Pretentii. Sentința nr. 4298/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4298/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 25-03-2013 în dosarul nr. 20220/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 4298/2013
Ședința publică de la 25 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C. V.
Grefier A. C. C. L.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant S. A. M. și pe pârât ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN. C., pârât ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretentii.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. M. B. M.,pentru reclamant,lipsă fiind pârâtele.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul reclamantului depune la dosar, înscrisuri,și chitanță privind achitarea onorariului de avocat.
Instanța invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a AFM BUCUREȘTI.
Apărătorul reclamantului solicită respingerea excepției, iar pe fondul cauzei, solicită admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
La data de 09.11.2012 reclamantul S. A. M. a chemat în judecată pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună obligarea pârâtelor la restituirea contravalorii taxei speciale de prima înmatriculare, în cuantum de 6509,33 lei.
În motivarea în fapt a acțiunii a arătat că a achiziționat un autoturism marca Opel, dintr-un alt stat al Uniunii Europene, iar pentru a-l putea înmatricula în România a fost obligat să plătească taxa speciale de prima înmatriculare în cuantum de 6509,33 lei, conform chitanței _ din data de 15.05.2008, pe baza Deciziei de calcul emisă de A.F.P. C. . Precizează faptul ca a formulat cerere către A.F.P. C., in vederea recuperării taxei de poluare, la care i s-a răspuns ca nu exista temei legal pentru restituire.
Considera ca plata acestei taxe numita taxa pe poluare pentru autovehicule constituie obligație legală care contravine art. 90 alin. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene care interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor Tratatului.
Prin încasarea acestei taxe nu a fost respectat principiul nediscriminării produselor importate fata de produsele interne, iar din analiza aplicării taxei rezultă că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, în cazul unei noi înmatriculări, taxa nu mai este percepută.
Învederează că potrivit Constituției, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din dreptul intern.
În dovedirea acțiunii s-au depus la dosar: dovada indeplinirii procedurii prealabile, acte privind achizitia autoturismului dintr-un stat membru UE.
Analizând cauza dedusă judecății și întregul material probator administrat în cauză instanța reține că, reclamantul a achiziționat un autoturism marca OPEL dintr-un stat membru UE .
După introducerea autovehiculului în țară, în vederea înmatriculării acestuia și în aplicarea prevederile art. 2141 Cod fiscal, reclamantul a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 6509,33 lei.
Ulterior, a solicitat Administrației Financiare a Municipiului C. să i se restituie contravaloarea acestei taxe, apreciind ca in mod nelegal fost obligat la plata taxei.
La data de 31.10.2012, cu adresa nr._, A.F.P C. a refuzat restituirea taxei.
Analizând cu precădere excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFM, instanța apreciază că este întemeiată. Astfel, instanța constată că nu se poate reține calitatea de debitor a acestui pârât în raportul juridic dedus judecății având în vedere că, pârâtei AFP îi revine competența de administrare a creanței bugetare.
În consecință, instanța va admite excepția și va respinge acțiunea față de pârâta AFM ca fiind îndreptată împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța reține că taxa percepută de autoritatea fiscală este reglementată în cuprinsul art. 2141 și următoarele Cod fiscal, act normativ modificat prin Legea 343/2006, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, după data aderării României la Tratatul Uniunii Europene.
Tratatul Uniunii Europene reglementează în art. 90 (86) obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru impuneri interne de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect pentru produsele naționale similare și nu poate stabili impuneri interne de natură să protejeze indirect alte produse naționale.
Tribunalul apreciază că prin instituirea taxei de primă înmatriculare, conform art. 2141 Cod fiscal, România, ca stat membru al Uniunii Europene, a stabilit indirect impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
În acest sens, se impune observația că în cazul autoturismelor second hand, care sunt înmatriculate în România, nu se percepe, în cazul vânzării pe piața națională, o taxă de primă înmatriculare pe numele noului cumpărător.
Prin introducerea taxei de primă înmatriculare, statul român a creat premisele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, situație care se constituie în mod evident ca o încălcare a prevederilor art. 90 din Tratat, circumscriindu-se tocmai interdicțiilor impuse prin textul menționat.
În speța de față, suntem în situația unei discriminări indirecte, prin măsuri fiscale noi, față de cele existente până la data aderării, impuse produselor de origine străină, fără a se face distincție între proveniența acestora din spațiul Comunității europene și o altă piață care nu are legătură cu comunitatea.
Instanța apreciază că în speță se pune în discuție interdicția constând în impunere internă indirectă, printr-o măsură fiscală, deoarece, așa cum s-a mai arătat în precedent, pentru autoturismele second hand aflate pe piața românească, nu se percepe taxă de primă înmatriculare, în cazul schimbării proprietarului.
Tribunalul constată că în baza art. 148 din Constituția României prevederile Tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actelor de aderare.
În același timp, autoritatea judecătorească este investită de legiuitorul constituant prin aliniatul 4 al art. 148 din Constituția României să garanteze aducerea la îndeplinire la obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin. 2.
În continuarea raționamentului rezultat din Constituția României, Tribunalul va da eficiență prevederilor art. 90 din Tratatul Uniunii Europene, care are caracter obligatoriu între statele membre și va înlătura prevederile art. 2141 Cod fiscal, deoarece acest ultim text încalcă dispozițiile actului de aderare.
Instanța apreciază că regimul fiscal este discriminator între produsul second hand aflat pe piața românească și produsul second hand provenind dintr-o piață a Uniunii Europene și tocmai aceasta constituie încălcarea prevederilor art. 90 din Tratatul Uniunii Europene.
În consecință, în considerarea celor de mai sus, instanța va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 6509,33 lei reprezentând c/val. taxă de înmatriculare.
În baza art. 274 C.pr.civ, va obliga pârâta la plata către reclamant la plata sumei de 542 lei cheltuieli de judecata, reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar si onorariul apărătorului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamant S. A. M., domiciliat în C., .. 119, ., ., în contradictoriu cu pârât ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN. C., cu sediul în C., .. 2, jud. D., pârât ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, SPLAIUL INDEPENDENȚEI, nr. 294, . 6, având ca obiect pretentii, față de pârâta Administrația Finanțelor Publice C..
Respinge cererea față de pârâta Administrația F. pentru Mediu București.
Obligă pârâta Administrația Finanțelor Publice C. la plata către reclamant a sumei de 3509,33 lei reprezentând taxa speciala de înmatriculare.
Obligă pârâtele, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 542 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Martie 2013.
Președinte, M. C. V. | ||
Grefier, A. C. C. L. |
Red. MCV/ Teh A.C.L
5 ex/19 Aprilie 2013
| ← Pretentii. Sentința nr. 2017/2013. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 5231/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|








