Anulare act administrativ. Sentința nr. 1434/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1434/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 28-03-2014 în dosarul nr. 4307/102/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA Nr. 1434/2014
Ședința publică de la 28 Martie 2014
Completul constituit din:
Președinte R. - M. S.
Grefier M. C.
Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul D. F. N., în contradictoriu cu pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE M., având ca obiect anulare act administrativ.
Fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților pe fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 07 martie 2014, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință, când s-a dispus amânarea pronunțării la data de 14 martie 2014, la data de 21 martie 2014, iar ulterior la data de 28.03.2014.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.07.2013, sub nr._, reclamantul D. F. N. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate M. anularea Deciziei nr. 107/07.02.2013 și pe cale de consecință anularea Deciziilor de impunere nr._.1/30.06.2012;_.3/30.06.2012a Casei de Asigurări de Sănătate M..
În motivare, reclamantul a arătat în esență următoarele:
Obligația de plată să stabilit în lipsa unui temei legitim întrucât nu a încheiat un contract de asigurare cu pârâta și nici nu a formulat vreo solicitare de acordare a asistenței medicale în calitate de asigurat ala acesteia.
Suma de 40 lei a fost calculată aferentă anilor 2007 – 2012 rezultând din însumarea contribuțiilor datorate pe fiecare din acești ani, dar fără a se lua în calcul faptul că veniturile reale sunt mai mici.
Caracterul nedatorat al sumelor reprezentând accesorii rezultă cu precădere din caracterul nedatorat al debitului principal.
Pârâta Casa de Asigurări de Sănătate M. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea cererii reclamantului .
În motivare, pârâta a arătat în esență următoarele:
Actele normative incidente perioadei pentru care se datorează contribuția, nu condiționează obligația legală de plată a contribuției la Fondul de sănătate, de existența unui contract de asigurare.
Contractul de asigurare poate fi calificat doar ca mijloc de probă care nu poate însă influența existența unei obligații legale.
Perioada de raportare pentru care s-au stabilit obligațiile de plată, contribuțiile la Fond sunt stabilite pentru anul 2007 și anul 2011 și nu pentru perioada 2007 – 2012.
Temeiul legal în virtutea căruia se datorează contribuția pentru perioada 2007 și 2011 reprezintă art. 257 alin. 2 lit. b din Legea nr. 95/2006.Obligația depunerii declarațiilor lunare a fost stipulată de art. 215 alin. 3 din Legea nr. 95/2006.Dobânzile și penalitățile se datorează în temeiul art. 119 alin. 1 C.proc.fisc.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Din baza de date comunicate prin Protocol ANAF – CNAS rezultă că reclamantul a obținut în anul 2007 și 2011, venituri din activități independente autorizate, venituri care nu au fost declarate la C.A.S. M. în vederea stabilirii contribuției la FNUASS.
Prin Decizia de impunere nr._.1/30.06.2012 emisă de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate M. s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a sumei de 40 lei, cu titlu de contribuție de 5,5% respectiv 6,5% datorată la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pe anii 2007 și 2011.
Potrivit art.257 alin. 2 lit. b din Legea nr. 95/2006 contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra veniturilor impozabile realizate de persoane care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuția, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe țară, lunar;
Susținerea reclamantului în sensul că nu are calitatea de asigurat al C.N.A.S., nefiind încheiat nici un contract de asigurare cu C.A.S., instanța reține următoarele:
Contribuția de asigurări de sănătate având ca bază legală Legea nr. 95/2006 reprezintă una dintre contribuțiile sociale obligatorii pe care angajații le datorează.
Prin urmare, prevederile art. 208 din legea nr. 95/2006 consacră participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine și persoanelor fizice care exercită profesii libere sau celor care sunt autorizate să desfășoare activități independente.
În acest sens, art. 215 alin. 3 din Legea nr. 95/2006 ( în forma în vigoare la momentul emiterii deciziilor atacate) prevede că persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, venituri din agricultură și silvicultură, venituri din cedarea folosinței bunurilor, din dividende și dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală sau alte venituri care se supun impozitului pe venit sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond.
Contractul de asigurare poate fi calificat doar ca mijloc de probă care nu poate însă influența existența unei obligații legale.
Prin urmare, împrejurarea că reclamantul nu are încheiat un contract de asigurare cu pârâta, nu îl scutește de plata contribuției reglementate de legea nr. 95/2006.
Reclamantul a realizat venituri impozabile din desfășurarea unei activități independente autorizate care se supun impozitului pe venit și avea obligația legală (și nu contractuală) de a plăti o contribuție lunară către fondul național unic de asigurări sociale de sănătate în forma unei cote procentuale care se aplică asupra veniturilor impozabile. Reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de depunere a declarațiilor prevăzute atât de O.G. nr. 92/2003 cât și de art. 215 din Legea nr. 95/2006, iar stabilirea obligațiilor sale fiscale în această materie s-a realizat printr-o decizie de impunere emisă din oficiu în temeiul O.G. nr. 92/2003.
Instanța reține că obligația de plată se naște la data realizării venitului și nu în virtutea contractului de asigurare.
Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa că obligativitatea asigurării și contribuției la sistemul asigurărilor sociale de sănătate, trebuie analizată în legătură cu un alt principiu care stă la baza acestui sistem și anume, principiul solidarității (Decizia nr. 705/2007, 658/2009, 1011/2009, 847/2011)
Curtea Constituțională a statuat de asemenea că sistemul asigurărilor sociale de sănătate își poate realiza obiectivul principal datorită solidarității celor care contribuie.
Încheierea contractului de asigurare are doar valoare administrativă, de luare în evidență, dobândirea calității de asigurat realizându-se în temeiul legii și nu în virtutea contractului.
Obținerea calității de asigurat conform art. 259 alin. 7 din Legea nr. 95/2006 se referă doar la raporturile dintre Casa de Asigurări și asigurat, neavând relevanță asupra obligativității plății contribuției.
Cu privire la Decizia de impunere nr._.3/30.06.2012:
Prin acest act administrativ fiscal au fost calculate majorări/dobânzi de întârziere și penalități de întârziere în sumă de 1.298 lei.
Potrivit art. 119 alin. 1, 120 alin.1 din O.G. nr.92/2003, pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere.
Dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Instanța reține că, relațiile dintre contribuabili și organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe bună-credință, în scopul realizării cerințelor legii.
Este adevărat că, dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, de regulă, însă acest drept trebuie exercitat cu bună credință și în mod activ.
În prezenta cauză, se constată că, la data de 30.06.2012, au fost stabilite în sarcina reclamantului obligații de plată aferente anilor 2007, 2011 .
Din dosarul cauzei nu rezultă motivul pentru care organul fiscal a stat în pasivitate și nu a solicitat mai repede datele necesare stabilirii obligațiilor de plată.
Instanța reține că, nu este echitabil obligarea reclamantei la plata de dobânzi și penalități de întârziere calculată retroactiv, în condițiile în care C.A.S. M. a contribuit prin lipsa sa de diligență la curgerea acestor dobânzi.
Decizia de impunere fiind emisă la data de 30.06.2012, aceasta este data la care se cunoaște cuantumul obligației de plată principală iar accesoriile debitului principal nu pot fi datorate fi decât pentru perioada ulterioară emiterii deciziei.
Față de cele arătate mai sus, instanța va admite cererea formulată de reclamantul D. F. N., va anula în parte Decizia cu nr. 107/07.02.2013 emisă de pârâtă, cu privire la accesoriile obligației fiscale; va dispune anularea Deciziei de impunere nr._.3/30.06.2012 emisă de pârâtă; va menține Decizia de impunere cu nr._.1/30.06.2012 emisă de pârâtă.
În baza art. 274 C.proc.civ, pârâta se află în culpă procesuală și va fi obligată să plătească reclamantului suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamantul D. F. N. cu domiciliul în Ibănești – P., . A, jud. M., în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate M. cu sediul în Tg. M., .. 19, jud. M.,
Dispune anularea în parte a Deciziei cu nr. 107/07.02.2013 emisă de pârâtă, cu privire la accesoriile obligației fiscale.
Dispune anularea Deciziei de impunere nr._.3/30.06.2012 emisă de pârâtă.
Menține ca legală și temeinică Decizia de impunere cu nr._.1/30.06.2012 emisă de pârâtă
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Martie 2014.
Președinte, R. - M. S. | ||
Grefier, M. C. |
Redactat: S.R.M
Thred: 19.05.2014/H.L
4 ex.
| ← Despăgubire. Sentința nr. 732/2014. Tribunalul MUREŞ | Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Sentința... → |
|---|
