Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2287/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2287/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 27-06-2014 în dosarul nr. 16308/63/2013*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 2287/2014
Ședința publică de la 27 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE J. S.
Grefier C. P.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul S. C. în contradictoriu cu pârâții D G R F P C. ÎN NUMELE ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., . C. și I. M., având ca obiect suspendare executare act administrativ REJUDECARE.
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare au lipsit părțile.
Procedura nelegal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează lipsa de procedură cu pârâta . G., prin restituirea procedurii de citare, după care,
Instanța consideră necesar amâna cauza pentru a se emite adresă la Registrul comerțului pentru a se emite un certificat constatator privind istoricul firmei în sensul de a se comunica sediul social, asociații, lichidatorul, dacă este cazul.
După strigarea cauzei, dar înainte de terminarea ședinței de judecată și închiderea dezbaterilor s-au prezentat în instanță av. P. M. și cons jr. F. C. pentru pârât.
Instanța revine asupra amânării cauzei.
Av.P. M. pentru reclamant depune la dosar certificatul emis de O.R.C. prin care se face dovada că . C. a fost radiată.
Instanța revine asupra dispoziției de a se emite adresă către O.R.C., deoarece nu se mai justifică și ia act că societatea a fost radiată, după care;
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, s-a acordat cuvântul asupra cererii de suspendare.
Avocat M. P. solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, consideră că sunt îndeplinite dispoz. art. 14 și 15 din legea 554/2004 și ale art. 27 alin. 2.
Cons jr. F. C. solicită respingerea cererii întrucât nu sunt îndeplinite dispoz. art. 14 din Legea 554/2004.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față ,deliberând, constată următoarele:
Prin sentința nr. 150 din data de 20 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, s-a admis cererea formulată de reclamantul S. C., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C..
A fost suspendată executarea deciziei nr._ din 04.04.2013 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr._/63/2013 al Tribunalului D..
Împotriva sentinței nr. 150 din data de 20 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, a declarat recurs pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. în numele și pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice D..
În motivarea recursului, recurenta pârâta a susținut căhotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material întrucât în mod eronat a fost admisă cererea de suspendare a executării actelor administrativ fiscale atacate, nefiind îndeplinite cumulativ cerințele legale pentru aceasta.
Prin sentința sus menționată s-a dispus suspendarea executării Deciziei nr._/04.04.2013 privind răspunderea în solidar a numitului S. C. cu ., pentru suma de 49.000 lei.
A învederat că faptul că prezumția de legalitate și de veridicitate de care se bucură actul administrativ determină executarea acestuia din oficiu, actul administrativ fiscal devenind titlu executoriu. Suspendarea executării actelor administrativ - fiscale constituie o situație de excepție, care intervine când legea o prevede, dar în limitele și condițiile anume reglementate de aceasta. În consecință, pentru a se putea dispune suspendarea executării actelor administrative fiscale, trebuie să existe o puternică îndoială asupra legalității actelor contestate și să existe o pagubă iminentă.
Din conținutul art. 14 alin. 1 al Legii nr. 554/2004 rezultă că pentru soluționarea favorabilă a cererii de suspendare, trebuie îndeplinite în mod cumulativ două condiții: cazul să fie bine justificat și paguba să fie iminentă.
Reținerea instanței cu privire la îndeplinirea cumulativă a celor două condiții se întemeiază pe aprecierea acesteia că prima condiție, cea a unui caz bine justificat, rezultă din însăși motivele invocate în procedura administrativă, care vizează nelegalitatea actelor contestate, existând în opinia acesteia îndoieli cu privire la calificarea ca nedeductibile a anumitor cheltuieli efectuate de reclamant. Cea de-a doua condiție fiind îndeplinită prin faptul că s-ar produce un prejudiciu reclamantului.
Mai mult, instanța de fond își motivează hotărârea prin faptul că există pagubă iminentă, în sensul că executarea silită a creanței fiscale este susceptibilă în a produce consecința indirectă a perturbării activității reclamantului.
Instanța de fond exprimă această opinie, în condițiile în care reclamantul nu desfășoară nicio activitate, pentru a se putea forma părerea că acesta ar fi perturbată. . al cărei administrator este reclamantul, este declarată insolvabilă, prin urmare nu se poate argumenta de către instanța de fond că executarea obligației stabilite în sarcina reclamantului ar afecta activitatea acestuia, care se prezumă că ar fi încadrată în sfera operațiunilor desfășurate în cadrul societății.
Plecând de la aceste aspecte, instanța de fond, în mod greșit reține și că această situație de fapt ar avea o influență importantă și asupra prezentei cereri, prezumând o eventuală neregularitate a actului administrativ, în condițiile în care aceasta nu este investită cu soluționarea pe fond a unei contestații împotriva actului administrativ fiscal, ci este investită doar cu o cerere de suspendare a acestuia.
În condițiile date, a opinat că instanța de fond trebuia să se limiteze la a analiza cauza cu care a fost investită, respectiv să verifice doar dacă cele două condiții prevăzute în mod imperativ de lege a fi îndeplinite sunt întrunite în cauza de față, fără a face prezumții cu privire la legalitatea actului administrativ și fără a analiza fondul cauzei.
Motivarea lapidară a instanței de fond, nu se fundamentează pe argumente temeinice care sa justifice admiterea cererii de suspendare și nici nu poate duce la formarea automată a concepției împlinirii cumulative a celor două condiții prevăzute expres de art. 14 alin. 1 al Legii nr. 554/2004.
Prezumția de legalitate și de veridicitate de care se bucură actul administrativ determină principiul executării acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuși titlu executoriu. A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce într-un stat de drept este de neconceput.
Suspendarea executării actelor administrative constituie, prin urmare, o situație de. excepție care intervine când legea o prevede, în limitele și condițiile anume reglementate. Art. 14 din Legea nr. 554/2004 în baza căruia s-a admis cererea de suspendare, stabilește că în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea, în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată, poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței pe fond. Or, în cauză nu s-a făcut dovada: existenței acestor condiții.
În legătura cu noțiunea de pagubă iminentă, chiar Legea nr. 554/2004, la art. 2 lit. s o definește ca fiind un prejudiciu material viitor, dar previzibil, ceea ce în speță nu a fost dovedit. Pentru a ne afla în prezența unei pagube iminente este necesar ca reclamantul să fie amenințat, prin executarea actului administrativ, cu o vătămare iminentă.
Instanța are posibilitatea să verifice situația concretă a reclamantului și efectele pe care le-ar putea produce executarea silită a actului administrativ fiscal, împotriva acestuia nicăieri în cuprinsul Legii nr. 554/2004 nu există vreo dispoziție legală care să condiționeze acordarea suspendării de cuantumul creanței sau de posibilitatea inițierii procedurii de executare silită, nefiind obligatoriu ca executarea tuturor actelor administrative prin care au fost stabilite creanțe „mari” la buget să fie suspendată.
A invocat în susținerea punctului de vedere și decizia nr. 2210/29.05.2008 pronunțată de către ÎCCJ - Secția de contencios administrativ și fiscal, instanța indicând expres faptul că trebuie arătat în ce constă paguba iminentă, sarcina probei fiind de asemenea, a contestatoarei.
Din modul de redactare a dispozițiilor art. 14 din Legea 554/2004, rezultă că cele două condiții trebuie îndeplinite cumulativ, iar în speță nu s-a făcut dovada nici a cazului bine justificat. Cazul bine justificat presupune existența unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sa fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Reclamantul nu a administrat nicio probă cu privire la îndeplinirea celor două condiții de admisibilitate a cererii de suspendare, astfel, este dovedită paguba iminentă de care a făcut vorbire și care, împreună cu cazul bine justificat ar putea conduce la suspendarea executării.
Așa fiind, cum din actele dosarului nu rezultă pericolul care ar duce la producerea unei pagube iminente de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ, cererea reclamantului de suspendare și ca atare și hotărârea de suspendare a executării actului administrativ este nelegală și netemeinică.
Reclamantul nu a arătat în concret care sunt împrejurările ce reprezintă cazul bine justificat, care să creeze o îndoială serioasă în privința deciziilor emise de organul fiscal și nici nu a făcut dovada unei pagube iminente, de natură a perturba grav funcționarea societății.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 483 și art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă și art. 14 pct. 4 teza finală din Legea nr. 554/2004.
Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 223 din Noul Cod de procedură civilă.
Intimatul reclamant S. C. nu a formulat întâmpinare.
În ședința publică de azi, instanța a pus în discuția părților, ca și motiv de ordine publică, cadrul procesual stabilit la instanța de fond.
Analizând legalitatea sentinței instanței de fond, Curtea constată că recursul este fondat, în temeiul unui motiv care a fost invocat de instanță, ce urmează a fi rezolvat conform art. 489 alin. 3 N.C.proc.civ.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul S. C. a solicitat suspendarea executării Deciziei nr._/04.04.2013 și a Deciziei nr._/20.05.2013, privind angajarea răspunderii în solidar cu S.C E. G. S.R.L și I. M. până la soluționarea definitivă și irevocabilă a Dosarului nr._/63/2013 al Tribunalului D..
Este cert că actele contestate de reclamant privesc și pe S.C E. G. S.R.L și pe I. M. (fila 16 dosar fond), ori, din verificarea dosarului de fond, rezultă că judecata cauzei s-a făcut în lipsa introducerii în cauză a beneficiarilor actelor contestate.
La instanța de fond, S.C E. G. S.R.L și I. M. nu au fost părți, ori, în cauză, trebuia stabilit cadrul procesual prin introducerea în cauză a acestora, ca beneficiari ai actelor contestate, pentru respectarea principiului contradictorialității și pentru ca hotărârea să le fie opozabilă.
Este adevărat că, potrivit principiului disponibilității, reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual dedus judecății atât sub aspectul obiectului, cât și al părților, totuși instanța, în vederea asigurării unor drepturi procesuale fundamentale, în temeiul art. 22 alin. 2 și 3 N.C.proc.civ. și art. 161 din Legea nr. 554/2004 are obligația de a pune în discuția reclamantului necesitatea lămuririi cadrului procesual, în vederea asigurării respectării drepturilor procesuale și a opozabilității hotărârii pronunțate.
Instanța nu poate introduce părți în cauză peste voința reclamantului deoarece este de principiu că nu se poate autosesiza și că limitele judecății sunt date de partea care inițiază judecata, dar această limitare nu înlătură obligația de a pune în discuție și de a stabili corect cadrul procesual.
Potrivit art. 22 alin. 2 din N.C.proc.civ. „Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc.
De asemenea, potrivit art. 22 alin. 3 N.C.proc.civ. „Judecătorul poate dispune introducerea în cauză a altor persoane, în condițiile legii.(…)”
Lărgirea cadrului procesual în sensul art. 161 din Legea nr. 554/2004 poate determina o lămurire a situației de fapt și a împrejurărilor de drept, datorită apărărilor realizate.
În procesul civil, părțile au posibilitatea legală de a participa în mod activ la desfășurarea judecății, atât prin susținerea și dovedirea drepturilor proprii, cât și prin dreptul de a combate susținerile părții potrivnice și de a-și exprima poziția față de măsurile pe care instanța le poate dispune.
Instanța, în temeiul art. 22 alin. 2 și 3 N.C.proc.civ. și art. 161 din Legea nr. 554/2004, trebuia să pună în discuția părților introducerea în cauză a S.C E. G. S.R.L și a lui I. M..
Soluția decurge atât din prevederile legale indicate, dar și din necesitatea asigurării respectării principiilor contradictorialității și al dreptului la apărare în vederea garantării unui proces echitabil.
Neprocedând în modul enunțat mai sus, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, ceea ce atrage incidența motivului de casare reglementat de art. 489 alin. 3 N.C.proc.civ. coroborat cu art. 488 alin. 1 pct. 5 N.C.proc.civ..
Cu referire la acest motiv de ordine publică ce privește cadrul procesual, se constată că instanța de fond trebuia ca, în raport de obiectul pricinii, să stabilească și calitatea procesuală pasivă a părților și să pună în discuție completarea cadrului procesual prin introducerea în cauză a tuturor beneficiarilor actului.
În raport de acest motiv, care face de prisos analiza criticilor formulate, sentința este nelegală, astfel că prin decizia 1965/ 01.04.2014 Curtea de Apel C., a dispus" admite recursul formulat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. în numele și pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice D., în contradictoriu cu intimatul reclamant S. C. și intimata pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., împotriva sentinței nr. 150 din data de 20 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ .
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Definitivă."
În rejudecare, instanța de fond va stabili cadrul procesual sub aspectul părților, cu respectarea principiilor disponibilității, al contradictorialității și al dreptului la apărare, ulterior pronunțându-se asupra obiectului cererii și asupra susținerilor părților, cu luarea în considerare și a apărărilor formulate în fața instanței de recurs, în vederea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.
Primind dosarul în rejudecare la Tribunalul D., s-a fixat termen de judecată la data de 12 mai 2014.
La termenul din data de 23.05.2014, având în vedere dispozițiile deciziei de casare, precum și disp. art. 78 alin. 2 Cod de pr. civilă, instanța a pus în discuție lărgirea cadrului procesual, prin introducerea în cauză, în calitate de pârâți a lui I. M. și S.C E. G. S.R.L.
Conform certificatului emis de O.R.C., instanța reține că . C. a fost radiată.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin Decizia nr._/04.04.2013 privind angajarea răspunderii reclamantului și a numitului I. M. în solidar cu S.C. E. G. SRL, s-au stabilit, de către pârâta AJFP D. (fostă AFPM C.), obligații fiscale datorate de . în cuantum de 49.000 lei, către bugetul general consolidat al statului, obligații ce provin din procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor.
Împotriva acestui act administrativ-fiscal, doar reclamantul a formulat contestație administrativă, aceasta fiind respinsă prin Decizia nr._/20.05.2013 și împotriva căreia a formulat contestație la Tribunalul D., Secția contencios administrativ și fiscal.
Potrivit art. 15 rap. la art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004, "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral… ".
Textul de lege anterior menționat - art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004 -, impune întrunirea cumulativă a două condiții pentru a se putea dispune suspendarea executării unui act administrativ-fiscal, respectiv: existența unui caz bine justificat, în sensul existenței unor îndoieli puternice cu privire la legalitatea actului, iar suspendarea executării actului să fie necesară pentru prevenirea unei pagube iminente.
Referitor la prima condiție - existența unui caz bine justificat, în sensul existenței unor îndoieli puternice cu privire la legalitatea actului, instanța consideră că motivele invocate de reclamant nu sunt de natură a ridica semne de întrebare cu privire la legalitatea Deciziei nr._/20.05.2013 și a Deciziei nr._/04.04.2013, în cuprinsul acestora fiind evidențiate pe larg atât situația de fapt cât și temeiurile de drept care au impus adoptarea lor.
Prin Decizia nr._/04.04.2013 emisă de AFP C., se dispune atragerea răspunderii în solidar cu ., motivat de faptul că administratorul acestei societăți, respectiv reclamantul din prezenta cauză nu a declarat și nu a achitat la scadență obligațiile fiscale.
Prin nedepunerea declarațiilor fiscale și neachitarea la scadență a impozitelor, contribuțiilor, taxelor și altor sume datorate bugetului general consolidat al statului, pentru perioada cât a fost asociat și administrator al ., s-a reținut că reclamantul a provocat insolvabilitatea societății, insolvabilitate constatată prin Procesul verbal de insolvabilitate nr._/25.06.2012 întocmit de AFP C..
Reclamantul arată faptul că la data de 14.03.2011 a cesionat părțile sociale ale ., moment în care a pierdut și calitatea de administrator, iar la acel moment societatea nu avea niciun debit.
După cum se poate observa, verificarea societății și stabilirea obligațiilor de plată a fost realizată în perioada când administrator al acesteia era numitul S. C., acesta fiind culpabil de faptul că nu au fost declarate și înregistrate operațiunile economice desfășurate cu scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor față de bugetul general consolidate al statului.
Instanța constată că susținerile reclamantului în ce privește cererea de suspendare a actului administrativ contestat vizează apărări de fond și nu sunt împrejurări de natură să argumenteze că este vorba despre un "caz bine justificat", astfel cum este definit la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare.
Pentru conturarea cazului bine justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ.
Astfel de împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ pe calea recursului administrativ etc.
Or, în speța de față nu poate fi vorba de nici una dintre situațiile învederate și nici nu s-a demonstrat că există o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ.
Mai mult chiar, nelegalitatea actului administrativ trebuie să fie atât de evidentă încât instanța de judecată să o poată constata fără a intra pe fondul cauzei. Motivele de nelegalitate trebuie să apară de la prima vedere ca fiind temeinice, să creeze de la început o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ contestat.
Or, aceste împrejurări de fapt invocate fac referire la fondul cauzei și nu se circumscriu noțiunii de "caz bine justificat" astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare.
Nefiind întrunită condiția anterior menționată, instanța este dispensată de obligația de a analiza și îndeplinirea celei de-a doua condiții - suspendarea executării actului să fie necesară pentru prevenirea unei pagube iminente -, dat fiind că respectivele cerințe trebuie întrunite cumulativ.
Oricum, în ceea ce privește paguba iminentă pe care ar suferi-o reclamantul dacă executarea actului administrativ-fiscal nu ar fi suspendată, aceasta este definită de art. 2 alin. 1 lit. ș din legea 554/2004 ca fiind "prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public".
Reclamantul nu motivează în ce ar consta paguba iminentă și nici nu face dovada existenței acesteia.
În consecință, pentru considerentele expuse anterior, urmează a fi respinsă ca fiind neîntemeiată cererea de suspendare a executării Deciziei nr._/04.04.2013 și a Deciziei nr._/20.05.2013 a AFPM C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de suspendare a Deciziei nr._/04.04.2013 și a Deciziei nr._/20.05.2013 a AFPM C., formulată de reclamantul S. C., domiciliat în C., ., jud. D., în contradictoriu cu pârâții D G R F P C. în numele și pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice D., Direcția G. Regională A Finanțelor Publice C., cu sediul în C., .. 2, jud. D., . C. și I. M. ambii cu domiciliul în com. G., ., având ca obiect suspendare executare act administrativ REJUDECARE.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 27 Iunie 2014.
Președinte, J. S. | ||
Grefier, C. P. |
Red.J.S.
Tehn.C.P.
Iulie 2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 226/2014. Tribunalul DOLJ | Obligaţia de a face. Sentința nr. 2354/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|
