Anulare act administrativ. Sentința nr. 811/2014. Tribunalul DOLJ

Comentarii

0

Sentința nr. 811/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 21-02-2014 în dosarul nr. 4163/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 811/2014

Ședința publică de la 21 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE J. S.

Grefier C. A.

Pe rol pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 07 februarie 2014 consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta sentință, privind judecarea cauzei C. administrativ și fiscal formulată de reclamanta PFA B. D. L. în contradictoriu cu pârâta D. G. REGIONALĂ A FINANTELOR PUBLICE C., având ca obiect anulare act administrativ.

La apel au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față;

Constată că la data de 15.02.2013, reclamanta PFA B. D. L. a chemat în judecată pe pârâta D. G. REGIONALĂ A FINANTELOR PUBLICE C., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea deciziei nr. 193/24.08.2012 și a deciziei de impunere nr._/21.05.2012.

În motivare, arată că prin raportul de inspecție fiscală nr._/21.05.2012, organele fiscale au stabilit în sarcina sa TVA suplimentar de plată în sumă de 148.302 lei.

Pentru a proceda astfel, organul fiscal a reținut că în perioada 2008-2011 a desfășurat activitate economică, realizând venituri din agricultură. În urma verificărilor, s-a concluzionat că în luna august 2008, a realizat o cifră de afaceri de 211.383 lei și prin depășirea plafonului de TVA stabilit prin art. 152 cod fiscal, a devenit obligat din acel moment să se înregistreze, să declare și să colecteze TVA.

Pentru a stabili aceste sume s-au avut în vedere de către organul fiscal producția medie comunicată și prețurile medii de piață comunicate de Primăria Afumați.

De asemenea, organul fiscal a avut în vedere faptul că prin facturile fiscale 15/10.11.2010, 241/11.11.2010 și_/23.11.2010, a achiziționat de la diverși furnizori produse agricole, reținând că a colectat" TVA în acest mod.

Arătă că în mod greșit organul fiscal apreciază că avea obligația înregistrării în scopul TVA. Astfel activitatea prestată consta în arendarea terenurilor agricole, operațiune scutită, conform art. 141 paragraful 2 lit. e, Cod fiscal de la plata TVA.

Este adevărat că în sensul art. 127 alin 1 și 2, articol invocat ca temei de drept al deciziilor atacate,: „{1) Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfășoară, de o manieră independentă și indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități.

(2) în sensul prezentului titlu, activitățile economice cuprind activitățile producătorilor, comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate."

Arătă că art. 127 reprezintă temeiul general în materie de TVA, dar art. 141 reglementează excepția de la regulă arătând în mod explicit că: "(1) Următoarele operațiuni de interes general sunt scutite de taxă: e) arendarea, concesionarea, închirierea și leasingul de bunuri imobile".

Ținând cont de prevederile codului fiscal invocate în motivarea deciziei de impunere atacate, înțelegem să invocăm ca prim motiv de anulare a acesteia lipsa temeiurilor de drept.

Ceea ce face organul fiscal de control, așa cum corect sesizează DGFP D. în decizia 193/2012 este să procedeze conform art. 67 din codul de procedură fiscală la estimarea veniturilor presupus realizate din vânzarea de produse agricole.

Pentru a proceda astfel, organul fiscal obține de la APIA, Primăria Afumați și Consiliul Județean D., o . adrese prin care stabilește care ar fi fost producția medie obținută pe raza comunei Afumați și care era prețurile medii de vânzare ale produse lor agricole.

Procedând în mod juridic și contabil la deducerea scopului pentru care s-ar fi realizat producția agricolă, organul fiscal reține că: în perioada 01.10._11, contribuabilul nu s-a declarat în scop TVA prin depășirea plafonului, nu a colectat TVA la livrarea de cereale vândute pe piața liberă si unități specializate pentru colectare.

Deci ceea ce se reține în sarcina sa, ca activitatea aferentă declarării și înregistrării în scop TVA nu este activitatea de arendă, ci comercializarea produselor agricole.

Iar temeiul de drept al estimării unei asemenea activității îl reprezintă, așa cum reține DGFP în decizia de soluționare a contestației art. 67 cod procedură fiscală. In raport de acesta înțelege să facă următoarele precizări.

I. Activitatea de comercializare a produselor agricole în piața liberă și unități specializate pentru colectare, ca activitatea economică nu se poate prezuma, ea este necesar a fi dovedită.

Astfel, înțelege să invoce lipsa oricărei dovezi în sensul în care ar fi desfășurat activitatea economică mai sus indicată. Organul fiscal nu are niciun document și nicio declarație din care să rezulte că ar fi comercializat produse agricole.

II.Art. 67 cod procedură fiscal își găsește aplicarea conform Ordinului 3389/2011 pentru stabilirea prin estimare a bazei de impunere a Ministerului Finanțelor Publice. În conformitate cu Ordinul 3389/2011, organul fiscal, în cazul în care ar fi fost îndreptățit să procedeze la estimarea bazei de impunere, ar fi trebuit să urmeze criteriile strict stabilite în acesta.

Astfel conform art. 1 alin 2 din Ordin "(2) Pentru estimarea bazei de impunere organele de inspecție fiscala vor identifica acele elemente care sunt cele mai apropiate situației de fapt fiscale.

(3) Stabilirea bazei de impunere se va face prin estimarea atât a veniturilor, cat si a cheltuielilor aferente acestora..

Pentru identificarea elementelor cele mai apropiate de situația de fapt fiscală, legiuitorul a stabilit patru metode:

a)metoda sursei si cheltuirii fondurilor;

b)metoda fluxurilor de trezorerie;

c)metoda marjei;

d)metoda produsului/serviciului si volumului;

e)metoda patrimoniului net.

Metoda sursei si cheltuirii fondurilor consta in estimarea bazei de impunere a unui contribuabil, pentru determinarea obligației fiscale, cunoscând cheltuielile efectuate.

Metoda fluxurilor de trezorerie constă în analiza conturilor bancare si a fluxurilor de numerar pentru a stabili mișcările de disponibilități bănești și asocierea acestora cu sursele de venit si utilizarea lor.

Metoda marjei estimarea venitului unui contribuabil pentru determinarea obligației fiscale, pe baza utilizării unor elemente considerate tipice, exprimate in procente sau proporții, pentru activitatea desfășurata de acesta.

Aceasta consta in analiza vânzărilor si/sau a costului vânzărilor unui contribuabil si aplicarea unui procent corespunzător de marja, pentru a obține venitul impozabil.

Metoda produsului/serviciului si volumului consta in estimarea bazei impozabile pentru determinarea obligației fiscale, in condițiile in care se cunoaște sau se poate determina numărul produselor/serviciilor comercializate/prestate sau volumul de activitate din perioada supusa controlului.

Metoda patrimoniului net permite estimarea bazei impozabile a unui contribuabil si stabilirea obligației fiscale prin constatarea creșterii, respectiv descreșterii patrimoniului net al acestuia.

Or, în toate aceste situații legiuitorul a avut în vedere la estimarea veniturilor situația concretă a contribuabilului vizat, iar nu o situație generală și abstractă, cum este cea a estimării veniturilor medii generale ținându-se cont de o producție medie estimată și prețuri estimate.

Arătă că stabilitatea TVA-ului nu poate fi estimată în funcție de criterii generale, tocmai plecând de la principiile acestei taxe și a scopului urmărit instituirea ei.

Astfel, TVA-ul este suportat de consumatorul final, sub forma unui procentaj care se adaugă prețului final al bunurilor sau al serviciilor.

TVA-ul este strict legal de prețul de vânzare al unui bun sau produs și nu poate fi suportat de către producător sau comerciant, ci el se suportă de către consumatorul final.

În același sens este și reglementarea Uniunii Europene în materia TVA, respectiv Directiva 006/112/CE A CONSILIULUI UNIUNII EUROPENE, care arată la art. 1 alin 2.

Principiul sistemului comun privind TVA presupune aplicarea asupra bunurilor și serviciilor a unei taxe generale de consum exact proporțională cu prețul bunurilor si serviciilor, indiferent de numărul de operațiuni care au loc în procesul de producție și de distribuție anterior etapei în care este percepută taxa.

În aceste condiții, apreciază că organul fiscal a procedat cu neobservarea legii atunci când a stabilit TVA suplimentar de plată în sarcina sa, neținând cont nici de situația de fapt concretă nici de normele juridice aplicabile.

Arătă că, în cazul de față, organul fiscal nu stabilește în niciun fel situația concretă a contribuabilului, ci pornind de la situații statistice și străine, apreciază incorect situația sa fiscală.

Prin încălcarea atât a art. 67 care obligau organul fiscal să identifice situația de fapt concretă și direct aplicabilă contribuabilului dar și a Ordinului 3389/2011 care stabilește metodele prin care se poate face estimarea, consideră că organul fiscal a emis un act nelegal.

La data de 14 iunie 2013 pârâta a depus întâmpinare prin care solicită respingerea contestației formulată de reclamantă.

În motivare arată că acțiunea reclamantei nu poate fi soluționată favorabil, avându-se în vedere următoarele considerente:

Referitor la diferența suplimentara de taxa pe valoarea adăugata contestata de petenta, in suma de_ lei, stabilita pentru perioada 01.10._11, face următoarele precizări:

Activitatea economica ce consta in cultura plantelor s-a desfășurat astfel:

-in perioada anilor 2007 - februarie 2010 activitatea economica a fost desfășurata de persoana fizica B. D. L. si a constat in luarea in arenda de terenuri arabile, înființarea culturilor pe aceste terenuri si obținerea de venituri;

-începând cu data de 10.02.2010 persoana fizica B. D. L. s-a constituit in persoana juridica având denumirea de Persoana Fizica Autorizata B. D. L..

Datele de identificare a celor doua entități sunt: PF B. D. L. - CNP_; PFA B. D. L. - CUI_;

In fapt, diferența de 107.640 lei, reprezentând TVA la data de 30.06.2011 s-a datorat faptului ca in perioada 01.10._11 contribuabilul nu s-a declarat in scopuri de TVA prin depășirea plafonului, nu a colectat TVA la livrările de cereale vândute pe piața libera si unități specializate prin colectare.

Astfel, pentru a se stabili starea de fapt fiscala s-au avut in vedere suprafețele de teren agricol deținute in arenda de către contribuabil in perioada 01.01._11, culturile înființate in fiecare an fiscal, producția medie de cereale obținute pe raza localității Afumați - D., stocurile de cereale existente la finele anilor fiscali, adresele nr._/16.08.2011,_/16.08.2011 emise de APIA D., nr. 643/15.08.2011, 1855/16.08.2011 emise de Primăria Afumați, nr._/04.08.2011 si notele explicative luate contribuabilului in vederea efectuării inspecției fiscale.

Se retine de către organul de soluționare a contestațiilor ca din informațiile transmise de Agenția de Plați si Intervenții in Agricultura prin adresa nr._/16.08.2011 si nr._/16.08.2011, a reieșit ca PFA B. D. L. a realizat venituri comerciale din exploatarea terenurilor agricole, personale si luate in arenda de la diverși locuitori ai comunei Afumați, acest fapt conducând la obținerea de venituri cu caracter de continuitate, in sensul art. 127, alin.(1) si (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, republicata, care, in drept, precizează:

„(1) Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfășoară, de o manieră independentă și indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități.

(2) în sensul prezentului titlu, activitățile economice cuprind activitățile producătorilor comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate."

De asemenea, in drept, art. 152, alin.(1) si alin.(6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, menționează in mod clar:

„(1) Persoana impozabilă stabilită în România, a cărei cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este inferioară plafonului de 35.000 euro, al cărui echivalent în T. se stabilește la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României la data aderării și se rotunjește la următoarea mie poate solicita scutirea de taxă, numită în continuare regim special de scutire, pentru operațiunile prevăzute la art. 126 alin. (1), cu excepția livrărilor intracomunitare de mijloace de transport noi, scutite conform art. 143 alin. (2) lit. b)."

"(6) Persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire și a cărei cifră de afaceri, prevăzută la alin. (2), este mai mare sau egală cu plafonul de scutire în decursul unui an calendaristic, trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 153, în termen de 10 zile de la data atingerii sau depășirii plafonului. Data atingerii sau depășirii plafonului se consideră a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul a fost atins sau depășit. Regimul special de scutire se aplică până la data înregistrării în scopuri de TVA, conform art. 153. Dacă persoana impozabilă respectivă nu solicită sau solicită înregistrarea cu întârziere, organele fiscale competente au dreptul să stabilească obligații privind taxa de plată și accesoriile aferente, de la data la care ar fi trebuit să fie înregistrat în scopuri de taxă, conform art. 153."

Întrucât PFA B. D. L. nu s-a înregistrat ca plătitor de TVA conform prevederilor art. 152, alin.(6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, menționat mai sus, organele fiscale au procedat in mod legal la înregistrarea din oficiu in scopuri de TVA a acestuia, potrivit pct. 62, alin.(2), lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 aprobate prin H.G. nr. 44/2004, republicată.

Astfel, petentul, devenind persoana impozabila plătitoare de TVA avea obligații fiscale conform art. 22 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala care, in drept, precizează:

a) obligația de a declara bunurile și veniturile impozabile sau, după caz, impozitele, taxele, contribuie și alte sume datorate bugetului general consolidat;

b)obligația de a calcula și de a înregistra în evidențele contabile și fiscale impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat;

c)obligația de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat;

d)obligația de a plăti dobânzi, penalități de întârziere sau majorări de întârziere, după caz. aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligații de plată accesorii;

e)obligația de a calcula, de a reține și de a înregistra în evidențele contabile și de plată, la termenele legale, impozitele și contribuțiile care se realizează prin stopaj la sursă;

f)orice alte obligații care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale."

De asemenea, potrivit art. 23 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, "(...) dreptul de creanța fiscala si obligația fiscala corelativa se nasc in momentul in care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează."

De asemenea, contestatorul nu a organizat evidenta contabila si nu a înregistrat documentele justificative privind veniturile si cheltuielile din activitatea menționata, potrivit O.M.F.P. nr. 1.040/2004, organele fiscale au procedat in mod legal la estimarea bazei de impunere, potrivit art. nr. 6 si art. 67 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală, republicata, care, in drept, menționează:

Art. nr. 6: "Organul fiscal este îndreptățit să aprecieze, în limitele atribuțiilor și competențelor ce îi revin, relevanța stărilor de fapt fiscale și să adopte soluția admisă de lege, întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză."

Art. nr. 67: "(1) Dacă organul fiscal nu poate determina mărimea bazei de impunere, acesta trebuie să o estimeze. în acest caz trebuie avute în vedere toate datele și documentele care au relevanță pentru estimare. Estimarea constă în identificarea acelor elemente care sunt cele mai apropiate situației de fapt fiscale."

Se retine, ținând cont de adresele nr. 643/15.08.2011 si nr. 1855/16.08.2011 emisa de Primăria comunei Afumați si a adreselor nr._/16.08.2011 si nr._/16.08.2011 emise de Agenția pentru Plați si Intervenții in Agricultura si având in vedere textele de lege menționate mai sus, organele fiscale au procedat in mod legal la stabilirea TVA de plata rezultata din veniturile realizate in urma cultivării terenurilor agricole luate in arenda, astfel:

-TVA de plata in suma de_ lei pentru perioada 01.10._10;

-TVA de plata in suma de_ lei pentru perioada 01.07._10;

Având in vedere ca orice persoana impozabila înregistrata ca plătitor de TVA, respectiv, înregistrată în scopuri de TVA, are toate drepturile si obligațiile ce decurg din legislația referitoare la TVA, respectiv are obligația sa colecteze si sa plătească TVA aferenta livrărilor de bunuri taxabile dar are si dreptul sa deducă TVA aferenta achizițiilor de bunuri si servicii destinate activității sale economice si având in vedere faptul ca petentul nu s-a înregistrat ca plătitor de TVA, aceasta fiind o condiție sine qua non pentru a putea beneficia de dreptul de deducere a TVA, astfel, prin neîndeplinirea acestei condiții necesare, esențiale, acesta este decăzut din drepturile conferite de aceasta, privind deductibilitatea TVA

In consecința, opinează că în mod corect organele de control au stabilit in mod legal taxa pe valoarea adăugata suplimentara in suma de_ lei.

De asemenea, potrivit principiului de drept "accesoriul urmează principalul", si accesoriile in suma de_ lei, aferente diferenței suplimentare de taxa pe valoarea au fost corect stabilite.

Având în vedere apărările de mai sus referitoare la contestația formulată de PFA B. D. L. solicită respingerea ca neîntemeiata și nelegală.

În drept, își întemeiază întâmpinarea pe dispozițiile art. 205-208 din NCPC.

Solicită judecarea cauzei în condițiile art. 223 din NCPC.

La data de 11.10.2013, instanța a dispus, prin încheiere, suspendarea executării Deciziei de

de impunere nr._/21.05.2012, până la soluționarea pe fond a cauzei, ce a rămas definitivă prin respingerea recursului.

De asemenea, în cauză, la solicitarea reclamantei s-a dispus și efectuat un raport de expertiză contabilă.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin cererea formulată, reclamanta a solicitat anularea deciziei nr. 193/24.08.2012 și a deciziei de impunere nr._/21.05.2012.

Instanța reține că prin raportul de inspecție fiscală nr._/21.05.2012, organele fiscale au stabilit în sarcina sa TVA suplimentar de plată în sumă de 148.302 lei, pe considerentul că în perioada 2008-2011 a desfășurat activitate economică, realizând venituri din agricultură. În urma verificărilor, s-a concluzionat că în luna august 2008, a realizat o cifră de afaceri de 211.383 lei și prin depășirea plafonului de TVA stabilit prin art. 152 Cod fiscal, a devenit obligat din acel moment să se înregistreze, să declare și să colecteze TVA.

În cuprinsul Deciziei de Impunere se menționează că TVA stabilită suplimentar de plată a fost calculată avându-se în vedere evaluarea și estimarea veniturilor, în baza comunicării APIA D. privind producțiile medii și prețurile de valorificare comunicate de Consiliul Județean D. și din verificarea unor documente, respectiv adrese APIA D., Primăria Afumați, iar determinarea veniturilor s-a efectuat având în vedere suprafețele de teren agricol deținute în arendă de către contribuabil, culturile înființate în fiecare an, producția medie de cereale obținute pe raza localității Afumați, stocurile de cereale existente la finele anilor fiscali, adresele emise de APIA D. și de Primăria Afumați și notele explicative luate contribuabilului.

Reclamanta a invocat într-un prim capăt de cerere, împrejurarea că în mod greșit organul fiscal apreciază că avea obligația înregistrării în scopul TVA, având în vedere că activitatea prestată consta în arendarea terenurilor agricole, operațiune scutită, susține reclamanta, conform art. 141 paragraful 2 lit. e) Cod fiscal, de la plata TVA.

Instanța nu poate reține această apărare.

Așa cum reiese din înscrisurile depuse, ce au fost avute în vedere și de expert la efectuarea raportului de expertiză, reclamanta a realizat venituri din agricultură pe terenuri arendate ori deținute în proprietate, declarate la APIA D., pentru care a primit subvenții conform prevederilor art. 127 alin. 1 și 2 și art. 126 alin. 1 Cod fiscal.

Potrivit art. 127 alin 1 și 2 Cod fiscal, „{1) Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfășoară, de o manieră independentă și indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități.

(2) În sensul prezentului titlu, activitățile economice cuprind activitățile producătorilor, comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate."

Conform art. 141 Cod fiscal, care reglementează excepția de la regulă, "(1) Următoarele operațiuni de interes general sunt scutite de taxă: e) arendarea, concesionarea, închirierea și leasingul de bunuri imobile".

De asemenea, potrivit art. 130 Cod fiscal, în cazul unei operațiuni care implică o livrare de bunuri și/sau o prestare de servicii în schimbul unei livrări de bunuri și/sau prestări de servicii, fiecare persoană impozabilă se consideră că a efectuat o livrare de bunuri si/sau o prestare de servicii cu plată.

Din economia acestor texte de lege, reiese că arendarea, ca operațiune scutită de TVA îl privește pe proprietarului terenului, deci arendatorul, iar nu activitatea arendașului, care constituie activitate economică. Dacă arenda plătită de arendaș arendatorului, conform contractului, este plătită prin produse agricole, atunci aceasta este o activitate economică și este impozabilă din punct de vedere al TVA, în conformitate cu disp. art. 130 Cod fiscal și pct. 8 alin. 1 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal.

Pct. 8 alin. (1) din normele metodologice oferă și două exemple de schimb de bunuri sau servicii:

- proprietarul unui teren agricol plătește prin produse agricole, care constituie o livrare de bunuri, serviciile de prelucrare/obținere a produselor agricole ce i-au fost prestate.

- persoana care a luat în arendă un teren agricol (prestare de servicii) plătește prin produse agricole arenda cuvenită (livrare de bunuri)

Prin urmare, reclamanta, în raport de activitatea prestată, aceea de arendare, datorează TVA, în raport de dispozițiile art. 127 și art. 141 Cod fiscal.

În ce privește capătul 2 al cererii de chemare în judecată, prin care se solicită anularea actelor administrativ fiscale pe considerentul că organul fiscal a estimat în mod greșit veniturile și cu aplicarea greșită a legii, instanța îl consideră în parte întemeiat, pentru următoarele considerente:

Prin raportul de inspecție fiscală nr._/21.05.2012, organele fiscale au stabilit în sarcina reclamantei TVA suplimentar de plată în sumă de 148.302 lei.

Pentru a proceda astfel, organul fiscal a reținut că în perioada 2008-2011 a desfășurat activitate economică, realizând venituri din agricultură. În urma verificărilor, s-a concluzionat că în luna august 2008, a realizat o cifră de afaceri de 211.383 lei și prin depășirea plafonului de TVA stabilit prin art. 152 cod fiscal, a devenit obligat din acel moment să se înregistreze, să declare și să colecteze TVA.

Referitor la diferența suplimentara de taxa pe valoarea adăugata contestata, în suma de_ lei, stabilita pentru perioada 01.10._11, instanța reține următoarele:

Activitatea economica a reclamantei constă în cultura plantelor și s-a desfășurat astfel:

-în perioada anilor 2007 - februarie 2010 activitatea economica a fost desfășurata de persoana fizica B. D. L. si a constat in luarea în arendă de terenuri arabile, înființarea culturilor pe aceste terenuri si obținerea de venituri;

-începând cu data de 10.02.2010 persoana fizica B. D. L. s-a constituit in persoana juridica având denumirea de Persoana Fizica Autorizata B. D. L..

Diferența stabilită de organele fiscale de 107.640 lei, reprezentând TVA la data de 30.06.2011 s-a datorat faptului ca in perioada 01.10._11 contribuabilul nu s-a declarat in scopuri de TVA prin depășirea plafonului, nu a colectat TVA la livrările de cereale vândute pe piața libera si unități specializate prin colectare.

Astfel, pentru a se stabili starea de fapt fiscală, s-au avut în vedere suprafețele de teren agricol deținute in arenda de către contribuabil in perioada 01.01._11, culturile înființate in fiecare an fiscal, producția medie de cereale obținute pe raza localității Afumați - D., stocurile de cereale existente la finele anilor fiscali, adresele nr._/16.08.2011,_/16.08.2011 emise de APIA D., nr. 643/15.08.2011, 1855/16.08.2011 emise de Primăria Afumați, nr._/04.08.2011 si notele explicative luate contribuabilului în vederea efectuării inspecției fiscale.

Acest aspect reiese și din cuprinsul Deciziei nr. 193/24.08.2012 privind soluționarea contestației formulate de reclamant împotriva deciziei de impunere, în care se menționează că în calculul TVA aferentă trimestrului IV/2010, s-au luat în calcul și facturile nr. 15/10.11.2010, 241/11.11.2010 și_/23.11.2010, privind achizițiile de porumb efectuate de contribuabil de la diverși furnizori, deși acest aspect nu este menționat și în decizia de impunere.

Potrivit art. 126 alin. 1 Cod fiscal, din punct de vedere al taxei sunt operațiuni impozabile în România cele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a)operațiunile care, în sensul art. 128-130, constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, în sfera taxei, efectuate cu plată;

b)locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România, în conformitate cu prevederile art. 132 și 133;

c)livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă, astfel cum este definită la art. 127 alin. (1), acționând ca atare;

d)livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activitățile economice prevăzute la art. 127 alin. (2);

Reclamanta avea obligația înregistrării în scopul de TVA la organele fiscale competente în conformitate cu prevederile art. 152 alin. 1 și 2 și art. 153 Cod fiscal, iar, întrucât nu a făcut acest lucru, organele de control fiscal au estimat valoarea veniturilor.

Potrivit art. 152 alin. 6 Cod fiscal, persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire și a cărei cifră de afaceri, prevăzută la alin. (2), este mai mare sau egală cu plafonul de scutire prevăzut la alin. (1) trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 153, în termen de 10 zile de la data atingerii ori depășirii plafonului. Data atingerii sau depășirii plafonului se consideră a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul a fost atins ori depășit. Regimul special de scutire se aplică până la data înregistrării în scopuri de TVA, conform art. 153. Dacă persoana impozabilă respectivă nu solicită sau solicită înregistrarea cu întârziere, organele fiscale competente au dreptul să stabilească obligații privind taxa de plată și accesoriile aferente, de la data la care ar fi trebuit să fie înregistrată în scopuri de taxă conform art. 153.

De asemenea, potrivit art. 64 din OG nr. 92/3003, documentele justificative și evidențele contabile ale contribuabilului constituie probe la stabilirea bazei de impunere, în cazul în care există și alte acte doveditoare, acestea vor fi luate în considerare la stabilirea bazei de impunere.

Potrivit art. 6 din OG nr. 92/2003, organul fiscal este îndreptățit să aprecieze relevanța stărilor de fapt fiscale și să adopte soluția admisă de lege, iar potrivit art. 67 din același act normativ, dacă nu poate determina mărimea bazei de impunere, acesta trebuie să o estimeze, prin identificarea acelor elemente care sunt cele mai apropiate situației de fapt fiscale.

Față de lista mijloacelor de probă menționată la art. 49, art. 63 stabilește că documentele justificative și evidențele contabile sunt probe (înscrisuri) care susțin baza de impunere. Aceasta nu exclude, însă, și posibilitatea de a fi luate în considerare alte acte doveditoare.

Ținând seama de aceste texte legale, văzând și Decizia CJUE nr. 385/2009, conform căreia Directiva CE 112/2006 trebuie interpretată în sensul că se opune ca o persoană să nu-și poată exercita dreptul de deducere datorită interdicției prevăzute de legislația națională care nu acordă acest drept de deducere a TVA, în cazul în care persoana nu s-a declarat plătitoare de TVA înainte de utilizare a unor bunuri pentru activitatea sa impozabilă, instanța apreciază că și facturile de achiziție prezentate de către reclamant, la dosarul cauzei, constituie probe și trebuie luate în considerare la stabilirea bazei de impunere.

Din cuprinsul acestor facturi, anexate raportului de expertiză și centralizate în Anexa 1 la acest raport, pe termene, ale dreptului de deducere a TVA, reiese că acestea îndeplinesc cerințele legale pentru a putea fi deduse. De asemenea, sunt descrise achizițiile de bunuri, respectiv motorină și cereale, astfel că se poate concluziona că aceste facturi au fost folosite pentru realizarea obiectului de activitate al contribuabilului.

Văzând concluziile raportului de expertiză efectuat, instanța constată că, în urma calculelor efectuate, rezultă că pe întreaga perioadă supusă controlului fiscal, 01.10._11, reclamanta datorează bugetului de stat suma de 13.276 lei reprezentând TVA de plată la data de 30.06.2011, iar accesoriile aferente sunt în sumă de 17.498 lei, din care suma de 15.507 lei reprezintă majorări de întârziere și suma de 1.991 lei reprezintă penalități.

În consecință, diferențele între sumele cu titlu de TVA și sumele raportate la estimările făcute de pârâtă sunt în sumă de 94.364 lei, sumă ce corespunde cu TVA deductibil.

Având în vedere aceste considerente, instanța va admite în parte cererea de chemare în judecată, anulând parțial atât Decizia nr. 193/24.08.2012 emisă de DGFP D. cât și Decizia de impunere nr._/21.05.2012, întocmită de DGFP D. - Serviciul Inspecție Fiscala Persoane Fizice 1, în ceea ce privește suma de_ lei, reprezentând TVA suplimentar de plată și suma de_ lei reprezentând accesorii aferente constând în:_ lei penalități și 9009 lei majorări TVA, sume ce au fost stabilite în mod greșit de organele fiscale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte contestația formulată de reclamanta PFA B. D. L. cu sediul în C., . A, .. 1, ., în contradictoriu cu pârâta D. G. REGIONALĂ A FINANTELOR PUBLICE C. cu sediul în .. 2, jud. D., având ca obiect anulare act administrativ.

Anulează parțial Decizia nr. 193/24.08.2012 emisă de DGFP D. și parțial Decizia de impunere nr._/21.05.2012, întocmită de DGFP D. - Serviciul Inspecție Fiscala Persoane Fizice 1, în ceea ce privește suma de_ lei, reprezentând TVA suplimentar de plată și suma de_ lei reprezentând accesorii aferente constând în:_ lei penalități și 9009 lei majorări TVA.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 21 Februarie 2014.

	Președinte, J. S.
	Grefier, C. A.

Red.J.S.

Tehn.C.A.

Martie 2014

← Pretentii. Sentința nr. 2801/2014. Tribunalul DOLJ		Anulare act administrativ. Sentința nr. 3395/2014. Tribunalul... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Pretentii. Sentința nr. 3228/2014. Tribunalul DOLJ Pretentii. Sentința nr. 2801/2014. Tribunalul DOLJ Anulare act administrativ. Sentința nr. 3395/2014. Tribunalul DOLJ Anulare act administrativ. Sentința nr. 2391/2014. Tribunalul DOLJ Pretentii. Sentința nr. 1250/2014. Tribunalul DOLJ