Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 188/2016. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 188/2016 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 29-01-2016 în dosarul nr. 188/2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBMHD:2016:016._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința nr. 188/2016
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2016
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. L. B.
Grefier L. C. M.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul B. D.-D. și pârâții M. A. Interne, I. G. al Poliției de Frontieră, I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999)- diferența de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.04.2012 și în continuare, reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective, etc.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la dosar s-au comunicat, prin serviciul registratură, relațiile solicitate de la I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara, prin adresa nr._/05.01.2016.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, constatând terminată cercetarea procesului, instanța, rămânând în deliberare, a pronunțat următoarea sentință.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului M. la data de 14.07.2015 sub nr._, reclamantul B. D.-D. a chemat în judecată pârâții M. A. Interne, I. G. al Poliției de Frontieră, I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.04.2012 și în continuare până la includerea acestuia în salariu, reactualizat în funcție de indicele de inflație, precum și la plata de daune interese moratorii până la data plății efective.
În motivare a arătat că acest drept a fost prevăzut de legislația în vigoare, pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv, în acest sens, înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs, în interesul legii, a statuat „ dreptul la acordarea premiului anual, nu a fost înlăturat prin abrogarea art.25 din Legea - cadru DT.330/2009, ci reprezintă în continuare, o creanță lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului, soldei/indemnizației de bază.
Or, raportat la această concluzie se reține că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea - cadru nr. 330 / 2009, începând cu luna ianuarie 2011. In acest sens, aceeași instanță a stipulat în deciziile menționate că majorarea salarială din anul 2011, rezultă ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/soldă/indemnizația de bază, este acordată în continuare.
Curtea Constituțională prin această interpretare cu caracter obligatoriu a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art.25 din Legea cadru nr. 330/2009.
Din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului - în majorările salariale prevăzute de art.1 din Legea 285/2010 ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară întrucât ar contravenii celor stipulate cu forță obligatorie de către Curtea Constituțională.
Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins o dată cu abrogarea legii cadru nr. 330/2009 fiind înlocuită cu o nouă modalitate de plată prevăzută de lege prin executare succesivă. Interpretarea textului din motivarea înaltei Curți de Casație și Justiție este de natură a ne îndreptății la introducerea în salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât înalta Curte de Casație și Justiție cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul legi DR. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariale profesorilor.
Mai mult de cât atât, poate cel mai important argument vine chiar din dispozitivul Deciziei nr.21/2013 care nu prevede imposibilitate acordării acestui drept salarial, ci " stabilește că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2010 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010 prevăzut de art.25 din legea cadrul nr.330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări".
În acest sens se poate remarca faptul că prin art.25 din Legea nr.330/2009, s-a prevăzut acordarea acestui drept și în ceea ce îl privește astfel:
Pentru activitatea desfășurată personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizaților de încadrare după caz, realizate în anul în care se face premierea.
Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitatea.
Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare, ori au săvârșit abateri pentru care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi începând cu luna ianuarie a anului următor perioade pentru care se acordă premiul.
Dispozițiile sus arătate au fost abrogate de art. 39 punctul w, din Legea nr.284/2014 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 877/28.12.2010.
De asemenea prin art.8 din Legea 285 din 28.12.2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice publicat în Monitorul Oficial nr. 878 din 28.12. 2010, în vigoare de la data de 31.12.2010 s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului, din sectorul bugetar.
Apreciază că dreptul său de a beneficia de acest premiu este câștigat, atât timp cât dispozițiile legale ce le prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.
În legătură cu acest principiu, este de observat că prin art.1 din Codul civil este consacrat în concordanță cu prevederea înscrisă la art. 15 alin.2 din Constituție, principiul neretroactivității legilor.
Potrivit acestui principiu o lege devine obligatorie numai după promulgare și după aducerea ei la cunoștință prin publicare în Monitorul Oficial al României, ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit.
D. consecință ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.
De aceea în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp trebuie să se țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche ci și de siguranța raporturilor sociale care impune să nu fie desființate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială, drepturile care, în momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voință sau în raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă în momentul încheierii lor.
Norma neretroactivității înscrisă în art.1 din Codul civil se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu si au epuizat toate efectele.
Este adevărat că aplicarea imediată a legii noi constituie principiul, iar supraviețuirea legii vechi, excepția și fără a admite că legea nouă poate fi interpretată în sensul de a guverna și asupra trecutului, principiul aplicării imediate presupune . noilor dispoziții pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi.
Ori, în cazul său dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011 iar legile susmenționate ce au abrogat posibilitatea acordării lui intrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.
De asemenea, trebuie observat că potrivit dispozițiilor art.20 din Constituția României, intitulat "Tratatele internaționale privind drepturile omului", dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne au prioritate reglementările internaționale cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Așadar ,dacă instanțele de judecată constată că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urmă, sunt obligate să ignore aceste prevederi și să facă aplicarea celor din reglementarea internațională mai favorabilă.
Procedând astfel, instanțele de judecată nu fac altceva decât să respecte dispozițiile art.20 din Constituția României, precum și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
In ceea ce privește prevederile internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost încălcate în speță, potrivit art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului: " 1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură cât și în asociație cu alții; 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa."
Lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat, reprezintă, indiscutabil o ingerință ce a avut ca efect privarea noastră de acest bun în sensul celei de a doua fază a primului paragraf al art.1 din protocolul nr.1. Astfel că introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor din lege sau a deciziilor susmenționate, deoarece pentru perioada de referință nu s-a acordat al 13-lea salariu - premiu anual - și nici majorarea salariala, iar prin decizia nr.21/2013 s-a statuat acordarea majorării în mod succesiv.
De asemenea, trebuie avută în vedere și soluția dată de Comisia Europeană în cauza C-310, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul art.267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene de Curtea de Apel Bacău secția civilă – România - în cauza aflată pe rolul acestei instanțe privind interpretarea art. 15 din Directiva Consiliului nr.2000/43/CE(Legea cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de origine rasială sau etnică și art. 17 din Directiva Consiliului nr.2000/78/CE, JO Legea 303/2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
Concluziile Comisiei Europene au fost că: dispozițiile art. 15 din Directiva Consiliului nr.200/43/CE cu privire la punerea în aplicare a egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și ale art. 17 din Directiva Consiliului nr.2000/78/CE de creare a unui cadrul general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, trebuie interpretate în sensul că se opun unei decizi a Curții Constituționale prin care li - se interzice instanțelor naționale să înlăture aplicarea unor dispoziții interne pe care le consideră contrare dreptului Uniunii.
Judecătorul național are obligația înlăture aplicarea unei reglementări naționale contrare dreptului Uniunii, în acest scop tribunalele naționale nu sunt ținute să aștepte abrogarea sau modificarea dispozițiilor interne sau o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale care contravin dreptului Uniunii. Aceste instanțe sunt obligate să aplice dreptul Uniunii așa cum a fost interpretat de Curtea de Justiție, înlăturând dacă este necesar, din oficiu aplicarea dispozițiilor legislative naționale sau a deciziilor Curții Constituționale care sunt contrare dreptului Uniunii.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.25 din Legea 330/2009, legea 284/2010 art. 1 din Codul civil, art. 15 alin.2, 20, 41, 44,124,125 din Constituția României, art. I din primul Protocol adițional din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, directiva Consiliului nr.2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, Legea nr.47/1992, Decizia 2/_ a înaltei Curți de Casație și Justiție, conform Codului muncii, art.272- sarcina probei în conflictele de muncă, revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până în prima zi de la înfățișare.
Reclamantul a depus la dosar înscrisuri: actul de identitate, adresa nr._/21.05.2015, adeverința nr._/19.06.2015.
Pârâtul M. A. Interne, a formulat întâmpinare, invocând următoarele:
Excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, având în vedere următoarele considerente:
In context, în conformitate cu dispozițiile art. 193 alin. (1) C.pr.civ., sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.
In același sens, potrivit art. 34 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice precum .și a art. 7 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2010 a personalului plătit din fonduri publice: „Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, indemnizațiilor lunare de încadrare si a soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite", iar conform alineatului 2 al aceluiași articol; „Contestația poate fi depusei în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariate, la sediul ordonatorului de credite ".
Precizează că termenele mai sus menționate, prevăzute în mod expres și limitativ de lege. sunt de decădere, normele speciale în cauză fiind de strictă interpretare și aplicare.
Față de cele mai sus menționate și având în vedere faptul că reclamantul nu au făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, în termenul impus de lege, solicită respingerea acțiunii reclamantului ca inadmisibilă.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului A. Interne pentru următoarele motive:
Calculul și plata oricăror drepturi bănești către reclamant, se face exclusiv de către I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara, unitate al cărei șef are calitatea de ordonator terțiar de credite.
Potrivit art. 7 alin. 3 din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea M.A.I., ministrul afacerilor interne are calitatea de ordonator principal de credite.
Art. 12 alin. 5 din același act normativ prevede că ministrul afacerilor interne stabilește prin ordin, conducătorii unităților și subunităților care au calitatea de ordonator de credite.
Anexa nr. 12 la Ordinul M.A.I. nr. S/34/2014 privind exercitarea calității de ordonator de credite în M.A.I., stabilește drepturile și îndatoririle ordonatorilor secundari și terțiari de credite din instituție.
Conform pct. 2 lit. a, ordonatorii terțiari de credite au dreptul de a angaja, lichida și ordonanța cheltuieli în limita alocațiilor bugetare aprobate, cu condiția ca respectiva cheltuială să fie prevăzută în mod expres într-un act normativ și să fie vizată pentru controlul financiar preventiv propriu de contabilul-șef sau înlocuitorul acestuia.
Conform regulii instituite de prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, ministrul M.A.I, în calitatea sa de ordonator principal de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
Ordonatorii secundari și terțiari de credite au dreptul de a angaja, lichida și ordonanța cheltuieli în limita alocațiilor bugetare aprobate, cu condiția ca respectiva cheltuială să fie prevăzută în mod expres într-un act normativ și să fie vizată pentru controlul financiar preventiv propriu de contabilul-șef.
Așadar, atribuțiile privind stabilirea și plata drepturilor bănești de care beneficiază fiecare angajat în parte, sunt în competența exclusivă a șefului unității la care acesta este angajat, care, are calitatea de ordonator secundar de credite.
Prin urmare, opinează că nu se poate reține că atât instituția centrală, cât și structurile sale subordonate au calitate procesuală pasivă, deoarece într-o atare interpretare s-ar ajunge la concluzia că pot avea calitate procesuală pasivă toate unitățile dintr-o instituție, între care se stabilesc raporturi de subordonare ierarhică.
In sensul celor de mai sus, învederează decizia civilă nr. 3522/16.10.2008 a I.C.C.J. potrivit căreia „în litigiul având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială, calitatea procesuală pasivă este deținută exclusiv de către instituția cu care funcționarul public are stabilit raportul de serviciu. Faptul că ministerul în interiorul căruia instituția publică este organizată și funcționează, în calitatea acestuia de ordonator principal de credite repartizează instituțiilor subordonate creditele bugetare aprobate, nu constituie un temei suficient pentru atragerea acestuia în litigiu, motivația invocată de reclamant privind garanția că obligația bănească a instituției publice va fi astfel executată, neavând suport în dispozițiile procedurale privitoare la condițiile de exercițiu ale acțiunii civile ".
În concluzie, solicită a se observa că în cadrul M.A.I. există o procedură de repartizare a creditelor bugetare alocate acestuia.
De asemenea, față de faptul că potrivit art. 12 alin. 2 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române, I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara este o unitate cu personalitate juridică aflată în subordinea Inspectoratului G. al Poliției de Frontieră, în susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului A. Interne, arătă că potrivit art. 222 din Codul civil, „Persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligațiilor acesteia din urmă și nici persoana juridică subordonată nu răspunde pentru persoana juridică față de care este subordonată, dacă prin lege nu se dispune altfel".
Pentru motivele expuse, a solicitat admiterea excepției așa cum a fost formulată și respingerea acțiunii față de M. A. Interne, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În raport de data nașterii dreptului la acțiune a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada cuprinsă între data de 01.04.2012 și momentul anterior cu trei ani datei introducerii acțiunii, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor care le-au instituit, respectiv Decretul nr. 167/1958 care la art.l dispunea că dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege.
Prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui, dreptul Ia acțiune stingându-se prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul de 3 ani prevăzut Decretul nr. 167/1958.
Acest termen a fost menținut și în art. 2517 Cod civil, în vigoare începând cu data de 01.10.2011, care prevede că „termenul prescripției este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen".
De asemenea, art. 166 alin. (1) din Lege nr.53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, face referire la același termen de prescripție de trei ani, după cum urmează: „Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariate, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".
În concluzie, față de data nașterii dreptului la acțiune, 01.04.2012 și în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată, apreciem că se impune constatarea prescripției dreptului la acțiune pentru sumele solicitate pentru perioada arătată.
În cazul în care se vor respinge excepțiile invocate, cu privire la fondul cauzei, învederează următoarele aspecte:
Conform art. 21 alin. (1) din Anexa nr. IV la Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, act normativ în vigoare de la 01.01.2010 până la 31.12.2010, pentru activitatea desfășurată, cadrele militare în activitate, soldații și gradații voluntari în activitate, polițiștii și personalul civil beneficiază de un premiu anual stabilit în raport cu solda lunară/salariul de bază de încadrare, respectiv salariul de bază din ultima lună a anului pentru care se face premierea.
D. urmare, ținând cont că ultima lună a anului este luna decembrie, iar drepturile salariale cuvenite personalului din M. A. Interne pentru luna respectivă sunt stabilite și plătite în luna ianuarie a anului următor, premiul anual nu poate fi determinat și plătit decât începând cu aceeași lună ianuarie.
Această procedură este sprijinită și de prevederile art. 25 alin. 4) din Legea-cadru nr. 330/2009, conform cărora plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit legii respective, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Astfel, pentru activitatea desfășurată în anul 2010, personalul plătit din fonduri publice, inclusiv polițiștii, cadrele militare în activitate și personalul civil, putea să beneficieze de un premiu anual începând cu luna ianuarie 2011.
În conformitate cu dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi".
În consecință, în accepțiunea sa, legiuitorul a inclus sumele reprezentând premiul anual cuvenit pentru activitatea desfășurată în anul 2010 în majorarea salarială cuvenită personalului din sectorul bugetar începând cu 01.01.2011, procedeu prin care personalul respectiv nu a fost lipsit de dreptul de a beneficia de dreptul bănesc în discuție.
Menționează că în bugetul pentru anul 2011 al Ministerului A. Interne nu au fost prevăzute sau repartizate fonduri bugetare, potrivit legii, pentru cheltuieli cu premiul anual cuvenit personalului acestui minister pentru activitatea desfășurată în anul 2010, iar potrivit art. 14 alin. 2) și 3) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele instituțiilor publice și nici angajată și efectuată, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială și nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.
Menționează de asemenea faptul că Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și legile anuale speciale de aplicare a acesteia nu prevăd acordarea unui premiu anual, începând cu anul 2011.
Având în vedere aceste considerente și ținând cont de faptul că prin Deciziile nr.115/2012 și nr. 99/2013 Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, solicită respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
Cu privire la solicitarea reclamantului privind obligarea pârâților „la plata de daune moratorii, respectiv dobânzi legale...", învederează următoarele:
Actul normativ care reglementează dobânda legală este O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.
Potrivit dispozițiilor art. 1 coroborate cu cele ale art. 8 din actul normativ mai sus-menționat, părțile sunt libere să stabilească în convenții rata dobânzii pentru întârziere în plata unei obligații bănești, dobânda calculându-se numai asupra cuantumului sumei împrumutate.
Or, în cauza dedusă judecății, părțile nu numai că nu au stabilit printr-o convenție dobânda legală, dar nici nu poate fi pusă în întârziere, deoarece, angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat M.A.I. se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.
Rezultă deci, că nu există temei legal care să permită obligarea la achitarea de către pârâtă a dobânzii legale la sumele de bani solicitate prin acțiune, pe lângă achitarea acestora în sumă actualizată cu rata inflației.
Astfel, obligarea instituției la plata sumei de bani solicitate prin prezenta acțiune, sub sancțiunea achitării dobânzii legale, pe lângă achitarea acestor drepturi în sumă actualizată cu rata inflației, ar contraveni prevederilor legale.
Mai mult decât atât, învederează că nu se pot acorda două modalități de acoperire integrală a prejudiciului (actualizare cu indicele de inflație și dobândă legală) deoarece o asemenea soluție ar determina o îmbogățire fără just temei a persoanei care a formulat acțiunea.
Față de cele învederate, a solicitat să se constate că acțiunea reclamantului este neîntemeiată, solicitând respingerea ei ca atare.
Pârâtul I. G. al Poliției de Frontieră a formulat întâmpinare, prin care a invocat :
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului G. al Poliției de Frontieră, având în vedere următoarele argumente:
Una dintre condițiile pentru ca o persoană să fie parte într-un proces este calitatea procesuală (legitimatio ad causam) care contribuie la desemnarea titularului dreptului de a acționa și în același timp a persoanei împotriva căreia se poate exercita acțiunea.
Spre deosebire de capacitatea procesuală care se apreciază în general, pentru o anumită categorie de persoane, calitatea procesuală se determină în concret, la speță, în raport de litigiul dedus judecății. Altfel spus, numai o anumită persoană poate fi reclamant(ă), respectiv pârât(ă), în cadrul raportului juridic litigios. Condiția calității procesuale prezintă o importanță considerabilă deoarece raportul de drept procesual nu se poate stabili decât între persoanele care își dispută dreptul în litigiu.1
Deși condiția calității procesuale nu este reglementată, în mod expres, în legislația noastră, atât doctrina, cât și literatura de specialitate, analizând calitatea procesuală, au statuat că legitimarea procesuală nu se raportează, cu necesitate la raportul juridic dedus judecății, ci, la dreptul reclamantului de a reclama în justiție si, corelativ, la obligația pârâtului de a răspunde la pretențiile formulate prin actul de investire al instanței, de către reclamant.
În cauză, reclamanta D. A. este încadrată la I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara, instituție cu personalitate juridică distinctă, conform prevederilor art. 12 alin. (4) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române - "La frontiera cu fiecare stat vecin, exceptând județele Tulcea și C., se organizează și funcționează inspectorate teritoriale cu personalitate juridică".
În acest sens, învederează faptul că, raportat la obiectul dosarului aflat pe rolul instanței de judecată, având în vedere calitatea instituției de ordonator secundar de credite potrivit Anexei nr. 6 din Ordinul M.A.I. nr. S/34 din 12.03.2014 privind exercitarea calității de ordonator de credite în M. A. Interne și Inspectoratului T. al Poliției de Frontieră Timișoara de ordonator terțiar de credite potrivit Anexei nr. 6 din actul normativ menționat anterior, precum și faptul că reclamantul nu și-a desfășurat niciodată activitatea la I. G. al Poliției de Frontieră, acesta având raporturi de muncă cu I.T.P.F Timișoara și luând in considerare principiul disponibilității, apreciază că, in speță, instituția nu deține calitatea de subiect pasiv al dreptului dedus judecății.
Același act normativ stabilește drepturile și îndatoririle ordonatorilor secundari și terțiari de credite din M. Administrației și Internelor. Astfel, ordonatorii terțiari de credite au dreptul de a angaja, lichida și ordonanța cheltuieli în limita alocațiilor bugetare aprobate, cu condiția ca respectiva cheltuială să fie prevăzută în mod expres într-un act normativ și să fie vizată pentru controlul financiar preventiv propriu de contabilul-șef sau înlocuitorul acestuia.
Prin urmare, atribuțiile privind stabilirea și plata drepturilor bănești de care beneficiază fiecare polițist în parte, din cadrul Inspectoratului T. al Poliției de Frontieră Timișoara, sunt în competența exclusivă a șefului acestei instituții, care este ordonator terțiar de credite.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, a arătat că în anul 2011, în conformitate cu dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/28.12.2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice "sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.
A învederat instanței că, prin Decizia nr. 21 din 18.11.2013 referitoare la examinarea recursului în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, raportat la art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, referitor la acordarea premiului anual pentru anul 2010 personalului din sectorul bugetar, Î.C.C.J. a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Din cuprinsul RIL-ului reiese, fără putință de tăgadă, că acesta se referă doar la interpretarea acordării premiului pentru anul 2010 a personalului din sectorul bugetar, este limitat expres la anul 2010 și nu se interpretează și cu privire la includerea premiului anual pentru anul 2010 în majorările din anii 2012-2015, astfel că pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate în drept.
În anul 2011, art. 9 alin. 2 din Legea nr. 285/2010: în anul 2011, ordonatorii de credite nu vor acorda premii și prime de vacanță" iar art. 1 din Legea nr. 285/2010 prevede: "(1) începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%; (2) începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții; (3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2) se va stabili în anul 2011 ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010; (4) Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional, al soldei de comandă/salariului de comandă, precum și cuantumul gradațiilor, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%; (5) în salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legu-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariate, altele decât cele prevăzute de prezenta lege".
În anul 2012, Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, la art. 7 alin. 2 prevede: "în anul 2012, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță".
În anul 2013, O.U.G. nr. 84 din 12 decembrie 2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, la art. 2 prevede: "Prevederile art. 7 alin. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, și ale art. 1 alin. 4 și 5, art. 2, 3, art. 4 alin. 1 și 2, art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. 2 și art. 13 ale art. 11 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013".
În anul 2014, O.U.G. nr. 103 din 14 noiembrie 2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice (actualizată până la data de 1 ianuarie 2015) la art. 9 alin. 2 prevede: "(2) în anul 2014, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță".
În anul 2015, O.U.G. nr. 83 din 12.12.2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice (actualizată la data de 9 aprilie 2015) la art. 8 alin. 2 prevede: "(2) în anul 2015, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță".
În acest context, învederăm onoratei instanțe că, din interpretarea textelor normative precizate, reiese că drepturile invocate de reclamant au fost, mai întâi, înlăturate printr-un act normativ echivalent celui prin care au fost instituite, respectiv de art. 8 din Legea nr. 285/2010 iar apoi această înlăturare a fost preluată tot prin acte normative cu aceeași forță juridică, respectiv la nivelul anului 2011 prin art. 9 alin. 2 din Legea nr. 285/2010, în anul 2012 prin art. 7 alin. 2 din Legea nr. 283/2011, în anul 2013 prin art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012 iar în anul 2014, prin art. 9 alin. 2 din O.U.G. nr. 103/2013 iar pentru anul 2015, prin art. 8 alin. 2 din O.U.G. nr. 83/2014. Astfel, vă rugăm să observați că, în speța de față avem de-a face cu o înlăturare instituită prin normele legale precizate, astfel că I.T.P.F. Timișoara ca instituție angajatoare nu are nici o obligație legală de a plăti aceste drepturi. Măsura neacordării premiului anual a fost luată în baza unor acte normative emise de către puterea legislativă, scopul de interes general fiind acela al realizării stabilității economice a țării și implicit al securității naționale, prin reducerea cheltuielilor bugetare.
Având în vedere că dreptul solicitat a fost înlăturat încă din anul 2011 iar vocația reclamantului de a beneficia de premiul anual aferent anului 2010 ia naștere în ultima lună a anului pentru care se face premierea, respectiv a anului 2010, ținând cont de termenul general de prescripție și de art. 67 din Legea nr. 284/2010: "Drepturile neachitate personalului militar, polițiștilor, funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalului civil, nereclamate în termen de 3 ani de la data când trebuiau plătite, se prescriu", rezultă că dreptul solicitat de către reclamant, respectiv includerea premiului anual aferent anului 2010 în salariul lunar este prescris.
Totodată, învederăm onoratei instanțe faptul că, raportat la obiectul acțiunii prin care se solicită acordarea diferenței de salariu, reprezentând includerea premiului anual (al 13-lea salariu), începând cu 01.04.2012 și, în continuare până la includerea acestuia în salariu, reactualizat in funcție de indicele de inflație la data plății efective și obligarea paraților la daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu data de 01.04.2012, sunt incidente dispozițiile art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 și menținute de prevederile art. 2500, 2501 și 2517 din Noul Cod Civil, care prevăd un termen de 3 ani de la data la care i s-a născut dreptul de a pretinde aceste pretenții.
Prin urmare, cererea de chemare în judecată ce reclamă valorificarea unui drept principal și accesoriile acestuia, pretins a fi născut la data de 01.04.2012, este în mod evident prescrisă pentru perioada 01.04._12, raportându-ne la data introducerii acțiunii, 14.07.2015. Totodată, vă rugăm să aveți în vedere că, în analiza pretențiilor deduse judecății în speță, regimul lor juridic urmează a fi determinat în aplicarea accesorium sequitur principale. Astfel, determinarea limitelor, întinderii și exigibilității acestora se apreciază în raport de obligația principală. Ca atare, admisibilitatea lor, de principiu, este condiționată de admisibilitatea debitului principal.
Pentru aceste considerente, solicităm instanței de judecată să constate pretențiile deduse judecății sale pentru perioada 01.04._12 ca fiind prescrise, urmând a le respinge în consecință.
În ceea ce privește fondul litigiului dedus judecății, susține că este adevărat că prin art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009, era stipulată acordarea premiului anual, însă potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, se dispune încetarea acordării premiului anual începând cu luna ianuarie 2011 și se prevede că aceste sume vor fi incluse în creșterile salariate ce se acordă in anul 2011 personalului din sectorul bugetar, în acord cu dispozițiile legii.
Dispozițiile art.8 din Legea nr.285/ 2010 au fost atacate în fața Curții Constituționale, iar, în acest sens, prin Deciziile nr. 115/ 09.02.2012 publicată în M.O. nr. 230 din 05.04.2012, nr. 257/ 20.03.2012 publicată în M.O. nr. 331 din 16.05.2012 și altele, Curtea Constituțională a României a constatat că excepțiile de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/ 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice sunt neîntemeiate.
Nu se poate susține că o lege este „nelegală", din moment ce provine de la Parlamentul României, autoritatea învestită, potrivit Constituției, cu prerogativa legiferării. Așadar, sub aspectul emiterii unor reglementări legale într-un sens sau altul, în orice domeniu al vieții sociale, Parlamentul are competență deplină, nefiind permisă contestarea legilor în fața instanțelor de judecată sub aspectul oportunității emiterii lor, indiferent de nemulțumirile pe care le produc.
Singurul control la care pot fi supuse legile este cel de constituționalitate. La emiterea legilor, Parlamentul trebuie totuși să respecte anumite reguli instituite de Constituție. Singura autoritate în măsură să se pronunțe cu privire la respectarea acestor reguli, și, implicit, cu privire la conformitatea unei legi cu dispozițiile constituționale este Curtea Constituțională, care s-a pronunțat deja în sensul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate ale prevederilor art.8 din Legea nr.284/ 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
De asemenea, în ceea ce privește premiile în bani acordate angajaților, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 1615 din 20 decembrie 2011, a precizat că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariate suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate si garantate de Constituție. Prin aceeași decizie, Curtea a mai reținut că legiuitorul este in drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica in diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.
În aceste condiții nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual și, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 41 din Constituție, care garantează salariaților dreptul la salariu.
Legiuitorul, prin aceleași dispoziții de lege criticate, art. 8 din Legea nr. 285 din 2010 a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute in vedere la stabilirea majorării salariate care se acordă in anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora in salariul/soldă/ indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege.
Astfel, legiuitorul a modificat doar modalitatea de acordare a premiului anual, în sensul că acesta se va acorda eșalonat si succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.
De altfel, art. 25 alin. (4) teza finală din Legea cadru nr. 330/2009, prevedea acordarea acestui premiu începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul, și nu impunea o modalitate de executare, astfel că legiuitorul poate să reglementeze o modalitate de plată eșalonată care să satisfacă și sa mențină un echilibru rezonabil, pe de o parte, între interesele angajaților în cauză, și, pe de altă parte, interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul actualei crize economice.
Așadar, reglementarea legală a drepturilor salariale reprezintă una din dimensiunile esențiale ale statutului funcționarului public. în cazul funcționarilor publici, drepturile salariale sunt stabilite de către legiuitor. Soluția legislativă cuprinsă în art.8 din Legea nr.285/2010 a fost determinată de realitatea socială și economică actuală. Astfel, aspecte din viața statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta însăși ființa statului prin amploarea și gravitatea fenomenului, pot constitui o amenințare la adresa stabilității economice, în atare situații legiuitorul este îndrituit să adopte măsuri corespunzătoare pentru combaterea acesteia. Una dintre aceste măsuri a fost reducerea cheltuielilor bugetare, măsură concretizată, printre altele, în sistarea plății premiului anual pentru anul 2010.
În concluzie, faptul că prin Legea nr. 285/28.12.2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice a fost sistată plata premiului anual pentru anul 2010, nu reprezintă decât o exercitare a prerogativei legiuitorului de a adopta acte normative în materia drepturilor salariale, politicile salariale fiind de resortul absolut al Guvernului și al Parlamentului și nu al instanțelor judecătorești, al căror atribut este doar de a aplica legea nu de a face lege. Aceste dispoziții nu au caracter retroactiv ci dau expresie principiului aplicării legii noi referitoare la schimbarea unei situații juridice pentru viitor. Textul de lege criticat se aplică de la data intrării lui în vigoare.
În acest sens este și Hotărârea Kechko c. Ucrainei din 8 noiembrie 2005 (...) este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare (...)
Statul se bucura de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea Constituțională constată că nu este rolul său de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei, hotărâre din 8 decembrie 2009, par. 59 sau Mellacher c. Austriei, hotărâre din 19 decembrie 1989, Series A nr. 169, par. 53).
Atâta timp cât vocația reclamantului la primirea celui de-al 13-lea salariu nu a fost materializată într-un nou act normativ și nici nu s-a obținut desființarea sau modificarea actelor normative prin care a fost stabilită salarizarea cuvenită reclamantului, nu există temeiuri de drept pentru a se dispune obligarea instituției noastre la plata vreunei sume cu titlu de premiu anual. Astfel, reclamantul nu dispune de vreun drept salarial „recunoscut prin lege" în sensul art.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, la plata căruia instituția noastră să poată fi obligată de instanța de contencios administrativ, în actualul cadru legislativ.
Mai mult decât atât, cererea reclamantului apare ca neîntemeiată și prin prisma faptului că legiuitorul a inclus sumele reprezentând premiul anual cuvenit pentru activitatea desfășurată în anul 2010 în majorarea salarială cuvenită personalului din sectorul bugetar începând cu 01.01.2011, procedeu prin care personalul nu a fost lipsit de vocația de a beneficia de dreptul bănesc în discuție. Faptul că noua lege prevede o situație nouă, respectiv asimilarea premiului anual în majorările salariale ce se acordă în anul 2011, nu reprezintă o aplicare retroactivă a legii, ci o redimensionare a dreptului substanțial.
Prin urmare, nu se poate reține încălcarea prevederilor Legii nr. 330/2009 si nici dreptul la proprietate.
De asemenea, nu se poate retine nici încălcarea principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, întrucât dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivității legii.
Conform prevederilor art. 126 din Constituția României, justiția se înfăptuiește în numele legii, ea este unică, imparțială și egală pentru toți, iar judecătorii sunt independenți și se supun numai legii. Instanțele judecătorești nu pot decât să respecte și să aplice legea și nicidecum să o modifice, înlăturând dispoziții ale ei.
În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1325/04.12.2008, referitor la excepția de neconstituționalitate a O.G. nr. 137/2000.Astfel, Curtea Constituționala arată că instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, deoarece încalcă principiul separației puterilor.
Conform prevederilor art. 61 din Constituția României, Parlamentul, și, prin delegare legislativă, în condițiile art. nr 115 din Constituția României, Guvernul, au competența de a institui, modifica si abroga norme juridice de aplicare generală, iar instanțele judecătorești au doar misiunea constituțională de a realiza justiția, de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Prin urmare, misiunea instanței este aceea de a realiza justiția, potrivit art. 126, alin. 1 din Constituția României, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Cu privire la capătul de cerere privind actualizarea sumelor pretinse cu rata inflației, solicită să se constate că acesta este neîntemeiat deoarece atâta vreme cât drepturile salariale principale pretinse nu sunt întemeiate, nici drepturile accesorii acestora (indexarea drepturilor salariale pretinse) nu sunt întemeiate, accesoriul urmând soarta principalului.
Totodată, învederează că în bugetul pentru anul 2011 al Ministerului Administrației și Internelor nu au fost prevăzute sau repartizate fonduri bugetare potrivit legii, pentru cheltuieli cu premiul anual cuvenit personalului acestui minister pentru activitatea desfășurată în anul 2010, iar potrivit art. 14 alin. (2) și (3) din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice cu modificările și completările ulterioare, nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele instituțiilor publice și nici angajată și efectuată, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială, respectiv nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare. Prin urmare, în ipoteza în care se va admite prezenta acțiune, apreciază că I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara nu poate fi obligat individual la plata drepturilor pretinse, ci numai în solidar cu M. Administrației și Internelor, ca ordonator principal de credite potrivit prevederilor art.21 din Legea Nr.500/2002 privind finanțele publice.
În consecință, premiul pretins de reclamant nu poate fi acordat pe cale jurisprudențială în configurarea prevăzută de art. 25 din Legea nr. 330/2009, pe baza efectuării, de către instanțele de judecată, a unui examen de constituționalitate și convenționalitate a normelor cuprinse în art. 8 din Legea nr. 285/2010 sub aceleași aspecte asupra cărora instanța de contencios constituțional s-a pronunțat, în precedent, prin decizii cu efecte general obligatorii.
Pe de altă parte, nici raportarea la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului nu este de natură să conducă la o altă concluzie, întrucât măsura legislativă, de plată eșalonată a premiului aferent anului 2010, prin includerea sumelor corespunzătoare în majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar potrivit dispozițiilor art. 1 si art. 8 din Legea nr. 285/2010 nu afectează dreptul reclamantului în substanța sa, iar măsurile luate au fost destinate menținerii echilibrului între cheltuielile și veniturile publice, urmărind un scop de utilitate publică.
Intenția legiuitorului de a include premiul anual în majorările salariale a vizat strict doar al 13-lea salariu aferent anului 2010 și doar pentru anul 2011.
Dispozițiile legale ulterioare, referitoare la stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar nu au inclus și nici nu au prevăzut acordarea celui de-al 13-lea salariu, nici de sine stătător și nici sub forma includerii sale în salariul de bază.
Pârâtul I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara a formulat întâmpinare prin care a invocat:
Excepția inadmisibilității acțiunii, raportat la prevederile art.7 din Legea 285/2010 coroborat cu prevederile art. 30 din Legea 284/2010.
Astfel ,art. 7 din Legea 285/2010 prevede: „(1) Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, indemnizațiilor lunare de încadrare și a soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite.
(2)Contestația poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariate, la sediul ordonatorului de credite.
Ordonatorii de credite vor soluționa contestațiile în termen de 10 zile.
Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației", iar art. 30 din Legea nr.284/2010: „(^Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite.
(2)Contestația poate fi depusă în termen de 15 zile lucrătoare de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariate, la sediul ordonatorului de credite.
(3) Ordonatorii de credite vor soluționa contestațiile în termen de 10 zile lucrătoare.
(4) Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării soluționării contestației în scris. "
Așadar, aceste dispoziții reglementează procedura prealabilă obligatorie, respectiv adresarea personalului bugetar, respectiv reclamanților la ordonatorul de credite, pentru rezolvarea pretențiilor acestora și numai apoi atacarea în instanță a măsurii luate de ordonator.
In litigiul pendinte, stabilirea salariilor de bază, indemnizațiilor lunare de încadrare și a soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază în sensul prevăzut de Legea nr. 285/2010 și Legea nr. 284/2010, s-a făcut prin emiterea de către unitatea angajatoare a unui act administrativ în luna ianuarie 2011, prin care s-au comunicat fiecărui reclamant elementele salariale amintite mai sus, pe bază de semnătură de luare la cunoștință și cu dreptul de contestație în termen de 5 zile de la comunicarea acestora.
Neîndeplinirea acestei proceduri de către reclamant face ca acțiunea acestuia în instanță să fie inadmisibilă. în sprijinul acestui fapt, vin și prevederile de drept comun, astfel, potrivit art. 193 alin. 1) din codul de procedură civilă „în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței de judecată se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege, urmând ca dovada îndeplinirii procedurii prealabile să se anexeze la cererea de chemare în judecată"
O astfel de procedură prealabilă este reglementată de Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ. Astfel, în conformitate cu prevederile art.7 alin. 1) din această lege „înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente revocarea, în tot sau în parte, a acestuia."" De asemenea, potrivit art. 8 alin. (1) din același act normativ, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) Ut. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.
Din interpretarea acestor prevederi, instanța poate fi sesizată numai de către persoana nemulțumită de răspunsul primit sau care nu a primit răspuns în termenul legal, procedura prealabilă administrativă fiind o condiție de admisibilitate a acțiunii la instanța de contencios administrativ, iar lipsa acesteia conduce la respingerea cererii ca inadmisibilă.
Astfel, potrivit dispozițiilor legale învederate, înainte de a promova prezenta acțiune, reclamantul ar fi trebuit să conteste actul administrativ de stabilire a drepturilor salariale subscrisei, iar nemulțumită de soluția ordonatorului de credite, să se adreseze instanței de contencios competente. Nefăcând dovada îndeplinirii procedurii prealabile obligatorii, reclamantul este decăzut din termenul legal de contestație de 5 zile, termen ce a început să curgă de la data luării la cunoștință de către aceasta a actului administrativ emis în luna ianuarie 2011, ca urmare a intrării în vigoare la data de 01.01.2011 a Legii 284/2010 și a Legii nr. 285/2010.
In concluzie, reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, fapt ce echivalează cu inexistenta acesteia, astfel că pentru considerentele expuse, solicităm admiterea excepției invocate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru următoarele motive:
In anul 2011, în conformitate cu dispozițiile art. 8 din Legea nr.285/28.12.2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acorda în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi".
Învederează instanței că, prin Decizia nr. 21 din 18 noiembrie 2013 referitoare la examinarea recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, raportat la art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, referitor la acordarea premiului pentru anul 2010 personalului din sectorul bugetar, I.C.C.J. a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 201 1, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Din cuprinsul RIL - ului reiese fără putință de tăgadă că acesta se referă doar la interpretarea acordării premiului pentru anul 2010 personalului din sectorul bugetar, este limitat expres la anul 2010, și nu se interpretează și cu privire la includerea premiului anual pentru anul 2010 în majorările din anii 2012-2015, astfel că pretențiile reclamantului sunt neîntemeiate în drept.
In anul 2011, art. 9 alin.2) din Legea nr. 285/2010: „ 2) în anul 2011, ordonatorii de credite nu vor acorda premii și prime de vacanță.", iar art.1 din Legea nr. 285/2010 prevede: „(1) începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2) se va stabili în anul 2011 ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010.
(4)Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional, al soldei de comandă/salariului de comandă, precum și cuantumul gradațiilor, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
(5) In salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege."
In anul 2012, Legea nr 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, la art.7 alin.2 prevede: „ în anul 2012, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacantă."
În anul 2013, O.U.G. nr. 84 din 12 decembrie 2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, la art. 2 prevede: "Prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, și ale art. 1 alin. (4) și (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) și (2), art. 6, 7j 9, 11, art. 12 alin. (2) și art. 13 ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013."
În anul 2014 O.U.G. Nr.103 din 14 noiembrie 2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice(actualizată până la data de 1 ianuarie 2015*) la ART. 9 alin.2) prevede:,, (2) în anul 2014, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță.""""
În anul 2015 ,ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice (actualizată la data de 9 aprilie 2015*) la ART. 8 alin.2 se prevede: „(2) în anul 2015, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță."
Din interpretarea textelor normative precizate, reiese că drepturile invocate de reclamant, au fost, mai întâi, înlăturate printr-un act normativ echivalent celui prin care au fost instituite, respectiv de articolul 8 din Legea nr.285/2010, iar apoi această înlăturare a fost preluată tot prin acte normative cu aceeași forță juridică, respectiv la nivelul anului 2011 prin art. 9 alin.2 din Legea nr. 285/2010, în anul 2012 prin art.7 alin.2 din Legea Nr.283/2011, în anul 2013 prin art.2 din O.U.G. Nr.84/2012, iar în anul 2014, prin art.9 alin.2 din O.U.G. nr.103/2013 iar pentru anul 2015, prin art.8 alin. 2 din OUG nr. 83/2014. Se observă că, în speța de față avem de a face cu o înlăturare a acordării drepturilor reprezentând acordarea premiului anual, înlăturare instituită prin normele legale precizate, astfel că I.T.P.F. Timișoara ca instituție angajatoare nu are nicio obligație legală de a plăti aceste drepturi. Măsura neacordării premiului anual a fost luată în baza unor acte normative emise de către puterea legislativă, scopul de interes general fiind acela al realizării stabilității economice a țării și implicit al securității naționale, prin reducerea cheltuielilor bugetare.
Având în vedere că dreptul solicitat a fost înlăturat încă din anul 2011, iar vocația reclamantului de a beneficia de premiul anual aferent anului 2010 ia naștere în ultima lună a anului pentru care se face premierea, respectiv a anului 2010, ținând cont de termenul general de prescripție prevăzut de Decretul Nr. 167/1958 (la momentul nașterii dreptului solicitat prescripția era reglementată de acest act normativ), și de art. 67 din Legea nr. 284/2010: „Drepturile neachitate personalului militar, polițiștilor, funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalului civil, nereclamate în termen de 3 ani de la data când trebuiau plătite, se prescriu. ", rezultă că dreptul solicitat de către reclamant, respectiv includerea premiului anul aferent anului 2010 în salariul lunar este prescris.
In ceea ce privește includerea premiului anual, începând cu data de 01.04.2012 și în continuare, așa cum solicită reclamantul, acest fapt nu poate avea raționament juridic, câtă vreme actele normative în vigoare au înlăturat acordarea acestui drept, încă din anul 2011 și până în prezent, motiv pentru care acțiunea în fond apare ca neîntemeiată, se impune respingerea ca atare. In Decizia nr.21/18.11.2013 a 1CCJ, se menționează în mod expres că premiul pentru anul 2010 a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, și nu este vorba despre alt premiu aferent altui an, așa cum cere reclamantul includerea începând cu data de 01.04.2012 și în continuare. Din cuprinsul RIL - ului reiese fără putință de tăgadă că acesta se referă doar la interpretarea acordării premiului pentru anul 2010 personalului din sectorul bugetar, este limitat expres la anul 2010, și nu se interpretează și cu privire la includerea premiului anual pentru anul 2010 în majorările din anii 2012-2015, astfel că pretențiile reclamantului sunt neîntemeiate în drept.
În concluzie, normele legale în materie sunt clare și nu lasă loc de interpretare, încât nu se poate acorda ceea ce nu își are izvorul în norma legală, astfel că drepturile solicitate de reclamantul nu pot fi acordate, pe cale de consecință acțiunea acestuia apare ca neîntemeiată.
Având în vedere aspectele mai sus învederate, cererea de chemare în judecată ce reclamă valorificarea unui drept principal și accesoriile acestuia, pretins a fi născut la data de 01.04.2012, este în mod evident prescrisă pentru întreaga perioadă solicitată, raportându-ne la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 24.06.2015, având în vedere dispozițiile art.1 și 3 din Decretul nr.167/1958 și menținute de prevederile art. 2500, 2501 și 2517 din Noul Cod Civil. Totodată, în analiza pretențiilor deduse judecății în speță, regimul lor juridic urmează a fi determinat în aplicarea accesorium sequitur principale. Astfel, determinarea limitelor întinderii și exigibilității acestora se apreciază în raport de obligația principală. Ca atare, admisibilitatea lor, de principiu, este condiționată de admisibilitatea debitului principal. Atât timp cât în conformitate cu dispozițiile art.1 și 3 din Decretul nr.167/1958 și menținute de prevederile art. 2500, 2501 și 2517 din Noul cod civil (care prevăd un termen de 3 ani de la data la care i s-a născut dreptul de a pretinde aceste pretenții), este prescris debitului principal/obligația principală, este prescris și dreptul de a solicita accesoriul debitului principal.
Astfel, termenul de prescripție de 3 ani pentru debitul principal (dreptul la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar începând cu data de 01.01.2011 și în continuare până la includerea acestuia în salariu, reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective) a început să curgă (conform art. 7 din Decretul nr.167/1958 ,conform art. 2523 NCC coroborat cu art. 67 din Legea nr. 284/2010: „Drepturile neachitate personalului militar, polițiștilor, funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalului civil, nereclamate în termen de 3 ani de la data când trebuiau plătite, se prescriu."), începând cu data de 01.01.2011 și ținând cont de dispozițiile din Decizia ICCJ nr. 21/2013 care prevăd modalitatea de acordare: "In acest context se impune interpretarea dată de Curte referitor la faptul că dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, ci reprezintă, în continuare, o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/ indemnizației de bază." acest termen s-a împlinit la data de 31.12.2014. În atare condiții, cererea de chemare în judecată ce reclamă valorificarea unui drept principal și accesoriile acestuia, pretins a fi născut la data de 01.01.2011, este în mod evident prescrisă pentru întreaga perioadă solicitată prin acțiune, raportându-ne la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 24.06.2015.
Pentru aceste considerente, solicită instanței de judecată să rețină ca fiind prescrise pretențiile reclamantului deduse judecății, pentru întreaga perioada solicitată ( începând cu 01.04.2012 și în continuare până la includerea acestuia în salariu.), urmând a le respinge în consecință.
În cazul în care onorata instanță va respinge excepția invocată de noi la punctul 2, și nu va lua în considerare că acțiunea în întregul ei este prescrisă, vom ruga instanța să se pronunțe cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru următoarele considerente:
în susținerea acestei excepții învederăm instanței de judecată faptul că raportat la obiectul acțiunii prin care se solicită acordarea diferenței de salariu, reprezentând includerea premiului anual( al 13-lea salariu), începând cu 01.04.2012 și în continuare până la includerea acestuia în salariu, reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective și obligarea pârâților la daune interese moratorii, respective dobânzi legale începând cu data de 01.04.2012, sunt incidente dispozițiile art. 1 și 3 din Decretul nr.167/1958 și menținute de prevederile art. 2500, 2501 și 2517 din Noul Cod Civil, care prevăd un termen de 3 ani de la data la care i s-a născut dreptul de a pretinde aceste pretenții.
Prin urmare, cererea de chemare în judecată ce reclamă valorificarea unui drept principal și accesoriile acestuia, pretins a fi născut la data de 01.04.2012, este în mod evident prescrisă pentru perioada 01.04._12, raportându-ne la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 14.07.2015. Totodată, vă rugăm să aveți în vedere că, în analiza pretențiilor deduse judecății în speță, regimul lor juridic urmează a fi determinat în aplicarea accesorium sequitur principale.
Astfel, determinarea limitelor, întinderii și exigibilității acestora se apreciază în raport de obligația principală.
Ca atare, admisibilitatea lor, de principiu, este condiționată de admisibilitatea debitului principal.
Pentru aceste considerente, solicităm instanței de judecată să rețină pretențiile deduse judecății sale pentru perioada 01.04._12 ca fiind prescrise, urmând a le respinge în consecință.
Pe fond, acțiunea reclamantului este neîntemeiată și nu există temei legal pentru acordarea drepturilor bănești solicitate de reclamant, având în vedere motivele expuse mai jos:
In conformitate cu Decizia înaltei Curți de Casație și Justiție nr.21/18.03.2013 premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări;
Pentru perioada 2012-2015 nu există temei legal în vederea acordării premiului anual (în LEGEA nr. 284 din 28 decembrie 2010 (*actualizată*) privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nu mai este reglementat acest drept bănesc) și drept urmare nu se poate face nici o referire la includerea sau neincluderea premiului anual în salariul lunar;
De asemenea, prin modul de stabilire a drepturilor bănești pentru personalul plătit din fonduri publice în perioada 2012-2015, în actele normative specifice (2012 - LEGEA nr. 283 din 14 decembrie 2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar și ORDONANȚA DE URGENȚA nr. 19 din 16 mai 2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, 2013 - ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 84 din 12 decembrie 2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, 2014 -ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 noiembrie 2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, 2015 - ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice) nu se face nici o referire la includerea sau neincluderea premiului anual în salariul lunar;
Se poate observa că acțiunea reclamantului este neîntemeiată și vădit nefondată, solicitând instanței de judecată să constate că cererea sa este lipsită de obiect, întrucât din baza de calcul a drepturilor bănești reprezentând includerea premiului anual în creșterile salariale acordate în baza Legii nr. 285/2010 rezultă faptul că a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, astfel în totalul majorării de 15% pentru anul 2011.
Este adevărat că prin art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009, era stipulată acordarea premiului anual, însă potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, se dispune încetarea acordării premiului anual începând cu luna ianuarie 2011 și se prevede că aceste sume vor fi incluse în creșterile salariale ce se acordă in anul 2011 personalului din sectorul bugetar, în acord cu dispozițiile legii.
Dispozițiile art.8 din Legea nr.285/ 2010 au fost atacate în fața Curții Constituționale, iar, în acest sens, prin Deciziile nr. 115/ 09.02.2012 publicată în M.O. nr. 230 din 05.04.2012, nr. 257/ 20.03.2012 publicată în M.O. nr. 331 din 16.05.2012 și altele, Curtea Constituțională a României a constatat că excepțiile de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/ 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice sunt neîntemeiate.
Nu se poate susține că o lege este „nelegală", din moment ce provine de la Parlamentul României, autoritatea învestită, potrivit Constituției, cu prerogativa legiferării. Așadar, sub aspectul emiterii unor reglementări legale într-un sens sau altul, în orice domeniu al vieții sociale, Parlamentul are competență deplină, nefiind permisă contestarea legilor în fața instanțelor de judecată sub aspectul oportunității emiterii lor, indiferent de nemulțumirile pe care le produc.
Singurul control la care pot fi supuse legile este cel de constituționalitate. La emiterea legilor, Parlamentul trebuie totuși să respecte anumite reguli instituite de Constituție. Singura autoritate în măsură să se pronunțe cu privire la respectarea acestor reguli, și, implicit, cu privire la conformitatea unei legi cu dispozițiile constituționale este Curtea Constituțională, care, așa cum am arătat mai sus, s-a pronunțat deja în sensul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate ale prevederilor art.8 din Legea nr.284/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
De asemenea, în ceea ce privește premiile în bani acordate angajaților, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 1615 din 20 decembrie 2011, a precizat că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate si garantate de Constituție. Prin aceeași decizie, Curtea a mai reținut că legiuitorul este in drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica in diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.
În aceste condiții nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual și, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 41 din Constituție, care garantează salariaților dreptul la salariu.
Legiuitorul, prin aceleași dispoziții de lege criticate, art. 8 din Legea nr. 285 din 2010, a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute in vedere la stabilirea majorării salariale care se acordă in anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora in salariul/soldă/ indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege.
Astfel, legiuitorul a modificat doar modalitatea de acordare a premiului anual, în sensul că acesta se va acorda eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.
De altfel, art. 25 alin. (4) teza finală din Legea cadru nr. 330/2009, prevedea acordarea acestui premiu începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul, și nu impunea o modalitate de executare, astfel că legiuitorul poate să reglementeze o modalitate de plată eșalonată care să satisfacă și sa mențină un echilibru rezonabil, pe de o parte, între interesele angajaților în cauză, și, pe de altă parte, interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul actualei crize economice.
Așadar, reglementarea legală a drepturilor salariale reprezintă una din dimensiunile esențiale ale statutului funcționarului public. în cazul funcționarilor publici, drepturile salariale sunt stabilite de către legiuitor. Soluția legislativă cuprinsă în art.8 din Legea nr.285/2010 a fost determinată de realitatea socială și economică actuală. Astfel, aspecte din viața statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta însăși ființa statului prin amploarea și gravitatea fenomenului, pot constitui o amenințare la adresa stabilității economice. în atare situații legiuitorul este îndrituit să adopte măsuri corespunzătoare pentru combaterea acesteia. Una dintre aceste măsuri a fost reducerea cheltuielilor bugetare, măsură concretizată, printre altele, în sistarea plății premiului anual pentru anul 2010.
În concluzie, faptul că prin Legea nr. 285/28.12.2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice a fost sistată plata premiului anual pentru anul 2010, nu reprezintă decât o exercitare a prerogativei legiuitorului de a adopta acte normative în materia drepturilor salariale, politicile salariale fiind de resortul absolut al Guvernului și al Parlamentului și nu al instanțelor judecătorești, al căror atribut este doar de a aplica legea nu de a face lege. Aceste dispoziții nu au caracter retroactiv ci dau expresie principiului aplicării legii noi referitoare la schimbarea unei situații juridice pentru viitor. Textul de lege criticat se aplică de la data intrării lui în vigoare.
In acest sens este și Hotărârea Kechko c. Ucrainei din 8 noiembrie 2005 (...) este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare (...)
Statul se bucura de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea Constituțională constată că nu este rolul său de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei, hotărâre din 8 decembrie 2009, par. 59 sau Mellacher c. Austriei, hotărâre din 19 decembrie 1989, Series A nr. 169, par. 53).
Atâta timp cât vocația reclamantului la primirea celui de-al 13-lea salariu nu a fost materializată într-un nou act normativ și nici nu s-a obținut desființarea sau modificarea actelor normative prin care a fost stabilită salarizarea cuvenită reclamantului, nu există temeiuri de drept pentru a se dispune obligarea instituției noastre la plata vreunei sume cu titlu de premiu anual. Astfel, reclamantul nu dispune de vreun drept salarial „recunoscut prin lege" în sensul art.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, la plata căruia instituția noastră să poată fi obligată de instanța de contencios administrativ, în actualul cadru legislativ.
Mai mult decât atât, cererea reclamantului apare ca neîntemeiată și prin prisma faptului că legiuitorul a inclus sumele reprezentând premiul anual cuvenit pentru activitatea desfășurată în anul 2010 în majorarea salarială cuvenită personalului din sectorul bugetar începând cu 01.01.2011, procedeu prin care personalul nu a fost lipsit de vocația de a beneficia de dreptul bănesc în discuție. Faptul că noua lege prevede o situație nouă, respectiv asimilarea premiului anual în majorările salariale ce se acordă în anul 2011, nu reprezintă o aplicare retroactivă a legii, ci o redimensionare a dreptului substanțial.
Prin urmare, nu se poate reține încălcarea prevederilor Legii nr. 330/2009 și nici dreptul la proprietate.
De asemenea, nu se poate reține nici încălcarea principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, întrucât dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivității legii.
Conform prevederilor art. 126 din Constituția României, justiția se înfăptuiește în numele legii, ea este unică, imparțială și egală pentru toți, iar judecătorii sunt independenți și se supun numai legii. Instanțele judecătorești nu pot decât să respecte și să aplice legea și nicidecum să o modifice, înlăturând dispoziții ale ei.
În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1325/04.12.2008, referitor la excepția de neconstituționalitate a O.G. nr. 137/2000.
Astfel, Curtea Constituționala arată că instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, deoarece încalcă principiul separației puterilor.
Cu privire la capătul de cerere privind actualizarea sumelor pretinse cu rata inflației, trebuie să constate că acesta este neîntemeiat deoarece atâta vreme cât drepturile salariale principale pretinse nu sunt întemeiate, nici drepturile accesorii acestora (indexarea drepturilor salariale pretinse) nu sunt întemeiate, accesoriul urmând soarta principalului.
Totodată, învederează că în bugetul pentru anul 2011 al Ministerului Administrației și Internelor nu au fost prevăzute sau repartizate fonduri bugetare potrivit legii, pentru cheltuieli cu premiul anual cuvenit personalului acestui minister pentru activitatea desfășurată în anul 2010, iar potrivit art. 14 alin. (2) și (3) din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice cu modificările și completările ulterioare, nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele instituțiilor publice și nici angajată și efectuată, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială, respectiv nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare. Prin urmare, în ipoteza în care se va admite prezenta acțiune, apreciază că I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara nu poate fi obligat individual la plata drepturilor pretinse, ci numai în solidar cu M. Administrației și Internelor, ca ordonator principal de credite potrivit prevederilor art.21 din Legea Nr.500/2002 privind finanțele publice.
In concluzie, consideră că nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată, întrucât, deși premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului și constituie un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, dispozițiile de lege criticate de reclamant prevăd, în același timp, doar modalitatea prin care statul urmează să-și execute întru-totul această obligație financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe, iar, în consecință, instituția a procedat în mod corect, punând în aplicare dispozițiile Legii nr. 285/2010.
Apreciază că acțiunea reclamantului este neîntemeiată susținându-ne apărările în drept și pe prevederile următoarelor Decizii ale Curții Constituționale:
Decizia nr. 115 din 9 februarie 2012 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din Conduri publice publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 230 din 5 aprilie 2012,
Decizia nr. 891 din 25 octombrie 2012 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, ale Legii nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice si ale Hotărârii Guvernului nr. 918/2010 privind reorganizarea si funcționarea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului si a instituțiilor publice aflate in subordinea acesteia publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 5 din 4 ianuarie 2013,
Decizia nr. 527 din 9 octombrie 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 și art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 922 din 18 decembrie 2014.
Decizia nr. 658 din 11 noiembrie 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 7 ianuarie 2015
De asemenea, învederează că în ședința din data de 18.11.2013, prin Decizia nr. 21/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, și, în consecință: "stabilește că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul anual pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiile art.1 din Legea 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări", astfel axând în vedere și aspectele prezentate, solicită respingerea acțiunii reclamantului ca fiind neîntemeiată. Decizia astfel pronunțată are caracter obligatoriu potrivit art.517. alin.4 din Noul Cod de procedură civilă.
Vocația reclamantului la primirea celui de-al 13-lea salariu nu este materializată prin dispozițiile Legii nr.285/2010, astfel încât nu există temei de drept pentru admiterea acțiunii, cu atât mai mult cu cât legiuitorul a inclus sumele reprezentând premiul anual cuvenit pentru activitatea desfășurată în anul 2010 în majorarea salariala stabilită pentru anul 2011, ce s-a acordat începând cu 01.01.2011.
În consecință, premiul pretins de reclamant nu poate fi acordat pe cale jurisprudențială în configurarea prevăzută de art. 25 din Legea nr. 330/2009, pe baza efectuării, de către instanțele de judecată, a unui examen de constituționalitate și convenționalitate a normelor cuprinse în art. 8 din Legea nr. 285/2010 sub aceleași aspecte asupra cărora instanța de contencios constituțional s-a pronunțat, în precedent, prin decizii cu efecte general obligatorii.
Pe de altă parte, nici raportarea la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului nu este de natură să conducă la o altă concluzie, întrucât măsura legislativă, de plată eșalonată a premiului aferent anului 2010, prin includerea sumelor corespunzătoare în majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar potrivit dispozițiilor art. 1 si art. 8 din Legea nr. 285/2010 nu afectează dreptul reclamantului în substanța sa, iar măsurile luate au fost destinate menținerii echilibrului între cheltuielile și veniturile publice, urmărind un scop de utilitate publică.
Intenția legiuitorului de a include premiul anual în majorările salariale a vizat strict doar al 13-lea salariu aferent anului 2010 și doar pentru anul 2011.
Dispozițiile legale ulterioare, referitoare la stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar nu au inclus și nici nu au prevăzut acordarea celui de-al 13-lea salariu, nici de sine stătător și nici sub forma includerii sale în salariul de bază.
Cu privire la capătul de cerere privind plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu data de 01.04.2012, potrivit O.G. nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești în vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală, rugăm să constate că acesta este neîntemeiat deoarece atâta vreme cât drepturile salariale principale pretinse nu sunt întemeiate, nici drepturile accesorii acestora nu sunt întemeiate, accesoriul urmând soarta principalului.
Nu în ultimul rând, solicită respingerea solicitărilor reclamantului referitoare la aplicabilitatea în prezenta cauză a prevederilor art. 272 Codul Muncii întrucât raporturile de serviciu dintre reclamant și instituția noastră nu se supun reglementărilor legale aplicabile conflictelor de muncă și astfel sarcina probei nu incumbă I.T.P.F. Timișoara, ci se supun reglementărilor legii speciale a contenciosului administrativ și dreptului comun, respectiv codului de procedură civilă, art. 249 "Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege. ".
Precizează că acțiunea reclamantului are ca obiect drepturi bănești, obiect ce rezultă din raporturile de serviciu iar tocmai datorită aplicării în cauză a prevederilor art. 109 din Legea Nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici prezenta cauză este de competența secției de contencios administrativ întrucât reclamantul are calitatea de funcționar public cu statut special, astfel cadrul legislativ aplicabil în speța dedusă judecății este reprezentat de Legea Nr.554/2004 a contenciosului administrativ și nu de Codul Muncii.
Conform susținerilor reclamantului, ar fi trebuit ca prezenta cauză să fie de competența secției I-a civilă (Litigii de muncă),or reiese fără putință de tăgadă, că, tocmai calitatea reclamantului de funcționar public cu statut special dă competența materială funcțională în favoarea Secției de contencios administrativ și fiscal.
Având în vedere prevederile menționate anterior, ținând cont de calitatea reclamantului de funcționar public cu statut special, de cadrul legal aplicabil spetei deduse judecății, rezultă că sarcina probei incumbă acestuia din urmă potrivit art.249 Cod de procedură Civilă și nu pârâtei .
Mai mult decât atât în sarcina reclamantului incumbă obligația dovedirii celor susținute în cuprinsul cererii de chemare în judecată însă acesta nu a propus prin cererea de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii prevăzută de art. 254 C., nicio probă în susținerea pretențiilor sale, fapt prin care a încălcat prevederile art. 194 lit.e) C..
In concluzie, normele legale în materie sunt clare și nu lasă loc de interpretare, încât nu se poate acorda ceea ce nu își are izvorul în norma legală, astfel că drepturile solicitate de reclamant nu pot fi acordate, pe cale de consecință acțiunea acestuia apare ca neîntemeiată. Este important de reținut că exercitarea unor drepturi în justiție se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie aceste drepturi și nu la examinarea soluțiilor legislative alese de legiuitor.
Apreciază că acțiunea în fond este neîntemeiată, solicitând respingerea, sub toate motivele invocate, inclusiv respingerea petitului referitor la actualizarea sumelor cu dobânda legală și indicele de inflație, precum și a celui prin care se solicită cheltuieli de judecată.
Totodată invocă, ca și practică judiciară, Decizia Civilă nr. 746 din data de 29.01.2015, pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara, Sentința Civilă nr. 1839 din data de 09.04.2014, pronunțată de către Tribunalul T. în dosarul nr._/30/2013, precum și Sentința civilă nr. 5894 din data de 28.11.2013, pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr._/3/CA/2013, în cauze având același obiect.
In probațiune, a solicitat proba cu înscrisuri.
La solicitarea instanței au fost comunicate relații de la pârâtul I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara prin adresa nr._/05.01.2016. (f. 69-70).
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. A. Interne, I. G. al Poliției de Frontieră , instanța o găsește întemeiată urmând a fi admisă pentru următoarele considerente.
Calitatea procesuală este definită ca fiind existența unei identități între reclamant și cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății (cu referire la reclamant), precum și între pârât și cel obligat în același raport juridic (cu referire la pârât).
Calculul și plata oricăror drepturi bănești către reclamant se face exclusiv de către I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara, unitate al cărei șef are calitatea de ordonator de credite.
În litigiile având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială, calitatea procesuală pasivă este deținută exclusiv de către instituția cu care funcționarul public are stabilit raportul de serviciu.
Reclamantul și-a desfășurat activitatea în perioada indicată în cererea de chemare în judecată, în cadrul I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara începând cu data de 01.04.2006, fără a exista raporturi de muncă între aceasta și I. G. al Poliției de Frontieră sau M. A. Interne.
Conform regulii instituite de prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, ministrul A. Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
Așadar, stabilirea și plata drepturilor bănești de care beneficiază fiecare polițist în parte, din cadrul inspectoratelor județene sunt în competența exclusivă a șefului inspectoratului, care este ordonator terțiar de credite.
Astfel fiind, se va respinge acțiunea formulată împotriva pârâților M. A. Interne, I. G. al Poliției de Frontieră, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii in raport de dispozițiile art.1 din Legea nr.285/2010-privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, este adevărat că a fost emisă decizie individuală prin care reclamantul a fost reîncadrat in funcțiile publice și că nu a contestat decizia de reîncadrare emise in baza Legii nr.285/2010 ,însă după cum se poate observa prin cererea de chemare în judecată ,reclamantul a invocat acte normative ,decizii ale instanței constituționale și supreme adoptate și obligatorii, pronunțate ulterior momentului reîncadrării reclamantului ,urmând ca instanța să analizeze incidența acestora la situația particulară a reclamantului, motiv pentru care va respinge această excepție .
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, ținând cont de data introducerii prezentei cereri de chemare în judecată, instanța, reținând incidența în speță atât a prevederilor art. 3 din Decretul 167/1958, dar și a dispozițiilor art. 2517 N. C. Civ., începând cu 1 octombrie 2011, odată cu . acestuia, dispoziții legale al căror conținut este de altfel identic și care stipulează că termenul general al prescripției este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen, constată că față de data formulării cererii pendinte – 14.07.2015, dreptul material la acțiune este prescris pentru perioada cuprinsă între data de 01.04.2012 și data de 14.07.2012.
Prin urmare, instanța urmează să admită excepția prescripției .
Pe fondul cauzei ,instanța reține că reclamantul este angajatul I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara, începând cu data de 01.04.2006 astfel cum rezultă din adresa nr._/19.06.2015 emisă de I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara și că prin acțiunea pendinte se solicită plata premiului anual, drept ce urmează a fi analizat dacă se cuvine acordat începând cu data de 15.07.2012, având în vedere că pentru perioada 01.04.2012 – 14.07.2012, dreptul material la acțiune s-a constatat, astfel cum s-a dezvoltat mai sus, prescris.
Tribunalul reține că potrivit art.25 din Legea nr. 330/2009 pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea, plata premiului făcându-se începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul. Art.25 din Legea 330/2009 a fost însă abrogat prin art.39 lit. w din Legea 284/2010 .
Ulterior, prin Legea nr. 285/2010 s-a reglementat salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, lege intrată în vigoare la data de 01.01.2011, iar în art.1 alin.1, 2 s-a prevăzut că „ începând cu 01.01.2011 cuantumul brut al salariilor de bază/ soldelor funcției de bază/ salariilor funcției de bază/indemnizaților de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15% . Începând cu 01.01.2011 cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut ….indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plăti din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. ”
De asemenea, în art. 8 din Legea nr. 285/2010 s-a prevăzut că „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.”
Din interpretarea dispozițiilor art.8 din Legea nr. 285/2010 rezultă că acest text reglementează situația sumelor corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 în sensul că, pe de o parte, prevede încetarea acordării lor începând cu luna ianuarie 2011, iar, pe de altă parte, prevede că aceste sume vor fi incluse în creșterile salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Prin urmare, în raport de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 rezultă că beneficiul premiului anual pe anul 2010 este recunoscut, modificată fiind numai modalitatea de acordare, în sensul că se acordă eșalonat și succesiv.
Din interpretarea coroborată a disp. art.1 alin.1 și art.8 din Legea nr. 285/2010 rezultă că prin acest act normativ, începând cu 01.01.2011 cuantumul brut al salariilor de bază, astfel cum erau acordate personalului bugetar în luna octombrie 2010, s-a majorat cu 15%, iar sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 au fost avute în vedere la stabilirea acestor majorări salariale acordate în anul 2011.
Referitor la dispozițiile art.8 din Legea nr. 285/2010, se constată că au fost supuse controlului de constituționalitate, iar prin decizia nr.115/09.02.2012 Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate.
Ulterior, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia în interesul legii nr.21/18.11.2013 prin care s-a stabilit că „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr.285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.”
Prin această decizie s-a reținut că Legea-cadru nr. 330/2009 a prevăzut un atare drept legal pentru anul 2010, iar legiuitorul nu l-a eliminat în cursul anului 2010; premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
S-a mai reținut că aceste dispoziții legale - art. 8 din Legea nr. 285/2010 - prevăd modalitatea prin care statul urmează să își execute această obligație financiară și anume, eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe.
Așa fiind, s-a concluzionat că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011, modificându-se numai forma de executare a obligației de plată a acestui premiu care a fost inclus în majorarea salarială din anul 2011, conform art.8 din Legea 285/2010.
În raport de aceste dispozițiile legale, se constată că începând cu 01.01.2011 premiul anual aferent anului 2010 a fost inclus în majorările salariale acordate reclamantului în anul 2011 conform art. 8 din Legea 285/2010.
Pentru anul 2012 s-au instituit măsuri financiare în domeniul bugetar prin Legea nr.283/2011 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.80/2010 pentru completarea art.11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar,
Art.1 din actul normativ indicat prevede că "(1) În anul 2012 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011. (2) În anul 2012 cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții”
Potrivit art. II art.7 alin.2 din Legea nr. 283/2011, în anul 2012, autoritățile și instituțiile publice,indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță.
Conform art.1 din OUG 19/2012 privind aprobarea unor masuri pentru recuperarea reducerilor salariale,cuantumul brut al salariilor de baza/soldelor funcției de baza/salariilor funcției de baza/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează în doua etape, astfel:
a) cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, fata de nivelul acordat pentru luna mai 2012;
b) cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, fata de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.
Se constată astfel că, în anul 2012, potrivit reglementărilor legale, nu se mai acordă premii, deci nici premiul anual, cuantumul brut al salariilor majorându-se cu 8% și respectiv 7,4% pentru recuperarea reducerilor salariale.
Prin O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare s-a prevăzut(art.1) că, în anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 3-5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.
Art.2 din O.U.G nr.84/2012 prevede următoarele:„Prevederile art.7 alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr.182/2012, și ale art.1 alin.(4) și (5), art.2, 3, art.4 alin.(1) și (2), art.6, 7, 9, 11, art.12 alin.(2) și art.13 ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.80/2010 pentru completarea art.11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013.”
Se reține astfel că, nici în anul 2013 legiuitorul nu a înțeles să acorde premii, salariul menținându-se la nivelul din decembrie 2012.
În ceea ce privește drepturile prevăzute de art. II art.7 alin.2 din Legea nr.283/2011 și art.2 din O.U.G nr.84/2012, Curtea Constituțională a reținut în decizia nr.102 din 3 martie 2015, că premiile și primele de vacanță nu constituie drepturi fundamentale, astfel încât legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. De altfel, în același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia prestațiilor sociale, potrivit căreia un stat poate introduce, suspenda sau elimina plata unor remunerații, prin intermediul unor modificări legislative. (Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23.)
În art. 9 alin. 2 din OUG 103/2013 se prevede că „în anul 2014, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță”.
Prin OUG 83/2014 a fost reglementată salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.
În art. 1 al. 1, 2 din această ordonanță s-a prevăzut că „În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții … În anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”
În raport de cronologia actelor normative în materia salarizării personalului bugetar se constată că premiul anual aferent anului 2010 a fost inclus în majorările salariale acordate conform art.1 din Legea 285/2010, iar ulterior, începând cu anul 2012, s-a menținut cuantumul brut al salariul de bază avut în luna decembrie din anul anterior, reclamantul beneficiind și de majorările salariale acordate în baza OUG 19/2012 .
Astfel, se reține că până la 01.06.2012, premiul anual a fost inclus în majorarea salarială de 15% acordată prin Legea nr.285/2010, iar ulterior majorarea menționată a fost luată în calcul în întregime ca și drepturi acordate pentru recuperarea drepturilor diminuate prin Legea nr.118/2010, iar prin OUG 19/2012 s-au continuat majorările în vederea recuperării integrale a reducerii de 25%.
În concluzie, instanța reține că începând cu anul 2012 nu există reglementări legale cu privire la includerea premiului anual în salariul de bază, dispozițiile legale, așa cum s-a arătat anterior, menționând numai faptul că se menține cuantumul brut al salariul de bază avut în luna decembrie din anul anterior și că nu se acordă premii sau prime de vacanță.
În cauză nu se poate reține susținerea referitoare la existența unei discriminări invocându-se în acest sens art.15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE din 29.06.2000 cu privire implementarea principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și art. 17 din Directiva Consiliului 2000/78/CE din 27.11.200 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
În ceea ce privește jurisprudența europeană invocată, se reține că prin Hotărârea din 7 iulie 2011 - M. Justiției și Libertăților Cetățenești împotriva Ș. A. și alții, pronunțată în Cauza C-310/10, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a soluționat o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, cerere formulată de Curtea de Apel Bacău și respinsă ca inadmisibilă. Curtea de la Luxemburg a subliniat, cu acel prilej, că nici art. 15 din Directiva 2000/43/CE și nici art. 17 din Directiva 2000/78/CE - texte pe care Curtea a fost solicitată a le interpreta - nu conțin drept criteriu de discriminare, și deci de aplicare a unor sancțiuni de către statul membru, criteriul categoriei socioprofesionale; totodată, cu privire la relația dintre instanța națională și Curtea Constituțională, abordată sub aspectul efectelor deciziilor Curții Constituționale, instanța europeană a afirmat, în realitate, că ". . nu este posibil (...), fără a fi încălcată repartizarea competențelor între Uniune și statele sale membre, să se confere supremație normei respective a Dreptului Uniunii în raport cu normele interne de rang superior, care ar impune, într-o astfel de situație, înlăturarea aplicării respectivei norme de drept național sau a interpretării date acesteia " (paragraful 47).
Pe de altă parte, se reține că diferența de tratament devine discriminatorie când există diferențe între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă, însă în cauză nu a existat o discriminare cât timp salarizarea s-a efectuat conform Legii nr. 285/2010 și actelor normative ulterioare în domeniul salarizării, astfel că personalului bugetar i s-au aplicat aceleași acte normative referitoare la calculul drepturilor salariale.
În raport de considerentele în fapt și în drept anterior expuse se constată că acțiunea pentru restul perioadei este neîntemeiată, urmând să fie respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. A. Interne, I. G. al Poliției de Frontieră, invocate de pârâții M. A. Interne, I. G. al Poliției de Frontieră.
Respinge acțiunea formulată împotriva pârâților M. A. Interne, cu sediul în mun. București, Piața Revoluției nr. 1A, sector 1, I. G. al Poliției de Frontieră, cu sediul în București, ., sector 6, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâții M. A. Interne, I.T.P.F. Timișoara.
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada cuprinsă între data de 01.04.2012 și data de 14.07.2012.
Respinge acțiunea pentru perioada cuprinsă între data de 01.04.2012 și data de 14.07.2012 ca prescrisă.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul B. D. D., CNP_, cu domiciliul în mun. Drobeta Turnu Severin, ..3, ., . în contradictoriu cu pârâtul I.T.P.F. Timișoara, cu sediul în Timișoara, ..49, județul T., pentru restul perioadei ca nefondată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cerere de recurs ce se va depune la Tribunalul M. .
Pronunțată în ședința publică de la 29 Ianuarie 2016 la sediul Tribunalului M..
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. L. B. L. C. M.
Red. M.L.B./ Tehnored L.M.
Ex. 6/02.03.2016
Cod operator 2626
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 73/2016.... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
|---|
