Alte cereri. Sentința nr. 534/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 534/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 24-01-2013 în dosarul nr. 7559/88/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 534
Ședința publică de la 24 ianuarie 2013
Completul compus din:
Președinte: E. B.
Grefier: L. B.
S-a luat în examinare cauza în contencios administrativ având ca obiect alte cereri – restituire taxă poluare privind pe reclamantul I. I., cu domiciliul în mun. Tulcea . . ., jud. Tulcea și pe pârâta A.N.A.F. - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE TULCEA - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TULCEA, cu sediul în mun. Tulcea ., jud. Tulcea.
Dezbaterile asupra cererii au avut loc în ședința publică din 10 ianuarie 2013, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 17 ianuarie 2013, precum și la această dată când a pronunțat prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată la nr._ /22.11.2012, reclamantul I. I. a solicitat obligarea pârâtei D.G.F.P. Tulcea – Administrația Finanțelor Publice Tulcea la restituirea sumei de 3166 lei, reprezentând taxa pe poluare, cu plata dobânzii aferente de la data achitării până la data restituirii efective și cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul arată că, a achiziționat un autoturism second hand, proveniență Franța, marca VOLKSWAGEN, tip PASSAT, cu număr de identificare WVWZZZ3CZ6E071887, iar pentru înmatriculare a achitat o taxă pe poluare în sumă de 3166 lei, însă pentru că prevederile legale, în baza cărora s-a realizat calculul, sunt reglementări contrare legislației comunitare, neputând fi aplicate în dreptul intern, s-a solicitat D.G.F.P. Tulcea restituirea sumei, fără nici un rezultat.
Se arată că, prevederile art.4 lit.a din OUG nr.50/2008, în baza cărora a fost calculată taxa sunt reglementări contrare legislației comunitare și nu pot fi aplicate.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar, în copie, o . înscrisuri.
În apărare, D.G.F.P. Tulcea a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Examinând cauza, în raport cu probele administrate, instanța reține că reclamantul a achiziționat un autoturism second hand, proveniență Franța, marca VOLKSWAGEN, tip PASSAT, cu număr de identificare WVWZZZ3CZ6E071887, iar pentru înmatriculare a achitat o taxă pe poluare în sumă de 3166 lei, după cum rezultă din chitanța . nr._ din 28.04.2010.
Reclamantul s-a adresat instituției pârâte pentru restituirea acestei taxe, considerată discriminatorie în raport cu prevederile europene, fără nici un rezultat.
Prin urmare, în cauză, reclamantul contestă refuzul nejustificat de restituire a sumei, fiind incidente, astfel, prevederile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Problema dedusă judecății constă în a lămuri dacă actuala taxă pentru emisii poluante și fosta taxă de poluare a cărei plată este prevăzută ca obligatorie de textele de lege anterior invocate, contravine Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene – art. 90, paragraful 1.
Astfel, se constată că, în reglementarea internă a fost introdusă inițial o taxă de primă înmatriculare a autoturismelor prin Legea nr. 343/2000, modificată prin O.U.G. nr. 110/2006, art. 2142) – 2143) incluse în Codul fiscal, stabilind obligația achitării, modul de calcul al taxei și scutirile de la plata acesteia.
Prin O.U.G. nr. 50/21.04.2008 s-au abrogat dispozițiile art. 2141) – 2143) din Legea nr. 571/2003, fiind stabilit prin același act normativ cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehiculele care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Astfel, potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 50/2008, obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și respectiv la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire în art. 3 și 9.
Din prevederile legale arătate, rezultă că taxa de poluare se datorează atât pentru autoturismele noi cât și pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare ori în alte state și reînmatriculare în România, după aducerea lor în țară, începând cu data de 1 iulie 2008, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România.
În conformitate cu art. 90 paragraful 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, niciun stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite in terne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Articolul 90 din Tratatul C.E. reprezintă unul dintre temeiurile de bază ale consacrării liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie să se abțină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativă, fiscală sau vamală, care ar fi de natură a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene.
Norma indicată se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.
Însă normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții Europene de Justiție, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 alin. 1 și 2 din Constituție, statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună știință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte; tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
Art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție statuează că, urmare a aderării prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare; Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Chiar dacă statul român a adoptat și prin introducerea art. 4 din O.U.G. nr. 50/2008, norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar.
Conform acestui principiu, orice măsură comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin hotărârile pronunțate de C.J.C.E., în cauzele C. v. Enel și Administratione delle Finante dello Stato v. Simmenthal S.p.a.
Curtea a arătat în considerente că, la . tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice; curtea a reținut că o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională.
Că o taxă internă impusă autovehiculelor second-hand este discriminatorie, în sensul art. 90 paragraful 1 din tratat s-a decis în cauza conexată NADASDI și N. unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului și la clarificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand, similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
În aceste condiții, este evident, că normele interne ce reglementează obligația de plată a actuale taxe de poluare și a fostei taxe de primă înmatriculare, la înmatricularea autoturismelor second-hand contravine dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene, începând cu 1 ianuarie 2007, sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol, jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor cerințe.
Invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne, în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrară normelor dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumată de România ca stat membru; așa fiind, revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate, recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască caracterul ei util.
Stabilit fiind că taxa de poluare nu este datorată, prin aplicarea prevederilor comunitare rezultă că nu se justifică refuzul de restituire comunicat de pârâtă, dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituție fiind general obligatorii.
La 13 ianuarie 2012, a intrat în vigoare Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, act normativ ce a abrogat OUG nr. 50/2008 ce instituia taxa de poluare solicitată reclamantului pentru înmatriculare.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei intervine: cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7. Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Din coroborarea dispozițiilor legale învederate, rezultă că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prevăzută de Legea nr. 9/2012, se datorează atât pentru autovehiculele noi, cât și pentru cele rulate, indiferent dacă provin din statele UE sau din țară.
Însă, prin OUG nr. 1/31 ianuarie 2012, s-a stipulat că, începând cu data intrării în vigoare a acesteia, aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i, ale art. 4 alin 2 și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin 1 din Legea nr. 9/2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.
Față de dispozițiile legale incidente la data soluționării cauzei, se constată că se datorează în continuare taxa pentru emisiile poluante, în baza art. 4 alin 1 lit. a din Legea nr. 9/2012, pentru autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România, noi sau second-hand, menținându-se, prin suspendarea aplicării art. 4 alin 2, discriminarea identificată sub incidența OUG nr. 50/2008, confirmată și de jurisprudența CJCE, între autovehiculele second-hand dobândite din statele membre UE și cele dobândite în România.
În consecință, nu se datorează de către reclamant nici taxa de poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, act normativ abrogat la 13 ianuarie 2012, și nici o altă taxă introdusă ulterior, datorită situației de discriminare persistentă în continuare, așa încât nu există nici un impediment pentru restituirea acesteia.
Așa fiind, având în vedere argumentele prezentate, instanța va admite acțiunea și va obliga D.G.F.P. Tulcea – Administrația Finanțelor Publice Tulcea să restituie reclamantului suma de 3166 lei, achitată cu titlu de taxă pe poluare.
Relativ la dobânda solicitată, este de relevat că, potrivit art. 1 alin. 1 – 3 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală, părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești; dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie, iar dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.
Conform art. 2 din același act normativ, în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.
Se stipulează, de asemenea, că rata dobânzii legale remuneratorii se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință a B.N.R., care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de Administrație al B.N.R., în timp ce rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale (art. 3 alin. 1 și 2).
În cauză, sunt incidente dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d) din O.G. nr. 92/2003, potrivit cu care se restituie, la cerere, debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, ca și prevederile art. 124 ce statuează că pentru sumele de restituit sau rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege; acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, iar nivelul dobânzii este cel prevăzut de art. 120 alin. 7.
În acest context, este de evidențiat că, potrivit art. 70 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, cererile depuse de contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de organul fiscal în termen de 45 zile de la înregistrare.
Rezultă, din coroborarea textelor legale arătate că, pentru sumele de restituit prevăzute de art. 117 din O.G. nr. 92/2003, se datorează o dobândă legală penalizatoare, al cărei cuantum și modalitate de calcul sunt strict reglementate prin dispozițiile legale.
Ceea ce diferențiază dobânda legală penalizatoare prevăzută de Codul de procedură fiscală de dobânda legală penalizatoare reglementată de O.G. nr. 13/2011 este cuantumul și modalitatea de calcul.
Astfel că, pe lângă suma achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante, reclamanta este îndrituită și la plata dobânzii legale penalizatoare prevăzută de Codul de procedură fiscală, calculată conform art. 124 din O.G. nr. 92/2003.
Însă, dobânda reglementată de art. 124 din O.G. Nr. 92/2003, republicată, cu modificările ulterioare, nu poate fi calculată de la data achitării taxei pentru emisiile poluante, ci aceasta este datorată de la momentul expres stipulat de către textul de lege, respectiv începând cu ziua următoare expirării termenului de 45 zile de la înregistrarea cererii de restituire a sumei la D.G.F.P. Tulcea – A.F.P. Tulcea, și numai la cererea contribuabilului, indiferent de data formulării solicitării, nefiind o dobândă care curge de drept, împrejurarea că nu a fost cerută direct organului fiscal neputând să atragă decăderea din dreptul de a obține o atare sumă.
În speță, solicitarea de restituire a taxei pe poluare a fost depusă la D.G.F.P. Tulcea la 29.11.2012, astfel că, modalitatea de calcul a dobânzii rămâne aceeași, respectiv după expirarea termenului de 45 zile de la depunerea cererii la instituția pârâtă, termenul menționat constituind un termen de grație acordat organului fiscal în vederea analizării solicitărilor și restituirii sumelor cerute.
Prin urmare, instanța va dispune în sensul arătat, modalitatea de calcul fiind cea învederată.
În temeiul art.274 Cod proc. civ., pârâta urmează a fi obligată la plata sumei de 640 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamantul I. I., cu domiciliul în mun. Tulcea . . ., jud. Tulcea și pe pârâta A.N.A.F. - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE TULCEA - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TULCEA, cu sediul în mun. Tulcea ., jud. Tulcea, având ca obiect restituire taxă poluare.
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 3166 lei, reprezentând contravaloarea taxei pe poluare, plus dobânda prevăzută de art.124 alin.2 coroborat cu art.120 alin.7 din OG nr.92/2003, republicat, cu modificările și completările ulterioare, începând cu ziua următoare expirării termenului de 45 zile de la înregistrarea cererii de restituire a sumei la D.G.F.P. Tulcea – A.F.P. Tulcea.
Obligă pârâta la plata sumei de 640 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 24 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. B. L. B.
Red.jud.EB/20.02.2013
Tehnored.LB/ex. 4/20.02.2013
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 1007/2013. Tribunalul TULCEA | Obligaţia de a face. Sentința nr. 1949/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|
