Pretentii. Sentința nr. 912/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 912/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 29-01-2013 în dosarul nr. 17867/63/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 912/2013

Ședința publică de la 29 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M. G.

Grefier M. M.-S.

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta .., în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretentii.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat G. A. pentru reclamant, lipsă fiind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul reclamantaui semnează în fața instanței și aplică ștampila pe cererea de chemare în judecată. De asemenea, depune la dosar chitanța de plată a taxei de timbru în cuantum de 39, timbru judiciar în valoare de 3 lei precum și o . înscrisuri – în dovedirea acțiunii. Menționează că nu mai are alte cereri și nici nu solicită administrarea altor probe în dovedirea acțiunii, cu excepția înscrisurilor aflate la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.

Avocat G. A., pentru reclamant, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată - în sensul obligării pârâților la restituirea taxei de poluare și a dobânzii aferente -, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariul apărătorului ales – sens în care depune chitanța de plată a respectivului onorariu.

INSTANȚA

Deliberând, constată:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul D. sub nr._, în data de 17.10.2012 reclamanta .. a chemat în judecată pe pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, aceștia să fie obligați să-i restituie contravaloarea taxei de poluare - în cuantum de 7.682 lei -, și să-i achite dobânda aferentă - calculată de la data plății și până la momentul restituirii efective.

În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat faptul că, în anul 2008, a achiziționat un autoturism marca Audi, având nr. identificare WAUZZZ4EX3N007757 și, in vederea înmatriculării acestuia in România, a fost constrâns să plătească taxa de poluare anterior menționată – fapt atestat de chitanța ., nr._.

Reclamanta a menționat că faptul că a solicitat - în data 18.05.2012 -, Administrației Finanțelor Publice C. sa-i fie restituita taxa de poluare, însă pârâta i-a comunicat că respectiva cerere nu poate fi soluționată în mod favorabil.

În conformitate cu prevederile art. 23 (9) din Tratatul Uniunii Europene - cuprins în Titlul I, privind libera circulație a mărfurilor -, comunitatea se bazează pe o uniune vamală, care cuprinde ansamblul schimburilor de mărfuri și care implică interzicerea între statele membre a tarifelor vamale la import și export precum și a tuturor taxelor cu efect echivalent.

De asemenea, în cuprinsul art. 25 (12) din același tratat s-a convenit ca statele membre să se abțină să introducă între ele noi taxe vamale la import și export sau taxe cu efect echivalent.

Introducerea unor taxe interne, speciale, discriminatorii, în urma aderării României Ia Uniunea Europeană, face ca O.U.G. 50/2008 să contravină dispozițiilor dreptului comunitar - respectiv art. 90 alin. 1 din TCE. Acest din urmă articol stabilește ca nici un stat membru să nu aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare.

discriminarea este cu atât mai vădită cu cât această taxă nu a fost impusă la "prima înmatriculare în România" la toate mașinile înmatriculate până la finele anului 2009, care circulă direct pe piața mașinilor din țară.

Astfel, deși legiuitorul a avut ca intenție declarată colectarea unor sume pentru realizarea de proiecte de mediu privind îmbunătățirea calității aerului, acest scop declarat s-a transformat în scurt timp în protejarea industriei interne de autovehicule și păstrarea locurilor de muncă angrenate în producția internă de autoturisme.

Mai mult decât atât, la data de 07.04.2011, Curtea de Justiție Europeană a pronunțat o hotărâre preliminară prin care a statuat că "Articolul 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul Uniunii Europene) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională".

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 25 și 90 din Tratatul Comunității Europene, Directiva nr. 92/12/VCEE din 25.02.1992, Legea 554/2004, art. 113 C.pr.fiscală, precum si Hotărârea CEJ 401/07.04.2011.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Deși legal citați, pârâții nu au înțeles să formuleze întâmpinare.

Au fost depuse la dosar: copia cererii de restituire a taxei de poluare – înregistrată la A.F.P. C. sub nr._/24.05.2012 -, și răspunsul primit la aceasta; copia Deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule; copia chitanței ., nr._/03.03.2009; copie după certificatul de înmatriculare - eliberat de autoritățile germane -, al autoturismului marca Audi, având nr. identificare WAUZZZ4EX3N007758, și traducerea acestuia în limba română; copii după cartea de identitate și certificatul de înmatriculare - eliberate de autoritățile române -, ale vehiculului anterior menționat, având nr. de înmatriculare_ ; copia unui înscris intitulat „factura nr._” – redactat în limba germană -, încheiat în data de 24.09.2008, precum și traducerea actului în limba română.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:

Conform celor menționate în înscrisul intitulat „factura nr._” – redactat în limba germană -, încheiat în data de 24.09.2008, reclamanta a achiziționat un autovehicul marca Audi, având nr. identificare WAUZZZ4EX3N007758, de la societatea "MCM Automobile".

Automobilul anterior menționat fusese înmatriculat în Germania, în data de 02.04.2003 – conform celor înscrise în certificatul de înmatriculare al respectivului vehicul, eliberat de autoritățile germane.

Cartea de identitate și certificatul de înmatriculare ale autoturismului marca Audi, având nr. identificare WAUZZZ4EX3N007758 - eliberate de autoritățile române -, atestă faptul că respectivul autoturism a fost înmatriculat în România la data de 04.03.2009 - fiindu-i atribuit nr. de înmatriculare_ -, în timp ce chitanța ., nr._/03.03.2009 certifică faptul că, la înmatriculare, societatea-reclamantă a achitat taxa de poluare prevăzută de O.U.G. 50/2008, în cuantum de 7.682 lei.

Ulterior, prin cererea înregistrată sub nr._/24.05.2012, reclamanta a solicitat A.F.P. C. să i se restituie contravaloarea acestei taxe, însă pârâta i-a transmis că este îndreptățită a i se restitui doar eventuala diferență între cuantumul taxei calculată conform prin aplicarea prevederilor Legii nr. 9/2012 și taxa achitată anterior – determinată în raport de disp. O.U.G. 50/2008.

O.U.G. 50/2008 – care la art. 4 instituia obligativitatea plății taxei de poluare -, a intrat în vigoare la data de 01.07.2008, așadar după data aderării României la Uniunea Europeană.

Tratatul Uniunii Europene reglementează în art. 90 (86) obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru impuneri interne de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect pentru produsele naționale similare, prin urmare statul membru nu poate stabili impuneri interne de natură să protejeze indirect alte produse naționale.

Prin hotărârea I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu șiMinisterul Mediului – cauza C-402/09 -, CJUE a statuat că "Articolul 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul Uniunii Europene) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională".

Interpretarea privește taxa de poluare achitată pentru înmatricularea vehiculelor de ocazie (second-hand) nu și taxa achitată pentru înmatricularea unui autoturism nou - O.U.G. nr. 50/2008 instituind o astfel de taxă de poluare atât pentru prima înmatriculare a vehiculelor noi cât și pentru înmatricularea în România a vehiculelor înmatriculate anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene.

Așadar, prin O.U.G. nr. 50/2008 - în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008 -, România a stabilit indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.

Este adevărat că O.U.G. nr. 50/2008 a fost modificată ulterior însă, și în actuala reglementare, art. 4 lit. a) statuează că „Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România”, fără ca textul să facă distincția nici între autovehiculele produse in România și cele produse în afara acesteia, nici între autovehiculele noi și cele second-hand. Prin urmare, cele precizate mai sus își păstrează valabilitatea, astfel încât, și în forma actuală textul de lege anterior menționat stabilește indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România (indiferent dacă vehiculul fusese produs în România sau în alte state membre UE) - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.

Reglementată în acest mod, taxa de poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.

Ca atare, și actuala formă a O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderareaRomâniei la UE, nu este admisibil ca o normă fiscală națională să descurajeze sau să fie susceptibilă să descurajeze - chiar și potențial -, importul produselor provenind din alte state membre – în speță Germania -, influențând astfel alegerea cumpărătorilor.

În altă ordine de idei, Tribunalul remarcă și un alt tip de discriminare - între persoanele care au solicitat înmatricularea autovehiculelor anterior datei de 1 iulie 2008 și cele care înmatriculează autovehicule ulterior -, doar acestea din urmă achitând taxa de poluare, deși este evident că poluează si autovehiculele primei categorii de persoane. Discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autovehiculele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește".

În consecință, se constată că statul român a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, încălcând în acest mod disp. art. 90 din Tratatul Uniunii Europene (art. 110 TFUE).

Conform prevederile art. 148 din Constituție, "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare".

Prin urmare, Tribunalul va da eficiență disp. art. 90 din Tratatul Uniunii Europene și va înlătura de la aplicare prevederile art. 4 din O.U.G. 50/2008, care contravin reglementărilor comunitare.

Date fiind cele expuse anterior, Tribunalul constată că, în mod nelegal, a fost percepută de la reclamantă o taxă de poluare, astfel încât aceasta este îndreptățită să solicite a-i fi restituită.

În consecință, în baza art. 8 alin. 1 din Legea 554/2004, va fi admisă acțiunea și vor fi obligate pârâtele A.F.P. C. și A.F.M – în solidar -, să restituie societății-reclamante suma încasată cu titlu de taxă de poluare, în cuantum de 7.682 lei.

Cu privire la solicitarea reclamantei de a-i fi achitate și dobânzi, art. 124 alin. 1 C.pr.fiscală statuează că "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz.. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor"

Ca atare, în baza prevederilor legale anterior menționate, reclamanta este îndrituită de a pretinde și dobânzi la sumele achitate și care urmează a-i fi restituite, nivelul dobânzii urmând a fi stabilit în conformitate cu disp. art. 124 alin. 2 C.pr.fiscală.

Referitor la cheltuielile de judecată, reclamanta a adus dovada că a achitat taxă de timbru în cuantum de 39 lei, timbru judiciar în valoare de 3 lei și onorariu apărător ales, în cuantum de 600 lei. În legătură cu acest onorariu, art. 274 alin. 3 C.pr.civ prevede că „Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”. Ca atare, făcând aplicarea acestor prevederi legale, instanța – ținând seama de natura și complexitatea cauzei și de munca îndeplinită de avocat -, consideră că plata unei sume de 600 lei este disproporționată și că suma de 500 lei reprezintă o justă contraprestație a activității desfășurate de apărătorul ales. Prin urmare, fără a interveni asupra clauzelor contractului de asistență juridică încheiat între reclamantă și avocatul său – care își va produce toate efectele între părțile contractante -, instanța nu îi va obliga pe pârâți să achite societății-reclamante cu titlu de onorariu al apărătorului ales decât suma anterior menționată – 500 lei -, și nu întregul onorariu – 600 lei -, achitat de reclamantă avocatului, conform celor convenite prin contractul de asistență juridică.

În consecință, dând eficiență disp. art. 274 alin 1 și 3 C.pr.civ., instanța îi va obliga pe pârâți, în solidar, să achite reclamantei suma de 542 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei de timbru și a timbrului judiciar, precum și onorariul apărătorului ales – micșorat în mod corespunzător.

.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta .., cu sediul în C., ., ., ., în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice C., având sediul în C., .. 2, jud. D. și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, .. 294, corp A, sector 6, având ca obiect pretenții.

Obligă pârâții, în solidar, să achite reclamantei suma de 7.682 lei - reprezentând taxă poluare pentru autovehicule -, precum și dobânda legală prevăzută de art. 124 alin. 2 C.pr.fiscală, până la momentul plății efective.

În baza art. 274 alin. 1 și 3 C.pr.civ., obligă pârâții, în solidar, să achite societății-reclamante suma de 542 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi 29 ianuarie 2013.

Președinte,

C. M. G.

Grefier,

M. M.-S.

Red. C.G./20.02.2013/5 ex/

Tehnored. M.M

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 912/2013. Tribunalul DOLJ