Drepturi băneşti. Sentința nr. 147/2016. Tribunalul MEHEDINŢI

Tribunalul MEHEDINŢI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2016

Sentința nr. 147/2016 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 27-01-2016 în dosarul nr. 147/2016

Cod ECLI ECLI:RO:TBMHD:2016:016._

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 147/2016

Ședința publică de la 27 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. B.

Grefier A. N. I.

Pe rol judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul G. I. și pe pârâții AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și M. FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) plata de daune interese moratorii sub forma dobânzii legale aferente sentinței nr.1713/20.10.2008 și deciziei nr.1048/04.03.2009.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat C. D. pentru reclamant, lipsă fiind pârâții.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin serviciul registratură reclamantul a depus răspuns la întâmpinare, după care;

Instanța acordă cuvântul asupra excepției necompetenței materiale invocată de pârâta ANAF prin întâmpinare.

Apărătorul reclamantului având cuvântul solicită respingerea excepției raportat la dispozițiile art. 108 din Legea nr. 188/1999.

Instanța respinge excepția necompetenței materiale a Tribunalului M. având în vedere dispozițiile art. 108 din Legea nr. 188/1999 potrivit căruia cauzele care au ca obiect raporturile de serviciu ale funcționarilor public sunt de competența secției de contencios administrativ din cadrul tribunalului.

În temeiul art. 238 alin. 1 Noul Cod procedură civilă instanța pune în discuția părților estimarea duratei cercetării procesului.

Apărătorul reclamantului având cuvântul estimează durata necesară cercetării procesului o lună.

În baza art. 238 alin. 1 NCPC și ținând cont de obiectul și complexitatea cauzei, instanța estimează durata necesară cercetării procesului o lună.

Apărătorul reclamantului depune la dosar confirmare de primire, plângere prealabilă și răspuns plângere prealabilă și menționează că în decursul timpului reclamantul a primit salariul de la diferite instituții angajatoare.

Instanța acordă cuvântul asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, excepției inadmisibilității și excepției prescripției dreptului material la acțiune invocate de pârâți prin întâmpinare.

Apărătorul reclamantului având cuvântul solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice arătând că prin sentința depusă la dosar, pârâtul a fost obligat în solidar cu celelalte instituții la plata drepturilor salariale și totodată acesta este ordonator principal de credite.

Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, la dosar fiind depusă dovada îndeplinirii procedurii prealabile (nefiind formulat răspuns din partea organului fiscal).

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, solicită plata drepturilor în limita termenului de prescripție, respectiv pe ultimii trei ani anterior introducerii acțiunii.

Nemaifiind excepții de invocat și cererii de formulat, instanța acordă cuvântul asupra cauzei.

Apărătorul reclamantului având cuvântul solicită admiterea acțiunii și obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferentă drepturilor salariale plătite cu întârziere începând cu data de 02.11.2012 până la plata efectivă a acestora. Totodată solicită plata cheltuielilor de judecată și depune chitanța reprezentând onorariu avocat.

TRIBUNALUL,

Asupra cauzei de față,

Prin cererea adresată la data de 02.12.2015 și înregistrată pe rolul instanței sub nr._ reclamantul G. I. în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscal și Ministerul Finanțelor Publice a solicitat obligarea pârâților la plata de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale, aferente drepturilor salariale eșalonate la plată, prevăzute în Sentința nr. 1713/20.10.2008 pronunțată de Tribunalul M., rămasă definitivă prin Decizia nr. 1048/04.03.2009 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, începând cu data nașterii titlului executoriu și până la plata efectivă a respectivelor drepturi salariale.

În motivare a arătat că prin Sentința nr. 1713/20.10.2008 pronunțată de Tribunalul M., rămasă definitivă prin Decizia nr. 1048/04.03.2009 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, pârâții Ministerul Finanțelor Publice (fost M. Economiei și Finanțelor) și Garda Financiară - Comisariatul General, au fost obligați la plata drepturilor salariale neacordate în perioada 01.01._08, actualizate cu rata inflației până la data plății efective.

În conformitate cu prevederile art. 19 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, „...(2) Cu data prevăzută la alin. (1), Garda Financiară se desființează. ... (4) Patrimoniul, arhiva, prevederile bugetare, execuția bugetară până la data desființării și orice alte bunuri ale Gărzii Financiare sunt preluate de Agenție, pe baza de protocol, încheiat în termenul prevăzut la alin. (1). (5) Proceduri/e aflate în derulare la nivelul Gărzii Financiare vor fi continuate de Agenție, care se subrogă în drepturile și obligațiile acesteia, actele îndeplinite anterior rămânând valabile. (6) Pentru litigiile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată, Agenția se subrogă în toate drepturile și obligațiile Gărzii Financiare și dobândește calitatea procesuală a acesteia", acesta fiind motivul pentru care înțeleg să chem în judecată Agenția Națională de Administrare Fiscală în locul Gărzii Financiare - Comisariatul General.

A menționat că în această perioadă deși era deținător al titlului executoriu menționat, nu a putut beneficia de efectele depline ale acestei hotărâri judecătorești, aceasta devenind inoperabilă, deși a făcut nenumărate demersuri în acest sens, iar ulterior prin dispozițiile art. 1 și art. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009, cu modificările și completările ulterioare, s-a dispus: „Art. 1-(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a ) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;

b)în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;

c)în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

d)în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

e)în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.

(2)în cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice cerere de executare silită se suspendă de drept.

(3)Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S..

(4)în înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, prin sectorul bugetar se înțelege autoritățile și instituțiile publice a căror finanțare se asigură astfel:

a)integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;

b)din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;

c)integral din venituri proprii.

Art. 2. - Prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilită procedura de efectuare a plății titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 1."

De asemenea a precizat că Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 2/2014, pronunțată în Dosarul nr. 21/2013, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 411 din data de 03.06.2014, a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că: "In aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 clin Codul civil din 1864. respectiv ari. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza 1 și art. 1.535 alin. (1) clin Legea nr. 287. 2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71. 2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230,2011. Obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă"

În conformitate cu prevederile art. 516 alin. (6) din codul de procedură civilă a fost solicitată opinia unor specialiști recunoscuți asupra problemei de drept ce formează obiectul recursului în interesul legii.

La dosar au depus opinii scrise prof. univ. dr. A. A.. prof. univ. dr. M. N. și conf. univ. dr. T. B. de la Catedra de drept privat a Facultății de D. din cadrul Universității din București. În esență, opinia legală exprimată este în sensul că titularii creanțelor ce intră în sfera de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 sunt îndreptățiți să primească despăgubiri sub forma dobânzii legale penalizatoare (daune-interese moratorii) pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, pentru argumentele arătate în continuare. Daunele-interese moratorii pot fi cumulate cu actualizarea sumelor de bani cu indicele prețurilor de consum, având în vedere finalitățile distincte ale acestor despăgubiri, și anume: menținerea valorii reale a obligației monetare la data efectuării plății (evitarea „erodării" creanței prin inflație) în cazul actualizării creanței cu indicele prețurilor de consum, care are caracter compensatoriu (damnum emergens). respectiv câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut ca urmare a investirii banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență (fructele civile), în cazul dobânzii penalizatoare, care are caracter moratoriu (lucrum cessans). Acordarea cumulată a acestor despăgubiri este impusă și de principiul reparării integrale a prejudiciului. Este eronată opinia în sensul că nu este îndeplinită premisa necesară și obligatorie pentru acordarea daunelor-interese moratorii, întrucât obligația nu ar fi ajunsă la scadență, motivat de faptul ca prin adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 a fost instituit un moratoriu legal care suspendă exigibilitatea creanței, astfel că debitorul nu poate fi considerat în întârziere. Sub acest aspect se arată că prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 nu a fost negata existenta creanțelor, ci a fost stabilită o modalitate de executare eșalonată a acestora, iar creanțele ce intră în domeniul de aplicare al ordonanței de urgență sunt certe, lichide si exigibile, obligațiile de plată născându-se de la momentul rămânerii definitive a hotărârilor judecătorești, caracterul exigibil fiind recunoscut chiar de actul normativ respectiv, prin dispozițiile art. 1 alin. (3). Măsurile dispuse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 au natura juridică a unei suspendări legale a executării silite a titlurilor executorii și nu se poate reține neeligibilitatea creanțelor din moment ce cauza de amânare a plății a intervenit în faza executării silite. Pe durata suspendării unei executări silite, indiferent cum operează această suspendare (voluntară, judiciară sau legală), dobânda (legală sau convențională) curge, creanța fiind ah initio certă, lichidă și exigibilă. Ceea ce se amână ori se împiedică este, în realitate, executarea silită a creanței consfințite prin titlul executoriu, iar nu existența ori întinderea și nici exigibilitatea ei ca atare. Prin reglementarea actualizării sumelor plătite în temeiul ordonanței de urgență cu indicele prețurilor de consum legiuitorul admite indirect, dar neechivoc, că eșalonarea plății produce un prejudiciu (erodarea valorii creanței) ce trebuie acoperit. în cazul în care prin adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 s-ar fi urmărit instituirea unor termene legale suspensive, ce ar fi avut drept efect suspendarea exigibilității creanțelor, actualizarea creanțelor cu indicele prețurilor de consum nu s-ar mai 11 justificat. Astfel, dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009, care reglementează actualizarea creanțelor (damnum emergens). se completează cu dreptul comun în materie, respectiv Codul civil din 2009, care. prin art. 1.385 alin. (3). consfințește principiul reparării integrale a prejudiciului. Adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 nu poate fi considerată drept caz fortuit, întrucât lipsesc două caracteristici principale ale acestei cauze de exonerare a debitorului, respectiv: „natura imprevizibilă a evenimentului" și „să nu provină de la autor". Or, situația generată de dificultatea punerii în executare a titlurilor executorii nu poate fi apreciată drept imprevizibilă, deoarece acestea s-au constituit în urma unor proceduri judiciare a căror durata în timp exclude ideea de intempestiv. În plus, măsura suspendării procedurilor de executare a titlurilor executorii nu provine de la un terț cu care debitorul să nu aibă nicio legătură, ci această măsură a fost impusă, unilateral, de stat în legătură cu creanțe asupra sa sau asupra instituțiilor din sistemul bugetar.

Dispozițiile legale vizate de recursul în interesul legii sunt următoarele: - art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864. conform cărora:.,

- art. 1082. - Debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poale fi imputată.

- art. 1088. - La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pol cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept";

- art. 1.531 alin. (1). alin. (2) teza I si art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, conform cărora:

Art. 1.531. - Repararea integrală (1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care 1-a suferit din faptul neexecutării;

(2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit.

Art. 1.535. - Daunele moratorii în cazul obligațiilor bănești (1) In cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. In acest caz. debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. ";

Potrivit art. 1079 din Codul civil din 1864 (art. 1523 NCC): "Dacă obligația consistă în a da sau a face. debitorul se va pune în întârziere prin o notificare ce i se va face prin tribunalul domiciliului său.

Debitorul este de drept în întârziere:

1.în cazurile anume determinate de lege:

2.când s-a contractat expres că debitorul va fi în întârziere la împlinirea termenului, fără a fi necesitatea de notificare;

3.când obligația nu putea fi îndeplinită decât în un timp determinat, ce debitorul a lăsat să treacă."

Astfel, daunele-interese constau în dobânda legală, dobândă ce curge, fără a 11 necesară punerea în întârziere, de la data scadenței drepturilor salariale.

Mai mult, fiind vorba despre hotărâri judecătorești prin care au fost soluționate litigii referitoare la drepturi salariale ce decurg din derularea raportului de muncă, sunt aplicabile dispozițiile art. 278 pct. 1 din Codul de procedură civilă din 1865. respectiv art. 448 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă din 2010. care statuează că hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept când au ca obiect plata salariilor sau alte drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă.

Potrivit Deciziei nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție: "Disputa doctrinară a fost însă tranșată prin art. 1.381 alin. (3) din Codul civil din 2009, în sensul că dreptului la repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale îi sunt aplicabile, de la data nașterii sale, toate dispozițiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea și stingerea obligațiilor. Prin urmare, în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual ai obligației, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, tara a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit""

Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans). respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.

Astfel, prin soluția de admitere a prezentei cereri, instanța va repara prejudiciul creat de imposibilitatea utilizării sumelor de bani care mi se cuveneau, sume devalorizate ca urmare a imposibilității investirii acestora, această situație este similară cu numeroase alte cauze care au fost și sunt pe rolul instanțelor de judecată din întreaga țară. și a căror dezlegare dată de instanță a fost în sensul acordării dobânzii legale.

În drept a invocat dispozițiile art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1531, alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată cu modificările ulterioare, coroborate cu Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2/2014.

În probatoriu înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri și orice alte probe a căror necesitate va reieși din dezbateri.

În conformitate cu prevederile art. 223, alin. (3) din Codul de procedură civilă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

A anexat, în copie: Sentința nr. 1713/20.10.2008 pronunțată de Tribunalul M., Decizia nr. 1048/04.03.2009 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ .

La data de 18.12.2015 pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscal a formulat întâmpinare.

A invocat excepția inadmisibilității acțiunii precum și excepția prescripției dreptului la acțiune.

Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii a menționat că art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, prevede:

"(1) înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de ia data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

[...]"

A învederat că reclamantul nu a înțeles să formuleze plângere prealabila, ci s-a adresat direct instanței de contencios administrativ.

Față de cele expuse anterior, a solicitat admiterea excepției inadmisibilității și respingerea acțiunii ca atare.

Cu privire la termenul de prescripție a învederat că raportat la regimul juridic procesual al cererii de chemare în judecată, calificată de reclamant pe tărâmul contenciosului administrativ, în interpretarea demersului primar ca reprezentând valorificarea recunoașterii unui drept în materia dreptului administrativ, de natură a susține ulterior teza recuperării unei pagube ori a beneficiului nerealizat, față de dispozițiile art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, pretențiile deduse judecății în speță, în fața instanței de contencios administrativ, sunt formulate cu depășirea termenului imperativ la care se refera art.19 alin.(2) din actul normativ Indicat anterior.

Pentru considerentele anterior enunțate a solicitat instanței de judecată, față de data introducerii acțiunii, respectiv 02.11.2015 să retină că pretențiile deduse judecății sale sunt prescrise, urmând a le respinge în consecință.

Cu privire la incidența în speță a Deciziei nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, pentru dezlegarea unor probleme de drept generate de practica neunitară a instanțelor judecătorești în soluționarea litigiilor generate de modul de punere în executare a hotărârilor judecătorești prin care au fost confirmate drepturi salariate personalului din sectorul bugetar, învederăm instanței de judecată faptul că acest instrument juridic, cu valoare de normă, în economia efectelor conferite de lege unei astfel de soluții judecătorești, nu echivalează repunerii în termen pentru valorificarea accesoriilor aferente drepturilor salariate.

Valorificarea acestei Decizii în cadrul litigiilor pendinte, declanșate în termenul de prescripție, este evident recunoscută de lege, fiind consecința firească a demersului ce-și găsește sediul materiei în textul dispozițiilor noului Cod de procedură civilă la art. 514-518.

În acest sens, astfel cum înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, litigiile respective reclamau neconformități privind punerea în executare a unor hotărâri judecătorești, titluri executorii, suspendate de la executare silită, ale căror obligații prestabilite sub imperiul autorității de lucru judecat, au evidențiat obligații pecuniare certe, lichide și exigibile.

Interpretând textul Deciziei nr. 2/2014, în economia dispozițiilor legale având ca obiect de reglementare accesoriile, ca evaluare a beneficiilor nerealizate, instrumentul juridic prezintă eficiență pentru hotărârile judecătorești care au prevăzut prin dispozitivul lor dobânzile legale aferente debitului principal, reprezentat de drepturi salariate recunoscute personalului din sectorul bugetar,

În esență recursul în interesul legii a prevăzut faptul că, executarea hotărârilor judecătorești, eșalonat, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009, cu modificările și completările ulterioare, nu poate înfrânge exigibilitatea, chiar dacă afectată de termen, a obligațiilor accesorii.

Cu alte cuvinte eșalonarea, trebuie să evidențieze în regim de eficiență, executarea titlurilor în limitele de dispoziție, sens în care, în executare se impun a fi incluse, proporțional, accesoriile, al căror caracter cert, rezultă indubitabil dintr-o hotărâre judecătorească.

Astfel, fie că dobânzile au fost pretinse, ab initio, prin acțiunea privind debitul principal, fie că ele au fost solicitate ulterior, în termenul de prescripție, admisibilitatea lor se susține, atât sub aspectul damnum emergens- recunoscut de dispozițiile OUG nr. 71/2009 prin prevederile privind actualizarea sumelor eșalonate, cât și sub aspectul lucrum cesans, deopotrivă admisibil, pentru recuperarea beneficiului nerealizat sub imperiul amânării executării prin eșalonare, circumstanțiat de exercițiul disponibilității acțiunii civile.

Măsurile dispuse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 au natura juridică a unei suspendări legale a executării silite a Murilor executorii și nu se poate reține neeligibilitatea creanțelor din moment ce cauza de amânare a plății a intervenit în faza executării silite. Pe durata suspendării unei executări silite, indiferent cum operează această suspendare (voluntară, judiciară sau legală), dobânda (legală sau convențională) curge, creanța fiind ab initlo certă, lichidă și exigibilă. Ceea ce se amână ori se împiedică este, în realitate, executarea silită a creanței consfințite prin titlul executoriu, iar nu existența ori întinderea și nici exigibilitatea ei ca atare.

A reține faptul că, în interpretarea Deciziei de RIL, executarea eșalonată, presupune sine qua non, lucrum cesans, determinat atât pentru titlurile care au evidențiat pertinența unor accesorii, cât și pentru cele care nu au prevăzut soluții pentru astfel de petite, ar echivala consolidării anatocismului, ca operațiune financiară de capitalizare a dobânzii, cu consecința reiterării accesoriilor în continuare, mecanism infirmat de legislație în cazul raporturilor de drept civil.

În realitate Decizia ICCJ nr. 2/2014, a statuat faptul că, sumele prevăzute de hotărârile judecătorești, eșalonate la plată, prin care nu s-a pretins valorificarea beneficiului nerealizat, sunt purtătoare de dobânzi în termenele și condițiile prevăzute de lege, așadar circumstanțiat de exercițiul disponibilității acțiunii civile în termenele de prescripție.

Or, în speța de față, acțiunea a fost promovată cu depășirea termenului de prescripție.

Față de cele arătate mai sus, a solicitat admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune și respingerea acțiunii ca atare.

Totodată a mai arătat că prin sentința civila invocată de către reclamant în prezenta cauza, s-a acordat acestuia suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, sume actualizate cu indicele de inflație pana ia data plății efective.

În ceea ce privește punerea în executare a hotărârii judecătorești mai sus menționate, sunt incidente prevederile O.U.G nr. 71/2009.

Referitor la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2/2014, a precizat că art. 517 din Codul de procedură civilă dispune cu privire la conținutul și efectele hotărârii prin care instanța se pronunță asupra unui recurs în interesul legii, astfel:

Sentința civilă nr. 1713/20.10.2008 a devenit irevocabilă la data de 04.03.2009, astfel încât, Învederam ca, față de momentul la care a fost admis recursul în interesul legii, data publicării în Monitorul Oficial, precum și efectele pe care le produce, respectiva decizie nu este aplicabila în prezenta cauza.

În consecință, nu poate fi acordată dobânda legală solicitată de către reclamant în baza Deciziei nr.2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru considerentele expuse mai sus, a solicitat admiterea excepției necompetenței materiale a instanței și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal sau a Curții de Apel C. Secția de C. Administrativ și Fiscal, în subsidiar, admiterea excepției inadmisibilității și respingerea acțiunii ca atare, iar în ipoteza în care se va aprecia că aceasta excepție este neîntemeiata, să se admită excepția prescripției și să se respingă acțiunea ca atare. Totodată a solicitat, în situația respingerii tuturor excepțiilor, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În drept a invocat art. 205 C. proc. civ.; Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare; H.G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice; H.G. nr.520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală; O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

La data de 23.12.2015 Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. în numele Ministerului Finanțelor Publice a formulat întâmpinare.

Pe cale de excepția a invocat lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și prescripția dreptului material la acțiune.

În susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive a învederat instanței de judecată faptul că, față de consorțiul raportului juridic dedus judecații, prin care se pretinde realizarea efectelor raportului de serviciu al reclamantului în calitatea sa de fost funcționar public în cadrul Comisariatului General al Gărzii Financiare, Ministerul Finanțelor Publice nu justifică legitimitate procesuală pasivă în cauză.

În esența, în patrimoniul instituției, care nu are calitatea de angajator al reclamantului, nu se poate identifica nici o obligație corelativa drepturilor inerente raporturilor de serviciu.

Pentru identitate de rațiune, accesoriile pretinse pentru neîndeplinirea unor astfel de obligații, nu poate genera în sarcina instituției dobânzile pretinse prin prezenta cauză.

F. de cele arătate, confirmate în prealabil prin hotărâre judecătoreasca definitivă și irevocabilă, rezulta cu evidentă faptul că cererea de chemare în judecata a MFP în prezenta cauza, nu îndeplinește condițiile de admisibilitate cerute demersului sub aspectul justificării legitimității sale procesuale în raport de inexistența argumentării calității sale de debitor al drepturilor salariale ce constituie în speță obligația principală a raportului juridic dedus judecații.

În plus, Ministerul Finanțelor Publice nu justifică legitimitate procesuală în cauză, implicarea sa în asigurarea fondurilor necesare stingerii creditelor pe care instituțiile subordonate le angajează, fiind intrinsecă mecanismelor specifice finanțării unor astfel de obligații de la bugetul general consolidat, în limitele dispozițiilor legale, Legea Finanțelor publice nr. 500/2002, cu eventualele dispense prevăzute de Ordonanța Guvernului 22/2002, pentru ipoteza complinirii condițiilor prevăzute de acest instrument juridic.

Așadar, Ministerul Finanțelor Publice, neavând calitatea de angajator al reclamantului nu poate fi obligată corelativ unor drepturi pretinse prin efectul unor raporturi de muncă sau serviciu.

În egală măsura, calitatea Ministerului Finanțelor Publice de ordonator principal de credite nu poate susține pertinența angajării răspunderii patrimoniale a acestei instituții.

În mod particular în speță, cauza se afla și sub incidența dispozițiilor Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 de care se prevalează și partea adversă.

Referitor la prescripția dreptului material la acțiunea având ca obiect sume, reprezentând dobânzi, creanțe care nu au format obiectul cauzei primordiale a arătat următoarele:

Prin Decizia nr. 7/2015, ICCJ (Complet DCD/C) s-a pronunțat, în ședința din 27.04.2015,cu privire la interpretarea art.16 lit. a) și b) și art. 17 alin.(3) Decretul nr. 167/1958 raportat la dispozițiile OUG nr.71/2009 și a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă, prin încheierea din 06.11.2014, pronunțata în dosarul nr._, și în consecință, a stabilit că plățile voluntare eșalonate în temeiul OUG nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011 efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru daunele interese-moratorii sub forma dobânzii penalizatoare.

A menționat că prin prezenta acțiune se pretinde dobânda legala calculată debitului principal determinat irevocabil în favoarea reclamantului prin efectul Deciziei nr. 1048/04.03.2009 pronunțată de Curtea de Apel C., însă în cauza respectiva reclamantul nu a înțeles să pretindă și accesoriile debitelor principale afirmate.

În analiza pretențiilor deduse judecații în speță, regimul lor juridic urmează a fi determinat în aplicarea accesorium sequitur principale.

Astfel, determinarea limitelor, întinderii și exigibilității acestora se apreciază în raport de obligația principala. Ca atare, admisibilitatea lor, de principiu este condiționată de admisibilitatea debitului principal.

Așa cum a precizat anterior, prin acțiunea inițiala reclamantul nu a solicitat instanței să se pronunțe asupra pertinentei unei astfel de pretenții, hotărârea judecătoreasca ce reprezintă în speță titlu executoriu, nu a dezlegat cu privire la admisibilitatea, pertinenta și întinderea accesoriilor obligației principale reținută în sarcina pârâtului DGFP M., demersul litigios, având acest obiect, fiind deferit instanțelor judecătorești pentru prima data în cadrul prezentei acțiuni.

Potrivit dispozițiilor art. 1079 din Vechiul Cod Civil, ce își găsesc corespondent în textul art. 1522 din Noul Cod Civil, debitorul unei obligații este pus în întârziere prin cererea de chemare în judecată, ca atare, pretenția afirmata în speța a cărei întindere se apreciază de la data promovării acțiunii anterioare, este în afara limitelor legale, demersul îndeplinind condițiile de admisibilitate, sub acest aspect doar de la data promovării prezentei acțiuni.

Ca atare, orice apreciere asupra legalității pretențiilor deduse judecații, daca instanța ar respinge excepția prescripției dreptului la acțiune, în aplicarea dispozițiilor legale indicate, nu poate înfrânge principiile specifice punerii in întârziere, menținute și de legislația actuală în materie civilă și care nu permit determinarea accesoriilor premergător demersului litigios, pentru ipotezele in care nu subzista condițiile unei puneri în întârziere de drept.

Revenind la analiza regimului juridic al pretențiilor deduse judecații, obligație de a face, prin remiterea unei sume de bani, a cărei exigibilitate este recunoscută creditorului, potrivit dispozițiilor art. 1 si 3 din Decretul nr. 167/1958 și menținute de prevederile art. 2.500, 2501 si 2517 din Noul Cod Civil, pentru un termen de 3 ani de la data la care i s-a născut dreptul de a o pretinde, cererea de chemare în judecată ce reclamă valorificarea unor accesorii pentru un drept principal născut la data 04.03.2009 este în mod evident prescrisă.

In speța, pretențiile deduse judecații puteau fi reclamate în termen prin acțiunile ce au format obiectul dosarului nr._, inacțiuni care au consolidat efectele prescripției extinctive cu privire la valorificarea accesoriilor inerente debitului principal.

Chiar și in ipoteza în care s-ar da eficiență unei interpretări care să susțină o eventuală întrerupere a prescripției dreptului de a pretinde accesoriile obligației pecuniare principale prin demersul litigios inițial, deși o astfel de pretenție ar fi reprezentat un petit suplimentar al căror condiții de admisibilitate reclamau aceleași criterii de analiza față de momentul pronunțării soluției din recurs, respectiv 04.03.2009, se poate observa faptul că prezenta acțiune, a fost declanșată la aproape 6 ani de la data soluționării cauzelor privind debitul principal.

In contextul celor arătate, rezultă cu evidență faptul că pretențiile ce formează obiectul acțiunii în speță, chiar daca volițional pot fi apropiate protecției intereselor urmărite in contextul amânării executării titlului primordial prin eșalonare, au fost reclamate cu depășirea termenului general de prescripție.

Nu în ultimul rând, cu privire la termenul de prescripție, a arătat faptul că, raportat la regimul juridic procesual al cererii de chemare în judecată, calificată de chiar reclamantul pe tărâmul contenciosului administrativ, în interpretarea demersului primar ca reprezentând valorificarea recunoașterii unui drept în materia dreptului administrativ, de natură a susține ulterior teza recuperării unei pagube ori a beneficiului nerealizat, față de dispozițiile art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, pretențiile deduse judecații în speță în fața instanței de contencios administrativ sunt formulate cu depășirea termenului imperativ prevăzut de sediul materiei litigiilor de gen.

Pentru considerentele enunțate a solicitat instanței de judecata să retina pretențiile deduse judecații sale ca fiind prescrise, urmând a le respinge în consecință.

Cu privire la incidența în speța a Deciziei nr 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, pentru dezlegarea unor probleme de drept generate de practica neunitară a instanțelor judecătorești în soluționarea litigiilor generate de modul de punere în executare a hotărârilor judecătorești prin care au fost confirmate drepturi salariate personalului din sectorul bugetar, pârâtul a învederat instanței faptul că acest instrument juridic, cu valoare de normă, în economia efectelor conferite de lege unei astfel de soluții judecătorești, nu echivalează repunerii în termen pentru valorificarea accesoriilor aferente drepturilor salariale.

În acest sens, astfel cum Înalta Curte de Casație si Justiție a reținut litigiile respective reclamau neconformități privind punerea în executare o unor hotărâri judecătorești, titluri executorii, suspendate de la executare silită, ale căror obligații prestabilite sub imperiul autorității de lucru judecat, au evidențiat obligații pecuniare certe, lichide și exigibile.

Interpretând textul Deciziei nr.2/2014, în economia dispozițiilor legale având ca obiect de reglementare accesoriile ca evaluare a beneficiilor nerealizate, instrumentul juridic prezintă eficiență pentru hotărârile judecătorești care au prevăzut prin dispozitivul lor dobânzile legale aferente debitului principal, reprezentat de drepturi salariale recunoscute personalului din sectorul bugetar.

În esență recursul în interesul legii a prevăzut faptul că executarea hotărârilor judecătorești, eșalonat, potrivit dispozițiilor OUG nr. 71/2009 nu poate înfrânge exigibilitatea, chiar dacă afectată de termen, a obligațiilor accesorii.

Astfel, fie că dobânzile au fost pretinse, ab initio, prin acțiunea privind debitul principal, fie că ele au fost solicitate ulterior, in termenul de prescripție, admisibilitatea lor se susține, atât sub aspectul damnum emergens -recunoscut de dispozițiile OUG nr. 71/2009 prin prevederile privind actualizarea sumelor eșalonate, cât și sub aspectul lucrum cesans, deopotrivă admisibil, pentru recuperarea beneficiului nerealizat sub imperiul amânării executării prin eșalonare, circumstanțiat de exercițiul disponibilității acțiunii civile.

În acest sens, a redat considerentele Deciziei ICCJ nr. 2/2014, astfel cum au fost expuse la fila 4, penultimul paragraf, ce redau opinia de specialitate a unor reputați practicieni si doctrinari, apropiata de instanța in silogismul aplicat actului de judecată, prin care s-a conchis asupra faptului că măsurile dispuse prin OUG nr.71/2009 au natura juridică a unei suspendări legale a executării silite a titlurilor executorii și nu se poate reține exigibilitatea creanțelor din moment ce cauza de amânare a plații a intervenit în faza executării silite. Pe durata suspendării unei executări silite, indiferent cum operează această suspendare (voluntară, judiciară sau legală), dobânda (legală sau convențională) curge, creanța fiind ab initio certă, lichidă și exigibilă. Ceea ce se amâna ori se împiedică este, în realitate, executarea silită a creanței consfințite prin titlul executoriu, iar nu existența ori întinderea și nici exigibilitatea ei ca atare.

A reține faptul că, în interpretarea Deciziei de RIL, executarea eșalonată presupune sine qua non, lucrum cesans, determinat atât pentru titlurile care au evidențiat pertinența unor accesorii cât și pentru cele care nu au prevăzut soluții pentru astfel de petite, ar echivala consolidării anatocismului, ca operațiune financiară de capitalizare a dobânzii, cu consecința reiterării accesoriilor în continuare, mecanism infirmat de legislație în cazul raporturilor de drept civil.

În realitate Decizia ICCJ nr. 2/2014, a statuat faptul că sumele prevăzute de hotărârile judecătorești eșalonate la plata prin care s-a pretins valorificarea beneficiului nerealizat sunt purtătoare de dobânzi în termenele și condițiile prevăzute de lege, așadar circumstanțiat de exercițiul disponibilității acțiunii civile in termenele de prescripție.

In speță, acțiunea a fost promovată cu depășirea termenului de prescripție, rațiuni pentru care eficiența valorificării Deciziei de RIL prin care a fost omologată admisibilitatea pretențiilor reprezentând lucrum cesans pentru amânarea executării unor obligații pecuniare prin eșalonare, nu se susține in speța, cauza fiind imposibil de antamat pe fond.

Pentru toate aceste considerente a solicitat instanței, în principal, respingerea acțiunii față de MFP ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și totodată ca prescrisă.

Pe fond, resortul de jure al pretențiilor deduse judecații în speță nu își găsește consacrare în nicio dispoziție legală a cărei incidență se poate reține în speță.

În materia contenciosului administrativ, sediul materiei procesuale a litigiului, teza legală, pentru ipoteze de valorificare a demersurilor inerente recuperării prejudiciului cauzat prin acte administrative intrinseci inclusiv raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici, reținând admisibilitatea demersului ca fiind tributară certitudinii prejudiciului, criteriile sale de determinare, chiar dacă identificabile ulterior, fiind eminamente premergătoare.

În ceea ce privește susținerile reclamantului referitoare la fondul cauzei, și-a rezervat dreptul de a formula apărări în cazul în care instanța va respinge excepția invocată.

In drept a invocat prevederile art. 205 din Codul de procedură civilă.

A solicitat proba cu înscrisuri și orice alte mijloace de proba care se vor dovedi utile și pertinente în cauză. Totodată a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu art. 411 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă.

La data de 05.01.2016 reclamantul a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de Agenția Națională de Administrare Fiscal solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată.

A menționat că prin întâmpinare intimata ANAF invocă „excepția necompetenței materiale a Tribunalului M.".

In susținerea excepției privind necompetența materială a Tribunalului M., intimată arată că potrivit art. 10, alin. (1) din Legea nr. 554/2004 competența de soluționare aparține Curții de Apel - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal sau Curții de Apel C. - Secția C. Administrativ și Fiscal.

Această excepție este una neîntemeiată, având în vedere că litigiul de față este urmare neachitării unor drepturi salariale cuvenite unor funcționari publici, acțiune ce a fost soluționată de Tribunalul M., iar potrivit dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici competența aparține în acest caz tot Tribunalului M..

În consecință excepția ridicată este una neîntemeiată.

Totodată a precizat că în susținerea excepției inadmisibilității acțiunii, intimata invocă prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, respectiv lipsa plângerii prealabile.

Această excepție este una neîntemeiată, întrucât a formulând o cerere transmisă cu confirmare de primire prin poștă în data de 31.03.2015, cu privire la plata de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale aferente drepturilor salariale eșalonate la plată, prevăzute în Sentința nr. 1713/20.10.2008 pronunțată de Tribunalul M., rămasă definitivă prin Decizia nr. 1048/04.03.2009 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, începând cu data nașterii titlului executoriu și până la plata efectivă a respectivelor drepturi salariale.

Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune a menționat că potrivit art. 1522, alin. (1) din Noul Cod Civil: „ Debitorul poate fi pus în întârziere fie printr-o notificare scrisă prin care creditorul îi solicită executarea obligației, fie prin cererea de chemare în judecată".

Astfel, punerea în întârziere a debitorului poate fi făcută, potrivit legii alternativ, fie printr-o notificare scrisă, fie prin cererea de chemare în judecată.

În cazul său, punerea în întârziere a debitorilor menționați în sentința civilă nr. 1713/20.10.2008 pronunțată de Tribunalul M. s-a făcut în data de 22.04.2009, prin cererea înregistrată la Garda Financiară secția M. sub nr. 600.962/22.04.2009 cu privire la drepturile salariale și reactualizarea acestora c rata inflației.

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, s-a suspendat de drept executarea silită, însă, pe durata suspendării, dobânda curge, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă;

Mai mult, prin Decizia nr. 21/2015 din_ pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosar nr._, "Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept" a statuat următoarele: " In interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1079 alin. 2 pct. 3 din Codul civil de la 1864 și art. 1.523 alin. (2) lit. d) din Codul civil raportat la art. 166 alin. (1) și (4) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare [art. 161 alin. (1) și (4) din Codul muncii în forma anterioară republicării] și art. 1088 din Codul civil de la 1864, art. 2 din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu modificările și completările ulterioare, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1.535 din Codul civil, dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acțiunii. Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă."

Față de cele expuse anterior, excepția ridicată este neîntemeiată.

La data de 07.01.2016 reclamantul a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de Ministerul Finanțelor Publice solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată.

A arătat că prin întâmpinare intimata MFP invocă „lipsa calității procesuale pasive", precum și „prescripția dreptului material la acțiunea având ca obiect sume, reprezentând dobânzi, creanțe care nu au format obiectul cauzei primordiale".

În susținerea excepției privind lipsa calității procesuale pasive, intimată arată că nu are calitatea de angajat al acesteia, însă așa cum rezultă din Sentința nr. 1713/20.10.2008 pronunțată de Tribunalul M., rămasă definitivă prin Decizia nr. 1048/04.03.2009 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat alături de celelalte pârâte la plata drepturilor salariale întrucât acesta are calitatea de ordonator principal de credite, iar daunele-interese moratorii sunt accesorii ale drepturilor salariale la care intimata a fost obligată.

În consecință excepția ridicată este una neîntemeiată.

În susținerea excepției privind prescripția dreptului material la acțiune sunt invocate, trunchiat, prevederile art. 1522 din Noul Cod Civil, respectiv „debitorul unei obligații este pus în întârziere prin cererea de chemare în judecată, ca atare, pretenția afirmată în speță a cărei întindere se apreciază de la data promovării acțiunii anterioare, este în afara limitelor legale, demersul îndeplinind condițiile de admisibilitate, sub acest aspect doar de la data promovării prezentei acțiuni."

Potrivit art. 1522, alin. (1) din Noul Cod Civil: „ Debitorul poate fi pus în întârziere fie printr-o notificare scrisă prin care creditorul îi solicită executarea obligației, fie prin cererea de chemare în judecată".

Astfel, punerea în întârziere a debitorului poate fi făcută, potrivit legii alternativ, fie printr-o notificare scrisă, fie prin cererea de chemare în judecată.

De asemenea, a notificat ANAF, prin cererea înregistrată, transmisă cu confirmare de primire prin poștă în data de 31.03.2015, cu privire la plata de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale aferente drepturilor salariale eșalonate la plată, prevăzute în Sentința nr. 1713/20.10.2008 pronunțată de Tribunalul M., rămasă definitivă prin Decizia nr. 1048/04.03.2009 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, începând c data nașterii titlului executoriu și până la plata efectivă a respectivelor drepturi salariale.

Față de cele expuse anterior, excepția ridicată este neîntemeiată.

Potrivit art.248 alin.1 C. proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice se constată că aceasta este neîntemeiată și va fi respinsă pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea formulată, reclamantul solicită plata dobânzii legale pentru sumele datorate în baza sentinței nr.1713/20.10.2008 pronunțată de Tribunalul M. irevocabilă prin Decizia Curții de Apel C. nr.1048/04.03.2009. Ori, în procesul în care s-au pronunțat hotărârile judecătorești mai sus menționate Ministerul Finanțelor Publice (fost M. Economiei și Finanțelor) a fost parte, acesta fiind obligat la plata drepturilor bănești către reclamant, alături de ceilalți pârâți.

Astfel, cum în prezenta cauză se solicită dobânda pentru sumele acordate prin aceste hotărâri, care are caracter accesoriu, calitate procesuală aparține părților din litigiul inițial, printre care se află și Ministerul Finanțelor Publice.

Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile invocată de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală prin întâmpinare, instanța reține că acțiunea ce formează obiectul prezentei cauze a fost formulată ca urmare a refuzului pârâților de acordare a dobânzii legală pentru sumele plătite cu întârziere datorate în baza unei hotărâri judecătorești, situație față de care se apreciază că nu este aplicabilă procedura prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 deoarece prin acțiunea formulată nu se solicită anularea unui act administrativ, excepția inadmisibilității apare ca una neîntemeiată, motiv pentru care va fi respinsă.

Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune se reține că este întemeiată pentru perioada cuprinsă între data rămânerii definitive a titlurilor executorii și 02.11.2012 și urmează a fi admisă, pentru următoarele considerente:

În cauză, se constată că reclamantul solicită obligarea pârâților să-i plătească dobânda legală pentru sumele plătite cu întârziere datorate în baza unei hotărâri judecătorești. Așa cum a reținut și Înalta Curte de Casație si Justiție în considerentele, Decizia nr.2/2014 pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii în dosarul nr.21/2013, fiind vorba despre hotărâri judecătorești prin care au fost soluționate litigii referitoare la drepturi salariale ce decurg din derularea raportului de muncă, sunt aplicabile dispozițiile art. 278 pct. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, respectiv art. 448 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă din 2010, care statuează că hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept când au ca obiect plata salariilor sau alte drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă.

Astfel, cum obligațiile constatate prin titlul executoriu trebuiau aduse la îndeplinire de bună-voie, conform art.371 ind. 1 vechiul C. pr. civ. și de îndată de către debitor, rezultă că dreptului la reparație s-a născut la data pronunțării hotărârii de către prima instanță.

Potrivit dispozițiilor art.1 din Decretului nr.167/1958, aplicabil in speță având în vedere că prescripția a început să curgă sub imperiul acestei legi, dreptul la acțiune se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege, iar conform art. 3 din același act normativ termenul este de 3 ani. Cum pentru fiecare luna de neexecutare curge o dobândă, instanța urmează să constate că pentru dobânzile ce au început sa curgă cu mai mult de 3 ani înainte de data introducerii acțiunii a operat prescripția.

Pe de altă parte, se reține că prin Decizia nr.7/2015, ÎCCJ (Complet DCD/C) s-a pronunțat, în ședința din 27 aprilie 2015, cu privire la interpretarea art. 16 lit. a) și b) și art. 17 alin. (3) Decretul nr. 167/1958 raportat la dispozițiile OUG nr. 71/2009 și a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Pitești – Secția I civilă, prin Încheierea din 6 noiembrie 2014, pronunțată în dosarul nr._, și, în consecință, a stabilit că plățile voluntare eșalonate în temeiul O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru daunele interese-moratorii sub forma dobânzii penalizatoare.

În consecință, se va respinge acțiunea pentru perioadacuprinsă între data rămânerii definitive a titlurilor executorii și 02.11.2012 ca prescrisă.

Pe fondul cauzei, se reține că, prin sentința nr. 1713/20.10.2008 pronunțată de Tribunalul M., irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia Curții de Apel C. nr. 1048/04.03.2009 au fost obligați pârâții Garda Financiară Comisariatul Regional D., Garda Financiară Secția M., Garda Financiară Comisariatul General și M. Economiei și Finanțelor la plata către reclamant a suplimentului postului și suplimentul treptei de salarizare în cuantum de 25% pentru fiecare, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Potrivit art.1 din O.U.G. nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, Agenția Națională de Administrare Fiscală, denumită în continuare Agenția, se reorganizează ca urmare a fuziunii prin absorbție și preluarea activității Autorității Naționale a Vămilor și prin preluarea activității Gărzii Financiare, instituție publică care se desființează.

Se constată astfel că, față de dispozițiile legale sus-menționate, Agenția Națională de Administrare Fiscală a dobândit calitate procesuală pasivă în cauză.

Astfel, prin hotărârea judecătorească irevocabilă menționată anterior i s-au recunoscut reclamantului drepturi salariale.

Instanța reține că dreptul reclamantului la daune interese s-a născut sub incidența vechiului Cod civil, art. 1082 prevăzând că debitorul este obligat la plata de daune interese ca o consecință a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare ale obligației.

Totodată principiul reparării integrale a prejudiciului (cauzat prin neexecutare totală sau parțială, defectuoasă, ori cu întârziere) este preluat și în dispozițiile art.1531 alin.2 N C.civ care reglementează expres că acest prejudiciu cuprinde pierderea efectivă suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit.

Pe de altă parte, art.1088 alin. (1) C. civ. prevede că la obligațiile care au obiect o sumă de bani daunele interese pentru neexecutare cuprind dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, fidejusiune și societate.

Dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești, asigură conservarea valorii creanței susceptibilă de a fi afectată de deprecierile monetare, creanță a căror executare este îndepărtată de nașterea lor.

Astfel, instanța reține că titularii creanțelor ce intră în sfera de aplicare a prevederilor OUG 71/2009 sunt îndreptățiți să primească despăgubiri sub forma dobânzii legale penalizatoare (daune-interese moratorii) pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin plata eșalonată a sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

În acest sens se reține că Înalta Curte de Casație si Justiție, constatând că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, prin Decizia în interesul legii nr.2/2014 pronunțată în dosarul nr.21/2013 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 411/03.06.2014 a statuat că: „În aplicarea dispozițiilor art.1082 și art.1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art.1531 alin.(1), alin.(2) teza I și art.1535 alin.(1) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune – interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, cu modificările și completările ulterioare”.

Potrivit acestei decizii, s-a reținut că, natura juridică a măsurilor dispuse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 este aceea de suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare care decurge din însuși conținutul art. 1 alin. (2) din ordonanța de urgență, potrivit căruia, în cursul termenului în care are loc plata eșalonată, orice procedură de executare silită se suspendă de drept.

Înalta Curte a mai reținut că prin executarea eșalonată a obligației de plată creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existență este confirmată chiar de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, care, în cuprinsul art. 1 alin. (3), prevede că sumele plătite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. Or, prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul recunoaște implicit existența prejudiciului cauzat prin executarea eșalonată și, în consecință, instituie o reparație parțială, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens).

În aceste condiții sunt incidente dispozițiile invocate ale art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv ale art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans).

Astfel, principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.

Astfel că, având în vedere dispozițiile art.517 alin.4 Cod proc. Civ. care prevăd că „dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanță de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial”, este admisibil cumulul dobânzii cu actualizarea obligației cu rata inflației, întrucât nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului.

În raport de aceste dispoziții, instanța reține că reclamantul în calitate de creditor este beneficiarul acestor daune interese – dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanței, fiind evident prejudiciul suferit, cu atât mai mult cu cât, potrivit art.622al.1 Cod proc. civilă executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, iar reclamantul prin acte normative succesive, a fost împiedicat să treacă la executarea silită a obligației stabilite prin hotărâre judecătorească.

Se apreciază astfel că reclamantul este îndreptățită la acoperirea în totalitate a prejudiciului produs și se impune obligarea pârâților la plata dobânzii legale pentru toată perioada întârzierii la plată.

În consecința, instanța urmează sa admită în parte acțiunea și să oblige pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală la plata către reclamant a dobânzii legale pentru sumele plătite cu întârziere datorate conform sentinței nr. 1713/20.10.2008 pronunțată de Tribunalul M. irevocabilă prin respingerea recursului calculată începând cu data de 02.11.2012 și până la momentul plății.

În baza art.453 alin.1 C.pr.civ., va obliga pârâții la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat către reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.

Respinge excepția inadmisibilității.

Admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada cuprinsă între data rămânerii definitive a titlului executoriu și data de 02.11.2012.

Respinge acțiunea pentru perioada cuprinsă între data rămânerii definitive a titlului executoriu și data de 02.11.2012 ca prescrisă.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul G. I., CNP_, cu domiciliul în municipiul Drobeta Turnu Severin, Mărăști, nr. 5, ., ., județul M. și domiciliul procesual ales în municipiul Drobeta Turnu Severin, ., camera 7, județul M. în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală și Ministerul Finanțelor Publice, ambii cu sediul în București, ., sector 5.

Obligă pârâții la plata către reclamant a dobânzii legale pentru sumele plătite cu întârziere datorate conform sentinței nr.1713/20.10.2008 pronunțată de Tribunalul M. irevocabilă prin respingerea recursului calculată începând cu data de 02.11.2012 și până la momentul plății.

Obligă pârâții la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare; cererea de recurs se va depune la Tribunalul M..

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.01.2016, la sediul Tribunalului M..

Președinte, Grefier,

M. B. A. N. I.

Red. M.B./Tehno. A.N.I

5 ex./22.02.2016

Cod operator 2626

← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința...		Excepţie nelegalitate act administrativ. Sentința nr. 24/2016.... →

Drepturi băneşti. Sentința nr. 147/2016. Tribunalul MEHEDINŢI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Drepturi băneşti. Sentința nr. 147/2016. Tribunalul MEHEDINŢI