Pretentii. Sentința nr. 8619/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8619/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 22-11-2013 în dosarul nr. 9703/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINTA Nr. 8619/2013
Ședința publică de la 22 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE J. S.
Grefier L. D. B.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant ȚÂRĂ E.-I. și pe pârât ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C., pârât ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretentii.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul reprezentat de av. S., lipsind paratii.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier .
Instanța pune în discuție competenta general materială și teritorială.
Apărătorul reclamantului, consideră instanța competentă să soluționeze cauza
Instanța, în baza art. 95 pct.4 din NCPC, coroborat cu dispozițiile Legii 554/2004 constată că este competentă să soluționeze cauza.
Instanța, ca urmare a reorganizării pârâtei AFP, conf. dispoz. art.23 al.5 din HG. 520/2013, pune în discuție conceptarea acestei pârâte, cu noua denumire, respectiv, Administrația Județeană a Finanțelor Publice D..
Apărătorul reclamantului este de acord.
Instanta pune în discutie excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de parata.
Apărătorul reclamantului solicită respingerea excepției, iar pe fond, admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față,
La data de 23.05.2013, reclamanta ȚÂRĂ E.-I. a chemat în judecată pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN. C. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU solicitând să se dispună obligarea acestora la restituirea sumei de 4347 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare, reprezentând diferența între suma datorată prin decizia de calcul a taxei speciale de primă înmatriculare în valoare de 6287 lei încasată în mod nelegal prin chitanța . nr._ în data de 18.07.2008, cu titlu de taxă de înmatriculare și suma restituită în valoare de 1940 lei, stabilită în urma decizie de restituire nr._/18.11.2008, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamanta a arătat că a achiziționat dintr-un stat UE un autoturism marca SEAT CORDOBA, iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să achite taxa de primă înmatriculare de 6287 de lei. Ulterior, prin decizia de restituire nr._/18.11.2008, i-a fost restituită suma de 1940 lei.
Precizează faptul ca a formulat cerere către A.F.P. C. în vederea recuperării în întregime a taxei, la care i s-a răspuns ca nu exista temei legal pentru restituire. Prin încasarea acestei taxe nu a fost respectat principiul nediscriminării produselor importate fata de produsele interne, iar din analiza aplicării taxei rezultă că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, în cazul unei noi înmatriculări, taxa nu mai este percepută.
Consideră că este îndreptățită la restituirea taxei de primă înmatriculare în temeiul art. 21 și 117 C.pr.fiscală, ca o taxă instituită în mod eronat de către autoritățile române în contradicție cu Tratatul de aderare la care România are calitatea de parte semnatară.
În drept a invocat dispozițiile art. 148 din Constituția României, art. 110 TFUE.
Pârâtul AJFP D. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, pe considerentul că reclamanta a achitat taxa de primă înmatriculare la data de 18.07.2007, termenul începe să curgă de la data de 01.01.2008 și se împlinește la 31.12.2012, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 23.05.2013.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
În baza art. 137 alin. 1 cod procedură civilă, instanța va analiza cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune, pe o apreciază ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă din următoarele considerente:
Astfel, art. 135 din O.G. 92/2003 (Codul de procedură fiscală), statuează că "Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire".
D. fiind că reclamanta a achitat taxa specială auto în data de 18.07.2007, de la momentul respectiv a luat naștere și dreptul său de a cere restituirea sumei plătite. De asemenea, începând cu data de 01.01.2008 a început să curgă termenul de prescripție de 5 ani – reglementat de actul normativ anterior menționat -, în interiorul căruia reclamanta putea solicita instanței restituirea sumei achitate cu titlu de taxa specială auto. Respectivul termen de prescripție s-ar fi împlinit în data de 03.01.2013 – dat fiind că, întrucât ziua de sfârșit a acestuia (01.01.2013) constituia sărbătoare legală, a fost prelungit, așa cum statuează prevederile art. 101 alin. 3 C.pr.civ. -, dacă nu ar fi intervenit o cauză de întrerupere sau suspendare a acestuia.
Potrivit art. 133 lit. b din O.G. 92/2003 "Termenul de prescripție prevăzut la art. 131 se întrerupe: ...b) pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de plată a obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii în orice alt mod a datoriei"
D. fiind că, prin Decizia de restituire nr._/18.11.2008, s-a decis ca reclamantei să i se restituie suma de 1940 lei, această împrejurare echivalează cu o recunoaștere și plată parțială voluntară a datoriei așadar, la momentul adoptării Deciziei anterior menționate, cursul prescripției a fost întrerupt .
Prin urmare, pentru diferența rămasă nerestituită - 4347 lei -, a început să curgă un nou termenul de prescripție de 5 ani – începând cu data de 19.11.2008 -, care nu s-a împlinit până la momentul formulării cererii de chemare în judecată – 23.05.2013.
Pentru considerentele expuse anterior, va fi respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, ca fiind neîntemeiată.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța reține că reclamanta a investit instanța cu obligarea la restituirea sumei menționate reprezentând taxă specială primă înmatriculare prevăzută de art. 2141 Cod fiscal, în vigoare la data la care s-a realizat înmatricularea autovehiculului.
Conform celor menționate în acțiune, reclamanta a achiziționat un autoturism marca SEAT CORDOBA având nr. identificare VSSZZZ6LZ4RO74195.
Automobilul anterior menționat fusese înmatriculat în Germania, în data de 01.06.2004, conform celor înscrise în certificatul de înmatriculare al respectivului vehicul, eliberat de autoritățile germane.
Cartea de identitate și certificatul de înmatriculare ale autoturismului marca SEAT CORDOBA având nr. identificare VSSZZZ6LZ4RO74195 eliberate de autoritățile române, atestă faptul că respectivul autoturism a fost înmatriculat în România, fiindu-i atribuit nr. de înmatriculare_, în timp ce chitanța . nr._/18.07.2008, certifică faptul că la înmatriculare reclamanta a achitat taxa specială de primă înmatriculare prevăzută de art. 2141 Cod fiscal în cuantum de 6287 lei. Prin decizia de restituire nr._/18.11.2008, i-a fost restituită suma de 1940 lei.
Ulterior, prin cererea înregistrată la data de 17.04.2013, reclamanta a solicitat A.F.P. C. să i se restituie contravaloarea diferenței, însă pârâta a refuzat să dea curs respectivei cereri.
Într-adevăr, taxa percepută de autoritatea fiscală era reglementată în cuprinsul art. 2141 și următoarele Cod fiscal, act normativ modificat prin Legea 343/2006, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, după data aderării României la Tratatul Uniunii Europene, în vigoare la data la care s-a realizat înmatricularea autovehiculului.
Tratatul Uniunii Europene reglementează în art. 110 (fost 90) obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru impuneri interne de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect pentru produsele naționale similare și nu poate stabili impuneri interne de natură să protejeze indirect alte produse naționale.
Tribunalul apreciază că prin instituirea taxei de primă înmatriculare, conform art. 2141 Cod fiscal, România, ca stat membru al Uniunii Europene, a stabilit indirect impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
În acest sens, se impune observația că în cazul autoturismelor second hand, care sunt înmatriculate în România, nu se percepe, în cazul vânzării pe piața națională, o taxă de primă înmatriculare pe numele noului cumpărător.
Prin introducerea taxei de primă înmatriculare, statul român a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, situație care se constituie în mod evident ca o încălcare a prevederilor art. 90 din Tratat, circumscriindu-se tocmai interdicțiilor impuse prin textul menționat.
În speța de față, suntem în situația unei discriminări indirecte, prin măsuri fiscale noi, față de cele existente până la data aderării, impuse produselor de origine străină, fără a se face distincție între proveniența acestora din spațiul Comunității europene și o altă piață care nu are legătură cu comunitatea.
Instanța apreciază că în speță se pune în discuție interdicția constând în impunere internă indirectă, printr-o măsură fiscală, deoarece, așa cum s-a mai arătat în precedent, pentru autoturismele second hand aflate pe piața românească, nu se percepe taxă de primă înmatriculare, în cazul schimbării proprietarului.
Tribunalul constată că în baza art. 148 din Constituția României prevederile Tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actelor de aderare.
În același timp, autoritatea judecătorească este investită de legiuitorul constituant prin aliniatul 4 al art. 148 din Constituția României să garanteze aducerea la îndeplinire la obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin. 2.
În continuarea raționamentului rezultat din Constituția României, Tribunalul va da eficiență prevederilor art. 110 din Tratatul Uniunii Europene, care are caracter obligatoriu între statele membre și va înlătura prevederile art. 2141 Cod fiscal, deoarece acest ultim text încalcă dispozițiile actului de aderare.
Susținerea pârâtei potrivit căreia legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte, este lipsită de relevanță în speța de față.. Este adevărat ca statele membre au libertatea de a alege formele și mijloacele pentru a se ajunge la un anume rezultat, adică au libertatea de a reglementa procedurile juridice, dar niciodată rezultatul nu poate să fie contrar Tratatului.
Or, legislația națională, respectiv art. 2141 Cod fiscal, nu reprezinta o formă și un mijloc pentru a se ajunge la un rezultat în sensul aplicării tratatului, ci o normă care înfrânge prevederile tratatului.
În ceea ce privește invocarea de către pârâtă a prevederilor art. 13 din Codul de procedură fiscală, în sensul că interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului, așa cum este exprimată în lege, Tribunalul precizează că textul se referă la situația când nu se pune în discuție conformitatea legii cu Tratatul de aderare sau mai precis încălcarea de către lege a Tratatului de aderare.
Așa cum s-a precizat mai sus, în situația instituirii taxei de primă înmatriculare, legiuitorul român s-a aflat în situația de a emite o normă legală, care este contrară Tratatului de aderare, motiv pentru care autoritatea judecătorească procedează, pe baza atribuțiilor constituționale pe care le are, la acordarea priorității reglementării din Tratat.
Împrejurarea că taxa ar fi având o componentă de mediu pentru a se evita importul în România a unor autoturisme cu grad ridicat de poluare este nereala, deoarece textul art. 2141 Cod fiscal nu conturează în nici un fel taxa respectivă ca fiind o taxă de mediu.
Chiar denumirea respectivei taxe conduce la ideea încălcării Tratatului, pentru că, dacă ar fi avut caracter de taxă de mediu, această taxă s-ar fi aplicat unitar tuturor vehiculelor, indiferent de țara de origine din care s-a efectuat vânzarea.
Instanța apreciază că regimul fiscal este discriminator între produsul second hand aflat pe piața românească și produsul second hand provenind dintr-o piață a Uniunii Europene și tocmai aceasta constituie încălcarea prevederilor art. 90 din Tratatul Uniunii Europene.
Nu poate fi împărtășită nici opinia potrivit căreia discriminarea ar fi înlăturata prin faptul ca taxa de prima înmatriculare pentru mașinile second hand achiziționate din tara s-ar regăsi în prețul de cumpărare. In continuarea aceluiași raționament si taxa de prima înmatriculare pentru mașinile second hand achiziționate din afara țării, din spațiul european, ar trebui sa se regăsească în aceiași măsura în prețul de cumpărare, nefiind prin urmare necesara impunerea unei taxe suplimentare, împovărătoare.
În cauză nu a fost solicitată și obligarea la plata dobânzii aferente.
Față de toate aceste considerente, în baza art. 117 cod procedură fiscală, instanța constată că acțiunea formulată de către reclamantă este întemeiată, urmând a fi admisă și vor fi obligate pârâtele la plata sumei de 4347 lei către reclamantă, reprezentând taxă specială primă înmatriculare.
Văzând și dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod de pr. civilă, instanța va obliga pârâtele la plata în solidar către reclamantă a sumei de 539,3 lei cheltuieli de judecată reprezentate de taxa de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune.
Admite acțiunea formulată de reclamantul ȚÂRĂ E.-I. - cu domiciliul în C., G-R.. N. M., nr. 7, ., ., în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., cu sediul în C.,.. 2 și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul in sector 6, București, SPLAIUL INDEPENDENȚEI, nr. 294, .>
Obligă pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. și Administrația F. pentru Mediu București, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 4347 lei reprezentând taxa specială primă înmatriculare.
Obligă pârâtele la plata în solidar către reclamant a sumei de 539,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 22 Noiembrie 2013.
Președinte, J. S. | ||
Grefier, L. D. B. |
Red JS
L.B. 28 Noiembrie 2013/5 ex.
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 6246/2013. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 4088/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
