Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 117/2014. Tribunalul IAŞI

Sentința nr. 117/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 21-01-2014 în dosarul nr. 4869/99/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din 21 Ianuarie 2014

Președinte - E. P.

Grefier A. C.

Sentința Nr. 117/2014 ca

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant R.(N.) C-T.. M., reclamant M. (A.) GH. A., reclamant C. GH. M. și pe pârât U. S. HARET BUCUREȘTI, chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, având ca obiect obligare emitere act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 7.01.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a rămas în pronunțare și din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru data de 14.01.2014, apoi pentru astăzi 21.01.2014, când:

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de contencios administrativ de față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._, reclamantele R. ( căsătorită N.) C. M.,M. ( căsătorită A.) Gh A. și C. Gh. M. a chemat în judecată pe pârâții Universitatea S. Haret și M. Cercetării Tineretului și Sportului solicitând instanței ca prin hotararea pe care o va pronunta sa dispuna obligarea pârâtei la eliberarea diplomei de licenta si a suplimentului la diploma de licenta, prin care sa ateste ca reclamantele au sustinut si promovat examenul de licenta la specializarea D., Facultatea de D. și Administrație Publică București, în 2009, în termen de 30 de zile de la pronunțare.

În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că s-au înscris la Universitatea S. Haret, Facultatea de D. și Administrație Publică din București in anul 2006, conform contractului anual de studii încheiat de către fiecare reclamantă cu pârâta. specializarea pentru care a optat fiecare, a fost cea de D., cu forma de învatamant ID. In 2009, au menționat reclamantele, că au sustinut examenul de licenta, promovandu-l. Cu toate acestea, parata a refuzat sa le elibereze diploma de licenta, atitudinea pârâtului fiind un abuz nejustificat.

Acțiunea a fost legal timbrata.

În drept, au fost invocate disp. C. Civ, Legea nr 443/2002, Legea nr 84/1995.

În dovedirea actiunii, reclamantele au depus la dosar, în copie, înscrisuri.

Pârâta Universitatea S. Haret a formulat întâmpinare, prin care a solicitat a se avea in vedere ca si-a îndeplinit toate obligațiile legale fata de reclamante, eliberându-le după finalizarea completa a studiilor si susținerea examenului de licența, pentru fiecare, adeverința de absolvire. In ceea ce privește însa diploma de licența si suplimentul la aceasta, parata a învederat ca tipărirea unor formulare tipizate este de competenta . a refuzat sa tipărească diploma fara aprobarea scrisa a MEN – Direcția Generala Juridica si Control. Or, M. a refuzat nejustificat sa aprobe cererea sa.

Parata a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale, prin care a solicitat ca acesta sa fie obligat sa aprobe tipărirea formularului tipizat constând in diploma de licența si supliment la diploma, sub sancțiunea prevăzuta de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 începând cu a 30 a zi de la rămânerea irevocabila a hotărârii.

In motivarea cererii de chemare in garantie, parata a arătat ca nu a sesizat nereguli chematul in garantie, in exercitarea atribuțiilor conferite de art. 2 din HG nr. 366/2007, după încheierea perioadei de monitorizare a paratei ori după emiterea HG nr. 676/2007 si HG nr. 635/2008, si nici după . OUG nr. 75/2005.

In drept, au fost invocate disp. art. 60-63 C. Proc. Civ., art. 18 din L. Nr. 554/2004, art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Cererea de chemare in garantie a fost legal timbrata si însoțita de înscrisuri in probatiune.

Chematul in garantie Ministerului Educatiei Naționale a depus întampinare, prin care a invocat excepția lipsei procedurii prealabile în conformitate cu disp art 7 al 1 și art 8 al 1, art 12 al 1 din Legea nr 554/2004 și pe fond a solicitat respingerea cererii, arătând ca ea nu îndeplineste conditiile prevazute de art. 60 C. Proc. Civ., intre el si parata neexistand un raport juridic. Art. 2 din Legea nr. 288/2004 prevede ca organizarea fiecarui ciclu de studii este de competenta institutiilor de învatamant superior, cu aprobarea Ministerului Educatiei Naționale. Or, parata a ignorat aceste dispozitii legale.

Universitatea S. Haret a trimis catre ROMDIDAC SA avizul pentru achizitionarea de formulare tipizate pentru actele de studii ale absolventilor sai, pentru promotia 2009.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Excepția lipsei procedurii prealabile invocată de către chematul in garantie Ministerului Educatiei Naționale în conformitate cu disp art 7 al 1 și art 8 al 1, art 12 al 1 din Legea nr 554/2004 este neîntemeiată. În cauză nu este obligatorie procedura prealabilă, întrucât nu se contestă vreun act administrativ emis de către chematul în garanție.

Pe fondul cererii, instanța reține că reclamantele au urmat in perioada 2006/2009 cursurile Facultatii de D. și Administrație Publică București din cadrul Universitatii S. Haret, specializarea D., forma de învatamant ID.

In iulie 2009 reclamantele au sustinut examenul de licenta pe care l-au promovat, parata Universitatea S. Haret eliberandu-le adeverințele nr. 4794/08.07.2009, nr 4663 /08.07.2009 și nr2868/08.07.2009.

Cu toate acestea, la expirarea perioadei de valabilitate a adeverintei, de 1 an, reclamantelor nu li s-au eliberat de catre parata diploma de licenta si suplimentul la aceasta diploma, motivat de faptul ca MECN a avizat tiparirea de astfel de diplome doar pentru o parte dintre absolventii din anul 2009 al Universitatii S. Haret, printre care nu s-au numărat si reclamantele.

Instanța constata ca adeverințele eliberate reclamantelor atesta dobândirea de catre acesta a titlului de licențiat în științe ale educației. Aceste adeverințe sunt in ființa, nu au fost revocate, anulate, se bucura de prezumția de legalitate si veridicitate proprie unui act administrativ. M. Educatiei Naționale, nu a solicitat in instanța anularea acestor adeverinte si nu a solicitat nici analizarea de catre instanța a criteriilor de obtinere a formularelor tipizate de catre Universitatea S. Haret.

In ceea ce priveste specializarea urmata de către reclamante, de D., forma ID, instanta arata ca potrivit art. 2 din Regulamentul de organizare si functionare a Universitatii S. Haret, aceasta organizeaza formele de invatamant la distanta si cu frecventa redusa, respectand prevederile din L. Nr. 84/1995, iar art. 4 din acelasi Regulament defineste notiunea de învatamant la distanta, forma absolvita de fiecare reclamanta din cauza. Instanta nu poate analiza vreo chestiune legata de legalitatea acreditarii formelor de învatamant la distanta, printre care si cea urmata de reclamant, cata vreme nu a fost investita cu o astfel de cerere.

Cu referire la OG nr. 10/2009 privind dreptul studentilor înmatriculati la formele de învatamant la distanta sau cu frecventa redusa de a continua studiile la program de studii de licenta autorizate sa functioneze provizoriu sau acreditate, instanta apreciaza ca acest act normativ nu este aplicabil reclamantelor, care au sustinut examenul de licenta in iulie 2009, . încalcandu-se principiul neretroactivitatii legii civile.

Pentru aceste considerente, in baza disp. art. 1, 8, 18 din Legea nr. 554/2004, instanta va admite actiunea principala si va obliga parata sa elibereze reclamantelor diploma de licenta si suplimentul de diploma prin care sa se ateste că reclamantele au sustinut si promovat examenul de licenta la specializarea D. in sesiunea iulie 2009.

Trecand la solutionarea cererii de chemare in garantie formulata de parata cazuta in pretentii, instanta constata ca aceasta este întemeiata, fiind îndeplinite conditiile prevazute de art. 60 C. Proc. Civ.

Astfel, atata timp cat pentru tiparirea si difuzarea catre parata Universitatea S. Haret a formularelor actelor de studii de catre unitatea de specialitate desemnata de MECN, numita ROMDIDAC SA, este necesara aprobarea scrisa a chematului in garantie M. Educatiei Naționale, iar aprobarea cererilor succesive formulate de catre parata nu a fost dovedita, cererea de chemare in garantie este fondata. D. astfel se poate asigura punerea efectiva in executare a sentintei de fata, in conditiile in care eliberarea de catre parata a diplomei de licenta pentru fiecare reclamantă este conditionata de aprobarea tiparirii formularului tipizat al unui astfel de act.

Instanta urmeaza a respinge cererea paratei intemeiata pe dispozitiile art. 24 alin. 2 teza finala din L. Nr. 554/2004, cerere prin care parata a solicitata obligarea chematului in garantie la plata de despagubiri pentru intarziere in executare.

Acest text de lege, apreciaza instanta, trebuie interpretat coroborat cu art. 25 din acelasi act normativ, o astfel de cerere putand fi formulata doar ulterior ramanerii irevocabile a hotararii si neexecutarii sale in termen, despagubirile constituind mijloc de contrangere pentru executarea hotararii. Instanta de executare este cea care va verifica conditiile pentru a putea acorda astfel de despagubiri ori pentru a aplica amenda reglementata de teza unu a alin. 2 al art. 24 in caz de refuz de neexecutare.

Intanța va lua act că reclamantele nu au solicitat cheltuielile de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂSTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantele R. ( căsătorită N.) C. M., cu domiciliul în munic Bârlad, ., județul V., CNP_, M. ( căsătorită A.) Gh A., cu domiciliul în orașul Negrești, ., ., ., CNP_ și C. Gh. M., cu domiciliul în munic Bârlad, . 4, ., ., județul V., CNP_ cu domiciliul ales la Cabinet Avocat A. Fandache din Iași, .. ., județul Iași în contradictoriu cu pârâta Universitatea S. Haret, cu sediul în București, .. 13, sector 3.

Obligă pârâta să elibereze reclamantelor diploma de licență și suplimentul de diplomă prin care să se ateste că reclamantele au susținut și promovat examenul de licență la specializarea Administrație Publică, Facultatea de Științe Juridice și Administrative din B. din cadrul Universității S. Haret în sesiunea iulie 2009.

Admite în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Universitatea S. Haret în contradictoriu cu chematul în garanție M. Educației Naționale, cu sediul în București, .. 28-30, sector1.

Obligă pârâtul să aprobe tipărirea formularului tipizat constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamantele R.( căsătorită N.) C. M.,M. (căsătorită A.) Gh. A. și C. Gh. M..

Respinge cererea reclamantelor privind aplicarea sancțiunii prevăzută de art 24.al 2 din Legea nr 554/2004.

Ia act că reclamantele nu au solicitat cheltuielile de judecată.

Obligă chematul în garanție M. Educației Naționale la plata către pârâta Universitatea S. Haret a sumei de 4,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept la recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 21 Ianuarie 2014.

Președinte,

E. P.

Grefier,

A. C.

Redactat și tehnoredactat PE

2 ex/26.03.2014.

A.C. 22 Ianuarie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 117/2014. Tribunalul IAŞI