Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1146/2015. Tribunalul HUNEDOARA

Decizia nr. 1146/2015 pronunțată de Tribunalul HUNEDOARA la data de 08-09-2015 în dosarul nr. 2179/221/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL HUNEDOARA

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 1146/A/2015 DOSAR NR._

Ședința publică din 8.09. 2015

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE:N. D. G. D.- judecător

IFTIMUȘ A. C.- președinte secție

B. L. - grefier

Pe rol fiind amânarea pronunțării apelului civil formulat apelului civil formulat de către petentul M. G. împotriva sentinței civile nr.2702/6.10.2014 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ (judec. fond U. G. M.) .

Prin Serviciul Registratură, apelantul petent a depus la dosar Concluzii Scrise.

Se constată că, mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 1.09.2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

TRIBUNALUL;

Asupra apelului de față;

Prin plângerea formulată și înregistrată la Judecătoria D. sub nr._ din data de 12 martie 2014, petentul M. G. a solicitat în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI HUNEDOARA, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună, în principal, anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 27 februarie 2014 și exonerarea sa de la executarea sancțiunilor aplicate, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunilor cu avertisment.

Prin sentința civilă nr. 2702/2014 a Judecătoriei D., s-a respins plângerea formulată de petentul M. G., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI HUNEDOARA, împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 27 februarie 2014.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 27 februarie 2014 petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 765,00 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 și sancționată de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002 - reținându-se în sarcina acestuia că în data de 27 februarie 2014, ora 02,07 în localitatea Cristur a condus autoturismul marca Mercedest cu numărul de înmatriculare_, fiind înregistrat de aparatul radar montat pe autospeciala MAI_, HD 021, cu viteza de 101 km/h în localitate față de viteza de 50 km/h maxim admisă.

În cauza A. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că procedura contravențională este asimilată unei proceduri penale și, prin urmare, trebuiesc respectate întru totul cerințele formale ale actului de acuzare și sancționare, respectiv ale procesului-verbal de contravenție.

Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Pe fondul cauzei, în prealabil, instanța a reținut că, deși OG 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile OUG 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din OG 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În lumina acestor principii, instanța a efectuat toate demersurile pentru a-i asigura contestatorului dreptul la un proces echitabil, însă susținerile acestuia, potrivit cu care ar fi circulat cu o viteză mai mică de 101 km/h în localitate, nu au fost dovedite, neexistând vreo probă la dosar care să poată fi coroborată cu declarația petentului. Instanța apreciază că depoziția martorului M. V. (f.46) în raport cu înregistrarea video și planșele foto depuse la dosar nu poate răsturna prezumția de veridicitate de care se bucură procesul-verbal de contravenție.

Din contră, instanța a constatat că săvârșirea faptei reținută în sarcina petentului a fost constatată printr-un un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, potrivit dispozițiilor art. 6 pct. 20 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, acesta fiind dispozitivul destinat măsurării vitezei (aparatul radar), a cărui documentație a fost depusă la dosar.

Între procesul-verbal și probele depuse de intimată în susținerea acestuia există legătură, în sensul că acestea se coroborează. Astfel, din planșele fotografice depuse la dosar se poate observa, la timpul 02:07:06 că petentul a condus autoturismul marca Mercedes cu numărul de înmatriculare_ în localitatea Cristur cu viteza de 101 km/h, în planșa 4 fiind vizibil și numărul de înmatriculare al autovehiculului. Totodată, instanța constată că la momentul încheierii procesului-verbal de contravenție, petentul nu a înțeles să formuleze obiecțiuni. Ori, în aceste condiții, raportat la poziția de acceptare a petentului manifestată în momentul încheierii procesului-verbal și atâta timp cât acesta nu a susținut că ar fi fost constrâns să semneze procesul-verbal în care se menționa recunoașterea explicită a faptei imputate, invocarea ulterioară a unei stări de fapt diferite presupune necesitatea dovedirii ei printr-un probatoriu pertinent.

Potrivit art. 50 alin. 1 lit. a din OUG 195/2002, viteza maximă admisă în localități unde a fost surprins petentul circulând cu 101 km/h este de 50 km/h, iar în conformitate cu art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maxima admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.

În concordanță cu art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002, depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

Față de aceste dispoziții legale, instanța a constatat că petentului i-a fost aplicată sancțiunea amenzii în cuantumul minim prevăzut de lege – sancțiune apreciată de instanță ca fiind legală, întemeiată și proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.

Este adevărat că potrivit art. 7 alin. 3 din OG 2/2001 instanța poate înlocui sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertismentului, chiar dacă actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune, însă această măsură poate fi dispusă numai dacă anumite circumstanțe de ordin personal sau real demonstrează că fapta concretă este de gravitate redusă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen, M. G., solicitând admiterea apelului și anularea în totalitate a sentinței apelate ca nefiind temeinică și legală.

Se motivează în apel că, prin plângerea formulată la instanța de fond, a arătat care au fost motivele pentru care a fost surprins de aparatul radar, având în mașină pe fiica sa care îi era rău și s-a grăbit să ajungă la Spitalul municipal din Hunedoara. Menționează că insrtanța de fond nu a făcut o analiză pertinentă a situației și în consecință a respins plângerea.

În drept, a invocat art. 470 C.pr.civ.

Intimatul nu a depus întâmpinare.

Examinând actele și lucrările dosarului, față de criticile aduse prin motivele de apel, se rețin următoarele:

Apelul este fondat.

Tribunalul consideră că apărările petentului privind starea de sănătate în care se găsește fiica sa, care necesită îngrijire medicală aproape permanentă, faptul că are frecvent și în momente care nu pot fi controlate sau percepute din timp, dureri precordiale, uneori severe, alteori de intensitate mai redusă( aspecte susținute de actele medicale de la dosar), pe de o parte, iar pe de altă parte faptul că petentul nu a mai comis astfel de fapte, că viteza de deplasare a fost determinată de situația medicală a fiicei sale, de faptul că la momentul când petentul a condus auto și a fost oprit în traffic, circulația rutieră era redusă, nu s-a pus în pericol traficul rutier, nu s-a periclitat siguranța altor participanți la trafic sunt în măsură să ducă la convingerea că înlocuirea amenzii cu avertisment este o sancțiune legală și temeinică ce se impune a fi aplicată petentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite ca fondat apelul introdus de către M. G., împotriva sentinței civile nr. 2702/2014 pronunțată de Judecătoria D., județul Hunedoara, si in consecință:

Schimbă în parte sentința atacată în sensul că înlocuiește sancțiunea aplicată prin procesul verbal . nr._/27.02.2014, cu sancțiunea avertismentului.

Menține în rest sentința atacată.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publica azi, 8.09. 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

N.-D. G.-D. IFTIMUȘ A.-C.

GREFIER,

B. L.

Red.NDGD/dact.DL/4ex

02.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1146/2015. Tribunalul HUNEDOARA