Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 3565/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3565/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 4379/88/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINTA CIVILA NR.3565
Ședința publică din data de 19 septembrie 2013
Completul compus din:
Președinte: D. N.
Grefier: L. C.
Pe rol judecarea cauzei contencios administrativ fiscal privind pe reclamanta . T.- Prin LICHIDATOR JUDICIAR RomINSOL IPURL T.- cu sediul în T. ., ., jud.T., în contradictoriu cu pârâtele DIRECIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE GALATI- ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE T. și DIRECIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE GALATI- ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE T.- ACTIVITATEA DE INSPECTIE FISCALA - SERVICIUL DE INSPECTIE FISCALA- cu sediul în T. . bis, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 12 septembrie 2013, consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului instanța a amânat pronunțarea pentru data de astăzi 19 septembrie 2013, când a pronunțat următoarea hotărâre.
TRIBUNALUL:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul T. sub nr._, reclamanta S.C. „Velfa” S.R.L. T. a chemat în judecată pe pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice T. (în prezent Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice T.) și pe pârâta D.G.F.P. T. – Activitatea de Inspecție Fiscală - Serviciul de Inspecție Fiscală (în prezent Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice T. – Activitatea de Inspecție Fiscală – Serviciul de inspecție Fiscală), solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. 54 din 13.09.2011, emisă de D.G.F.P. T., a deciziei de impunere nr. F-TL 242/13.01.2011 și raportului de inspecție F-TL 193/13.07.2011 emise de D.G.F.P. – Activitatea de Inspecție Fiscală –Serviciul de Inspecție Fiscală.
Totodată, s-a solicitat și suspendarea executării deciziei contestate în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că D.G.F.P. T. a emis decizia de impunere nr. F-TL.242 în urma raportului de inspecție fiscală înregistrat sub nr. 193 din 13.07.2011, prin care respinge rambursarea sumei de 356.969 lei și stabilește suplimentar TVA de plată în sumă de 26.738 lei și obligații fiscale accesorii de 12.095 lei.
Suma refuzată de organul fiscal la rambursare provine din T.V.A. în sumă de 383.707 lei, aferentă facturilor fiscale nr. 101 și 103 din 31.07.2009, prin care reclamanta a achiziționat de la S.C. „Ital Invest” S.R.L. T. un teren și o construcție, precum și facturilor fiscale nr. 70, 71, 72, 73 și 74 din 5 august 2009, prin care aceasta a cumpărat mijloace fixe de la același partener.
După achiziționarea acestor bunuri, S.C. „V.” S.R.L. a depus pentru tranzacțiile efectuate un decont de T.V.A. cu sold negativ al taxei, solicitând restituirea de la buget a sumei de 356.969 lei.
Organul de control fiscal a justificat însă refuzul rambursării prin invocarea dispozițiilor art. 154 alin. 2 lit. a) din Codul fiscal, interpretând acest text în sensul că agentul economic nu ar avea dreptul de a deduce TVA aferentă tranzacțiilor respective, deoarece nu a obținut venituri taxabile cu bunurile achiziționate.
S-a susținut de către reclamantă că aceste dispoziții au fost interpretate într-un sens foarte restrictiv, la timpul trecut, prevederea legală întrucât bunurile și mijloacele fixe au fost achiziționate în scopul de a obține venituri viitoare din operațiuni autorizate prin obiectul principal de activitate.
S-a mai arătat că organul fiscal a omis prevederile art. 145 alin. 2 lit. e) din Codul fiscal, respectiv dispozițiile prin care orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor dacă acestea sunt destinate utilizării, în folosul unor operațiuni, respectiv dacă taxa s-ar fi aplicat transferului respectiv, invocând în continuare prevederile art. 128 din Codul fiscal referitoare la livrarea de bunuri.
Transferul de active de la S.C. „Ital Invest” către S.C. „V.” S.R.L. T., a fost taxată din punct de vedere al T.V.A., furnizorul colectând și declarând prin decont taxa aferentă transferului bunurilor respective.
S-a mai arătat de asemenea că organele fiscale au invocat în mod eronat prevederile art. 149 alin. 2 lit. a) și b) din Codul fiscal, referitoare la ajustarea taxei deductibile în cazul bunurilor de capital în condițiile în care nu se aplică regulile privind livrarea către sine, care se ajustează, pe o perioadă de 5 ani, pentru bunurile de capital achiziționate sau fabricate sau pe o perioadă de 20 de ani pentru construcția sau achiziția unui bun imobil precum și pentru transformarea sau modernizarea acestuia, dacă valoarea fiecărei transformări sau modificări este de cel puțin 20 % din valoarea totală a bunului.
De asemenea, dispozițiile art. 149 alin 4 din Codul fiscal stabilesc situațiile în care se ajustează taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor de capital, iar bunurile achiziționate de petentă nu se regăsesc în niciuna dintre variante.
S-a mai susținut că pârâta a invocat și prevederile art. 1451 alin 1 din Codul fiscal pentru neacceptarea la deducere a taxei aferente unui autovehicul F. Ducato și a unuia Dacia P., deși acestea nu sunt destinate exclusiv transportului rutier de persoane ci în special transportului de marfă.
Prin urmare, cele două autovehicule nu se încadrează în dispozițiile art. 1451 alin 1 din Codul fiscal referitoare la limitările speciale ale dreptului de deducere.
În ceea ce privește capătul de cerere privind suspendarea executării deciziei contestate, s-a apreciat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în sensul că, reclamanta a îndeplinit procedura prealabilă, solicitând pârâtei anularea actelor care au stat la baza emiterii deciziei de impunere și raportului de inspecție fiscală, există un caz bine justificat, în sensul că aspectele de nelegalitate ale deciziei deduse din nelegalitatea raportului de inspecție fiscală sunt de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrativ fiscale atacate, și de asemenea s-a apreciat că există îndeplinită condiția privind existența unei pagube iminente, întrucât în baza deciziei contestate se declanșează executarea silită împotriva petentei pentru realizarea creanțelor bugetare, și cum executarea silită poartă întotdeauna asupra elementelor de patrimoniu ale persoanei, este evident că cerințele impuse de art. 2 alin. 1 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite.
Au fost depuse în copie decizia nr. 54 din 13.09.2011, privind soluționarea contestației administrativ-fiscale si contestația înregistrată sub Nr._ din 9 august 2011, și decizia de impunere F-TL.242 din 13.07.2011.
Pârâta D.G.F.P. T. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă ca nefondată, considerând că în speță nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de dispozițiile Codului fiscal pentru a deduce T.V.A. aferentă achizițiilor de bunuri de capital astfel încât petenta nu are dreptul la rambursarea sumei de 356.969 lei TVA.
La termenul din 3 februarie 2012 a fost încuviințată cererea în probatoriu formulată de reclamantă privind administrarea probei cu expertiza contabilă, având ca obiective stabilirea faptului dacă suma de 356.969 lei era deductibilă conform înregistrărilor din contabilitatea contestatoarei, dacă suma de 23.738 lei calculată cu titlu de TVA suplimentar de plată era sau nu datorată de contestatoare și dacă petenta datorează accesorii de 12.095 lei.
La termenul din 6 martie 2012 a fost admisă cererea privind suspendarea executării deciziei contestate până la soluționarea pe fond a contestației.
Prin sentința civilă nr. 2829/2012 Tribunalul T. a admis contestația formulată de reclamanta S.C. „V.” S.R.L. T. – prin lichidator judiciar Rominsol I.P.U.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice T., a anulat în parte decizia de impunere nr. F-TL.242/13.07.2011, precum și decizia nr. 54/13.09.2011, emise de intimata D.G.F.P. T., numai în ceea ce privește cuantumul T.V.A. solicitat de petentă la rambursare, a sumei reprezentând T.V.A. suplimentar de plată, precum și a valorii obligațiilor fiscale reprezentând accesorii de plată.
A constatat ca fiind deductibilă și cuvenită contestatoarei, suma de 350.966 lei reprezentând TVA solicitat la rambursare, aceasta nu datorează nicio sumă cu titlu de TVA suplimentar de plată, iar valoarea obligațiilor fiscale datorate cu titlu de accesorii, este de 1093 lei conform expertizei contabile M. A. N., a stabilit onorariu definitiv cuvenit expertului în sumă de 1500 lei și a dispus plata acestuia de către Biroul Local de Expertize T.. A obligat pârâta la 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată onorariu expert, către contestatoare.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs reclamanta S.C. „V.” S.R.L. criticând-o ca fiind netemeinică si nelegală:
Prin decizia civilă nr. 2604/CA/12 noiembrie 2012, Curtea de Apel C. a admis recursul declarat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice T. împotriva sentinței civile nr.2829/11.06.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - reclamantă S.C. „V.” S.R.L. T. prin lichidator judiciar „Rominsol” I.P.U.R.L., a casat hotărârea și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.
Pentru a se pronunța astfel Curtea a reținut că Sentința civilă nr. 2829/2012, așa cum rezultă din considerentele acesteia a fost pronunțată exclusiv doar pe concluziile expertului desemnat să efectueze expertiza juridică fără însă a analiza concret din punctul de vedere al legalității, dacă sumele respective întrunesc condițiile deductibilității.
Pe de altă parte, instanța nu a înțeles să înlăture apărările pârâtei, în legătură cu legalitatea actelor fiscale prin care s-au stabilit obligațiile fiscale suplimentare.
Totodată, instanța nu s-a pronunțat în legătură cu obiecțiunile formulate de către intimata recurentă depuse la 29.05.2012 (fila 109).
În atare situație, rezultă că instanța limitându-se doar la concluziile expertului contabil, nu a procedat la soluționarea cauzei în fond astfel că în conformitate cu art. 312 Cod procedură civilă va admite recursul, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare, urmând ca instanța să analizeze actele fiscale din perspectiva apărărilor părților și a dispozițiilor legale incidente.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 27 decembrie 2012 cu nr._ .
La termenul de judecată din data de 14.02.2013 instanța a încuviințat obiecțiunile formulate de pârâta D.G.F.P. T. la raportul de expertiză efectuat în cauză și depus la fila 109 din dosar.
Examinând actele și lucrările, instanța reține următoarele
Prin decizia de impunere F-_ 13.07.2011, s-au stabilit în sarcina contribuabilului S.C. „V.” S.R..L. obligații fiscale suplimentare de plată constând în suma de 356.969 lei, reprezentând T.V.A. respinsă la rambursare, a fost calculat TVA suplimentar rămas de plată în sumă de 26.738 lei, precum și accesorii fiscale de plată în sumă de 12.095 lei.
Aceste sume au fost stabilite în baza raportului de inspecție fiscală întocmit la data de 13.07.2011, prin care organele fiscale au constatat că taxa pe valoarea adăugată în sumă de 383.707 lei nu este deductibilă, fiind respinsă la rambursare suma de 356.969 lei și T.V.A. stabilit suplimentar de plată în sumă de 26.738 lei, precum și accesorii în sumă de 12.095 lei.
În urma verificării, organele fiscale au constatat că T.V.A. în sumă totală de_ lei nu este deductibilă, taxa aferentă achizițiilor de bunuri de capital în sumă totală de 2.403.223 lei din care baza impozabilă în sumă de 2.019.516 lei achiziții structurate astfel: imobil și teren în valoare totală de 1.200.605 lei din care baza impozabilă 1.008.912 lei și T.V.A. 191.693 lei; terenuri în valoare totală de 250.126 lei din care baza impozabilă 210.190 lei și T.V.A. 39.936 lei; utilaje în valoare totală de 914.897 lei din care baza impozabilă 768.822 lei și TVA 146.075 lei și autoturisme în valoare totală de 37.595 lei din care baza impozabilă 31.592 lei și T.V.A 6.003 lei.
Împotriva deciziei de impunere mai sus menționată și a raportului de inspecție fiscală, petenta a formulat contestație în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală, însă contestația a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 54 din 13.09.2011 a D.G.F.P. T..
Examinând legalitatea si temeinicia deciziei nr. 54/13.09.2011 a DGFP T. se rețin următoarele:
Potrivit prevederilor art. 145 alin. (2) lit. a din Legea nr. 571/2003: „Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operațiuni: a) operațiuni taxabile;
După data achiziționării, respectiv 05.08.2009 și până la data verificării 13.07.2011 reclamanta nu a obținut venituri impozabile cu utilajele achiziționate, deși aceasta susține că „utilajele de construcții au fost achiziționate în scopul desfășurării obiectului de activitate nu și în interesul persoanei impozabile”.
De asemenea, S.C. „V.” S.R.L. nu și-a înregistrat punctul de lucru la imobilul achiziționat la Oficiul Registrului Comerțului iar în contractul de vânzare cumpărare nr. 475/31.07.2009 imobilul este transcris sub denumirea de „casă de locuit” și nu obține venituri din terenurile achiziționate.
Totodată, se reține că reclamanta a achiziționat două autoturisme pe care o lună mai târziu le-a vândut unor persoane fizice, nefolosindu-se de ele în nici un scop.
Conform prevederilor legale menționate mai sus o persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoare adăugată are dreptul de deducere a taxei pe valoare adăugată aferentă bunurilor și serviciilor numai dacă acestea sunt utilizate în folosul operațiunilor sale taxabile.
De asemenea, se mai reține că reclamanta nu a respectat prevederile art. 149 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare potrivit cărora: „bunurile de capital reprezintă toate activele corporale fixe, definite la ar. 1251 alin.(1) pct. 3 (activele corporale fixe reprezintă orice activ deținut pentru a fi utilizat în producția sau livrarea de bunuri ori în prestarea de servicii, pentru a fi închiriat terților sau pentru scopuri administrative, dacă limita prevăzută prin hotărârea a Guvernului sau prin prezentul titlu) a căror durată normală de funcționare este egal sau mai mare de 5 ani, precum și operațiunile de construcție, transformare sau modernizare a bunurilor imobile, exclusiv reparațiile sau lucrările de întreținere a acestor active, chiar în condițiile în care astfel de operațiuni sunt realizate de beneficiarul unui contrat de închiriere, leasing sau orice al contract prin care activele fixe corporale se pun la dispoziția unei alte persoane” și ale art. 149 alin. (2) din Codul fiscal care prevede că: „Taxa deductibilă aferentă bunurilor de capital, în condițiile în care nu se aplică regulile privind livrarea către sine sau prestarea către sine se ajustează, în situațiile prevăzute la alin. (4) lit. a) –d): a) pe o durată de 5 ani, pentru bunurile de capital achiziționate sau fabricate, altele decât cele prevăzute la lit. b); b) pe o perioadă de 20 de ani, pentru construcția sau achiziția unui bun imobil, precum și pentru transformarea sau modernizarea unui bun imobil, dacă valoarea fiecărei transformări sau modernizări este de cel puțin 20% din valoarea totală a bunului imobil astfel transformat sau modernizat.
Având în vedere faptul că bunurile de capital nu au fost folosite în producția sau livrarea de bunuri ori în prestarea de servicii, pentru a fi închiriat terților sau pentru scopuri administrative ajustarea trebuie să se efectueze pentru toată taxa aferentă perioadei de ajustare.
Întrucât achizițiile nu au fost utilizate în folosul operațiunilor taxabile, TVA aferentă acestora nu este deductibilă conform art. 145 alin (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare, conform căruia „orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operațiuni: a) operațiuni taxabile”.
În aceste condiții, se reține că reclamanta înregistrează eronat taxa pe valoarea adăugată deductibilă aferentă achizițiilor a două autoturisme, respectiv Dacia P., factura 72/05.08.2009, furnizor S.C. „Ital Invest” S.R.L., valoarea totală în sumă de 20.052 lei, din care bază impozabilă 16.850 lei și TVA 3.202 lei și F. Ducato, factura 71/05.08.2009, furnizor S.C. „Ital Invest” S.R.L., valoarea totală în sumă de 17.543 lei, din care bază impozabilă 14.742 lei și TVA 2.801 lei, nerespectând astfel prevederile art. 1451 alin (1) din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal în ceea ce privește „Limitările speciale ale dreptului de deducere: potrivit căruia: În cazul vehiculelor rutiere motorizate care sunt destinate exclusiv pentru transportul rutier de persoane, cu o greutate maximă autorizată care să nu depășească 3.500 kg și care să nu aibă mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzând și scaunul șoferului, nu se deduce taxa pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor acestor vehicule și nici taxa aferentă achizițiilor de combustibil destinat utilizării pentru vehicule care au aceleași caracteristici, aflate în proprietatea sau în folosința persoanei impozabile”.
Instanța reține că din documentele existente în dosarul cauzei reiese că reclamanta nu a atașat nici un document în susținerea contestației care să demonstreze că mijloacele de transport au fost utilizate pentru transportul de personal, anexarea în copie a facturilor fiind insuficientă pentru deducerea TVA aferentă achiziționării acestor autoturisme, deși avea această obligație potrivit articolelor 206, 213, 65 din Codul de procedură fiscală.
Mai mult, organul de inspecție fiscală a sesizat faptul că cele două autoturisme, respectiv autoturismul Dacia P., cu factura nr. 104/10.09.2009, valoare totală în sumă de 5.950 lei, din care bază impozabilă 5.000 lei și TVA 950 lei și autoturismul F. Ducato, cu factura nr. 103/10.09.2009, valoare totală în sumă de 11.900 lei, din care bază impozabilă 10.000 lei și TVA 1.900 lei au fost vândute ulterior (o lună mai târziu) unor persoane fizice.
Instanța reține că reclamanta a achiziționat cele două autoturisme pentru ca o lună mai târziu să le vândă unor persoane fizice, nefolosindu-se de ele în nici un scop, astfel taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziționări lor este nedeductibilă.
Potrivit constatărilor organului fiscal dar și aspectelor sesizate prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, plata facturilor în sumă totală de 2.403.223 lei, din care bază impozabilă în sumă de 2.019.5616 lei și TVA însumă de 383.707 lei, aferente achiziționării bunurilor de capital s-a efectuat prin compensare.
Se reține că reclamanta înregistrează în evidențele contabile două scrisori prin care M.P Internațional S.R.L. Italia și Nord Construzioni Generali S.R.L. Italia cedează toate drepturile și creditele revendicate față de Italrom Electronics S.R.L. T., România, către ..
Instanța reține că din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, reclamanta trebuia să înregistreze dreptul de cesiune în baza unei facturi, acest drept fiind considerat o prestare de servicii cu plată conform prevederilor art. 141 alin (2) lit. a), pct. 3,art. 155 din Legea nr. 571/2003, privind Codul Fiscal și pct. 35 alin. (7), (8) și (9) din H.G. nr. 44/2004 privind Normele de aplicare a Codului Fiscal.
Astfel, potrivit prevederilor art. 141 alin (2) lit. a) pct. 3 „următoarele operațiuni sunt de asemenea scutite de taxă: a) prestările următoarelor servicii de natură financiar-bancară: tranzacții, inclusiv negocierea privind conturile de depozit sau conturile curente, plăți, viramente, creanțe, cecuri și alte instrumente negociabile, exceptând recuperarea creanțelor”.
Totodată potrivit art. 155 alin (1) „Persoana impozabilă care efectuează o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, alta decât o livrare/prestare fără drept de deducere a taxei, conform art. 141 alin. (1) și (2), trebuie să emită o factură către fiecare beneficiar cel târziu până în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care ia naștere faptul generator al taxei, cu excepția cazului în care factura a fost deja emisă. De asemenea,persona impozabilă trebuie să emită o factură către fiecare beneficiar pentru suma avansurilor încasate în legătură cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, cel târziu până în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care a încasat avansurile, cu excepția cazului în care factura a fost deja emisă.
Potrivit pct. 35 alin. (7) „Excepția prevăzută la art. 141 alin 2 lit. a) pct. 3 din Codul fiscal se aplică în funcție de natura operațiunii indiferent de terminologia utilizată, respectiv recuperare de creanțe sau factoring (...) alin. (8)”. În situația în care, conform contractului, scopul operațiunii la care se face referire la alin. (7) nu îl constituie recuperarea de creanțe, ci acordarea unui credit, societatea care preia creanțele aferente unui credit acordat asumându-și poziția creditorului, operațiunea este scutită de taxa pe valoarea adăugată, nefăcând obiectul excepției prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. a) pct. 3 din Codul fiscal (...) alin. (9)”.In cazul în care din analiza contractului rezultă că operațiunea la care se face referire la alin.(7) reprezintă recuperare de creanțe, aceasta este considerată pentru persoana care preia creanțele o prestare de servicii efectuată cu plată, taxabilă din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată conform prevederilor art. 141 alin (2) lit. a) pct. 3 din Codul fiscal indiferent dacă persona care preia creanțele preia sau nu riscul privind neîncasarea acestora”.
În ceea ce privește compensarea creanțelor cu datoriile existente, se reține că potrivit H.G. nr. 685/1999 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind monitorizarea datoriilor nerambursate la scadență ale contribuabililor persoane juridice în vederea diminuării blocajului financiar și a pierderilor din economie și regulamentul de compensare a datoriilor nerambursate la scadență ale contribuabililor persoane juridice începând cu data de 01.10.2009 se interzice utilizarea altor documente de compensare în afara celor prevăzute în regulamentul de compensare aprobat de prezenta hotărâre.
Conform acestui regulament compensarea obligațiilor de plată dintre persoanele juridice se face pe baza de ordine de compensare, care au un regim special și sunt numerotate în tipografie. Evidența lor este strictă și reprezintă document justificativ de înregistrare în contabilitate a stingerii creanțelor și a datoriilor care au făcut obiectul compensării.
Având în vedere dispozițiile invocate, rezultă că reclamanta nu a respectat aceste prevederi efectuând înregistrarea în evidențele contabile fără a deține un document justificativ înregistrarea numai a facturilor fiind insuficientă pentru a reflecta această compensare.
Astfel, conform art. 21, alin. (4) lit. f) și art. 156 alin. (1) din Codul fiscal: art. 21 alin. (4) lit. f) cheltuielile înregistrate în contabilitate care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor” iar potrivit art. 156 alin. (1) „Persoanele impozabile stabilite în România trebuie să țină evidențe corecte și complete ale tuturor operațiunilor efectuate în desfășurarea activității lor economice”.
Se reține că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile cumulative impuse de Codul fiscal pentru a deduce taxa pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor de bunuri de capital în sumă totală de 2.403.223 lei din care bază impozabilă în sumă de 2.019.516 lei, taxa pe valoarea adăugată în sumă totală de 483.707 lei, astfel încât organele fiscale din cadrul D.G.F.P. T. în mod legal au stabilit că societatea nu are dreptul la rambursarea sumei de 356.969 lei, T.V.A. solicitat prin decontul de T.V.A nr._/21.04.2011 aferent trimestrului I al anului 2011, motiv pentru care în mod corect a fost respinsă ca neîntemeiată contestația cu privire la această sumă.
Relativ la concluziile expertizei contabilă judiciară efectuată în cauză, ele nu vor fi luate în considerare de către instanță, urmând a fi înlăturate, întrucât reprezintă o interpretare eronată a prevederilor legale, respectiv a prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, H.G. nr. 44/2004 și O.G. nr. 92/2003, mai puțin concluziile referitoare la taxa pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor de mijloace de transport, pentru care expertul contabil a constatat legalitatea nedeductibilității acestora.
Pentru aceste considerente, actele administrativ-fiscale atacate fiind legale și temeinice, urmează a fi respinsă acțiunea, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea privind pe reclamanta .. T. - prin LICHIDATOR JUDICIAR RomINSOL IPURL T., cu sediul în T. ., ..4, ., în contradictoriu cu pârâtele DIRECIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE GALATI- ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE T. și DIRECIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE GALATI- ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE T.- ACTIVITATEA DE INSPECTIE FISCALA - SERVICIUL DE INSPECTIE FISCALA, cu sediul în T. . bis, având ca obiect contestație act administrativ fiscal, ca nefondată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 19 septembrie 2013.
P R E Ș E D I N T E, GREFIER,
D. N. L. C.
Pentru jud. în C.M., conf. art.261 al. 2 cpc
semnează președintele instanței
Redactat. jud. D.N./04.10.2013
Tehnoredactat gref. G.R./18.10.2013/5 ex.
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 931/2013. Tribunalul TULCEA | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1452/2013. Tribunalul... → |
|---|
