Pretentii. Sentința nr. 2316/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2316/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 25423/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 2316/2013
Ședința publică de la 20 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G.
Grefier A. C. C. L.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant I. L.-A. și pe pârât ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN. C., pârât ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretentii.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns: reclamanta prin avocat P. I., lipsind pârâtele.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul reclamantei depune la dosar, diferența de timbru judiciar, și un set de înscrisuri în probațiune. Arată că nu mai are cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată finalizată faza procesuală de cercetare judecătorească și acordă cuvântul în cauză.
Apărătorul reclamantei solicită admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului D. – Secția C. Administrativ și Fiscal, reclamanta I. L.-A. a chemat în judecată pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la restituirea sumei de 984 lei reprezentând taxa specială - taxa poluare, achitată în mod nelegal pentru autoturismul achiziționat, fără dobânda legală, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii în fapt, acesta arată că în cursul anului 2011 a dobândit prin cumpărare un autoturism, înmatriculat anterior într-un stat UE, iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să achite cuantumul taxei sus-menționate.
Autoturismul a fost înmatriculat dupa . O.U.G. nr. 50/2008 la 1 iulie 2008, care la art. 2 lit. a) definește autovehiculul nou ca fiind „orice autovehicul care nu a mai fost niciodată vândut anterior într-un alt scop decât cel al revânzării sau livrării sale si astfel nu a mai fost niciodată înmatriculat".
Întrucât actul normativ a intrat în vigoare la 1 iulie 2008, rezulta ca taxa este datorata numai pentru autoturismele ce se înmatriculează prima data în România, nu si pentru cele aflata deja aflat în circulație, înmatriculate în tara.
Aceasta taxă pe poluare pe care a fost obligat să o achite pentru a putea înmatricula autovehiculul este ilegal încasată deoarece prevederile O.U.G. nr. 50/2008, contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Comunității Europene, care interzice statelor membre sa instituie taxe vamale la import sau export, precum si a altor taxe cu efect echivalent (art. 23).
Potrivit alin. (2) al acestui articol, dispozițiile menționate se aplica produselor originare din statele membre, precum si produselor care provin din tari terțe, care se afla in libera circulație in statele membre, iar conform art. 28 din același tratat, intre statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum si orice masuri cu efect echivalent.
De asemenea, art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene interzice statelor membre sa aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect produselor naționale similare, fiind interzisa si aplicarea produselor altor state membre de impozite interne de natura sa protejeze indirect alte sectoare de producție.
In consecință, prevederile menționate din tratat limitează libertatea statelor in materie fiscala de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii si protecționiste.
In acest context, prin instituirea taxei de poluare pentru autoturisme, legiuitorul a încălcat in mod direct dispozițiile menționate din tratat, instanța urmând sa constate ca prevederile O.U.G. nr. 50/2008, sunt reglementari contrare Tratatelor la care România este parte si care, potrivit Constituției, au prioritate fata de legislația interna.
discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării deși din preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă ca s-a urmărit asigurarea protecției mediului.
Așadar, se creează o diferență de tratament fiscal între mașinile noi și cele vechi, înmatriculate in România după . O.U.G. nr. 50/2008, fiind evident că toate autoturismele poluează.
Menționează faptul ca a efectuat procedura prealabilă prevăzuta de Legea nr. 554/2004, in sensul că s-a adresat cu cerere la A.F.P. pentru restituirea taxei, însă aceasta a răspuns că nu este de acord cu restituirea sumei solicitate, adresa de răspuns fiind un refuz nejustificat la soluționarea cererii.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că reclamantul a solicitat, pe calea prezentului demers judiciar, restituirea taxei de poluare, achitată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008, invocând incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile dreptului comunitar, respectiv cu art. 90 alin. 1 TCE.
În acest sens a formulat cerere de restituire a taxei, adresată organului fiscal competent, în speță Administrația Finanțelor Publice C., solicitând restituirea taxei ca fiind contrară dreptului comunitar.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. (1) lit. d din codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP nr. 1899/22.12.2004.
Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Organul fiscal a refuzat restituirea cuantumul taxei la solicitarea reclamantului.
În consecință, sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, obiectul acțiunii în contencios administrativ constituindu-l refuzul nejustificat al organului fiscal de a restitui o taxă. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată. În cauză, reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerată nedatorată.
Art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale.
Reclamantul nu a atacat decizia de calcul, dar acest aspect nu poate conduce la inadmisibilitatea cererii în restituirea taxei.
Decizia de calcul a taxei de poluare nu este un act administrativ fiscal, în sensul Codului de procedură fiscală, pentru că prin ea nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului, cu privire la plata taxei de poluare, singurul ei rol fiind acela de a determina suma datorată de contribuabil, în conformitate cu criteriile stabilite de art. 6 și următoarele din O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia nu stabilește un termen de plată și nici nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, nefiind susceptibilă de executare silită.
Simplul fapt că dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 arată că aceasta ”reprezintă titlu de creanță” nu este suficient în nicio ordine logică sau juridică a ideilor pentru ca aceasta să fie considerată un act administrativ fiscal.
Pe fondul cauzei, pe de o parte, O.U.G. nr. 50/21.04.2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art.1, cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care se constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de administrația fondului pentru mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art. 4, obligația de plată internă cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Reclamantul, care a achiziționat un autoturism second hand a fost obligat, cu ocazia înmatriculării, să achite taxa de poluare în cuantumul menționat în cererea adresată instanței de judecată; taxa fiind calculată în baza O.U.G. nr. 50/2008.
Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 90 alin. (1) din Tratatul Comunității Europene (actual art. 110) "(1) Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. (2) De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție"
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similar
Scopul acestui articol este acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23-25 TCE, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anumit regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art. 90 al. 1 TCE, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri sunt compatibile cu dreptul comunitar dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hot. Outokumpu, C-213/96, hot. Nadasdi și N. C-290/05).
Un sistem de impozitare este compatibil cu art. 90 TCE dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are efecte discriminatorii (hot. Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995).
Art. 90 TCE interzice discriminarea directă, respectiv tratarea inegală a autoturismelor naționale și a celor care provin dintr-un alt stat membru.
Din acest punct de vedere, se constată că dreptul intern nu face vreo deosebire între vehicule nici în funcție de proveniența lor, nici raportat la proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor.
Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Importanța distincției dintre discriminarea directă și cea indirectă este dată de faptul că discriminarea directă nu poate fi justificată în vreme ce discriminarea indirectă poate fi permisă dacă există o justificare obiectivă.
Pentru a verifica dacă aceasta taxa creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și cele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, trebuie stabilit în primul rând dacă aceasta taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și cele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză.
În ceea ce privește neutralitatea taxei, Curtea amintește că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
În această privință, Curtea a constatat (cauza T. contra României) că reglementarea națională este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că aceasta taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.
În al doilea rând, trebuie examinată neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de . taxei, respectiv la 1 iulie 2008.
Și aceasta întrucât vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național, fără a fi supuse taxei, trebuie considerate produse similare;
Noțiunea de produse similare a fost interpretată de Curte în cauza 168/78 Comisia contra Franței, statuând că trebuie considerate produse similare produsele care prezintă, din perspectiva consumatorilor, proprietăți analoage sau care răspund acelorași necesități.
"În această privință, trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul art. 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente" (cauza T. contra României).
Stabilirea faptului că între cele 2 categorii de produse există un raport de concurență atrage incidența alineatului 2 al art. 110 TCE (fost 90), a cărui funcție este de a include orice formă de protecționism fiscal indirect în cazul produselor care se află într-o relație de concurență, chiar parțială, indirectă sau potențială, cu anumite produse din țara de import.
În privința acestui al doilea aspect al neutralității taxei, se constată că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asa sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație in România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor si să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În consecință, instanța apreciază că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Având în vedere cele expuse, constatând incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile art. 90 TCE, și față de art. 148 din Constituție (autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar), instanța apreciază că reclamantul este îndreptățit la restituirea integrală a taxei de poluare, achitată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008, motiv pentru care va admite acțiunea obligând pârâții să achite reclamantului suma de 984 lei, reprezentând taxă de poluare.
Conform dispozițiilor art. 274 Cod Procedură Civilă, instanța va obliga pârâtele, în solidar, să plătească reclamantului suma de 339 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv cuantumul taxei judiciare de timbru și cel al onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta I. L.-A. cu domiciliul în C., N. B., nr. 1, .. 1, . în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRATIA FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în mun. C., .. 2, jud. D., și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în mun. București, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A, sector 6, având ca obiect pretenții.
Obligă pârâtele Administrația Finanțelor Publice C. și Administrația F. pentru Mediu București, în solidar, să restituie reclamantului suma de 984 lei reprezentând taxa emisii poluante.
Obligă pârâtele în solidar la 339 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 20.02.2013.
Președinte, M. G. | ||
Grefier, A. C. C. L. |
Red. M.G./tehn.A.C.
5 ex./ 22 Februarie 2013
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 2202/2013. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 2327/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
