Pretentii. Sentința nr. 7384/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 7384/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 17-09-2013 în dosarul nr. 7523/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 7384/2013

Ședința publică de la 17 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. E. I.

Grefier M. M.

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul I. R. C., în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că se solicită judecarea cauzei în lipsă

În aplicarea dispozițiilor art.131 NCPC, instanța apreciază că este competentă să soluționeze prezentul litigiu, în raport de obiectul cauzei, care reclamă aplicarea legii 554/2004 și dispozițiile art.10 din această lege.

În baza HG 520/2013 prin care s-a dispus reorganizarea ANAF, în sensul că AFP C. a fost reorganizată în Administrația Județeană a Finanțelor Publice D., având în vedere art.23 care prevede că în litigiile în care AFP C. este parte, începând cu 1.08.2013, dobândește calitatea procesuală a acesteia AJFP D., va dispune rectificarea conceptei în sensul că se va menționa ca pârâtă AJFP D. în loc de AFP C..

Față de solicitarea reclamantului, de judecare a cauzei în lipsă, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:

La data de 5.04.2013 reclamantul I. R. C. a chemat în judecată pe pârâții A.F.P. C. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună: obligarea paratelor, in solidar, la restituirea sumei de 1811 lei reprezentând taxa pe poluare pentru autovehicule, suma actualizata cu dobânda legala aferenta de la data plații si pana in momentul achitării efective și obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata, in baza art.274, al 1 Cod procedura civila.

În motivarea în fapt a acțiunii a arătat că a achiziționat un autoturism marca CITROEN, an fabricație 2010, iar pentru a-l putea înmatricula în România a fost obligat să plătească taxa de poluare la prima înmatriculare în cuantum de 1811 lei, conform chitanței de plata . nr._/19.04.2010.

Precizează faptul ca a făcut cerere către A.F.P în vederea recuperării taxei de poluare, la care i s-a răspuns ca nu exista temei legal pentru restituirea ei.

Consideră că plata acestei taxe numita taxă pe poluare pentru autovehicule constituie obligație legală, derivată din reglementările Codului Fiscal, și Ordonanța de urgenta a Guvernului 50/2008, care contravine art. 90 alin. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene care interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor Tratatului.

Prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României, Bulgariei la Uniunea Europeana statul nostru si-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatului, dinainte de aderare.

Art. 90 par. l din Tratatul de Instituire a Comunității Europene prevede: "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare". Potrivit aceluiași articol aliniat 1 deci se interzice discriminarea intre produsele importate si cele aparținând pieței interne si care sunt de aceeași natura, iar aliniatul 2 interzice regimurile de protecție împotriva produselor concurente.

Potrivit art.23 din același Tratat, comunitatea are la baza uniunea vamala, care instituie libera circulație a mărfurilor si care implica interzicerea taxelor vamale, dar si a altor taxe in comerțul dintre statele membre.

Prin încasarea acestei taxe nu a fost respectat principiul nediscriminării produselor importate fata de produsele interne, iar din analiza aplicării taxei rezultă că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, în cazul unei noi înmatriculări, taxa nu mai este percepută.

Taxa de poluare a fost introdusa în legislație prin O.U.G. 50/2008 si a intrat in vigoare la 01.07.2008, fiind modificata prin O.U.G. 208/2008, O.U.G. 218/2008 si recent O.U.G. 7/2009, ultima ordonanța după care si noi a plătit taxa de poluare.

Susține faptul ca aceasta taxa a fost introdusa încâlcind normele dreptului comunitar, iar instanța de judecata ,ca instanța comunitara este obligata a constata ca reglementările interne sunt contrare normelor dreptului comunitar, si sa refuze aplicarea legislației naționale neconforme cu aceasta. A se avea in vedere cauza Simmenthal (1976), in care CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale. Astfel instanța a constata ca suma plătită de către reclamant nu era datorata potrivit legislației comunitare, pe cale de consecința taxa plătită trebuie restituita, reclamantul fiind îndreptățit si la plata dobânzii legale, stabilita conform Codului de procedura fiscala.

Pentru termenul de astăzi, date fiind prevederile HG 520/2013 prin care s-a dispus reorganizarea ANAF, în sensul că AFP C. a fost reorganizată în Administrația Județeană a Finanțelor Publice D., având în vedere art. 23 care prevede că în litigiile în care AFP C. este parte, începând cu 1.08.2013, dobândește calitatea procesuală a acesteia AJFP D., s-a dispus conceptarea în calitate de pârât a AJFP D. în loc de AFP C..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că reclamantul a solicitat, pe calea prezentului demers judiciar, restituirea taxei de poluare, achitată în temeiul OUG 50/2008, invocând incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile dreptului comunitar, respectiv cu art. 90 alin. 1 TCE.

În acest sens a formulat cerere de restituire a taxei, adresată organului fiscal competent, în speță Administrația Finanțelor Publice C., solicitând restituirea taxei ca fiind contrară dreptului comunitar.

Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin.1 lit. d din codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.

Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.

Cu adresa nr.7795/8.02.2011 organul fiscal a refuzat restituirea taxei.

Pe de o parte, OUG nr. 50/21.04.2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art.1, cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care se constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de administrația fondului pentru mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art.4, obligația de plată internă cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

Reclamantul, care a achiziționat un autoturism nou a fost obligat, cu ocazia înmatriculării, să achite taxa de poluare în cuantum de 1811 lei; taxa a fost achitată cu chitanța TS6 nr._/19.04.2010 fiind calculată în baza OUG 50/2008 ( în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008).

Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene (actual art.110) " (1) Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. (2) De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție"

Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similar

Scopul acestui articol este acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23-25 TCE, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.

Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anumit regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.

Se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.90 al. 1 TCE, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri sunt compatibile cu dreptul comunitar dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hot. Outokumpu, C-213/96, hot. Nadasdi și N. C-290/05).

Un sistem de impozitare este compatibil cu art.90 TCE dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nicio situație, efecte discriminatorii (hot.Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995).

Art.90 TCE interzice discriminarea directă, respectiv tratarea inegală a autoturismelor naționale și a celor care provin dintr-un alt stat membru.

Din acest punct de vedere, se constată că dreptul intern nu face vreo deosebire între vehicule nici în funcție de proveniența lor, nici raportat la proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor.

Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat.

Nu contravine dreptului comunitar prerogativa statului de a percepe și impune taxe și obligații fiscale. În măsura în care aceste taxe nu favorizează produsele naționale în detrimentul altor produse provenite din Uniune aceste taxe nu contravin dreptului comunitar.

Nu rezultă că prin aplicarea taxei de poluare se favorizează producția de pe piața internă dimpotrivă, în ceea ce privește autoturismele noi, ordonanța nu are în nicio situație, efecte discriminatorii.

În concluzie, instanța apreciază că sistemul de impozitare impus de prevederile O.U.G. nr. 50/2008, forma inițială, nu este contrar dreptului comunitar, în ceea ce privește taxa impusă autovehiculelor noi, aflate deci la prima înmatriculare, fiind compatibil cu prevederile art. 90 din Tratatul CEE, neinstituind un sistem de impozitare mai aspru pentru produsele importate decât pentru cele naționale și neavând efecte discriminatorii cu privire la autoturismele noi importate.

În atare condiții, perceperea taxei de poluare cu prilejul primei înmatriculări în România a autoturismului nou are temei legal în legislația internă, care e compatibilă cu dreptul comunitar.

Faptul că respectiva ordonanță este incompatibilă dreptului comunitar în ceea ce privește taxa impusă autovehiculelor second hand nu prezintă relevanțăpentru autovehiculele noi, aflate la prima înmatriculare, în privința cărora nu creează niciun fel de discriminare și nu are efect protecționist.

Pentru cele expuse, va fi respinsă acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de reclamantul I. R. C., domiciliat în C., ., jud. D., în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., cu sediul în C., ..2, jud. D., și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, ..294, corpA, sector 6.

Cu recurs, în 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică din 17 septembrie 2013.

Președinte,

C. E. I.

Grefier,

M. M.

Red. 5 ex./19 Septembrie 2013

C.I./M.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 7384/2013. Tribunalul DOLJ