Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 82/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 82/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 29-04-2014 în dosarul nr. 2147/251/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA Nr. 82/2014
Ședința publică de la 29 Aprilie 2014
Completul constituit din:
Președinte R. I. T.
Judecător A. M. A.
Grefier L. H.
Pe rol judecarea apelului formulat în contencios administrativ și fiscal de apelantul F. Ș., cu domiciliul în comuna C., ., jud. Harghita, împotriva sentinței civile nr. 849 din 22 noiembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Luduș în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată depusă la dosar pentru acest termen de judecată taxa de timbru în cuantum de 20 lei, dispusă în sarcina apelantului prin Încheierea de ședință din data de 25 martie 2014.
Instanța constată că la termenul anterior aceasta a procedat la verificarea competenței generale, materiale și teritoriale a cauzei de față.
De asemenea instanța reține că apelantul prin cererea de apel formulată nu a solicitat probe suplimentare față de cele administrate la instanța de fond.
În aceste condiții potrivit art. 482 din Noul Cod de procedură civilă, coroborat cu art. 223 Noul Cod de procedură civilă și cu art. 244 Noul Cod de procedură civilă, instanța declară încheiată etapa cercetării judecătorești.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
- OBIECTUL APELULUI.
Prin sentința civilă nr. 849 din 22.11.2013 pronunțată de Judecătoria Luduș, s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul F. Ș., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/25.07.2013 întocmit de intimatul I. M..
În motivarea hotărârii, Judecătoria a reținut următoarele:
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Analizând temeinicia procesului verbal contestat instanța apreciază că petentul se face vinovat de săvârșirea faptei reținută în sarcina sa, aceasta întrunind elementele constitutive ale contavenției prevăzute de art. art. 121 alin. 1 din H.G. 1391/2006, și sancționată de art. 101 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002, în data de 25.07.2013, în jurul orei 17:46, a condus auto Ford cu nr. de înmatriculare_, în interiorul localității Chețani cu viteza de 107 km/h.
Constatarea contravenției s-a realizat conform art. 121 alin. 2 din HG 1391/2006 cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, mai exact cu aparatul radar Audiovision montat pe Dacia L. cu nr. de înmatriculare MAI -_, aparat verificat metrologic conform Buletinului de verificare metrologică din data de 14.03.2013 (valabil 1 an). Agentul constatator deținea atestat de operator radar la data constatării contravenției, conform atestatului depus la dosarul cauzei și în calitatea sa de agent șef MAI – I. M. - Biroul Rutier Luduș- îndeplinea calitatea de agent constatator cu privire la contravențiile la regimul rutier.
Înregistrările radar conțin data și ora la care a fost efectuată măsurarea (25.07.2103, 17 :44), valoarea vitezei măsurate (107 km/h) și sensul de deplasare a autovehiculului (opus). Din fotografiile-radar depuse la dosar se distinge imaginea autovehiculului condus de petent (_ ), și se poate distinge cu ușurință numărul de înmatriculare al acestuia.
- CEREREA DE APEL.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul F. S..
Acesta a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate și în consecință admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal contestat.
Apelantul a precizat că planșele foto nu sunt edificatoare, deoarece nu este pus în evidență numărul de înmatriculare al vehiculului și viteza cu care acesta circula.
Apelantul a invocat faptul că nu i s-a respectat prezumția de nevinovăție, în acord cu prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului astfel cum a fost interpretat prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
- POZIȚIA INTIMATULUI.
În apel nu s-a formulat întâmpinare.
IV. ANALIZA MOTIVELOR DE APEL.
Analizând cererea de apel, potrivit art. 476 din codul de procedură civilă, tribunalul constată că motivele invocate sunt neîntemeiate.
Tribunalul reține că în mod corect judecătoria a considerat neîntemeiate apărările petentului și în urma analizării procesului verbal și a mijloacelor de probă administrate în cauză a constatat că fapta există, constituie contravenție, a fost săvârșită de petent cu vinovăția cerută de lege și nu există aspecte care să înlăture caracterul contravențional al faptei.
1. Situația de fapt și încadrarea faptei. Răsturnarea prezumției de nevinovăție.
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/25.07.2013, petentul F. S. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 720 lei și sancțiunea complementară constând suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile pentru săvârșirea faptei prev de art. 121 alin. 1 din H.G. 1391/2006, și sancționată de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002, reținându-se în sarcina acestuia că în data de 25.07.2013, în jurul orei 17:46, a condus auto Ford cu nr. de înmatriculare_, în interiorul localității cu viteza de 107 km/h fiind înregistrat cu aparatul video-radar Autovision, montat pe Dacia L. cu nr. de înmatriculare MAI -_.
În ceea ce privește natura juridică și forța probantă a procesului verbal de contravenție, instanța reține că legislația internă nu stabilește cu claritate relevanța probatorie a procesului verbal raportat la situația de fapt menționată în cuprinsul acestuia.
Astfel, art. 34 din OG 2/2001 stabilește că instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.
Totuși, elementele forței probante a procesul verbal de contravenție au fost definite de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
In cauza Öztürk vs. Germania, Curtea analizează caracterul “penal” al contravenției si statuează ca o eventuala distincție intre contravenții si infracțiuni in legislația interna a statelor semnatare ale Convenției, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a art. 6 din C.E.D.O care garantează dreptul unui individ la un proces echitabil.
In cauza Kadubec vs. Slovacia, Curtea retine ca si daca o contravenție nu este reglementata in domeniul dreptului intern al unui stat semnatar, ca fiind de natura “penala”, totuși, reglementările dreptului intern ale statului in cauza, au o valoare relativa, iar nu absoluta.
In cauza Salabiaku c. Frantei, Telfner vs. Austria, Janosevic împotriva Suediei si A. vs. Romania, Curtea Europeana se pronunța si cu privire la aplicarea unor prezumții relative (cum este cea conferita procesului-verbal de constatare si sancționare a contravenției), in sensul ca nu contravin exigentelor Convenției, cu condiția ca aceste prezumții sa nu impună o sarcina excesiva în privința aparării celui acuzat și să respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit.
În cauza I. P. c. României (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), Curtea Europeană a avut din nou ocazia de a analiza aplicabilitatea garanțiilor specifice materiei penale, prevăzute de art. 6 din Convenție, în domeniul contravențional, precum și modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat prezumția de nevinovăție a petentului.
Reclamantul s-a plâns în fața Curții Europene de inechitatea procedurii naționale, în particular de faptul că instanțele naționale ar fi inversat sarcina probei în defavoarea sa, solicitându-i să își dovedească nevinovăția.
Curtea a apreciat că invocarea de către instanțe a acestei din urmă prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională (A., par. 58 și 59).
Mai mult, s-a reiterat și faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare(a se vedea, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A., par. 60).
Făcând aplicarea celor mai sus prezentate la procedura contravențională judiciară reglementată de O.G. nr. 2/2001, putem concluziona că prezumția de legalitate de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenției nu este, per se, contrară dispozițiilor art. 6 par. 2 din Convenție. Pe de altă parte, rămâne de analizat dacă modul în care operează în fiecare caz în parte această prezumție nu aduce atingere principiului proporționalității între scopul urmărit și mijloacele utilizate, mai ales din prisma dreptului la apărare al petentului.
Respectând principiul proporționalității, față de constatarea personală a agentului instrumentator și ținând cont că fapta a fost constatată cu mijloace tehnice certificate și verificate metrologic, instanța reține că fapta există astfel cum a fost descrisă de agentul constatator. Astfel, în speță, prezumția de nevinovăție pe care instanța o garantează petentului, a fost răsturnată.
Din fotografiile radar depuse la dosar rezultă cu certitudine că petentul a circulat cu viteza de 107 km/h, iar petentul a fost oprit imediat în trafic, astfel încât constatarea personală a agentului instrumentator se coroborează cu înregistrările fotografice ale cinemometrului. De altfel, petentul a semnat personal procesul verbal și a recunoscut fapta chiar în cuprinsul acestuia.
Potrivit art. 102 al. 3 lit. e din OUG 195/2002, constituie contravenție depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
2. Analiza condițiilor privind forma procesului verbal.
Analizând sub aspect formal procesul verbal contestat, prin raportare la dispozițiile art. 16, 17 și 19 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că procesul verbal cuprinde elementele esențiale prevăzute de lege și nu sunt cauze de nulitate absolută dintre cele prevăzute în mod limitativ de art. 17 sau care pot fi invocate din oficiu de către instanță.
3. Individualizarea sancțiunii.
Potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Art. 7 din același act normativ prevede că avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
Făcând aplicarea normelor juridice de mai sus la fapta săvârșită de contravenient, tribunalul constată că sancțiunea a fost în mod corect individualizată de agentul constatator. Astfel, la aprecierea gradului de pericol social al faptei tribunalul va lua în considerare atât circumstanțele personale ale contravenientului, dar și împrejurările obiective în care fapta a fost săvârșită.
În ceea ce privește circumstanțele personale instanța reține că petentul nu a înțeles faptul ca a săvârșit o faptă periculoasă raportat la relațiile sociale protejate prin incriminarea contravenției și nici gradul de pericol social al faptei. Acest aspect creează tribunalului convingerea că simplul avertisment nu va avea nici un efect asupra conduitei viitoare a contravenientului.
În ceea ce privește circumstanțele obiective și concrete ale faptei este de reținut ca aceasta prezintă un grad ridicat de pericol social, lucru care nu justifică clemența instanței. Clemența instanței nu ar face decât sa încurajeze săvârșirea pe viitor a unor astfel de fapte. Sancțiunea amenzii a fost în mod corect aplicată de agentul constatator, față de gravitatea și implicațiile sociale ale faptei.
În ceea ce privește pericol social concret al faptei, tribunalul reține că încălcarea normelor de siguranță rutieră generează o stare de risc și insecuritate care poate conduce la accidente de circulație cu urmări ireversibile, prin accidentarea gravă a participanților la traficul rutier sau cu decesul unor persoane nevinovate. În condițiile în care societatea civilizată acceptă viața ca valoare supremă, aceasta trebuie să suprascrie nerăbdarea conducătorului auto de a ajunge cu câteva secunde sau minute la destinația dorită.
Din acest punct de vedere, lipsa de prețuire pe care petentul o manifestă față de valoarea amintită trebuie să atragă o reacție imediată și fermă prin care acesta să conștientizeze riscul la care expune persoanele inocente prin conduita sa.
Trebuie amintit și faptul că România are, în perioada de referință, una dintre cele mai mari rate a mortalității determinată de accidentele rutiere.
Acest lucru pune presiune și pe sistemele de sănătate, întrucât sunt nevoite să asigure asistență medicală de urgență, în condițiile în care și alte sectoare din sistem prezintă prioritate.
Prin limitarea vitezei, legiuitorul a urmărit protejarea tuturor participanților la trafic care ar putea fi întâlniți, urmărind totodată să ofere, în special conducătorilor auto, posibilitate ca respectând limita maximă de viteză, să evite orice pericole care ar putea interveni în trafic. Depășind limita maximă de viteză, în cazul ivirii unui pericol, petentul s-a pus singur în situația de a nu-l putea evita, punând în primejdie gravă siguranța rutieră.
Astfel, trebuie precizat că viteza este invers proporțională cu capacitatea de reacție a conducătorului auto. În plus, forța impactului este direct proporțională cu viteza vehiculului.
La analiza individualizării sancțiunii aplicate, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001, în condițiile în care contravenientul nu a justificat un grad de pericol social care să necesite înlocuirea sancțiunii pecuniare cu sancțiunea contravențională a avertismentului.
Față de aceste considerente, in temeiul 480 alin. 1 din codul de procedură civilă, constatând că sentința judecătoriei este legală și temeinică, iar motivele de apel invocate sunt neîntemeiate, tribunalul va respinge apelul ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul F. Ș., cu domiciliul în comuna C., ., jud. Harghita, împotriva sentinței civile nr. 849 din 22 noiembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Luduș în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Aprilie 2014.
Președinte, R. I. T. | Judecător, A. M. A. | |
Grefier, L. H. |
Redactat: T.R.I
Thred: 19.06.2014/H.L
4 ex. jud. fond: R. C.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 448/2014.... | Despăgubire. Sentința nr. 263/2014. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
