Anulare act administrativ. Sentința nr. 2838/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2838/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 18-11-2014 în dosarul nr. 1854/102/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA Nr. 2838/2014
Ședința publică de la 18 Noiembrie 2014
Completul constituit din:
Președinte A. M. A.
Grefier E. S. I.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta C. E., în contradictoriu cu pârâta C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE M., având ca obiect anulare act administrativ.
Fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților în fond au fost consemnate prin încheierea de ședință din data de 04 noiembrie 2014 când s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de astăzi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16 mai 2014 sub nr._ reclamanta C. E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. de Asigurări de Sănătate M.:
- anularea deciziei de impunere nr._.1/30.06.2012, ce are ca obiect obligațiile de plată la CAS M. în cuantum de 9.194 lei pentru perioada 2007 – 2011 și a deciziei nr._.3/30.06.2012 în cuantum de 11.853 lei, reprezentând accesorii de plată;
- anularea deciziei nr. 116/11.04.2014, prin care s-a respins contestația formulată împotriva deciziilor de impunere arătate;
- cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 4575/20.05.2013 a Judecătoriei Tg. M. s-a admis contestația la executare formulată în dosarul nr._ pentru suma de 21.278 lei, pe baza deciziilor de impunere nr._.1,_.2 și_.3, toate din 30.06.2012, instanța constatând că în dosarul de executare nu există dovada comunicării documentelor invocate în titlul executoriu, prin urmare deciziile de impunere nu au devenit titluri executorii, potrivit art. 45 alin. 2 din OG nr. 92/2003.
Reclamanta a susținut că suma de 9.194 lei stabilită prin decizia nr._.1 din 30.06.2012 reprezintă obligație de plată pentru o perioadă care excede termenului de prescripție prevăzut de art. 91 alin. 1 și 2 din Codul de procedură fiscală.
Cu privire la accesorii, a arătat în esență că nu a comis nici o abatere de la îndeplinirea obligațiilor fiscale și a considerat că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a informa persoana asigurată, cel puțin o dată pe an, cu privire la drepturile și obligațiile sale. De asemenea, a susținut că potrivit Deciziei nr. 2/2014 a Comisiei Fiscale, contribuabilii nu datorează dobânzi și penalități de întârziere pentru perioada cuprinsă între termenul de plată prevăzut de Codul fiscal și data comunicării deciziei de impunere.
A considerat că decizia nr. 116/11.04.2014 este nelegală și netemeinică întrucât deciziile de impunere nu au fost comunicate, invocând Decizia nr. 536/2011 a Curții Constituționale și prevederile art. 44 alin. 3 și ale art. 88, art. 86 alin. 6 și ale art. 90 din OG nr. 92/2003.
Reclamanta a depus la dosar deciziile atacate, contestația formulată și sentința invocată.
Pârâta C. de Asigurări de Sănătate M. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea deciziilor de impunere, ca temeinice și legale. Pârâta a arătat că nu a fost înlăturată ordinea de realizare a modalităților de comunicare prevăzută de Codul de procedură fiscală, întrucât datorită faptului că nu s-a putut realiza comunicarea prin poștă a deciziilor de impunere, s-a respectat procedura instituită prin art. 44 alin. 3 din OG nr. 92/2003 privind comunicarea prin publicitate.
La dosar au fost depuse deciziile atacate și actele care au stat la baza emiterii acestora.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Prin decizia nr. 116 din 11.04.2014 pârâta C. de Asigurări de Sănătate M. a respins ca fiind depusă tardiv contestația formulată de reclamanta C. E. împotriva deciziilor de impunere nr._.1/30.06.2012 și nr._.3/30.06.2012, reținând că nu au fost respectate prevederile art. 207 alin. 1 din OG nr. 92/2003 (f.16).
Decizia de impunere nr._.1/30.06.2012 (f.8-9) și decizia de impunere nr._.3/30.06.2012 (f.10) au fost expediate reclamantei prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire (f.67-69), însă au fost restituite pârâtei, nefiind ridicate de la oficiul poștal de către destinatar, cu mențiunea „avizat, reavizat, expirat termen de păstrare”.
Procedura de comunicare a fost realizată și prin publicitate, pe pagina de internet a Casei de Asigurări de sănătate M. (f.65-66), fiind publicat anunțul colectiv nr. 18/15.11.2012.
Rezultă așadar că procedura de comunicare a fost realizată cu respectarea dispozițiilor art. 44 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ținând seama și de Decizia nr. 536/28.04.2011 a Curții Constituționale.
Potrivit dispozițiilor art. 207 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, contestația împotriva unui act administrativ fiscal se depune în termen de 30 de zile de la comunicarea actului, sub sancțiunea decăderii. Ca urmare, față de data comunicării deciziilor de impunere și data depunerii contestației (26.03.2014), perioada scursă fiind de mai mult de un an, soluția de respingere a acestei contestații ca nedepusă în termen apare ca legală și temeinică, operând decăderea din dreptul de a contesta actele administrativ fiscale – deciziile de impunere.
Cu privire la sentința civilă nr. 4575/20.05.2013 pronunțată de Judecătoria Târgu M. în dosarul nr._ (irevocabilă prin decizia civilă nr. 1107/19.12.2013 a Tribunalului M.), având ca obiect contestația la executare formulată de reclamantă împotriva titlului executoriu emis în baza deciziilor de impunere deduse judecății, instanța apreciază că nu se impun în această cauză, ca efect al lucrului judecat, constatările din această hotărâre. Instanța are în vedere faptul că litigiul respectiv a avut un alt obiect și anume contestația împotriva executării silite, iar constatările instanței s-au limitat la dosarul de executare, astfel cum rezultă expres din sentință, în care se arată: „…instanța constată că în dosarul de executare nu există dovada comunicării…”.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar reține că procedura de comunicare nu a fost îndeplinită, cel târziu de la data comunicării acestei sentinței reclamanta a luat cunoștință de deciziile de impunere respective, iar contestația a fost înregistrată la câteva luni de la această dată.
Din dispozițiile art. 218 alin. 2 coroborate cu art. 205 și următoarele din Codul de procedură fiscală rezultă că pot fi atacate în contencios administrativ doar deciziile de soluționare a contestațiilor. Astfel, instanța de contencios administrativ poate analiza cauza doar prin prisma soluției date asupra contestației formulate pe cale administrativă. Or, atâta timp cât contestația administrativă nu a fost depusă în termenul prevăzut de actul normativ, fiind în mod legal respinsă ca tardivă, instanța nu poate analiza pe fond apărările invocate de reclamantă împotriva titlului de creanță, aceasta fiind decăzută din dreptul de a-l contesta.
Pentru motivele arătate, instanța va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta C. E. cu CNP_, cu domiciliul procesual ales în Tg. M., ., jud. M., în contradictoriu cu pârâta C. de Asigurări de Sănătate M. cu sediul în Tg. M., .. 19, jud. M., ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul M..
Pronunțată în ședință publică, azi 18 noiembrie 2014.
Președinte, A. M. A. | ||
Grefier, E. S. I. |
Redactat: A.M.A
Thred: 03.04.2015/H.L
4 ex.
| ← Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Sentința... | Despăgubire. Sentința nr. 1253/2014. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
