Refuz acordare drepturi protecţie sociala. Sentința nr. 199/2016. Tribunalul MARAMUREŞ

Sentința nr. 199/2016 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 27-01-2016 în dosarul nr. 199/2016

Cod ECLI ECLI:RO:TBMAR:2016:004._

cod operator 4204

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 199

Ședința publică din 27 ianuarie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. P. - judecător

GREFIER: M. N. D.

Pe rol se află pronunțarea soluției la acțiunea formulată de către reclamantul T. I., cu domiciliul în B., ., jud. Maramureș, în contradictoriu cu pârâtele C. JUDEȚEAN MARAMUREȘ - COMISIA DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU handicap M., cu sediul în Baia M., .. 54, jud. Maramureș și M. M., FAMILIEI, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE - COMISIA SUPERIOARA DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP, cu sediul în București, ., nr. 2-4, sector 1, având ca obiect refuz acordare drepturi protecție sociala (persoane cu handicap, protecția copilului).

Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din 13 ianuarie 2016, încheiere de ședință ce face parte integrantă din prezenta, pronunțarea soluției s–a amânat la data de azi când, în urma deliberării s-a pronunțat hotărârea de mai jos:

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus reclamantul T. I., în contradictoriu cu pârâții C. JUDEȚEAN MARAMUREȘ - COMISIA DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP M. și M. M., FAMILIEI, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE - COMISIA SUPERIOARA DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea deciziei nr. 6235 din 20.04.2015 a Comisiei Superioare de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți și obligarea pârâtei COMISIA DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP M. ș să recunoască dreptul reclamantului la încadrarea în grad de handicap corespunzător afecțiunilor de care suferă.

În motivarea cererii sale reclamantul a arătat că, potrivit art. 13 alin. 5 din OG nr. 14/2003, are posibilitatea legală a atacării în contencios administrativ a deciziilor emise de comisia superioară. Arată că este un cetățean onest în vârstă de 63 ani care după 15 ani de muncă în subteran beneficiază de o pensie de 1040 lei. Este văduv și condițiile sociale în care se află îl determină să se descurce foarte greu. Precizează de asemenea că toate actele care i-au fost solicitate de comisie le-a depus, fiind în posesia mai multor documente medicale.

În drept s-au invocat Legea nr. 554/2004, art. 13 alin. 5 din OG nr. 14/2003.

Prin întâmpinarea depusă la filele 27-28, pârâtul M. M., Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu consecința menținerii deciziei nr. 6235/20.04.2015 de respingere a contestației formulată la certificatul de încadrare în grad de handicap emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Maramureș.

S-a arătat că decizia Comisiei Superioare a fost emisă în conformitate cu Ordinul nr. 762/1992/31.08.2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap, cu modificările și completările ulterioare (Ordinul nr._ ), cu prevederile Legii nr. 448/2006 art. 902 alin. 2 lit. a – Comisia Superioară emite decizii „de încadrare în grad de handicap în sensul menținerii sau modificării gradului și tipului de handicap atestat prin certificatul emis de către comisiile de evaluare” și potrivit art. 14 alin. 2 lit. a din Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 2299/2012 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei superioare de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, situație în care Comisia Superioară emite decizie de respingere a contestației și constată respectarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap.

Conform H.G. nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, evaluarea persoanelor adulte cu handicap este un proces complex și continuu prin care sunt estimate și recunoscute particularitățile de dezvoltare, integrare și incluziune socială a acestora. Procesul presupune colectarea de informații cât mai complete și interpretarea acestora în scopul orientării asupra deciziei și intervenției, stabilindu-se astfel măsura în care afecțiunea medicală generatoare de handicap, respectiv, deficiența funcțională cauzată de boală afectează viața personală (autonomia în plan personal – capacitatea de autoservire și autoîngrijire) și integrarea socială a persoanei (autonomia în plan social – comunicare, orientare, mobilizare).

Astfel, încadrarea într-un grad de handicap se realizează ca urmare a evaluării complexe, în baza diagnosticului consemnat în referatele medicale de specialitate, în concordanță cu stadiul afecțiunii medicale și cu parametrii funcționali obiectivați prin explorările paraclinice, precum și Ordinul ministrului muncii, familiei și egalității de șanse și al ministrului sănătății publice nr. 762/1.992/2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap, cu modificările și completările ulterioare (Ordinul nr._ ).

Referitor la situația domnului T. I., potrivit Ordinului nr._, Cap. 7 Funcțiile neuro-musculo-scheletice și ale mișcărilor aferente - I. Evaluarea persoanelor cu afectarea mobilității articulațiilor și oaselor în vederea încadrării în grad de handicap, se referă la anomalii și structuri afectate, respectiv la: afecțiuni osteo-articulare congenitale sau contractate precoce (documentele trebuie să releve debutul și evoluția afecțiunii, tratamentele de recuperare efectuate etc.),bolile constituționale ale oaselor (de exemplu: acondrodisplazia),malformații (de exemplu: amielia unuia sau mai multor membre, totală ori parțială, toracal sau pelvin, sindactilia),deformări rahitice cu tulburări de postură,luxație congenitală de șold (unilateral sau bilateral) cu coxartroză secundară și/sau modificări ale coloanei vertebrale, iar formele cu indicație chirurgicală, după realizarea artroplastiei și a adaptării la proteză,redori și anchiloze congenital, posttraumatice sau după osteoartrită TBC, redori strânse mono ori bilaterale de șold, genunchi sau combinate, în poziții vicioase, asociate ori nu cu paralizii nervoase,anchiloze ale coatelor sau umerilor,pseudartroze (gambă, coapsă, antebraț, braț - neoperabile)

Biletul de ieșire din spital FO_/18.12.2014, Spitalul Clinic Sf. P. - Clinica Ortopedie, precizează următoarele diagnostice pentru domnul T. I.: gonartroză bilateral operată stg martie 2014/dr recent artroplastie totală genunchi Zimmer cimentat, spondilodiscartroză lombară operat 1984/1988 reoperat, HTA stadiul II. Epicriza consemnează probe inflamatorii crescute, în ciuda unei mobilități perfecte protetice.

Certificatul medical nr._/19.09.2014 emis de Spitalul Clinic de Urgență Sfântul P. certifică internarea domnului T. I. la Secția Ortopedie - Traumatologie cu FO nr._ cu diagnostic: gonartroză bilateral operată stg. martie 2014 dr. recent artroplastie totală genunchi Zimmer cimentat, spondilodiscartroză lombară HDL 4-L5 și L5 S1 - operat 1984/1998 reoperat HTA St. II

Ancheta socială nr._/27.10.2014 relevă o autonomie afectată parțial, domnul T. I. necesitând sprijin parțial la mobilizare, la deplasarea în exteriorul locuinței, la prepararea hranei, la activitățile gospodărești și utilizează la deplasare ca dispozitiv ajutător clambastonul.

Având în vedere cele precizate anterior, Comisia Superioară a emis decizia nr. 6235/20.04.2015 de respingere a contestației, respectiv, de neîncadrare în grad de handicap conform criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap, cu modificările și completările ulterioare.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Actele medicale depuse de către reclamant la dosarul cauzei și raportul de expertiză medico-legală efectuată la dispoziția instanței atestă faptul că reclamantul suferă de gonartroză bilateral operată stg martie 2014/dreapta septembrie 2014. Spondilodiscartroză lombară HDL L4-L5 și L5-S1 operat 1984/1988 reoperat. Hipertensiune arterială stadiul II. Coxartroză bilaterală accentuat dreapta. „degenerescență grăsoasă a ficatului, . externi fără complicații, gastrită, cardiopatie ischemică cronică, cardiomegalie, hiperlipidemie mixtă, hiperuricemie fără semne de artrită inflamatorie sau de boală tofacee, obezitate datorită unui exces caloric, . interni fără complicații, sindromul intestinului iritabil fără diaree, colecistită cronică, angină pectorală, hipertensiune arterială esențială (primară), ..

Diagnosticele care ar putea justifica încadrarea reclamantului în grad de handicap sunt cele încadrabile în sfera afectării funcțiilor neuro-musculo-scheletice și ale mișcărilor aferente Instanța constată că potrivit cap. 7 din anexa la Ordinul comun al ministrului muncii, familiei și egalității de șanse și al ministrului sănătății publice nr. 762/1.992/2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap, cu modificările și completările ulterioare (Ordinul nr._ ), pentru încadrarea în grad de handicap se au în vedere următoarele anomalii și structuri afectate:

  1. Afecțiuni osteo-articulare congenitale sau contractate precoce (documentele trebuie să releve debutul și evoluția afecțiunii, tratamentele de recuperare efectuate etc.):

  - bolile constituționale ale oaselor (de exemplu: acondrodisplazia);

  - malformații (de exemplu: amielia unuia sau mai multor membre, totală ori parțială, toracal sau pelvin, sindactilie - a se vedea capitolul 7.III.1 );

  - deformări rahitice cu tulburări de postură;

  - luxație congenitală de șold (unilateral sau bilateral) cu coxartroză secundară și/sau modificări ale coloanei vertebrale, iar formele cu indicație chirurgicală, după realizarea artroplastiei și a adaptării la proteză;

  - redori și anchiloze congenitale, posttraumatice sau după osteoartrită TBC, redori strânse mono ori bilaterale de șold, genunchi sau combinate, în poziții vicioase, asociate ori nu cu paralizii nervoase;

  - anchiloze ale coatelor sau umerilor;

  - pseudartroze (gambă, coapsă, antebraț, braț - neoperabile).

  2. Hemofilia A și B, boală congenitală care apare la sexul masculin prin deficit de factor VIII (Hemofilia A) și factor IX (Hemofilia B), în formele cu modificări ale mecanicii articulare sau în formele cu anchiloze în poziții vicioase și amiotrofii care împiedică mobilizarea (locomoția) sau/și autoservirea.

  3.Colagenoze:

  a) poliartrită reumatoidă (PR);

  b) sclerodermia: cu tulburări cutanate specifice, care reduc gestualitatea datorită sclerodactiliei;

  c) dermatomiozita;

  d) lupusul eritematos sistemic;

  e) boala mixtă a țesutului conjunctiv - forme severe, rezistente la tratament.

  4. Afecțiunile articulare degenerative primare sau secundare (posttraumatice, postinfecțioase sau induse de microcristale) în stadiul sever, la nivelul articulațiilor șoldului, bilateral, obiectivate imagistic, fără potențial de recuperare, care determină prin progresia în timp, limitarea mobilității până la anchiloze în poziții vicioase și care împiedică mobilizarea și autoîngrijirea, persoana având un grad înalt de dependență (fotoliu rulant, imobilizat, fără capacitate de autoservire), pot fi încadrate în grad de handicap grav, cu sau fără asistent personal.

  5. Artropatia psoriazică în formă de spondilită, cu afectare axială prin prinderea coloanei cervicodorsolombare, cu tendință la anchiloză, asociată sau nu cu interesare articulară periferică cu deformarea mâinilor, cu tulburări majore ale gestualității și deplasării, determină deficiența funcțională accentuată.

  6. Tumori osoase maligne, în primul an de la inițierea chimio- sau radioterapiei specifice și care determină o deficiență funcțională accentuată. Ulterior, evaluarea se realizează luând în considerare prezența recidivelor sau a determinărilor la distanță (cel mai frecvent apar determinări pulmonare), afectarea neurologică sechelară ori existența amputației de membru.

  7. Leziuni structurale induse de corticoterapia îndelungată (miopatie cortizonică cu atrofia masei musculare în special la nivelul coapselor, accelerarea osteoporozei cu fracturi pe os patologic, ostenecroză ischemică, necroză aseptică de cap femural etc.). Gradul de handicap se evaluează în funcție de intensitatea deficiențelor funcționale, după criteriile prezentate pentru afectarea funcțiilor respective, reversibilitatea și rezistența la tratamentul medicamentos specific.

  Reclamantul, prin bolile de care suferă, nu se încadrează în criteriile pretinse de actul normativ, afecțiunile sale osteo-articulare nedovedindu-se a fi congenitale sau contractate precoce. În consecință, văzând și concluziile expertizei de specialitate efectuată în cauză, instanța constată că nu există temei pentru anularea actelor atacate de către reclamant în prezentul litigiu, drept pentru care va respinge acțiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul T. I., cu domiciliul în B., ., jud. Maramureș, în contradictoriu cu pârâtele C. JUDEȚEAN MARAMUREȘ - COMISIA DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP M., cu sediul în Baia M., .. 54, jud. Maramureș și M. M., FAMILIEI, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE - COMISIA SUPERIOARA DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP, cu sediul în București, ., nr. 2-4, sector 1.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 27 ianuarie 2016.

PREȘEDINTEGREFIER

V. P. M. N. D.

Red.P.V./T.red. M.N.D.

22.02.2016/ 5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Refuz acordare drepturi protecţie sociala. Sentința nr. 199/2016. Tribunalul MARAMUREŞ