Pretentii. Sentința nr. 8569/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8569/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 10797/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 8569/2013
Ședința publică de la 20 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. S.
Grefier L. V. N.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta I. E., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA S. VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTULUI D., având ca obiect pretentii.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâta, reprezentată de cons. jur. Chircan G., lipsind reclamanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
Instanța, date fiind prevederile art. 131 N. C.pr.civ., pune în discuția părților, competența generală, materială și teritorială a Tribunalului D. – Secția C. Administrativ și Fiscal de a soluționa cererea de chemare în judecată.
Cons. jur. Chircan G. pentru pârâtă consideră că Tribunalul D. – Secția C. este competent cu soluționarea cauzei.
Instanța, în baza art. 131 NCPC, constată că este competentă general, material și teritorial, raportat la dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Instanța declară cercetarea procesului încheiată, nemaifiind chestiuni prealabile de discutat și acordă cuvântul asupra dezbaterilor în fond.
Cons. jur. Chircan G. pentru pârâtă solicită respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, drepturile salariale fiind câștigate în baza unui titlu executoriu.
INSTANȚA
La data de 19 iunie 2013 reclamanta I. E. a chemat în judecată pe pârâtul DIRECȚIA S. VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR D. solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, pârâta să fie obligată să calculeze și să îi plătească dobânda legală aferentă creanței stabilite prin sentința nr. 2502/09.12.2008 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2008, începând cu data la care hotărârea a rămas definitivă și executorie, pe toată perioada întârzierii, atât pentru sumele plătite cu întârziere, cât și pentru cele rămase neachitate și până la data plătii integrale a acestor sume.
În motivarea acțiunii, a arătat că, potrivit sentinței menționate, pârâta a fost obligată la plata suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază pentru perioada 12.11._08, data pronunțării hotărârii, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Până la data actuală pârâta a fost pusă în întârziere de drept și nu a fost obligată și la plata dobânzii legale aferente. Cum pârâta Direcția S. Veterinară si pentru Siguranța Alimentului D. refuză să execute hotărârea judecătoreasca integral, datorează și dobânda legală, conform art. 161, art. 166 alin 4 din C muncii, rap. la art. 1084, 1088, art. 1535 din vechiul C civil. Conform art. 166 alin. 4 Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului poate determina obligarea angajatorului la plata de daune - interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Daunele interese datorate constau în dobânda legală care reprezintă prețul lipsei de folosință a sumelor stabilite prin titlul executoriu. Apreciază că dobânda legală poate fi acordată în raport cu dispozițiile art. 1531 NCC care reglementează dreptul creditorului la repararea integrală a prejudiciului suferit din faptul neexecutării.
Învederează instanței că termenul de prescripție de 3 ani a fost întrerupt prin recunoașterea pe care pârâta a făcut-o prin plata unei părți din suma datorată, dar și prin adoptarea OUG nr. 71/2009 care a eșalonat efectuarea plății.
Depune la dosar în copie titlul executoriu.
Menționează ca cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art. 15 alin. 1 lit. a din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, forma actualizată, cu referire la OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, forma actualizată.
Solicită judecarea în lipsă.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, motivând că nu se face vinovată de neexecutare, de întârziere și de punerea în aplicare a hotărârii, deoarece instituția utilizează fonduri publice, cu finanțare de la bugetul de stat, astfel cum este definită prin legea finanțelor publice 500/2002 și nu poate acorda aceste drepturi bănești câștigate, decât cu respectarea legislației aflată în vigoare.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține că prin sentința nr. 2502/09.12.2008, rămasă irevocabilă prin decizia pronunțată de Curtea de Apel C., Tribunalul D. a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâta DSVPSA D. să-i plătească suplimentul postului – în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare – în procent de 25% din salariul de bază, pentru perioada 12.11.2005 – 09.12.2008, actualizate potrivit indicelui de inflație, de la data nașterii dreptului și până la momentul plății efective.
Este adevărat că pârâta a achitat în mod parțial sumele datorate – în mod eșalonat, dând eficiență prevederilor O.U.G. nr. 71/2009, așa cum atestă adeverința nr. 7270/18.09.2013, aspect pe care nu-l contestă nici reclamanta, însă nu se poate susține că, în acest fel, ar fi exclus să datoreze dobânzi la sumele evidențiate în cuprinsul sentinței menționate supra.
Astfel, potrivit art. 117 din Legea nr. 118/1999 "Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice", în timp ce conform prevederilor art. 166 alin. 4 Codul Muncii, "Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului ".
Coroborând prevederile legale anterior menționate, se reține că, și în cazul funcționarilor publici, se poate solicita angajatorului plata unor daune interese, în ipoteza în care nu sunt achitate la timp drepturi de natură salarială.
În speță, este indubitabil că suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare reprezentau o componentă a salariului cuvenit reclamantei pentru munca prestată în calitate de funcționar public în cadrul instituției pârâte, și că ar fi trebuit acordate în perioada 12.11.2005 – 09.12.2008.
Daunele interese reglementate de art. 166 alin. 4 Codul Muncii, pot consta și în dobânda legală la sumele datorate de unitatea angajatoare, respectiva dobândă reprezentând echivalentul beneficiului nerealizat - 1084 cod civil statuând că "Daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit (...) ", de reclamantă ca urmare a faptului că, nefiindu-i achitate în mod integral sumele la care avea dreptul și care fuseseră stabilite printr-un titlu executoriu (pârâta executându-și obligația în mod eșalonat, pe parcursul mai multor ani, în urma adoptării O.U.G. nr. 71/2009), a fost lipsită de posibilitatea de a se folosi de respectivele sume.
De asemenea, faptul că prin hotărârea judecătorească menționată s-a dispus actualizarea sumelor cuvenite reclamantei, în raport de indicele de inflație, de la data nașterii dreptului și până la momentul plății efective, nu înseamnă că reclamanta ar beneficia de o dublă reparație, întrucât natura juridică a reactualizării în funcție de coeficientul de inflație nu este aceea de a acoperi beneficiul nerealizat prin imposibilitatea utilizării unor sume de bani, ci de a evita producerea unei pagube reprezentând echivalentul devalorizării monedei naționale în perioada cuprinsă între data când ar fi trebuit achitate drepturile salariale și momentul când au fost achitate în mod efectiv .
Referitor la momentul de la care încep a curge respectivele dobânzi, acesta nu poate avea ca punct de pornire rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței nr. 2502/09.12.2008– așa cum a pretins reclamanta, ci doar momentul intentării cererii de chemare în judecată.
Astfel, în sistemul de drept român, debitorul nu este considerat a fi de drept în întârziere, cu excepția cazurilor reglementate de art. 1079 Cod civil – care stabilește în mod expres că "(1) Dacă obligația consistă în a da sau în a face, debitorul se va pune în întârziere prin o notificare ce i se va face prin tribunalul domiciliului său. (2)Debitorul este de drept în întârziere: 1. în cazurile anume determinate de lege; 2. când s-a contractat expres că debitorul va fi în întârziere la împlinirea termenului, fără a fi necesitatea de notificare; 3. când obligația nu putea fi îndeplinită decât în un timp determinat, ce debitorul a lăsat să treacă".
În speță, nefiind incident niciunul dintre cazurile când debitorul este de drept în întârziere, acesta nu poate fi obligat la plata unor dobânzi decât de la momentul când a fost acționat în justiție (de la data intentării cererii de chemare în judecată) - potrivit art. 1088 din Codul civil, care prevede că „(1) La obligațiile care au de obiect o suma oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fideiusiune și societate. (2)Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept
Pentru considerentele expuse anterior, va fi admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta I. E., cu consecința obligării pârâtei să calculeze și să plătească reclamantei dobânda legală aferentă creanței stabilite prin sentința nr. 2502/09.12.2008, pronunțată de către Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2008, începând cu data formulării prezentei acțiuni – 19.06.2013 și până la data achitării integrale a respectivelor sume.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta I. E., cu domiciliul în C., .. 80, ., ., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA S. VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR D., cu sediul în C., .. 30, jud. D..
Obligă pârâta să calculeze și să plătească reclamantei dobânda legală aferentă creanței stabilite prin sentința nr. 2502/09.12.2008, pronunțată de către Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2008, începând cu data formulării prezentei acțiuni – 19.06.2013 și până la data plății efective.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 20 Noiembrie 2013.
Președinte, N. S. | ||
Grefier, L. V. N. |
Red. N.S./ 4 ex./L.N. 11.12. 2013
| ← Pretentii. Sentința nr. 1867/2013. Tribunalul DOLJ | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 8681/2013.... → |
|---|








