Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 1717/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1717/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 13-05-2014 în dosarul nr. 276/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 1717/2014
Ședința publică de la 13 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. G.
Grefier M. M.-S.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul S. I. - reprezentat de Sindicatul Administrației Publice "Forța Legii" -, în contradictoriu cu pârâta Poliția L. C., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr. 188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic B. M. N. pentru reclamant, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că pârâta a depus la dosar actele solicitate la termenul anterior, în timp ce reprezentanta reclamantului a depus la dosar o precizare de acțiune – în cuprinsul căreia se menționează că perioada pentru care se solicită acordarea procentului de 7,5% la salariul de bază este 01.01.2011 – 01.11.2012.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul D. sub nr._, în data de 15.01.2014 reclamantul S. I. - reprezentat de Sindicatul Administrației Publice "Forța Legii" a chemat în judecată pe pârâta POLIȚIA L. C. solicitând ca prin hotărârea pe care se va pronunța, aceasta să fie obligată să-i acorde diferențele salariale reprezentând procentul de 7,5 % aplicat salariului de bază pentru perioada 01.01.2011 – 26.04.2013, procent corespunzător celor 3 clase de salarizare succesive care trebuiau acordate începând cu data de 01 ianuarie 2011.
În motivarea acțiunii s-a învederat faptul că reclamantul - membru al Sindicatului Administrației Publice "Forța Legii" -, a avut raporturi de serviciu cu autoritatea publică pârâtă, în calitate de funcționar public, ocupând funcția publică de polițist local până la data de 26.04.2013 – când a încetat raportul de serviciu prin acordul părților.
Printr-un memoriu comun adresat conducerii pârâtei și Sindicatului, în temeiul art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, și altor prevederi legale invocate, reclamanta a solicitat conducerii instituției acordarea de bunăvoie a diferențelor salariale la care avea dreptul potrivit legii - reprezentând procentul de 7,5% aplicat salariului de bază, aferent perioadei 01.01._13. În cazul refuzului instituției de a pune în aplicare prevederile legale încălcate în perioada anterior menționată, reclamantul a împuternicit organizația sindicală să îl reprezinte - conform art. 28 din Legea Dialogului Social nr. 62/2011 -, în vederea efectuării tuturor demersurilor necesare pentru recuperarea drepturilor bănești la care este îndreptățit.
La plângerea prealabilă formulată de reclamant, pârâta nu a răspuns favorabil.
La data de 28 decembrie 2010, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 877 Legea-cadru nr. 284/2010 - privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice -, care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011, dată la care, potrivit art. 39 lit. ,,w)", a fost abrogată Legea-cadru nr. 330 / 2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Reclamantul, funcționar public, a ocupat funcția publică de polițist local până la data de 26.04.2013. În temeiul art. 16 alin. (1) din Legea poliției locale nr. 155/2010, raporturile de serviciu ale polițiștilor locali (...) se stabilesc, se modifică, se suspendă și încetează în condițiile stabilite potrivit prevederilor prezentei legi și ale Legii nr. 188/1999.
Statutul funcționarilor publici - Legea nr. 188/1999 -, prevede la art. 31 alin. (3) că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
În conformitate cu art. 33 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010, la data intrării în vigoare, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010, pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale deținute, stabilindu-se clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia.
Potrivit salarizării funcționarilor publici - Anexa I - familia ocupațională de funcții bugetare "administrație", la Nota 3 din reglementările prevăzute pentru funcțiile publice specifice de execuție se prevede dreptul acestei categorii de personal potrivit căruia, pentru compensarea activității specifice salariul de bază al polițiștilor comunitari se majorează cu 3 clase de salarizare succesive, prin act administrativ al ordonatorului de credite.
În conformitate cu prevederile art. 10 alin. (5) din aceeași lege-cadru, diferența dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din salariul de bază, solda/salariul de funcție, indemnizația lunară de încadrare, utilizându-se rotunjirea la a doua zecimală a coeficienților de ierarhizare aferenți claselor de salarizare.
De drepturile prevăzute la Nota 3 din Anexa I a Legii-Cadru nr. 284/2010 reclamantul nu a beneficiat până în prezent, în perioada 16.08._13 aflându-se în litigiu cu pârâta – care îl eliberase succesiv, în mod netemeinic și nelegal, din funcția publică deținută.
Prin Sentința Tribunalului D. nr. 2156 / 2011 - irevocabilă prin Decizia Curții de Ape! C. nr. 1560/2012 -, pronunțată în dosarul nr._/63/2010*, a fost anulată decizia de eliberare a reclamantului din funcția publică, iar pârâta a fost obligată să-l reintegreze în funcția deținută anterior și să-i plătească drepturile salariale aferente, începând cu data încetării raportului de serviciu până la data reintegrării efective. Prin Deciziile nr. 72 și 73 emise în aceeași zi (06.04.2012), reclamantul a fost reintegrat și din nou eliberat nelegal din funcția publică.
Prin Sentința nr. 4333/2012 - irevocabilă prin Decizia Curții de Apel C. nr. 528/23.01.2013 -, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/2012, a fost admisă acțiunea reclamantului, și s-a dispus anularea Deciziei nr. 73/06.04.2012, reintegrarea în funcția publică și acordarea despăgubirilor egale cu drepturile salariale cuvenite de la data încetării raportului de serviciu (06.04.2012) până la data reintegrării efective în funcția publică - reintegrare care a avut loc în fapt la data de 26.04.2013.
Instanțele de contencios administrativ au constatat irevocabil încetarea netemeinică și nelegală a raportului de serviciu al reclamantului, anulând actele de eliberare din funcție, dispunând reintegrarea acestuia în funcție publică și acordarea drepturilor de care funcționarul public ar fi trebuit să beneficieze, de la date încetării raportului de serviciu până la data reintegrării efective. Dreptul la un salariu stabilit în conformitate de prevederile legale aplicabile acestei categorii de funcționari publici - polițiști locali -, se încadrează în categoria drepturilor de care reclamantul ar fi trebuit să beneficieze.
La data reintegrării în funcția publică anterior deținută, reclamantului i s-au acordai despăgubiri salariale calculate pentru fiecare lună pentru perioada 16.09._13, luând în considerare salariul pe care reclamantul în avea anterior eliberări; nelegale din funcția publică și prin asimilare cu funcțiile publice existente la nivelului instituției, fără a include începând cu 01.01.2011, drepturile salariale ce izvorăsc din prev. Anexei I Nota 3 din Legea-Cadru nr. 284/2010.
Prin dispoziții individuale emise în data de 08.11.2012, conducătorul pârâtei a dispus majorarea salariului de bază al tuturor funcționarilor publici – polițiști locali -, cu 7,5%, corespunzător celor 3 clase de salarizare succesive prevăzute de lege începând cu data de 01.11.2012. Astfel, prin actele administrative emise, pârâta a recunoscut dreptul polițiștilor locali la majorarea salariului de bază cu 7,5% și implicit, a recunoscut vina nepunerii în executare a prevederilor legale aplicabile reclamanților începând cu data de 01 ianuarie 2011.
Din moment ce prin actele emise de conducătorul pârâtei se recunoaște o situație existentă anterior, este normal ca și consecințele acestei situații să se producă și asupra reclamantului, din ziua în care a luat naștere dreptul tuturor polițiștilor locali de a beneficia de prevederile legii-cadru stabilite în favoarea lor.
Dreptul la salariu constituie un drept de remunerare a muncii. Acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică. Potrivit art. 53 din Constituție, exercițiul drepturilor poate fi restrâns numai dacă se impune, în condiții expres definite, numai dacă este necesar, astfel încât măsura să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Prin urmare, urmează a se constata nelegalitatea neacordării procentului de 7,5% din salariul de bază ca parte componentă a salariului reclamantului începând cu 1 ianuarie 2011, și faptul că acestea contravin Constituției României.
În temeiul art. 117 din Legea nr. 188/1999, coroborate cu prevederile art. 171 din Legea 53/2003 Codul Muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate. Termenul de prescripție prevăzut este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului.
În speță, acest termen este respectat.
Pentru a-și susține „nevinovăția" în ceea ce privește nerespectarea obligațiilor legale, pârâtă a susținut în răspunsul la plângerea prealabilă că „acordarea acestui procent nu se impunea de la sine (...) ci, în urma analizei activităților noi pe care le desfășoară personalul Poliției Locale față de personalul Poliției Comunitare corelată cu existența resurselor bugetare", iar „Primăria Municipiului C. a repartizat instituției pentru cheltuielile de personal, o sumă care nu permitea creșterea nivelului plății pentru drepturi de personal, față de luna decembrie 2010 ."
Susținerile pârâtei sunt neîntemeiate din următoarele considerente:
- potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010, cele 3 clase de salarizare succesive se acordau pentru compensarea activității specifice acestei categorii de personal, și nu pentru activități noi pe care le-ar fi desfășurat personalul Poliției Locale față de personalul defunctei Poliția Comunitară;
- în condițiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 155/2010, poliția locală s-a organizat prin preluarea posturilor și personalului poliției comunitare, (...) cu încadrarea în numărul de posturi stabilit în condițiile prevăzute de lege;
- legislația aplicabilă după data de 01.01.2011 a substituit titulatura de agent comunitar prin cea de polițist local. Însă cele două noțiuni sunt echivalente la momentul 01.01.2011, ca atribuții și condiții necesare ocupării funcției publice. Este vorba de o similitudine a posturilor, chiar de o identitate a lor la momentul 01 ianuarie 2011, pârâta reîncadrând aceiași funcționari publici în noile funcții, în exclusivitate prin efectul legii. Rezultă că acele 3 clase de salarizare trebuiau acordate reclamanților pentru activitatea specifică funcției lor, de polițiști comunitari (actualmente polițiști locali), nu în considerarea desfășurării vreunor noi activități. Interpretarea pârâtei excede prevederilor legale;
- conform prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 155/2010 și a HCL C. nr. 475/2010, Poliția L. a Municipiului C. are personalitate juridică putând propune Consiliului Local spre aprobare, „Bugetul de venituri și cheltuieli" (art. 42 din Legea nr. 155/2010);
- susținerea pârâtei că nu i s-ar fi acordat o sumă care să permită creșterea nivelului plății pentru drepturi de personal nu poate fi reținută în condițiile în care instituția avea obligația să prevadă în „Bugetul de venituri și cheltuieli", aceste drepturi bănești pentru acordarea celor 3 clase de salarizare succesive, să supună aprobării proiectul de buget și să acorde aceste sume;
- invocarea propriei culpe a angajatorului în ceea ce privește neincluderea în bugetul de venituri și cheltuieli a sumelor necesare acordării drepturilor bănești legale reclamanților nu poate conduce la concluzia privării acestora de componenta salarială prevăzută de lege și în mod nelegal suprimată de pârâtă. Prin interpretarea proprie pe care pârâta o da textului legii și argumentarea neacordării drepturilor bănești, pârâta a demonstrat rea-credință în aplicarea legii.
Din motivele dezvoltate, în opinia reclamantului, rezultă că instituția publică angajatoare este obligată să-și achite datoriile de natură salarială către angajații proprii și să le acorde drepturile bănești solicitate, deoarece potrivit art. 117 din Legea nr. 188/1999, coroborat cu prevederile art. 161 din Legea 53/2003 Codul Muncii, obligațiile salariale trebuiau plătite înaintea oricăror alte obligații ale unității angajatoare.
Neacordarea unei părți componente a salariului reclamantului în perioada 01.01._13 și lipsirea acestuia de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente acestei diferențe reprezintă, indiscutabil, o ingerință ce are ca efect privarea reclamantului de bunul său, în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Procedându-se în acest fel, s-a adus atingere chiar substanței dreptului de proprietate al reclamantului, atingere care, în concepția instanței europene, este incompatibilă cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
În aceste condiții, trebui a se constata că, prin neacordarea procentului de 7,5% din salariul reclamantului în perioada 1 ianuarie_13, pârâta a încălcat dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1. Ca urmare a acestei constatări, în aplicarea dispozițiilor art. 41 din Convenție, reclamantul este îndreptățit să i se restituie sumele de bani aferente acestei diferențe, reținute în mod nelegal.
În drept, au fost invocate prevederile art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/ 2011; Legii poliției locale nr. 155/2010; Legii nr. 554 / 2004 privind Contenciosul administrativ; Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici; Legii nr. 53/2003 - Codul Muncii; Legii-Cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
În data de 31.01.2014, pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamant, ca fiind neîntemeiata.
În cuprinsul întâmpinării s-a învederat faptul că, prin Decizia nr. 1346/2013 - emisă de directorul executiv al Politiei Locale a Municipiului C. -, reclamantul a fost reîncadrat începând cu data de 26.04.2013, pe funcția publica de polițist local, totodată stabilindu-se si salariul de baza al acestuia.
De asemenea, prin aceeași decizie, reclamantului i-au fost acordate și drepturile bănești actualizate, de la data încetării raportului de serviciu si pana la data reintegrării efective.
Începând cu data de 01.01.2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor si al celorlalte clemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut - astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010 -, s-a majorat cu 15%, majorare de care a beneficiat și reclamantul la momentul achitării drepturilor salariale.
Mai mult decât atât, art. 5 din decizia anterior menționată prevede termenul de contestație a acesteia, conform legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Având in vedere faptul ca reclamantul solicita acordarea diferențelor salariale reprezentând procentul de 7,5 % aplicat salariului de baza pentru perioada 01.01._13, adică modificarea cuantumului salariului brut stabilit prin decizia anterior menționată, pârâta a înțeles să invoce excepția inadmisibilității acțiunii - raportat la prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care statuează ca "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 8, alin. (1) din același act normativ, "persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale".
In speța, pentru a fi îndeplinită procedura plângerii prealabile, reclamantul avea obligația sa depună, in termen, un înscris înregistrat la sediul Politiei Locale a Municipiului C., solicitând revocarea, in tot sau in parte, a Deciziei nr. 1346/2013.
Or, plângerea prealabilă formulată de reclamant a fost înaintată instituției pârâte în data de 12.12.2013, termenul prevăzut de lege nefiind respectat.
Pârâta a menționat faptul că salariile polițiștilor locali au fost calculate începând cu data de 01.01.2011 conform prevederilor art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 201 1 a personalului plătit din fonduri publice.
In conformitate cu prevederile OMAI nr. 7/2011 - privind aprobarea nivelului maxim al cheltuielilor de personal aferent bugetului general centralizat al unităților administrativ-teritoriale pe anul 2011 -, la nivelul Primăriei Municipiului C. a fost repartizat un plafon de cheltuieli de personal, ținându-se cont de plățile efective din luna noiembrie 201 0.
Din plafonul menționat, Primăria Municipiului C. (ordonator principal de credite), a repartizat instituției pârâte pentru cheltuieli de personal suma totală de 6.238 mii lei, stabilită strict pentru salarizarea funcțiilor ocupate, având la baza drepturile salariale aferente lunii noiembrie 2010, suma care nu permitea creșterea nivelului plaților fata de perioada menționata.
Potrivit art. 9 alin. (2) din Legea responsabilității fiscale bugetare nr. 69/2010, "totalul cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat nu poate fi majorat pe parcursul anului bugetar, cu ocazia rectificărilor bugetare".
Astfel, Politia L. a Municipiului C., a fost in imposibilitate de a solicita suplimentarea prevederilor aprobate la cheltuieli de personal, in primul rând datorita plafonului impus de OMAI nr. 7/2011, iar in al doilea rând ținând cont de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 69/2010, care interzic rectificarea bugetara.
Prin adresa nr. 840/05.01.2011, ANAF - Direcția Generala a Finanțelor Publice a Județului D., a solicitat Primăriei Municipiului C. situația nivelului maxim al cheltuielilor de personal pe anul 2011, având in vedere următoarele criterii si clemente:
- execuția cheltuielilor de personal din luna noiembrie 2010;
- majorarea cu 15% a salariilor in anul 2011 față de salariile din luna octombrie 2010, etc.
Pârâta a făcut referire la prevederile art. 4 din Legea nr. 273/2006 - privind finanțele publice locale -, și a pretins că acordarea procentul de 7,5 % aplicat salariului de baza începând cu data de 01.01.2011 constituia o încălcare a respectivelor dispoziții, reprezentând infracțiune potrivit prevederilor legii bugetare.
In anul 2012, prevederea aprobata la cheltuieli de personal prin rectificare bugetara a permis emiterea deciziilor de majorare cu 7,5 % a salariilor de baza pentru personalul Politiei Locale a Municipiului C., începând cu data de 01.1 1.2012.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 si urm. Cod procedura civila si prevederile legale menționate în cuprinsul întâmpinării.
În contradovadă, pârâta a depus la dosar înscrisuri.
Pentru termenul de judecată din data de 13.05.2014, reprezentanta reclamantului a depus la dosar o precizare de acțiune – în cuprinsul căreia se menționează că perioada pentru care se solicită acordarea procentului de 7,5% la salariul de bază este 01.01.2011 – 01.11.2012.
Au fost depuse la dosar: copii după Deciziile nr. 72/06.04.2012, nr. 73/06.04.2012, nr. 1346/19.04.2013 și nr. 1348/26.04.2013 – adoptate de directorul executiv al Poliției Locale a Municipiului C.; copia cererii prin care reclamantul solicita pârâtei majorarea salariului de bază cu un procent de 7,5 %, pentru perioada 01.01._13 – înregistrată sub nr._/12.12.2013 -, și răspunsul la aceasta, exprimat în cuprinsul adresei nr._/08.01.2014; copii după înscrisurile intitulate "ștat de plată conform Decizie Tribunal", pentru perioadele 16.09.2010 – 31.12.2010, 01.01.2011 – 31.12.2011 și 01.01.2012 – 26.04.2012; copii după înscrisurile intitulate "ștat plată conform Sentință Civilă nr. 4333", pentru perioadele 01.04.2012 – 31.12.2012 și 01.01.2013 – 26.04.2013; o . Decizii emise de directorul executiv al Poliției Locale a Municipiului C. în data de 08.11.2012; copii după Sentințele nr. 2156/18.10.2011 și nr. 4333/12.10.2012 – pronunțate de Tribunalul D.; copia adresei nr. 840/05.01.2011 – întocmită de Direcția Generala a Finanțelor Publice a Județului D.; copii după HCL C. nr. 35/10.02.2011, respectiv 52/02.02.2012.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Reclamantul a fost funcționar public de execuție – desfășurându-și activitatea în cadrul Poliției Locale a municipiului C., în calitate de polițist local, până în data de 26.04.2013 când, conform Deciziei nr. 1348/26.04.2013 – adoptată de directorul executiv al Poliției Locale a Municipiului C. -, i-au încetat raporturile de serviciu, prin acordul părților.
Prin Sentința Tribunalului D. nr. 2156/18.10.2011 - irevocabilă prin Decizia Curții de Apel C. nr. 1560/2012 -, pronunțată în dosarul nr._/63/2010*, s-a dispus anularea Decizia nr. 2298/16.08.2010 și reintegrarea reclamantului pe funcția publică deținută anterior, iar pârâta a fost obligată să-i achite drepturile salariale aferente, începând cu data încetării raporturilor de serviciu și până la momentul reintegrării efective.
Prin Decizia nr. 72/06.04._, directorul executiv al Poliției Locale a Municipiului C. a dispus reintegrarea reclamantului în funcția publică de agent comunitar însă, prin Decizia nr. 73 – adoptată în aceeași zi (06.04.2012) -, reclamantul a fost eliberat din funcția publică.
Prin Sentința nr. 4333/2012 - irevocabilă prin Decizia Curții de Apel C. nr. 528/23.01.2013 -, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/2012, s-a dispus anularea Deciziei nr. 73/06.04.2012, iar pârâta a fost obligată să emită o Decizie de reintegrare a reclamantului pe funcția din noua organigramă echivalentă funcției stabilite prin Decizia nr. 72/06.04.2012, și să-i achite despăgubiri egale cu drepturile salariale cuvenite până la data reintegrării efective în funcția echivalentă din noua organigramă.
Prin Decizia nr. 1346/19.04.2013, directorul executiv al Poliției Locale a Municipiului C. a dispus ca, începând cu data de 26.04.2013, reclamantul să fie reintegrat în funcția publică de polițist local clasa a-III-a. Prin aceeași Decizie, reclamantului i-a fost stabilit salariul de bază și s-a dispus a i se achita și drepturile salariale cuvenite – de la data încetării raporturilor de serviciu și până la momentul reintegrării efective.
Înscrisurile intitulate "ștat de plată conform Decizie Tribunal", pentru perioadele 16.09.2010 – 31.12.2010, 01.01.2011 – 31.12.2011 și 01.01.2012 – 26.04.2012, respectiv "ștat plată conform Sentință Civilă nr. 4333", pentru perioadele 01.04.2012 – 31.12.2012 și 01.01.2013 – 26.04.2013 certifică faptul că reclamantului i-au fost achitate drepturilor salariale cuvenite, precum și împrejurarea că, începând cu data de 01.11.2012, salariul de bază al reclamantului a fost majorat cu 7,5% - corespunzător a 3 clase de salarizare succesivă.
Printr-un memoriu adresat atât Sindicatului Administrației Publice "Forța Legii" cât instituției pârâte – înregistrat la pârâtă sub nr._/12.12.2013 -, reclamantul a solicitat acordarea diferențelor salariale reprezentând procentul de 7,5% aplicat salariului de bază pentru perioada 01.01._13 însă, prin adresa nr._/08.01.2014, Poliția L. a Municipiului C. le-a comunicat că nu există un temei legal pentru a putea da curs respectivei cereri.
Conform dispozițiilor art. 33 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010, "La data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale deținute, stabilindu-se clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia".
Potrivit prevederilor Notei 3 la Anexa I - familia ocupațională de funcții bugetare "administrație" -, din Legea anterior menționată, "Pentru compensarea activității specifice salariul de bază al polițiștilor comunitari se majorează cu până la 3 clase de salarizare succesive, prin act administrativ al ordonatorului de credite".
Așa cum statuează art. 10 alin. (5) din același act normativ - Legea-cadru nr. 284/2010 -, "Diferența dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5 % din salariul de bază, solda/salariul de funcție, indemnizația lunară de încadrare, utilizându-se rotunjirea la a doua zecimală a coeficienților de ierarhizare aferenți claselor de salarizare".
Coroborând prevederile legale anterior menționate se reține faptul că salariul de bază cuvenit polițiștilor comunitari reîncadrați în funcții începând cu data de 01.01.2011 – stabilit în conformitate cu prevederile Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/2010 -, trebuie majorat cu până la 3 clase de salarizare succesive - pentru compensarea activității specifice salariul de bază al polițiștilor comunitari -, printr-un act administrativ al ordonatorului de credite.
Prin urmare, pârâta era ținută să adopte un act administrativ, prin care să-i acorde reclamantului și drepturile conferite de Nota 3 a Anexei I la Legea nr. 284/2010.
De altfel, la un moment ulterior intrării în vigoare a Legii-Cadru nr. 284/2010, pârâta a și procedat în acest fel, astfel încât salariul de bază al reclamantului a fost majorat cu 7,5% (corespunzător a 3 clase de salarizare succesivă) începând cu data de 01.11.2012, și nu de la momentul 01.01.2011.
Prin urmare, pârâta recunoaște, în mod indirect, că reclamantul era îndrituit a obține drepturile salariale reglementate de Nota 3 a Anexei I la Legea nr. 284/2010 de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ (01.01.2011) – în contextul în care respectivul text de lege nu a suferit nicio modificare, având aceeași formă ca în momentul publicării în Monitorul Oficial și la momentul 01.11.2012.
Referirile pârâtei la dispozițiile OMAI nr. 7/2011, la Legea responsabilității fiscale bugetare nr. 69/2010 și la Legea nr. 273/2006 nu pot conduce, sub nicio formă, la concluzia că anumite drepturi salariale prevăzute în mod expres de Legea-Cadru nr. 284/2010 (legiuitorul folosește sintagma salariul de bază "se majorează" și nu "se poate majora", astfel încât este obligatorie adoptarea unui act în acest sens, și nu lăsată la libera apreciere a persoanei care are competența de emitere a respectivului act), pot să nu fie acordate beneficiarilor, sub pretextul că "la nivelul Primăriei Municipiului C. a fost repartizat un plafon de cheltuieli de personal, ținându-se cont de plățile efective din luna noiembrie 2010", ori că "totalul cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat nu poate fi majorat pe parcursul anului bugetar, cu ocazia rectificărilor bugetare".
Un act normativ în vigoare - Legea-Cadru nr. 284/2010 -, trebuie a fi respectat de către toți ordonatorii de credite, iar aceștia au obligația de a întocmi un buget în care să prevadă cheltuieli de personal într-un asemenea cuantum încât să poată fi achitate funcționarilor publici de execuție care au raporturi de serviciu cu o instituție publică toate drepturile salariale conferite de legiuitor. Într-un stat de drept, nu este admisibil ca o instituție publică locală să nu acorde funcționarilor publici care-și desfășoară activitatea în cadrul său decât o parte dintre drepturile salariale cuvenite prin lege - cu singura justificare că ordonatorii principali de credite nu-i alocă suficiente fonduri pentru plata integrală a acestora. Dacă s-ar accepta o astfel de logică, s-ar ajunge la situația ca drepturile salariale – deși prevăzute în legea salarizării -, să fie acordate în raport de bunul plac al ordonatorilor de credite – care alocă sau nu fonduri pentru plata acestora - și, de asemenea, momentul de la care se acordă să nu fie stabilit de legiuitor ci să rămână la latitudinea conducătorului instituției publice – în speță sporul solicitat de reclamant a fost acordat după un an și 10 luni de la momentul intrării în vigoare a Legii care îl reglementa -, lucru inadmisibil într-un stat care pretinde că se călăuzește după principiul preeminenței dreptului.
Așadar, date fiind cele prezentate, nu se poate susține că pârâta "a fost in imposibilitate de a solicita suplimentarea prevederilor aprobate la cheltuieli de personal" – așa cum se afirmă în cuprinsul întâmpinării – dimpotrivă, aceasta trebuia să întreprindă toate demersurile la Consiliul Local C. și să solicite alocarea unor fonduri suficiente pentru achitarea integrală a drepturilor salariale ale polițiștilor locali care-și desfășoară activitatea în cadrul său, or nu a fost prezentată nicio dovadă a efectuării unor demersuri în acest sens.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța constată că reclamantul a fost lipsit – fără temei legal -, de un drept salarial (majorarea salariului de bază cu un procent de până la 7,5 %) în perioada 01.01.2011 – 31.10.2012, astfel încât este îndreptățit să solicite obligarea pârâtei la acordarea acestuia.
D. urmare, va fi admisă acțiunea – așa cum a fost precizată -, și, în consecință, va fi obligat pârâtul să acorde reclamantului o majorare a salariului de bază cu un procent de 7,5 % - corespunzător a 3 clase de salarizare succesivă -, pentru perioada 01.01.2011 – 31.10.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul S. I. - reprezentat de Sindicatul Administrației Publice "Forța Legii, având sediul în C., ., nr. 32, jud. D. -, în contradictoriu cu pârâta Poliția L. C., cu sediul în C., ., nr. 22, jud. D., având ca obiect acordarea drepturilor salariale funcționarilor publici, așa cum a fost precizată.
Obligă pârâtul să acorde reclamantului o majorare a salariului de bază cu un procent de 7,5 % - corespunzător a 3 clase de salarizare succesivă -, pentru perioada 01.01.2011 – 01.11.2012.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică, azi 13 mai 2014.
Președinte, C. M. G. | ||
Grefier, M. M.-S. |
Red. C.G./21.05.2014
Tehnored. M.M/4 ex/
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 2310/2014. Tribunalul... | Pretentii. Sentința nr. 1489/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|
