Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 7102/2013. Tribunalul DOLJ

Tribunalul DOLJ - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Sentința nr. 7102/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 11-07-2013 în dosarul nr. 5043/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 7102/2013

Ședința publică de la 11 Iulie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. D. I.

Grefier C. P.

Pe rol, pronunțarea asupra cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul S.C. P. C. S.N.C. și pe pârâții M. C. PRIN PRIMAR și P. M. C., având ca obiect suspendare executare act administrativ.

Prezența părților și dezbaterile au fost consemnate în Încheierea de ședință din data de 4 iulie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și prin care, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 11 iulie 2013.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:

La data de 6 martie 2013 reclamantul S.C. P. C. S.N.C. a formulat în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul - administrativ coroborat cu ari. 218 - 207 c.p.f. în contradictoriu cu pârâții M. C. PRIN PRIMAR și P. M. C. contestație împotriva Dispoziției nr. 1893 din data de 25.02.2013 a Primarului M. C., a deciziei de impunere fiscală nr._.1 din data de 16.1 1.2012 privind creanțele datorate bugetului local întocmită de către M. C. - Direcția Impozite și Taxe, Serviciul Inspecție fiscală precum și a raportului de inspecție fiscală anexă la aceasta în ceea ce privește suma de 42.722 lei debil și accesorii din care 34.971 debit și 7.751 accesorii pentru următoarele considerente:

În conformitate cil prevederi le (art. 15 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ solicită suspendarea executării deciziei de impunere fiscală nr._.1 din data de 16.11.2012 privind creanțele datorate bugetului local întocmită de către M. C. - Direcția Impozite și Taxe, Serviciul Inspecție Fiscală în ceea ce privește suma de 42.722 lei debit și accesorii din care 34.971 debit și 7.751 accesorii.

Astfel, considerăm că, în cauză există un caz bine justificat, având în vedere vădita netemeinicie a titlului de creanță ce formează obiectul prezentului dosar, precum și un prejudiciu iminent, ce constă în situația extrem de dificilă ce s-ar crea societății noastre prin obligația de plată a sumei de 42.722 lei. având în vedere că a fost începută executarea silită prin emiterea somației_ din data de 04.02.2013 și a titlului executoriu_ 1 din data de 04.02.2013 comunicate la data de 2 1.02.2013.

Pe fonului cauzei a arătat că în fapt, la data de 25.02.2013 mi-a fost comunicată în mod direct, prin semnătură de primire Dispoziția Primarului M. C. nr. 1893 din data de 25.02.2013 prin care era respinsă contestația administrativă formulată în conformitate cu dispozițiile art. 205 - 207 c.p.f. împotriva deciziei de impunere fiscală nr._.1 din data de 16.11.2012 privind creanțele datorate bugetului local întocmită de Primăria M. C. - Direcția Impozite și laxe, Serviciul Inspecție Fiscală, precum și a raportului de inspecție fiscală anexă la aceasta în ceea ce privește suma de 42.722 lei debit și accesorii ( 34.971 debit + 7.751 accesorii).

In motivarea acestei dispoziții se arată că: "Obligațiile fiscale stabilite în sarcina contestatoarei au fost determinate in mod legal in raport de prevederile ari. 249, art. 253 a/in. 3) și art. 254 alin. 4) din Legea nr. 571/2003 republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind Codul fiscal coroborate cu prevederile art. 22 din OG. nr. 92/2003, republicată, privind Codul de procedură fiscală. Contestatoarea nu a depus declarația fiscală privind valoarea lucrărilor de modernizare și modificare a spațiului închiriat situat în C., .. 21 B, parter, județul Doi/ în termen de 30 de zile de la terminarea lucrărilor respective.

Anterior, la data de 26.11.2012 le-a fost înmânată direct, semnând de primire, decizia de impunere fiscală nr._.1 din data de 16.11.2012 privind creanțele datorate bugetului local întocmită de Primăria M. C. - Direcția Impozite și taxe, Serviciul Inspecție fiscală, precum și raportul de inspecție fiscală anexă la aceasta.

Prin această decizie, în temeiul art. 253 alin. 3) Cod fiscal s-au stabilit în sarcina reclamantului obligații fiscale de plată în cuantum de 34.971 lei debit principal reprezentând impozit pe clădiri pentru anul 201 1 și 2012, precum și accesorii în cuantum de 7.75 1 lei .

M. C. a reținut că, în anul 2011, spațiul comercial proprietatea societății a fost închiriat către S.C. Piraeus Bank România S.A. care a efectuat lucrări de modernizare în valoare totală de 211.730.89 lei (reprezentând amenajare sucursală), ce ar fi fost recepționate la data de 21.02.2011 conform adresei Băncii înregistrate sub nr._/11.09.2012, în realitate data începerii activității conform acestei adrese.

De asemenea, a mai reținut că, din valoarea totală a lucrărilor s-a stabilit ca masă impozabilă suma de 128.332 lei conform anexei nr. 1.2 la raportul de inspecție fiscală.

Consideră, dispoziția Primarului M. C. nr. 1893 din data de 25.02.2013, decizia de impunere fiscală nr._.1 din data de 16.1 1.2012 ca fiind nelegală și netemeinică, pentru următoarele argumente.

I. Într-o primă teză, arătăm că, la data realizării raportului de inspecție fiscală, dar nici în prezent nu a fost întocmit un proces - verbal de recepție a lucrărilor conform prevederilor legale în materie, astfel că, nici din punct de vedere fiscal nu se poate discuta despre o valoare finală a lucrărilor, care să stea la baza stabilirii unei baze de impunere.

Organul de inspecție fiscală a luat în considerare o adresa a Băncii, care, în opinia acestuia ar ține loc de proces - verbal de recepție și care este oricum întocmit înaintea dalei la care au fost autorizate lucrările prin autorizația nr. 349 din data de 22.04.2011 și nu ulterior așa cum era firesc . Astfel, procesul - verbal de recepție la terminarea lucrărilor trebuia să fie întocmit în condițiile art. 37 din Legea nr. 50/1991 republicată, privind autorizarea executării construcțiilor, precum și a art. 7 și următoarele din HG. nr. 273/1994 pentru aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora de către o comisie din care în mod obligatoriu trebuia să facă parte un reprezentant de la Primăria C. pentru ca apoi acesta să fie depus la aceasta în vederea regularizării taxei pentru autorizația de construire eliberată.

Ori, potrivit răspunsului Primăriei C. - Direcția Urbanism, și Amenajarea Teritoriului cu nr._ din data de 25.02.2013 la aceasta nu a fost depus un proces - verbal de recepție la terminarea lucrărilor pentru autorizația de construire nr. 349 din data de 22.04.2011.

II. Într-o a doua teză, arată că, lucrările executate de către locatarul nostru, S.C1. Piraeus Bank România S.A. și care potrivit autorizației nr. 349 din data de 22.04.2011 constau în amenajare agenție bancară, deci în lucrări ce se circumscriu, în opinia sa, unei schimbări a destinației spațiului potrivit art. 3 din Legea nr. 50/1991 și nu în modernizarea acestuia, întrucât acestea au în vedere schimbarea funcționalității sale față de obiectul de activitate al noului locatar.

Astfel, art. 253 alin. 3) din Codul Fiscal vorbește de lucrări de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare, modificare sau extindere: "In cazul clădirii la care au fost executate lucrări de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare, modificare sau extindere, ori lucrările executate de către locatorul nostru potrivit autorizației nr. 349 din data de 22.04.2011 sunt, în opinia lor, lucrări de schimbarea de destinație a spațiului comercial în noua funcțiune, de bancă.

Toate aceste tipuri de lucrări de construcții sunt prevăzute distinct de art. 3 alin. 1) lit. a) din Legea nr. 50/1991 republicată privind autorizarea executării construcțiilor.

În aceste condiții, consideră că, textul din Codul fiscal nu prevede obligativitatea depunerii unei declarații fiscale pentru situația schimbării de destinație a unui imobil, ci numai pentru acele situații prevăzute în mod expres și limitativ de art. 253 alin. 3) din actul normativ menționat.

III. In subsidiar, în situația în care se va considera ca legal întocmit "procesul - verbal din data de 21.02.2011, solicită să se aibă în vedere ca dată a dobândirii lucrărilor data de 22.04.2011, a eliberării autorizației nr. 349 la care poate fi verificată conformitatea acestora cu realitatea de fapt, astfel că, impunerea fiscală trebuia să fie făcută începând cu data de 01.05.2011. conform art. 64 coroborat cu art. 67 din Normele Metodologice la Codul fiscal.

In consecință, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, anularea Dispoziției nr. 1893 din data de 25.02.2013 a Primarului M. C., anularea deciziei de impunere fiscală nr._.1 din data de 16.11.2012 privind creanțele datorate bugetului local întocmită de către M. C. - Direcția Impozite și Taxe, Serviciul Inspecție fiscală precum și a raportului de inspecție fiscală anexă la aceasta în ceea ce privește suma de 42.722 lei debil și accesorii din care 34.971 debil și 7.751 accesorii.

In conformitate cu prevederile ari. 274 c.p.c. solicită cheltuieli de judecată efectuate reprezentate de onorariu avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Depun acțiunea în două exemplare, unul pentru instanța de judecată și unul pentru comunicare pârâtei și timbrez corespunzător cu taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Pârâtul a depus întâmpinare solicitând respingerea întâmpinării pentru următoarele considerente:

În fapt, prin acțiunea formulată reclamanta S.C. P. C. S.N.C. a chemat în judecată M. C. prin Primar și P. M. C. solicitând instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea dispoziției Primarului M. C. nr. 1893 emisă la data de 25.02.2013, a deciziei de impunere nr._.1/16.11.2012, precum și a raportului de inspecție fiscală nr._/16.11.2012.

De asemenea, a solicitat in temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării deciziei de impunere nr._.1/16.11.2012 privind creanțele datorate bugetului local.

Fată de motivele invocate de către reclamantă în susținerea contestației formulate apreciază că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

In ceea ce privește suspendarea executării actului administrativ fiscal, invocă excepția inadmisibilității cererii în raport de prevederile art. 7 din Legea nr. - 2004.

Astfel, potrivit art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 „(1) cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, in condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămata poate sa ceara instanței competente sa dispună - suspendarea executării actului administrativ unilateral pana la pronunțarea instanței de fond.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004 „(1) înainte de a se adresa instanței contencios administrativ competente, persoana care se considera vătămata . sau ori . printr-un act administrativ individual trebuie sa solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, daca aceasta exista, in termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, in tot sau in parte, a acestuia.

(4) Plângerea prealabila, formulata potrivit prevederilor alin. (1), se soluționează in termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. g).

Or, reclamanta nu a formulat plângere prealabila in condițiile art. 7, înainte de a solicita suspendarea executării dispoziției nr. 1893/25.02.2013, sancțiunea fiind respingerea cererii de suspendare.

In conformitate cu prevederile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ „In cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în contencios administrativ, având ca obiect anularea actului administrativ".

Potrivit art. 2 lit."g"din legea contenciosului, „prin pagubă iminentă" se înțelege prejudiciul material viitor, dar previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public, iar art. 2 lit. f din aceeași lege definește noțiunea de „cazuri bine justificate" în sensul unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Reclamantul nu a depus nici un înscris doveditor în susținerea cererii de suspendare, limitându-se la a face afirmații cu caracter general în sensul că o eventuală executare silită ar fi de natura să-i cauzeze inconveniente majore în derularea activității, afirmații lipsite de relevanță, întrucât este de principiu faptul că actele administrative se bucură de prezumția de legalitate fiind emise în baza și pentru executarea în concret a legii, sens în care s-a pronunțat înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 73/2004.

Apreciază ca, de principiu, actul administrativ fiscal, ca orice act administrativ, se bucura de prezumția de legalitate, acesta producând efecte de la momentul comunicării lui contribuabilului (art. 45 din OG 92/2003), moment de la care se naște dreptul organului fiscal de a încasa creanța fiscala stabilita prin actul administrativ fiscal, precum si obligația corelativa a contribuabilului de a o plați.

Ca urmare, executarea unui act administrativ fiscal constituie regula, iar neexecutarea sa (care se poate realiza prin suspendarea executării si care, de principiu, este contrara unei bune ordini juridice, într-un stat de drept si o democrație constituționala) constituie excepția.

In consecința, suspendarea actului administrativ fiscal ca operație juridica de întrerupere vremelnica a efectului acestuia, apare ca o situație de excepție de la regula executării din oficiu (executio ex officio).

Pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ fiscal, trebuie îndeplinite, conform art. 215 din OG 92/2003 si art. 15 din Legea nr. 554/2004, în mod cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 al. 1 din Legea nr. 554/2004, respectiv trebuie sa se facă dovada existentei unui caz bine justificat, iar măsura suspendării executării trebuie sa fie necesara pentru evitarea unei pagube iminente.

Or, în cauza reclamanta nu a făcut dovada existentei cumulative a condițiilor de admisibilitate.

Aceste motive nu pot fi considerate drept "caz bine justificat", câta vreme reclamanta nu a făcut dovada ca pierderile invocate ar îndeplini condițiile legale pentru a fi avute în vedere de către organele fiscale.

Paguba invocata de către reclamanta, generata de posibilitatea diminuării cuantumului sumei contestate, este una ipotetica si eventuala, întrucât aceasta este fundamentata pe ipoteza admiterii contestației, lucru ce nu se poate cunoaște la acest moment.

Ca urmare, prejudiciul pretins de către reclamanta nu este previzibil si iminent, ci este unul eventual, fundamentat pe o împrejurare afectata de o condiție suspensiva.

Față de cele mai sus menționate, va solicităm respingerea cererii de suspendare.

In ceea ce privește fondul cauzei, apreciază acțiunea ca fiind neîntemeiata pentru următoarele argumente:

In baza Raportului de Inspecție Fiscala nr._/16.11.2012 organul fiscal a constatat faptul ca spațiul deținut de către S.C. P. C. SNC, in cartierul Calea București, ., a fost închiriat societății comerciale PIRAEUS BANK S.A. in baza contractului de închiriere nr. 2/08.10.2010.

La acest spațiu societatea locatară S.C. PIRAEUS BANK S.A. a efectuat lucrări de modernizare si amenajare in suma de 211.730,89 lei, lucrări recepționate in baza Procesului - Verbal de Recepție la terminarea lucrărilor din data de 21.02.2011, încheiat intre unitatea bancara Piraeus Bank S.A. si societatea care a executat lucrările de modernizare .

La data de 10.09.2012 prin adresa nr._/10.09.2012, S.C. Piraeus Bank S.A, le-a comunicat următoarele: Valoarea lucrărilor de amenajare executate de . totalizează suma de 211.730,89 ron inclusiv TVA aferent facturilor 0155/07.01.2011 si 0160/02.03.2011); Data de începere a activității bancare a fost 21.02.2011 conform Deciziei Comitetului de Direcție al PBR nr. 32A/11.02.2011.

In urma analizei devizelor lucrărilor de modernizare efectuate de către ., respectiv Anexa la act adițional nr. 1 - Situația finala a lucrărilor de amenajare - relocare sucursala C. 1, rezulta că valoarea totala a lucrărilor de modernizare este de 40.544 euro, din care au fost scăzute cheltuielile ocazionate cu dezafectarea vechii locații, valoarea de impunere rămasa fiind in suma de 24.409 euro, respectiv 128.332 lei (curs euro 4,24 lei la data recepției, TVA inclus).

S.C. P. C. SNC in vederea intrării in legalitate a obținut Autorizația de construire nr. 349/22.04.2011, ulterior efectuării modernizărilor de către locatar si respectiv ulterior întocmirii Procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor, încheiat între unitatea bancara Piraeus Bank S.A. si societatea care a executat lucrările de modernizare ..

Potrivit ort. 253 alin. 31 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare,"cazul clădirii la care au fost executate lucrări de reconstruire, consolidare,modernizare, modificare sau extindere, de către locatar, din punct de vedere fiscal, acesta are obligația sa comunice locatorului valoarea lucrărilor executate pentru depunerea unei noi declarații fiscale, în termen de 30 de zile de la data terminării lucrărilor respective."

Având in vedere cele specificate mai sus, organul fiscal nu a luat in calcul ca data de impunere, data de 22.04.2011 (data emiterii autorizației de construire) așa cum se solicita de către reclamanta in acțiune, ci data de 21.02.2011 ce reprezintă momentul întocmirii Procesului verbal de terminare a lucrărilor de modernizare si respectiv data de întâi a lunii următoare ca data de impunere a obligațiilor fiscale principale, respectiv, 01.04.2011 de la care s-au calculat obligațiile fiscale accesorii.

Conform legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, art. 254, al(4) "In cazul extinderii, îmbunătățirii, distrugerii parțiale sau al altor modificări aduse unei clădiri existente, impozitul pe clădire se recalculează începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost finalizata modificarea".

Cele menționate mai sus sunt confirmate si prin adresa nr._/07.09.2012 emisa de către S.C. Piraeus Bank S.R.L din care reiese ca data de începere a activității bancare a fost data de 21.02.2011, data la care au fost recepționate lucrările de modernizare.

In baza OG 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicat, art. 22 societatea avea următoarele obligații fiscale: a) obligația de a declara bunurile si veniturile impozabile sau, după caz, impozitele, taxele, contribuțiile si alte sume datorate bugetului general consolidat; b) obligația de a calcula si de a înregistra în evidentele contabile si fiscale impozitele, taxele, contribuțiile si alte sume datorate bugetului general consolidat; c) obligația de a plați la termenele legale impozitele, taxele, contribuțiile si alte sume datorate bugetului general consolidat; d) obligația de a plați dobânzi, penalități de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor si altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligații de plata accesorii;"

Având in vedere cele menționate mai sus ,apreciem ca S.C. P. C. SNC, in calitatea de proprietar, avea obligația depunerii declarației fiscale din care sa rezulte valoarea modernizărilor efectuate de locatar (chiriaș) si a plații impozitului pe clădiri corespunzător acestei valori.

Prin încheierea de ședință din 11 aprilie 2013 instanța a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea cererii de suspendare a Dispoziției nr. 1893 din 25.02.2013 emisă de P. municipiului C...

Prin aceiași încheiere de ședință reclamantul prin apărător a solicitat încuviințarea probei cu expertiză, cu obiectivele solicitate prin cererea de chemare în judecată și în plus să precizeze expertul, dacă prin lucrările efectuate s-a schimbat destinația imobilului sau s-a realizat modernizarea acestuia și în caz afirmativ să se precizeze valoarea acestora.

Lucrarea a fost efectuată și depusă la dosarul cauzei de către expert D. M., expertiză la care părțile nu au formulat obiecțiuni.

Prin încheierea de ședință de la 11 04.2013 s-a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea cererii de suspendare a dispoziției nr. 1893/2013.

Analizând actele și lucrările dosarului se reține că prin Dispoziția Primarului M. C. nr. 1893 din data de 25.02.2013 s-a respins contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere fiscală nr._.1 din data de 16.11.2012 privind creanțele datorate bugetului local întocmită de Primăria M. C. - Direcția Impozite și laxe, Serviciul Inspecție Fiscală, precum și a raportului de inspecție fiscală anexă la aceasta

Prin această decizie, în temeiul art. 253 alin. 3) cod fiscal s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale de plată în cuantum de 34.971 lei debit principal reprezentând impozit pe clădiri pentru anul 2011 și 2012, precum și accesorii în cuantum de 7.75 1 lei .

În fapt spațiul deținut de către S.C. P. C. SNC, in cartierul Calea București, ., a fost închiriat societății comerciale PIRAEUS BANK S.A. in baza contractului de închiriere nr. 2/08.10.2010.

S.C. P. C. SNC in vederea intrării in legalitate a obținut Autorizația de construire nr. 349/22.04.2011, ulterior efectuării modernizărilor de către locatar si respectiv ulterior întocmirii Procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor, încheiat între unitatea bancara Piraeus Bank S.A. și societatea care a executat lucrările de modernizare ..

Potrivit art. 254 alin. 6/lg. 571/2003 orice persoană care extinde, îmbunătățește, demolează, distruge sau modifică în alt mod o clădire existentă are obligația să depună o declarație în acest sens la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile de la data la care s-au produs aceste modificări, alin 4 stipulând că în cazul extinderii, îmbunătățirii, distrugerii parțiale sau al altor modificări aduse unei clădiri existente, impozitul pe clădire se recalculează începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost finalizată modificarea.

(5)Orice persoană care dobândește sau construiește o clădire are obligația de a depune o declarație de impunere la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile de la data dobândirii sau construirii.

Conform dispozițiilor art. 253 alin. 3 ind. 1 în cazul clădirii la care au fost executate lucrări de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, de către locatar, din punct de vedere fiscal, acesta are obligația să comunice locatorului valoarea lucrărilor executate pentru depunerea unei noi declarații fiscale, în termen de 30 de zile de la data terminării lucrărilor respective.

În raport de aceste dispoziții legale se reține că obligația depunerii declarației incumbă proprietarului imobilului iar comunicarea informațiilor necesare de către locatar trebuie realizate între cele două părți, în executarea obligației, proprietarul imobilului fiind persoana care poate solicita informațiile care îi sunt necesare.

Împrejurarea că reclamanta nu a obținut informațiile necesare în vederea executării obligației depunerii declarației nu poate constitui un fapt exonerator de răspundere pentru aceasta.

Instanța reține din starea de fapt existentă că reclamanta a recunoscut locatarei dreptul de a realiza lucrările efectuate - prin chiar contractul de închiriere încheiat, astfel că avea cunoștință de existența acestora și de împrejurarea că s-a născut în sarcina sa obligația depunerii declarației.

Reclamanta invocă faptul că la data realizării raportului de inspecție fiscală, dar nici în prezent nu a fost întocmit un proces - verbal de recepție a lucrărilor conform prevederilor legale în materie, procesul - verbal de recepție la terminarea lucrărilor trebuia să fie întocmit în condițiile art. 37 din Legea nr. 50/1991 republicată, privind autorizarea executării construcțiilor, precum și a art. 7 și următoarele din HG. nr. 273/1994 pentru aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora de către o comisie din care în mod obligatoriu trebuia să facă parte un reprezentant de la Primăria C. pentru ca apoi acesta să fie depus la instituția pârâtă în vederea regularizării taxei pentru autorizația de construire eliberată.

Nu se va reține această susținere a reclamantei dat fiind faptul că dispozițiile art. 254 alin 6 nu condiționează obligația proprietarului de a depune declarația privind lucrările de modificare de existența procesului - verbal de recepție la terminarea lucrărilor întocmit în condițiile art. 37 din Legea nr. 50/1991 republicată, proces verbal ce atestă finalizarea lucrărilor autorizate, proprietarul construcției având obligația de a depune declarația în termen de 30 de zile de la data la care s-au produs modificările, modificări pentru care nu este întotdeauna necesară existența unei autorizații de construire pentru ca ulterior să se întocmească procesului - verbal de recepție la terminarea lucrărilor prevăzut de art. 37 din Legea nr. 50/1991. Altfel spus

dispozițiile art. 254 alin 6 instituie obligația de depunere a declarației în termen de la data executării modificărilor, independent de existența unui proces verbal de recepție, pentru că a interpreta altfel aceste dispoziții ar presupune că în lipsa procesului verbal de recepție proprietarului nu îi mai revine obligația de a depune declarația privind modificările executate.

Reclamanta in vederea intrării in legalitate a obținut Autorizația de construire nr. 349/22.04.2011, ulterior efectuării modernizărilor de către locatar si respectiv ulterior întocmirii Procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor, încheiat între beneficiar - unitatea bancara Piraeus Bank S.A. și societatea care a executat lucrările de modernizare .., ori dispozițiile art. 254 alin 6 prevăd că data de la care curge termenul de 30 de zile este data executării modificărilor și nu data intrării în legalitate.

Ca atare în mod corect a reținut pârâta ca dată a executării modificărilor data recepționării acestora in baza Procesului - Verbal de Recepție la terminarea lucrărilor din data de 21.02.2011, încheiat intre unitatea bancara Piraeus Bank S.A. si societatea care a executat lucrările de modernizare ..

Reclamanta mai invocă faptul că lucrările executate de către locatar, S.C1. Piraeus Bank România S.A. se circumscriu, în opinia sa, unei schimbări a destinației spațiului potrivit art. 3 din Legea nr. 50/1991 și nu în modernizarea acestuia, întrucât acestea au în vedere schimbarea funcționalității sale față de obiectul de activitate al noului locatar.

Toate aceste tipuri de lucrări de construcții sunt prevăzute distinct de art. 3 alin. 1) lit. a) din Legea nr. 50/1991 republicată privind autorizarea executării construcțiilor.

Nu se va reține nici această susținere a reclamantei. Astfel cheltuielile efectuate la mijloacele fixe în scopul modernizării acestora trebuie să aibă următoarele efecte: - să îmbunătățească efectiv performanțele mijloacelor fixe față de parametrii funcționali stabiliți inițial; să asigure obținerea de venituri suplimentare față de cele realizate cu mijloacele fixe inițiale.

Pentru clădiri și construcții, lucrările de modernizare trebuie să aibă ca efect sporirea gradului de confort și ambient.

Din raportul de expertiză întocmit în cauză se reține că la data închirierii spațiul în litigiu a avut finisaje superioare, grup sanitar cu pere ți placați cu faianță, pardoseli de gresie ,zugrăveli lavabile, vitrine din aluminiu și geam termopan, scările de acces și soclul placate cu gresie.

După închiriere s-au demolat o parte din pereții de compartimentare nestructurali, placajele din gresie și faianță, tavanele din gipscarton, tâmplăria interioară și exterioară și s-au înlocuit cu materiale asemănătoare.

Instanța nu va reține concluziile expertizei întocmite în cauză – potrivit cărora lucrările executate reprezintă lucrări de amenajare și nu de modernizare.

Potrivit punctului 54 din normele metodologice de aplicare a lg 571/2003 prin lucrări de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, astfel cum sunt menționate la art. 253 alin. (3¹) din Codul fiscal, se înțelege acele lucrări care au ca rezultat creșterea valorii clădirii respective cu cel puțin 25%.

Așa cum s-a menționat cheltuielile efectuate la mijloacele fixe în scopul modernizării acestora trebuie să aibă următoarele efecte: - să îmbunătățească efectiv performanțele mijloacelor fixe față de parametrii funcționali stabiliți inițial; să asigure obținerea de venituri suplimentare față de cele realizate cu mijloacele fixe inițiale.

Pentru clădiri și construcții, lucrările de modernizare trebuie să aibă ca efect sporirea gradului de confort și ambient, prin modernizare urmând a se da spațiului un aspect modern, conform cerințelor .În schimb amenajarea reprezintă ansamblul de lucrări prin care elementele unui sistem sunt dispuse și utilizate astfel încât sistemul să corespundă cât mai bine scopului pentru care a fost realizat.

În cauză se reține că în totalitatea lor, lucrările executate au ca efect sporirea gradului de confort și ambient – dat fiind faptul că s-a procedat la o recompartimentare a spațiului și la înlocuirea finisajelor și a tâmplăriei cu altele, astfel încât reprezintă lucrări de modernizare. Se va avea în vedere și faptul că imobilul avea anterior o valoare impozabila de_ lei, iar ulterior valoarea acestuia a devenit_ lei și comparând cele două valori este evident că lucrările executate au condus la sporirea gradului de confort și ambient reprezentând în fapt o modernizare adusă spațiului în litigiu dată fiind creșterea valorii clădirii respective cu cel puțin 25%.

Invocarea de către reclamantă a dispozițiilor art. 3 alin. 1) lit. a) din Legea nr. 50/1991- respectiv schimbarea destinației spațiului potrivit art. 3 din Legea nr. 50/1991- nu va fi reținută dat fiind faptul că prin art. 3 alin. 1) lit. a) din Legea nr. 50/1991 se reglementează obligativitatea obținerii autorizației de construire în situația schimbării de destinație sau de reparare a construcțiilor de orice fel și nu faptul că lucrările executate reprezintă sau nu o modernizare, modificare sau extindere, astfel cum se menționate la art. 253 alin. (3¹) din Codul fiscal.

Față de aceste considerente instanța constatând că în mod corect prin Dispoziția nr. 1893 din data de 25.02.2013 a Primarului M. C., a fost respinsă contestația împotriva deciziei de impunere fiscală nr._.1 din data de 16.1 1.2012 ,va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația formulată de reclamantul S.C. P. C. S.N.C., cu sediul procesual ales la cabine avocat E. Tițoiu, C., .. 7 A, corp 2, ., jud. D., în contradictoriu cu pârâții M. C. PRIN PRIMAR și P. M. C., cu sediul în C., . nr. 7, jud. D..

Cu recurs în termen de 15 zile, la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 11 Iulie 2013.

Președinte,

M. D. I.

Grefier,

C. P.

Red. 5 ex

MI/C.P.

18 Iulie 2013

← Obligaţia de a face. Sentința nr. 8883/2013. Tribunalul DOLJ		Pretentii. Sentința nr. 6073/2013. Tribunalul DOLJ →

Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 7102/2013. Tribunalul DOLJ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 7102/2013. Tribunalul DOLJ