Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1977/2014. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 1977/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 16-09-2014 în dosarul nr. 9400/1748/2011

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.1977 R

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 16.09.2014

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

P.: E. M. O.

JUDECĂTOR: C. D.

JUDECĂTOR: M. E.

GREFIER: L. I.

Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurenta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA împotriva sentinței civile nr.7714/20.12.2012, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul . ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile nu au răspuns.

Procedura de citare este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă și faptul că recurenta a depus la dosar relațiile solicitate, după care

Tribunalul din oficiu invocă excepția tardivității formulării recursului și rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.

TRIBUNALUL,

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 30.09.2011, sub nr._, petenta S.C. I. S.A. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție, . nr._, încheiat la data de 06.09.2011 de intimata C.N.A.D.N.R. S.A. – CESTRIN, solicitând anularea acestuia ca nelegal și netemeinic.

Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art.36 din O.G. nr.2/2001, modificată și completată.

În motivare, petenta a arătat că, în data de 09.03.2011, autoturismul său, cu nr. de înmatriculare_ a fost surprins circulând pe Autostrada A2, km 12+450 Glina, jud. Ilfov, fără a avea rovinietă valabilă.

Petenta mai arată că, dintr-o eroare produsă la furnizorul de roviniete, s-a emis de două ori rovinietă, pentru aceiași perioadă, și pentru mai multe mașini din parcul auto, eroare care ulterior a fost remediată.

În drept, petentul și-a întemeiat plângerea pe dispozițiile O.G. nr.2/2001, O.G.nr.15/2002.

În dovedirea acțiunii s-a solicitat proba cu înscrisuri, depunându-se la dosar, în copie, procesul-verbal de constatare a contravenției, . nr._, încheiat la data de 06.09.2011 de C.N.A.D.N.R. S.A. – CESTRIN, ordine de plată, dovada achitării rovinietei – facturi fiscale însoțite de anexe.

Intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare la plângerea de față, însă a depus la dosar planșe foto.

Prin sentința civilă nr. 7714/20.12.2012, Judecătoria Cornetu a admis plângerea și a desființat procesul-verbal de constatare a contravenției, . nr._ încheiat la data de 06.09.2011 de C.N.A.D.N.R. S.A. – CESTRIN ca nelegal și netemeinic

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției, . nr._, încheiat la data de 06.09.2011 de C.N.A.D.N.R. S.A. – CESTRIN, petentul a fost sancționat cu amendă, în cuantum de 750 lei, pentru fapta prevăzută de art.8, alin.1 din O.G. nr.15/2002, stabilindu-se, în temeiul art.8, alin.3 din același act normativ și o despăgubire, în cuantum de 405,30 lei, respectiv pentru faptul că un autovehicul, aparținând petentei, a circulat pe drumurile publice fără a deține rovinietă valabilă și documentul care să ateste achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale.

Conform art.7 din O.G. nr.15/2002 ”responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români…………”, definiția utilizatorilor fiind dată în art.1, alin.1, lit.b) din același act normativ, astfel că legiuitorul a avut în vedere sancționarea deținătorului autovehiculului care circulă fără rovinietă valabilă, și nu a conducătorului acestuia, iar alin.10, al art.1 din același act normativ, prevede că, odată cu transferul dreptului de proprietate asupra vehiculului, se transferă automat și rovinieta către noul proprietar, care este îndreptățit să o folosească până la expirarea perioadei de valabilitate, fără ca acesta din urmă să fie obligat a înștiința C.N.A.D.N.R. S.A. despre modificarea intervenită, obligație introdusă în sarcina utilizatorilor, începând cu data de 01.10.2010, conform modificării aduse alin.12, din același act normativ de O.G. nr.17/2010.

Din înscrisurile de la dosar, respectiv ordine de plată și dovada achitării rovinietei – facturi fiscale însoțite de anexe, a rezultat că a existat o eroare de fapt din partea petentei, care a efectuat de două ori plata rovinietelor, pentru aceiași perioadă, și pentru mai multe mașini din parcul auto, eroare care ulterior a fost remediată.

Instanța de fond față de această situație, a constatat existența erorii de fapt care înlătură răspunderea contravențională a petentei, conform art.11, alin.1 și 5 din O.G. nr.2/2001, în ceea ce privește săvârșirea faptei contravenționale menționate în procesul verbal contestat, motiv pentru care instanța constată că petenta și-a îndeplinit obligația de a circula pe drumurile publice deținând o rovinietă valabilă, conform dispozițiilor legale în materie, astfel că a admis plângerea contravențională, desființând Procesul-verbal de constatare a contravenției, . nr._, încheiat la data de 06.09.2011 de C.N.A.D.N.R. S.A. – CESTRIN ca nelegal și netemeinic, întrucât fapta nu există.

Împotriva sentinței civile nr. 7714/20.12.2012, a formulat recurs intimata solicitând admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate și pe fond respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal ca temeinic și legal.

În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond nu a reținut culpa intimatei, întrucât aceasta la momentul achiziționării rovinietei nu a verificat dacă datele înscrise pe aceasta corespund cu datele de identificare din certificatul de înmatriculare.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 26.08.2014, intimata a solicitat respingere recursului arătând că dintr-o simplă eroare s-a achitat rovinieta de două ori pentru autoturismul cu numărul de înmatriculare_ și nu s-a achitat rovinieta pentru autoturismul cu numărul de înmatriculare_ .

În drept au fost invocate dispozițiile OUG nr. 195/2002, O.G. nr. 2/2001.

Prin încheierea de ședință din data de 20.05.2014, Tribunalul constatând că se impune verificarea termenului în care a fost declarată calea de atac a pus în vedere recurentei să depună la dosar dovada exercitării căii de atac în temren.

La data de 16.07.2014, recurenta a răspuns solicitării instanței în sensul că nu poate face dovada datei la care recursul a fost depus la serviciul poștal.

În ședința publică din data de 16.09, Tribunalul din oficiu a invocat excepția tardivității formulării cererii de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției tardivității formulării cererii de recurs Tribunalul reține următoarele:

Potrivit art. 284 alin.1 C. pr. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

În speță, sentința civilă nr. 7714/20.12.2012pronunțată de către prima instanță a fost comunicată recurentei la data de 17.04.2013, astfel cum reiese din cuprinsul dovezii de comunicare aflate la dosarul primei instanțe (f.46), iar cererea de recurs a fost depusă la instanța de fond, la data de 07.05.2013, conform vizei de primire aplicată de Judecătoria Cornetu, (f. 2din dosarul Tribunalului Ilfov).

În aceste condiții, termenul de formulare a recursului a început să curgă pentru intimată la data de 17.04.2013 și s-a împlinit, conform art. 101 alin. 3 C. proc. civ., la 03.05.2013.

Tribunalul, reține și aspectul potrivit căruia deși i s-a solicitat recurentei să facă dovezi cu privire la data formulării căii de atac, aceasta a comunicat faptul că nu poate dovedii date poștei la care a fost transmis recursul și că singura dovadă pe care o posedă este numărul de înregistrare/ieșire al Recursului din cadrul instituției la data de 27.04.2013.

Față de aceste aspecte, se constată că în prezenta cauză, în lipsa unei dovezi cu privire la depunerea cererii de recurs la serviciul poștal, Tribunalul nu poate aprecia asupra incidenței în cauză a prevederilor art. 104 C. proc. Civ.

Prin urmare, la data înregistrării la instanță a cererii de recurs, termenul de 15 zile era împlinit, devenind aplicabile prevederile art. 103 C. proc. civ..

Normele ce stabilesc termene de exercitare a căilor de atac sunt, fără îndoială, de ordine publică, urmărind asigurarea celerității procesului civil și, pe cale de consecință, stabilitatea circuitului civil.

Prin urmare, excepția tardivității va fi admisă, cu consecința respingerii cererii de recurs ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția tardivității recursului.

Respinge recursul formulat de recurenta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA împotriva sentinței civile nr.7714/20.12.2012, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul . tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.09.2014

Președinte Judecător Judecător

E. M. O. C. D. M. E.

Grefier

L. I.

Concept red. gref. L.I-.

Red. Jud: EMO./2exemplare

Jud.fond :V. B. M. - Jud /Cornetu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1977/2014. Tribunalul ILFOV