrogarea art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009 nu este discriminatorie și nu afectează dreptul constituțional la salariu".
Reglementarea legală a salariului reprezintă una dimensiunile esențiale ale statutului funcționarului public; în cazul funcționarilor public salariile sunt stabilite de către legiuitor, nefiind negociate.
Cât privește invocarea de către reclamant a dispozițiilor art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instanța constată că aceste dispoziții nu pot fi invocate în mod independent pentru justificarea pretențiilor formulate în acțiune de către reclamant, ci doar prin invocarea încălcării drepturilor și libertăților ocrotite de Convenție, aspect ce rezultă din chiar cuprinsul textului invocat care prevede că ,,Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire (…)".
Astfel, așa cum s-a arătat în cauza M. și alții împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat că art. 14 din Convenție completează celelalte dispoziții substanțiale ale Convenției și ale protocoalelor adiționale, el nu are o existență independentă, ci poate fi invocat numai cu privire la drepturile și libertățile pe care acestea le reglementează.
Deși incidența art. 14 nu presupune o încălcare a acestor drepturi și libertăți - iar astfel poate apărea ca autonom, aplicarea art. 14 se poate face numai în legătură cu un fapt care intră în sfera de aplicare a unui alt drept apărat de Convenție (a se vedea, printre multe altele, Hotărârea Abdulaziz, Cabales și Balkandali împotriva Regatului Unit al Marii Britanii din 28 mai 1985, . nr. 94, p. 35, paragraful 71, și Hotărârea Karlheinz S. împotriva Germaniei din 18 iulie 1994, . nr. 291-B, p. 32, paragraful 22).
În ceea ce privește sfera de aplicare a garanției instituite de art. 14 din Convenție, conform unei jurisprudențe constante, o diferență de tratament are natură discriminatorie dacă nu se bazează pe o justificare rezonabilă și obiectivă, adică dacă nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit. Mai mult, statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele dintre situații analoage sunt de natură să justifice un tratament diferit (a se vedea, în acest sens cauzele Gaygusuz împotriva Austriei, Hotărârea din 16 septembrie 1996, Reports 1996-IV, p. 1.142, paragraful 42, și Frette împotriva Franței, Cererea nr. 36.515/97, paragraful 34, ECHR 2002-I).
Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, art. 14 din OG nr. 6/2007 nu mai era în vigoare la data la care reclamantul a obținut diploma de doctorat și a formulat cerere pentru acordarea sporului și ca urmare drepturile solicitate de reclamant nu pot fi acordate în lipsa cadrului legislativ.
Întrucât s-a reținut că reclamantul nu este îndreptățit să beneficieze de sporul de doctorat, apare ca irelevantă discuția cu privire la nivelul procentului solicitat de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar cererea privind înscrierea în carnetul de muncă a acestui spor are caracter accesoriu în raport cu solicitarea de acordare a sporului de doctorat, astfel încât această solicitare va primi aceeași soluție ca și cererea principală.
Față de toate aceste considerente, instanța va respinge ca nefondată acțiunea formulată de către reclamantul N. I..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul N. I., domiciliat în C., .. 10, ., ., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE D., cu sediul în C., .. 2, jud. D..
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Aprilie 2013.
Președinte, N. S. | ||
Grefier, L. V. N. |
Red. N.S./ 4 ex./L.N. 09.05.2013
| ← Pretentii. Sentința nr. 7742/2013. Tribunalul DOLJ | Obligaţia de a face. Sentința nr. 5643/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
