Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 7116/2013. Tribunalul DOLJ

Tribunalul DOLJ - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Sentința nr. 7116/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 09-09-2013 în dosarul nr. 12828/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 7116/2013

Ședința publică de la 09 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. E. G.

Grefier M. M.

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanții F. M. C. și F. M. C., în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. - SERVICIUL DE INSPECȚIE FISCALĂ PERSOANE FIZICE având ca obiect suspendare executare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. P. A. pentru reclamanții, lipsă fiind pârâții.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Av. P. A., pentru reclamanții, depune la dosar dovada consemnării cauțiunii în cuantum de 3.500 lei, respectiv recipisa de consemnare nr._/1 din 05.09.2013, precum și înscrisuri doveditoare, respectiv certificat de naștere și contract de vânzare-cumpărare.

Instanța dispune conceptarea în calitate de pârâtă a DIRECȚIEI GENERALE REGIONALE A FINANȚELOR PUBLICE C., în loc de DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE D., având în vedere H.G. nr.520/2013 privind reorganizarea și funcționarea A.N.A.F.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, constatându-se cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul asupra cererii de suspendare.

Apărătorul reclamanților solicită admiterea cererii de suspendare, susținând că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege, s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, iar reclamanții au făcut dovada că au venituri din salarii. Cu cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 27.08.2013, reclamanții F. M. C. și F. M. C., în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. - SERVICIUL DE INSPECȚIE FISCALĂ PERSOANE FIZICE, au solicitat suspendarea executării deciziei de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală: Decizia de impunere nr._/1/15.07.2013, până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității acestui act administrativ fiscal.

In fapt, s-a învederat că asupra reclamanților, în calitate de contribuabili persoane fizice, s-a procedat la efectuarea unei inspecții fiscale pentru verificarea impozitelor și taxelor ce le datorau bugetului consolidat pentru perioada 01.01._12 pentru taxa pe valoarea adăugată.

În urma controlului fiscal s-a emis decizia de impunere nr ._/1/15.07.2013, decizie pe care reclamanții au contestat-o, contestație înregistrată la DGFP D. conform confirmării de primire la data de 19.08.2013 și depusa la data de 16.08.2013 conform facturii eliberate de CN POSTA R. SA (s-au depus copiile certificate ale înscrisurilor menționate ). S-a depus la dosar și copia, certificată, a contestației depuse și înregistrată la D.G.F.P. D..

Cererea se întemeiază pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr.554/2004, care prevede că în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art.7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Măsura provizorie solicitată se justifică prin existența în cauză a unor cazuri bine justificate, ca împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, astfel cum se prevede în art.2 alin.l lit.t) din Legea nr.554/2004.

I. S-a solicitat să se rețină că este îndeplinită în cauză condiția cazului bine justificat, în sensul că există o aparență evidentă de nelegalitate a actului administrativ atacat.

Reclamanții au arătat că au contestat prerogativa legală a fiscului de a impune o persoană fizică neînregistrată voluntar în scopuri de TVA și încadrarea operațiunilor juridice cu imobile în conceptul de „activitate economică", textele legale reținute nefiindu-ne aplicabile;

S-a arătat că în raport de natura și numărul operațiunilor efectuate de către reclamanți în perioada supusă controlului fiscal, nu se poate retine că au devenit, în fapt, persoane impozabile în scop de TVA, neexistând intenția de a cumpăra terenuri și ulterior de a le revinde în scopul obținerii unor venituri, iar operațiunile efectuate de reclamanți nu au avut un caracter repetat și continuu. Reclamanții au arătat că au achiziționat imobilele la care se face referire in Decizia Contestată pentru uz personal, succesiv și în cadrul administrării patrimoniului lor privat.

In subsidiar s-a contestat și determinarea bazei impozabile a TVA-(problema de drept pentru lămurirea căreia INSTANȚELE NAȚIONALE au decis să adreseze întrebări preliminare: ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL la data de 15 martie 2012, în temeiul dispozițiilor art. 267 din TFUE a sesizat Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu următoarea întrebare preliminară: In cazul reconsiderării statutului vânzătorului de persoană impozabilă în scopuri de TVA, contrapartida (prețul) livrării bunului imobil fiind stabilită de părți, fără nicio mențiune cu privire la TVA, art. 73 și 78 din directiva 2006/112/CE a Consiliului UE trebuie interpretate în sensul că baza de impozitare o reprezintă: a) contrapartida (prețul) livrării bunului stabilită de părți diminuată cu cota de TVA; sau b) contrapartida (prețul) livrării bunului convenită de părți?);

Precum și înlăturarea beneficiului scutirii speciale prevăzute la art. 141 alin. (2) lit.f din Codul fiscal,precum și inexistența oricărui prejudiciu în bugetul statului, în considerarea dreptului cumpărătorilor, persoane juridice înregistrate în scop de TVA, de a deduce aceeași TVA pe care ar fi avut obligația să o colecteze.

Reclamanții au susținut că procedeul de a calcula TVA prin adăugare la prețul cuvenit de părțile contractante încalcă mai multe principii de drept, între care principiul libertății contractuale și principiul separației puterilor în stat.

Astfel că părțile sunt libere să contracteze și să convină asupra unui preț în mod liber (art. 962 și 969 din Codul civil), iar contractul astfel încheiat trebuie executat cu bună credință (art. 970 Cod civil). TVA este o componentă a prețului iar nu un element care se adaugă la acesta,așa încât nu este deloc evident că, în condițiile preconizate de fisc, cumpărătorul ar mai fi achiziționat imobilul. Ca atare, TVA pretinsă de fisc nu mai poate fi recuperată de la cumpărător întrucât excede obiectului convenției, neputându-i fi opusă nici ca obligație contractuală și nici ca obligație legală extra-contractuală (art. 970 Cod civil).

De asemenea, s-a arătat că, punctul de vedere al pârâtei încalcă prerogativele legiuitorului de a stabili prin intermediul legilor criterii clare sau prezumții în materia analizată ori ale judecătorului care are atributul tranșării chestiunilor legate de interpretarea voinței reale a părților contractante, neexistând nicio rațiune pentru ca Agenția Națională de Administrare Fiscală să și le aroge.

Reclamanții au arătat că au achiziționat imobilele la care se face referire in Decizia Contestată pentru uz personal, succesiv și în cadrul administrării patrimoniului lor privat, astfel:

În anul 2004, au achiziționat un teren intravilan, în suprafață de 306 mp, situat în ., fosta Valea Gangului. La acea dată locuiau împreună cu soacra, respectiv mama acestora, T. R., într-un apartament din ., ., proprietatea acesteia.

Pe acest teren au început o construcție, pe care au finalizat-o în anul 2007, construcție la care a contribuit material și soacra, respectiv mama acestora, cu suma de 125.000 lei. Sumă rezultată din vânzarea unui apartament pe care-l moștenise de la părinții săi, in care au locuit și reclamanții din anul 2000 pană la vânzarea acestuia în 2005 (apartamentul din ., .).

După ce s-a vândut apartamentul din . în imobilul din ., pană la vânzarea acestuia.

In anul 2006, au achiziționat un imobil (casă si teren) în C., .,contractul 2500/07.12.2006, în care și-au propus să locuiască și să desfășoare o activitate economică, deoarece imobilul din . situat și avea o suprafață mică.

Astfel, au hotărât vânzarea imobilului din ., fosta Valea Gangului, în luna septembrie 2007 către ., cu suma de 585.0001ei

Anterior, dobândiseră în data de 15 iunie 2007, teren extravilan situat pe raza comunei Podari, ., . arabil, în suprafață de 500 mp, pe care l-au dezmembrat după doi ani de la data cumpărării, in 10 parcele.

La scurt timp după achiziționarea imobilului din . au constat că acest imobil este . degradare continua si avansată din cauza infiltrațiilor de apă din sol (pânza freatică din zonă este foarte ridicată) și renovarea ne-ar fi costat foarte mult, și de aceea au hotărât vânzarea imobilului din . .

S-a încercat vânzarea imobilului din . deoarece, in realizarea planului de a procura o locuință mai bună, au achiziționat la data de 15.11.2007 3 terenuri: unul intravilan și două extravilane însumând 3600mp, tarlaua 4, parcelele 28/l,27/2,28/2(.); unde au intenționat să desfășoare o activitate economică pe acest teren, a se vedea autorizația nr 25/30.04.2009 eliberată de . unui service auto și locuință.

Pentru a realiza acest proiect au dezmembrat terenul aferent imobilului din C. ., pe care l-au înstrăinat către A. Ș. C. la data de 02.06.2008 și terenul cu casă, două luni după, către M. Ionca. Dar din cauza situației economice și lipsei de finanțare, nu au reușit să realizeze întreg proiectul și, cu suma rezultată din vânzarea imobilului din . au construit doar o locuință și anexe gospodărești în . (tarlaua 4) pe care le folosesc și unde locuiesc și în prezent cu familia.

Cu diferența de pret obținută au achiziționat un teren intravilan, in suprafață de 345mp, C. ., cu suma de 74.2001ei pe care l-au vândut, ca urmare a neînțelegerilor avute cu soacra, respectiv mama acestora (căreia trebuia să-i returneze banii pe care îi avea din moștenire și îi investise in casa acestora din . de 28.01.2010 către G. I. și G. E. cu suma de 50.0001ei, mult sub suma de achiziție.

Curtea europeană s-a pronunțat în cauzele conexate C-180/10 Și C-181/10, având ca obiect două cereri de pronunțare a unor hotărâri preliminare formulate în temeiul articolului 267 TFUE de Naczelny Sad Administracyjny (Polonia), prin deciziile din 9 martie 2010, primite de Curte la 9 aprilie 2010, în procedurile Jaroslaw Staby împotriva Minister Finansow (C-180/10),Și E. Kuc,Halina Jeziorska-Kuc împotriva Dyrektor Izby Skarbowej w Warszawie (C-181/10) și a stabilit că Livrarea unui teren destinat construcției trebuie considerată supusă taxei pe valoarea adăugată în temeiul legislației na B. le a unui stat membru în cazul în care statul respectiv face uz de posibilitatea prevăzută la articolul 12 alineatul (1) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2006/138/CE a Consiliului din 19 decembrie 2006, independent de caracterul permanent al opera ti unii sau de aspectul dacă persoana care a efectuat livrarea exercită o activitate de producător, de comerciant sau de prestator de servicii, în măsura în care această operațiune nu constituie simpla exercitare a dreptului de proprietate de către titular.

In această situație reclamanții au arătat că au exercitat dreptul de proprietate asupra proprietăților cumpărate succesiv și doar pentru a locui sau pentru a desfășura activități comerciale.

Toate vânzările-cumpărările făcute de reclamanți se înscriu în cadrul administrării patrimoniului nostru - privat și nu a existat nici un moment intenția de a efectua acte de comercializare a terenului prin utilizarea unor mijloace similare celor adoptate de un producător, de un comerciant sau de un prestator de servicii în sensul articolului 9 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 2006/112, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2006/138.

De aceea nu se poate aprecia că au exercitat o „activitate economică" în sensul articolului menționat și, în consecință, nu trebuie să fir considerați persoane impozabile în scopuri de taxă pe valoarea adăugată.

II. S-a solicitat să se rețină ca fiind îndeplinită și cerința cumulativă, a prevenirii unei pagube iminente.

Reclamanții au solicitat să se țină seama de iminența executării pentru sumele din Deciziile contestate: suma de_ lei TVA - o sumă foarte mare pentru o taxă nedatorată.

Organul fiscal calculează TVA la sumele încasate, determinând un debit suplimentar datorat de reclamanții -contribuabili la bugetul de stat, fara ca reclamanții sa încaseze acesta TVA.

Organul fiscal face o aplicare retroactiva, atât timp cat aceasta TVA nu s-a încasat, deci nu s-a colectat de către prestator si nici nu s-a dedus de către beneficiarul prestărilor de serviciu. Bugetul statului nu a fost afectat. Prestatorul nu a colectat TVA, beneficiarul nu a dedus TVA. Chiar dacă, reducând la absurd, s-ar fi datorat această taxă, taxa pe valoarea adăugata ar fi trebuit calculata deducând-o din suma încasata si nu adăugând-o la aceasta.

S-a mai menționat că salariile reclamanților sunt de 321 lei net fiecare, au un copil minor în întreținere și nu au alte venituri (așa cum rezultă din actele anexate).

Adresa de domiciliu, din . apartament ce aparține soacrei, respectiv mamei, T. RODI CA (așa cum rezultă din actele anexate)

Reclamanții au arătat că mai au in proprietate doar terenul compus din 3300mp și imobilul situat pe el in care locuiesc (cele trei parcele alipite in fapt dar nu si scriptic deoarece terenul figurează în extravilanul comunei Podari si al Craiovei-zona având o situație juridică incertă din punct de vedere al apartanentei).

Iminența executării patrimoniului reclamanților, persoane fizice, cu o sumă însemnată,_ lei nu poate să nu producă serioase blocaje și în ceea ce privește viața de familie, în general, prejudiciul iminent a fi adus patrimoniului fiind mai mult decât previzibil.

În prezent reclamanții au susținut că nu mai alte disponibilități bănești pentru a putea asigura plata obligațiilor pe care le au.

Consideră că, în sensul art.14 din Legea nr.554/2004, se poate dispune în cauză, cu titlu de protecție jurisdicțională, suspendarea executării deciziei fiscale până la pronunțarea instanței de fond, și drept urmare, admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

În drept, cererea s-a întemeiat pe dispozițiile legale invocate anterior.

La data de 03.09.2013 pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. a depus întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea cererii de suspendare formulată de către F. M. C. și F. M. C., având în vedere următoarele motive:

În fapt, prin cererea de suspendare reclamanții au solicitat suspendarea executării deciziei de impunere nr._/1/15.07.2013 până la pronunțarea instanței de fond.

I Având în vedere că obiectul acțiunii îl constituie suspendarea unui act administrativ - fiscal, s-a învederat instanței că reclamanții trebuie să îndeplinească obligația legală prevăzută de art. 215, alin. (2) Cod procedură fiscală, republicat:

S-a menționat că, suma stabilită prin actul administrativ - fiscal a cărui suspendare se solicită este de 156.228 lei, reprezentând: 36.575 lei TVA aferent tranzacțiilor efectuate în perioada 01.01._12; 36.053 lei majorări de întârziere aferente TVA; 5.486 lei penalități TVA. Raportat la suma constatată prin actele administrativ - fiscale, cuantumul cauțiunii stabilite de instanța de judecată nu trebuie să fie derizoriu.

Prin consemnarea unei sume derizorii, în nici un caz nu poate fi atins scopul instituirii cauțiunii, de a acoperi o parte importantă din prejudiciul produs bugetului de stat.

Având în vedere practica judiciară în materie a Î.C.C.J., s-a considerat că se impune stabilirea unei cauțiuni de cel puțin 10% din cuantumul sumei datorate.

În cauze similare, Î.C.C.J. a dispus astfel:

- în dosarul nr._, in care reclamanta a fost obligată la plata unei cauțiuni de 10% din cuantumul creanței bugetare;

- în dosarul nr._, reclamanții, persoane fizice, au fost obligați la plata unei cauțiuni de 172.063 lei.

II. În ceea ce privește fondul cererii, s-a solicitat a se observa că reclamantul nu dovedește

îndeplinirea condițiilor reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prezumția de legalitate și de veridicitate de care se bucură actul administrativ - fiscal determină executarea acestuia din oficiu, actul administrativ - fiscal devenind titlu executoriu si, in consecința, suspendarea executării actelor administrativ - fiscale constituie o situație de excepție, care intervine când legea o prevede, dar cu îndeplinirea condițiilor anume reglementate de aceasta.

Instanța trebuie să analizeze eventuale împrejurări legate de efectele actului, deci în cererea de suspendare nu se pot reține aspecte legate de legalitatea actului contestat.

Suspendarea este o situație de excepție ce poate fi acordată de către instanță cu respectarea condițiilor legale.

În consecință, pentru a se putea dispune suspendarea executării actelor administrativ fiscale, în afară de condiția legală privind plata cauțiunii, practica judiciară în materie este unanimă în a aprecia că trebuie îndeplinite cumulativ si condițiile stabilite de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv, să fie un caz bine justificat și să se producă o pagubă iminentă.

Aceste condiții se determină reciproc, logic, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat, fără a exista pericolul producerii unei pagube și invers, despre iminența pagubei, în absența caracterului bine justificat al cazului.

1. Cazul bine justificat presupune că, pe baza pagubei iminente, reclamantul ar trebui să dovedească împrejurări care să fie legate de efectele actului contestat, împrejurări care să fie dovedite. S-a solicitat a se observa că reclamanții nu dovedesc îndeplinirea acestei condiții legale. Reclamanții susțin fără temei că, în raport de natura și numărul operațiunilor efectuate în perioada supusă controlului fiscal, nu se poate reține că au devenit persoane impozabile în scop de TVA, neexistând intenția de a cumpăra terenuri și ulterior de a le revinde în scopul obținerii de venituri, iar operațiunile nu ar fi avut un caracter repetat și conținu.

În susținerea acestor afirmații reclamanții invocă dispoziții legale care nu au aplicabilitate în cauză.

De asemenea, s-a solicitat a se observa că Decizia de impunere cuprinde ca temei juridic dispozițiile legale aplicabile situației de fapt stabilită prin Raportul de inspecție fiscală pentru persoanele fizice care au realizat tranzacții imobiliare. Afirmațiile reclamantei au un caracter evaziv și nu sunt de natură a crea o puternică îndoială sub aspectul legalității actului administrativ contestat. Conform prevederilor art. 152, alin.(1) Cod fiscal, în vigoare la data realizării operațiunilor, si din analiza documentelor puse la dispoziția organelor de inspecție fiscala rezultă în mod clar că reclamanții, care au acționat ca o asociație fara personalitate juridică, au depășit plafonul de scutire în luna martie 2008, fiind obligați să solicite înregistrarea în scopuri de TVA începând cu luna mai 2008.

Potrivit art.127, alin.(1) si (2) Cod fiscal: "(1) Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfășoară, de o manieră independentă și indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități. (2) în sensul prezentului titlu, activitățile economice cuprind activitățile producătorilor comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate."

Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin H.G. nr.44/2004, referitor la art.127, precizează în mod clar că: "(1) în sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal, obținerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuințelor proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale, nu va fi considerată activitate economică, cu excepția situațiilor în care se constată că activitatea respectivă este desfășurată în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate în sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal." Totodată, conform prevederilor art. 128, al. 1 Cod fiscal:

"(1) Prin livrare de bunuri se înțelege orice transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor de la proprietar către o altă persoană, direct sau prin persoane care acționează în numele acestuia."

Potrivit aceluiași articol în forma aplicabilă de la 01.01.2007:

"Este considerata livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca si un proprietar". Reclamantul avea obligația să solicite înregistrarea ca plătitor de TVA, dar nu și-a îndeplinit această obligație.

S-a solicitat a se constat faptul că din verificarea evidenței fiscale si a documentelor puse la dispoziția organului fiscal a rezultat că reclamantul nu a depus declarații fiscale si nu a condus evidența contabilă.

Din prevederile art. 152 alin.(1) și alin.(3), art. 153, alin.(1) Cod fiscal, rezultă că orice persoană impozabilă, categorie în care se încadrează și reclamanții, au obligația declarării începerii activității sale ca persoană impozabilă, precum și obligația înregistrării ca plătitor de TVA în regim normal, dacă a constatat că a depășit plafonul de scutire, respectiv cifra de afaceri declarată sau realizată este superioară sumei de 200.000 lei, regimul de scutire de TVA operând asupra întregii activități a persoanei impozabile, chiar dacă operațiunile desfășurate provin din operațiuni taxabile, scutite cu drept de deducere, scutite fără drept de deducere sau din operațiuni care nu intră în sfera de aplicare a TVA .

Potrivit pct.56 alin.(4) și alin.(5) din H.G. nr._ de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal:

„(4) în cazul persoanelor impozabile care au depășit plafonul de scutire, dar nu au solicitat înregistrarea ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în regim normal, conform prevederilor art. 152 alin. (3) din Codul fiscal, organele fiscale vor proceda astfel:

a) în situația în care abaterea de la prevederile legale se constată înainte de înregistrarea persoanelor impozabile ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, organul fiscal va solicita plata taxei pe valoarea adăugată pe care persoana impozabilă ar fi trebuit să o colecteze pe perioada scursă între data la care avea obligația să solicite înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în regim normal și data constatării abaterii. Pe perioada cuprinsă între data constatării de către organele fiscale a nerespectării obligației de a solicita înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată și data înregistrării efective, persoana impozabilă aplică regimul special de scutire prevăzut de art. 152 din Codul fiscal, însă are obligația de a plăti la buget taxa pe care ar fi trebuit să o colecteze pentru livrările de bunuri și prestările de servicii efectuate în această perioadă... .

(5) în ambele situații prevăzute la alin.(4), la data înregistrării ca plătitor de TVA, persoana impozabilă beneficiază de dreptul de deducere aferent bunurilor achiziționate, conform art. 145, alin.(11) și (12) din Codul fiscal. TVA dedusă se înscrie în primul decont de TVA depus la organul fiscal."

Deci, în mod legal inspecția fiscală a stabilit că reclamantul putea beneficia de deducerea TVA numai dacă se înregistra ca plătitor de TVA.

în ceea ce privește art.141 Cod fiscal, alin.2 lit.f, aplicabil începând cu 01.01.2007, este scutita de TVA:

"f) livrarea de către orice persoană a unei construcții, a unei părți a acesteia și a terenului pe care este construită, precum și a oricărui alt teren. Prin excepție, scutirea nu se aplică pentru livrarea unei construcții noi, a unei părți a acesteia sau a unui teren construibil, dacă este efectuată de o persoană impozabilă care și-a exercitat ori ar fi avut dreptul să-și exercite dreptul de deducere total sau parțial a taxei pentru achiziția, transformarea sau construirea unui astfel de imobil. în sensul prezentului articol, se definesc următoarele:

-teren construibil reprezintă orice teren amenajat sau neamenajat, pe care se pot executa construcții, conform legislației în vigoare;

-construcție înseamnă orice structură fixată în sau pe pământ;

-livrarea unei construcții noi sau a unei părți din aceasta înseamnă livrarea efectuată cel târziu până la data de 31 decembrie a anului următor anului primei ocupări ori utilizări a construcției sau a unei părți a acesteia, după caz, în urma transformării;

Prin aceste dispoziții legale s-a stabilit, ca excepție, faptul că persoana impozabilă care efectuează livrarea de construcții noi, de părți de construcții noi sau de terenuri construibile, nu va beneficia de scutirea de taxă pentru aceasta livrare dacă și-a exercitat ori ar fi avut dreptul să

-și exercite dreptul de deducere a taxei.

De asemenea, începând cu data de 01.01.2008, art. 141, alin.(2), lit.f din Codul fiscal prevede scutirea de TVA pentru următoarele operațiuni:

Referitor la susținerile reclamanților potrivit cărora ar fi achiziționat imobilele respective pentru uz personal și în cadrul administrării patrimoniului propriu,, respectiv pentru îmbunătățirea condițiilor de locuit și pentru desfășurarea unor activități econimice, rugăm instanța să constate că, în fapt, scopul pentru care ar fi fost achiziționate imobilele nu a fost atins niciodată, toate aceste imobile fiind revândute de către reclamanți.

2. Nu s-a făcut dovada nici a îndeplinirii celei de-a doua condiții, a pagubei iminente, la care ar fi fost supusă asociația.

Reclamanții încearcă să susțină faptul că prin executarea actului administrativ reprezentat de decizia de impunere nr._/1/15.07.2013 ar rezulta un important prejudiciu, având consecințe negative și asupra drepturilor altor persoane din asociere, prin diminuarea semnificativă a patrimoniului.

Consideră că numai această afirmație nu poate dovedi îndeplinirea condiției impusă de lege, nefiind încălcat dreptul reclamantului de a-și desfășura activitatea în continuare, prejudiciul nefiind previzibil în mod evident.

În legătură cu noțiunea de pagubă iminentă, chiar Legea nr. 554/2004, la art.2, lit.ș o definește ca fiind un prejudiciu material viitor, dar previzibil, ceea ce în speță nu este dovedit.

Referitor la paguba iminentă s-a convenit în practică și doctrină să se aibă în vedere atât prejudiciul efectiv, cât și o perturbare a funcționării respectivului contribuabil.

Reclamanții nu dovedesc în nici un fel prejudiciul efectiv, cu atât mai mult perturbarea activității lor.

S-a apreciat că nu pot demonstra producerea unui prejudiciu în patrimoniul lor prin simpla înșiruire a unor etape care ar fi parcurse de organele fiscale în încercarea de a recupera prejudiciul produs bugetului de stat.

În consecință, este evident că reclamanții nu au făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, limitându-se la a indica presupuse motive de nelegalitate sau demersuri prin care organul constatator îi prejudiciază prin demararea executării silite.

Pentru a pronunța o hotărâre temeinică și legală instanța are obligația să verifice situația concretă a reclamanților și efectele pe care le-ar putea produce executarea silită a actului administrativ - fiscal împotriva acestora pe baza probelor existente la dosarul cauzei, ori în acțiunea introductivă nu sunt prezentate documente care să permită analizarea situației de fapt referitoare la prejudiciu.

În consecință, simpla afirmație că, prin executarea actelor administrativ - fiscale, reclamanții ar fi grav prejudiciați, nu poate conduce la îndeplinirea celor doua condiții.

În speță, având în vedere și împrejurarea că din acțiunea formulată rezultă că reclamanții nu au înțeles să administreze nici o probă cu privire la îndeplinirea celor două condiții de admisibilitate a cererii de suspendare, nu este dovedită acea pagubă iminentă de care se face vorbire și care, împreună cu cazul bine justificat, ar putea conduce la acordarea suspendării.

Apărările de fond, legate de contestația formulată împotriva actelor administrative, nu sunt de natura a convinge că, într-adevăr, executarea silită a creanțelor bugetare ar aduce grave prejudicii reclamantei.

Oricum, aplicarea unor forme de executare silită, în eventualitatea neachitării creanțelor bugetare la scadență, pentru recuperarea acestor creanțe nu poate determina admiterea unei cereri de suspendare formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Neachitarea creanțelor bugetare scadente, demonstrează faptul că singurul prejudiciat este bugetul de stat.

În sensul respingerii cererilor de suspendare a unor acte administrativ - fiscale s-a pronunțat si înalta Curte de Casație si Justiție prin Deciziile nr.5191/27.10.2005, nr.419/07.02.2006, nr.343/17.10.2006, nr.3781/22.09.2010, nr.3655/16.09.2010, nr.1651/ 23.03.2010, nr.3414/10.06.2011 și altele.

În concluzie, s-a solicitat respingerea cererii de suspendare ca netemeinică și nelegală.

În drept, s-au invocat dispozițiile art.205 - 208 Cod pr. civilă.

Prin încheierea de ședință din data de 04.09.2013 instanța a stabilit cauțiune în cuantum de 3.500 lei în sarcina reclamanților, aceștia făcând dovada consemnării cauțiunii conform recipisei de consemnare nr._/1 din 05.09.2013.

Analizând cererea prin prisma prevederilor legale incidente si a inscrisurilor de la dosarul cauzei, instanta retine urmatoarele:

IN FAPT, asupra reclamanților, în calitate de contribuabili persoane fizice, s-a procedat la efectuarea unei inspecții fiscale pentru verificarea impozitelor și taxelor ce le datorau bugetului consolidat pentru perioada 01.01._12 pentru taxa pe valoarea adăugată.

Parata nu a depus la dosarul cauzei nici un inscris din care sa rezulte solutionarea contestatiei formulate de reclamanti.

Potrivit art.14 din Legea nr.554/2004, " in cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.".

Potrivit art. 205 C.proc fiscala:

(1)Împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.

(2)Este îndreptățit la contestație numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.

(3)Baza de impunere și impozitul, taxa sau contribuția stabilite prin decizie de impunere se contestă numai împreună.

(4)Pot fi contestate în condițiile alin. (3) și deciziile de impunere prin care nu sunt stabilite impozite, taxe, contribuții sau alte sume datorate bugetului general consolidat.

(5)În cazul deciziilor referitoare la baza de impunere, reglementate potrivit art. 89 alin. (1), contestația se poate depune de orice persoană care participă la realizarea venitului.

(6)Bazele de impunere constatate separat într-o decizie referitoare la baza de impunere pot fi atacate numai prin contestarea acestei decizii."

si potrivit art. 215 C.proc.fiscala:

"(1)Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.

(2)Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei.

(3)În cazul suspendării executării actului administrativ fiscal, dispusă de instanțele de judecată în baza prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, toate efectele actului administrativ fiscal sunt suspendate până la încetarea acesteia."

Ca atare, fata de textele legale citate, instanta constata ca pentru a putea fi apreciata ca intemeiata prezenta cerere este necesar sa fie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:

- sa existe un act administrativ fiscal executoriu

- prin executarea silita a actului administrativ, reclamantul sa fie supus pericolului inregistrarii unui prejudiciu

- sa existe un caz temeinic care sa justifice acordarea suspendarii

- reclamantul sa fi urmat procedura administrativa de contestare a acestuia

- reclamantul sa achite o cautiune in cuantumul stabilit de instanta.

In speta dedusa judecatii, exista un act administrativ fiscal susceptibil de a fi pus in executare silita, si anume Decizia de impunere nr._/1/2013, pentru suma de_ RON.

Instanta constata ca reclamantii sunt persoane fizice care nu dispun de venituri in cuantum ridicat, ci, din contra, au venituri mici, asa cum reiese din inscrisurile de la filele 27, 28, 29 si au si un minor in intretinere – fila 49 dosar-.

De asemenea, se constata ca prin actul fiscal atacat s-a stabilit un debit in cuantum mare in sarcina reclamantilor, debit ce nu este de natura a putea fi achitat din veniturile acestora, ci doar prin executarea silita a bunurilor din patrimoniul ce il detin.

Ca atare, executarea silita a actului administrativ fiscal mentionat este de natura sa produca un prejudiciu real in patrimoniul acestora, prin lipsirea lor de mijloacele financiare necesare sustinerii propriei intretineri si a intretinerii copilului lor minor, si, in plus, prin eventuala instrainare a bunurilor acestora prin licitatie publica la un pret necorespunzator valorii reale a acestor bunuri.

Ca atare, in cauza este incidenta posibilitatea ca reclamantii sa inregistreze un prejudiciu iminent in situatia respingerii prezentei cereri.

A treia conditie de admisibilitate a cererii formulate o constituie existenta unor motive temeinice de natura a justifica acordarea suspendarii executarii silite.

In acest sens, instanta va analiza inscrisurile dosarului prin prisma prevederilor legale existente, precum si a recomandarile Comitetului de Ministri din cadrul Consiliului Europei cu nr. 89/8/13.03.1989 si respectiv cu nr. 16/2003, si avand in vedere urmatoarele aspecte:

Actul administrativ contestat constituie un act administrativ inca nedefinitiv confirmat in ce priveste legalitatea si temeinicia sa, fiind declansata procedura legala de verificare a acestuia.

Obligatiile fiscale stabilite de parata prin actul administrativ fiscal ce face obiectul cauzei sunt aferente unor operatiuni de instrainare desfasurate pe o perioada mare de timp si in cadru privat, fara a exista certitudinea desfasurarii unei activitati economice care sa stea la baza calcularii lor.

Astfel, sumele mentinate in decizia contestata sunt debite provenind din neplata TVA la operatiuni de instrainare imobile efectuate de persoane fizice si accesorii la acestea.

Instanta retine ca instrainarea de imobile este o operatiune care, daca este efectuata de catre persoane fizice, este purtatoare de TVA doar in conditii speciale, precum si ca legislatia in materie cunoaste o modalitate de aplicare neunitara, inclusiv din perspectiva conduitei organului fiscal. Astfel, parata a calificat aceste operatiuni ca fiind operatiuni purtatoare de TVA doar in anul 2013, desi ele au fost efectuate incepand cu anul 2007 – fila 25 dosar – iar parata avea inca din anul efectuarii lor informatiile cu privire la existenta acestora, reclamantii avand reprezentarea, pana la data inspectiei fiscale, ca nu datoreaza plata de TVA pentru aceste tranzactii.

Ca atare, este necesar a se efectua de catre instanta de judecata verificarea corectitudinii modalitatii de incadrare de catre organul fiscal a fiecarei operatiuni de instrainare in parte anterior executarii silite a sumelor stabilite, existand un dubiu real cu privire la modalitatea de apreciere a paratei cu privire la natura tranzanctiilor efectuate in speta.

In acest context si avand in vedere cele de mai sus, instanta constata ca in speta s-a demonstrat incidenta unui caz temeinic care sa justifice suspendarea efectelor actului administrativ atacat pana la solutionarea contestatiei formulate de catre instanta de fond.

In ce priveste indeplinirea celorlalte doua conditii mentionate – parcurgerea de reclamanti a procedurii prealabile si depunerea cautiunii in cuantumul stabilit de instanta – si aceste doua conditii sunt indeplinite in cauza, asa cum reiese din inscrisurile aflate la filele 11-14, si 52-53 din dosar.

Pentru cele de mai sus, si constatand intemeiata cererea reclamantilor, instanta o va admite si va dispune suspendarea executarii Deciziei de impunere nr._/1/15.07.2013 până la pronunțarea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanții F. M. C. și F. M. C., ambii domiciliați în C., ., ., ., în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. - SERVICIUL DE INSPECȚIE FISCALĂ PERSOANE FIZICE, ambii cu sediul în C., ..2, jud. D..

Suspendă executarea Deciziei de impunere nr._/1/15.07.2013 până la pronunțarea instanței de fond.

Cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 09.09.2013.

Președinte,

A. E. G.

Grefier,

M. M.

M.M. 09 Septembrie 2013

← Pretentii. Sentința nr. 1260/2013. Tribunalul DOLJ		Pretentii. Sentința nr. 448/2013. Tribunalul DOLJ →

Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 7116/2013. Tribunalul DOLJ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 7116/2013. Tribunalul DOLJ