Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 143/2016. Tribunalul IAŞI

Sentința nr. 143/2016 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 23-02-2016 în dosarul nr. 143/2016

Cod ECLI ECLI:RO:TBIAS:2016:015._

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 143/2016

Ședința publică de la 23 Februarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. B.

Grefier M. B.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe contestator C. P. și pe intimat C. A. JUDEȚEANĂ IAȘI, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999)

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 09.02.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 23.02.2015 când

TRIBUNALUL

Asupra actiunii in contencios administrativ de fata constata urmatoarele:

Prin cererea inregistrata la Tribunalul Iasi sub nr._ C. P. a formulat contestatie impotriva Deciziei nr.14/27.01.2015 emisa de intimata C. Agricola Judeteana Iasi solicitand:

- anularea Deciziei 14/27.01.2015 ca fiind nelegala si netemenica;

- mentinerea cuantumului salariului detinut anterior reducerii salariale aplicate prin Decizia 14/2015, incepand cu data de 01.01.2015;

- obligarea intimatei la calculul si plata drepturilor salariale rezultate din diferenta dintre drepturile salariale cuvenite si neacordate si cele efectiv incasate incepand cu data de 01.01.2015 si pana la data ramanerii definitive a hotararii ce urmeaza a fi pronuntata in cauza;

- obligarea intimatei la calculul si plata dobanzii legale aplicata drepturilor banesti mentionate in capatul 3 de cerere, incepand cu data de 01.01.2015 si pana la data platii efective.

Se solicita si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

In fapt, arata reclamantul ca are calitatea de functionar public, avand raporturi de serviciu cu intimata, C. Agricola Judeteana Iasi, finantata din venituri proprii si subventii de la bugetul de stat, in conformitate cu dispozitiile Legii 188/1999, cu modificarile si completarile ulterioare, incepand cu data de 24.02.2010, potrivit Hotararii nr.64/2010.

Numirea in functia publica s-a facut prin transfer in interesul serviciului/preluare, in temeiul disp art 87 alin 2 lit. c si art 90 alin 1 din Legea 188/1999, urmare a reorganizarii Oficiilor de consultanta agricola si infiintarea Camerelor Agricole Judetene, in conformitate cu HG 1609/2009.

La data de 24.02.2010 se emite de Consiliul Judetean, Hotararea nr.64 privind infiintarea Camerei Agricole Judetene iar la data de 19.12.2014 intimata emite Decizia nr.616/2014 prin care s-a dispus incadrarea personalului Camerei Agricole Judetene Iasi in conformitate cu prevederile legale si cu recomandarile Raportului de audit public intern nr.267/18.12.2013.

Dupa emiterea Deciziei 616/2014 ( contestata si de reclamant in cadrul altui dosar) se emite Decizia 14/27.01.2015, pe care intelege sa o conteste in cauza, si care stabileste diminuarea salariului numitului C. P. cu 370 lei, fara a exista nici o prevedere legala.

Invoca contestatorul si faptul ca intimata a inteles sa diminueze drepturile salariale incepand cu ian 2015 si sa-si motiveze in drept decizia pe dispozitiile Legii 248/2010, in conditiile in care incadrarea sa in baza acestor dispozitii legale a avut loc in 2011, iar in prezent Legea 285/2010 este abrogata.

Invocandu-se prevederile OUG 83/2014 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2015 se solicita admiterea actiunii si anularea deciziei contestate cu consecinte ce decurg de aici.

In drept se invoca Legea 188/1999 coroborata cu C Muncii si Legea 554/2004.

Se depun la dosar acte in sustinerea actiunii.

La 08.04.2015 C. Agricola Judeteana Iasi depune la dosar intampinare solicitand respingerea contestatiei asa cum a fost formulata si mentinerea Deciziei 14/27.01.2015.

Se invoca, in primul rand, necesitatea conexarii acestui dosar la alte dosare ce se afla pe rolul Tribunalului Iasi, intrucat au aceleasi parti, respectiv personalul acesteia si acelasi obiect, anularea actului administrativ.

In ceea ce priveste fondul cauzei se face pe larg referire la modalitatea de infiintare a Camerei Agricole Judetene Iasi, la faptul ca in urma unei misiuni de audit desfasurata la aceasta institutie s-a constatat ca personalul a fost incadrat necorespunzator, recomandandu-se incadrarea in conformitate cu prevederile legale incepand cu data de 24.02.2010.

Se arata ca avand in vedere impactul si consecintele implementarii recomandarii impuse de Serviciul de Audit Public Intern nr.267/19.12.2013, C. Agricola Iasi a efectuat o . demersuri pentru a clarifica veridicitatea celor constatate.

Astfel, a fost comunicata Directiei Judetene a Consiliului Judetean Iasi o adresa prin care s-a solicitat un punct de vedere in legatura cu incadrarea salariala a personalului, comunicandu-li-se necesitatea solicitarii unui punct de vedere de la Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, in conditiile in care C. Agricola Judeteana Iasi este subordonata Consiliului Judetean, dar este finantata din venituri proprii si din subventii de la bugetul de stat prin transfer din bugetul MADR.

Prin adrese atat Consiliul Judetean cat si MADR fac o . precizari relativ la incadrarea salariala, subliniindu-se insa ca drepturile salariale sunt aprobate de seful institutiei, respective de directorul executiv al paratei, ministerul invocand ca nu este ordonator de credite al paratei si, ca atare, nu are calitatea de a dispune asupra salarizarii personalului sau.

Pentru clarificarea acestei situatii s-a efectuat si un control din partea Biroului subordonat Consiliului Judetean ajungandu-se la aceeasi concluzie, recomandandu-se reincadrarea personalului, conform celor dispuse de auditor, intrucat s-a aprobat incadrarea personalului pe o alta grila de salarizare decat cea a subordonatelor.

Precizeaza parata ca incadrarea trebuia facuta pe Anexa 4 a HG 1609/2009 si nu pe Anexa 3, asa cum s-a facut.

Se solicita astfel, respingerea ca nefondata a cererii si mentinerea ca temenica si legala a deciziei contestate.

Se depun la dosar acte in sustinerea pozitiei procesuale, adresele la care se face referire, raportuln de audit intern si al Comisiei din cadrul Consiliului judetean si alte acte in sustinerea pozitiei procesuale.

La termenul din 15.09.2015 se solicita suspendarea cauzei avand in vedere ca pe rolul Tribunalului Iasi se afla dosarul avand ca obiect contestarea Deciziei nr.616/19.12.2014 ce sta la baza emiterii deciziei ce se contesta in cauza.

In temeiul art 413 alin 1 pct 1 din NCPC admite cererea de suspendare formulate iar la termenul din 09.02.2016 admite cererea de repunere pe rol, acordand termen in aceeasi zi in sedinta publica.

Intimata nu mai staruie in cererea de conexare formulate, fapt pentru care instanta o va respinge ca ramasa fara obiect.

De altfel, analizand continutul acestei cereri instanta constata ca obiectul cererilor desi, in principiu acelasi, viza decizii diferite emise pe numele altor personae din cadrul aceleiasi institutii, unele dintre acestea avand contract individual de munca, competenta de solutionare a cererilor revenind sectiei de litigii de munca si asigurari sociale, astfel ca cererea de conexare nu era fondata.

In cauza s-a administrat proba cu inscrisuri de catre ambele parti implicate.

Analizand actele si lucrarile dosarului Tribunalul retine urmatoarele:

Potrivit HG 1609/2009 se infiinteaza Camerele Agricole Judetene prin reorganizarea oficiilor/centrelor de consultanta agricole judetene, aflate in subordinea Agentiei Nationale de Consultanta Agricole.

Potrivit art 1. din hotararea sus-indicata :” Se infiinteaza camerele agricole judetene, prin reorganizarea oficiilor/centrelor de consultanta agricola judetene si al municipiului Bucuresti, care se desfiinteaza.

Camerele agricole judetene infiintate potrivit dispozitiilor alin. (1) sunt institutii publice descentralizate, cu personalitate juridica, in subordinea consiliilor judetene si in coordonarea tehnico-metodologica a Agentiei Nationale de Consultanta Agricola, finantate din venituri proprii si subventii de la bugetul de stat.

Subventiile de la bugetul de stat se asigura prin transferuri de la bugetul de stat catre bugetele locale, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, si sunt aprobate anual prin legea bugetului de stat ca anexa la bugetul Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, repartizate pe judete.”

Art 2. subliniaza ca :” Personalul camerelor agricole judetene se constituie din personalul existent la oficiile/centrele de consultanta agricola judetene si al municipiului Bucuresti, ce se considera transferat in interesul serviciului sau, dupa caz, preluat.

Personalul preluat/transferat va fi incadrat la camerele agricole judetene in termen de maximum 60 de zile, cu respectarea prevederilor art. 6 alin. (3)-(6) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International.”

In acest cadru legislativ contestatorul din cauza C. P. a fost transferat in interes de serviciu la C. Agricola Judeteana Iasi, institutie subordonata Consiliului Judetean.

In perioada 23.09._13 s-a desfasurat la C. Agricola Judeteana Iasi o misiune de audit public intern din cadrul Consiliului Judetean Iasi, urmaridu-se mai multe aspecte, printre care si modul in care a fost incadrat personalul Camerei Agricole Judetene Iasi, constatandu-se incadrarea eronata a personalului si recomandandu-se incadrarea corespunzatoare, in conformitate cu prevederile legale incepand din 24.02.2010.

La data de 19.12.2014 parata emite Decizia 616/2014 prin care s-a dispus incadrarea personalului Camerei Agricole Judetene Iasi in conformitate cu prevederile legale si cu recomandarile Raportului de audit public intern nr.267/18.12.2013, incepand cu data de 01.01.2015.

In baza acestei decizii se emite Decizia nr.14/27.01.2015 privind stabilirea drepturilor salariale ale domnului C. P. ce se contesta in cauza si care stabileste ca incepand cu data de 01.01.2015 domnul C. P. consilier, clasa I, grad profesional superior, gradatia 5, in cadrul Compartimentului Promovare Forme Asociative si Evenimente, cu clasa de salarizare 59 beneficiaza de un salariu de baza brut de 2030 lei care include salariul de baza si sporul de vechime.

Decizia 616/2014 privind incadrarea personalului din aparatul propriu de specialitate al Camerei Agricole Iasi si stabilirea drepturilor salariale incepand cu data de 01.01.2015 a fost contestata, prin Sentinta 784/ca din 15.09.2015 a Tribunalului Iasi respingandu-se actiunea, sentinta ramanand definitiva prin respingerea recursului de catre Curtea de Apel Iasi prin Decizia 1340/2015.

Inainte de a trece la analiza cauzei de fata este necesar sa subliniem incidenta in cauza, ca urmare a existentei acestei sentinte, a efectului pozitiv al autoritatii de lucru judecat.

Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat este, în prezent, descris de art. 431 alin. (2) NCPC, care arată că oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

Art. 431 alin. (2) NCPC reglementează prezumția legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat; ea este la îndemâna oricăreia dintre părțile unui litigiu, în sensul că fiecare dintre ele are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat, într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

Așa cum s-a subliniat în mod judicios, în acest caz, nu este necesar a fi întrunită tripla identitate, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă în legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior fie prin dispozitiv, fie prin considerente, fie prin dispozitiv și considerente; această judecată fiind deja făcută, ea nu mai poate fi contrazisă.

Stabilind astfel ca decizia emisa ( 616/2014 ) este corecta, ca cei care au fost chemati sa aplice legea ce stabileste salariul cuvenit fiecaruia dintre reclamantii-recurenti, au interpretat-o in mod gresit, ca intimata si instanta de fond au dat corect prioritate actului de reglementare prin care se stabilesc drepturile cuvenite functionarilor publici, Curtea de Apel Iasi, statueaza definitiv ca prin actul contestat se urmareste . neputand primi alte drepturi salariale decat cele stabilite de lege.

Prin urmare, in cauza de fata instanta nu mai poate analiza, in virtutea efectului pozitiv al autoritatii de lucri judecat, legalitatea Deciziei 616/2014 ci, doar, daca nivelul salarizarii reclamantului este stabilit corect prin raportare la functia publica pe care o detine si gradul sau profesional.

Din acest punct de vedere apare ca superflua invocarea de catre contestator a faptului ca intimata a inteles sa diminueze drepturile salariale incepand cu ian 2015 si sa-si motiveze in drept decizia pe dispozitiile Legii 248/2010, in conditiile in care incadrarea sa in baza acestor dispozitii legale a avut loc in 2011, sau, a faptului ca in prezent Legea 285/2010 este abrogata, intrucat aceste aspecte au fost clarificate de catre decizia pronuntata de Curtea de Apel, ce a statuat cu putere de lucru judecat ca incadrarea s-a facut eronat iar drepturile salariale nu pot fi corespunzatoare unor grile eronate .

Potrivit art 2 alin 2 din HG 1609/2009 :” Personalul preluat/transferat va fi incadrat la camerele agricole judetene in termen de maximum 60 de zile, cu respectarea prevederilor art. 6 alin. (3)-(6) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International.”

Potrivit art 6 alin 3 din Legea 329/2009 :” (1) Personalul autoritatilor si institutiilor publice care se desfiinteaza in urma reorganizarii se preia de autoritatile si institutiile publice la care trece activitatea acestora.

(2) De la prevederile alin. (1) sunt exceptati politistii din cadrul structurii infiintate in Inspectoratul General al Politiei Romane, ca urmare a reorganizarii Agentiei Nationale Antidrog, potrivit dispozitiilor art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 20/2009 pentru modificarea art. 13 alin. (2) si (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea si functionarea Ministerului Administratiei si Internelor si pentru reorganizarea unor unitati din subordinea Ministerului Administratiei si Internelor.

(3) Personalul institutiilor desfiintate va fi incadrat in limita posturilor aprobate pentru institutia care preia activitatea acestora, beneficiind de drepturile salariale acordate, potrivit legii, pentru categoriile de functii din cadrul autoritatii sau institutiei publice.

(4) Incadrarea personalului in numarul de posturi aprobat si pe noile functii din institutia care il preia, precum si stabilirea drepturilor salariale aferente se realizeaza in termen de maximum 60 de zile de la data intrarii in vigoare a actelor normative prevazute la art. 5 alin. (1)—(4), cu respectarea regimului juridic aplicabil fiecarei categorii de functii.”

Rezulta ca daca inainte de . HG 1609/2009 Oficiul Judetean de Consultanta Agricola era subordonat Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, personalul fiind incadrat pe Anexa 3 “ Aparatul propriu al prefecturilor, subordonatelor autoritatilor sau institutiilor publice centrale, al serviciilor publice descentralizate sau al ministerelor sau altor organe ale administratiei publice central de specialitate din unitatile administrative-teritoriale, dupa . hotararii C. Agricola Judeteana a devenit subordonata Consiliului Judetean, fiind necesar a se aplica Anexa 4 “ Aparatul propriu de sepcialitate al primarilor si al institutiilor din subordinea consiliilor judetene sau comisiilor locale.”

Analizand Anexa sus-indicata instanta constata ca in speta clasa de salarizare a fost stabilita corect la 59, la clasa de salarizare 50 corespunzatoare functiei de executie adaugandu-se 9 clase de salarizare succesive corespunzatoare transelor de vechime in munca ( de altfel acest aspect nu a fost contestat in cauza). Salariul de baza la care s-a raportat intimata a fost astfel cel din anexa 4- 1624 la care s-a adaugat sporul de vechime de 406, rezultand . mai mic, prin scaderea bazei de calcul, scadere care s-a facut insa prin aplicarea corecta a incadrarii din Anexa 3 in Anexa 4.

F. de cele retinute, constatand ca decizia emisa de intimate este corecta in temeiul art 8 din Legea contenciosului administrativ respinge ca nefondata actiunea formulate, mentinand decizia emisa de intimate, cu toate consecintele ce decurg de aici.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca nefondata actiunea formulate de C. P., CNP_, domiciliat in Iasi, ., jud Iasi, cu domiciliul procesual ales la C. Av F. M. din Iasi, ., jud Iasi in contradictoriu cu C. Agricola Iasi cu sediul in Iasi, ., nr.47-49, jud Iasi.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica din 23.02.2016.

Președinte,

C. B.

Grefier,

M. B.

M.B. 23 Februarie 2016

RED ȘI TEHNORED JUD BC

2 EX/23.02.2016.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 143/2016. Tribunalul IAŞI