Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 923/2014. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 923/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 25-03-2014 în dosarul nr. 7148/1748/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 923 R

Ședința publică de la 25 martie 2014

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE E. M. O.

JUDECĂTOR C. D.

JUDECĂTOR N. P. G.

Grefier C. D.

Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. împotriva sentinței civile nr. 5425/10.07.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul C. B., în cauza având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele:

- cauza se află la primul termen de judecată, stadiul procesual recurs;

Tribunalul ia act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și că nu sunt probe noi în calea de atac.

Analizând actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare spre soluționare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 5425/10.07.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.05.2012, sub nr._, petentul C. B. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Drumuri Naționale din România SA, anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . 12 nr._ / 10.04.2012, întocmit de către intimată.

În motivarea plângerii, petentul, în esență, a arătat că procesul-verbal contestat este nelegal si netemeinic, întrucât nu contine semnatura olograf a agentului constatator, tariful de despagubire achitat reprezinta contravaloarea unei roviniete pe 12 luni.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997.

Intimata, desi legal citata, nu a formulat întâmpinare insa a depus documentatia ce a stat la baza emiterii procesului verbal contestat.

Instanța a administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Prin sentința civilă nr. 5425/10.07.2013 instanța de fond admite plângerea, anulează procesul verbal de contravenție . 12 nr._ încheiat la data de 10.04.2012, exonerează petentul de la plata amenzii contravenționale aplicate în cuantum de 250 lei, și de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 122, 61 lei, ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța sentința instanța de fond a reținut că, prin procesul verbal supus controlului judecătoresc s-a reținut în sarcina petentului că în data de 16.12.2011, vehiculul cu număr de înmatriculare_ aparținând petentului a circulat pe A 2 KM 12+450, în localitatea Glina, județul Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă.

Pentru fapta comisă, petenta a fost sancționat contravențional, în conformitate cu prevederile art. 8 din OG nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, și a fost obligata la plata unui tarif de despăgubire în valoare de 122,61 lei.

Instanța a verificat, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului verbal contestat, a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu.

Reține instanța că O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012, care prin art. 9 alin. 3 prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni, atenuând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale a petentului, constituie o lege mai favorabilă care, în virtutea art. 15 alin. 2 din Constituție, va fi aplicată retroactiv în cauză.

Față de motivele anterior expuse, având în vedere că fapta reținută în sarcina petentului a fost constatată în ziua de 16.12.2011, iar procesul verbal de constatare și sancționare a acesteia a fost întocmit la data de 10.04.2012, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, instanța reține că la data întocmirii actului administrativ atacat răspunderea contravențională a petentului era prescrisă.

În raport de această concluzie, instanța consideră că nu se mai impune analizarea motivelor de fapt și de drept invocate de către petent în susținerea plângerii.

Împotriva sentinței a formulat recurs intimata, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 30.09.2013, sub nr._ .

A solicitat recurenta admiterea recursului, modificarea in parte a sentintei recurate si pe fond admiterea in parte a plangerii contraventionale, in sensul mentinerii sanctiunii amenzii, aplicata petentului-intimat prin procesul-verbal.

Arată recurenta că instanta de fond a interpretat art.9 alin.3 din 0.G. 15/2002 in mod eronat, apreciind ca raspunderea contraventionala a petentei este prescrisa, considerand ca nu se mai impune analizarea fondului cauzei.

Art. 9 alin.3 paragraful ultim prevede "Procesul-verbal se intocmeste si se va comunica contravenientului in termen de 30 de zile de la data constatarii contraventiei, interval in care nu se pot incheia alte procese verbale pentru incalcarea prevederilor art.8 alin.l ".

Astfel, termenul de 30 de zile, prevazut in art.9 alin.3 din 0.G. 15/2002, asa cum a fost modificat prin Legea 144/2012, este un termen prohibitiv, in sensul interzicerii unei anumite conduite, mai precis al incheierii altor procese verbale de constatare a contraventiei pentru fapta de a circula fara a detine rovinieta, si nu termen de prescriptive a aplicarii sanctiunii contraventionale.

Aplicarea sanctiunii contraventionale se prescrie . 6 luni de la data savarsirii faptei, asa cum prevede art.13 alin. 1 din 0.G. 2/2001.

Procesul verbal de constatare a contraventiei contestat a fost comunicat contravenientului in termenul legal de 30 de zile, la un interval mai mic de 1 luna de la data aplicarii sanctiunii, respectand dispozitiile art.14 alin. 1 din 0.G. 2/2001, care prevede ca " executarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie daca procesul verbal de constatare a contraventiei nu a fost comunicat contravenientului in termen de 1 luna de la data aplicarii sanctiunii."

Din interpretarea logico-sistematica a textelor legale, rezulta faptul ca, prin aparitia Legii nr. 144/2012 pentru modificarea OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, intentia legiuitorului a fost aceea ca, in intervalul de 30 de zile de la data constatarii contraventiei sa nu se pot incheia alte procese verbale, limitand astfel caracterul continuu al contraventiei la perioada de 30 de zile, si in niciun caz, art.9 alin.3 nu prevede un termen de prescriptie a raspunderii contraventionle mai scurt decat termenul general de 6 luni.

Autovehiculul intimatei fiind identificat în trafic, s-a verificat baza de date cu rovigniete valabile și s-a constatat în mod corect că pentru autoturismul acesteia nu există înregistrată rovignieta.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 Cod procedura civilă, O.G. 15/2002, O.G.2/2001, art. 304 pct.8, art. 312 alin.3 c.proc. civ.

Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare.

Analizând sentința civila recurata in raport de motivele invocate instanța constata urmatoarele:

Prin Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, a fost modificat art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, stabilindu-se ca ,,procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)".

Din interpretarea textului de lege astfel cum a fost modificat rezulta dezincriminarea contravențiilor pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 săvârșite de același contravenient in termenul de maxim 30 de zile socotit de la data încheierii primului proces-verbal de constatare si sancționare a contravenției si pana la momentul comunicării acestui proces-verbal.

Abrogarea reglementarii unei contravenții după constatarea și sancționarea respectivei fapte contravenționale, poate fi invocata în timpul procesului (atât în primă instanță, cât și în recurs) prin care se soluționează plângerea împotriva acelui proces-verbal de contravenție, cu consecința lipsirii procesului-verbal de contravenție de efecte juridice.

Din acest punct de vedere art. 12 din O.G. nr. 2/2001 instituie principiul aplicării legii contravenționale mai favorabile, prevăzând ca: „(1) Daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar daca a fost savarsită înainte de data intrării in vigoare a noului act normativ. (2) Daca sancțiunea prevăzuta in noul act normativ este mai ușoara se va aplica aceasta. In cazul in care noul act normativ prevede o sancțiune mai grava, contravenția savarsită anterior va fi sancționata conform dispozițiilor actului normativ in vigoare la data savarsirii acesteia”.

Prin urmare, abrogarea contravenției chiar survenită după soluționarea procesului de către instanța de fond își întinde retroactiv aplicabilitatea în timp. Grăitoare in acest sens sunt dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția a României (prin Deciziile nr. 228/13.03.2007, nr. 318/09.09.2003) care a armonizat, astfel, . măsura instituția retroactivității legii contravenționale cu dispozițiile art. 6 din CEDO.

Retroactivitatea merge în trecut, fără limită, acoperind în aria sa de reglementare toate sancțiunile aplicate și neexecutate prevăzute de legea mai favorabilă.

În cauză, însă, tribunalul reține că prima instanță a făcut în mod greșit aplicarea prevederilor legale anterior menționate, intimata neinvocând și nedovedind faptul că au fost sancționate mai multe contravenții pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 săvârșite în intervalul de timp necesar pentru comunicarea primului proces-verbal de contravenție de pana la 30 de zile, interpretând în mod greșit natura legală a acestui termen, acesta neavând caracterul unui termen de prescripție.

Astfel, tribunalul reține că încheierea procesului-verbal a avut la baza informații rezultate din înregistrările obținute si prelucrate de către agentul operator al camerei video, transmise de către acesta agentului care încheie procesul-verbal, iar intimatul nu a contestat autenticitatea înregistrărilor si nici nu a dovedit ca acestea nu ar reflecta realitatea. Așadar, din planșele foto înfățișate de intimată rezulta ca autoturismul intimatei a fost surprins pe autostrada A2 km 12+450 m, Glina, jud. Ilfov, fără a avea achitata contravaloarea taxei de rovinietă.

In concluzie, prezumția de nevinovăție a fost răsturnată, in cauza, prin probe certe de vinovăție, iar intimata nu a reușit sa probeze lipsa de temeinicie a acestor probe.

Fapta imputata intimatei, așa cum a fost descrisa in actul de constatare, întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002.

Referitor la măsura complementara de obligare a contravenientului la plata tarifului de despăgubire trebuie avute in vedere prevederile art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România - rovinieta, potrivit cărora tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările si completările ulterioare, aplicate si contestate in instanța pana la data intrării in vigoare a legii se anulează.

Nu pot fi primite criticile vizand lipsa semnaturii agentului constatator, tribunalul apreciindu-le neintemeiate. Astfel, în împrejurările in care Uniunea Europeană a adoptat Directiva 1999/93/CE privind un cadru comunitar pentru semnăturile electronice, in scopul stabilirii unui regim juridic în materia încheierii actelor în format electronic, România a adoptat Legea 455/2001 privind semnătura electronică, respectiv normele de aplicare a acesteia (H.G. 1259/2001).

Semnătura electronica in sensul legii nr. 455/2001 reprezintă un pachet de date de integrat in documentele sau mesajele transmise, care, pentru a avea valoare legala, o semnătura electronica trebuie sa îndeplinească anumite condiții stipulate de Legea nr. 455/2001, respectiv sa fie legata in mod unic de un semnatar, sa asigure identificarea acestuia, sa fie creata prin mijloace controlate exclusiv de semnatar (utilizând un dispozitiv criptografic) si sa fie legata de datele in forma electronica la care se raportează astfel incit orice modificare sa fie identificabila.

Semnătura reprezintă un eșantion de date care demonstrează ca o anumita persoana a scris sau a fost de acord cu acel document căruia i s-a atașat semnătura . De fapt, o semnătura digitala furnizează un grad mult mai mare de securizare decât semnătura olografa. Destinatarul mesajului semnat digital poate verifica atât faptul ca mesajul original aparține persoanei a cărei semnătura a fost atașata cat si faptul ca mesajul n-a fost alterat, intenționat sau accidental, de când a fost semnat. Mai mult, semnătura digitala nu poate fi negata; semnatarul documentului nu se poate disculpa mai târziu invocând faptul ca a fost falsificata. Cu alte cuvinte, semnăturile digitale permit autentificarea mesajelor digitale, asigurând destinatarul de identitatea expeditorului si de integritatea mesajului. Documentele semnate electronic beneficiază astfel de garanția autenticitatatii, integrității si nerepudierii in instanța a informațiilor digitale.

Documentele semnate electronic pot fi trimise prin posta electronica, dar orice document semnat digital poate fi tipărit la imprimanta, putând conține informația că documentul original e cel electronic si ca acesta poarta semnătura electronica a semnatarului.

Trebuie realizata distincția intre generarea unui înscris in forma electronica si, pe de alta parte materializarea pe suport de hârtie a datelor si informațiilor create astfel.

Exista mențiune expresa in procesul verbal de constatare si sancționare a contravenției ca acest document a fost generat si semnat electronic, neputând fi identificat nici un motiv pentru care actul sa nu poate fi calificată drept "înscris in forma electronica" in accepțiunea art. 4, pct.2 din Legea nr.455/2001.

Fără îndoiala procesul verbal cuprinde o informație susceptibila a fi citita nu doar prin intermediul unui program informatic, ci eventual prin intermediul altui procedeu similar, înscrisul in forma electronica poate fi citit tot informatic, sau in mod echivalent pe suport de hârtie, întrucât odată generat si semnat electronic, fără îndoiala înscrisul electronic poate dobândi o existenta fizica, palpabila, pe suport de hârtie.

Faptul ca ulterior generării unui înscris electronic informația pe care aceasta o cuprinde este tipărita pentru a fi comunicata ca atare, nu ii înlătura calitatea de înscris in forma electronica.

Apoi, din interpretarea dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001, se desprinde regula constatării personale a contravenției de câtre agentul constatator, insa noțiunea de constatare prin propriile simțuri a contravenției de către agentul constatator nu se confunda cu noțiunea de flagranta, care presupune surprinderea contravenientului in timpul desfășurării activității ilicite.

Expresia “constatarea personala/directa” trebuie interpretata in sensul ca agentul constatator va putea întocmi proces verbal de constatare a contravenției in toate cazurile in care, pe baza probelor administrate, se poate dovedi comiterea unei asemenea fapte.

Legea contravenționala nu impune constatarea contravențiilor in flagrant, iar pe de alta parte, date fiind particularitățile activității de constatare a contravențiilor la regimul taxelor pentru circulația pe drumurile publice, si in cazul in care agentul de politie care încheie actul de constatare nu a surprins in flagrant o contravenție se poate vorbi de o constatare prin propriile simțuri, respectiv de constatarea datorata simțurilor auzului si văzului acestui agent, care ia act de comiterea faptei din relatările unui alt agent de politie aflat in îndeplinirea atribuțiilor de serviciu si care a constatat contravenția in flagrant, dar nu cunoștea identitatea autorului acesteia, respectiv din observarea datelor relevate de mijloacele de proba obținute si prelucrate de către cel din urma agent, cum este cazul înregistrărilor video.

Tribunalul apreciază că în mod corect prima instanță a procedat la verificarea legalității si temeiniciei actului administrativ contestat, în temeiul dispozițiilor art. 34 și art. 16-19 din O.G. nr. 2/2001, constatând ca nu sunt motive de nulitate ale actului contestat.

Astfel, s-a apreciat ca procesul-verbal întocmit întrunește cerințele de legalitate in privința condițiilor prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute si relative. Motivele de nulitate absolută ale unui proces-verbal de contravenție sunt prevăzute expres și limitativ de art. 17 din O.G. nr. 2/ 2001.

Potrivit acestui ultim text de lege, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal.

Ca atare, orice alte încălcări ale prevederilor legale ar putea fi sancționate cu nulitate relativă a procesului-verbal de contravenție, în condițiile 105 alin. 2 C. proc. civ., adică prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului.

Susținerile petentului privitoare la nerespectarea de către agentul constatator a prevederilor O.G. nr. 2/ 2001 referitoare la elementele de identificare a persoanei sunt neintemeiate. Tribunalul reține că nesocotirea acestor prevederi este sancționată cu nulitatea relativă a procesului-verbal de contravenție, nulitate care presupune existența unei vătămări ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului, fapt ce nu s-a întâmplat în cauză. Astfel, petentul nu a făcut dovada vreunei vătămări, sarcina probei incumbându-i, iar in cuprinsul procesului verbal exista suficiente date pentru identificarea in corect a persoanei sanctionate.

Referitor la individualizarea sancțiunii amenzii tribunalul constata ca aceasta a fost proporțională cu pericolul social al faptei si consecințele acesteia, fiind corect apreciate de către agentul constatator, in condițiile art. 5 alin. 5 cu raportare la art. 20 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, petentului fiindu-i aplicata amenda contravenționala orientata către minimul legal prevăzut de lege.

Pentru aceste motive, in temeiul art. 312 C. proc. civ., va fi admis recursul declarat, va fi modificata in parte sentința recurata, se va dispune anularea măsurii obligării petentului contravenient la plata tarifului de despăgubire și vor fi menținute celelalte dispoziții ale procesului-verbal de contravenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de recurenta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., în contradictoriu cu intimatul C. B..

Modifică în parte sentința recurată în sensul că:

Admite în parte plângerea.

Anulează tariful de despăgubire aplicat prin procesul-verbal de contravenție R 12 nr._/10.04.2012 și menține dispozițiile din acest proces-verbal în ceea ce privește sancțiunea amenzii contravenționale.

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică de la 25 martie 2014.

Președinte,

E. M. O.

Judecător,

C. D.

Judecător,

N. P. G.

Grefier,

C. D.

Red. judecător fond D. Livișor/Judecătoria Cornetu

Red. jud.C.D.

Thn. red. gr. C.D./2 ex./ 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 923/2014. Tribunalul ILFOV