Alte cereri. Sentința nr. 3108/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3108/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 12-07-2013 în dosarul nr. 1554/88/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3108/2013
Ședința publică de la 12 iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. D. A.
Grefier: C. Doinița C.
Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe
reclamantul I. O., cu domiciliul în loc. C., jud. T. și cel procesual ales în T., ., nr. 37, jud T., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T. - A.F.P. M., cu sediul în T., . bis, jud T., având ca obiect restituire taxă poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat C. L. F. din partea reclamantului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că acțiunea este timbrată, că s-a depus si comunicat întâmpinare, după care:
Instanța pune în discuție solicitarea D. T. de citare în cauză a Administrației Fondului de Mediu.
Apărătorul reclamantului solicită respingerea cererii, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art 68 alin 3 C., pârâta nu cheamă în judecata o alta persoana care ar putea pretinde aceleasi drepturi ca si reclamantul.
Instanța respinge solicitarea D. T. de citare în cauză a Administrației Fondului de Mediu întrucât nu sunt îndeplinite cerințele dispozițiilor invocate ca temei de drept.
Nefiind motive de amânare, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul reclamantului solicită admiterea acțiunii cum este formulată, restituirea taxei de poluare, cu dobânda de la data plății până la restituirea efectivă, având în vedere că normele interne contravin art 110 din Tratatul de aderare a României la UE, impunând o discriminare care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor. Solicită ca plata taxei să fie făcută în contul reclamantului.
Instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin cererea adresată Tribunalului T. și înregistrată la nr._ /27.05.2013, reclamantul I. O. a solicitat obligarea D.G.F.P. T. – Administrația Finanțelor Măcin la restituirea sumei de 1617 lei, reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule, cu dobânda legală de la data plății și până la restituirea efectivă, precum și plata cheltuielilor de judecată.
In motivare, reclamantul arată că în anul 2010, a cumpărat un autoturism second hand, marca VOLKSWAGEN, provenit din Italia, an fabricație 1994 și neînmatriculat în România, iar pentru înmatriculare a achitat taxa de poluare, respectiv suma de 1617 lei, însă pentru că prevederile art. 4 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008, în baza cărora s-a realizat calculul, sunt reglementări contrare legislației comunitare, neputând fi aplicate în dreptul intern, s-a solicitat D.G.F.P. T. restituirea sumei, care a refuzat, potrivit adresei nr 1648/17.01.2012.
Se mai susține că, prevederile art. 4 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 sunt contrare prevederilor Tratatului de aderare a României la U.E. or, conform art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, legea comunitară este aplicabilă cu prioritate față de cea națională, iar potrivit art. 25 CE, între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și export sau taxele cu efect echivalent, fiind interzis statelor membre și să aplice produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică produselor similar naționale, în acest sens pronunțându-se și instanțele judecătorești.
În drept, s-au invocat prevederile art. 11 din Constituție, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, art. 25 și art. 90 din Tratatul CE.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, adresa nr 1648/17.01.2012, contractul de vânzare-cumpărare, certificatul de înmatriculare în Italia, chitanța nr._ din 18.10.2010, decizia de calcul a taxei pe poluare nr_/17.10.2011 și alte înscrisuri.
In apărare, D.G.F.P. T. a depus întâmpinare prin care a solicitat citarea în cauză a Administrației Fondului pentru Mediu.
Examinând cauza în raport cu probele administrate, instanța reține că reclamanta a achiziționat la 1.03.2010 un autovehicul marca VOLKSWAGEN, provenit din Italia, cu număr de identificare WV2ZZZ70RH039318, iar pentru înmatriculare în România a plătit o taxă de poluare, în cuantum de 1617 lei, după cum rezultă din chitanța . nr_/17.10.2011 emisă către Administrația Finanțelor Publice Măcin.
Reclamanta s-a adresat instituției pârâte pentru restituirea acestei taxe, considerată discriminatorie în raport cu prevederile europene, însă i s-a comunicat că taxa este legal plătită și nu poate fi restituită.
Prin urmare, în cauză, reclamanta contestă refuzul nejustificat de restituire a sumei, fiind incidente, astfel, prevederile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Problema dedusă judecății constă în a lămuri dacă taxa de poluare a cărei plată era prevăzută ca obligatorie de textele de lege anterior invocate, contravine Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene – art. 90, paragraful 1, urmând ca analiza dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 privitoare la problema dedusă judecății, să aibă în vedere și dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României, Legii nr. 157/2005, și jurisprudenței Curții de Justiție.
Astfel, se constată că, în reglementarea internă, a fost introdusă inițial o taxă de primă înmatriculare a autoturismelor prin Legea nr. 343/2000, modificată prin O.U.G. nr. 110/2006, art. 2142) – 2143) incluse în Codul fiscal stabilind obligația achitării, modul de calcul al taxei, și scutirile de la plata acesteia.
Prin O.U.G. nr. 50/21 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial din 25 aprilie 2008, s-au abrogat art. 2141) – 2143) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, fiind stabilit, prin același act normativ cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehiculele care constituie venit la bugetul Fondului pentru Mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Astfel, potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 50/2008, obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și respectiv la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire în art. 3 și 9 (forma în vigoare la data achitării taxei).
Din prevederile legale arătate, rezultă că taxa de poluare se datora atât pentru autoturismele noi, cât și pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare ori în alte state, și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară, începând cu data de 1 iulie 2008, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România.
În conformitate cu art. 90 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Art. 90 din Tratatul CE reprezintă unul din temeiurile de bază ale consacrării liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie să se abțină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativă, fiscală sau vamală, care ar fi de natură a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene.
Norma indicată se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.
În speță, taxa de poluare s-a instituit atât pentru autoturismele noi, indiferent de proveniența lor geografică sau națională, dar și pentru autovehiculele second-hand provenite din state membre UE sau alte state, dar o atare taxă nu este prevăzută și pentru autovehiculele deja înmatriculate, cu toate că gradul de poluare al acestora este același cu cel produs de autovehiculele second-hand importate, uneori chiar mai mare.
Însă, normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții Europene de Justiție, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 alin. 1 și 2 din Constituție, statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție statuează că, urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Chiar dacă statul român a adoptat și prin introducerea art. 4lit. a din O.U.G. nr. 50/2008, norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CJE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a (9 martie 1978).
Potrivit considerentele CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membrei, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”.
În consecință, judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența, atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale în așa fel încât, drepturile prevăzute în Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autovehiculelor second-hand este discriminatorie, în sensul art. 90 paragraful 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată NADASDI și N. unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clarificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
În aceste condiții, este evident, după cum s-a arătat, că normele interne ce reglementau obligația de plată a taxei de poluare la înmatricularea autoturismelor second-hand contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu 1 ianuarie 2007, sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol, jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia, cum sunt și organele fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrar normelor dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate, dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumată de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate, recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
D. consecință, argumentele prezentate impun concluzia că taxa de poluare nu era datorată, așa încât nu există nici un impediment pentru restituirea acesteia.
Relativ la dobânda solicitată, este de relevat că, potrivit art. 1 alin. 1 – 3 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală, părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești; dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie, iar dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.
Conform art. 2 din același act normativ, în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.
Se stipulează, de asemenea, că rata dobânzii legale remuneratorii se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință a B.N.R., care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de Administrație al B.N.R., în timp ce rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale (art. 3 alin. 1 și 2).
In cauză, sunt incidente în parte dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d) din O.G. nr. 92/2003, potrivit cu care se restituie, la cerere, debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, ca și prevederile art. 124 ce statuează că pentru sumele de restituit sau rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege; acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, iar nivelul dobânzii este cel prevăzut de art. 120 alin. 7.
In acest context, este de evidențiat că, potrivit art. 70 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, cererile depuse de contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de organul fiscal în termen de 45 zile de la înregistrare.
Rezultă, din coroborarea textelor legale arătate că, pentru sumele de restituit prevăzute de art. 117 din O.G. nr. 92/2003, se datorează o dobândă legală penalizatoare, al cărei cuantum este strict reglementat prin dispozițiile legale, numai că, în ceea ce privește data de la care se calculează dobânda, C.J.U.E., prin Hotararea din 18 aprilie 2013, a statuat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
S-a argumentat că dintr‑o jurisprudență constantă reiese că dreptul de a obține rambursarea unor taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii reprezintă consecința și completarea drepturilor conferite justițiabililor de dispozițiile dreptului Uniunii care interzic astfel de taxe. Statul membru este, așadar, obligat, în principiu, să ramburseze taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii (Hotărârea din 6 septembrie 2011, Lady & Kid și alții, C‑398/09, precum și Hotărârea din 19 iulie 2012, Littlewoods Retail și alții, C‑591/10, punctul 24), iar justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei.
S-a învederat că CJUE a stabilit deja că, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi, însă aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii, dar principiul efectivității, care impune, într‑o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei, a fost încălcat.
D. consecință, și în această situație, instanța va face aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar.
Așa fiind, având în vedere cele expuse, instanța urmează a admite în parte cererea formulată și a obliga pârâta să restituie reclamantului suma de 1617 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda legală prevăzută de art. 120 alin 7 din OG nr 92/2003, calculată începând cu 17 octombrie 2010 și până la restituirea efectivă pentru că numai astfel se poate realiza o justă și completă reparație a prejudiciului încercat de acesta, aflat într-o situație în care i s-a produs o pagubă prin acțiunea culpabilă a organului fiscal al statului.
În temeiul art.451 Cod proc. Civ., va obliga pârâta la plata sumei de 339,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamantul I. O., cu domiciliul în loc. C., jud. T. și cel procesual ales în T., ., nr. 37, jud T., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T. - A.F.P. M., cu sediul în T., . bis, jud T., având ca obiect restituire taxă poluare.
Obligă pârâta D.G.F.P. T. - Administrația Finanțelor Publice M. să restituie reclamantului suma de 1617 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda legală calculată începând cu 17 octombrie 2010 și până la restituirea efectivă.
În temeiul art 451 și urm. NCPC
Obligă pârâta la plata sumei de 339,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecata către reclamant.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Tribunalul T..
Pronunțată în ședința publică din 12 iulie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. D. A. C. Doinița C.
22.07.2013/Red.jud.CDA
Tehnored gref C.D.C/ex. 4/25.07.2013
| Obligaţia de a face. Sentința nr. 1362/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|
