Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 55/2014. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 55/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 09-01-2014 în dosarul nr. 2921/1748/2010*

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE nr. 55 R

Ședința publică de la 09 Ianuarie 2014

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE: A. M. C.

Judecător: M. R. R.

Judecător: C. G.

Grefier: M. M. A.

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul – intimat C. JUDEȚEAN ILFOV împotriva Sentinței civile nr. 3750/17.05.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata - petentă . ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul – intimat prin consilier juridic D. Dorinba F. care depune delegație, lipsă fiind intimata - petentă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la data de 17.12.2013 intimata - petentă a depus întâmpinare, după care:

Tribunalul comunică recurentului – intimat, prin consilier juridic un exemplar al întâmpinării.

Recurentul – intimat, prin consilier juridic, nu solicită termen pentru a lua de conținutul întâmpinării. La interpelarea tribunalului învederează că nu solicită administrarea de probe noi in această etapă procesuală.

Tribunalul ia act că nu se solicită administrarea de probe noi și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Recurentul – intimat, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului cu modificarea în tot a Sentinței civile nr. 3750/17.05.2013 in sensul respingerii plângerii formulată de petenta . obligarea la plata amenzilor. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Tribunalul reține recursul în vederea soluționării.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 3750/17.05.2013 Judecătoria Cornetu a admis plângerea contravențională formulată de petenta . în consecință a anulat procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/28.04.2010, . nr._/28.04.2010 si . nr._/28.04.2010 cu exonerarea petentei de la plata amenzilor contravenționale aplicate.

Pentru a hotărî astfel Judecătoria Cornetu a reținut că: prin procesul verbal contravențional . nr._/28.04.2010, petenta a fost sancționata contravențional cu amendă în cuantum de 5000 lei, întrucât în aceeași zi, la orele 13.00, a circulat pe DJ 601 fara a detine autorizatie speciala de transport, sarcina maxima admisa a fost depasita conform tichet cantar nr._ din 28.04.2010 ora 11:35 emis de ., contravenție prevăzute de art.60 alin.1 lit.d din OG 43/1997.

Prin procesul verbal contravențional . nr._/28.04.2010, petenta a fost sancționata contravențional cu amendă în cuantum de 5000 lei, întrucât în aceeași zi, la orele 12.15, a ciculat pe DJ 601 fara a detine autorizatie speciala de transport, sarcina maxima admisa a fost depasita conform tichet cantar nr._ din 28.04.2010 ora 11:41 emis de ., contravenție prevăzute de art.60 alin.1 lit.d din OG 43/1997.

Prin procesul verbal contravențional . nr._/28.04.2010, petenta a fost sancționata contravențional cu amendă în cuantum de 5000 lei, întrucât în aceeași zi, la orele 12.30, a ciculat pe DJ 601 fara a detine autorizatie speciala de transport, sarcina maxima admisa a fost depasita conform tichet cantar nr._ din 28.04.2010 ora 11:45 emis de ., contravenție prevăzute de art.60 alin.1 lit.d din OG 43/1997.

Conform dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Cu privire la controlul de legalitate, instanța a constatat că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută, prevăzute în mod expres de art. 17 din OG nr. 2/2001, procesele verbale de constatare și sancționare a contravențiilor conținând mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Pe cale de consecință, instanța a constatat că procesele verbale contravenționale în discuție au fost întocmite în mod legal.

Cu privire la temeinicia proceselor verbale contestate, instanța a constatat că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care face parte din dreptul intern, în baza art. 11 din Constituția României, și are prioritate, în temeiul art. 20 alin. 2 din legea fundamentală.

Aceasta deoarece, deși în dreptul național contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului exprimată în cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei, acest gen de contravenție - referitoare la circulația pe drumurile publice - intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană.

La această încadrare conduc două argumente: 1. Norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general - O.U.G. nr. 195/2002 se adresează tuturor cetățenilor; 2. Amenda - sancțiunea contravențională aplicabilă - urmărește un scop preventiv și represiv.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat, în cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, Maszni c. României, A. c. României, că aceste criterii - care sunt alternative, iar nu cumulative - sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are caracter penal în sensul art. 6 din Convenția Europeană.

În consecință, petentului îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 din Convenția Europeană, printre care și cea prevăzută de art. 6 parag. 2 - prezumția de nevinovăție.

În raport de cele de mai sus, instanța a reținut faptul că textul Convenției Europene și jurisprudența Curții Europene fac parte din dreptul intern, iar în raport de art. 20 alin. 2 din Constituție, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Așadar, indiferent de reglementarea de care beneficiază contravențiile în dreptul național, în dreptul român ele neaparținând materiei penale, în considerarea jurisprudenței Curții Europene, acestea intră în sfera acuzațiilor în materie penală.

În acest sens, instanța a reținut că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu poate face dovada prin el însuși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției sale, acest proces-verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției.

Beneficiind de prezumția de nevinovăție, petenta nu era obligata să-și dovedească nevinovăția, sarcina administrării probelor revenind agentului constatator, orice îndoială profitând persoanei acuzate de săvârșirea contravenției, conform principiului “in dubio pro reo”.

Totodată, prin jurisprudența sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, ca garanție procedurală prevăzută de art. 6 din Convenția Europeană, principiul “egalității armelor”, respectiv posibilitatea rezonabilă pe care trebuie să o aibă fiecare parte din proces de a-și expune cauza în fața instanței în condiții care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ față de partea adversă, precum și de a combate argumentele invocate de partea adversă.

În acest context, s-a mai reținut că, în materie contravențională, părțile nu se află pe poziții de deplină egalitate juridică, având în vedere că una dintre părți, respectiv intimata – prin agentul constatator – este un reprezentant al statului, fiind învestită cu prerogativa puterii publice, și anume aceea a stabilirii contravențiilor și a aplicării sancțiunilor, pe când cealaltă parte, petentul, este o persoană fizică sau juridică de drept privat și pentru care organele statului, atunci când intră în raporturi juridice de drept contravențional cu acestea, trebuie să le garanteze aplicarea legii în litera și în spiritul ei.

Prezumția de nevinovăție constituie o garanție pentru orice persoană ca, în lipsa probelor certe de vinovăție, să nu poată fi sancționată, penal sau contravențional.

Instanța a apreciat că persoanei acuzate de săvârșirea unei contravenții trebuie să i se aducă la cunoștință toate mijloacele de probă pe care se întemeiază această acuzație. Deși petenta are dreptul de a sesiza instanța de judecată cu o plângere împotriva procesului-verbal, acest drept nu trebuie transformat într-o sarcină a acestei persoane. Or, în măsura în care o persoană, care beneficiază de prezumția de nevinovăție, este înștiințată de organul constatator de faptul că a fost sancționată pentru că, în speță, ar fi ciculat pe DJ 601 fara a detine autorizatie speciala de transport, sarcina maxima admisa a fost depasita, fără a i se prezenta probele pe care se întemeiază această „acuzație penală”, prezumția de nevinovăție se golește de sens, cel puțin în fața agentului constatator, dreptul persoanei sancționate contravențional transformându-se în sarcina de a sesiza instanța, pentru a afla astfel motivul sancționării și pentru a determina agentul constatator să iasă din pasivitate.

Petentei ar fi trebuit să i se comunice, în același timp cu procesele-verbale contestate prin prezenta cauză, și probele cu ajutorul cărora au fost constatate pretinsele contravenții.

Astfel, instanța a constatat că singura dovadă în sprijinul acuzațiilor contravenționale o reprezintă procesele-verbale.

Or, prin însăși natura lor, contravențiile reținute în procesele-verbale contestate de petenta se pot constata – de către agentul constatator - prin efectuarea unor cantariri, asa cum de astfel se precizeaza in cuprinsul proceselor verbale contestate.

Așadar, în urma analizării proceselor-verbale contestate, acte de acuzare contravențională, instanța reține că nu a fost dovedită vinovăția petentei, astfel că nu a fost răsturnată prezumția de nevinovăție de care beneficiază aceasta. Pentru a ajunge la această concluzie, instanța constată faptul că intimata nu a administrat niciun mijloc de probă în susținerea acuzației contravenționale.

Sarcina probei revine celui care afirmă un fapt pozitiv determinat - săvârșirea unei fapte contravenționale - respectiv intimatei, acuzator contravențional.

Raportat la condițiile concrete ale prezentului dosar, instanța a constatat că intimata nu a administrat niciun mijloc de probă în susținerea acuzațiilor contravenționale, desi era obligata sa depuna la dosarul cauzei documentatia ce a stat la baza emiterii proceselor verbale contestate. Mentiunea intimatei cum ca tichetele cantar se afla in posesia ., nu inlatura cu nimic obligatia acesteia de a produce la dosarul cauzei dovezile care sa-i sustina acuzatiile si nici nu transfera aceasta obligatie in sarcina instantei de judecata. Asta, atata timp cat insasi agentul constatator a mentionat in cuprinsul actului acuzator ca cele constatate, respectiv depasirea sarcinii maxime admise, au la baza o operatiune de cantarire materializata . tichet cantar, aspect ce-l obliga in a-si sustine acuzatiile prin prezervarea si prezentarea acestor inscrisuri.

Totodata, instanta a retinut ca agentul constatator a mentionat in cuprinsul proceselor verbale contestate ca faptele au fost savarsite la 28.04.2010, orele 13:00, 12:15 si 12:30, or tichetele cantar, asa cum rezulta din cele inscrise in procesele verbale analizate, au fost emise la 11:35, 11:41 si 11:45, deci anterior savarsirii faptelor, aspect ce naste un serios dubiu cu privire la exactitate, si pe cale de consecinta, a temeiniciei celor retinute in cuprinsul proceselor verbale contestate. Împotriva acestei hotărâri recurentul – intimat C. JUDEȚEAN ILFOV a formulat recurs înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 18.11.2013 sub nr._ prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței in sensul respingerii plângerii formulate de . obligarea acesteia la plata amenzilor stabilite prin procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/28.04.2010, . nr._/28.04.2010 si . nr._/28.04.2010.

Primul motiv invocat este cel prevăzut de art.304 pct.8 Cod procedură civilă: "când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia ", și cel de al doilea motiv de recurs pe este prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă: «când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii;»

În fapt, în data de 28.04.2010, conducătorii autoutilitarelor cu numărul de înmatriculare_ ,_, respectiv_, proprietatea S.C. S. S.A, au fost sanctionati cu amenzi în valoare de 5000 lei deoarece în urma controlului efectuat de C. Județean Ilfov, prin agentul constatator O. V., pe DJ 601, aceștia nu dețineau autorizație specială, sarcina maximă admisă fiind depășită conform tichetelor de cântar nr.l0486,_, respectiv_, din 28.04.2010 emise de ..

Conform prevederilor art.41, alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, modificată și completată transporturile efectuate cu vehicule a căror masa totală maxima admisă, masa maxima admisă pe axă si/sau ale căror dimensiuni maxime admise de gabarit depășesc limitele prevăzute în anexa nr. 2 se efectuează pe baza autorizației speciale de transport emise de administratorul drumului pe care se efectuează transportul, în condițiile stabilite prin reglementări specifice emise de Ministerul Transporturilor *).

Potrivit art.60, alin.(l), lit.d) din Ordonanța Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, modificată și completată, constituie contravenții și se sancționează următoarele fapte:

- d) încălcarea prevederilor art. 41 alin. (1) prin efectuarea transporturilor cu depășirea masei "totale și/sau a dimensiunilor maxime admise, fără autorizație specială de transport eliberată de administratorul drumului, se sancționează cu amendă de la 50.000.000 lei la 60.000.000 lei, aplicată operatorului de transport, astfel cum este menționat în licența de transport, sau deținătorului vehiculului, astfel cum este menționat în certificatul de înmatriculare a vehiculului;

Sancționarea petentei a fost făcută pentru nerespectarea prevederilor legale (art. 60 alin. 1 lit. d), respectiv pentru depășirea masei maxime admise fără a deține autorizație specială de transport eliberată de administratorul drumului, în speță C. Județean Ilfov ca administrator al DJ 601.

Cântărirea vehiculelor a fost efectuată la încărcarea acestora, în acest sens . emițând tichetele de cântar nr.l0486,_, respectiv_ din 28.04.2010.

Agentul constatator a solicitat prezentarea autorizați ei speciale de transport, eliberată de administratorul drumului, necesară pentru efectuarea transportului în această situație, și a făcut numai constatarea lipsei acesteia prin procesele-verbale în cauză.

Agentul constatator al Consiliului Județean Ilfov nu putea face reținerea tichetelor de cântar în cauză, constatând numai existența lor, acestea fiind emise de . la solicitarea S.C. S. S.A ..

Potrivit Sentinței Civile nr.3251 din 15.12.2010, instanța reține faptul că incadrarea legală conform căreia au fost sancționați conducătorii autoutilitarelor nu există în textul de lege, precum și faptul că, cuantumul amenzilor este greșit inserat.

La data de 28.04.2010, temeiul legal potrivit căruia puteau fi sancționați conducătorii autoutilitarelor, era art.60, alin.(1), lit.d) din Ordonanța de Guvern nr.43/1997, iar amenda era între 50.000.000 lei și 60.000.000 lei (ROL).

Ordonanța de Guvern nr.43/1997 a fost modificată la data de 30.04.2010, prin OG nr. 7/2010, publicată în M.O. nr. 70/2010, art.60 devenind art.61, cuantumul amenzii fiind și el modificat, noua amendă fiind între 10.000 lei și 15.000 lei (RON).

A apreciat că procesele-verbal au fost încheiate cu respectarea legislației în vigoare la data de 28.04.2010 și că anularea proceselor - verbale s-a făcut în mod eronat.

La data de 17.12.2013 intimata – petentă a depus întâmpinare la motivele de recurs formulate de către C. Judetean ILFOV împotriva Sentintei civile nr. 3750 din 17.05.2013 pronuntată în dosarul nr._/2010* de către Judecătoria Cometu învederând că în fapt, la data de 28.04.2010 un număr de 3 autobasculante apartinînd societătii (_ ,_ si_ ) au fost sanctionate fiecare cu 5.000 lei amendă pe considerentul că ar fi încălcat prevederile art. 60 alin. 1 litera "d" din OG nr. 43/1977, precizând că litera "d" din cadrul OG nr. 43/1977 a fost introdusă prin Ordonanta nr. 7 din 29.01.2010 pentru modificarea si completarea OG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor si care a fost publicată în M.Oficial nr. 70 din 10.01.2010 aVÎnd stabilită ca data expres de intrare în vigoare ziua de 30.04.2010 . Asadar, fără a mai dezvolta teoria aplicabilitătii legilor în timp si spatiu, este evident că la 28.04.2010, agentul constatator nu ne putea amenda în baza unui nou artricol si punct, respectiv litera "d" care legalmente se năstea respectiv intra expres în vigoare începînd abia cu 30.04.2010.

A mai arătat că în preambulul anexei nr.2 la această OG nr. 43/1977 privind maximele admise si caracteristicile conexe ale vehiculelor rutiere, si unde se face clasificarea drumurilor la care se aplică această ordonantă "nu este prevăzută împrejurarea că ea s-ar aplica si drumurilor judetene".

În recurs nu s-au administrat probe noi.

Analizând sentința civilă recurată prin raportare la motivele de recurs invocate, tribunalul constată următoarele:

Din analiza motivelor de recurs formulate tribunalul retine ca acestea nu cuprind critici referitoare la solutia instantei de fond ci se marginesc sa reia critici anterioare, avute in vedere in primul ciclu de solutionare a cauzei.

Astfel, tribunalul retine ca instanta de fond si-a fundamentat solutia de admitere a plangerii contraventionale pe imprejurarea ca intimata - recurenta nu a depus la dosar nicio dovada din care sa reiasa veridicitatea aspectelor consemnate in procesele verbale atacate, cu atat mai mult cu cat tichetele de cantar la care se face referire in cuprinsul acestora au fost emise anterior intocmirii proceselor verbale

Tribunalul retine, suplimentar, ca din cuprinsul proceselor verbal contestate nu rezulta dimensiunile de gabarit al autovehiculelor despre care se afirma ca ar fi depaslit greutatea maxima admisa pe axa (respectiv greutatea consemnata in tichetul de cantar) si nici tipul drumului pe care acestea se deplasau in sensul Anexei 1 la OG 43/1997, ceea ce face cu neputinta verificarea legalitatii si temeiniciei actelor de control intocmite.

Retinad odata cu recurenta imprejurarea ca efectuarea transporturilor cu depășirea masei totale și/sau a dimensiunilor maxime admise, fără autorizație specială de transport eliberată de administratorul drumului constituie contraventia prevzuta si sanctionata de art. 60 alin 1 lit. d din OG 43/1997 (forma in vigoare la data savarsirii contraventiei) tribunalul nu poate sa nu constate, totusi, ca procesele verbale intocmite nu cuprind nici un element din care sa rezulte cu precizie ca situatia de fapt retinuta de agentul constator se incadreaza in dispozitiile legale sus-citate.

Astfel, simpla mentiune ca „sarcina maxima admisa a fost depasita conform bonului de cantar”, fara a putea fi produs, cu ocazia cercetarii in fond sau in prezenta cale de atac a cauzei bonul de cantar in discutie, dar si fara a se preciza care a fost greutatea determinata prin cantarire conform bonului de cantar nu este suficienta, in opinia instantei, pentru a retine ca recurenta intimata a dovedit savarsirea contraventiei.

Asa stand lucrurile tribunalul apreciaza recursul ca nefondat si il va respinge

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

TRIBUNALUL

HOTĂRĂȘTE

Respinge recursul formulat de recurentul – intimat C. JUDEȚEAN ILFOV împotriva Sentinței civile nr. 3750/17.05.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata - petentă . nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.01.2014.

Președinte,

A. M. C.

Judecător,

M. R. R.

Judecător,

C. G.

Grefier,

M. M. A.

Red. Jud. fond D. Livisor/Judecătoria Cornetu

Red.jud.AMC/21.01.2014

Thn.red. MMA

Ex.2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 55/2014. Tribunalul ILFOV