Alte cereri. Sentința nr. 1810/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1810/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 07-03-2013 în dosarul nr. 56/88/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1810/2013
Ședința publică din data de 07 martie 2013
Completul constituit din:
Președinte: F. Șurculescu
Grefier: I. E. L.
S-a luat în examinare cauza în contencios administrativ având ca obiect obligația de a face, formulată de către reclamantul N. C., cu domiciliul în ., jud. Tulcea, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE TULCEA – ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TULCEA, cu sediul în Tulcea, . bis, jud. Tulcea.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 28 februarie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL,
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată la nr._, reclamantul N. C. a solicitat obligarea pârâtei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE TULCEA să restituie suma de 4228 lei reprezentând contravaloare taxă de poluare achitată conform chitanței . nr._/19.11.2010 emisă de Trezoreria Tulcea, precum si dobânda fiscală și cheltuieli de judecată.
In motivare, reclamantul a arătat că a cumpărat un autoturism second-hand marca BMW, înmatriculat pentru prima dată la 25.07.2000 în Italia, iar pentru legala înmatriculare a acestuia în România, a fost obligat, conform dispozițiilor OG nr.50/2008, să plătească taxa de poluare.
In drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție care statuează că legislația comunitară este aplicabilă cu prioritate față de cea națională și Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin. 2; din prevederile constituționale citate și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare aderării României la Uniune, Tratatul de constituire a U.E. are caracter obligatoriu pentru statul român.
Se mai arată că obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar tratatul Uniunii a fost statuată și printr-o . hotărâri pronunțate de C.J.C.E. și, în consecință, judecătorul național, ca prim judecător comunitar are competență atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din tratat să aplice procedurile naționale în așa fel încât, drepturile prevăzute în tratat să fie pe deplin și efectiv protejate.
Se mai arată că art. 90 din C.E. prevede: niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect, produselor similar naționale; de asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare ale producției.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar, în copie, o . înscrisuri.
În apărare, pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat citarea în cauză a Administrației Fondului pentru Mediu întrucât taxa de poluare se constituie venit la Fondul pentru Mediu, și a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În ceea ce privește cererea de introducere în cauză a Administrației Fondului pentru Mediu, întemeiată pe dispozițiile art. 64 cod procedură civilă se cuvine a fi observat faptul că potrivit art. 64 cod procedură civilă pârâtul care deține un lucru pentru altul sau care exercită în numele altuia un drept asupra unui lucru va putea arăta pe acela în numele căruia deține lucrul sau exercită dreptul, dacă a fost chemat în judecată de o persoană care pretinde un drept real asupra lucrului. În speță nu poate fi vorba de un drept real, ci de un drept de creanță invocat de reclamant, astfel încât ca respinge cererea ca inadmisibilă.
Examinând cauza, în raport cu probele administrate, instanța reține că reclamantul N. C. a cumpărat un autoturism second-hand marca BMW, înmatriculat pentru prima dată la 25.07.2000 în Italia, iar pentru legala înmatriculare a acestuia a fost obligat, conform dispozițiilor OG nr.50/2008 să plătească taxa pentru emisiile poluate, în suma de 4228 lei reprezentând contravaloare taxă de poluare achitată conform chitanței . nr._/19.11.2010 emisă de Trezoreria Tulcea.
Problema dedusă judecății constă în a lămuri dacă actuala taxă și fosta taxă de primă înmatriculare a cărei plată este prevăzută ca obligatorie de textele de lege anterior invocate, contravine Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene – art. 90, paragraful 1, urmând ca analiza dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 privitoare la problema dedusă judecății să aibă în vedere și dispozițiile art. 11 și 48 din Constituția României, Legea nr. 157/2005 și jurisprudenței Curții de Justiție.
Astfel, se constată că, în reglementarea internă a fost introdusă inițial o taxă de primă înmatriculare a autoturismelor prin Legea nr. 343/2000, modificată prin O.U.G. nr. 110/2006, art. 2142) – 2143) incluse în Codul fiscal, stabilind obligația achitării, modul de calcul al taxei și scutirile de la plata acesteia.
Prin O.U.G. nr. 50/21.04.2008 s-au abrogat dispozițiile art. 2141) – 2143) din Legea nr. 571/2003, fiind stabilit prin același act normativ cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehiculele care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Astfel, potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 50/2008, obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și respectiv la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire în art. 3 și 9.
Din prevederile legale arătate, rezultă că taxa de poluare se datorează atât pentru autoturismele noi cât și pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare ori în alte state și reînmatriculare în România, după aducerea lor în țară, începând cu data de 1 iulie 2008, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România.
In conformitate cu art. 90 paragraful 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, niciun stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite in terne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Articolul 90 din Tratatul C.E. reprezintă unul dintre temeiurile de bază ale consacrării liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie să se abțină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativă, fiscală sau vamală, care ar fi de natură a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene.
Norma indicată se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.
Insă normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții Europene de Justiție, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 alin. 1 și 2 din Constituție, statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună știință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte; tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
Art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție statuează că, urmare a aderării prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare; Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Chiar dacă statul român a adoptat și prin introducerea art. 4 din O.U.G. nr. 50/2008, norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar.
Conform acestui principiu, orice măsură comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin hotărârile pronunțate de C.J.C.E., în cauzele C. v. Enel și Administratione delle Finante dello Stato v. Simmenthal S.p.a.
Curtea a arătat în considerente că, la . tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice; curtea a reținut că o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională.
Că o taxă internă impusă autovehiculelor second-hand este discriminatorie, în sensul art. 90 paragraful 1 din tratat s-a decis în cauza conexată NADASDI și N. unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului și la clarificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand, similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
In aceste condiții, este evident, că normele interne ce reglementează obligația de plată a actuale taxe de poluare și a fostei taxe de primă înmatriculare, la înmatricularea autoturismelor second-hand contravine dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene, începând cu 1 ianuarie 2007, sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol, jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor cerințe.
Invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne, în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrară normelor dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumată de România ca stat membru; așa fiind, revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate, recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască caracterul ei util.
Stabilit fiind că taxa de poluare nu este datorată, prin aplicarea prevederilor comunitare rezultă că nu se justifică refuzul de restituire comunicat de pârâtă, dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituție fiind general obligatorii.
La 13 ianuarie 2012, a intrat în vigoare Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, act normativ ce a abrogat OUG nr. 50/2008 ce instituia taxa de poluare solicitată reclamantului pentru înmatriculare.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei intervine: cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7. Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Din coroborarea dispozițiilor legale învederate, rezultă că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prevăzută de Legea nr. 9/2012, se datorează atât pentru autovehiculele noi, cât și pentru cele rulate, indiferent dacă provin din statele UE sau din țară.
Însă, prin OUG nr. 1/31 ianuarie 2012, s-a stipulat că, începând cu data intrării în vigoare a acesteia, aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i, ale art. 4 alin 2 și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin 1 din Legea nr. 9/2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.
Față de dispozițiile legale incidente la data soluționării cauzei, se constată că se datorează în continuare taxa pentru emisiile poluante, în baza art. 4 alin 1 lit. a din Legea nr. 9/2012, pentru autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România, noi sau second-hand, menținându-se, prin suspendarea aplicării art. 4 alin 2, discriminarea identificată sub incidența OUG nr. 50/2008, confirmată și de jurisprudența CJCE, între autovehiculele second-hand dobândite din statele membre UE și cele dobândite în România.
În consecință, nu se datorează de către reclamant nici taxa de poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, act normativ abrogat la 13 ianuarie 2012, și nici o altă taxă introdusă ulterior, datorită situației de discriminare persistentă în continuare, așa încât nu există nici un impediment pentru restituirea acesteia.
Relativ la capătul de cerere privind obligarea la plata dobânzii se reține că, potrivit prevederilor art.124 alin.2 din OG nr.92/2003 „nivelul dobânzii este cel prevăzut la art.120 alin.(7) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori”, iar conform art.120 alin.(7) din OG nr.92/2003 „nivelul dobânzii este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere și poate fi modificat prin legile bugetare anuale”.
Față de toate aceste considerente, urmează a admite acțiunea și a obliga pârâta să restituie reclamantei suma de 4228 lei reprezentând contravaloare taxă de poluare achitată conform chitanței . nr._/19.11.2010 emisă de Trezoreria Tulcea precum si dobânda fiscală calculată potrivit art. 124 din O.G. nr. 92/2003 de la data de 19.11.2010 și până la achitarea debitului.
Instanța nu intervine în contractul de asistență juridică dintre avocat și client, care se menține în întregime. Articolul 274 alin. 3 C.pr.civ. nu reprezintă o excepție a principiului pacta sunt servanda și nu derogă în consecință de la obligativitatea contractului de asistență juridică. Părții contractante îi incumbă obligația de a plăti în întregime onorariul stabilit către avocatul său (obligațiile contractuale nefiind în niciun mod afectate), însă nu este îndreptățită să pretindă părții adverse să-i achite cu titlu de cheltuieli de judecată decât onorariul stabilit de instanță prin hotărârea judecătorească.
Suma de 600 lei prevazută ca onorariu avocat este insa disproporționat de mare in raport de obiectul litigiului, restituire taxă poluare. Față de aceste considerente instanța a redus partea din cheltuielile de judecată corespunzătoare onorariului avocatului de la 600 lei la 400 lei și va obliga pârâta la plata sumei de 439,50 lei cu acest titlu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de renunțarea reclamantului la capătul de cerere privind anularea deciziei de calcul a taxei de poluare.
Respinge excepția tardivității anulării deciziei de calcul taxă poluare ca rămasă fără obiect.
Respinge cererea privind introducerea în cauză a Administrației Fondului pentru Mediu, ca inadmisibilă.
Admite în parte acțiunea formulată de către reclamantul N. C., cu domiciliul în ., jud. Tulcea, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE TULCEA – ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TULCEA, cu sediul în Tulcea, . bis, jud. Tulcea.
Admite capătul de cerere privind restituirea sumei de 4228 lei reprezentând contravaloare taxă de poluare.
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 4228 lei reprezentând contravaloare taxă de poluare achitată conform chitanței . nr._/19.11.2010 emisă de Trezoreria Tulcea precum si dobânda fiscală calculată potrivit art. 124 și art. 70 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 de la data formulării cererii de restituire către pârâtă și până la achitarea debitului. Admite în parte cererea privind plata cheltuielilor de judecată.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 439,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 07.03.2013.
Președinte,Grefier,
F. Șurculescu I. E.-L.
Red.jud. F.Ș/26.03.2013
Tehnored. I.E.L/ 26.03.2013/4ex./2com.-
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 636/2013. Tribunalul TULCEA | Obligaţia de a face. Sentința nr. 417/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|
