Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 1269/2015. Tribunalul HARGHITA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1269/2015 pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 733/268/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL HARGHITA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.18
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2015
Completul compus din:
Judecător: S. E. - Președinte
Judecător: M. I.
Grefier: L. P.
Pe rol pronunțarea deciziei civile în apelul declarat de apelanta B. G. PROD SRL, împotriva Sentinței civile nr.1269 din data de 26.06.2014 pronunțată de Judecătoria O. S., în contradictoriu cu intimatul O. NAȚIONAL PENTRU JOCURI DE N., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție OUG 2/2001.
În lipsa părților.
Se constată că, judecarea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 13 ianuarie 2015, mersul dezbaterilor și susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
INSTANȚA,
Deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr.1269 din 26.06.2014, pronunțată de Judecătoria O. S., s-a respins excepția tardivității.
S-a respins plângerea petentei B. G. PROD S.R.L., cu sediul în O. S.,..5 A, județul Harghita în contradictoriu cu intimatul O. NAȚIONAL PENTRU JOCURI DE N., cu sediul în sector 3 București, Calea Victoriei, nr.9.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ./A nr._/25.03.2014 petentei i s-a aplicat o amendă de 50.000 lei și s-a dispus confiscarea a 8 mijloace de joc, seriile BGG 0108, BGG 0109, BGG 0110 (mijloace de joc aflate în depozitul societății producătoare), BGG 0005, BGG 0006, BGG 0007, BGG 0008, BGG 0009 (mijloace de joc deținute în proprietate și închiriate la terți) și a sumei de_,2 lei reprezentând contravaloarea a 186 mijloace de joc, fără T.V.A., vândute către diverse firme. Mijloacele de joc în cauză au fost lăsate în custodia firmei, conform contractului încheiat la data de 28.03.2014.
S-a reținut că, petenta a săvârșit contravenția prevăzută de art. 22, al. 2 din OUG. nr. 77/2009, respectiv că nu a respectat prevederile art. 20 alin. 6 din O.U.G. nr. 77/2009 și în îndeplinirea activității sale, în perioada februarie 2011 și până la momentul efectuării controlului, a produs un număr de 194 de mijloace de jocuri de noroc de tip slot-machine fără ca înainte de începerea acestui gen de activitate să obțină avizul Comisiei a autorizare a jocurilor de noroc din cadrul Oficiului pentru jocuri de noroc (O.N.J.N).
Soluționând cu precădere excepția tardivității invocată de intimat, a fost respinsă față de data comunicării procesului verbal petentei, la data de 28.03.2014 și trimiterii plângerii, prin fax, instanței la data de 14.03.2014. Plângerea a fost trimisă după expirarea programului de lucru și acest fapt a determinat înregistrarea ei pe rolul instanței a doua zi, 15.04.2014.
Termenul de 15 zile s-a împlinit în data de 13, care fiind o zi nelucrătoare, s-a prelungit pe data de 14, prima zi lucrătoare, după expirarea termenului de formulare a plângerii.
Petenta nu contestă temeinicia și legalitatea procesului verbal de contravenție. De altfel, nici instanța nu a identificat vicii de formă și fond ale procesului verbal.
Nu pot fi reținute apărările petentei în sensul că, sancțiunea a fost incorect individualizată față de conduita comercială onestă, exercitată cu bună credință și fără a produce vreo consecință fiscală sau prejudiciu.
Petenta a derulat activitate de producție și comercializare de mijloace de joc de tip slot machine, fără a deține avizul Comisiei a autorizare a jocurilor de noroc din cadrul Ministerului finanțelor publice respectiv Comitetului de supraveghere din cadrul Oficiului pentru jocuri de noroc, pe parcursul a mai bine de trei ani, intenția producerii de aparate de joc de noroc luând naștere odată cu obținerea primelor certificate tip emise de Biroul român de metrologie legală și a fabricării de mijloace de joc de noroc de tip slot machine care au fost certificate de B.R.M.L., iar destinația acestora a devenit certă cu ocazia realizării primului act de comerț. Fapta a fost astfel săvârșită în mod continuu, prin omisiunea petentei de a efectua demersurile necesare în vederea îndeplinirii obligației sale legale.
Pericolul social ridicat al contravenției săvârșite de petenta rezultă în mod evident din limitele decise de legiuitor, între 50.000 și 100.000 lei la care se adaugă măsura complementară a confiscării mijloacelor de joc produse și a sumelor de bani provenite din operațiunile economice derulate.
Confiscarea este o măsură complementară obligatorie, astfel încât aplicarea sancțiunii principale atrage automat aplicarea măsurii confiscării de bunuri și sume de bani rezultate din săvârșirea contravenției.
Necunoașterea legii nu înlătură răspunderea contravențională și nici nu poate diminua pericolul social ridicat determinat de săvârșirea contravenției continuu pe durata aproape a trei ani.
Pe baza considerentelor de mai sus, instanța apreciind că sancțiunea avertisment este neîndestulătoare, a respins plângerea petentei B. G. Prod S.R.L. formulată în contradictoriu cu O. național pentru jocuri de noroc.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel petenta B. G. PROD S.R.L., solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și judecarea procesului, schimbarea în tot a hotărârii apelate în sensul admiterii plângerii, în baza dispozițiilor art. 1 alin. 3, art.5, art.7 și art. 21 alin. 3 din O.U.G. 2/2001 și față de circumstanțele atenuante reale și personale ale petentei, a individualiza sancțiunile contravenționale aplicate prin actul sancționator al intimatului, PVC ./A nr._/25.03.2014, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 22 alin. 2 din OUG nr. 77/2009, înlocuind cu avertismentul amenda de 50.000 lei și anulând măsura confiscării sumei de 391.760,20 lei și a celor 8 aparate de joc.
În cadrul motivelor, apelanta arată că sentința apelata este nelegală și netemeinică prin lipsa de referire la cavasitotalitatea apărărilor lor, care sunt trecute sub tăcere ca și cum nu ar fi existat, încălcându-se dreptul la un proces echitabil, în care apărările sunt luate în considerare. Fie și în cazul înlăturării acestor apărări instanța ar fi trebuit a le opune argumente, probe și motivări, care sa justifice existenta judecării temeinice a fondului. Aceasta echivalează cu necercetarea fondului cauzei, instanța de fond respingându-le plângerea fără a intra în judecată fondului cauzei, care a constat tocmai în învederarea circumstanțelor atenuante care ne îndreptățesc la înlocuirea sancțiunilor contravenționale aplicate, de natura a suprima existenta societății.
Reiterând concluziile din întâmpinarea intimatului, prima instanța le-a tăgăduit dreptul la individualizarea sancțiunilor contravenționale, care presupune, în cazul constatării existentei circumstanțelor atenuante, a da efect acestora prin coborârea sub limita minima legală la aplicarea sancțiunilor și a înlătura măsura confiscării, demers care în materie contravențională echivalează cu alternativa avertismentului, prevăzută de O.G. nr. 2/2001, art. 7, alin.3: "Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune." Prima instanță nu a reținut aspectul de netăgăduit că, ea nu avea antecedente contravenționale, respectiv era lipsită de orice sancțiuni contravenționale, împrejurare față de care ar fi trebuit să îi acorde circumstanțele atenuante solicitate.
Prima instanță a omis a face orice apreciere asupra celor invocate în apărare, referitor la diligențele petentei, fiind o realitate dovedită de ei cu acte, pentru obținerea, anterior producerii, pentru fiecare tip de aparat de joc, a certificărilor, aprobărilor și verificărilor legale, esențiale pentru producerea aparatelor de joc, cum sunt: certificatele pentru producerea aparatelor de joc tip slot-machine, programele de încercare tip, procesele verbale de încercare pentru aprobarea tip și verificarea tehnica, demersuri care au presupus o complexitate de acte, durata considerabilă în timp, eforturi tehnice și financiare însemnate. Toate aceste proceduri de verificare și certificare de către însăși autoritate intimata au fost parcurse tocmai pentru legitimarea legală a producerii acestor mașini, care în circuitul comercial sunt cu necesitate destinate comercializării și, evident, nu pentru stocarea sterilă a produselor la apelanta producătoare. Tocmai prin prisma acestui argument de o logică evidența, este de reținut ca cererea și obținerea avizului în speța este o simplă formalitate (a cărui lipsa a fost incriminată atât de drastic prin actul sancționator) prin compararea cu procedurile de verificare laborioasa, pe care le-a parcurs apelanta, supunându-se condițiilor legale complexe de certificare a tuturor aparatelor de joc produse spre comercializare.
Cu toate acestea, în mod contradictoriu, în considerentele sentinței apelate, prima instanța le tăgăduiește acordarea circumstanței de bună-credință a comportamentului petentei, tocmai ca urmarea a neglijării analizării acestui aspect al spetei, esențial în apărarea lor.
D. eventuala lipsă a certificărilor, aprobărilor și verificărilor legale, obținute de apelanta-petentă și care sunt demersuri esențiale pentru producerea aparatelor de joc, ar fi fost cea care ar fi pus în pericol valori sociale ocrotite prin lege, ca: viata, sănătatea, mijloacele financiare ale populației consumatoare ale acestui joc, în timp ce formalitatea obținerii avizului ulterior nu releva în mod nemijlocit un pericol social concret, dat fiind ca acesta se obține prin simpla prezentare a acelor acte anterior obținute de la aceeași autoritate intimata, certificat constatator de la Registrul comerțului și certificate de cazier judiciar, fiscal.
Toate aceste acte sunt doar copiile actelor publice ale existentei legale a societății, care se aflau deja în posesia aceleiași autorități, din momentele anterioare ale certificărilor și verificărilor modelelor aparatelor de joc produse. Instanța de fond enunța că, fapta contravențională ar prezenta un pericol social generic al faptei omisive în speța, fără ca intimata să enunțe măcar în concret nicio manifestare, forma sau efect al unui singur aspect de pericol social concret care s-ar fi produs ca urmare a lipsei acestei formalități a obținerii avizului reclamat. Este o evidentă lipsă a cercetării fondului și totodată o tăgăduire a dreptului lor la garanțiile procesuale de individualizare a sancțiunii, așa cum acesta a fost statuat prin nenumărate hotărâri ale CEDO.
Prima instanța a omis de asemenea a face în motivarea soluției netemeinice și nelegale orice urmă de apreciere asupra contradicției birocratice relevate de ei în fond, ce consta în aceea ca, deși a înregistrat sub nr. 10 la data de 18.03.2014 (conformându-se, îndată ce a luat la cunoștință despre această obligație la demersul administrativ) cererea lor de eliberarea avizului de producător pentru aparatele de joc la ONJN, aceeași autoritate administrativa cu cea sancționatoare, nu le-a eliberat avizul nici până în prezent (după cinci luni de zile de la înregistrare) nu a primit niciun răspuns, niciun refuz sau vreo motivare a neeliberării actului în speța, ceea ce nu dovedește altceva decât fie lipsa de însemnătate practic-legală a acestui aviz, fie atitudinea discreționara a autorității emitente - intimata - în blocarea activității productive a petentei cât și de suprimare a oricărei șanse de supraviețuire a firmei petente, inclusiv aceea de a le putea îndeplini obligațiile fiscale ori de a avea o șansa la eventuala achitare a punităților contravenționale uriașe, „acordate" cu atâta ușurința, ca cele împotriva cărora se plânge în prezenta cauză.
Practic, în aceste circumstanțe, sancțiunile aplicate echivalează cu desființarea și falimentarea societății, scopuri care nu au fost avute în vedere de legiuitor. Dacă omisiunea lor de a deține acest aviz este atât de gravă și ar exista un pericol social (rămas încă necunoscut lor, dar și primei instanțe, care nu a fost interesată în a cerceta acest aspect) așa cum a fost invocat de intimat în absenta acestui aviz, consideră că autoritatea emitentă nu ar fi lăsat să treacă peste 90 de zile fără răspuns la această petiție.
Faptul cert și dovedit în cauza al lipsei prejudiciului pentru bugetul de stat și cel al îndeplinirii obligațiilor lor fiscale sunt de asemenea tăgăduite, fără motivare, ca circumstanțe în favoarea lor, prima instanță evitând și acest aspect al cauzei în mod nejustificat, deși nu exista nicio dovadă contrară la apărările și dovezile lor în acest sens. Aceasta este însă încă o dovadă a refuzului considerării circumstanțelor reale și personale ale petentei, în fine a refuzului „ab initio" la individualizarea, chiar și de principiu, a sancțiunii contravenționale, în desconsiderarea jurisprudenței CEDO, care se refera exact la proporționalitatea sancțiunii cu gravitatea circumstanțelor faptei contravenționale.
Apelanta invocă art. 5, alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 ce prevede că, aceasta trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar art. 21 alin. 3 din același act normativ prevede că sancțiunea se aplică „în limitele prevăzute de lege și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal de contravenție".
În legătură cu modul de aplicare al sancțiunii contravenționale, art. 7 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 prevede ca „în cazul în care fapta este de o gravitate redusa" se aplica sancțiunea avertismentului, sancțiune ce poate fi aplicată „și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede aceasta sancțiune", așa cum arată art. 7 alin. 3 din același act normativ.
De asemenea, în baza art. 1 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 s-a prevăzut expres posibilitatea aplicării sancțiunii avertismentului și în situația în care actul normativ de sancționare a contravenției nu prevede expres aceasta sancțiune, pentru a permite în acest mod sancționarea faptelor de o gravitate redusa și cu luarea în considerare și a altor criterii de individualizare enumerate la art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, antemenționate.
Analizând situația de fapt expusă, prin prisma dispozițiilor legale incidente în speța, gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, solicită instanței să considere că sancțiunea amenzii (50.000 RON) cu confiscarea complementară (391.760 RON, plus 8 aparate de joc) aplicată este prea aspră, nefiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
Totodată, invocă imperativul respectării obligației prevăzuta de art. 4 NCPC, care impun judecătorului național din statul membru UE obligația de a aplica cu prioritate normele Uniunii Europene, jurisprudența CEDO fiind înglobată în normele de drept pozitiv al UE.
Instanța de fond în motivarea soluției netemeinice pronunțată în cauză, deși era ținută de considerarea jurisprudenței CEDO, relevante în cauză, fiind incontestabil dreptul petentului la un proces echitabil garantat de prevederile art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, a ignorat cu desăvârșire acest imperativ, ca și jurisprudența concret invocată de petent, relevantă în speță.
Dată fiind existenta normei de reglementare și sancționare, în speța, pericolul social concret al faptei petentei este îndreptat spre minim. Este necesar a avea în vedere că scopul pedepsei este în primul rând educativ, inclusiv cu funcția de exemplaritate, peste care caracterul sancțiunii devine represiv.
Aceasta este logica aplicării sancțiunilor în materia dreptului penal (căreia ii este asimilată în viziunea CEDO și materia contravenționala) unde, în cazul unei ușoare și prime abateri exista posibilitatea renunțării la pedeapsă, amânarea aplicării pedepsei, deși legea prevede pentru fapta respectivă pedeapsa cu închisoarea.
Dacă în materia dreptului penal în care faptele sunt de o gravitate superioară față de contravenții exista această posibilitate de acordare a clemenței față de un făptuitorul primar, în considerarea tuturor împrejurărilor săvârșirii faptei, cu atât mai mult, pentru egalitate de tratament și în virtutea dreptului la un proces echitabil, se poate aplica sancțiunea avertismentului și în acest caz de fapta contravențională.
Față de aceste împrejurări, solicită a aprecia că sancțiunea avertismentului în locul amenzii cu confiscare, este mai potrivită realizării scopului general și special al aplicării sancțiunii contravenționale, acela de a atrage atenția contravenientului asupra faptei săvârșite și de a-l determina să adopte pe viitor un comportament mai diligent și la timp în întocmirea formalităților specifice activități.
Mai precizează că, față de circumstanțele atenuante ale apelantei-petente, rezultate în mod real din starea de fapt, ce relevă buna lor credință în desfășurarea activității comerciale în speță, în care a înțeles a îndeplini toate demersurile legale impuse de obligațiile de obținere a autorizărilor, verificărilor, atestatelor și de achitare a obligațiilor lor de plată către bugetul de stat. Mai arată că, prin absenta avizului pe care pârâta nu îl eliberează nici după cinci luni de la solicitare, nemotivat, nu a produs niciun prejudiciu bugetului de stat.
Mai solicită a se reține (ceea ce prima instanța de asemenea a ignorat) în favoarea petentei și împrejurarea că petenta și-a recunoscut cu sinceritate fapta contravențională - înțelegând a nu contesta procesul verbal sub aspectul legalității sale - consecvența în conduita onestă de a face eforturi considerabile de conformare la cerințele legale, în condițiile în care este o certitudine dificultatea reală a agentului economic de a se orienta și conforma nenumăratelor obligații legale de autorizări, care fac aproape imposibil de urmărit pentru nespecialist evoluția legală a numeroaselor formalități.
Apelanta invocă jurisprudența CEDO, care a statuat că între apărarea dreptului la proprietate și cerințele interesului general trebuie să domnească un just echilibru - Cauza Hentrich c/a Franța (Hotărârea din 03 iulie 1995), precum și aceea de a nu se impune o povara excesivă, trebuind reținut în virtutea principiului proporționalității, ridicat la rang de principiu general al dreptului comunitar, ca legalitatea unei reglementari este subordonata condiției ca mijloacele pe care le folosește să fie capabile să realizeze obiectivul urmărit în mod legitim de reglementarea în cauză și să nu meargă dincolo de ceea ce este necesar pentru a-l atinge, dat fiind că atunci când poți alege din mai multe măsuri corespunzătoare, se impune recurgerea la cea mai puțin constrângătoare (Hotărârile Industrias Pesqueras c/a Comisie 24.04.1996, NMB s.a. c/a Comisie 22.01.1997). CEDO a analizat mai multe plângeri formulate de persoane care, fiind sancționate contravențional, au sesizat Curtea cu privire la încălcarea de către instanțele naționale, a art. 6 din Convenție, prin nerespectarea garanțiilor prevăzute în acest text.
Prin hotărârile luate, Curtea a decis în mod constant ca acuzația adusă petentei este o acuzație penală în sensul Convenției, iar acesta beneficiază și în procedura contravențională de toate garanțiile procesului penal (Cauza A. c/a României din 2007).
Ca urmare, cerința individualizării sancțiunii în raport cu circumstanțele atenuante ale petentului este justificată și aplicabilă în prezenta cauza (Cauza Ozturk c/a Germaniei din 1984, Cauza Ziliberg c/a Moldovei din 2005, Cauza Dorota Szott-Medinska s.a. c/a Poloniei din 2003). Jurisprudența Curții Europene statuează asupra faptului că, sarcina instanțelor este de a respecta principiul proporționalității între, pe de o parte, scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale, iar pe de altă parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar și sancțiunile aplicate.
Invocă, de asemenea practica Tribunalului Harghita, Decizia nr. 335/R/2012, dosar nr._, pct. VIII din considerente și Decizia nr. 587/R/04.06.2013, definitivă (și irevocabila) a Tribunalului Harghita care, prin a pronunțat soluția solicitată de ei prin plângerea și respectiv prezentul apel, într-o speță similara și individualizând sancțiunile contravențional a înlocuit amenda cu avertismentul și a anulat sancțiunea complementara a confiscării sumei de 621.532 lei (Dosar nr._ *).
În concluzie, în considerarea celor expuse, solicită admiterea apelul, cu finalitatea de a admite plângerea petentei, în sensul de a înlocui sancțiunea contravenționala a amenzii cu avertismentul și a anula sancțiunea complementara a confiscării sumei de 391.760,20 lei și a celor 8 aparate de joc.
În drept, se invocă prev. art. 466 și urm., art.480, alin. 2 și 3 din NCPC; art. 32 alin. 1, art. 34, art. 5(5), art. 6(1), art. 7(2) din OG nr. 2/2001, cu modificările Legii nr. 76/2012, precum și dispozițiile OUG nr. 77/2009; art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului și jurisprudența CEDO antecitată.
Prin întâmpinarea formulată, intimata O. Național pentru Jocuri de N. solicită respingerea apelului ca nefondat, în sensul menținerii sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.
În cadrul motivelor, intimata arată că, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./A nr._/25.03.2014 s-a reținut faptul că, S.C. B. G. PROD S.R.L. nu a respectat dispozițiile art. 20 alin. 6 din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, respectiv că operatorul economic în cauză, în îndeplinirea activității Sale, în perioada februarie 2011 și până la momentul efectuării controlului, a produs un număr de 194 de mijloace de jocuri de noroc de tip slot-machine fără ca înainte de începerea acestui gen de activitate să obțină avizul Comisiei de Autorizare a Jocurilor de N. din cadrul Ministerului Finanțelor Publice (M.F.P.)/Comitetului de Supraveghere din cadrul Oficiului pentru Jocuri de N. (O.N.J.N.).
Precizează că, până la înființarea O.N.J.N, respectiv a Comitetului de Supraveghere, prin O.U.G. nr. 20/27.03.2013 avizarea menționată era acordată de Comisia de Autorizare a Jocurilor de N. din cadrul M.F.P. Mijloacele de joc de tip slot machine au fost produse în scopul comercializării/utilizării, așa cum s-a consemnat în actele de control întocmite (procesul verbal de constatare ./DGSC/A nr._/25.03.2014 și în procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./A nr._/25.03.2014). Astfel, a fost identificată fapta prevăzută și sancționată drept contravenție prin art. 22 alin. 2 din O.U.G. nr. 77/2009, fiind aplicată sancțiunea principală a amenzii contravenționale prevăzută la minimul intervalului sancționator - de 50.000 lei și complementar obligatoriu a fost dispusă confiscarea mijloacelor de joc produse și/sau sumelor provenite din operațiunile economice aferente, respectiv a fost dispusă confiscarea a 8 mijloace de joc, seriile BGG 0108, BGG 0109, BGG 0110 (mijloace de joc aflate în depozitul societății producătoare), BGG 0005, BGG 0006, BGG 0007, BGG 0008, BGG 0009 (mijloace de joc deținute în proprietate și închiriate la terți) și a sumei de_,2 lei reprezentând contravaloarea a 186 mijloace de joc, fără T.V.A., vândute către diverse firme.
Împotriva actului de constatare și sancționare a contravențiilor ./A nr._/25.03.2014 a fost depusă plângere contravențională obiect a dosarului nr._, respinsă prin sentința civilă nr. 1269 pronunțată de Judecătoria O.-S. la data de 26.06.2014. Ulterior, S.C. B. G. PROD S.R.L. a declarat apel împotriva hotărârii judecătorești anterior indicate, invocând încălcarea dreptului la un proces echitabil, încălcarea dreptului de reindividualizare a sancțiunilor contravenționale, neaplicarea jurisprudenței C.E.D.O.
Intimata apreciază că, hotărârea atacată a fost pronunțată de instanța de fond în condiții de deplină legalitate. Astfel, în cauză, în mod just s-a apreciat faptul că, procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./A nr._/25.03.2014 este legal și temeinic. Precizează faptul că, apelanta, atât prin plângerea contravențională înaintată instanței de fond cât și prin apelul declarat, nu a contestat starea de fapt constatată/temeiul și legalitatea procesului verbal ./A nr._/25.03.2014, ci doar a solicitat reindividualizarea sancțiunilor aplicate.
Prin lecturarea sentinței atacate și a încheierii nr. 1 din 19.06.2014, se constată cu ușurință că instanța în judecarea fondului a examinat toate mijloacele, argumentele și probele propuse de părți, drepturile procesuale fiind respectate în totalitate. Hotărârea atacată a fost pronunțată de instanța de fond după o cercetare judecătorească exhaustivă, considerând sancțiunea avertismentului neîndestulătoare iar măsura confiscării ca măsură complementară obligatorie, astfel încât a hotărât respingerea plângerii contravenționale.
În acest sens, apreciază semnificative următoarele argumente din sentința civilă atacată, în sensul că, petenta nu a contestat temeinicia și legalitatea procesului verbal de contravenție; de altfel nici instanța nu a identificat vicii de formă și de fond ale procesului verbal; petenta a derulat activitate de producție și comercializare de mijloace de joc de tip slot machine, fără a deține avizul Comisiei de autorizare a jocurilor de noroc din cadrul Ministerului finanțelor publice, respectiv Comitetului de supraveghere din cadrul Oficiului pentru jocuri de noroc, pe parcursul a mai bine de trei ani. Nu au fost reținute apărările petentei în sensul că, sancțiunea a fost incorect individualizată față de conduita comercială onestă, exercitată cu bună credință și fără a produce o consecință fiscală sau prejudiciu; pericolul social ridicat al contravenției săvârșite de petenta rezultă în mod evident din limitele decise de legiuitor, Confiscarea este o măsură complementară obligatorie, astfel încât aplicarea sancțiunii principale atrage automat aplicarea măsurii confiscării de bunuri și sume de bani rezultate din săvârșirea contravenției. Necunoașterea legii nu înlătură răspunderea contravențională și nici nu poate diminua pericolul social ridicat determinat de săvârșirea contravenției în mod continuu pe durata a aproape trei ani.
Cu privire la norma sancționatoare, consideră util să redă o parte din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (C.E.J.) și respectiv a Curții Constituționale a României (C.C.R.):
- Hotărârea din 6 martie 2007, pronunțată în cauzele conexate C-338/04, C-359/04 și C-360/04, Massimiliano Placanica și alții: "(...) Statele membre sunt libere să stabilească, potrivit propriei scări de valori, obiectivele politicii lor în materie de jocuri de noroc și, eventual, să definească cu precizie nivelul de protecție urmărit. De asemenea, trebuie ca restricțiile pe care le impun să îndeplinească cerințele care reies din jurisprudența Curții, în special în ceea ce privește proporționalitatea lor (...)";
- Decizia Curții Constituționale a României nr. 501 din 5 decembrie 2013 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc: "(...) în ceea ce privește critica potrivit căreia dispozițiile art. 22 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 77/2009, care sancționează (...) cu amendă, dar și cu confiscarea bunului respectiv, contravin prevederilor art. 44 alin. (3), (8) și (9) din Constituție, Curtea observă că nici aceasta nu poate fi reținută. Astfel, accesul liber al persoanei la o activitate economică nu înlătură obligația comerciantului de a se conforma regulilor de comerț și, de asemenea, nu exclude instituirea, prin lege, a sancțiunii confiscări mărfurilor, produselor sau sumelor de bani destinate desfășurării unor activități comerciale ilicite (...) prin săvârșirea unei contravenții se încalcă o normă legală care reglementează un anumit domeniu de activitate. Acest fapt constituie, eo ipso, o cauză de înlăturare a prezumției generale de dobândire licită a averii. O interpretare contrară ar duce la concluzia eronată că, proprietatea ar trebui ocrotită în orice condiții, inclusiv când legea este încălcată. Interdicția confiscării averii dobândite licit și prezumția caracterului licit al dobândirii, reguli stabilite de alin. (8) al art. 44 din Constituție, nu exclud posibilitatea confiscării bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții potrivit alin. (9). Prin însăși săvârșirea contravenției autorul acesteia se situează în afara sferei licitului, cu consecința firească, prevăzută de art. 44 alin. (9) din Constituție, a posibilității de a suferi rigorile legii, între care și confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din fapta sa.
De asemenea, Curtea Constituțională a stabilit în mod constant, în jurisprudența sa, că aplicarea și executarea unor sancțiuni pecuniare, inclusiv măsura confiscării unor bunuri sau valori, cu toate că determină în mod direct diminuarea patrimoniului celui sancționat, nu încalcă dispozițiile constituționale privind ocrotirea proprietății private, întrucât sunt consecința unor încălcări ale legii.
Fapta reținută în sarcina S.C. B. G. PROD S.R.L. contravine dispozițiilor art. 20 alin. 6 din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, faptă identificată drept contravenție și sancționată prin art. 22 alin. 2 din O.U.G. nr. 77/2009, normele legale în materie comercială și respectiv fiscală neavând incidență în cauză. Apelanta nu contestă starea de fapt constatată/temeiul și legalitatea procesului verbal ./A nr._/25.03.2014. Precizează că, fapta sancționată contravențional a fost săvârșită în mod continuu, timp de aproape trei ani, prin omisiunea petentei de a efectua demersurile necesare în vederea îndeplinirii obligației sale legale. Având în vedere cele în precedent indicate, reiese că afirmația S.C. B. G. PROD S.R.L., conform căreia nu are antecedente contravenționale, este nefondată.
Remarcă faptul că, apelanta, atât prin plângerea contravențională cât și prin declarația de apel, bagatelizează ca "simpla formalitate" îndeplinirea obligației sale legale, de obținere a avizului de la Comitetul de supraveghere din cadrul O.N.J.N. /Comisiei de Autorizare a Jocurilor de N. din cadrul M.F.P. în vederea producerii de jocuri de noroc de tip slot machine destinate comercializării. Mai mult, confundă autoritatea în domeniul jocurilor de noroc, în precedent indicate, cu Biroul Român de Metrologie Legală/O. Registrului Comerțului/organul fiscal. Aspectele indicate, la care se adaugă necunoașterea legii în domeniul jocurilor de noroc de către apelanta, nu constituie atribute ale bunei credințe invocate de B. G. Prod S.R.L. Este general admisă prezumția absolută a cunoașterii legii. Necunoașterea obligațiilor legale de către apelantă, a procedurii/demersurilor care trebuie îndeplinite în vederea obținerii avizului necesar efectuării activității de producție și comercializare/utilizare a jocurilor de noroc, nu constituie cauză care să înlăture caracterul contravențional al faptei.
În plus, demersurile care au fost efectuate de B. G. Prod S.R.L. sunt incomplete, deoarece certificatele, programele de încercare tip, procesele verbale de încercare pentru aprobarea de tip și verificarea tehnică emise de Biroul Român de Metrologie Legală obținute de firma producătoare (depuse la dosar de apelantă), constituie partea tehnico-materială care trebuie să o dețină tipul de mijloc de joc supus fabricației. Însă, aceste certificate/procese verbale nu pot substitui avizul legal-obligatoriu care se emitea/emite de Comisia de Autorizare a Jocurilor de N. din cadrul M.F.P./Comitetului de Supraveghere din cadrul O.N.J.N, astfel încât activitatea de producție de jocuri de noroc destinate comercializării/utilizării să se realizeze conform normelor legale aplicabile în materia jocurilor de noroc.
De asemenea, susținerea apelantei că, lipsește pericolului social al faptei săvârșite, este eronată. Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, "Legea contravențională apară valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală. Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță ". Trăsăturile esențiale sunt subliniate în definiția dată de lege și anume: pericolul social, vinovăția, stabilirea și sancționarea printr-un act normativ. Pericolul social este acea caracteristică esențială a faptei, de a aduce atingere uneia dintre valorile sociale ocrotite printr-un act normativ, și pentru sancționarea căreia legea a prevăzut că este necesară aplicarea unei forme de constrângere contravențională. Gradul de pericol social se stabilește de legiuitor atunci când emite acte normative în care faptele sunt calificate drept contravenții. Deci, odată stabilită contravenția prin lege, existența pericolului social nu trebuie dovedită. Dacă se raportează la limitele decise de legiuitor, pentru sancțiunile contravenționale aplicate - amendă de la_ lei la_ lei și confiscarea mijloacelor de joc produse și/sau sumele provenite din operațiunile economice derulate, fapta săvârșită de S.C. B. G. PROD S.R.L. prezintă un grad de pericol social ridicat.
Raportat la măsura confiscării dispuse prin actul de control contestat, subliniază că aceasta este o măsură complementară obligatorie, care însoțește sancțiunea principală și care a fost dispusă în temeiul art. 22 alin. 2 din O.U.G. nr. 77/2009 și în concordanță cu prevederile art. 24 din O.G. nr. 2/2001. În plus, face trimitere la jurisprudența Curții Constituționale, evidențiind dispozițiile art. 44 alin. 9 din Constituția României: "Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii."
Având în vedere cele de mai sus, concluzionează că în domeniul producerii de mijloace de joc de noroc destinate comercializării/utilizării acestora, răspunderea este specifică iar sancționarea contravențională este mai severă, motivată de faptul că la această activitate au acces doar o anumită categorie de operatori economici, respectiv cei care au obținut inițial derulării activității de fabricare de jocuri de noroc avizul emis în acest sens de Comisia de Autorizare a Jocurilor de N. din cadrul M.F.P./Comitetul de Supraveghere din cadrul O.N.J.N. (funcție de perioada în care autoritatea emitentă exista și implicit deținea competența materială cu privire la avizare). Astfel, operatorii economici producători de jocuri de noroc trebuie să se încadreze în restricțiile prevăzute de legiuitor cu suportarea în consecință a încălcărilor acestor obligații.
În concordanță cu art. 7 din O.U.G. nr. 20/2013 privind înființarea, organizarea și funcționarea Oficiului Național pentru Jocuri de N., în cadrul O.N.J.N. funcționează o structură deliberativă și decizională denumită Comitet de supraveghere, care acordă, în condițiile legislației specifice jocurilor de noroc, avizul necesar producerii de mijloace de joc de noroc destinate comercializării/utilizării. în exercitarea atribuțiilor sale, Comitetul de supraveghere din cadrul O.N.J.N. emite acte administrative sub formă de decizii semnate de președintele Oficiului, care pot fi contestate în condițiile legii contenciosului administrativ.
Pe cale de consecință, modalitatea de soluționare a adresei nr. 10/17.03.2014 emisă de apelantă este specifică procedurii contencioase, deci excede cadrului procesual al cauzei.
Cu privire la profilul economico-financiar al apelantei și, implicit al contribuțiilor sale efectuate la bugetul de stat, indică datele publice oferite de site-ul finante.ro. Astfel conform situațiilor financiare aferente anilor 2012-2013, apelanta este constant în pierdere: în anul 2012 pierderea netă a firmei este de_ lei iar în anul 2013 pierderea netă este de_ lei. Reiese astfel, fără nici o logică, că apelanta a efectuat o activitate evident neprofitabilă/păgubitoare.
Având în vedere cele relevate mai sus, alături de cele expuse în întâmpinarea depusă la dosar în primă instanță, analizând întreaga problematică a cauzei prin prisma probelor administrate și a dispozițiilor legale care reglementează domeniul în cauză, apreciem că apelul este nefondat, astfel încât solicită respingerea apelului și menținerea sentinței atacate, ca fiind legală și temeinică.
În drept, se invocă Constituția României, O.G. nr. 2/2001, O.U.G. nr. 77/2009, O.U.G. nr. 20/2013, Codul de Procedura Civilă, jurisprudența C.E.J. și C.C.R.
Prin răspunsul la întâmpinare, apelanta B. G. PROD S.R.L., a solicitat admiterea apelului, cu anularea hotărârii atacate și judecarea procesului evocând fondul, ori schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul admiterii plângerii sale, în baza dispozițiilor art. 1 alin. 3, art.5, art.7 și art. 21 alin. 3 din O.U.G. 2/2001 și față de circumstanțele atenuante reale și personale ale petentei, a individualiza sancțiunile contravenționale aplicate prin actul sancționator al intimatului, PVC ./A nr._/25.03.2014 pentru săvârșirea contravenției prev. de art.22 alin.2 din OUG nr. 77/2009, înlocuind cu avertismentul amenda de 50.000 lei, anulând măsura confiscării sumei de 391.760,20 lei și a celor 8 aparate de joc.
Apelanta arată că, prin Sentința civila nr. 1269/26.06.2014 a Judecătoriei O.-S., instanța de fond nu a analizat totalitatea apărărilor lor, dispunând ca acestea nu pot fi reținute, fără însă a oferi o argumentare temeinic acceptabilă referitoare la înlăturarea acestor apărări.
Intimata, prin întâmpinarea sa, preia motivele din cadrul sentinței împotriva apelului lor, fără a răspunde sau a contracara motivul de apel invocat în sensul că, prima instanța nu a cercetat temeinic apărările invocate de apelantă, astfel este necesară o efectivă cercetare a argumentelor apelantei.
Având în vedere diligențele sale - recunoscute de către intimat și dovedite în fond prin proba cu înscrisuri - în obținerea în prealabil pentru fiecare aparat de joc, a aprobărilor/avizelor esențiale pentru producerea aparatelor de joc, cum sunt: certificatele, programele de încercare tip, procesele verbale de încercare pentru aprobarea tip și verificarea tehnică, demersuri care au presupus o complexitate de acte, durata considerabilă în timp, eforturi tehnice și financiare însemnate, - este evidenta existența bunei-credințe a petentei-apelante.
Pe de altă parte, pericolul social al acestei fapte este minim spre inexistent, în considerarea împrejurărilor de fapt a contravenției. D. eventuala lipsă a amintitelor aprobări/avize esențiale pentru producerea aparatelor de joc, ar fi fost cea care ar fi pus în pericol valori sociale generic ocrotite prin lege, ca: viața, sănătatea, mijloacele financiare ale populației consumatoare ale acestui joc, în timp ce obținerea avizului lipsa nu relevă în mod nemijlocit un pericol social concret dat fiind că acest simplu demers birocratic, avizul lipsa incriminat, se obține prin prezentarea acelor acte anterior obținute, certificat de înmatriculare și constatator de la ONRC, certificatele de cazier judiciar și fiscal. Gradul de pericol social trebuie raportat și la starea de fapt a speței, nu doar prin simplista raportare la limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor prin dispoziția legala. Pericolul social trebuie să fie de o asemenea gravitate încât pentru combaterea faptei care l-a generat să fie necesară aplicarea unei astfel de sancțiuni. În speță pericolul social chiar dacă există în mod generic, este în fapt de o gravitate foarte redusă, astfel că fapta care I-a generat poate atrage aplicarea unei pedepse ușoare cum ar fi avertismentul.
În ceea ce privește analiza sancțiunii stabilite în procesul-verbal, art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 prevede că aceasta trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, dat fiind art. 21 alin. 3 din același act normativ ce prevede ea sancțiunea se aplică „în limitele prevăzute de lege și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal de contravenție".
În legătura cu modul de aplicare al sancțiunii contravenționale, art. 7 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 prevede ca „în cazul în care fapta este de o gravitate redusa" se aplică sancțiunea avertismentului, sancțiune ce poate fi aplicată „și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede aceasta sancțiune ", așa cum arată art. 7 alin . 3 din același act normativ,
De asemenea, în baza art. 1 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 s-a prevăzut expres posibilitatea aplicării sancțiunii avertismentului și în situația în care actul normativ de sancționare a contravenției nu prevede expres aceasta sancțiune, pentru a permite acest mod sancționarea faptelor de o gravitate redusă și cu luarea în considerare și a altor criterii de individualizare enumerate la art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, antemenționate.
Intimata susține nefondat în continuare ca petenta-apelantă ar avea antecedente contravenționale, ceea ce este total eronat, fiind vorba doar de incorecta definire a noțiunii de antecedente. Pentru a putea vorbi de antecedente, este necesar să existe o hotărâre de condamnare împotriva persoanei în cauză și această faptă pentru care s-a dispus condamnarea sa fie înscris în cazierul judiciar ori, prin asemănare, un act sancționator definitiv împotriva lor. Petentei-apelante nu i se poate imputa niciuna dintre condițiile menționate, ea nefiind anterior sancționată pentru vreo contravenție și nu este înscrisă în nicio evidență de contravenții speciale.
Atât instanța de fond prin sentința pronunțată cât și intimatul insistă să invoce „nemo censetur ignorare legem", însă petenta-apelantă nu a invocat sau susținut necunoașterea legii ca argument pentru individualizarea sancțiunii aplicate și nici nu a solicitat înlăturarea caracterului contravențional al faptei. Având în vedere motivarea instanței de fond referitoare la un aspect al cauzei care nu a fost nici invocat nici susținut de ei - necunoașterea legii - consideră că este imperativa o reanalizare și examinare generală și concreta a apărărilor formulate de ei, pe care prima instanța le-a ignorat, necercetând astfel fondul cauzei prin prisma apărărilor lor.
În concluzie, în considerarea celor expuse, solicită admiterea apelului, cu finalitatea de a admite plângerea petentei-apelante, în sensul de a înlocui sancțiunea contravențională a amenzii cu avertismentul și a anula sancțiunea complementara a confiscării sumei de 391.760,20 lei și a celor 8 aparate de joc.
În drept, se invocă disp. art 1 alin. 3, art.5, art.7 și art. 21 alai. 3 din O.U.G. 2/2001, art. 22 alin. 2 din OUG nr. 77/2009, art. 1 alin. 3, art. 5 alin. 5, art. 7 alin. 2 și 3, art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.
Examinând apelul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele caracterului devolutiv al căii de atac, reglementat de art.476-478 Cod procedură civilă, Tribunalul constată următoarele:
Apelanta solicită schimbarea în tot a hotărârii apelate în baza dispozițiilor art. 1 alin. 3, art.5, art.7 și art. 21 alin. 3 din O.U.G. 2/2001 și reindividualizarea sancțiunilor contravenționale aplicate prin actul sancționator al intimatului, PVC ./A nr._/25.03.2014, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 22 alin. 2 din OUG nr. 77/2009, în sensul înlocuirii cu avertismentul a amenzii de 50.000 lei, anulării măsurii confiscării sumei de 391.760,20 lei, precum și a celor 8 aparate de joc.
Față de motivul de apel invocat de apelantă, vizând faptul că, sentința atacată nu face referire la apărările formulate în fața primei instanțe, fiindu-i încălcat dreptul la un proces echitabil, se reține că, instanța de fond a analizat individualizarea sancțiunii față de conduita comercială a petentei, modul în care fapta a fost săvârșită și pericolul social concret al acesteia, în raport de sancțiunile aplicate prin actul constatator întocmit de intimat. Faptul că apărările petentei nu au fost reținute ca fiind întemeiate, nu echivalează cu necercetarea fondului cauzei, contrar susținerilor apelantei.
În conformitate cu jurisprudența CEDO, chiar dacă dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale impun instanțelor naționale să-și motiveze deciziile (cauza B. vs. România), această obligație nu presupune existența unor răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real problemele esențiale care au fost supuse spre judecată instanței, iar în considerentele hotărârii trebuie să se regăsească argumentele care au stat la baza pronunțării acesteia. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a precizat că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar. Înalta Curte a mai statuat că motivarea hotărârii constituie o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu, judecătoresc, precum și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noțiunii de proces echitabil în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. (Decizia nr. 3338 din 11 aprilie 2011 pronunțată de Secția civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție).
Critica apelantei vizând neaplicarea sancțiunii avertismentului, prevăzută de O.G. nr. 2/2001, art. 7, alin.3, nu este întemeiată. Potrivit art. 21 alin. 3 din același act normativ, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
În speță, se apreciază că, față de atingerea adusă ordinii de drept prin fapta reținută în procesul verbal, de gradul de pericol social relativ ridicat al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, instanța de fond în mod corect a apreciat că sancțiunea avertismentului este neîndestulătoare.
Motivul de apel invocat de apelantă în sensul că, prima instanță nu a reținut lipsa antecedentelor contravenționale, împrejurare față de care ar fi trebuit să acorde circumstanțele atenuante solicitate, este nefondat. Astfel, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./A nr._/25.03.2014 s-a reținut faptul că apelanta nu a respectat dispozițiile art. 20 alin. 6 din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, respectiv că, în perioada februarie 2011 și până la momentul efectuării controlului, a produs un număr de 194 de mijloace de jocuri de noroc de tip slot-machine, fără ca înainte de începerea acestui gen de activitate să obțină avizul Comisiei de Autorizare a Jocurilor de N. din cadrul Ministerului Finanțelor Publice (M.F.P.)/ Comitetului de Supraveghere din cadrul Oficiului pentru Jocuri de N. (O.N.J.N.).
Până la înființarea O.N.J.N, respectiv a Comitetului de Supraveghere, prin O.U.G. nr. 20/27.03.2013, avizarea menționată era acordată de Comisia de Autorizare a Jocurilor de N. din cadrul M.F.P. Mijloacele de joc de tip slot machine au fost produse în scopul comercializării/utilizării, așa cum s-a consemnat în actele de control întocmite (procesul verbal de constatare ./DGSC/A nr._/25.03.2014 și în procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./A nr._/25.03.2014). Pentru fapta prevăzută și sancționată prin art. 22 alin. 2 din O.U.G. nr. 77/2009, a fost aplicată sancțiunea principală a amenzii contravenționale prevăzută la minimul intervalului sancționator, de 50.000 lei și complementar, a fost dispusă confiscarea mijloacelor de joc produse și/sau sumelor provenite din operațiunile economice aferente, respectiv a 8 mijloace de joc, seriile BGG 0108, BGG 0109, BGG 0110 (mijloace de joc aflate în depozitul societății producătoare), BGG 0005, BGG 0006, BGG 0007, BGG 0008, BGG 0009 (mijloace de joc deținute în proprietate și închiriate la terți) și a sumei de 391.760,2 lei, reprezentând contravaloarea a 186 mijloace de joc, fără T.V.A., vândute către diverse firme.
Împrejurarea că, apelanta atât prin plângerea contravențională înaintată instanței de fond cât și prin apelul declarat, nu a contestat starea de fapt reținută, nici temeiul și legalitatea procesului verbal întocmit în cauză, solicitând doar reindividualizarea sancțiunilor aplicate, nu este de natură să determine în mod necesar aplicarea sancțiunii avertismentului. Se reține că, apelanta a derulat o activitate de producție și comercializare de mijloace de joc de tip slot machine, fără a deține avizul Comisiei de autorizare a jocurilor de noroc din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, respectiv Comitetului de supraveghere din cadrul Oficiului pentru jocuri de noroc, pe parcursul a mai bine de trei ani, ori în aceste condiții, sancțiunea aplicată a fost incorect individualizată față de conduita comercială a acestuia, fără a se putea reține lipsa consecințelor fiscale sau a prejudiciului, având în vedere mijloacele de joc produse și sumele provenite din operațiunile economice aferente, desfășurate cu ignorarea prevederilor legale în materie.
Potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, prin Hotărârea din 3 iunie 2010, pronunțată în Cauza C-258/08, Ladbrokes Betting & Gaming Ltd, Ladbrokes International Ltd contra Stichting de Nationale Sporttotalisator, Curtea și-a reconfirmat jurisprudența potrivit căreia, în domeniul reglementării jocurilor de noroc, statele membre dispun de o marjă foarte largă de acțiune. Totodată, Curtea a fixat criteriile pe care instanțele naționale trebuie să le aibă în vedere în contextul verificărilor privind aptitudinea reglementării naționale de a limita dependența de jocurile de noroc și de a preveni frauda în domeniu. Instanța europeană a decis că obiectivul principal urmărit de reglementarea națională trebuie să fie lupta împotriva criminalității, mai precis protecția consumatorilor de jocuri de noroc împotriva fraudelor săvârșite de operatori. Curtea a precizat că, o legislație națională destinată să limiteze activitatea operatorilor de jocuri de noroc, în scopul limitării dependenței de jocurile de noroc și pentru a preveni frauda, este în principiu compatibilă cu dreptul comunitar. Totodată, prin Hotărârea din 6 martie 2007, pronunțată în cauzele conexate C-338/04, C-359/04 și C-360/04, Massimiliano Placanica și alții, Curtea a statuat că, este de competența instanțelor de trimitere să verifice dacă, în măsura în care limitează numărul operatorilor care acționează în sectorul jocurilor de noroc, reglementarea națională răspunde cu adevărat obiectivului de prevenire a exploatării activităților din acest sector în scopuri criminale sau frauduloase. Trebuie diferențiat, pe de o parte, între obiectivul ce vizează reducerea ocaziilor de joc și, pe de altă parte, în măsura în care jocurile de noroc sunt autorizate, obiectivul ce vizează lupta împotriva criminalității. Prin Hotărârea din 8 septembrie 2009, L. Portuguesa de Futebol Profissional și Bwin International, C-42/07, Curtea a hotărât că art. 46 alin. (1) CE permite restricții ale libertății de a presta servicii, justificate de motive de ordine publică, de siguranță publică sau de sănătate publică, cum ar fi obiectivele de protecție a consumatorilor, de prevenire a fraudei și a incitării cetățenilor la o cheltuială excesivă legată de joc, precum și de prevenire a tulburărilor ordinii sociale în general. Statele membre sunt libere să stabilească, potrivit propriei scări de valori, obiectivele politicii lor în materie de jocuri de noroc și, eventual, să definească cu precizie nivelul de protecție urmărit. De asemenea, trebuie ca restricțiile pe care le impun să îndeplinească cerințele care reies din jurisprudența Curții, în special în ceea ce privește proporționalitatea lor (Hotărârea din 6 martie 2007, pronunțată în cauzele conexate C-338/04, C-359/04 și C-360/04, Massimiliano Placanica și alții).
Prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 501 din 5 decembrie 2013 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, s-a stabilit că, în ceea ce privește critica potrivit căreia dispozițiile art. 22 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 77/2009, care sancționează (...) cu amendă, dar și cu confiscarea bunului respectiv, Curtea stabilind că, prevederile menționate nu încalcă art. 44 alin. (3), (8) și (9) din Constituție, a reținut că, accesul liber al persoanei la o activitate economică nu înlătură obligația comerciantului de a se conforma regulilor de comerț și, de asemenea, nu exclude instituirea, prin lege, a sancțiunii confiscări mărfurilor, produselor sau sumelor de bani destinate desfășurării unor activități comerciale ilicite. Curtea Constituțională a stabilit în mod constant, în jurisprudența sa, că aplicarea și executarea unor sancțiuni pecuniare, inclusiv măsura confiscării unor bunuri sau valori, cu toate că determină în mod direct diminuarea patrimoniului celui sancționat, nu încalcă dispozițiile constituționale privind ocrotirea proprietății private, întrucât sunt consecința unor încălcări ale legii.
În ce privește susținerea apelantei în sensul că, doar eventuala lipsă a certificărilor, aprobărilor și verificărilor legale, obținute de apelanta și care sunt demersuri esențiale pentru producerea aparatelor de joc, ar fi fost cea care ar fi pus în pericol valori sociale ocrotite prin lege, în timp ce formalitatea obținerii avizului ulterior nu releva în mod nemijlocit un pericol social concret, se reține că, obținerea avizului de la Comitetul de supraveghere din cadrul O.N.J.N. /Comisiei de Autorizare a Jocurilor de N. din cadrul M.F.P. în vederea producerii de jocuri de noroc de top slot machine destinate comercializării, este un demers obligatoriu, necesar efectuării activității de producție și comercializare/utilizare a jocurilor de noroc, iar necunoașterea obligațiilor legale de către apelantă, nu constituie o cauză de natură să înlăture caracterul contravențional al faptei.
Totodată, se reține că, demersurile care au fost efectuate de B. G. Prod S.R.L. sunt incomplete, deoarece certificatele, programele de încercare tip, procesele verbale de încercare pentru aprobarea de tip și verificarea tehnică emise de Biroul Român de Metrologie Legală obținute de firma producătoare, depuse la dosar de apelantă, constituie partea tehnico-materială care trebuie să o dețină tipul de mijloc de joc supus fabricației, însă, aceste certificate/procese verbale nu pot substitui avizul legal-obligatoriu care se emitea/emite de Comisia de Autorizare a Jocurilor de N. din cadrul M.F.P./Comitetului de Supraveghere din cadrul O.N.J.N.
Astfel, în lipsa avizului care se emite de Comisia de Autorizare a Jocurilor de N. din cadrul M.F.P./Comitetului de Supraveghere din cadrul O.N.J.N, activitatea de producție de jocuri de noroc destinate comercializării/utilizării, nu se poate realiza conform normelor legale aplicabile în materia jocurilor de noroc.
Conform art.7 din O.U.G. nr.20/2013 privind înființarea, organizarea și funcționarea Oficiului Național pentru Jocuri de N., în cadrul O.N.J.N. funcționează o structură deliberativă și decizională denumită Comitet de supraveghere, care acordă, în condițiile legislației specifice jocurilor de noroc, avizul necesar producerii de mijloace de joc de noroc destinate comercializării/utilizării. În exercitarea atribuțiilor sale, Comitetul de supraveghere din cadrul O.N.J.N. emite acte administrative sub formă de decizii semnate de președintele Oficiului, care pot fi contestate în condițiile legii contenciosului administrativ.
În ceea ce privește susținerea apelantei vizând neeliberarea avizului nici după cinci luni de zile de la înregistrare din partea intimatei, apelanta neprimind niciun răspuns, refuz sau vreo motivare a neeliberării actului în speța, ceea ce dovedește în opinia apelantei, fie lipsa de însemnătate practic-legală a acestui aviz, fie atitudinea discreționara a autorității emitente, intimatul în speță, în blocarea activității productive a petentei, cât și de suprimare a oricărei șanse de supraviețuire a firmei petente, inclusiv aceea de a le putea îndeplini obligațiile fiscale, nici aceste împrejurări nu sunt de natură să înlăture caracterul contravențional al faptei, sau să justifice reindividualizarea sancțiunii, în sensul solicitat de apelantă. Aceasta avea posibilitatea să se adreseze instanței de contencios administrativ pentru nesoluționarea în termen sau refuzul nejustificat de soluționare a cererii, însă nu a făcut dovada unei asemenea împrejurări, astfel susținerile urmează a fi înlăturate ca nefondate.
În ceea privește susținerile apelantei referitoare la lipsa prejudiciului pentru bugetul de stat și cele referitore la îndeplinirea obligațiilor sale fiscale, se reține că, nici aceste aspecte nu sunt de natură să conducă la o altă individualizare a sancțiunilor aplicate pe seama acesteia. Potrivit art. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, legea contravențională apară valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală. Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin acte normative. Gradul de pericol social al faptei se stabilește de legiuitor atunci când emite actele normative în care faptele sunt calificate drept contravenții. În speță, sancțiunile s-au aplicat pe seama apelantei în limitele stabilite de legiuitor, iar fapta săvârșită de S.C. B. G. PROD S.R.L. prezintă un grad de pericol social relativ ridicat, contrar susținerilor apelantei, chiar dacă nu s-a făcut dovada că aceasta ar mai fi anterior sancționată contravențional.
Tribunalul apreciază ca nefondată critica apelantei, conform căreia instanța de fond în motivarea soluției a ignorat dreptul petentului la un proces echitabil garantat de prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și jurisprudența invocată în speță. Din acest punct de vedere, chiar și în situația în care judecătoria nu a făcut referire expresă la hotărârile CEDO invocate de petentă, instanța de apel reține că, constatările făcute de agentul instrumentator sunt corespunzătoare realității, nerezultând din probele administrate o situație de fapt contrară celor consemnate în actul administrativ, aceste împrejurări fiind corect reținute de judecătorul fondului.
Sancțiunea aplicată apelantei, având în vedere urmarea ce s-ar fi putut produce, ținând cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, este proporțională cu gradul de pericol social al faptei, fiind legală și temeinică. Se reține că, în domeniul producerii de mijloace de joc de noroc destinate comercializării/utilizării acestora, răspunderea este una specifică iar sancționarea contravențională este mai severă, motivată de faptul că la această activitate au acces doar o anumită categorie de operatori economici, respectiv cei care au obținut inițial derulării activității de fabricare de jocuri de noroc avizul emis în acest sens de Comisia de Autorizare a Jocurilor de N. din cadrul M.F.P./Comitetul de Supraveghere din cadrul O.N.J.N. Astfel, operatorii economici producători de jocuri de noroc trebuie să se încadreze în restricțiile prevăzute de legiuitor, cu suportarea în consecință a încălcărilor acestor obligații, susținerile intimatului fiind întemeiate în acest sens.
Cu referire la practica Tribunalului Harghita, de care se prevalează apelanta, respectiv Decizia nr. 335/R/2012, pronunțată în dosarul nr._, se reține că, prin Sentința civilă nr. 4526 din 22.11.2011, Judecătoria O. S. a admis în parte plângerea, a dispus înlocuirea amenzii aplicate cu sancțiunea avertismentului, a anulat măsura complementară a confiscării sumei de 621.532 lei și a revocării atestatului de comercializare en detail a combustibililor auto. În recursul formulat împotriva Sentinței civile nr. 4526 din 22.11.2011, s-a susținut că, instanța de fond nu a motivat îndestulător înlocuirea sancțiunii, reținând doar că intimata și-a desfășurat activitatea, cu unele excepții, în limite legale, iar înlocuirea sancțiunii nu atrage în mod automat și anularea sancțiunilor complementare, astfel cum a statuat instanța de fond. Tribunalul, prin Decizia nr. 335/R/2012 a admis recursul, a casat hotărârea primei instanțe și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării recursului, prin Decizia nr. 587/R/2012, pronunțată în dosarul nr._ *, s-a reținut că, având în vedere că, în primul ciclu procesual soluția instanței a fost aceea de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului, iar împotriva acestei hotărâri a declarat recurs doar Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale B., recurentei nu i se putea crea o situație mai nefavorabilă, nici în calea de atac și nici în rejudecare. Prin urmare, respectând principiul non reformatio in pejus, Tribunalul a menținut prima soluție dată asupra fondului prin sentința civilă nr. 4526/2011 a Judecătoriei O.-S., a admis recursul declarat de recurenta ANAF Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale B., a modificat sentința atacată și a admis în parte plângerea formulată de petenta, în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii aplicată prin procesul-verbal atacat cu sancțiunea avertismentului, anulând și sancțiunile complementare
Astfel, se reține că, în hotărârea invocată de apelantă, este vorba de o altă stare de fapt și de drept, speța nefiind identică cu cea din prezenta cauză, sancțiunea avertismentului fiind aplicată prin Decizia nr. 587/R/2012 din alte considerente, decât cele invocate în cadrul prezentului apel.
În consecință, cererea apelantei, cu privire la înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment nu este întemeiată, ținând cont de atingerea adusă ordinii de drept prin fapta reținută în procesul verbal contestat, fapta sancționată de către intimată fiind săvârșită în mod continuu, timp de aproape 3 ani, prin omisiunea apelantei de a efectua demersurile necesare în vederea îndeplinirii obligației sale legale. În ce privește sancțiunea aplicată, se reține că, amenda a fost aplicată în cuantumul minim prevăzut de lege, iar măsura confiscării dispuse prin actul de control contestat, este o măsură complementară obligatorie, care însoțește acțiunea principală și care a fost dispusă în temeiul art.22 alin.2 din OUG nr.77/2009, în concordanță cu prevederile art.24 din OG nr.2/2001.
Față de aceste considerente, Tribunalul apreciază că, motivele invocate de apelantă nu sunt de natură să atragă schimbarea soluției instanței de fond, astfel în baza art. 480 alin.1 C.pr.civ., apelul urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta B. G. PROD SRL, cu sediul în mun.O. S., ..5A, jud.Harghita, J._, CUI RO_, împotriva Sentinței civile nr.1269 din data de 26.06.2014 pronunțată de Judecătoria O. S., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 27.01.2015.
PreședinteJudecător
S. E. M. I.
Grefier
L. P.
Red.M.I./19.03.2015
Primit: 19.03.2015
Tehnored./id/19.03.2015
Ex. 4/SD.-
Jud.fond: M. G.R.
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr. 44/2015.... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
|---|
