Anulare act administrativ. Sentința nr. 3395/2014. Tribunalul DOLJ

Tribunalul DOLJ - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2014

Sentința nr. 3395/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 25-11-2014 în dosarul nr. 11046/63/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 3395/2014

Ședința publică de la 25 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. R.

Grefier M. M.

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul Z. I., în contradictoriu cu pârâții C. DE A. DE SĂNĂTATE, P. C. DE A. DE SĂNĂTATE și chemata în garanție DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: reclamantul prin mandatar P. N., care depune procură judiciară și consilier juridic M. Ș. D. pentru pârâți, lipsă fiind chemata în garanție.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

În aplicarea dispozițiilor art.131 NCPC, instanța apreciază că este competentă să soluționeze prezentul litigiu, în raport de obiectul cauzei, care reclamă aplicarea legii 554/2004 și dispozițiile art.10 din această lege, după care:

Se pune în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă.

Consilier juridic M. Ș. D., pentru pârâți, solicită admiterea în principiu a cererii de chemare în garanție considerând îndeplinite dispozițiile art.74 N.C.P.C.

Reprezentantul reclamantului arată că lasă la aprecierea instanței.

Asupra cererii de chemare în garanție, instanța, constatând că există o legătură de subordonare și de dependență între cererea principală și cererea de chemare în garanție, față de dispozițiile art.74 coroborate cu dispozițiile art.64 și 65 NCPC, apreciază admisibilă în principiu cererea de chemare în garanție formulată de pârâta CAS D., motiv pentru care o va încuviința și va dispune introducerea în cauză a DIRECȚIEI GENERALE REGIONALE A FINANȚELOR PUBLICE C., ca și chemată în garanție, care a fost citată cu mențiunea de a depune întâmpinare la cererea de chemare în garanție care i-a fost comunicată la data de 21.10.2014.

La interpelare instanței, reprezentantul reclamantului învederează că insistă să se judece în contradictoriu și cu Președintele CAS D., susținând că acesta are calitatea de emitent al actului administrativ contestat, respectiv decizia emisă în soluționarea contestației administrative.

Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a Președintelui CAS D. invocată prin întâmpinare.

Reprezentatul pârâților solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Președintelui CAS D., deoarece acesta nu constituie o autoritate publică în sine, acesta având doar calitatea de reprezentant al autorității emitente a actului administrativ contestat.

Reprezentantul reclamantului solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Președintelui CAS D..

Instanța pune în discuție excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâți prin întâmpinare.

Reprezentatul pârâților solicită admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului, susținând că termenul de 30 de zile menționat în cuprinsul Deciziei a fost depășit.

Reprezentantul reclamantului solicită respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, susținând că potrivit art.11 din Legea nr.554/2004 acțiunea se introduce în termen de 6 luni de la primirea răspunsului la contestația administrativă formulată, care a fost comunicat la data de 13.05.2014, iar acțiunea s-a introdus la 19.08.2014.

Instanța, constatând terminată cercetarea judecătorească, acordă cuvântul asupra fondului acțiunii, precum și asupra cererii de chemare în garanție.

Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, iar referitor la cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, susține că actele contestate sunt emise de pârâtă și nu de chemata în garanție.

Reprezentatul pârâților solicită respingerea acțiunii și menținerea actelor contestate ca fiind legale și temeinice. Referitor la cererea de chemare în garanție solicită admiterea acesteia. Depune la dosar concluzii scrise.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19.08.2014 reclamantul Z. Iile a chemat în judecată pe pârâții Președintele Casa de Asigurări de Sănătate D. și Casa de Asigurări de Sănătate D., solicitând a se dispune prin hotărârea ce se va pronunța anularea deciziei nr. 149/14.04.2014 a Președintelui CAS D. și pe cale de consecință anularea deciziei de impunere nr._ din 23.12 pe care le consideră netemeinice și nelegale, pentru următoarele considerente:

In fapt, prin decizia de impunere nr._ din 23.12.2013 a fost stabilita contribuția de asigurări sociale de sănătate în sarcina reclamantului în cuantum de 1595 lei aferenta perioadei 2007-2008 și 2010.

Împotriva deciziei de impunere s-a formulat contestație, ce i-a fost respinsă prin decizia nr. 149/14.04.2014.

Sub aspectul motivelor invocate de către Președintele CAS D. se impune precizarea faptului că toate motivele invocate de către reclamant nu au fost analizate în cadrul deciziei.

Președintele CAS D. a înțeles să motiveze numai considerentele respingerii excepției prescripției dreptului de a stabilii obligațiile fiscale aferente anului 2007, fără a respinge celelalte motive invocate și tară a le motiva, astfel încât s-a solicitat a se constata faptul că lipsa respingerii acestor motive echivalează cu admiterea tacita a motivelor invocate de către reclamant.

In ceea ce privește excepția prescripției dreptului de a stabilii obligațiile fiscale aferente anului 2007 s-a arătat faptul că în raport de prevederile art. 8 din Ordinul Președintelui C. Naționale a Asigurărilor Sociale de Sănătate nr. 617/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției, precum si pentru aplicarea masurilor de executare silita pentru încasarea sumelor datorate la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, potrivit căruia contribuabilii care realizează venituri din activități independente virează trimestrial contribuția calculata la venitul estimat, pana la data de 15 a ultimei luni din fiecare trimestru.

În contextului temeiului legal precizat rezultă faptul că obligațiile fiscale aferente anului 2007 au devenit scadente cel mai târziu la data de 15 decembrie 2007.

Potrivit art. 91 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie in termen de 5 ani, cu excepția cazului in care legea dispune altfel.

A.. 2 din Codul de procedură fiscală stabilește că termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe sa curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui in care s-a născut creanța fiscala potrivit art. 23, daca legea nu dispune altfel.

Rezultă așadar că termenul de prescripție începe sa curgă de la data de 01.01.2008 și se împlinește la data de 31.12.2012."

Într-o atare situație s-a solicitat a se constata ca intervenită prescripția dreptului de a stabilii obligațiile fiscale aferente anului 2007.

În ceea ce privește fondul cauzei, s-a arătat faptul că prin decizia Curții Constituționale nr. 164 din 12 martie 2013 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.257 alin.(2) lit.e) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în redactarea de la data intrării în vigoare a acestora și până la modificările ce le-au fost aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.93/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Curtea a constatat că neconstituționalitatea invocată de autorul excepției se referă doar la dispozițiile art.257 alin.(2) lit.e) din Legea nr.95/2006, în redactarea de la . acestora și până la modificările ce le-au fost aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.93/2008. Celelalte texte de lege au fost invocate doar pentru a evidenția categoriile de persoane în funcție de ale căror venituri se creează o pretinsă discriminare.

Art.257 alin.(2) din Legea nr.95/2006, în redactare criticată de autorul excepției, avea următorul cuprins: "(2) Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra:

a) veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit;

b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuția, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe țară, lunar;

c) veniturilor din agricultură supuse impozitului pe venit și veniturilor din silvicultură, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator și nu se încadrează la lit.b);

d) indemnizațiilor de șomaj;

e) veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit.a)-d), dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar;

f) veniturilor realizate din pensii. "

Odată cu . acestui din urmă act normativ, soluția legislativă criticată a fost îndepărtată, art.I pct.53 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.93/2008 prevăzând că: "La articolul 257 alineatul (2), literele e) și f) se modifică și vor avea următorul cuprins:

e) veniturilor din pensiile care depășesc limita supusă impozitului pe venit;

f) veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit.a)-e), al in. 21 și art.2I3 alin. (2) lit.h), dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar.»"

Astfel, în urma acestor modificări, persoanele care datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate asupra veniturilor din pensii au fost incluse în categoria celor exceptate de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate asupra veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, din dividende și dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și altor venituri care se supun impozitului pe venit.

În mod asemănător, în prezent, în urma modificărilor și completărilor ulterioare aduse Legii nr.95/2006 prin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr.830 din 10 decembrie 2010, și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate și al finanțelor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.306 din 8 mai 2012, art.257 alin.(2) din Legea nr.95/2006 are următoarea redactare: "(2) Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra:

a) veniturilor din salarii sau asimilate salariilor, precum și orice alte venituri realizate din desfășurarea unei activități dependente;

b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuția, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe țară, lunar;

c) veniturilor din agricultură supuse impozitului pe venit și veniturilor din silvicultură. pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator și nu se încadrează la lit.b);

d) indemnizațiilor de șomaj;

e) abrogată;

f) veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și altor venituri care se supun impozitului pe venit, numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit.a)-d), alin. (21) și (22) și art.213 alin. (2) lit.h), dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar."

Dispozițiile din Legea nr.95/2006 referitoare la contribuțiile datorate asupra veniturilor din pensii se regăsesc, în prezent, în cuprinsul alin.(22) al art.257 în următoarea redactare: "Pensionarii ale căror venituri din pensii depășesc 740 lei datorează contribuția lunară pentru asigurările sociale de sănătate calculată potrivit prevederilor Legii nr.571/2003, cu modificările și completările ulterioare."

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 335 din 10 martie 2011, publicata in Monitorul Oficial nr. 355 din 23 mai 2011 a fost admisa excepția de neconstitutionalitate cu privire la dispozițiile art. 257 alin. (2) lit. f) teza finala din Legea nr. 95/2006, asa cum au fost modificate de art. I pct. 4 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 107/2010, constatandu-se ca acestea sunt neconstitutionale in masura in care se interpretează ca valoarea contribuției minime la fondul de asigurari sociale de sanatate, datorata de persoanele care realizeaza venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din dividende si dobânzi, venituri din drepturi de proprietate intelectuala realizate in mod individual si/sau . asociere si alte venituri care se supun impozitului pe venit, nu poate fi mai mica decât cuantumul unui salariu de baza minim brut pe tara, lunar.

Or, Curtea constată că, în ceea ce privește titularii dreptului la pensie care au plătit contribuția de asigurări de sănătate datorată asupra acestui venit, diferența de tratament juridic instituită de textul de lege criticat nu mai poate fi justificată de aceleași rațiuni avute în vedere în situația pensionarilor care nu plăteau această contribuție. Astfel, spre deosebire de aceștia din urmă, situația pensionarilor contribuabili poate fi asimilată mai degrabă celei a persoanelor care au plătit contribuția asupra veniturilor prevăzute la art.257 alin.(2) lit.a)-d) din Legea nr.95/2006, impunând un regim juridic asemănător.

Desigur, legiuitorul are libertatea de a stabili contribuțiile datorate de cetățeni și de a prevedea excepții de la aceste obligații de contribuție, având în vedere situația obiectiv diferită în care se găsesc anumite categorii de persoane. De asemenea, legiuitorul poate modifica aceste dispoziții de lege, în funcție de necesitățile economico-sociale care se impun la un anumit moment.

De altfel, astfel a procedat atunci când, prin adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.93/2008, a prevăzut exceptarea pensionarilor de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate asupra veniturilor obținute din cedarea folosinței bunurilor, din dividende și dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau întro formă de asociere și altor venituri care se supun impozitului pe venit, dar a instituit, pe de altă parte, obligația acestora de a plăti cumulat contribuția datorată asupra veniturilor din pensii cu cea datorată asupra celorlalte tipuri de venituri prevăzute la alin.(2) lit.a)-d), alin.(21) și la art.213 alin.(2) lit.h) din Legea nr.95/2006, îndepărtând astfel diferențele de tratament juridic anterioare stabilite în funcție de tipul de venit avut în vedere.

Rezultă așadar, că pensionarii au obligativitatea achitării contribuției de asigurări sociale de sănătate, numai in situația in care cumulează pensia cu unul din veniturile prevăzute la art. 257 alin. 2 lit. a-d din Legea nr. 95/2006.

Chiar și in situația în care s-ar admite ca a-și datora o astfel de contribuție trebuie avută în vedere la determinarea obligațiilor fiscal limita supusă impozitului pe venit, asupra căreia nu se aplică cota de contribuție de asigurări sociale de sănătate.

Astfel, la baza de calcul aplicată anului 2007 în cuantum de 8812 lei s-a aplicat cota legală de contribuție în cuantum de 6,5% rezultând astfel o obligație fiscală de 573 lei.

S-a apreciat faptul că modul de calcul a fost determinat în mod eronat și asta datorită faptului că ar fi trebuit să aibă în vedere limita supusă impozitului pe venit precum și cuantumul pensiei aferentă anului 2007.

In anul 2007 reclamantul arată că a realizat un venit din pensii de 373 lei lunar. Prin împărțirea bazei de calcul de 8812 lei la 12 luni rezultă un venit lunar de 734 lei, însumând cele doua venituri realizate într-o lună rezultă un venit total de 1107 din care dacă se scade limita supusă impozitului pe venit de 1000 lei rezultă o diferență de 107 lei la care trebuie aplicată cota procentuală aferenta contribuției de 6,5 % .

Rezultă astfel că, la veniturile realizate în cursul anului 2007, contribuția de asigurări sociale de sănătate este de 7 lei lunar care înmulțit cu 12 luni este de 84 lei.

In același mod eronat s-a procedat si in ceilalți ani, astfel încât chiar și in situația în care a-și datora contribuția aceasta nu ar fi la nivelul stabilit de organul fiscal.

Față de argumentele de fapt și de drept invocate in susținerea contestației, s-a solicitat admiterea contestației anularea deciziei nr. 149/14.04.2014 a Președintelui CAS D. și pe cale de consecință anularea deciziei de impunere nr._ din 23.12.2013.

In drept, reclamantul și-a întemeiat contestația pe dispozițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr.95/2006 și Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

S-au depus alăturat în susținerea contestației următoarele înscrisuri: Decizia nr._/2007 emisă de C. Județeană de Pensii D.; Decizia nr._/2010 emisă de C. Județeană de Pensii D.; Adeverințele nr._/2013 și nr._/2013 eliberate de Generali Group; Decizia nr. 149/14.04.2014 emisă de Președintele C. Județene de Pensii D.; Decizia de impunere nr._/23.12.2013

La data de 17.10.2014 pârâta Subscrisa Casa de Asigurări de Sănătate D., reprezentată prin Președinte-Director General M. Luci S.,

Pe cale de excepție, a invocat:

- lipsa calității procesuale pasive a Președintelui Casa de Asigurări de Sănătate D., având ¡11 vedere dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. t) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "activitatea de contencios administrativ reprezintă activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim;" Președintele Casa de Asigurări de Sănătate D. nu constituie o autoritate publica in sine, acesta având doar calitatea de reprezentant al autorității publice emitente a actului administrativ contestat.

- prescripția extinctiva a dreptului la acțiune, având in vedere faptul ca cererea de chemare in judecata a fost înregistrata la instanța (19.08.2014) cu depășirea termenului precizat în decizia de soluționare a contestației, calculat de la data comunicării deciziei de impunere (13.05.2014- data confirmării poștale).

Pe fond, s-a solicitat respingerea contestației, ca netemeinica si nelegala, pentru următoarele considerente:

In fapt, prin decizia de impunere din oficiu nr._/23.12.2013, CAS D. a stabilit obligațiile pe care reclamantul le are de achitat către FNUASS.

Motivele invocate de către contestator sunt netemeinice si nelegale, având in vedere următoarele: în vederea soluționării excepției privind prescripția extinctiva a dreptului CAS D. de a stabili obligații fiscale la FNUASS aferente anului 2007, CAS D. a solicitat A. informații privind data comunicării către contestator a deciziei de impunere anuale pentru anul respectiv. Din informațiile primite a rezultat ca decizia anuala pentru anul 2007 a fost comunicata contestatorului la data de 30.08.2008. Decizia de impunere contestata este un act administrativ de stabilire a contribuției datorate de către contribuabil la FNUASS, termenul de prescripție al dreptului CAS D. de a stabili aceasta contribuție fiind reglementat de următoarele dispoziții legale:

- conform art. 41 alin. 3 din Ordinul tir. 617/2006, cu modificările si completările ulterioare, „Termenul de prescripție a dreptului de stabilire, a dreptului de a cere executarea silită și a dreptului de a cere compensarea sau restituirea contribuției se stabilește în același mod cu cel prevăzut pentru obligațiile fiscale."

- conform art. 91 alin. 1 din OG nr. 92/2003, cu modificările si completările ulterioare, „Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani. cu excepția cazului în care legea dispune altfel." Conform alin. 2 al aceluiași articol, „Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel."

Obligația aferenta anului 2007, calculata asupra venitului realizat in anul 2007 („OA 2007"), a luat naștere ulterior datei de 01.01.2008 (60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere anuale de către A., contribuabilului). Prin urmare, termenul de prescripție de 5 ani începe sa curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor, anul 2009, termenul împlinindu-se cel mai devreme la data de 01.01.2014.

Chiar si in cazul in care se apreciază ca termenul începe sa curgă de la data la care venitul anul aferent anului 2007 a fost efectiv realizat, respectiv anul 2007, in aceasta speța a intervenit suspendarea termenului de prescripție, motivata de următoarele argumente:

- prescripția extinctivă reprezintă o sancțiune specifică prin care legea sancționează starea de pasivitate a titularului dreptului. In cazul creanțelor bugetare, prescripția constituie o sancțiune a creditorului bugetar nediligent, care a lăsat prea mult timp sa treacă, fără a-si valorifica dreptul subiectiv;

- pentru a opera prescripția este necesara îndeplinirea cumulativa a următoarelor condiții:

1. titularul dreptului la acțiunea supusă prescripției extinctivc să rămână în pasivitate, în sensul că nu acționează pentru a-si realiza dreptul său în termenul stabilit;

2. termenul prevăzut de lege pentru exercițiul dreptului material la acțiune să se împlinească;

3. să nu existe vreo cauză de suspendare sau de întrerupere a cursului prescripției extinctive;

4. să existe o cerere formulată de persoana interesată, de constatare a intervenirii prescripției extinctive a dreptului material la acțiune

Referitor la prima condiție, se constata faptul ca, prin încheierea Protocolului invocat in decizia de impunere contestata, intre CNAS si A., creditorul a depus diligente pentru a obține informații referitoare la obținerea bazei de impunere care sa permită calcularea contribuției la FNUASS. Aceste informații au fost comunicate la un moment ulterior, făcând posibila îndeplinirea obligației legale de stabilire a contribuției, in cadrul termenului de prescripție.

Referitor la cea de-a treia condiție, se constata ca au intervenit doua cauze care afectează cursul prescripției, respectiv:

- cea prevăzută de art. 92 alin. 1 lit. a din OG nr. 92/2003, republicata, coroborat cu art. 2532 pct. 5 din Noul cod civil care precizează ca prescripția nu începe sa curgă "cât timp debitorul, în mod deliberat, ascunde creditorului existența datoriei sau exigibilitatea acesteia;" In situația de fata, contestatorul nu si-a declarat obligațiile la FNUASS, punând astfel in imposibilitate pe creditor sa cunoască si sa calculeze in sarcina acestuia un debit;

- cea prevăzută de art. 92 alin. 2 lit. c din OG nr. 92/2003, republicata, care operează "pe timpul cât contribuabilul se sustrage de la efectuarea inspecției fiscale". Astfel, potrivit art. 94 alin. 1 din OG nr. 92/2003, republicata, " Inspecția fiscală are ca obiect verificarea legalității și conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor de către contribuabili, respectării prevederilor legislației fiscale și contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impunere, stabilirea diferențelor obligațiilor de plată și a accesoriilor aferente acestora." Nedeclararea contribuției la FNUASS de către contestator a condus la imposibilitatea identificării contribuabilului ca subiect al inspecției fiscale, in vederea stabilirii legalității declarațiilor fiscale respective, astfel ca, pana la momentul identificării bazei de calcul al contribuției, termenul de prescripție al dreptului de stabilire a obligațiilor la FNUASS a fost suspendat.

In aceste condiții, prescripția nu a curs pentru perioada scursa de la momentul la care a luat naștere baza de impunere pana la momentul la are CAS D. a cunoscut informațiile privind baza de impunere, (respectiv 28.05.2009- procesul verbal nr. DSI/884/28.05.2009, moment de la care au început sa fie, efectiv, comunicate aceste informații).

In concluzie, termenul de prescripție al dreptului de a stabili obligații la FNUASS pentru anul 2007 se împlinește după data de 01.01.2014, deci ulterior datei emiterii deciziei de impunere din oficiu. In ceea cc privește excepțiile de ncconstitutionalitate invocate, respectiv deciziile Curții Constituționale a României nr. 164/12.03.2013 si nr. 335/10.03.2011 acesta vizează neconstitutionalitatea dispozițiilor art. 257 alin. 2 lit. e respectiv ale dispozițiilor art. 257 alin. 2 lit. f din Legea nr. 95/2006. Considerentele pentru care contestatorul are obligația plații contribuției raportata atât la veniturile din pensii cat si la cele rezultate din activități independente, rezulta din coroborarea dispozițiilor art. 257 alin. 2 lit. b, alin. 2A2 si alin. 3 din Legea nr. 95/2006, cu modificările si completările ulterioare, in vigoare in perioada in care au fost realizate veniturile respective.

Declararea si calculul contribuției asupra veniturilor rezultate din prestarea unei activități independente se efectuează la venitul estimat conform prevederilor art. 8 alin. 1 din Ordinul nr. 617/2007, si apoi la cel realizat, conform art. 8 alin. 4 din același ordin.

Decizia de impunere contestata a fost emisa ca urmare a informațiilor comunicate de A. in baza Protocolului din care rezulta faptul ca, in perioada pentru care a fost stabilita din oficiu contribuția la FNUASS, contestatorul figurează cu venituri rezultate din desfășurarea unei activități independente, asupra cărora, potrivit dispozițiilor art. 257 din Legea nr. 95/2006, se calculează contribuția la FNUASS.

In aceste condiții, motivul invocat de către reclamant este neîntemeiat.

Pentru toate considerentele precizate, s-a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata ca netemeinica si nelegala.

In drept, pârâta și-a întemeiat întâmpinarea pe disp. art. 205 Cod proc. Civila.

In dovedirea apărărilor formulate pârâta a înțeles să se folosească de proba cu acte, respectiv: Protocolul nr. P/5282/_/2007 si extras informatic, privind informațiile comunicate de A., referitoare veniturile contestatorului, procesul verbal nr. DS1/884/28.05.2009, înștiințarea nr._ din_ ; decizia de impunere nr._/23.12.2013; extras din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007; jurisprudența relevanta.

La aceiași dată pârâta Casa de Asigurări de Sănătate D. a formulat cerere de chemare în garanție a Agenției Naționale de Administrare Fiscala - Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice C. - Administrația județeana a finanțelor publice D. - cu sediul in C., .. 2, pentru următoarele motive:

Actul administrativ contestat, emis de instituția pârâtă, a avut la baza informațiile privind veniturile impozabile realizate de contestatorul Zorila I., date preluate informatic in baza Protocolului nr. P/5282/2007/_/2007 încheiat intre A. si CNAS. In acest sens, apreciem ca responsabilitatea cu privire la realitatea si corectitudinea datelor in baza cărora instituția pârâtă a întocmit actul administrativ contestat in prezenta cauza, revine in mod exclusiv organului fiscal.

Astfel s-au considerat ca sunt întrunite condițiile cerute de art. 72-art. 74 din Legea nr. 134/2010, art. 435 din Legea nr. 134/2010 si se impune introducerea in cauza a A.-DGRFP C.-AJFP D., pentru opozabilitate, deoarece, in eventualitatea in care contestația va fi admisa, A.-DGRFP C.-AJFP D. sa fie obligata la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu acest proces.

Mai mult decât atât, s-a menționat ca in conformitate cu prevederile art. V alin 4 din OUG 125/2011, începând cu data de 1 iulie 2012, instituția pârâtă a predat Agenției Naționale de Administrare Fiscala, in vederea colectării, "creanțele reprezentând contribuții sociale datorate de persoanele fizice (....) stabilite si neachitate pana la data de 30 iunie 2012."

Având in vedere cele de mai sus, s-a solicitat admiterea ca întemeiata a cererii de chemare in garanție formulata.

S-a solicitat judecarea in lipsa a cererii, conform art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod proc. civila.

In drept, s-au invicat dispozițiile art. 72-art. 74 din Legea nr. 134/2010 si art. 435 din Legea nr. 134/2010.

In dovedirea acțiunii s-a solicitat proba cu acte, respectiv cu Protocolul nr. P/5282/2007/_/2007 încheiat intre A. si CNAS.

Instanța, raportat la dispozițiile art. 248 NCPC - va analiza cu prioritate excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare astfel:

In ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a Președintelui CAS D. instanța constatând calitatea acestuia de reprezentant al CAS D. în emiterea deciziilor atacate va admite această excepție, înlăturând susținerile pârâtei ca neîntemeiate și va respinge acțiunea formulată față de Președintele CAS D. ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesual pasivă.

In ceea ce privește excepția tardivității invocată de pârâtă prin întâmpinare - instanța o va respinge ca neîntemeiată întrucât potrivit art 11 alin 1 din legea 554/2004 – Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a).data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau, după caz, data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluționare a cererii;

Si cum decizia nr.149 de soluționare a contestației a fost dată pe 14.04.2014 iar acțiunea a fost introdusă la instanță pe data de 19.08.2014 nu se poate aprecia că termenul de prescripție ar fi implinit (chiar și calculat de la data soluționării ci nu a comunicării contestației)

În ceea ce privește fondul cauzei, instanța reține că:

Prin Decizia de impunere nr._/23.12.2013, pârâta a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a achita contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile realizate din activități independente – în perioada 2007-2008 și 2010 -, în cuantum de 1595 lei.

Împotriva acestei Decizii reclamantul a formulat contestație – înregistrată sub nr. 3195/27.01.2014 -, însă prin Decizia nr. 149/14.04.2014, pârâta a respins contestația formulată.

Este de remarcat că, prin Sentința civilă nr. 835/08.02.2012, pronunțată de Curtea de Apel București – rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 6192/17.09.2013 a Î.C.C.J. - s-a dispus anularea parțială a dispozițiilor art. 35 alin. 1 din Ordinul președintelui CNAS nr. 617/2007, respectiv în ceea ce privește posibilitatea organului competent al CAS de a emite decizii de impunere.

În motivarea respectivei hotărâri s-a reținut că textul de lege anterior menționat statuează "în conformitate cu art. 215 alin. (3) din lege și art. 81 din Codul de procedură fiscală, pentru obligațiile de plată față de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de A., titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4), decizia de impunere emisă de organul competent al CAS, precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la A.."

Curtea de Apel București a stabilit că "dispozițiile art. 35 alin. (1) din Ordinul președintelui C. Naționale de A. de Sănătate nr. 617/2007 încalcă prevederile art. 86 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, potrivit cărora decizia de impunere se emite de organul fiscal competent, iar, potrivit art. 17 alin. (5) din același act normativ, organe fiscal sunt Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile subordonate acesteia, precum și compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale. Ca urmare, organele C. Naționale de A. de Sănătate nu sunt organe fiscale și, în consecință, nu pot emite decizii de impunere".

De asemenea, s-a precizat că, deși "Este adevărat că, potrivit art. 216 din Legea nr. 95/2006, "CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală", iar, potrivit art. 141 alin. (1) din acest din urmă act normativ, "Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează, în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent... ".

Dar decizia de impunere este un act de stabilire a impozitelor (reglementat de titlul VI al Codului de procedură fiscală) și nu un act de executare silită. Ca urmare, decizia de impunere nu se confundă cu titlul executoriu, în condițiile în care acesta din urmă este emis în mod separat conform dispozițiilor art. 141 alin. (4). În consecință, competența de a emite titluri executorii nu o include pe aceea de a emite decizii de impunere - așa cum s-a arătat mai sus, aceste competențe sunt stabilite de legiuitor în mod distinct.

Sentința civilă nr. 835/08.02.2012 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 243/04.04.2014.

Potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 554/2004 "Hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Acestea se publică obligatoriu după motivare, la solicitarea instanțelor, în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau, după caz, în monitoarele oficiale ale județelor ori al municipiului București, fiind scutite de plata taxelor de publicare”.

Prin urmare după rămânerea irevocabilă a Sentinței anterior menționate - 17.09.2013 -, cele decise de Curtea de Apel București – și anume că organele competente ale Caselor de A. de sănătate nu au posibilitatea de a adopta Decizii de Impunere pentru contribuțiile de asigurări sociale de sănătate, o astfel de prerogativă revenind organelor fiscale -, sunt obligatorii pentru Casele județene de A. de sănătate, astfel încât aceste instituții nu mai pot emite Decizii de Impunere ulterior datei de 17.09.2013.

În mod similar, după publicarea în Monitorul Oficial a Sentinței civile nr. 835/08.02.2012, instanțele judecătorești investite a soluționa acțiunile prin care se solicită anularea unor Decizii de Impunere adoptate de C.A.S., nu pot face abstracție – atunci când analizează legalitatea unor astfel de acte administrative -, de cele stabilite în mod irevocabil de către Curtea de Apel București, ci sunt ținute a lua în considerare faptul că a fost anulat în mod parțial art. 35 alin. 1 din Ordinul președintelui CNAS nr. 617/2007 – text de lege care conferea posibilitatea organului competent al CAS prerogativa de a adopta decizii de impunere pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la A..

Pârâta a invocat faptul că prevederile art. V alin. 2) și 7) din O.U.G. 125/2011 – care modifică și completează Codul fiscal (Legea 571/2003) statuează "2) Competența de administrare a contribuțiilor sociale datorate de persoanele fizice prevăzute la alin. (1) pentru veniturile aferente perioadelor fiscale anterioare datei de 1 ianuarie 2012, precum și perioadei 1 ianuarie - 30 iunie 2012 cu titlu de contribuții sociale aferente anului 2012 și, totodată, pentru soluționarea contestațiilor împotriva actelor administrative prin care s-a făcut stabilirea revine caselor de asigurări sociale, potrivit legislației specifice aplicabile fiecărei perioade", respectiv "7) După stabilirea contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice potrivit alin. (2), casele de asigurări sociale transmit Agenției Naționale de Administrare Fiscală o copie a titlurilor în care sunt individualizate contribuțiile sociale astfel stabilite, până cel târziu la data de 30 iunie 2013" -, îi confereau prerogativa de a administra contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice, prin noțiunea de administrare înțelegându-se inclusiv posibilitatea de "stabilire" a contribuțiilor, prin emiterea Deciziilor de Impunere.

În primul rând, este de remarcat că respectivele dispoziții au intrat în vigoare în data de 01.01.2012, așadar erau în vigoare la momentul pronunțării Sentinței civile nr. 835/08.02.2012 și, ca atare, ar fi trebuit invocate în apărare în fața Curții de Apel București sau, eventual, în fața instanței de recurs.

În al doilea rând, este de remarcat că art. V alin. 2) din O.U.G. 125/2011 face trimitere în mod expres la "legislația specifică aplicabilă fiecărei perioade" – din moment ce, în mod evident, acest act normativ nu poate produce efecte decât pentru viitor, nu și pentru perioade anterioare intrării în vigoare întrucât, în caz contrar, ar contraveni principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituția României – or, Curtea de Apel București, analizând cadrul normativ în vigoare la momentul adoptării anterior menționate, a apreciat că, din coroborarea prevederilor Legii 95/2006 cu dispozițiile O.G. 92/2003, se desprinde concluzia că Deciziile de Impunere pot fi emise doar de organul fiscal competent – A.N.A.F și unitățile subordonate acesteia, precum și compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale -, nu și de către Casele de A. de sănătate.

În consecință, chiar dacă pârâta a primit - în baza Protocolului încheiat C.N.A.S și A.N.A.F. -, Declarațiile de venit care certificau faptul că reclamanta a realizat – în perioada 2007-2009, venituri din activități independente, nu avea - ulterior rămânerii irevocabilă a Sentinței civile nr. 835/08.02.2012 -, competența de întocmi Decizii de Impunere în cuprinsul cărora să fie evidențiată cota de contribuție datorată de persoanele fizice la Fondul Național al Asigurărilor de Sănătate pentru respectivele venituri, o astfel de prerogativă revenind unităților subordonate A.N.A.F.

Or, în contextul în care respectiva Sentință a rămas irevocabilă în data de 17.09.2013 iar Decizia de Impunere contestată a fost adoptată în data de 23.12.2013, pârâta a procedat în mod nelegal, astfel încât reclamanta este îndreptățită a obține desființarea atât a Deciziei de Impunere nr._/23.12.2013, cât și a Deciziei nr. 149/14.04.2014 – prin care, în mod eronat, a fost respinsă Contestația declarată împotriva Deciziei de Impunere.

Pentru considerentele expuse anterior, va fi admisă cererea de chemare în judecată, cu consecința anulării actelor administrative anterior menționate.

Referitor la cererea de chemare în garanție formulată de instituția pârâtă în contradictoriu cu Administrația Județeană a Finanțelor Publice D., instanța reține că, potrivit disp. art. 72 alin. 1 N. C.pr.civ., „Partea poate să cheme în garanție o terță persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte, cu o cerere separată în garanție sau în despăgubiri”.

Textul de lege anterior menționat implică faptul că, între persoana care formulează o astfel de cerere și chematul în garanție există anumite raporturi juridice care îndreptățesc pe cel care introduce acțiunea să pretindă o anumită prestație din partea chematului în garanție. Or, între pârâtă și chematul în garanție nu există raporturilor juridice preexistente care să îi permită CAS D. să o acționeze pe A.J.F.P. D. și să-i solicite să-i achite cheltuielile de judecată, în ipoteza în care pârâta va fi obligată, la rândul său, la plata unor astfel de cheltuieli. Este adevărat că, în baza Protocolului încheiat C.N.A.S și A.N.A.F. au fost transmise pârâtei Declarațiile de venituri pe care reclamanta le-a depus la organele fiscale, însă acest aspect nu îndreptățește concluzia că instituția chemată în garanție ar avea vreo responsabilitatea în ceea ce privește emiterea Deciziei de Impunere contestate. Răspunderea pentru întocmirea actului administrativ-fiscal anterior menționat revine în exclusivitate pârâtei CAS D., care a calculat contribuții datorate FNUASS pentru veniturile realizate din activități independente deși, nefiind organ fiscal, nu era îndreptățită să evidențieze respectivele contribuții. Afirmația că "responsabilitatea cu privire la realitatea datelor in baza cărora instituția pârâtă a întocmit actul administrativ contestat revine in mod exclusiv organului fiscal", este lipsită de relevanță juridică, din moment ce reclamanta nici nu a pretins că sumele evidențiate în cuprinsul Declarațiilor de venituri ar fi fost transmise în mod incorect.

În altă ordine de idei, cererea apare ca fiind rămasă și fără obiect, în contextul în care a vizat doar eventualele cheltuieli de judecată pe care reclamanta le-ar fi pretins în ipoteza admiterii acțiunii, iar reclamanta nu a înțeles să solicite astfel de cheltuieli.

Date fiind aspectele prezentate anterior, urmează a fi respinsă cererea de chemare în garanție intentată, ca fiind neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesual pasive a Președintelui CAS D. invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul Z. I. față de Președintele CAS D., la sediul din C., ., nr.8, jud. D., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesual pasivă.

Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Admite acțiunea formulată reclamantul Z. I., domiciliat în C., ., .,., în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE D., cu sediul din C., ., nr.8, jud. D..

Anulează decizia 149/2014 si decizia de impunere_/23.12.2013.

Respinge cererea de chemare in garanție a DIRECȚIEI GENERALE REGIONALE A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul in ..2, Jud. D.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând să fie depusă la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 25 noiembrie 2014.

Președinte,

C. R.

Grefier,

M. M.

Red/jud C.Rot.

Tehnored/gref M.M.

5 ex./05 Decembrie 2014

← Anulare act administrativ. Sentința nr. 811/2014. Tribunalul DOLJ  Anulare act administrativ. Sentința nr. 2391/2014. Tribunalul... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 3395/2014. Tribunalul DOLJ