Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 27-01-2014, Tribunalul ILFOV

Tribunalul ILFOV - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2014

Hotărâre pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 27-01-2014 în dosarul nr. 9794/1748/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.243/R

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 27.01.2014

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

P.: M. C. C.

JUDECĂTOR: N. G.

JUDECĂTOR: A. R.

GREFIER: S. C. E.

Pe rol judecarea recursului formulat de recurentul – petent M. G. împotriva sentinței civile nr.5914/08.11.2012 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C. având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție”.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că intimata a depus cerere prin care solicită comunicarea unei copii de pe motivele de recurs.

Tribunalul ia act de faptul că la fila 10 există dovada că intimatei i s-a comunicat o copie de pe motivele de recurs precum și de pe înscrisuri.

Tribunalul deliberând constată că nu mai subzistă motivele care au dus la suspendarea cauzei, sens în care admite cererea de repunere pe rol formulată de recurentul – petent și, în temeiul art.245 C., dispune redeschiderea judecății cauzei.

Ia act de faptul că părțile solicită judecarea cauzei în lipsă și, față de actele și lucrările dosarului, reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față :

Prin sentința civilă nr.5914/08.11.2012 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ a fost admisă în parte plângerea formulată de petentul M. G.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 13.07.2012 sub numărul_ ca urmare a declinării dosarului nr._/300/2011 de către Judecătoria Sectorului 2 București, petentul M. G., în contradictoriu cu C. SA, a solicitat instanței anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/16.08.2011 încheiat de intimată, constatarea nulității absolute a actului de comunicare a procesului verbal, intervenirea prescripției executării sancțiunii, exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 250 lei și înlăturarea sancțiunii complementare de plată a tarifului de utilizare-despăgubire în sumă de 28 de euro iar în subsidiar, înlocuirea amenzii contravenționale cu avertisment.

În motivarea plângerii, în esență, petentul a arătat că prin procesul verbal contestat s-a stabilit că vehiculul aparținând acestuia a circulat pe Autostrada A2 fără a deține rovinietă valabilă.

Petentul a arătat, în esență, faptul că procedura de comunicare a procesului verbal a fost nelegală deoarece actul a fost comunicat petentului prin afișare pe ușa principală a clădirii și nu pe ușa locuinței sale, acesta aflând despre existența procesului verbal de la un vecin.

Petentul a mai arătat că procesul verbal este lovit de nulitate deoarece acesta nu conține semnătura olografă a agentului constatator, ocupația și locul de muncă al contravenientului.

De asemenea petentul a mai arătat că acesta nu a săvârșit fapta contravențională iar procesul verbal a fost întocmit aproape de expirarea termenului legal de 6 luni de la constatarea faptei.

În drept petentul a invocat art. 16, art.17, art.27, art.34, art.47 din OG nr.2/2001, art.6 CEDO, art.90 C.proc.civ., solicitând și judecarea cauzei în lipsă.

În probațiune, petentul a depus, în copie, înscrisuri.(filele 6,7)

Plângerea este scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 și al art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997.

La data de 14.08.2012 petentul a depus o cerere completatoare prin care a reiterat motivele invocate în cererea de chemare în judecată și a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin.3 din OG nr.15/2002și art. 1 alin.71 din OG nr.15/2002.

Intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, legal citată, nu a formulat întâmpinare, însă a depus la data de 24.08.2012, prin Serviciul Registratură, relații privind mijloacele de măsurare supuse controlului metrologic, certificat calificat și planșă foto, și a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 C.proc.civ. (filele 22-24).

La termenul din data de 11.10.2012 instanța a respins ca inadmisibilă cererea petentului de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepțiile de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin.3 din OG nr.15/2002 și art. 1 alin.71 din OG nr.15/2002.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

În fapt, prin procesul verbal . nr._/16.08.2011 întocmit de un agent din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, în temeiul art. 8 alin 1 și 2 din OG 15/2002, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 lei, iar în temeiul art. 8 alin 3 din OG 15/2002, obligat să plătească contravaloarea tarifului de despăgubire, în cuantum de 28 de euro, reținându-se, în esență, că la data de 28.02.2011, la orele 13:05, vehiculul cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentului, a circulat pe Autostrada A2 km 12+450 m, Glina, jud. Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă.

În drept, potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii.

În ceea ce privește legalitatea procesului verbal, instanța a analizat susținerile petentului în sensul că actul nu conține semnătura olografă a agentului constatator, ocupația și locul de muncă al contravenientului și faptul că procedura de comunicare a procesului verbal a fost nelegală, intervenind prescripția executării sancțiunii.

Cu privire la lipsa semnăturii agentului constatator de pe procesul verbal contestat, instanța a constatat că acesta cuprinde semnătura electronică a agentului constatator D. G. C. din cadrul C. SA.

Potrivit Legii nr. 455/2001, pentru a avea valoare legală, o semnătură electronică trebuie să îndeplinească anumite condiții, respectiv: să fie legată în mod unic de un semnatar, să asigure identificarea acestuia, să fie creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar (utilizând un dispozitiv criptografic) și sa fie legată de datele în formă electronică la care se raportează astfel încât orice modificare să fie identificabilă.

Conform dispozițiilor art.6, din Legea nr.455/2001 privind semnătura electronica, "înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătura electronica, recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca actul autentic intre cei care l-au subscris si intre cei care le reprezintă drepturile„, iar art. 7 al aceluiași act normativ prevede că „în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în forma electronică îndeplinește aceasta cerința dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generat prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii„.

Din actele depuse de către intimată, rezultă că CESTSIGN SA este un furnizor de servicii de certificare acreditate conform Legii nr. 455/2001 și HG nr. 1259/2001 privind aprobarea Normelor tehnice și metodologice pentru aplicarea Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, iar procesul-verbal de constatare atacat este semnat, în baza art. 9 alin. 1 lit. a din OG nr. 15/2002 de către un agent cu drept de constatare a contravențiilor din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA(conform autorizației de control), în baza unui certificat calificat(aflat în perioada de valabilitate și care respectă disp. art. 18 din Legea nr. 455/2001), semnătură generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.

De asemenea instanța de fond a considerat că informația cuprinsă în cadrul procesului verbal poate fi citită atât prin intermediul unui program informatic, cât și prin intermediul altui procedeu similar, sau chiar pe suport de hârtie, întrucât, odată generat și semnat electronic, înscrisul electronic poate dobândi o existenta fizică pe suport de hârtie.

Prin urmare instanța a apreciat că simplul fapt că, ulterior generării unui înscris electronic, informația pe care aceasta o cuprinde este tipărită pe suport de hârtie pentru a fi comunicată ca atare, nu îi înlătură acestuia calitatea de înscris în formă electronică.

Cu privire la susținerea petentului în sensul că procesul verbal contestat nu cuprinde ocupația și locul de muncă al contravenientului instanța a reținut că procesul verbal trebuie să conțină date referitoare la identificarea contravenientului, respectiv:datele personale din actul de identitate, inclusic codul numeric personal, ocupația și locul de muncă al contravenientului.

Instanța de fond a considerat că scopul pentru care trebuie menționate toate aceste elemente este acela ca persoana față de care se întocmește procesul verbal să poată fi identificată fără dubii. Având în vedere faptul că persoana contravenientă a fost identificată prin nume, prenume, cod numeric personal, instanța apreciază că lipsa celorlalte elemente nu poate fi sancționată decât cu nulitate relativă, nulitate pentru care este necesară dovada existenței unei vătămări, dovadă pe care petentul nu a făcut-o.

În ceea ce privește apărarea petentului în sensul că a intervenit prescripția executării sancțiunii contravenționale deoarece procedura de comunicare a actului contestat a fost nelegală instanța a apreciat că aceasta susținere nu poate fi invocată pe calea plângerii contravenționale, ci numai pe calea unei contestații la executare. Astfel, instanța consideră că viciul de care ar fi atins procesul verbal ar fi ulterior încheierii acestuia iar instanța nu îl poate anula pentru situații care au intervenit ulterior încheierii sale.

În concluzie, analizând cuprinsul procesului-verbal sub aspectul legalității sale instanța de fond a apreciat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG nr.2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă sub sancțiunea nulității absolute, întrucât acesta conține numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului.

Sub aspectul temeiniciei instanța de fond a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Prin urmare, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În lumina acestor principii, instanța a efectuat toate demersurile pentru a-i asigura petentului dreptul la un proces echitabil.

În speța de față, în ceea ce privește temeinicia procesului verbal instanța a reținut că petentului a fost sancționată potrivit art. 8 alin. 1, 2 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, care prevede că „fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. Cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) este prevăzut în anexa nr. 2”.

Articolul 7 din același act normativ stabilește că „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului”.

Termenul de utilizator este explicat chiar în cuprinsul OG 15/2002, la art. 1 alin. 1 lit. b, unde se arată că: “ În înțelesul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini”

Din interpretarea sistematică a acestor texte legale rezultă că are calitatea de contravenient deținătorul menționat în certificatul de înmatriculare care are în proprietate sau poate folosi autovehicului în baza unui drept legal, acesta trebuind să facă dovada achitării taxei de drum. În acest sens, sunt prevederile art. 1 alin. 6 din Regulamentul pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România potrivit OG nr. 15/2002(Ordinul 769/01.10.2010).

Din înscrisurile depuse la dosar de intimată(planșa foto) rezultă că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției. Prin urmare instanța apreciază că petentul nu a reușit să răstoarne prezumția de temeinicie de care se bucură procesul verbal de constatare a contravenției contestat, motiv pentru care îl va menține ca fiind legal și temeinic întocmit.

Potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii hotărăște și asupra sancțiunii.

În conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșita fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.

Din procesul verbal contestat instanța a reținut că fapta petentului a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 250 lei, stabilindu-se în sarcina sa și obligația de a achita tariful de despăgubire în valoare de 28 de euro.

În ceea ce privește amenda contravențională instanța a constatat că petentul a fost sancționat cu amendă în valoare de 250 lei amendă, minimul prevăzut de lege pentru categoria din care face parte vehiculul, aceasta fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, de modul de săvârșire a acesteia și de scopul urmărit.

În ceea ce privește tariful de despăgubire, potrivit art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România „ Tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează”.

Având în vedere faptul că tariful de despăgubire de 28 de euro la plata căruia a fost obligată petentul, potrivit procesului verbal, a fost contestat de către acesta la data introducerii plângerii contravenționale, respectiv data de 19.09.2011, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 144 din 23 iulie 2012, instanța a constatat că sunt incidente prevederile art.II din actul normativ menționat, motiv pentru care a anulat tariful de despăgubire.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul M. G..

Apreciază că procesul-verbal contestat este nelegal, deoarece nu este semnat de către agentul constatator, așa cum impune art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

Potrivit art. 10 din O.G. nr. 15/2002 contravențiilor prevăzute la art. 8 din același act normativ le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/ 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/ 2002, cu modificările ulterioare.

Astfel, potrivit art. 16 din O.G. nr. 2/ 2001, printre mențiunile obligatorii pe care trebuie să le conțină procesul-verbal de contravenție se numără și semnătura agentului constatator, iar potrivit art. 17 din OG nr. 2/ 2001 lipsa semnăturii agentului constatator de pe procesul-verbal atrage nulitatea actului sancționator, nulitate care se poate constata și din oficiu.

Sub acest aspect se constată că procesul-verbal contestat nu poartă semnătura olografă a agentului constatator, fiind făcută doar mențiunea că actul a fost semnat electronic conform prevederior Legii nr. 455/2001.

Art. 15 din O.G. nr. 2/2001 prevede faptul că procesul-verbal de contravenție se încheie de persoanele anume prevăzute In actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite In mod generic agenți constatatori, respectând formalitățile prevăzute de O.G. nr. 2/2001, astfel încât acestea constituie potrivit dreptului român înscrisuri oficiale, autentice.

Art. 5 din Legea nr,_ stipulează: Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a incorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată".

Consideră că procesul-verbal de contravenție constituie un act administrativ, cu o natură juridică mixtă, fiind așadar mai mult decât un simplu înscris sub semnătură privată, motiv pentru care dispozițiile actuale ale Legii nr. 4551 2001 nu sunt aplicabile în situația întocmirii unui proces-verbal de contravenție, care nu poate produce în acest mod, decât efecte specifice unui înscris sub semnătură privată. Procesul verbal de contravenție constituind înscris autentic, nu intră sub incidența Legii nr._, ci trebuie să întrunească cerințele de legalitate prevăzute de O.G. nr. 2/2001.

Recurentul petent arată că deși prima instanță a reținut, în mod corect, intervenirea modificării legislative a O.G. nr. 15/ 2002 prin Legea nr. 144/2012, totuși nu s-a făcut aplicarea legii contravenționale mai favorabile, în referire la prevederile arte 1 pct. 1 și 3 din legea menționată anterior.

Astfel, prin art. I pct. 1 din Legea nr. 144/2012 s-a modificat art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/ 2002, care a dobândit următoarea formă: "Fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă."

La rândul său, pct. 3 din art. I al Legii nr. 144/2012 modifică articolul 9, alineatul 3 din ordonanță astfel: în cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor arte 8 alin. (1)."

Recurentul petent învederează instanței faptul că procesul-verbal contestat R11 nr._/16.08.2011 – pentru fapta din 28.02.2011, a fost emis după ce intimatul emisese alte cinci procese-verbale în referire la aceeași faptă:

- procesul-verbal . nr._, emis la 30.03.2011, pentru fapta din 05.11.2010;

- procesul-verbal sena Rll nr._, emis la 14.04.2011, pentru fapta din 12.11.2010;

- procesul-verbal sena Rll nr._, emis la 12.05.2011, pentru fapta din 20.11.2010;

- procesul-verbal sena Rll nr._, emis la 12.05.2011, pentru fapta din 21.11.2010;

- procesul-verbal sena R11 nr._, emis la 06.07.2011, pentru fapta din 09.01.2011.

Arată că prima instanță nu a analizat cererea subsidiară privind înlocuirea sancțiunii principale a amenzii, cu avertismentul, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001. În acest sens, a invocat prevederile art. 7 din O.G. nr. 2/ 2001, dat fiind pericolul social concret redus al faptei reținute în sarcina mea, precum și atitudinea ulterioară a subsemnatului cu privire la achitarea taxei.

În drept, art.299 alin. 1 și art.304/1 C..

Intimata,, legal citată cu o copie de pe motivele de recurs, nu a depus întâmpinare.

Analizând sentința civilă recurată în raport de motivele invocate, tribunalul reține următoarele:

Considerente:

Prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind sancționarea contravențiilor constatate cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate, referitoare la fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă, în măsura unor sancțiuni aplicate succesiv- fără informarea contravenientului- în timp util, pot creea o disproporție între mijloacele folosite și scopul urmărit, ceea ce afectează dreptul de proprietate al contravenienților, prin cuantumul amenzilor aplicate

Procesele-verbale contravenționale emise în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 sunt generate și semnate electronic, fiind transmise contravenienților nu prin intermediul unui sistem electronic, ci pe suport de hârtie prin intermediul serviciilor poștale.

În ceea ce privește plata tarifului de despăgubire, prezenta instanță reține că potrivit art. 2 din Legea nr. 144/2012 “tarifele de despăgubire prevăzute de O.G. nr. 15/2002 aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează”.

Referitor la semnătura agentului constatator, întrucât înscrisul a fost generat și semnat electronic de către un agent constatator deținător al unui certificat calificat emis de către un furnizor de servicii certificate acreditat conform dispozițiilor legale, în baza prevederilor Legii nr. 455/2001, privind semnătura electronică, prezenta instanță reține următoarele:

Astfel, potrivit art. 4 din Legea nr. 455/2001, semnătură electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare, iar semnătură electronică extinsă reprezintă acea semnătură electronică care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

a) este legată în mod unic de semnatar;

b) asigură identificarea semnatarului;

c) este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar;

d) este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în așa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă.

Totodată, prin dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice se înțelege acel dispozitiv de creare a semnăturii electronice care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

a) datele de creare a semnăturii, utilizate pentru generarea acesteia, să poată apărea numai o singură dată și confidențialitatea acestora să poată fi asigurată;

b) datele de creare a semnăturii, utilizate pentru generarea acesteia, să nu poată fi deduse;

c) semnătura să fie protejată împotriva falsificării prin mijloacele tehnice disponibile la momentul generării acesteia;

d) datele de creare a semnăturii să poată fi protejate în mod efectiv de către semnatar împotriva utilizării acestora de către persoane neautorizate;

e) să nu modifice datele în formă electronică, care trebuie să fie semnate, și nici să nu împiedice ca acestea să fie prezentate semnatarului înainte de finalizarea procesului de semnare;

În plus, prin certificat calificat se înțelege un certificat care satisface condițiile prevăzute la art. 18 și care este eliberat de un furnizor de servicii de certificare ce satisface condițiile prevăzute la art. 20;

Potrivit art 5, înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată.

Potrivit art 6, înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca actul autentic între cei care l-au subscris și între cei care le reprezintă drepturile.

Potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 455/2001, în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.

Din actele depuse de către intimată, a rezultat că CESTSIGN SA este un furnizor de servicii de certificare acreditate conform Legii nr. 455/2001 și H.G. nr. 1259/2001 privind aprobarea Normelor tehnice și metodologice pentru aplicarea Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, iar procesul-verbal de constatare atacat este semnat, în baza art. 9 alin. 1 lit. a din O.G. nr. 15/2002 de către un agent cu drept de constatare a contravențiilor din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., semnătură generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.

Cu toate acestea, se naște totuși întrebarea care este regimul juridic al înscrisului în formă electronică- respectiv al procesului verbal contestat, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată sau unui înscris autentic?

Răspunsul îl poate oferi art 6, care stabilește că „înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca actul autentic”.

Față de natura juridică a procesului verbal de contravenție, prezenta instanță, în raport cu dispozițiile anterior evocate apreciază că ar fi previzibil și accesibil ca din moment ce s-a formulat plângere contravențională, deci nu a fost recunoscut de destinatar (petent), „per a contrario”, să nu opereze disp. art 6 privind autenticitatea, în ceea ce privește efectele acestui înscris.

Pe cale de consecință, persoana juridică emitentă are obligația de a demonstra autenticitatea constatărilor reținute prin procesul verbal contestat, deci sarcina probei privind legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat îi incumbă, putând fi interpretată această obligație, ca o veritabilă excepție de la prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal contestat.

Acest lucru rezultă și din mențiunea inserată în procesul verbal din care rezultă că dovada săvârșirii contravenției se găsește la sediul CESTRIN.

Destinatarul (petent) va putea să aducă contraprobe în continuare pentru a demonstra contrariul celor rezultate din procesul verbal contestat coroborat cu mijloacele de probă puse la dispoziție de C..

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal prezenta instanță reține că petentul a fost sancționat potrivit art. 8 alin. 1, 2 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, care prevede că „fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. Cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) este prevăzut în anexa nr. 2”.

Termenul de utilizator este explicat chiar în cuprinsul O.G. nr. 15/2002, la art. 1 alin. 1 lit. b, unde se arată că: “ În înțelesul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini”.

Din interpretarea sistematică a acestor texte legale a rezultat că are calitatea de contravenient deținătorul menționat în certificatul de înmatriculare care are în proprietate sau poate folosi autovehiculul în baza unui drept legal, acesta trebuind să facă dovada achitării taxei de drum. În acest sens, sunt prevederile art. 1 alin. 6 din Regulamentul pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România potrivit O.G. nr. 15/2002 (Ordinul nr. 769/01.10.2010).

Cauza de nepedepsire/ termenul prohibitiv de constatare și sancționare a contravențiilor/ caracterul continuu al contravenției, care curge până la momentul epuizării contravenției: procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)".

Prin Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, a fost modificat art. 9 alin 3 din O.G. nr. 15/2002, stabilindu-se ca ,,procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)".

Din interpretarea textului de lege astfel cum a fost modificat rezulta mai multe efecte:

1- Obligația organului constatator de ca în termen de 30 de zile de la constatarea contravenției să întocmească procesul verbal de contravenție și să-l și comunice contravenientului;

2- Instituirea unei cauze de nepedepsire/termen prohibitiv de constatare și sancționare a contravențiilor pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 săvârșite de același contravenient în intervalul de maxim 30 de zile socotit de la data constatării contravenției si până la momentul comunicării acestui proces-verbal,

3. În subsidiar acestei interpretări, s-a avut în vedere chiar și caracterul continuu al contravenției, în sensul că s-a instituit un moment al epuizării contravenției, adică acela al comunicării legale a procesului verbal (spre deosebire de momentul consumării care este cel al săvârșirii- constatate ca atare prin procesul verbal). Deci contravenția se întinde în timp de la momentul săvârșirii până la momentul comunicării procesului verbal contestat, fiind o singură faptă ilicită, de durată previzibilă.

4. Cum propria culpă nu poate fi invocată în vederea obținerii unei situații mai favorabile, nici C. nu poate scuza o eventuală întârziere în efectuarea procedurii de comunicare care să-i profite. Așadar eventuala necomunicare în acest interval de 30 de zile are ca efect extinderea cauzei de nepedepsire/termenului prohibitiv de constatare și sancționare a contravențiilor, ulterior constatate sau comise până la data (momentul) comunicării efective a unui prim proces verbal, eventual contestat.

5. Deci, abia după momentul comunicării (moment al epuizării faptei continue)se pot constata noi contravenții și doar dacă acestea au fost comise ulterior momentului comunicării. O interpretară contrară ar lipsi de efecte însăși dispoziția care instituie acest interval de comunicare de maxim 30 de zile.

Legiuitorul a avut astfel în vedere să ofere posibilitatea ca persoana care a fost găsită ca fiind vinovată de comiterea unei contravenții să fie notificată prin intermediul procesului verbal comunicat și pe cale de consecință, să ia măsuri de a –și corecta conduita.

Dealtfel Noul Cod Penal, preia acest reper și prin definiția dată erorii ca și cauză de neimputabilitate – potrivit art. 30 se stabilește că nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală săvârșită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunoștea existența unei stări, situații ori împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei. (4) Prevederile alin. (1) - (3) se aplică în mod corespunzător și în cazul necunoașterii unei dispoziții legale extrapenale.

Din acest punct de vedere art. 12 din O.G. nr. 2/2001 instituie principiul aplicării legii contravenționale mai favorabile, prevăzând ca: „(1) Daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar daca a fost savarsită înainte de data intrării in vigoare a noului act normativ. (2) Daca sancțiunea prevăzuta in noul act normativ este mai ușoara se va aplica aceasta. In cazul in care noul act normativ prevede o sancțiune mai grava, contravenția savârsită anterior va fi sancționata conform dispozițiilor actului normativ in vigoare la data savârsirii acesteia”.

Prin urmare, cauza de nepedepsire a contravenției/ termenul prohibitiv de constatare și sancționare a contravențiilor/ caracterul continuu al contravenției, care curge până la momentul epuizării contravenției, chiar survenie după soluționarea procesului de către instanța de fond își întind retroactiv aplicabilitatea în timp. Grăitoare in acest sens sunt dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția a României (prin Deciziile nr. 228/13.03.2007, nr. 318/09.09.2003) care a armonizat, astfel, . măsura instituția retroactivității legii contravenționale cu dispozițiile art. 6 din CEDO.

Retroactivitatea merge în trecut, fără limită, acoperind în aria sa de reglementare toate sancțiunile aplicate și neexecutate prevăzute de legea mai favorabilă.

Rezultă așa dar că toate procesele verbale întocmite ulterior – fără comunicarea valabilă a celui anterior- suportă consecințele legii contravenționale mai favorabile respectiv, cauzei de nepedepsire instituite de art. 9 alin 3 din O.G. nr. 15/2002 mod. de Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002.

Față de caracterul continuu al contravenției, prezenta instanță apreciază astfel că sunt pe deplin aplicabile disp. art 5 alin 7 din OG2/2001, care stabilesc că pentru una și aceeași contravenție se poate aplica numai o sancțiune contravențională principală.

6. Comunicarea procesului verbal:

Înalta Curte, prin Decizia nr. 10 din 10 iunie 2013, învestită, pe calea recursului în interesul legii, cu pronunțarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la caracterul alternativ sau subsidiar al celor două modalități de comunicare a procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională și a înștiințării de plată și la caracterul valabil al comunicării în aceste modalități a tranșat și aceste aspecte, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, a stabilit că:

Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.

Cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE a reținut în motivare că prima problemă de drept care trebuia dezlegată era aceea de a se determina caracterul celor două modalități tehnice de comunicare a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, în sensul dacă sunt alternative, recurgerea la una dintre acestea fiind necesară și suficientă, sau dacă una este subsidiară celeilalte.

S-a stabilit de către ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului este subsidiară celei de comunicare prin poștă, cu aviz de primire.

Pentru a reține această soluție, ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE a reținut că este adevărat că din interpretarea gramaticală a normei, utilizarea conjuncției "sau" ar putea conduce la concluzia că legiuitorul nu a instituit o ordine de preferință, astfel încât s-ar putea recurge la oricare dintre cele două modalități, iar procedura de comunicare să fie considerată valabilă.

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE a reținut că interpretarea gramaticală nu este însă suficientă, pentru că nu asigură respectarea dreptului la apărare și a garanțiilor instituite de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, cu privire la acuzațiile în materie penală.

În dreptul românesc, deși contravenția a fost scoasă de sub incidența legii penale, întreaga procedură de sancționare și, ulterior, de contestare a procesului-verbal de contravenție trebuie să respecte garanțiile art. 6 paragraful 1 sus-menționat.

În Cauza A. împotriva României, Hotărârea CURȚII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI din 4 octombrie 2007, s-a remarcat faptul că dreptul românesc nu califică drept "faptă penală" contravenția pentru care reclamantul a fost sancționat cu amendă, legiuitorul român alegând să scoată în afara legii penale unele fapte care, deși aduc atingere ordinii publice, au fost săvârșite în împrejurări care conduc la concluzia că acestea nu întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni.

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI a considerat că, în ciuda naturii pecuniare a sancțiunii aplicate efectiv reclamantului și a naturii civile a legii care sancționează contravenția, procedura în cauză poate fi asimilată unei proceduri penale, deoarece dispoziția a cărei încălcare a fost imputată reclamantului avea un caracter general și nu se adresa unui anumit grup de persoane, ci tuturor cetățenilor.

Din acest motiv, interpretarea și aplicarea dispozițiilor analizate, a arătat ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, urmează să se realizeze printr-o altă metodă, cea mai adecvată fiind interpretarea logică și sistematică, întrucât permite a se evidenția natura și importanța drepturilor ocrotite.

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE a reținut așadar că numai în ipoteza în care se consideră că îndeplinirea procedurii de comunicare prin afișarea actului se află într-un raport de subsidiaritate față de comunicarea prin poștă, cu aviz de primire, se poate afirma că sunt respectate garanțiile procedurale.

Contravenientului trebuie să i se dea posibilitatea să cunoască efectiv actul încheiat, precum și data comunicării acestuia, pentru a-și formula apărările (plângerea contravențională, excepția prescripției aplicării sancțiunii contravenționale).

Decizia nr. 1.254 din 22 septembrie 2011 a CURȚII CONSTITUȚIONALE confirmă ipoteza susținută, statuând că rațiunea comunicării prin poștă, cu aviz de primire, "constă în aducerea la cunoștința persoanei care a săvârșit o contravenție a documentelor menționate [...]. Rezultă că această modalitate de comunicare a procesului-verbal este de natură a asigura încunoștințarea efectivă a contravenientului în privința faptei săvârșite și a sancțiunilor contravenționale aplicate".

Astfel, procedura afișării procesului-verbal de contravenție la domiciliul/sediul contravenientului va fi utilizată numai în situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire.

Cea de-a doua problemă care s-a cerut a fi dezlegată este cea a stabilirii momentului comunicării procesului-verbal de contravenție, în ipoteza în care persoana sancționată, deși avizată, prin oficiul poștal, nu s-a prezentat în vederea ridicării corespondenței sau a refuzat primirea acesteia.

Acceptându-se caracterul subsidiar al modalităților tehnice de comunicare a procesului-verbal de contravenție, prin afișare, se ajunge la concluzia că dispozițiile legale analizate pun accent pe "primirea" efectivă a actului.

În situația neprezentării contravenientului la oficiul poștal, după avizare, există un dubiu asupra luării la cunoștință a actului comunicat.

Nu se poate afirma de plano că persoana avizată, prin atitudinea sa, încearcă să amâne la nesfârșit comunicarea procesului-verbal.

Nu poate fi aplicat nici principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans, deoarece nu poate fi cunoscut motivul neprezentării persoanei avizate la oficiul poștal.

În ipoteza prezentată, reiese că nu poate fi considerată ca fiind valabilă comunicarea, dacă persoana sancționată nu s-a prezentat la oficiul poștal pentru ridicarea actului.

Simpla expediere a procesului-verbal, fără ca acesta să ajungă efectiv la destinatar, nu este conformă cu dispoziția legală cuprinsă în art. 27 teza I din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, care obligă organul constatator să facă dovada că a comunicat procesul-verbal și că destinatarul a primit actul; pentru o comunicare valabilă, se impune deci ca organului constatator să-i parvină "avizul de primire", care să facă dovada că destinatarul a luat efectiv cunoștință de procesul-verbal de contravenție.

Urmează, așadar, ca - în această ipoteză, în care persoana sancționată, deși avizată, prin oficiul poștal, nu s-a prezentat în vederea ridicării corespondenței - organul constatator să apeleze la modalitatea tehnică subsidiară de comunicare, prin afișare, avându-se în vedere că returnarea plicului cu mențiunea "avizat", "neavizat", "expirat termen păstrare" nu constituie momentul de la care începe să curgă termenul de formulare a plângerii contravenționale.

O altă interpretare se impune a fi făcută însă în privința refuzului explicit de primire a comunicării prin poștă, cu aviz de primire, când comunicarea se impune a fi considerată ca fiind realizată în momentul exprimării acestui refuz, fără a mai fi necesară efectuarea unei noi comunicări, în modalitatea subsidiară, aceea a afișării.

Aceasta, întrucât îndeplinirea procedurii de comunicare nu poate fi lăsată la discreția destinatarului comunicării care, fiind interesat în a o tergiversa, poate, prin atitudinea sa subiectivă, să împiedice autoritatea să realizeze comunicarea în termenele prevăzute de lege.

Un argument puternic în sprijinul acestei interpretări, s-a reținut de către ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, îl constituie soluția prevăzută de art. 165 pct. 2 din Codul de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, potrivit acestor dispoziții legale, în situația similară - a comunicării prin poștă a unui act de procedură - în cazul refuzului expres de primire a corespondenței, procedura se socotește îndeplinită la data consemnării de către funcționarul poștal a acestui refuz.

Legea procesual civilă instituie, așadar, în situația expres prevăzută, o prezumție absolută, de cunoaștere a actului, fundamentată pe atitudinea subiectivă a părții, expres manifestată, și pe necesitatea prevenirii și sancționării abuzului de drept din partea acesteia.

Această modalitate de interpretare și aplicare a legii este în măsură să asigure un just echilibru între interesele contrare din cadrul procedurii contravenționale, într-o manieră care să nu reducă dreptul persoanei sancționate contravențional, de a i se comunica actul prin care s-a dispus această măsură, la unul pur formal (în varianta considerării celor două modalități de comunicare ca fiind alternative), pe de o parte, și care, în același timp, să nu greveze obligația autorității cu o sarcină imposibil de realizat, ce ar depinde în exclusivitate de voința persoanei sancționate, de a se prevala într-un mod abuziv de dreptul respectiv, pe de altă parte.

Prezenta instanță apreciază că în materia contravențiilor, ținând seama de natura juridică de sancționare a unui comportament ilicit, este necesar să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională, care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite din partea persoanelor împuternicite și a autorităților publice cu atribuții în aplicarea normei contravenționale și de verificare a legalității aplicării acesteia.

De la data publicării acestei Decizii, instanțele sunt obligate să aplice dispozițiile acestei Decizii. Pe cale de consecință prezenta instanță apreciază că se impune aplicarea directă a acestor dispoziții ale ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE.

Neaplicarea din oficiu a dispozițiilor statuate prin Decizia Înaltei Curți ar echivala cu o lipsire de efecte ale Deciziei însăși, în contextul în care motivarea acesteia are în vedere asigurarea garanțiilor procedurale ce decurg din interpretarea disp. art 6 CEDO, așa cum au fost interpretate în jurisprudența recentă a Curții Europene de Justiție.

Pe cale de consecință, prezenta instanță apreciază că aceasta este o interpretare unitară a unor dispoziții legale, ce este asigurată prin intermediul procesului de emitere a Deciziilor emise în cadrul recursurilor în interesul legii.

Aplicarea unitară a legii nu poate fi asigurată dacă s-ar interpreta că nu este aplicabilă interpretarea Înaltei Curți decât dacă partea invocă această interpretare, în rest instanța ar fi liberă să aprecieze asupra propriei interpretări.

7. Contravenția continuă

Potrivit doctrinei de specialitate, contravenția continuă poate fi definită ca fiind acea formă a unității naturale contravenționale care constă în prelungirea în timp a elementului material (acțiunii sau inacțiunii) și a procesului de producere a rezultatului, până la un moment viitor consumării, când activitatea contravențională este oprită datorită unei energii contrare celei care a declanșat activitatea. Contravenția continuă este una dintre formele unității contravenționale, care cunoaște o evoluție temporală, datorită extensiei în timp a acțiunii sau inacțiunii ce constituie elementul material al laturii obiective a contravenției.

Identificarea contravenției continue se face diferit, în funcție de împrejurarea dacă elementul material îmbracă forma acțiunii sau a inacțiunii. Contravenția continuă nu se autonomizează în momentul consumativ, deoarece activitatea contravențională se prelungește în timp după momentul consumării până la o altă dată, denumită epuizarea contravenției.

Modul cum se exprimă legiuitorul prin verbum regens este criteriul de la care trebuie să se pornească pentru identificarea contravenției continue. În cazul contravențiilor continue al căror element material se prezintă sub forma unei acțiuni, legiuitorul folosește termeni care presupun activități durabile temporal.

Momentul consumativ al contravenției continue are loc la data la care este realizată latura obiectivă a faptei, dar epuizarea acesteia va avea loc la o altă dată, respectiv când dinamica contravențională s-a sfârșit. În cazul contravenției continue, procesul ilicit se oprește în momentul când acțiunea sau inacțiunea ce constituie elementul material a încetat și ultima evoluție a rezultatului s-a finalizat. Actele materiale care prelungesc elementul material al contravenției continue sunt activități de executare a acesteia, care nu pot avea independență juridică. Prelungirea în timp a dinamicii contravenției continue este o trăsătură generală abstractă, deoarece sunt situații când, deși elementul material al contravenției continue este susceptibil de continuitate temporală, acesta se poate totuși realiza în chip instantaneu. Altfel spus, în cadrul faptei continue conduita ilicită și consumarea acesteia se prelungesc în timp. În funcție de criteriul posibilității existenței unor întreruperi ale elementului material, contravențiile continue succesive permit anumite discontinuități determinate de specificul acțiunii sau inacțiunii contravenției (M. A. H., Regimul juridic al contravențiilor, Comentarii și explicații, ed. 4, Ed.CH B., București 2009, pag. 140-144).

Având în vedere definiția contravenției continue, în cazul sancțiunii contravenționale multiple aplicate în cazul neachitării rovinietei, cuantumul sancțiunii aplicate formată din amendă, depășește gradul de pericol social specific contravenției, iar sancțiunile aplicate cumulat prezintă o severitate suficient de ridicată pentru ca fapta să poată fi calificată ca fiind faptă penală.

Prin urmare, contravenția constând în fapta de a circula fără rovinietă valabilă ridică problema cuantumului sumei achitate de contravenient ca urmare a contravenției săvârșite .

Potrivit art. 10 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, dacă aceeași persoană a săvârșit mai multe contravenții, sancțiunea se aplică pentru fiecare contravenție. Când contravențiile au fost constatate prin același proces-verbal, sancțiunile contravenționale se cumulează fără a putea depăși dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenția cea mai gravă sau, după caz, maximul general stabilit pentru prestarea unei activități în folosul comunității.

Prin urmare, în cazul faptei de a circula fără rovinieta valabilă, pentru fiecare contravenție constatată, se aplică o amenda contravențională, iar contravenientul trebuie să plătească tot atâtea amenzi câte contravenții a săvârșit .

Acesta a fost motivul pentru care legiuitorul a intervenit, și a instituit un moment al epuizării contravenției și nu numai unul al consumării acesteia, aplicabil în cauză (art. 9 alin 3 din O.G. nr. 15/2002, stabilind ca ,,procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)") .

8. Dovada săvârșirii contravenției se găsește la sediul CESTRIN

Mai mult, procesele-verbale de constatare ale contravențiilor menționează că „Dovada săvârșirii contravenției se găsește la sediul CESTRIN, specificat în antet, pe termen de 6 luni de la data constatării contravenției, conform termenului de prescripție a faptei, în baza Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, și va fi pusă la dispoziția instanței, în urma unei solicitări în acest sens a acesteia, în cazul contestării procesului-verbal contravențional”.

Or, prin comunicarea către contravenient a procesului-verbal contravențional cu doar câteva zile înainte de expirarea termenului de prescripție de 6 luni, se poate îngrădi acestuia dreptul de acces la justiție.

9. Diminuare rezonabilă a gradului de protecție

Măsurile legislative de natură să afecteze exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale trebuie să fie prevăzute de lege și trebuie să îndeplinească un scop legitim, constând în protejarea siguranței naționale, a siguranței publice, apărarea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, precum și protejarea drepturilor și intereselor altor persoane, să fie necesare într-o societate democratică, să fie proporționale cu situația care le-a determinat, să fie aplicate în mod nediscriminatoriu și să nu aducă atingere existenței dreptului sau a libertății.

O diminuare rezonabilă a gradului de protecție oferită unor drepturi poate fi permisă în anumite momente și/sau situații, dar fără ca prin aceasta să fie atinsă însăși substanța lor. În acest sens, art. 53 din Constituție începe și se termină cu aceeași precizare, restrângerile pot să vizeze exercitarea drepturilor fundamentale, dar nu pot să lezeze existența lor.

În conformitate cu principiile de limitare exprimate în jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, de exemplu: Cauza Klass și alții împotriva Germaniei, 1978, sau Cauza D. P. împotriva României, 2007, actul normativ care reglementează măsuri de natură să producă ingerințe în exercitarea dreptului la viață privată și de familie trebuie să conțină garanții adecvate și suficiente pentru a proteja persoana de eventualul arbitrar al autorităților statale.

Limitarea exercițiului unor drepturi personale în considerarea unor drepturi colective și interese publice, care vizează siguranța națională, ordinea publică sau prevenția penală, a constituit în permanență o operațiune sensibilă sub aspectul reglementării, astfel încât să fie menținut un just echilibru între interesele și drepturile individuale, pe de o parte, și cele ale societății, pe de altă parte. Nu este mai puțin adevărat, astfel cum a remarcat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Klass și alții Împotriva Germaniei, 1978, că luarea unor măsuri de supraveghere, fără garanții adecvate și suficiente, poate duce la "distrugerea democrației sub pretextul apărării ei".

Or, Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România în forma actuală – este neechivocă .

Din interpretarea textului de lege astfel cum a fost modificat rezulta mai multe efecte:

1- Obligația organului constatator de ca în termen de 30 de zile de la constatarea contravenției să întocmească procesul verbal de contravenție și să-l și comunice contravenientului;

În acest sens, prezenta instanță, apreciază că noua reglementare a Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 are ca scop acoperirea deficiențelor și eventuala lipsă de proporționalitate atâta timp cât instanța, potrivit obligațiilor anterior menționate și rolului său activ, aplică și nu lipsește de efecte aceste dispoziții .

10 .Dubiul profită debitorului

Ca principiu inerent însăși funcției juridice a statului, principiul proporționalității exprimă necesara adecvare a măsurilor juridice la situațiile de fapt cărora acestea se adresează, stabilind o relație justă și legitimă între măsura juridică adoptată și realitatea socială. În ultimă instanță, acest echilibru are în vedere scopul reglementării, impunând o atitudine rezonabilă oricărei autorități cu competențe normative.

Principiul proporționalității presupune o adecvare a consecințelor în raport cu situația dată și de încadrarea juridică a faptelor. Un exemplu în acest sens, îl reprezintă concretizarea principiului proporționalității în domeniul protecției drepturilor fundamentale, unde ele presupun necesara adecvare a garanțiilor asigurate de stat unei posibilități abstracte a oricărui subiect individual de drept la finalitatea urmărită, anume cea de asigurare a realizării efective a respectivei posibilități în orice context social și fără nici un impediment. Astfel, proporționalitatea presupune o relație justă și rezonabilă între mijloacele utilizate de autoritatea statală și scopul pentru care ele sunt puse în acțiune.

Art. 53 din Constituție impune stabilirea unei relații de proporționalitate între măsura normativă prin care se instituie restrângerea exercițiului unor drepturi și una din cauzele limitativ enumerate în care acest lucru se poate produce. Între o restrângere legitimă și, deci, constituțional justificată și una proporțională cu cauza care o motivează există o mare diferență. Astfel, pot exista restrângeri ale exercițiului unor drepturi care, deși sunt justificate de cauze expres menționate de Constituție sunt disproporționate față de acestea.

Pe cale de consecință, în considerarea celor anterior menționate „Instanța competentă administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii art. 34- (1) OG 2/2001,” rezultă că că C. nu și a respectat obligațiile, așa cum s-a arătat la punctul 3 al prezentei motivări.

Astfel, C.- CESTRIN, nu a comunicat instanței probe pentru a se stabili dacă:

1- există o cauza de nepedepsire a contravenției/ un termen prohibitiv de constatare și sancționare a contravențiilor/ care este momentul epuizării contravenției, (art. 9 alin 3 din O.G. nr. 15/2002, stabilind ca ,,procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)"),

2- există o cauză de prescripție a executării sancțiunii amenzii (ART. 14 OG 2/2001 (1) Executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii. (2) Prescripția executării sancțiunilor contravenționale poate fi constatată chiar și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale.);

3- sancțiunea aplicabilă este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal. (Art. 21 (3)- OG 2/2001)

4. care este data comunicării procesului verbal contestat/ dacă comunicarea s-a făcut în mod legal, față de disp. Deciziei nr 10/2013 a ÎCCJ- pronunțată pe calea recursului în interesul legii,

În sensul celor anterior reținute, C.- CESTRIN trebuia să comunice dacă contravenientul (a) a mai fost sancționat pentru autovehiculul cu același număr de înmatriculare, și în caz pozitiv să ne comunice o din care să rezulte, pentru fiecare contravenție aplicată în parte, începând cu cea mai veche, potrivit datei de întocmire a procesului verbal și continuând cu următoarele în ordinea vechimii, până la cel mai recent proces verbal emis, următoarele date:

1. . și data întocmirii procesului verbal (cu atașarea acestuia – sens în care numerotați filele atașate și indicați numărul corespunzător al filei);

2. data săvârșirii contravenției;

3. Față de Decizia nr 10/2013 a ÎCCJ- pronunțată pe calea recursului în interesul legii, să arate data comunicării procesului verbal de contravenție prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, sens în care să indice:

a) data la care a fost depus procesul verbal la unitatea poștală spre a fi comunicat (cu atașarea acestora/ înscrisuri doveditoare – recipisă de predare/primire – sens în care numerotați filele atașate și indicați numărul corespunzător al filei );

b) data la care a fost recepționat procesul verbal de către destinatar (cu atașarea acestora/ înscrisuri doveditoare – recipisă de predare/primire – sens în care numerotați filele atașate și indicați numărul corespunzător al filei ); sau

c) data la care s-a întors plicul și a fost înregistrată revenirea plicului cu procesul verbal destinat comunicării în evidențele organului constatator (cu atașarea acestora/ înscrisuri doveditoare – recipisă de predare/primire – sens în care numerotați filele atașate și indicați numărul corespunzător al filei );

4. data comunicării procesului verbal de contravenție prin afișare (cu atașarea procesului verbal de afișare – sens în care numerotați filele atașate și indicați numărul corespunzător al filei );

5. dacă există/a existat litigiu având ca obiect plângere contravențională; da/nu

6. dacă mai este pe rolul vreunei instanțe; da/nu

7. care a fost soluția instanței (menținere/anulare proces verbal/înlocuire cu avertisment);

8. dacă soluția este (a) definitivă / b) irevocabilă c) încă în litigiu)- cu indicarea numărului de dosar aferent.

C.- CESTRIN nu a comunicat instanței nici probe pentru a se stabili dacă sancțiunea aplicabilă este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.(Art. 21 (3)- OG 2/2001:)

C.- CESTRIN trebuia astfel să comunice la ce dată a fost achiziționată prima rovinietă valabilă de către contravenient pentru autovehiculul cu același număr de înmatriculare, respectiv imediat după data săvârșirii contravenției sancționate prin procesul verbal atacat, respectiv după data comunicării procesului verbal atacat (dacă e cazul ca de abia după comunicare să se fi achiziționat rovinietă).

Având în vedere dubiul pe care-l provoacă lipsa de diligență a probelor procurate de emitentul procesului verbal contestat, dubiu care poate profita exclusiv petentului, nefiind probate aspecte esențiale ce țin de temeinicia procesului verbal emis, prezenta instanță apreciază că această lipsă de diligență, impune o măsură proporțională în raport cu debitorul, și pe cale de consecință, instanță apreciază că se impune aplicarea unei sancțiuni proporționale, respectiv aceea a înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale cu aceea a avertismentului.

Dealtfel procesul-verbal contestat R11 nr._/16.08.2011 – este emis pentru fapta consumată la data de 28.02.2011, și a fost emis după ce intimatul emisese alte cinci procese-verbale în referire la aceeași faptă:

- procesul-verbal . nr._, emis la 30.03.2011, pentru fapta din 05.11.2010;

- procesul-verbal sena Rll nr._, emis la 14.04.2011, pentru fapta din 12.11.2010;

- procesul-verbal sena Rll nr._, emis la 12.05.2011, pentru fapta din 20.11.2010;

- procesul-verbal sena Rll nr._, emis la 12.05.2011, pentru fapta din 21.11.2010;

- procesul-verbal sena R11 nr._, emis la 06.07.2011, pentru fapta din 09.01.2011.

Se constată că primul proces verbal comunicat petentului a fost procesul-verbal . nr._, emis la 30.03.2011, pentru fapta din 05.11.2010.

Deabia la această dată a fost informat petentul cu privire la culpa sa, deci anterior acestei date de comunicare (30.03.2011), prezenta instanță apreciază că oricum nu se putea emite decât un singur proces verbal și în niciun caz un număr de 6 procese verbale, așa cum s-a motivat pe larg anterior .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

In majoritate

Admite recursul formulat de recurentul – petent M. G. împotriva sentinței civile nr.5914/08.11.2012 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C..

Modifica in parte sentinta civila recurata in sensul ca

Admite in parte plangerea .

Inlocuieste amenda contraventionala aplicata prin procesul verbal contestat cu sanctiunea avertismentului.

Anuleaza tariful de despagubire din procesul verbal contestat .

Irevocabila.

Pronuntata in sedinta publica, azi 27 .01.2014.

Președinte Judecător

M. C. C. A. R.

Grefier

S. C. E.

Concept red. gref.C.S.12.02.2014

Red. Jud: MC/2exemplare/14.03.2014

Jud.fond S. I.- Jud.Cornetu

Cu opinia separata a domnului judecător N. G.

Analizând sentința civilă recurată în raport de motivele invocate, în această opinie se rețin următoarele:

Referitor la motivul de recurs prin care se invocă lipsa semnăturii agentului constatator acesta este nefondat.

Procesul verbal de contravenție contestat a fost generat și semnat electronic în conformitate cu dispozițiile Legii 455/2001 și HG nr.1259/2001.

Potrivit dispozițiilor art. 5 din Legea 455/2001: Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată.

Potrivit dispozițiilor art.6 și 7 din Legea 455/2001: Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca actul autentic între cei care l-au subscris și între cei care le reprezintă drepturile.

În cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.

Semnătura electronică reprezintă așadar forma digitală a semnăturii olografe, având aceeași funcționalitate și aplicabilitate ca și semnătura olografă, servind la identificarea semnatarului și atestarea faptului că cele constatate în procesul verbal corespund întru- totul stării de fapt și de drept reținute de către agentul constatator .

Procesul verbal de contravenție este un înscris generat și semnat în formă electronică, cu respectarea prevederilor legale în materie. Legea privind semnătura electronică prevede în mod expres efectul identic al înscrisului în formă autentică cărui ai s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, cu actul autentic.

Pentru persoana căreia i se adresează, înscrisul în formă electronică poate fi citit tot informatic, sau în mod echivalent pe suport de hărtie, întrucât odată generat și semnat electronic înscrisul electronic poate dobândi o existență fizică, pe suport de hârtie. Astfel, un înscris care are asociată o semnătură electronică așa cum este procesul verbal contestat nu își pierde valabilitatea prin imprimare pe suport de hârtie, deoarece un asemenea act va fi disponibil în format electronic, unde se va putea vizualiza și semnătura electronică. Prin urmare, nu este necesar ca pe forma scrisă a procesului verbal de constatare a contravenției (suportul de hârtie pe care este imprimat), care în formă electronică are atașată semnătura electronică a agentului constatator, să existe și o semnătură olografă a acestuia.

Sunt nefondate și susținerile recurentului petent în legătură cu aplicarea dispozițiilor OG 15/2002 așa cum au fost modificate referitor la încălcarea principiului bunei credințe.

Se are în vedere faptul că recurentul petent avea obligația legală de a achiziționa rovinietă iar intimata a aplicat sancțiunea contravențională și a comunicat procesul verbal cu respectarea dispozițiilor OG 15/2002 și OG 2/2001.

Referitor la criticile formulate de recurentul petent în legătură cu încheierea mai multor procese verbale pentru aceeași faptă și acestea sunt nefondate, nefăcându-se dovada în acest sens, nefiind depus la dosarul cauzei acele procese verbale de contravenție.

Sunt nefondate și criticile recurentului petent în legătură cu înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului, având în vedere că intimata a aplicat dispozițiile art.21 alin.3 din OG 2/2001, amenda contravențională fiind proporțională cu gradul de pericol social concret al faptei.

Pentru toate aceste considerente, în această opinie:

Respinge recursul ca nefondat .

Judecător

N. G.

Concept red. gref.C.S.12.02.2014

Red. Jud: NG/2exemplare/28.03.2014

Jud.fond S. I.- Jud.Cornetu

← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2373/2014....		Pretentii. Sentința nr. 3202/2014. Tribunalul ILFOV →

Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 27-01-2014, Tribunalul ILFOV

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 27-01-2014, Tribunalul ILFOV