Pretentii. Sentința nr. 2487/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2487/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 22-02-2013 în dosarul nr. 20997/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 2487/2013
Ședința publică de la 22 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. E. P.
Grefier M. M.-S.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul V. M.-M., în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice C. și Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect pretentii.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat P. F. pentru reclamant, lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Apărătorul reclamantului arată că nu mai are alte cereri și nici nu solicită administrarea altor probe în dovedirea acțiunii, cu excepția înscrisurilor aflate la dosar.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe administrat instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat P. F., pentru reclamant, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, arătând că solicită acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.
INSTANȚA
La data de 19 noiembrie 2012 reclamantul V. M.-M. a chemat în judecată pe pârâții Administrația Finanțelor Publice C. și Administrația F. pentru Mediu solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună obligarea pârâților la restituirea contravalorii taxei pentru emisiile poluante în cuantum de 3.366 de lei; la plata dobânzii aferente, calculate de la data achitării taxei, în conformitate cu dispozițiile art. 124 Cod de procedură fiscală și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a acțiunii a arătat că a achiziționat un autoturism marca F. tip STILO, dintr-un stat al Uniunii Europene, iar pentru a-l putea înmatricula în România a fost obligat să plătească taxa pentru emisiile poluante în cuantum de 3.366 de lei, conform chitanței de plata . nr._/16.10.2008, pe baza Deciziei de calcul emisă de Administrația Finanțelor Publice C.. Precizează faptul ca a formulat cerere către Administrația Finanțelor Publice C. in vederea recuperării taxei pentru emisiile poluante, la care i s-a răspuns ca nu exista temei legal pentru restituire.
Invocă reclamantul prioritatea dreptului comunitar față de normele naționale contrare, conform art 148 alin 2 din Constituție.
Susține recalamantul că taxa prevăzută de OUG 50/2008 are un caracter discriminatoriu, fiind grav încălcat dreptul comunitar, iar potrivit art 90 par 1 din Tratatul CE, niciun stat nu poate aplica produselor altor state membre impozite mai mari decât cele aplicate produselor naționale.
Nu a motivat în drept cerere sa-
A solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa.
Reclamantul a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru 39 lei și timbru judiciar 3 lei.
În probațiune a depus reclamantul, în copie, carte de identitate vehicul, certificat înmatriculare, documente înmatriculare în UE, în limba italiană și traducere legalizată, cerere restituire taxă poluare, chitanță de plată taxă poluare, decizie de calcul taxă de poluare, răspuns AFP C..
Pârâții, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autovehicul second hand marca F. număr de identificare ZFA_61, înmatriculat anterior în Republica Italia, din data de 16.05.2003, stat membru al Uniunii Europene, fiind obligat, cu ocazia înmatriculării autovehiculului în România, să achite taxa de poluare în cuantum de 3.366 lei, taxa fiind achitată cu chitanța . nr_/16.10.2008, calculată în baza OUG 50/2008, stabilită prin Decizie de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule emisă de Administrația Finanțelor Publice a mun. C. nr_/25.09.2008 .
Prin cererea nr_/12.10.2012 reclamantul a solicitat Administrației Finanțelor Publice a municipiului C. restituirea sumei plătite cu titlu de taxă de poluare.
Prin adresa nr_/15.10.2012 pârâta AFP C. i-a răspuns reclamantului în sensul că poate restitui doar eventuala diferență dintre taxa calculată potrivit OUG 50/2008 și cea calculată potrivit Legii 9/2012.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin.1 lit. d din codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
În consecință, sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, obiectul acțiunii în contencios administrativ constituindu-l refuzul nejustificat al organului fiscal de a restitui o taxă. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată. În cauză, reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerată nedatorată.
Art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale.
Reclamantul nu a solicitat restituirea diferenței de taxă, calculată conform Legii 9/2012, ci restituirea în totalitate a taxei achitate în mod nelegal, astfel încât răspunsul AFP C. în sensul că nu poate restitui decât eventuala diferență de taxă constituie un refuz de soluționare a cererii reclamantului.
OUG nr. 50/21.04.2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art.1, cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care se constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de administrația fondului pentru mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art.4, obligația de plată internă cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
În conformitate cu prevederile art. 90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene (actual art.110) " (1) Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. (2) De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție"
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similar
Scopul acestui articol este acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23-25 TCE, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anumit regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.90 al. 1 TCE, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri sunt compatibile cu dreptul comunitar dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hot. Outokumpu, C-213/96, hot. Nadasdi și N. C-290/05).
Un sistem de impozitare este compatibil cu art.90 TCE dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nicio situație, efecte discriminatorii (hot.Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995).
Art.90 TCE interzice discriminarea directă, respectiv tratarea inegală a autoturismelor naționale și a celor care provin dintr-un alt stat membru.
Din acest punct de vedere, se constată că dreptul intern nu face vreo deosebire între vehicule nici în funcție de proveniența lor, nici raportat la proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor.
Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Importanța distincției dintre discriminarea directă și cea indirectă este dată de faptul că discriminarea directă nu poate fi justificată în vreme ce discriminarea indirectă poate fi permisă dacă există o justificare obiectivă.
Pentru a verifica dacă aceasta taxa creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, trebuie stabilit în primul rând dacă aceasta taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză.
În ceea ce privește acest aspect al neutralității taxei, Curtea amintește că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
În această privință, Curtea a constatat (cauza T. contra României) că reglementarea națională este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că aceasta taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.
În al doilea rând, trebuie examinată neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de . taxei, respectiv la 1 iulie 2008.
Și aceasta întrucât vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național, fără a fi supuse taxei, trebuie considerate produse similare;
Noțiunea de produse similare a fost interpretată de Curte în cauza 168/78 Comisia contra Franței, statuând că trebuie considerate produse similare produsele care prezintă, din perspectiva consumatorilor, proprietăți analoage sau care răspund acelorași necesități.
"În această privință, trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul art. 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente" (cauza T. contra României).
Stabilirea faptului că între cele 2 categorii de produse există un raport de concurență atrage incidența alineatului 2 al art.110 TCE (fost 90), a cărui funcție este de a include orice formă de protecționism fiscal indirect în cazul produselor care se află într-o relație de concurență, chiar parțială, indirectă sau potențială, cu anumite produse din țara de import.
În privința acestui al doilea aspect al neutralității taxei, se constată că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație in România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor si să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În consecință, instanța apreciază că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Având în vedere cele expuse, constatând incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile art.90 TCE, și față de art.148 din Constituție (autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar), instanța apreciază că reclamantul este îndreptățit la restituirea integrală a taxei de poluare, achitată în temeiul OUG 50/2008, motiv pentru care va admite acțiunea obligând pârâții, în solidar, să achite reclamantului suma de 3.366 lei, reprezentând taxă pe poluare, achitată cu chitanța . nr._/16.10.2008
În privința dobânzii, se reține că procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin.1 lit. d din codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 cod procedură fiscală.
Textul menționat prevede că pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin.2, sau la art. 70 după caz. „Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Art. 70 alin.1 din codul de procedură fiscală reglementează termenul de soluționare a cererilor contribuabililor, termen care este de 45 de zile de la înregistrare.
Așadar coroborând prevederile art. 124 alin.1 și art. 70 din codul fiscal, se reține că organul fiscal trebuie să achite contribuabilului dobândă din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile prevăzut pentru organul fiscal să soluționeze cererea de restituire.
Același termen de 45 de zile este reglementat și în capitolul I, pct. 1 din Ordinul 1899/22.12.2004 și anume se arată că restituirea se face în 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competențe de administrare a creanței bugetare.
În ceea ce privește nivelul dobânzii, se constată că acesta este reglementat în mod expres în cuprinsul art. 124 alin.2 Cod procedură fiscală, în sensul că dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute în codul de procedură fiscală și se suportă din același buget din care se restituie sumele solicitate de plătitori.
Din prevederile capitolului 2 pct. 2 ale Ordinului menționat rezultă că dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului de 45 de zile, până în ziua înregistrării operațiunii de compensare sau de restituire, prin înmulțirea numărului de zile determinate în modul arătat cu nivelul dobânzii prevăzute de art. 119 cod procedură fiscală ( fost 114).
Având în vedere motivele expuse mai sus, la suma de restituit se va aplica dobânda la nivelul prevăzut de art. 124 alin.2 cod procedură fiscală, de la expirarea termenului de 45 zile de la data formulării cererii, respectiv 12.10.2012, până la data plății efective.
În temeiul art 274 alin1 C.pr.civ, va obliga pârâții, în solidar, să plătească reclamantului 542 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat, taxă timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul V. M.-M., cu domiciliul în C., ., ., ., în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice C., cu sediul în C., .. 2, jud. D. și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, .. 294, corp A, sector 6, având ca obiect pretentii.
Obligă pârâții, Administrația Finanțelor Publice C. și Administrația F. pentru Mediu la plata în solidar, către reclamantă a sumei de 3.366 lei, taxa emisii poluante, achitata cu chitanța . nr._/16.10.2008, sumă la care se va aplica dobânda fiscală, calculată potrivit art. 124 Cod pr. fiscală, de la expirarea termenului de 45 zile de la data solicitării, respectiv 12.10.2012, până la data plății efective
Obligă pârâții, Administrația Finanțelor Publice C. și Administrația F. pentru Mediu, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 542 lei
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 22.02.2013.
Președinte, M. E. P. | ||
Grefier, M. M.-S. |
Red. MP/ 5 ex/Tehnored. M.M/11.03.2013
| ← Pretentii. Sentința nr. 8109/2013. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 7766/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
