Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 274/2016. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 274/2016 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 22-02-2016 în dosarul nr. 274/2016

Document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:TBIAS:2016:059._

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr. 274/ca

Ședința publică de la 22 Februarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. D.

Judecător A. T.

Grefier E. C.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe apelant L. M. și pe intimat POLIȚIA M. IAȘI - BIROUL RUTIER, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 03.02.2016 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 18.02.2016 și 22.02.2016, când:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față,

Prin sentința civilă nr. 4356/30.03.2015 pronunțată de Judecătoria Iași s-a dispus:

Admite în parte plângerea formulată de petenta L. în contradictoriu cu intimata IPJ Iași, împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/18.05.2014.

Înlocuiește amenda aplicată petentei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 108 alin. 1 lit. a pct. 3 din OUG nr. 195/2002 cu sancțiunea avertismentului.

Menține celelalte dispoziții ale procesului-verbal contestat.

Pentru a se pronunța astfel a reținut Judecătoria următoarele aspecte:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției petenta a fost sancționată contravențional cu o amendă în cuantum de 340 lei și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. c din OUG nr. 195/2002, constând în aceea că la data de 18.05.2014 a condus autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare_ dinspre . intersecția cu . efectuat viraj la stânga pe acest bulevard, fără a respecta semnificația indicatorului de pierdere de prioritate, neacordând prioritate de trecere autospecialei de poliție cu nr._, care avea în funcțiune semnalele acustice și luminoase din dotare. Prin același proces-verbal de contravenție petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 170 lei și două puncte de penalizare pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 108 alin. 1 lit. a pct. 3 din OUG nr. 195/2002, constând în aceea că nu purta centura de siguranță pe durata deplasării cu autovehiculul.

Instanța, analizând procesul-verbal de contravenție atacat, constată că, din punct de vedere al formei, acesta întrunește cerințele legale, neexistând nici unul dintre cazurile prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, care ar atrage anularea procesului-verbal și care pot fi invocate din oficiu de către instanță.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, se constată că petenta s-a limitat să conteste realitatea celor descrise în actul atacat, fără a aduce însă probe în acest sens. Aspectul că, în principiu, potrivit jurisprudenței CEDO în materie, domeniul contravențional este asimilat celui penal, astfel încât prezumția de nevinovăție poartă și asupra sarcinii probei, în sensul că aceasta ar reveni intimatei, iar îndoiala profită persoanei acuzate, nu este de natură ca simpla invocare a acesteia să conducă, automat, la admiterea contestației formulate și la anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției. A accepta aceasta ar însemna ca autoritatea publică a agentului constatator, învestit cu o funcție publică, să fie derizorie, combătută doar prin formularea unei plângeri contravenționale.

În decizia din 13 martie 2012 pronunțată în cauza H. și alții c. României, Curtea a reamintit că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să fie sancționate încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției. Ceea ce este important este ca această prezumție să se aplice în limite rezonabile, ținându-se cont de miza concretă a procesului pentru individ și respectându-se dreptul la apărare.

După cum s-a subliniat și mai sus această prezumție este una relativă, petentul putând, în condițiile procedurale, să o răstoarne prin proba contrară, ceea ce petenta din prezenta cauză nu a făcut. Astfel, deși petenta a propus proba testimonială a indicat un domiciliu al martorului la care acesta nu a putut fi citat în mod valabil, și nu a răspuns solicitării instanței de a preciza o adresă la care martorul să poată fi citat în mod valabil. În consecință, instanța va considera că cele două fapte contravenționale reținute în sarcina petentei corespund realității. Depoziția martorului asistent B. A. nu a servit lămuririi cauzei, întrucât martorul nu a perceput săvârșirea celor două fapte, fiind solicitat să ateste doar refuzul petentei de a semna procesul-verbal de contravenție, potrivit art. 19 din OG nr. 2/2001. Martorul a confirmat însă mențiunea din procesul-verbal contestat în sensul că petenta se afla singură în autoturism.

Referitor la sancțiunea aplicată, având în vedere criteriile de individualizare a sancțiunii contravenționale prevăzute de art. 21 alin. 3 din OUG nr. 2/2001, împrejurarea că fapta reprezentând contravenția prevăzută de art. 108 alin. 1 lit. a pct. 3 din OUG nr. 195/2002 prezintă un pericol social concret relativ scăzut, nu a produs urmări grave, instanța apreciază că aplicarea sancțiunii avertismentului este suficientă pentru a asigura, respectarea, pe viitor, de către petentă, a dispozițiilor legale încălcate. În consecința, instanța urmează a admite în parte plângerea petentei și a dispune înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 18.05.2014 pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 108 alin. 1 lit. a pct. 3 din OUG nr. 195/2002 cu sancțiunea avertismentului. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale procesului-verbal contestat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel L. M. fără însă a-l motiva .

În apel nu au fost administrate probe noi .

Tribunalul, examinând actele și lucrările dosarului de fond și sentința apelată prin prisma motivelor invocate reține următoarele:

În mod corect și pe baza unui probatoriu atent analizat, judecătorul fondului a reținut situația de fapt și a procedat ca atare .

În drept, Tribunalul apreciază că soluția instanței de fond este legală și temeinică și bine argumentată, apelul fiind în mod vădit neîntemeiat sub aspectul soluționării plângerii .

Corect a reținut judecătorului fondului că procesul verbal este legal și temeinic

Principiile Conventiei Europene a Drepturilor Omului asimileaza materia contraventionala celei penale, astfel incat contravenientului trebuie sa-i fie respectate toate drepturile procedurale, sa-i fie garantata exercitarea tuturor drepturilor si libertatilor fundamentale .

Este adevărat deci că prezumția de legalitate și netemeinicie a procesului verbal de contravenție poate veni în flagrantă contradicție cu prezumția de nevinovăție a contravenientului, dacă înfrânge în mod nerezonabil posibilitatea acestuia de a se apăra. O astfel de prezumție nu este însă în dezacord cu prezumția de nevinovăție dacă, raportat la gravitatea mizei, ea nu depășește o limită rezonabilă.

Prezumția de temeinicie a constatărilor personale ale agentului constatator nu se află într-un echilibru rezonabil cu prezumția de nevinovăție a contravenientului, aceasta din urmă fiind încălcată.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal instanța reține că, în materie contravențională sarcina probei revine cu prioritate organului constatator,, temeinicia procesului-verbal cu privire la fapta contravențională fiind dovedită în cauză .

Având în vedere considerentele expuse va fi respins apelul .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de apelanta L. M. împotriva sentinței civile nr. 4356/30.03.2015 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o menține .

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.02.2016

Președinte,

I. D.

Judecător,

A. T.

Grefier,

E. C.

Red./tehn. 4 ex. Jud. I.D. 29.02.2016

Jud. fond - P. Ș. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 274/2016. Tribunalul IAŞI