Obligaţia de a face. Sentința nr. 4387/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4387/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 26-03-2013 în dosarul nr. 23015/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 4387/2013
Ședința publică de la 26 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. G.
Grefier M. M.-S.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul M. M., în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI D. – SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR, având ca obiect obligație de a face
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat A. O. pentru reclamant – care depune delegație de substituire a apărătorului M. I.-M. -, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul reclamantului aplică ștampila pe cererea de chemare în judecată și depune la dosar cererea de înmatriculare a unui vehicul – formulată de partea pe care o reprezintă -, fără plata taxei pentru emisii poluante și răspunsul primit la aceasta. Menționează că nu mai are alte cereri și nici nu solicită administrarea altor probe în dovedirea acțiunii, cu excepția înscrisurilor aflate la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.
Av. A. O., pentru reclamant, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea pârâtei la înmatricularea autoturismului proprietatea reclamantului fără plata taxei de poluare. Precizează că partea pe care o reprezintă nu înțelege să solicite cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul D. sub nr._, în data de 05.12.2012, reclamantul M. M. a chemat în judecată pe pârâta INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI D. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, aceasta să fie obligată să-i înmatriculeze autoturismul - marca Ford, având numărul de identificare WF0FXXGBBFWT30039 -, fără plata taxei pentru emisii poluante.
În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat faptul că, în data de 11.11.2009, a achiziționat automobilul anterior menționat – provenit din Bulgaria – și, deși a solicitat pârâtei înmatricularea vehiculului fără plata taxei pentru emisii poluante prevăzute de Legea 9/2012, a primit un răspuns negativ la respectiva cerere.
Reclamantul a pretins faptul că taxa de poluare percepută este în neconcordanță cu normele dreptului european în materia impozitării unui produs național și, totodată, contravine jurisprudenței relevante a Curții de Justiție a Comunității Europene, potrivit căreia regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt regulile naționale care trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității.
Reclamantul a invocat faptul că, prin Hotărârea pronunțata de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în data de 07.04.2011 – cauza T. -, s-a statuat că dispozițiile OUG 50/2008 sunt contrare prevederilor Tratatului UE, după cum prin Decizia Î.C.C.J nr. 24/2011 s-a decis că taxa de poluare este percepută în mod nelegal.
Art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede: "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare".
Scopul articolului anterior menționat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre.
Conform unei jurisprudențe bine stabilite, art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicata produselor importate si taxa aplicata produselor similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar daca numai in anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare in cazul produselor importate. Chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, din cauza efectelor pe care le produce.
În conformitate cu disp. art. 148 din Constituție, urmare a aderării, prevederile Tratatelor Constitutive ale U.E., precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare cuprinse în legile interne iar – printre alte instituții -, autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin. 4).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul român și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
În plus, s-a stabilit în jurisprudența Curții de Justiție Europene, că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
D. fiind că taxa de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, în cazul unei vânzări ulterioare, taxa nu mai este achitată, respectiva taxă constituie un echivalent al taxelor vamale la import.
Or, după aderarea României la U.E. nu este admisibilă favorizarea vânzării autoturismelor noi fabricate în România sau a celor second-hand înmatriculate deja în statul român, norma fiscală diminuând, sau fiind susceptibilă să diminueze – chiar și potențial -, vânzarea produselor importate și influențând astfel alegerea consumatorilor.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 148 din Constituția României; art. 90 par. 1 din Tratatul CE și Decizia nr. 24/2011, pronunțată de Î.C.C.J.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Deși legal citată, pârâta nu a înțeles să formuleze întâmpinare.
Au fost depuse la dosar: cererea de înmatriculare a unui autoturism fără plata taxei de poluare – înregistrată la pârâtă sub nr._, în data de 03.12.2012 -, și răspunsul la aceasta, exprimat în cuprinsul adresei nr._/10.12.2012; copia unui înscris intitulat "contract de vânzare-cumpărare a unui autovehicul" – redactat în limba bulgară -, încheiat în data de 11.11.2009 și traducerea acestuia în limba română; copie după certificatul de înmatriculare al vehiculului marca Ford, având numărul de identificare WF0FXXGBBFWT30039 - eliberat de autoritățile bulgare -, precum și traducerea actului în limba română;
Analizând ansamblul actelor aflate la dosar, instanța reține următoarea situație de fapt:
Conform celor menționate în înscrisul intitulat "contract de vânzare-cumpărare a unui autovehicul" – redactat în limba bulgară -, încheiat în data de 11.11.2009, reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra automobilului marca Ford, având numărul de identificare WF0FXXGBBFWT30039, de la cetățeanul G. Hristov Marinov.
Autoturismul anterior menționat fusese înmatriculat în Bulgaria, în data de 14.04.1998 -, conform celor înscrise în certificatul de înmatriculare al vehiculului, eliberat de autoritățile bulgare.
Reclamantul a solicitat pârâtei ca autovehiculul marca Ford, având numărul de identificare WF0FXXGBBFWT30039, să fie înmatriculat fără plata taxei de poluare însă, prin adresa nr._/10.12.2012, instituția pârâtă i-a comunicat că acest lucru ar fi posibil numai în ipoteza în care s-ar încadra într-unul dintre cazurile de exceptare de la plata taxei prevăzute de art. 3 și 8 din Legea nr. 9/2012, ceea ce nu este cazul în speță.
Taxa de poluare la prima înmatriculare a fost introdusă de legiuitor prin O.U.G. 50/2008 – care la art. 4 instituia obligativitatea plății taxei de poluare -, act normativ intrat în vigoare la data de 01.07.2008, așadar după data aderării României la Uniunea Europeană.
Tratatul Uniunii Europene reglementează în art. 90 (86) obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru impuneri interne de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect pentru produsele naționale similare, prin urmare statul membru nu poate stabili impuneri interne de natură să protejeze indirect alte produse naționale.
Prin hotărârea I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Fondului pentru Mediu și Ministerul Mediului – cauza C-402/09 -, CJUE a statuat că "Articolul 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul Uniunii Europene) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională".
Interpretarea privește taxa de poluare achitată pentru înmatricularea vehiculelor de ocazie (second-hand) nu și taxa achitată pentru înmatricularea unui autoturism nou - O.U.G. nr. 50/2008 instituind o astfel de taxă de poluare atât pentru prima înmatriculare a vehiculelor noi cât și pentru înmatricularea în România a vehiculelor înmatriculate anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Așadar, prin O.U.G. nr. 50/2008 - în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008 -, România a stabilit indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.
Este adevărat că O.U.G. nr. 50/2008 a fost modificată ulterior însă, și ultima reglementare – până la abrogarea prin Legea nr. 9/2012 -, la art. 4 lit. a) statua că „Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România”, fără ca textul să facă distincția nici între autovehiculele produse in România și cele produse în afara acesteia, nici între autovehiculele noi și cele second-hand. Prin urmare, cele precizate mai sus își păstrează valabilitatea, astfel încât, și în ultima formă, textul de lege anterior menționat stabilea indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România (indiferent dacă vehiculul fusese produs în România sau în alte state membre UE) - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.
Reglementată în acest mod, taxa de poluare diminua sau era destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Ca atare, și ultima formă a O.U.G. nr. 50/2008 era contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, nu este admisibil ca o normă fiscală națională să descurajeze sau să fie susceptibilă să descurajeze - chiar și potențial -, importul produselor provenind din alte state membre – în speță Bulgaria -, influențând astfel alegerea cumpărătorilor.
În altă ordine de idei, se remarca și un alt tip de discriminare - între persoanele care au solicitat înmatricularea autovehiculelor anterior datei de 1 iulie 2008 și cele care înmatriculează autovehicule ulterior -, doar acestea din urmă achitând taxa de poluare, deși este evident că poluează si autovehiculele primei categorii de persoane. Discriminarea era realizată de legiuitor care legase plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autovehiculele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește".
În acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit - în considerentele la Decizia nr. 24/14.11 .2011, prin care a fost admis un recurs în interesul legii -, că art. 110 din TFUE se impune obligatoriu și instituției responsabile cu înmatricularea autovehiculului, care nu poate invoca art. 4 și 7 din O.U.G. nr. 50/2008 și, cu atât mai puțin, dispozițiile Ordinului MAI nr. 1501/2006, pentru a refuza înmatricularea, dacă restul condițiilor prevăzute de lege sunt îndeplinite. Astfel, instanța supremă a statuat că „acțiunea având ca obiect obligarea instituției prefectului prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzuta de O.U.G. 50/2008, aprobata prin Legea 140/2011 ..........este admisibilă”.
Ulterior, legiuitorul a adoptat Legea nr. 9/2012 – act normativ care a intrat în vigoare în data de 13.01.2012 și care a abrogat O.U.G. nr. 50/2008 -, care, la art. 4, statuează că: „(1) Obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
Prin urmare, prin noul act normativ, legiuitorul a înlăturat discriminarea realizată prin prevederile O.U.G. nr. 50/2008 – în sensul că a prevăzut plata taxei și pentru autoturismele deja înmatriculate în România, în ipoteza înstrăinării vehiculelor de către proprietarii care nu achitaseră taxa specială pentru autoturisme sau taxa de poluare – însă ulterior, prin O.U.G. nr. 1/2012, a fost suspendată până la data de 01.01.2013 aplicarea prevederilor alin. 2 al art. anterior menționat.
În consecință, textul de lege intrând în vigoare la date diferite pentru subiectele de drept destinatare, se realizează o nouă discriminare – în raport de momentul intrării în vigoare a legii -, între persoanele care înmatriculează pentru prima dată un autovehicul în România și cele care dobândesc dreptul de proprietate asupra unui autoturism deja înmatriculat – practic, alin. 1 al art. 4 din Legea nr. 9/2012 având un conținut cvasiidentic cu disp. art. 4 din O.U.G. nr. 50/2008.
Ca atare, cele prezentate cu privire la faptul că O.U.G. 50/2008 era incompatibilă cu legislația Uniunii europene – în sensul că actul normativ menționat contravenea prevederilor art. 110 TFUE -, își păstrează valabilitatea și în ceea ce privește Legea nr. 9/2012.
Date fiind cele expuse anterior, se constată că statul român a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, încălcând în acest mod disp. art. 90 din Tratatul Uniunii Europene (art. 110 TFUE).
Conform prevederile art. 148 din Constituție, "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare".
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională". Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prevederile art. 10 din Tratat.
Prin urmare, chiar dacă potrivit dispozițiilor art. 11 din O.U.G nr. 195/2002 și art. 7 din Ordinul nr. 1501/13.11.2006 emis de M.A.I., autoritatea pârâtă este obligată să verifice cu ocazia solicitării înmatriculării unui autovehicul toate documentele prevăzute în legislația incidentă - inclusiv achitarea taxei privind emisiile poluante provenite de la autovehicule instituită conform Legii nr. 9/2012 -, dat fiind că, în mod evident, normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene – instituind o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor -, pârâta Instituția P. Județului D. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor avea obligația să dea eficiență direct prevederilor comunitare, administrația având – ca și instanțele de judecată -, aceeași obligație de a aplica prioritar Tratatul Uniunii Europene.
În consecință, Tribunalul constată că refuzul pârâtei de înmatriculare a vehiculului proprietatea reclamantului, fără plata taxei privind emisiile poluante provenite de la autovehicule, este nejustificat.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța consideră acțiunea formulată ca fiind întemeiată, astfel încât, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1, 2 alin. 2 și 8 alin. 1 și art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, urmează a o admite.
Prin urmare, va fi obligată pârâta Instituția P. Județului D. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor să înmatriculeze vehiculul aparținând reclamantului - marca Ford, având numărul de identificare WF0FXXGBBFWT30039 -, fără plata taxei privind emisiile poluante provenite de la autovehicule, reglementată de prevederile Legii 9/2012.
De asemenea, se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul M. M., domiciliat în D., .. 72, jud. D., în contradictoriu cu pârâta Instituția P. Județului D. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, cu sediul în C., .-95, jud. D., având ca obiect obligație de a face.
Obligă pârâta să înmatriculeze automobilul aparținând reclamantului – marca Ford, având numărul de identificare WF0FXXGBBFWT30039 -, fără plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, reglementată de art. 4 din Legea 9/2012.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 26 martie 2013.
Președinte, C. M. G. | ||
Grefier, M. M.-S. |
Red. C.G./24.04.2013/4 ex/
Tehnored. M.M
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 1685/2013.... | Pretentii. Sentința nr. 221/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
